Pretenţii. Decizia nr. 37/2016. Tribunalul SUCEAVA

Decizia nr. 37/2016 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 15-01-2016 în dosarul nr. 37/2016

Dosar nr._ Pretenții

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SUCEAVA

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA NR. 37

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 15 IANUARIE 2016

PREȘEDINTE A. I. M.

JUDECĂTOR V. O. D.

GREFIER S. A.-M.

Pe rol, judecarea apelului declarat de către pârâta U. V., împotriva sentinței civile nr. 675 din data de 30 iunie 2015 pronunțată de Judecătoria Gura Humorului în dosar nr._, intimată fiind reclamanta P. O..

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat I. A., pentru pârâta apelantă și avocat H. A., pentru reclamanta intimată, lipsă fiind părțile

Procedura de citare cu părțile este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Apărătorul pârâtei apelante depune la dosar împuternicire avocațială.

Instanța, verificând actele și lucrările dosarului constată că la f. 16 se află depusă împuternicirea doamnei avocat H. A.; că prin serviciul registratură, au fost depuse la dosar de către pârâta apelantă dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 190 lei, pe care o anulează, apelul fiind legal timbrat, și de către apărătorul pârâtei apelante o cerere de lăsare a cauzei la sfârșitul ședinței de judecată, cerere ce a rămas fără obiect, având în vedere prezenta avocatului în instanță.

Apărătorul pârâtei apelante precizează că aceasta înțelege să se folosească de înscrisurile de la prima instanță, nu are cereri de probe de formulat și solicită acordarea cuvântului la dezbateri pe fondul cauzei.

Apărătorul reclamantei intimate arată că nu are cereri de probe de formulat și solicită acordarea cuvântului la dezbateri pe fondul cauzei.

Instanța, în baza art. 244 al. 1 din noul Cod de procedură civilă, constată terminată cercetarea procesului și deschide dezbaterile asupra fondului cauzei, potrivit disp. art. 392 din noul Cod de procedură civilă.

Apărătorul pârâtei apelante solicită admiterea apelului, desființarea în parte a sentinței civile atacate precizând că pârâta apelantă nu s-a folosit de terenul pentru care i s-a solicitat despăgubiri, aceasta înțelegând să conteste data de la care a fost obligată la plata acestora și cheltuielile de judecată. Arată că pârâta apelantă nu a folosit terenul pentru care s-a instituit în favoarea sa dreptul de servitute, în cuprinsul hotărârii atacate s-a arătat că aceasta a apelat în anul 2015 la un executor judecătoresc pentru a pune în executare hotărârea de servitute, din planșele foto depuse la dosar rezultând că terenul nu a suferit vreo exploatare, iar acesta este dat în arendă altor persoane.

Arată că reclamanta intimată a formulat plângere penală împotriva pârâtei apelante, aceasta din urmă a declarat că nu a folosit terenul, aspect ce reiese din declarația aflată la f. 79 dosar fond, la momentul în care pârâta apelantă a dorit să folosească terenul pentru care s-a instituit în favoarea sa dreptul de servitute, persoanele care l-au arendat s-au opus, astfel că aceasta a apelat la un executor judecătoresc în vederea punerii în executare a hotărârii privind servitutea.

Precizează că suma de 1377 lei/an reprezentând valoarea despăgubirilor datorată pentru stabilirea în favoarea pârâtei apelante a dreptului de servitute este prea mare, a fost stabilită prin expertiza efectuată în dosarul în care s-a solicitat servitutea de trecere (lucrare necontestată), suma pe care o propune pârâta apelantă este de cel mult 170,80 lei/an. La solicitarea instanței, arată că această sumă a fost stabilită într-un alt dosar, ce nu s-a depus în acest dosar, străin de părțile din prezenta cauză, astfel că lasă la aprecierea instanței modul de soluționare privind cuantumul despăgubirilor anuale.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată, arată că pârâta apelantă a fost de acord în parte cu acțiunea formulată, în ultimii 3-4 ani aceasta nu a folosit terenul, astfel că nu poate fi obligată la despăgubiri pentru această perioadă, aceasta fiind de acord să achite o sumă de bani anual, cu cheltuieli de judecată.

Apărătorul reclamantei intimate solicită respingerea apelului și menținerea sentinței civile atacate ca fiind legală și temeinică, cu precizarea că suma de 1377 lei/an a fost stabilită în dosarul de servitute de trecere, în cauză nu se mai pot discuta alte aspecte cu privire la această sumă, expertiza respectivă fiindu-i opozabilă pârâtei apelante.

Arată că în dosarul având ca obiect „servitute de trecere” s-a stabilit contravaloarea despăgubirilor, părțile s-au judecat în perioada 2009-2014, perioadă în care pârâta apelantă a folosit terenul reclamantei intimate, susținând că nu are ieșire la drumul public, aspecte ce au fost dovedite în dosarul mai sus-menționat.

Cu privire la data de la care a fost obligată pârâta apelantă să plătească despăgubirile, arată că în mod corect instanța de fond a stabilit-o ca fiind data de 4 martie 2014, având în vedere data când a rămas definitivă hotărârea reprezentând titlul executoriu, pârâta apelantă a susținut și sunt probe în acest sens (interogatoriu, cercetare la fața locului, declarații de martori), că în perioada 2009-2015 nu a avut o altă ieșire la drumul public și a folosit terenul în discuție, iar din procesul verbal încheiat la fața locului rezultă că terenul a fost înțărușat și distrus de către pârâta apelantă.

În ceea ce privește motivul de apel vizând cuantumul cheltuielilor de judecată, arată că acesta este neîntemeiat, având în vedere că pârâta apelantă a contestat cuantumul despăgubirilor, data de la care aceasta ar fi trebuit să le plătească, deci nu a fost de acord cu pretențiile reclamantei intimate, cu cheltuieli de judecată.

Instanța, în baza art. 394 din noul Cod de procedură civilă, închide dezbaterile.

TRIBUNALUL,

Asupra apelului de față, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Gura Humorului din data de 12.12.014 și înregistrată sub nr._, reclamanta P. O. a chemat în judecată pe pârâta U. V. pentru ca prin hotărârea ce o va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 4131 lei reprezentând contravaloarea despăgubirii pe ultimii 3 ani și anual suma de 1377 lei pentru paguba produsă pe suprafața de 854 m2 teren, identic cu . CF 546 a . reclamantei, pentru care s-a dispus în favoarea pârâtei dreptul de servitute de trecere cu piciorul, atelaje și mașini, precum și cheltuieli de judecată.

În motivare a arătat că prin decizia civilă nr. 580/04.03.2014 pronunțată de Tribunalul Suceava în cauza nr._ ** s-a dispus în favoarea pârâtei constituirea unui drept de servitute de trecere cu piciorul atelaje și mașini pe terenul proprietate a reclamantei identic cu . CF 546 Bucșoaia. Întrucât pârâta s-a folosit de terenul reclamantei și a trecut permanent pe acesta în mod abuziv încă dinaintea promovării litigiului 2009, fapt arătat si recunoscut expres pe tot parcursul procesului cu motivarea că nu avea alte căi de acces aceasta datorează despăgubiri pentru lipsa de folosință, a căror contravaloare a fost stabilită prin expertiza judiciară efectuată în cauză de expert C. D.. A mai arătat reclamanta că în timpul procesului pârâta a adus un taf pe terenul reclamantei și a făcut un drum, distrugând acel teren, înaintea unei cercetări locale dispuse în cauză.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 616 – 619 C.civ..

La data de 14.01.2015 pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii formulate ca neîntemeiată si obligarea reclamantei la plata de cheltuieli de judecată.

În motivare a susținut că nu a mai folosit calea de acces de la data începerii litigiului. Referitor la despăgubirile anuale solicitate, pârâta a arătat că acestea nu sunt justificate întrucât exploatarea arborilor o face în perioada de toamnă și de iarnă când nu este recoltă, rezultând că nu produce astfel nici un prejudiciu pentru folosirea dreptului de trecere. În cazul în care instanța ar aprecia că pârâta datorează despăgubiri, acestea nu pot fi mai mari decât 170.8 lei/an care reprezintă venitul realizat pe suprafața de 854 m2.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 205 C.p.civ..

La data de 03.04.3015 reclamanta a depus înscrisuri prin care a arătat că vrea să dovedească că pârâta a folosit terenul său inclusiv în ultimii 3 ani (filele 63-80). A mai susținut că împrejurarea pe care a vrut să o dovedească rezultă din declarațiile martorilor U. V. și B. D. audiați în cauza nr._ ** a Judecătoriei Gura Humorului precum și din motivarea sentinței civile nr. 1208/2013 a Judecătoriei Gura Humorului.

Prin sentința civilă nr. 675 din 30 iunie 2015, Judecătoria Gura Humorului a admis în parte cererea formulată, privind pe reclamanta P. O. și pe pârâta U. V., având ca obiect pretenții, a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 1377 lei/an începând cu data de 04.03.2014, reprezentând valoarea despăgubirii datorată reclamantei pentru stabilirea în favoarea acesteia a dreptului de servitute pe terenul identic cu p.f. nr. 348/1 din CF 546 a . a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1880 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță, în raport de motivele de fapt și de drept invocate de reclamantă în cerere, a reținut că temeiul juridic al acțiunii exercitate de aceasta prin primul capăt de cerere l-a constituit dispozițiile art. 616 C.civ. – art. 619 C.civ. din 1864. Despăgubirea reclamată a fost justificată de reclamantă pentru lipsa de folosință a terenului său în suprafață de 854 m2 teren, identic cu . CF 546 a . urmare a folosirii terenului său de către pârâtă pentru anii 2012, 2013 și 2014 și pentru stabilirea dreptului de trecere prin decizia civilă nr. 580/04.03.2014 pronunțată de Tribunalul Suceava.

Prin decizia civilă nr. 580/04.03.2014 pronunțată de Tribunalul Suceava s-a admis recursul declarat de reclamanta U. V., împotriva sentinței civile nr.1208/12.12.2013, pronunțată în dosarul nr._ ** de Judecătoria Gura Humorului, intimați fiind reclamanții Grosariu M., U. C. și U. L., și pârâta P. O., domiciliată în București, .. 18, ., ., sector 3. S-a modificat în totalitate sentința civilă nr. 1208 din 12.12.2013 a Judecătoriei Gura Humorului, în sensul că s-a admis acțiunea formulată de reclamanta U. V. în contradictoriu cu pârâta P. O.. S-a stabilit în favoarea reclamantei un drept de servitute de trecere cu piciorul, atelaje și mașini pe terenul proprietatea pârâtei P. O., identic cu p.f. nr. 348/1 din CF 546 a . calea de acces identificată în planul de situație anexa 2 la raportul de expertiză întocmit de expertul C. D., notată cu lit „a-b-c-d”, cu o lungime de 244,30 m și lățime de 3,50 m, în suprafața de 854 m, porțiunea colorată cu verde în planul de situație de la fila 95 din dosarul nr._ al Judecătoriei Gura Humorului.

Potrivit art. 616 C.civ. din 1864 proprietarul a cărui loc este înfundat […] poate reclama o trecere pe locul vecinului său pentru exploatarea fondului, cu îndatorirea de a-l despăgubi în raport cu pagubele ce s-ar putea ocaziona.

Instanța a avut în vedere că drept urmare a stabilirii drept de servitute de trecere cu piciorul, atelaje și mașini pe terenul proprietatea pârâtei P. O., identic cu p.f. nr. 348/1 din CF 546 a . calea de acces identificată în planul de situație anexa 2 la raportul de expertiză întocmit de expertul C. D., notată cu lit „a-b-c-d”, cu o lungime de 244,30 m și lățime de 3,50 m, în suprafața de 854 m aceasta este lipsită de folosința acestui bun imobil pe toată perioada existenței dreptului de servitute. De asemenea, instanța a avut în vedere că la punctul 6 al raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit de expert tehnic C. D. în cauza nr._ a Judecătoriei Gura Humorului s-a stabilit valoarea despăgubirii datorate ca urmare a stabilirii dreptului de servitute prin metoda de randament a capitalizării directe, rezultând o valoare a terenului afectat de servitute de 1377 lei/an.

În consecință, instanța a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 1377 lei/an începând cu data de 04.03.2014, reprezentând valoarea despăgubirii datorată reclamantei pentru lipsirea de folosință a terenului identic cu p.f. nr. 348/1 din CF 546 a . urmare a stabilirii în favoarea pârâtei a dreptului de servitute pe acest teren.

Referitor la susținerea reclamantei că pârâta i-ar datora despăgubiri pentru folosirea aceluiași teren pentru perioada anilor 2012, 2013, 2014 instanța a avut în vedere că reclamanta nu a făcut dovada că aceasta ar fi fost lipsită de folosința terenului identic cu p.f. nr. 348/1 din CF 546 a . urmare a folosirii acestuia de către pârâtă sau că pârâta i-a folosit acest teren și prin folosire i s-ar fi adus vreun prejudiciu. Totodată pârâta a arătat că nu a mai exploatat terenul învecinat cu al reclamantei pentru perioada 2009-2015, iar în prezent terenul este folosit de numita Bardan D..

Martorul ascultat în prezenta cauză Eib I. L. a arătat că a trecut pe terenul reclamantei pentru a transporta fân, dar a precizat că era angajat de către unchiul său Eib G., care ținea terenul de la numita Bardan D. care are terenul închiriat. Înscrisurile anexate de reclamantă (filele 63-80), au dovedit folosirea terenului de către pârâtă, dar pentru perioada anterioară celei indicate în cauză. Declarațiile martorilor U. V. și B. D. audiați în cauza nr._ ** (filele 67-68, cauza nr._ **), de care a arătat reclamanta că înțelege sa se prevaleze, nu au demonstrat că pârâta a folosit pentru perioada indicată terenul reclamantei din prezenta cauză. Martora Bardan M. D. ascultată în cauza_ ** a Judecătoriei Gura Humorului a confirmat în parte susținerile reclamantei din prezenta cauză în a doua jumătate a lunii noiembrie 2013, reclamanții din cauza nr._ **, deci inclusiv pârâta din prezenta cauză au trecut cu un TAF pe terenul reclamantei din prezenta cauză și l-au distrus. A mai precizat însă că recolta era strânsă la acea dată, nerezultând astfel producerea vreunui prejudiciu pentru reclamantă. De asemenea, instanța a avut în vedere că motivarea sentinței civile nr. 1208/2013 a Judecătoriei Gura Humorului nu poate constitui un mijloc de probă în prezenta cauză întrucât aceasta a fost modificată în întregime.

În consecință, în lipsa dovedirii producerii vreunei prejudiciu de către pârâtă pentru perioada 2012,2013 și 2014 instanța a respins capătul de cerere prin care reclamanta a cerut acordarea de despăgubiri pentru folosirea aceluiași teren de către pârâtă pentru perioada indicată.

Față de aceste considerente, instanța a admis în parte cererea formulată, a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 1377 lei/an începând cu data de 04.03.2014, reprezentând valoarea despăgubirii datorată reclamantei pentru stabilirea în favoarea acesteia a dreptului de servitute pe terenul identic cu p.f. nr. 348/1 din CF 546 a . a obligat pârâta la plata către reclamantă sumei de 1880 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta prin care a solicitat admiterea apelului, desființarea în parte a sentinței civile atacate în sensul că ea nu s-a folosit până la această dată de terenul pentru care i s-au solicitat despăgubiri și de asemenea, nu este obligată nici la plata cheltuielilor de judecată întrucât a fost admisă în parte acțiunea, iar ea a fost de acord cu admiterea ei în parte, motiv, pentru care este neîndreptățită fiind obligată în mod eronat a fi obligată la plata cheltuielilor de judecată efectuate de către reclamantă, respectiv suma de 1500 lei onorar avocat și taxa judiciară de timbru de 380 lei, eventual trebuiau compensate cheltuielile de judecată, cu cheltuieli de judecată.

În motivare a arătat că prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat instanței de judecată, în contradictoriu cu pârâta obligarea sa la plata sumei de 4131 lei reprezentând contravaloarea despăgubirilor pe ultimii 3 ani, ca urmare a nefolosinței terenului și anual suma de 1377 lei și reprezentând paguba produsă pe suprafața de 854 mp teren identic cu p.f.nr.348/1 din CF nr.546 a . este proprietatea reclamantei și pentru care s-a instituit în favoarea pârâtei dreptul de servitute de trecere cu piciorul, atelaje și mașini, așa după cum s-a statuat prin Decizia civilă nr.580/04.03.2014, pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr._ ** al Judecătoriei Gura - Humorului.

Reclamanta a solicitat să fie despăgubită cu suma de 4131 lei reprezentând contravaloarea despăgubirilor pe ultimii 3 ani.

În baza probatoriului administrat a rezultat faptul că nu a folosit acest teren și de asemenea, nici la această dată nu-l folosește.

Astfel în decursul acestui an a solicitat executarea silită a hotărârii, apelând la serviciile unui executor judecătoresc pentru a putea fi pusă în posesie, sens în care în mod eronat instanța de fond a apreciat că datorează despăgubiri reclamantei începând cu data de 04.03.2014, ci aceste despăgubiri anuale se impun începând cu anul 2015.

Instanța de fond a apreciat în mod just faptul că reclamanta nu a făcut dovada că ar fi fost lipsită de folosința terenului identic cu p.f.nr.348/1 din CF nr.546 a . urmare a folosirii acestuia de către pârâtă.

Așa după cum a arătat din probele administrate a rezultat în mod cert faptul că pe durata derulării litigiilor dintre părți cu privire la această suprafață de teren, s-au formulat mai multe plângeri penale împotriva pârâtei, prin care a fost acuzată de tulburare de posesie, plângeri care au fost soluționate în favoarea sa în sensul că nu i-a încălcat proprietatea din anul 2010 când au început litigiile.

Mai mult, din înscrisurile depuse de către organele de poliție a rezultat faptul că ea și-a luat angajament că nu va folosi o parte a terenului pentru cale de acces la terenul său până la finalizarea litigiului.

Terenul a fost folosit așa după cum a rezultat și din depozițiile martorilor de către reclamantă care a arendat terenul la numita Bardan D., care a fost propusă și martoră pentru reclamantă, dar nu s-a mai prezentat în instanță.

De altfel, din fotografiile depuse și din depozițiile martorilor propuși de pârâtă, a rezultat faptul că nu a construit nici un drum peste proprietatea reclamantei.

Prin toate probele administrate a arătat faptul că nu a folosit în nici un fel terenul pe care a solicitat dreptul de servitute.

Este de înțeles faptul că, dacă îl folosea nu mai avea nevoie de apelarea sa la serviciile unui executor judecătoresc pentru a putea fi pusă în posesie.

Și în prezent terenul proprietatea reclamantei este folosit de alte persoane la care îl arendează, aceștia iau folosul, folosesc calea de acces împreună cu alte persoane care au teren în vecinătate.

În ceea ce privesc despăgubirile anuale, acestea, având în vedere că au fost stabilite prin expertiza efectuată în dosarul nr._ a Judecătoriei Gura - Humorului, expertiză necontestată la acea dată, deși sunt și acestea prea mari în comparație cu venitul anual stabilit la suma de 170.80 lei/an pentru întreaga suprafață de 854 mp, este și aceasta o sumă prea mare.

A arătat că nu se ridică la suma de 1377 lei întregul venit realizat din exploatarea terenului proprietatea reclamantei.

Reclamanta a achitat o taxă judiciară de timbru 380 lei și taxă onorar avocat în sumă de 1500 lei or, pârâta în mod eronat a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată întrucât a fost de acord în parte cu acțiunea acesteia, nu se impunea a fi obligată la plata contravalorii taxei judiciare de timbru, iar în ceea ce privesc cheltuielile conform chitanței de la fila 62 cu onorariul de avocat, trebuia să nu fie obligată nici la plata contravalorii acesteia întrucât o parte din cheltuieli se compensează, iar restul fiind admise în parte.

În drept, a invocat disp.art.466-470 și urm. din NCPC.

Reclamanta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței civile atacate ca fiind legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată.

În motivare a arătat următoarele:

1. Primul motiv de apel invocat a vizat faptul că aceste despăgubiri au fost acordate de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care i s-a acordat pârâtei dreptul de servitute de trecere peste proprietate sa, respectiv de la data de 04. 03.201.4 si a apreciat pârâta că ar fi trebuit să plătească aceste despăgubiri începând cu anul 2015, fără a preciza o dată anume și temeiul de drept în baza căruia a făcut asemenea cerere. Acest motiv de apel a fost nefondat și contrar susținerilor pârâtei, aceasta s-a folosit de terenul reclaantei încă din 2009 (fapt arătat și recunoscut expres pe tot parcursul procesului), cu motivarea că nu avea alte căi de acces. De altfel, prin înscrisurile depuse și susținerile făcute chiar de pârâtă, s-a făcut dovada contrarie a susținerilor sale, în sensul că după obținerea dec. civ. nr. 580/04.03,2014 pronunțată de Tribunalul Suceava în dos. nr._ ** al Judecătoriei Gura Humorului, care a devenit definitivă de la pronunțare, aceasta și-a întabulat dreptul de servitute și a apelat la un executor judecătoresc care a făcut înțărușarea, iar anterior a folosit acest teren și a trecut pe el abuziv, cu motivarea că nu avea altă cale de acces. Din 2009 până în 2015 a susținut că a trecut pe acest teren deoarece nu a avut altă cale de acces, iar în momentul în care a fost cpusă să plătească în mod legal acest drept de servitute, a susținut contrariul, respectiv că nu a trecut și nu s-a folosit de acest teren.

In condițiile în care hotărârea a devenit definitivă și executorie la data de 04. 03.2014, iar instanța de fond a obligat-o la despăgubiri începând cu această dată, motivul de apel a fost nefondat și neîntemeiat în drept, sens în care a solicitat respingerea sa.

Despăgubirea acordată reclamantei în sumă de 1377 lei i-a fost acordat în temeiul art. 616 din C. civ. de la 1864 - text de lege aplicabil în cauză: ,,proprietarul al carui loc este înfundat, care nu are nici o ieșire la calea publica, poate reclama o trecere pe locul vecinului sau pentru exploatarea fondului, cu îndatorirea de a-l despăgubi în proporție cu pagubele ce s-ar putea ocaziona".

Contravaloare despăgubirii în sumă de 1377 lei/an a fost stabilită prin expertiza judiciară la fila 5 raport - cap. Concluzii, la pct. 7.4, efectuată în dos._ ** al Judecătoriei Gura Humorului și reprezintă valoarea despăgubirii stabilită de expert, pentru lipsa de folosință a suprafeței de 854 mp teren pe care s-a și dispus stabilirea servituții de trecere și sub nici o formă nu 170,80 lei/an cum a susținut pârâta. Această expertiză judiciară nu a fost contestată, îi este opozabilă pârâtei, iar suma acordată este probată prin expertiza sus menționată.

Întrucât în dos._ ** al Judecătoriei Gura Humorului reclamanta nu a solicitat printr-o cerere reconvențională și aceste despăgubi și în contextul în care s-a stabilit irevocabil acest drept de servitute de trecere pe terenul său, în favoarea pârâtei, acțiunea formulată pe cale separată în mod corect a fost admisă, iar în condițiile în care pârâta ca beneficiara dreptului de servitute a fost obligată la plata acestor despăgubiri de la data rămânerii definitive a titlului de care s-a prevalat, apelul a fost total nefondat, sens în care a solicitat respingerea sa.

2. În ce privește cel de-al doilea motiv de apel care a vizat cuantumul celuielilor de judecată la care a fost obligată, a apreciat că și acest motiv de apel a fost nefondat și nu poate fi primită apărarea acesteia că a fost de acord în parte cu acțiunea, în contextul în care în realitate pârâta nu a fost de acord cu nici una dintre cererile din petitul acțiunii, așa cum a susținut, fapt ce a rezultat din întâmpinarea depusă la dosar prin care a solicitat „respingerea acțiunii ca neîntemeiată cu cheltuieli de judecată". Contrar susținerilor făcute, atât în fața instanței de fond, cât și în apelul de față, pârâta nu a fost de acord cu nici una dintre cererile din petitul acțiunii, a contestat atât valoarea despăgubirii solicitate de 1377 lei /lunar, susținând că trebuie să plătească doar 170,80 lei /an cât și data de la care a considerat că ar fi trebuit să plătească această despăgubire, susținând că aceste despăgubiri nu ar trebui acordate de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care i s-a acordat dreptul de servitute de trecere peste proprietate sa, respectiv de la data de 04. 03.2014, ci începând cu anul 2015, fără a preciza o dată anume.

În acest context, în raport de art. 453 al. 1 și art. 454 c. pr. civ., poziția procesuală a pârâtei și dispozitivul sentinței atacate, nici acest motiv de apel nu a fost întemeiat, sens în care a solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței civile atacate ca fiind legală și temeinică, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată din apel.

În drept, a invocat disp. art. 466 -482 c. pr. civ. art. 205 -208 c. pr.civ.

Pârâta a formulat răspuns la întâmpinare prin care a arătat următoarele:

Reclamanta a solicitat să fie despăgubită cu suma de 4131 lei reprezentând contravaloarea despăgubirilor pe ultimii 3 ani.

În baza probatoriului administrat a rezultat faptul că nu a folosit acest teren și de asemenea, nici la această dată nu-l folosește și nu au fost adevărate susținerile reclamantei precum că a rezultat din probatoriul administrat că a folosit terenul, respectiv din faptul că a solicitat servitutea, dar asta nu înseamnă că a și folosit servitutea. Reclamanta a formulat împotriva sa în mai multe rânduri plângeri penale, prin care reclama că i-a încălcat proprietatea, rezultatul a fost că nu a fost adevărat, astfel nu a avut posibilitatea în nici un mod să folosească dreptul de servitute.

Astfel, în decursul acestui an a solicitat executarea silită a hotărârii, apelând la serviciile unui executor judecătoresc pentru a putea fi pusă în posesie, sens în care în mod eronat instanța de fond a apreciat că datorează despăgubiri reclamantei începând cu data de 04.03.2014, ci aceste despăgubiri anuale se impun începând cu anul 2015, respectiv luna martie 2015.

Instanța de fond a apreciat în mod just faptul că reclamanta nu a făcut dovada că ar fi fost lipsită de folosința terenului identic cu p.f.nr.348/1 din CF nr.546 a . urmare a folosirii acestuia de către pârâtă.

Așa după cum a arătat mai sus, din probele administrate a rezultat în mod cert faptul că pe durata derulării litigiilor dintre părți cu privire la această suprafață de teren, s-au formulat mai multe plângeri penale împotriva pârâtei, prin care a fost acuzată de tulburare de posesie, plângeri care au fost soluționate în favoarea sa în sensul că nu i-a încălcat proprietatea din anul 2010 când au început litigiile.

Mai mult, din înscrisurile depuse de către organele de poliție a rezultat faptul că ea și-a luat angajament că nu va folosi o parte a terenului pentru cale de acces la terenul său până la finalizarea litigiului.

Terenul a fost folosit așa după cum a rezultat și din depozițiile martorilor de către reclamantă care a arendat terenul la numita Bardan D., care a fost propusă și martoră pentru reclamantă, dar nu s-a mai prezentat în instanță.

Prin toate probele administrate a arătat faptul că nu a folosit în nici un fel terenul pe care a solicitat dreptul de servitute.

A arătat că este de înțeles faptul că, dacă îl folosea nu mai avea nevoie de apelarea sa la serviciile unui executor judecătoresc pentru a putea fi pusă în posesie.

Și în prezent terenul proprietatea reclamantei este folosit de alte persoane la care îl arendează, aceștia iau folosul, folosesc calea de acces împreună cu alte persoane care au teren în vecinătate.

În ceea ce privesc despăgubirile anuale, acestea, având în vedere că au fost stabilite prin expertiza efectuată în dosarul nr._ al Judecătoriei Gura - Humorului, expertiză necontestată la acea dată, deși sunt și acestea prea mari în comparație cu venitul anual stabilit la suma de 170.80 lei/an pentru întreaga suprafață de 854 mp, este și aceasta o sumă prea mare.

A mai arătat că nu se ridică la suma de 1377 lei întregul venit realizat din exploatarea terenului proprietatea reclamantei.

Reclamanta a achitat o taxă judiciară de timbru 380 lei și taxă onorar avocat în sumă de 1500 lei or, pârâta în mod eronat a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată întrucât a fost de acord în parte cu acțiunea acesteia, nu se impunea a fi obligată la plata contravalorii taxei judiciare de timbru, iar în ceea ce privesc cheltuielile conform chitanței de la fila 62 cu onorariul de avocat, trebuia să nu fie obligată nici la plata contravalorii acesteia întrucât o parte din cheltuieli se compensează, iar restul fiind admise în parte.

Față de cele arătate mai sus, a apreciat că cererea sa a fost întemeiată, motiv pentru care a solicitat admiterea apelului așa cum a fost formulat.

Examinând apelul, conform art. 479 al. 1 din noul Cod de procedură civilă, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, a considerentelor sentinței și a criticilor invocate, tribunalul reține următoarele:

Prin decizia civilă nr. 580/04.03.2014 pronunțată de Tribunalul Suceava s-a admis recursul declarat de reclamanta U. V., împotriva sentinței civile nr.1208/12.12.2013, pronunțată în dosarul nr._ ** de Judecătoria Gura Humorului, intimați fiind reclamanții Grosariu M., U. C. și U. L., și pârâta P. O., domiciliată în București, .. 18, ., ., sector 3. S-a modificat în totalitate sentința civilă nr. 1208 din 12.12.2013 a Judecătoriei Gura Humorului, în sensul că s-a admis acțiunea formulată de reclamanta U. V. în contradictoriu cu pârâta P. O.. S-a stabilit în favoarea reclamantei un drept de servitute de trecere cu piciorul, atelaje și mașini pe terenul proprietatea pârâtei P. O., identic cu p.f. nr. 348/1 din CF 546 a . calea de acces identificată în planul de situație anexa 2 la raportul de expertiză întocmit de expertul C. D., notată cu lit. „a-b-c-d”, cu o lungime de 244,30 m și lățime de 3,50 m, în suprafața de 854 m, porțiunea colorată cu verde în planul de situație de la fila 95 din dosarul nr._ al Judecătoriei Gura Humorului.

Potrivit art. 616 C.civ. din 1864 proprietarul al cărui loc este înfundat […] poate reclama o trecere pe locul vecinului său pentru exploatarea fondului, cu îndatorirea de a-l despăgubi în raport cu pagubele ce s-ar putea ocaziona.

Față de aceste prevederi legale, rezultă că odată cu instituirea servituții de trecere, prin decizia civilă nr. 580/2014, a Tribunalului Suceava, care grevează dreptul de proprietate al reclamantei din prezenta cauză, se naște obligația legală corelativă pentru pârâtă de a-l despăgubi pe proprietarul terenului grevat de servitutea de trecere.

Legea nu condiționează acordarea acestor despăgubiri de alte împrejurări (de ex. frecvența cu care se folosește calea de acces) și nu este permis a adăuga la lege.

Într-adevăr, în cazul răspunderii civile delictuale trebuie să se dovedească că prejudiciul este cert, să se probeze existența și întinderea acestuia. Însă, în speță nu suntem în prezența răspunderii civile delictuale.

În momentul în care pârâta a obținut stabilirea unei servituți de trecere pe terenul reclamantei, în sarcina sa s-a născut obligația legală de dezdăunare arătată mai sus.

În sarcina pârâtei nu există dosar dreptul de servitute, ci și obligația corelativă de dezdăunare. Aceasta nu poate doar să pretindă exercitarea dreptului, ci trebuie să își asume și obligația legală corelativă.

Dacă ar fi rezultat că reclamanta din prezenta cauză o împiedică pe pârâtă să-și exercite dreptul de servitute, după pronunțarea deciziei arătată mai sus, ar fi rezultat un comportament culpabil din partea reclamantei. În acest caz nu s-ar mai fi justificat acordarea despăgubirilor, întrucât nimeni nu-și poate invoca propria culpă (”nemo auditur propriam turpitudinem allegans”).

Nu s-a dovedit o astfel de situație în cauză:

Aspectele penale invocate nu fac obiectul prezentei judecăți. De altfel, plângerea penală a fost formulată în anul 2013 (f.55, judecătorie), anterior pronunțării deciziei civile de instituire a dreptului de servitute.

Nu s-a dovedit că reclamanta folosește terenul în litigiu. Se invocă declarațiile martorilor audiați la prima instanță. Martorul propus de pârâtă (f. 59, judecătorie) nu știe nimic în legătură cu calea de acces, nu știe pe unde a trecut pârâta la terenul său din 2009 și până în prezent.

Nu s-a dovedit că apelanta a fost nevoită să treacă la executare silită pentru exercitarea servituții de trecere, din care să rezulte că reclamanta împiedică trecerea sa. De altfel, în memoriul de apel nu au fost nominalizate astfel de acte de executare silită și nici nu au fost atașate acestuia.

Astfel, în mod corect s-a acordat de către prima instanță, dreptul la despăgubiri.

Nici motivul de apel referitor la cuantificarea despăgubirilor nu este fondat. Evaluarea acestora s-a făcut conform cu expertiza efectuată în dosarul în care s-a stabilit servitutea de trecere, nr._, al Judecătoriei Gura Humorului, în care și apelanta a fost parte, reclamantă fiind. Chiar în memoriul de apel se arată că această expertiză nu a fost contestată în acel dosar.

Apelanta nu a produs contraprobe, care să infirme cuantumul din acea expertiză.

Apelanta a propus cel mult suma de 170,80 lei/an.

Manifestând rol activ, tribunalul a solicitat apelantei precizări cu privire la cuantumul propus. Aceasta, prin apărător, a arătat că această sumă rezultă dintr-o expertiză din altă cauză, ce nu se află la dosar, efectuată cu privire la alt teren, presupus învecinat.

Rezultă că apelanta nu a propus contraprobe, sub aspectul cuantumului despăgubirilor.

Corect s-au acordat cheltuielile de judecată, conform art. 453 al. 1 din noul Cod de procedură civilă. Prin întâmpinare (f. 34, judecătorie), pârâta a solicitat respingerea acțiunii, ca nefondată. Nici la primul termen de judecată, pârâta nu a fost de acord cu acțiunea, pentru a fi incidente prev. art. 454 din noul Cod de procedură civilă.

Prima instanță a obligat la cheltuieli de judecată, conform art. 453 al. 2 din noul Cod de procedură civilă, putându-se acorda în totalitate onorariul avocațial și în situația admiterii, în parte, a pretențiilor. Soluția este justă în cauză, față de cuantumul onorariului pretins, complexitatea procesului și durata acestuia, munca depusă de apărător.

În consecință, în baza art. 480 al. 1 din noul Cod de procedură civilă, tribunalul va respinge apelul, ca nefondat.

Față de căderea în pretenții, conform art. 453 al. 1 din noul Cod de procedură civilă, tribunalul va obliga apelanta la cheltuieli de judecată către intimată, de 1000 lei, reprezentând onorariu avocațial.

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

DECIDE :

Respinge ca nefondat apelul declarat de către pârâta U. V., domiciliată în ., jud. Suceava și la av. I. A. – Suceava, ., împotriva sentinței civile nr. 675 din data de 30 iunie 2015 pronunțată de Judecătoria Gura Humorului în dosar nr._, intimată fiind reclamanta P. O. – la av. H. A. – Vatra Dornei, .. 15, jud. Suceava.

Obligă apelanta la plata către intimată a sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 15.01.2016.

Președinte, Judecător, Grefier,

A. I. M. V. O. D. S. A.-M.

Red. A.I.M.

Tehnored. S.A.M.

Judecător fond Șalar A. I.

5 ex./08.02.2016

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Decizia nr. 37/2016. Tribunalul SUCEAVA