Revendicare imobiliară. Decizia nr. 1/2016. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1/2016 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 14-01-2016 în dosarul nr. 1/2016
Dosar nr._ - revizuire -
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.1
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 14 IANUARIE 2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE: G. F. F.
JUDECĂTOR: C. M. N.
JUDECĂTOR: F. L.
GREFIER: Ș. L. G.
Pe rol, judecarea recursului formulat de revizuienții M. T. și M. T., ambii domiciliați în ..40, . împotriva sentinței civile nr. 3413 din data de 19 octombrie 2015 pronunțată de Judecătoria Rădăuți în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimații P. G. N. M., P. C.-M., P. M., P. V.- N., cu toții domiciliați în sector 6 București, ..59, . 6, etaj 1, . GRĂNICEȘTI prin Primar, cu sediul în . și H. D., domiciliat în . Grănicești, județul Suceava.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenți revizuienți, lipsă fiind intimații.
Procedura de citare cu părțile este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se faptul că, prin serviciul de arhivă s-a depus la dosar un înscris înaintat de intimații reclamanți P. G. N. M., P. C.-M., P. M. și P. V.- N. prin care reiterează cererea de respingere a revizuirii (fila 53), adresa Judecătoriei Rădăuți prin care comunică instanței faptul că dosarul nr._ * a fost înaintat în recurs din data de 13.11.2015 (fila 54) și notele de concluzii scrise formulate de revizuienți (fila 56).
Se constată că pentru termenul de astăzi a fost înaintat în vederea atașării dosarul nr._ la care este atașat dosarul nr._ * al Judecătoriei Rădăuți.
Totodată se constată că prezentul recurs este legal timbrat, la fila 40 fiind depusă chitanța . GRA15 nr. 5875 din data de 03.12.2015 în cuantum de 200 lei, sens în care se dispune anularea acesteia.
Întrebați fiind revizuienții M. T. și M. T. precizează că nu mai au alte cereri de formulat.
Văzând că nu mai sunt alte cereri, probe de solicitat sau excepții d invocat, constată recursul în stare de judecată, acordând cuvântul la dezbaterea cauzei pe fond.
Recurenta revizuientă M. T. solicită admiterea recursului în conformitate cu dispozițiile art.461 Cod Procedură Civilă, apreciind că sentința civilă pronunțată de instanța de fond este greșită, întrucât deși prin decizia civilă nr. 541/23.03.2010 cauza a fost trimisă spre rejudecare, prin sentința civilă nr. 2191/21.05.2012 s-a transcris sentința civilă nr. 4035/27.11.2009.
Astfel, solicită înlăturarea acelor considerente și înlocuirea lor cu propriile considerente ale prezentei instanțe.
Învederează faptul că cererea de revizuire a fost formulată în conformitate cu dispozițiile art.509 alin.1 pct.8 Noul Cod de Procedură Civilă, însă în considerentele sentinței civile împotriva căreia a înțeles să formuleze recurs se arată că acțiunea a fost formulată pentru motive care nu evocă fondul cauzei.
Mai arată că în ceea ce privește primă hotărâre dată în cauză respectiv sentința civilă nr. 4035/27.11.2009, această hotărâre îi prejudiciază deși s-a arătat că este definitivă.
Apreciază că instanța de fond de la Rădăuți în mod greșit a aplicat dispozițiile vechiului cod de procedură, cauză nu sunt incidente dispozițiile prevăzute de art.322 pct.7 din vechiul cod de procedură civilă și că de fapt trebuiau aplicate noile dispoziții ale actualului cod de procedură, care arată că se pot formula căi de atac extraordinare și împotriva hotărârilor care nu evocă fondul.
Totodată revizuienta a invocat contrarietatea de hotărâri, aceste hotărâri contradictorii sunt decizia 541 care este contradictorie cu sentința civilă nr.2191/21.05.2012.
Astfel apreciază că nu ar trebui admise recursurile la un loc și trimisă cauza spre rejudecare întrucât nu este corect.
Totodată judecătorul fondului a încălcat această procedură iar motivarea sentinței este o simplă transcriere.
Mai este de reținut că în una din deciziile anterior pronunțate ei ar fi menționat că pe terenul intimaților ar fi trecut curți-construcții potrivit titlul de proprietate nr. 1890/2007, iar la momentul în care partea adversă și-a făcut titlul de proprietate curțile-construcțiile existau întrucât au fost trecute pe timpul CAP-ului.
Apreciază că părții adverse nu trebuia să i se elibereze titlu de proprietate atâta timp cât pe teren erau curți-construcții iar pe titlul ei să se treacă teren arabil motiv pentru care ei au fost dați în judecată în condițiile în care ei sunt beneficiari ai Legii nr.18/1991 art.23 și art.24.
Mai arată că pentru o justă,soluționare a cauzei se imune anularea sentinței civile nr.2191/21.05.2012 întrucât în conținutul acesteia sunt numeroase nereguli precum și anularea titlurilor de proprietate întrucât îi prejudiciază. Totodată solicită întoarcerea executări silite.
Recurentul revizuient M. T. arată că este de acord cu concluziile lui M. T..
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
TRIBUNALUL:
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea adresată Tribunalului Suceava și înregistrată sub nr._ din data de 16.02.2015, astfel cum a fost precizată, revizuienții M. T. și M. T. au solicitat în contradictoriu cu intimații P. G. N. M., P. C.-M., P. M., P. V.- N., P. Grănicești și H. D., revizuirea S.C. nr.2191/2012 dată în dosarul nr._ de Judecătoria Rădăuți.
Revizuenții M. T. și M. T. au arătat că există hotărâri definitive date de instanțe de același grad sau de grade diferite care au încălcat autoritatea de lucru judecat.
Prin decizia nr. 541/23.03.2015 a Tribunalului Suceava pronunțată în data de 23.03.2010, s-a admis recursul formulat de reclamanții P. G. N. M., P. C. M., P. M., P. V.-N., pârâtul H. D. și pârâții M. T. și M. T. împotriva sentinței civile nr. 4035/17.11.2009 pronunțată de Judecătoria Rădăuți în dosarul nr._, pârâtă intimată fiind P. Comunei Grănicești. S-a casat sentința civilă sus-menționată și s-a trimis cauza spre rejudecare la prima instanță.
Au mai arătat revizuenții faptul că, prima instanță la care s-a trimis cauza spre rejudecare nu a procedat la rejudecarea acesteia, încălcând astfel autoritatea de lucru judecat al primei instanțe care a pronunțat sentința civilă nr. 2191/21.05.2012, respectiv Judecătoria Rădăuți.
Au precizat revizuenții că, solicită casarea acestei sentințe cu sentința nr. 2191/21.05.2012, să se constate că aceste titluri sunt abuzive și contrare Legii 890/2005. Acest teren cu curți și construcții au fost primite din terenurile fostului CAP. După casarea acestei sentințe și rejudecarea să se stabilească drepturile lor, a celor trei familii iar acțiunea formulată de reclamanți să fie respinsă ca nefondată, netemeinică și ca nelegală, întrucât titlurile pe care le dețin sunt contare Legii 890/2005.
În care nu se respectă aceea denumire de . de parcelă din fostul CAP.
Au mai solicitat și anularea cheltuielilor de judecată.
Au mai invocat aceștia și excepția casării potrivit art. 311 și art. 500 Cod de procedură civilă. După casare instanța rejudecă cauza ținând seama de toate motivele casării și de toate motivele invocate în fața instanței. În cazul rejudecării, supă casare cu trimitere sunt admisibile orice probe prevăzute de lege.
Cererea de revizuire a fost întemeiată pe dispozițiile art. 509 pct.8 și art. 511 alin 1 și 8 Cod de procedură civilă.
Au mai precizat că, ultima hotărâre este decizia nr. 193/18..11.2014 din dosarul nr._ .
P. Grănicești prin primar a solicitat respingerea cererii de revizuire formulă de Revizuenții M. T. și M. T..
P. G. N. M., P. C. -M., P. M. și P. V.-N. au solicitat respingerea cererii de revizuire formulă de Revizuenții M. T. și M. T., ca indamisibilă.
Au arătat aceștia că, cererea de revizuire nu îndeplinște nici un dintre motivele prevăzute de lege pentru exercitarea acestei căi extraordinare de atac.
Sentința civilă nr. 2191/21.02.2012 nu poate fi atacată revizuire la Tribunalul Suceava, acesta fiind dată de către Judecătoria Rădăuți.
Decizia nr. 193/18.11.2014 nu evocă fondul cauzei, deci nu poate fi atacată cu revizuire.
Au depus la dosar memorii și înscrisuri (fila 9-156).
Față de precizările formulate, tribunalul a invocat, din oficiu, excepția necompetenței materiale în soluționarea prezentei cauze.
Prin decizia nr. 328 din 28 mai 2015, Tribunalul a declinat competența de soluționare a prezentei cauze Judecătoriei Rădăuți.
Pentru a decide astfel, Tribunalul a reținut că astfel, conform art. 323 C., cererea de revizuire se îndreaptă la instanța care a dat hotărârea rămasă definitivă și a cărei revizuire se cere.
Ori, în cauza de față revizuienții au precizat că înțeleg să atace cu prezenta cale extraordinară de atac S.C. nr. 2191/2012 a Judecătoriei Rădăuți prin care au fost obligați să lase în deplină proprietate și liniștită posesie mai multe suprafețe de teren. Această dispoziție a fost menținută de Tribunalul Suceava, conform Deciziei nr. 1271/16.05.2013, urmare a respingerii recursurilor declarate de pârâții- revizuienți M. T. și T..
Așa fiind, față și de dispozițiile legale menționate, tribunalul, în baza art.158 C., a declinat competența de soluționare a cauzei în Favoarea Judecătoriei Rădăuți.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Judecătoriei Rădăuți la data de 9.09.2015.
Instanța a pus în discuție admisibilitatea cererii de revizuire și în vederea soluționării cauzei, a avut în vedere înscrisurile depuse la dosar de părți, fiind atașat și dosarul nr._ al Judecătoriei Rădăuți.
Prin sentința civilă nr. 3413 din data de 19 octombrie 2015 pronunțată de Judecătoria Rădăuți în dosarul nr._ , s-a respins cererea de revizuire a sentinței civile nr. 2191/2012 pronunțată în dosarul nr._ a Judecătoriei Rădăuți formulată de revizuenții M. T. - . Suceava și M. T. - . Suceava împotriva intimaților P. . în ., P.-G. N.-M., domiciliată în București, sector 6, .. 59, .. 6, .-M. domiciliat în București, sector 3, ., .. 6, ., P. M. domiciliată în București, sector 6, .. 21, ., . și P. V.-N. - București, sector 6, ., ., ., domiciliat în ., Jud. Suceava, ca inadmisibilă.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că Revizuenții M. T. și M. T. au formulat cerere de revizuire a sentinței civile nr. 2191/2012 pronunțată în dosarul nr._ a Judecătoriei Rădăuți invocând ca temei de drept art. 509 pct. 8 C.pr.civ, care este corectat de instanță și devine art.322 pct. 7 Cod de procedură civilă 1865, respectiv „ revizuirea se poate cerere dacă există hotărâri potrivnice, date de instanțe de același grad dau de grade diferite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate ”.
Revizuenții au afirmat că sentința a cărei revizuire se cere ar fi în contradicție cu decizia nr.541/23 martie 2010 a Tribunalului Suceava, hotărâre prin care a fost casată sentința civilă nr. 4035 din 27 noiembrie 2009 a Judecătoriei Rădăuți, fiind trimisă cauza spre rejudecare și pronunțată sentința civilă nr. 2191/2012 a Judecătoriei Rădăuți.
Prin sentința civilă nr. 2191/2012 pronunțată în dosarul nr._ a Judecătoriei Rădăuți a fost admisă acțiunea, astfel cum a fost precizată de reclamanții P.-G. N.-M., P. C.-M., P. M. și P. V.-, în contradictoriu cu pârâții P. GRĂNICEȘTI- prin primar H. D., M. T. și M. T.-moștenitoare după Mititel Z., în parte.
A fost obligat pârâtul H. D. să predea reclamantei P. – G. N. – M. suprafața de 1.494 m.p. teren, marcată în planul de situație de la f. 126 dosar, prin punctele 6-7-8-9-10-11-12-13-16-6 fără . marcată în același plan de situație cu linie de culoare verde, întreruptă.
A fost obligat același pârât să predea reclamanților P. G. N. – M., P. C. – M., P. M. și P. V. – N. suprafața de 2.819 m.p. teren, identificată în același plan de situație prin punctele 12-17-18-19-20-21-22-13-12.
Au fost obligați pârâții M. T. și M. T. să predea reclamantei P. G. N. – M. suprafața de 983 m.p. teren, identificată în planul de situație de la f. 126 dosar, prin punctele 1-2-3-4-5-6-16-13-14-15-1, fără parcelele de construcție 154 și 157, marcate în același plan de situație cu linie de culoare verde, întreruptă.
Au fost obligați aceiași pârâți să predea reclamanților P. G. N. – M., P. C. – M., P. M. și P. V. – N. suprafața de 1.906 m.p. teren, identificată în același plan de situație prin punctele 13-22-24-14-13.
A fost respins capătul de cerere privind ridicarea construcțiilor de către pârâți, edificate pe terenul revendicat.
A fost respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei Primăriei Comunei Grănicești să dispună demolarea construcțiilor edificate de pârâții H. D., M. T. și M. T..
A fost respins capătul de cerere privind plata de daune față de pârâții H. D., M. T. și M. T., ca nefondat.
Au fost obligați pârâții în solidar să-i plătească reclamanților suma de_,7 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța, din lucrările dosarului, a constatat că:
Prin acțiunea civilă înregistrată la data de 19 august 2008 la Judecătoria Rădăuți, reclamanții P.-G. N.-M., P. C.-M., P. M. și P. V. N. au solicitat instanței de judecată ca în contradictoriu cu pârâții P. comunei Grănicești - prin primar, H. D., M. T., M. T., să dispună obligarea Comisiilor de fond funciar să întocmească actele necesare si să emită titluri de proprietate și anume titluri de proprietate pe numele Hrenbciuc D., pentru 500 m.p. curți-construcții, parcelă comună comunală nr. 152, pe numele Molce T., pentru 500 m.p., . numele M. T., pentru 200 m.p. curți-construcții teren aferent casei rămase de la defuncta sa mamă Mititel zenovia, ./79, să dispună ca P. Grănicești să compenseze prin atribuirea în proprietate a unui teren echivalent în suprafață de 1200 m.p., intravilan, obligarea pârâților H. D., M. T. și M. T. să desființeze prin demolare toate construcțiile edificate cu sau fără autorizație de construire, ce depășesc suprafața de 500 m.p. și respectiv 200 m.p. teren; obligarea pârâtei P. comunei Grănicești - prin primar să răspundă în termenul stabilit de instanță de desființarea prin demolare a construcțiilor edificate, cu sau fără autorizație de construire, care depășesc perimetrele mai sus arătate; obligarea pârâților H. D., M. T. și M. T. să le lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafețele de 5.000 m.p. teren și respectiv 3.000 m.p. teren, această din urmă suprafață fiind ocupată abuziv de pârâții M.; obligarea acelorași pârâți să plătească o amendă civilă stabilită de instanță, începând cu data de 29 mai 2007 și respectiv 16 octombrie 2007 pentru că au ocupat abuziv suprafețe de teren ce nu li se cuvin; obligarea acelorași pârâți să le plătească cu titlu de daune suma ce reprezintă folosul nerealizat prin ocuparea abuzivă a terenului ce o face obiectul revendicării; obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că pârâtul H. D. le-a ocupat abuziv o suprafață de 5.000 m.p. teren înscrisă în titlul de proprietate nr. 1890/2007, iar pârâții M. T. și M. T. o suprafață de 3.000 m.p. teren ce figurează în titlul de proprietate nr. 1889/2007, iar potrivit sentințelor civile nr. 3451/02.12.2005, nr. 3358/29.11.2006 și nr. 555/13.02.2007 pronunțate de Judecătoria Rădăuți, pârâtul H. D. are dreptul să dețină doar o suprafață de 500 m.p. ocupată de curți - construcții, în timp ce acesta i-a ocupat întreaga parcelă în mărime de 5.000 m.p.
În ceea ce îi privește pe pârâții M., s-a arătat că, deși prin sentința civilă nr. 1394/ 13.04.2007 pronunțată de Judecătoria Rădăuți s-a stabilit că aceștia nu au dreptul la nicio suprafață de teren, în mod abuziv le-au ocupat . 3.000 m.p. refuzând să o predea de bună voie și că potrivit art. 24 din Legea nr. 18/1991 pârâtul M. T. are dreptul la o suprafață de 500 m.p. aferentă construcțiilor, primită de la fosta C.A.P. Iacobești, în vederea construirii unei case, pentru care ulterior i-au fost eliberate două autorizații de construire, după anul 1990, pârâții M., au ridicat o altă construcție, pe considerentul că ar aparține numitei P. E., însă cu scopul de a ocupa teren cât mai mult din cel ce face obiectul revendicării din cauza de față.
Privitor la terenul aferent casei, rămas de la defuncta Mititel Z. (mama pârâtei M. T.), s-a arătat că atunci când a fost cumpărată casa, terenul a trecut în proprietatea statului, în prezent, actualilor deținători putându-le fi recunoscută o suprafață de maximum 200 m.p., chiar dacă după anul 2000 a mai fost ridicată o construcție ce depășește suprafața la care sunt îndreptățiți.
În drept, reclamanții au arătat că își întemeiază cererea pe disp. art. 24 din Legea nr. 18/1991 și art. 480 Cod civil.
Pârâții M. T. și M. T. au formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii reclamanților ca nefondată, întrucât construcțiile a căror demolare se solicită, au fost ridicate în perioada cooperativizării.
Întrucât din schițele depuse la dosar de către reclamanți nu s-au putut stabili cu certitudine suprafețele ocupate de pârâți, inclusiv de construcțiile acestora, instanța a dispus efectuarea unei expertize tehnico-cadastrale prin care să identifice parcelele ce fac obiectul revendicării și în funcție de aceasta, să se stabilească regimul juridic al fiecărei suprafețe aflate în litigiu.
Prin sentința civilă nr. 4035 din 27 noiembrie 2009 Judecătoria Rădăuți a admis acțiunea, astfel cum a fost precizată și a obligat pârâtul H. D. să predea reclamantei P.-G. N.-M. suprafața de 1.494 m.p. teren, marcată în planul de situație de la f. 126 dosar, prin punctele 6-7-8-9-10- 11-12-13-16-6 fară . marcată în același plan de situație cu linie de culoare verde, întreruptă.
A obligat același pârât să predea reclamanților P.-G. N.-M., P. C.-M., P. M. și P. V.-
N. suprafața de 2.819 m.p. teren, identificată în același plan de situație prin punctele 12-17-18-19-20-21-22-13-12.
A obligat pârâții M. T. și M. T. să predea reclamantei P.-G. N. - M. suprafața de 983 m.p. teren, identificată în planul de situație de la fila 126 dosar, prin punctele 1-2-3-4-5-6-16- 13-14-15-1, fără parcelele de construcție 154 și 157, marcate în același plan de situație cu linie de culoare verde, întreruptă.
A obligat aceiași pârâți să predea reclamanților P.-G. N.-M., P. C.-M., P. M. și P. V.-
N. suprafața de 1.906 m.p. teren, identificată în același plan de situație prin
punctele 13-22-24-14-13.
A respins capătul de cerere privind ridicarea construcțiilor de către pârâți edificate pe terenul revendicat.
A respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei Primăriei Comunei Grănicești să dispună demolarea construcțiilor edificate de pârâții HreniucDragoș, M. T. și M. T..
A respins capătul de cerere privind plata de daune față de pârâții H.
D., M. T. și M. T., ca nefondat.
A obligat pârâții să-i plătească reclamanților suma de 5.580 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Prin decizia civilă nr. 541/23.03.2010 a Tribunalului Suceava au fost admise recursurile formulate de reclamanții P. G. N. M., P. C. M., P. M., P. V. N. și pârâții H. D., M. T. și M. T., sentința a fost casată și cauza trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe.
S-a arătat că se impune efectuarea unei expertize în construcții, care să identifice construcțiile în litigiu, să se stabilească perioada în care au fost edificate ( înainte de CAP sau după CAP, în acest caz indicându-se cu aproximație anii), se vor verifica autorizațiile de construire depuse la dosar pentru a se stabili dacă edificarea construcțiilor a respectat sau nu autorizațiile de construcție, se va verifica dacă pentru toate aceste construcții există emise autorizații de construcții. Prin această expertiză se va stabili compartimentarea construcțiilor, prin indicarea locuinței propriu-zise și a camerelor, precum și a anexelor.
Se impune efectuarea unei noi expertize topo, care să verifice, încă o dată, având în vedere și autorizațiile de construcție și documentația aferentă și în cooperare cu expertul în construcții, amplasamentul loturilor atribuite de stat pârâților recurenți pentru edificarea de construcții.
Instanța a dispus efectuarea unor expertize în construcții și topo cadastrală pentru a fi clarificate aspectele arătate în decizia de casare, însă acestea nu au putut fi efectuate din cauza faptului că pârâții M. T. și M. T. nu au permis accesul experților desemnați în gospodăria lor în vederea efectuării lucrărilor necesare expertizelor( pârâții fiind amendați și solicitându-se și sprijinul organelor de poliție).
În aceste condiții instanța, pentru soluționarea cauzei a avut în vedere înscrisurile depuse de părți la dosar și raportul de expertiză ce a fost întocmit inițial de către expert B. I. M..
Reține instanța, că prin titlul de proprietate nr. 1889/2007 reclamanților li s-a reconstituit dreptul de proprietate, în calitate de moștenitori după defuncta P. I. pentru o suprafața de 1, 62 ha. teren, situată în intravilanul Comunei Grănicești, satul Slobozia.
Prin titlul de proprietate nr. 1890/2007, reclamantei P. G. N. -M. i-a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru o suprafață de 3400 m.p. teren, având acelașj amplasament cu cel precizat mai sus.
Instanța mai constată că, pe această din urmă suprafață pârâtul H. D. are ridicată o casă și anexe pentru care a fost afectată o suprafață de 500 m.p.. fără a fi emis titlu de proprietate, acest fapt rezultând djn proceșul verbal de punere în posesie încheiat de Comisia comunală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Grănicești la data de 18 ianuarie 2007, când s-a procedat la punerea în posesie a reclamantei P. G. N. –M..
Referitor la construcțiile deținute de pârâții M. Țoader și M. T., se constată că pentru terenul aferent acestora nu este emis titlu de proprietate, fiindu-le atribuită, de asemenea o suprafață de 500 m.p. teren, atunci când s-a procedat la punerea în posesie a reclamanților, ocazie cu care care a fost întocmit același proces verbal.
In fapt, pe numele pârâtului H. D. și a soției acestuia a fost emis titlul de proprietate nr. 1168/1996 pentru o suprafață de 1.000 m.p. însă, prin sentința civilă nr.3451 din 02.12.2005 a Judecătoriei Rădăuți, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 438 din 04 aprilie 2006 a Tribunalului Suceava, acest titlu a fost anulat în parte, în sensul excluderii suprafeței de 500 m.p.,ceea ce înseamnă că, pentru terenul ocupat de construcțiile ridicate în perioada cooperativizării, le-a fost recunoscut un drept de proprietate, doar pentru suprafața de 500 m.p.
Referitor la terenul deținut de pârâta M. T., în calitate de moștenitoare a defunctei Mititel Z., jnstanța constată că aceasta din, urmă a cumpărat prin contractul de vânzare cumpărare autentificat de notariatul de Stat Local Rădăuți sub nr. 881 din 17 martie 1986, o casă cu anexe amplasate pe p.v. 79 din C.F. 520 a Comunei cadastrale Slobozia, terenul aferent în suprafață de 250 mp,trecând conform Legii nr. 58/1974 în proprietatea statului.
În prezent, pe numele deținătorului locuinței nu a fost emis titlu de proprietate, însă în urma măsurătorilor efectuate s-a constatat că imobilul propriu-zis și curtea aferentă ocupă o suprafața de 200 m.p.
Așa cum rezultă din raportul de expertiză, parte din construcțiile edificate de pârâți în perioada cooperativizării, se află pe terenul atribuit în proprietate reclamantei P. G. N. — M., astfel, încât, dacă s-ar da curs cererii acesteia, ar însemna ca cei in cauză să procedeze la demolarea parțială a caselor și respectiv a anexelor aflate pe terenul atribuit conform Legii nr.18/1991.
Cum în cauza reclamanta P. G. N. - M., nu a făcut dovada relei credințe a pârâților în edificarea construcțiilor după atribuirea terenurilor în condițiile Legii nr. 18/1991, instanța consideră că aceasta are dreptul conform art. 494 C.civ. să fie despăgubită cu valoarea cheltuielilor efectuate cu construcțiile sau cu valoarea cu care a crescut fondul prin lucrările efectuate și nicidecum să solicite pârâților ridicarea construcțiilor.
Din considerentele expuse, instanța va respinge capătul de cerere ce privește ridicarea construcțiilor de către pârâți ca nefondat.
De asemenea, instanța va respinge și capătul de cerere ce privește obligarea pârâtei P. Comunei Grănicești, să dispună demolarea acelorași construcții, întrucât o astfel de prerogativă pârâta și-o poate exercita numai în condițiile Legii nr. 50/1991, ceea ce nu este cazul, în cauza de față.
Reclamanții au mai solicitat ca pârâtul H. D. să fie obligat să le plătească suma de 750 lei cu titlu de daune, iar pârâții M. T. și M. Tranfadira suma de 450 lei cu același titlu, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a terenului ocupat fără o justificare legală.
Cum reclamanții nu au dovedit întinderea prejudiciului, astfel suferit, iar pârâții nu s-au oferit să achite de bună voie sumele pretinse sau cel puțin să recunoască pagubele produse, instanța va respinge acest ultim capăt de cerere ca nefondat.
Întrucât la termenul de judecată din 25 noiembrie 2008 reclamanții au arătat că renunță la judecarea celui de-al IV - lea capăt de cerere ce privește obligarea pârâților la plata unei amenzi civile, instanța, în considerarea celor expuse, va admite în parte acțiunea, astfel cum a fost precizată.
În baza disp. art. 274 C.pr.civ. instanța va obliga pârâții să plătească reclamanților suma de12259,7 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxe judiciare de timbru, onorariu avocat, onorariu expert și cheltuieli de deplasare la instanță a reclamantei P. G. N. - M..”
Prin încheierea din data de 11 iulie 2012 din dosarul nr._, Judecătoria Rădăuți a fost admisă cererea având ca obiect lămurire dispozitiv formulată de petenta P. . P.-G. N.-M., P. C.-M. P. M. și P. V.-N., pârâți fiind H. D., M. și M. T. - moștenitoare după Mititel Z. - . Suceava, și în consecință: a lămurit dispozitivul sentinței civile nr. 2191/21.05.2012 a Judecătoriei Rădăuți, în sensul că se va menționa:
„Obligă pârâții H. D., M. T. și M. T. – moștenitoare după Mititel Z., în solidar, să plătească reclamanților suma de 12.259,7 lei cheltuieli de judecată” .
Împotriva hotărârii primei instanțe au declarat recurs toate părțile.
Astfel, pârâții M. T. și M. T. au declarat recurs în data de 28 iunie 2012, arătând că instanța de fond nu a analizat titlurile de proprietate existente care sunt la dosar și anume, Hotărârea nr. 591 din data de 17 septembrie 2010 a Comisiei Județene Suceava prin care s-a admis cererea formulată de Pâslari E. și s-a constituit dreptul de proprietate în favoarea acesteia pentru suprafața de 500 mp teren aferent locuinței, fiind vorba de . din .>
Au mai arătat pârâții-recurenți că al doilea titlu nu a fost luat în seamă și că prin Ordinul nr. 380 din data de 20 septembrie 2010 al Prefectului județului Suceava s-a admis cererea privind constituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 250 mp teren aferent locuinței și că având în vedere contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 881 din data de 17 martie 1986 prin care au fost dobândite construcțiile, trebuia să îi revină tot terenul, nu numai suprafața de 250 mp. Pârâții-recurenți arată că solicită rectificarea Ordinului nr. 380 din data de 20 septembrie 2010 al Prefectului județului Suceava, în sensul de a fi trecută suprafața de 10 ari și Mititel Z., autoarea titlului, cu moștenitorii M. T. și Mititel V..
Pârâții-recurenți au arătat că titlul de proprietate pe numele reclamanților a fost emis mult mai târziu și că au solicitat constituirea dreptului de proprietate pentru întreaga suprafață de teren aferentă construcțiilor, au plătit loturile date în folosință, și că au plătit și reclamanților, cu care au încheiat un contract de vânzare-cumpărare.
Pârâții-recurenți au arătat că reclamanta P. G. N. M. nu este îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate pentru această suprafață de teren, care este arabil și nu curți-construcții și că dispozițiile art. 24 și 23 din Legea nr. 18/1991 republicată prevăd că rămân și se înscriu în proprietatea actualilor deținători, chiar dacă atribuirea s-a făcut din terenurile preluate în orice mod de la foștii proprietari.
Pârâții-recurenți au mai arătat că mai întâi trebuiau anulate toate titlurile false și că susținerile din expertiză sunt false și că în mod greșit a vrut instanța de fond o altă expertiză. Pârâții-recurenți au arătat că și-au făcut de cap comisiile locale și cea județeană și că instanța a aprobat toate minciunile părții adverse. Pârâții-recurenți au mai solicitat anularea titlurilor de proprietate și a expertizei pentru că este falsă și reflectă o situație de fapt nereală.
Au mai criticat pârâții-recurenți hotărârea primei instanțe pe motiv că au fost obligați la plata cheltuielilor de judecată, deoarece singura vinovată de această situație este comisia comunală de fond funciar.
Pârâta P. comunei Grănicești, jud. Suceava a declarat recurs în data de 22 iunie 2012 împotriva hotărârii instanței de fond, solicitând modificarea acesteia în sensul înlăturării obligației pârâtei de a plăti cheltuielile de judecată către reclamanți, în solidar cu ceilalți pârâți, având în vedere soluția de respingere a capătului de cerere privind demolarea construcțiilor edificate de către pârâți(f.97).
În data de 2 iulie 2012, reclamanții P. G. N. M., P. C. M., P. M. și P. V. N., au declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 2191 din data de 21 mai 2012 a Judecătoriei Rădăuți (dosar nr._ ).
În motivarea recursului, reclamanții au solicitat prezentarea raportului de expertiză de către experții desemnați în dosar, având în vedere că pârâtul H. D. a depus până la urmă onorariul provizoriu, a primit experții pentru măsurători și a dat de înțeles la acea vreme că este de acord să le dea reclamanților teren arabil în echivalent în echivalent în apropiere, pentru suprafața de teren ocupată fără titlu aferentă construcțiilor.
Reclamanții au solicitat modificarea în parte a hotărârii atacate, în sensul ca pârâtul H. D. să fie obligat să predea reclamantei P. G. N. M. suprafața de teren marcată în planul de situație de la f. 126-ds. fond plus 700 mp teren echivalent la schimb în proprietate din terenul ce îl deține în imediata apropiere, înregistrat în CF nr. 603 a comunei cadastrale Slobozia, pentru terenul cu construcții ce îl deține fără titlu, față de cel deținut legal de 500 mp. S-a mai solicitat, de asemenea, ca pârâții M. T. și M. T. să predea reclamantei P. G. N. M. suprafața de 983 mp teren, identificată în planul de situație de la f. 126 dosar, inclusiv parcelele de construcții 154 și 157 și constatarea intervenirii accesiunii imobiliare artificiale pentru toate construcțiile pe care pârâții M. le au edificate pe terenul înscris în titlul de proprietate nr. 1890 din data de 4 iulie 2007, inclusiv construcția rămasă de la defuncta Mititel Z.. Au mai solicitat reclamanții ca pârâtul H. D. să le plătească suma de 750 lei și pârâții M. suma de 450 lei cu titlu de daune pentru lipsa de folosință a terenului revendicat și să fie obligați în solidar pârâții să le plătească reclamanților suma de_,7 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, plus cheltuielile de judecată din recurs(f.101).
Pârâtul H. D. a declarat recurs în data de 4 iulie 2012 împotriva sentinței civile nr. 2191 din data de 21 mai 2012 a Judecătoriei Rădăuți (dosar nr._ ), criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului, pârâtul a arătat că, spre deosebire de pârâții M. T. și M. T., el a permis accesul celor doi experți în teren, a achitat suma de 1000 lei reprezentând onorariul cerut și că instanța de judecată a revenit de la expertizele încuviințate în cauză, a admis acțiunea de revendicare imobiliară și a dispus obligarea sa să predea reclamantei P. – G. N. – M. suprafața de 1.494 m.p. teren, marcată în planul de situație de la f. 126 dosar, prin punctele 6-7-8-9-10-11-12-13-16-6 fără . marcată în același plan de situație cu linie de culoare verde, întreruptă, fără să observe că pe această suprafață sunt edificate patru imobile în baza autorizațiilor de construcție din anul 1973 și din anul 1998, astfel încât, prin hotărârea recurată, pârâtul-recurent este obligat să le predea reclamanților toată gospodăria edificată cu bună credință.
Pârâtul-recurent arată că din concluziile raportului de expertiză întocmit de expertul B. I., se poate observa că din totalul suprafețelor de teren de 0,34 ha înscrise în titlurile de proprietate nr. 4741 din data de 5 iulie 2004 și nr. 1890 din data de 4 aprilie 2007, reclamanta nu deține nimic deoarece pe această suprafață sunt edificate construcțiile pârâților M. T. și H. D..
Pârâtul-recurent arată că prin menținerea acestei sentințe, sunt încălcate dispozițiile art. 23 și 24 din Legea nr. 18/1991 republicată, astfel încât a solicitat admiterea recursului și modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii ca nefondată(f.106).
În drept, pârâtul-recurent a invocat dispozițiile art. 304 pct. 7,8 și 9 Cod pr. civilă.
Prin decizia nr. 1271 din 16 mai 2013, tribunalul a respins recursul declarat de pârâta P. comunei Grănicești, jud. Suceava, împotriva sentinței civile nr. 2191 pronunțată la data de 21 mai 2012 de Judecătoria Rădăuți, în dosarul nr._, ca rămas fără obiect, a respins recursul declarat de pârâții M. T. și M. T. împotriva sentinței civile nr. 2191 pronunțată la data de 21 mai 2012 de Judecătoria Rădăuți, în dosarul nr._, ca nefondat, a admis recursul declarat de reclamanții P. G. N. M., P. C. M., P. M., P. V. N. și de pârâtul H. D. împotriva sentinței civile nr. 2191 pronunțată la data de 21 mai 2012 de Judecătoria Rădăuți, în dosarul nr._ .
A casat în parte sentința civilă nr. 2191 din data de 21 mai 2012 a Judecătoriei Rădăuți (dosar nr._ ) și trimite cauza spre rejudecare aceleași instanțe în ceea ce privește cererea de chemare în judecată îndreptată împotriva pârâtului-recurent H. D..
A menținut celelalte dispoziții ale hotărârii atacate care nu sunt contrare prezentei decizii.
A dispus obligarea în solidar a pârâților-recurenți M. T. și M. T. să achite reclamantei-recurente P. G. N. M. suma de 301,75 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că prin Decizia nr. 541 din data de 23 martie 2010 a Tribunalului Suceava, s-au admis recursurile declarate de părți împotriva sentinței civile nr. 4035 din data de 27 noiembrie 2009 pronunțată de Judecătoria Rădăuți în dosarul nr._, s-a casat în totalitate hotărârea atacată și s-a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe pentru administrarea de probe.
În argumentarea soluției sale, instanța de recurs a reținut că pârâtul H. D. este îndreptățit la constituirea dreptului de proprietate, conform art. 24 din Legea nr. 18/1991, doar pentru suprafața de 500 mp, cât i s-a atribuit pentru construcții, aspect confirmat și de acest pârât recurent în fața instanței de recurs, că pârâtul M. T. este îndreptățit la constituirea dreptului de proprietate conform art. 24 din Legea nr. 18/1991, doar pentru suprafața de 500 mp, cât i s-a atribuit pentru construcții, aspect confirmat și de acest pârât recurent în fața instanței de recurs și că pentru pârâta M. T. s-a stabilit de către prima instanță că are dreptul la constituirea dreptului de proprietate pentru 200 mp, fapt necontestat de reclamanți. S-a mai arătat că în fața instanței de recurs, aceasta a invocat atribuirea suprafeței de 250 mp, însă nu există dovezi în acest sens.
S-a mai reținut că pârâții-recurenți încearcă să acrediteze ideea că sunt îndreptățiți la constituire pentru tot terenul aferent gospodăriei, însă nu au titlu de proprietate pentru aceste construcții, nici nu au făcut dovada formulării cererilor de constituire. Cu toate acestea, dreptul lor de proprietate rezultă direct din lege (spre deosebire de reconstituire), însă în condițiile legii în vigoare, anume Legea nr. 247/2005, care prevede la art. 24 alin. 11 că, suprafața de constituit nu poate fi mai mare decât cea prevăzută în actul de atribuire. Deci, pârâtul recurent H. D., justifică dreptul de proprietate doar pentru 500 mp, la fel și pârâtul recurent M. T., iar pârâta recurentă M. T. pentru 200 mp, în cazul în care nu prezintă un act de atribuire lot pentru construcții pentru suprafața de 250 mp.
S-a mai reținut prin această decizie că ,,Înscrisurile sub semnătură privată invocate de pârâții recurenți, au fost invalidate prin hotărâri judecătorești irevocabile, deci cu autoritate de lucru judecat, neputând fi repuse în discuție sub aspectul validării. Contractul de arendă depus de pârâtul H. D., nu face dovada proprietății în favoarea sa.
În concluzie, a rezultat clar suprafețele la care sunt îndreptățiți pârâții: 500 mp, 500 mp, 200 mp (sau eventual 250 mp), față de cele reținute mai-sus.
Pârâții au contestat amplasamentul stabilit de expertul topo pentru aceste suprafețe, în sensul că nu s-a ținut cont corect de construcții.
Reclamanții au contestat respingerea cererii de demolare construcții, indicând reaua credință a pârâților, care au construit și după revoluție, nu au respectat autorizațiile de construcție, sau au construit (s-au extins), fără a avea autorizație de construire, peste loturile atribuite”.
Față de aceste aspecte, instanța de recurs a apreciat că ,,se impune efectuarea unei expertize în construcții, care să identifice construcțiile în litigiu, se va stabili perioada când au fost edificate (înainte de CAP sau după CAP, în acest caz se vor indica cu aproximație anii), se vor verifica autorizațiile de construire depuse la dosar pentru a se stabili dacă edificarea construcțiilor a respectat sau nu autorizațiile de construcție, se va verifica dacă pentru toate aceste construcții există emise autorizații de construcții. Se va stabili compartimentarea construcțiilor, prin indicarea locuinței propriu-zise și a camerelor, precum și a anexelor”.
S-a mai reținut de către instanța de recurs că se impune efectuarea unei noi expertize topo, care să verifice, încă o dată, având în vedere și autorizațiile de construcție și documentația aferentă și în cooperare cu expertul în construcții, amplasamentul loturilor atribuite de stat pârâților recurenți pentru edificarea de construcții. S-a reținut că se impune această nouă expertiză topo, întrucât nu rezultă că expertiza topo efectuată a avut în vedere cele arătate mai sus și că, cooperarea dintre cei doi experți, topo și în construcții, este esențială pentru identificarea corectă a amplasamentelor loturilor atribuite pentru construcția locuințelor și anexelor gospodărești, precum și a amplasamentelor construcțiilor.
Instanța de recurs a mai stabilit că, ,,după identificarea de către experți a acestor amplasamente se va stabili ce construcții sau parte de construcții, depășesc loturile atribuite de CAP. Expertul în construcții va stabili și dacă construcțiile sau părțile de construcții care depășesc loturile atribuite de CAP, pot fi desființate, fără a fi afectate în substanță construcțiile legal edificate”.
În ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect desființare construcții, s-a arătat că ,,nu se poate dispune demolarea în cazul edificării cu bună-credință și s-a reținut că buna-credință poate rezulta din existența autorizațiilor de construcție. De asemenea, se consideră buna-credință pentru edificările pe terenurile evidențiate în înscrisurile sub semnătură privată invocate de pârâții recurenți. Aceste înscrisuri, chiar dacă nu au fost validate, atestă plata unor sume ca preț, văzând și că au fost întocmite cu rude ale reclamanților, rezultă că pârâții au avut credința că le-au încheiat cu proprietarul (verus dominus). În această situație, nu poate fi înlăturată prezumția de bună-credință.
Terenurile din înscrisurile sub semnătură privată și construcțiile în litigiu de pe acestea, vor fi evidențiate de expertul topo și respectiv expertul în construcții, costurile expertizei pe acest aspect urmând să fie suportate de pârâți.
În schimb, pentru construcțiile fără autorizație de construire sau care încalcă autorizațiile de construire, care nu sunt amplasate pe terenurile arătate mai-sus sau au fost edificate pe aceste terenuri după rămânerea irevocabilă a hotărârilor judecătorești care au respins cererile privind validarea antecontractelor de vânzare-cumpărare, nu se poate constata decât reaua-credință, dacă nu rezultă nicio altă justificare pertinentă”. S-a mai arătat că, în cazul în care se va reține edificarea cu rea-credință, se va dispune demolarea, doar dacă nu se afectează în substanță construcțiile legal edificate (de exemplu: structura de rezistență, păstrarea utilităților, a căilor de acces, etc.), caz în care se vor putea cere doar despăgubiri.
S-a mai reținut că administrarea probei cu expertizele arătate mai-sus, nu poate fi făcută în recurs și ține de cercetarea fondului cauzei, astfel că, în baza art. 312 alin. 1, 5 Cod procedură civilă, tribunalul a admis recursurile și a casat sentința, trimițând cauza spre rejudecare primei instanțe.
După cum rezultă din dispozițiile art. 315 al. 1 Cod pr. civilă, în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
Or, instanța de casare a stabilit cu autoritate de lucru judecat că pârâtul-recurent H. D. justifică dreptul de proprietate doar pentru 500 mp pentru care nu are eliberat titlu de proprietate, dar pentru care s-a dispus eliberarea unui nou titlu de proprietate prin sentința civilă nr. 3451 din data de 2 decembrie 2005 a Judecătoriei Rădăuți( dosar nr. 5824/2005)(f.19-ds. nr._ ), la fel și pârâtul-recurent M. T., iar pârâta-recurentă M. T. pentru 200 mp, în cazul în care nu prezintă un act de atribuire lot pentru construcții pentru suprafața de 250 mp. S-a mai reținut că pârâții-recurenți nu au titlu de proprietate pentru aceste construcții, nici nu au făcut dovada formulării cererilor de constituire. Cu toate acestea, dreptul lor de proprietate rezultă direct din lege (spre deosebire de reconstituire), însă în condițiile legii în vigoare, anume Legea nr. 247/2005, care prevede la art. 24 alin. 11 că, suprafața de constituit nu poate fi mai mare decât cea prevăzută în actul de atribuire.
Cum hotărârea instanței de recurs este obligatorie asupra modului în care instanța de recurs a rezolvat problema de drept în speță, și anume, a întinderii dreptului de proprietate al pârâților-recurenți asupra terenului aferent construcțiilor, pretențiile pârâților-recurenți H. D., M. T. și M. T. din cererile lor de recurs că sunt îndreptățiți la constituirea dreptului de proprietate pentru o suprafață mai mare de teren, nu pot fi primite, iar motivele de recurs invocate cu privire la acest aspect sunt neîntemeiate, instanța de trimitere nefiind îndreptățită să reexamineze o problemă de drept definitiv soluționată prin decizia de casare inițială.
Solicitările din motivele de recurs ale pârâților-recurenți M. T. și M. T. de anulare a titlurilor de proprietate emise pe numele reclamanților și a expertizei dispuse în cauză, nu pot fi primite, având în vedere că exced limitele învestirii instanței de recurs iar în recurs nu pot fi făcute cereri noi.
Tot în ceea ce privește recursul pârâților M. T. și M. T., tribunalul a reținut că, în conformitate cu dispozițiile instanței de recurs prin Decizia nr. 541 din data de 23 martie 2010 a Tribunalului Suceava, în rejudecare, Judecătoria Rădăuți a dispus administrarea probei cu expertiză topografică și în construcții prin încheierea de ședință din data de 15 iunie 2010(f.19-ds. fond).
După cum rezultă din conținutul actelor și a lucrărilor dosarului, pârâții M. T. și M. T. nu au fost de acord cu administrarea probelor cu expertiză topografică și în construcții dispusă de către instanță, deși necesitatea administrării acestor probe a fost stabilită de instanța de control judiciar iar hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe nu sunt obligatorii numai pentru judecătorii fondului, ci și pentru părțile din dosar, dată fiind autoritatea de lucru judecat a hotărârii pronunțată în recurs.
În rejudecarea dispusă ca urmare a casării cu trimitere, instanța de fond a acordat 12 termene de judecată pentru efectuarea expertizelor dispuse în cauză, probe care nu s-au putut administra din cauza refuzului constant și manifest al pârâților-recurenți M. T. și M. T. de a permite experților desemnați accesul la imobilele terenuri și construcții pentru a efectua măsurătorile, după cum rezultă din adresele experților M. A. și B. I. din data de 10 februarie 2011(f.35), 28 martie 2011(f.141, 142), 14 iunie 2011(f.215 și 219), 21 iunie 2011(f.230)27 septembrie 2011(f.236), 1 noiembrie 2011(f.250), 8 noiembrie 2011(f.261), 5 decembrie 2011(f.278), 13 decembrie 2011(f.287), 19 ianuarie 2012(f.2888), 6 martie 2012(f.373) și 2 mai 2012(f.386), astfel încât nu s-au putut clarifica aspectele reținute în decizia de casare din culpa acestor pârâți-recurenți iar prima instanță a trebuit să se pronunțe asupra cererii de chemare în judecată îndreptată împotriva lor pe baza probelor deja administrate în cauză și anume, expertiza întocmită de expertul B. I. M. în primul ciclu procesual(f.120-ds. nr._ -fond).
Astfel, din probatoriul administrat în cauză a rezultat că reclamantei-recurente P. G. N. M. i s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra suprafeței de 3400 mp teren prin titlul de proprietate nr. 1890 din data de 4 aprilie 2007 la locul numit ,,B.” în intravilanul satului Slobozia, .(f.43-ds. nr._ ) iar numiților P. G. N. M., P. Eugenie, P. C. M., P. Ilarion Daniil și P. I. li s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de_ mp teren prin titlul de proprietate nr. 1889 din data de 4 aprilie 2007.
Din raportul de expertiză întocmit de expertul B. I. în data de 8 iunie 2009 rezultă că pârâtul-recurent M. T. deține suprafața de 500 mp teren suprafață proprie, 983 mp teren din suprafața de 3400 mp teren înscris în titlul de proprietate nr. 1890 din data de 4 aprilie 2007, proprietatea reclamantei-recurente P. G. N. M. și suprafața de 1906 mp suprafață ocupată din cea înscrisă în titlul de proprietate nr. 1890 din data de 4 aprilie 2007 eliberat pe numele reclamanților-recurenți iar pârâta M. T. deține suprafața de 200 mp teren indicată în anexa nr. 1, ..
Acțiunea în revendicare imobiliară este acea acțiune reală prin care proprietarul care a pierdut posesia unui bun solicită restituirea acestuia de la posesorul neproprietar.
Cum pârâții-recurenți M. T. și M. T.( care sunt soți) dețin fără drept suprafețele de 983 mp teren și suprafața de 1906 mp din suprafețele de teren înscrise în titlurile de proprietate ale reclamanților-recurenți, în mod corect a admis prima instanță acțiunea în revendicare imobiliară îndreptată împotriva acestora și a dispus obligarea acestora să le predea reclamanților-recurenți suprafețele de teren menționate mai sus iar pentru restul suprafețelor ocupate de cei doi pârâți-recurenți din suprafețele de teren proprietatea reclamanților și anume, pentru suprafața de 500 mp teren ocupată de pârâtul-recurent M. T. și suprafața de 200 mp teren ocupată de pârâta M. T., s-a reținut că aceștia sunt proprietari de drept ope legis prin decizia de casare inițială.
Prin urmare, criticile de nelegalitate ale pârâților-recurenți M. T. și M. T. din motivele de recurs referitoare la faptul că prima instanță a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 23 și 24 din Legea nr. 18/1991 republicată, sunt neîntemeiate.
Au mai invocat pârâții-recurenți M. T. și M. T. faptul că reclamanta P. G. N. M. nu este îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate pentru această suprafață de teren dar acest motiv de recurs nu poate fi primit, având în vedere că obiectul cererii de chemare în judecată cu care a fost învestită instanța este de revendicare imobiliară îndreptată împotriva pârâților și nu anularea actelor de reconstituire ale reclamanților-recurenți.
Au mai invocat acești pârâți-recurenți faptul că au solicitat constituirea dreptului de proprietate pentru întreaga suprafață de teren aferentă construcțiilor, au plătit loturile date în folosință, și că au plătit și reclamanților, cu care au încheiat un contract de vânzare-cumpărare dar aceste motive de recurs sunt neîntemeiate, în condițiile în care prin Decizia nr. 541 din data de 23 martie 2010 a Tribunalului Suceava, s-a reținut că înscrisurile sub semnătură privată invocate de pârâții recurenți, au fost invalidate prin hotărâri judecătorești irevocabile, deci cu autoritate de lucru judecat, neputând fi repuse în discuție sub aspectul validării, după cum rezultă din Decizia nr. 2266 din data de 16 octombrie 2007 a Tribunalului Suceava (dosar nr._ ), care este irevocabilă(f.36-ds nr._ ).
Au mai invocat pârâții-recurenți M. T. și M. T. prin motivele de recurs, faptul că instanța de fond nu a ținut cont de Hotărârea nr. 591 din data de 17 septembrie 2010 a Comisiei Județene Suceava prin care s-a admis cererea formulată de Pâslari E. și s-a constituit dreptul de proprietate în favoarea acesteia pentru suprafața de 500 mp teren aferent locuinței, fiind vorba de . din . că prin Ordinul nr. 380 din data de 20 septembrie 2010 al Prefectului județului Suceava s-a admis cererea privind constituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 250 mp teren aferent locuinței și că având în vedere contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 881 din data de 17 martie 1986 prin care au fost dobândite construcțiile, trebuia să le revină tot terenul, nu numai suprafața de 250 mp.
Tribunalul reține că prin expertiza tehnică judiciară întocmită în cauză în primul ciclu procesual, a fost identificată suprafața de 500 mp teren proprietatea proprie a pârâtului-recurent( moștenire de la mama sa, Pâslari E.) iar acțiunea în revendicare imobiliară nu a fost admisă și pentru această suprafață de teren, astfel că acest motiv de recurs este, în mod evident, neîntemeiat.
În ceea ce privește suprafața de 250 mp teren care a trecut în proprietatea statului ca efect al încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 881 din data de 17 martie 1986 prin care au fost dobândite construcțiile, tribunalul reține că prin Decizia nr. 541 din data de 23 martie 2010 a Tribunalului Suceava s-a reținut că pârâta-recurentă M. T. justifică dreptul de proprietate pentru 200 mp, în cazul în care nu prezintă un act de atribuire lot pentru construcții pentru suprafața de 250 mp și s-a casat hotărârea atacată cu trimitere spre rejudecare pentru administrarea probei cu expertiză topografică și cadastrală și cu expertiză în construcții, tocmai pentru măsurarea și identificarea amplasamentului loturilor atribuite pentru construcția locuințelor și anexelor gospodărești și a identificării suprafeței ocupate efectiv de curți construcții.
Aceste probe nu au putut fi administrate în rejudecarea cauzei dispusă după casarea cu trimitere, tocmai din cauza atitudinii pârâților-recurenți care au împiedicat efectuarea expertizelor dispuse în cauză, ocazie cu care s-ar fi identificat și suprafețele de teren pentru care pârâții-recurenți invocă faptul că li s-a constituit dreptul de proprietate, în condițiile în care ar fi cooperat cu experții judiciari desemnați de instanță, ar fi permis efectuarea măsurătorilor și ar fi prezentat experților actele de proprietate care le justifică posesia asupra suprafețelor de teren revendicate. Cum aceste probe nu au putut fi administrate din cauza atitudinii lor procesuale iar reclamanții-recurenți nu au avut nici o culpă în crearea acestei situații, instanța de fond s-a pronunțat asupra acțiunii în revendicare imobiliară în baza probatoriului administrat deja în cauză, inclusiv a expertizei tehnice judiciare efectuate în primul ciclu procesual( opozabilă părților) din care rezultă că pârâta-recurentă M. T. deține suprafața de 200 mp teren proprietate proprie pe care este amplasată construcția C1, casă de locuit, proprietate Mititel Z.(f.120), capătul de cerere privind revendicarea imobiliară asupra acestei suprafețe de teren nefiind admis, astfel încât acest motiv de recurs este neîntemeiat.
Cum reclamanții-recurenți și-au dovedit dreptul de proprietate asupra suprafețelor de 983 mp teren și suprafața de 1906 mp înscrise în titlurile lor de proprietate iar pârâții-recurenți M. T. și M. T. nu și-au justificat posesia asupra acestor suprafețe de teren, în mod corect a admis prima instanță acțiunea în revendicare imobiliară asupra acestor suprafețe de teren pe baza probatoriului administrat în celelalte cicluri procesuale.
Este adevărat că nu au putut fi clarificate aspectele arătate în decizia de casare, însă acest lucru s-a petrecut ca urmare a faptului că pârâții-recurenți au împiedicat efectuarea expertizelor topografice și în construcții dispuse în cauză, astfel încât nu s-a putut determina amplasamentul loturilor atribuite de stat pârâților-recurenți pentru edificarea de construcții și nu s-a putut face identificarea construcțiilor în litigiu.
Prin urmare, criticile de nelegalitate ale pârâților-recurenți M. T. și M. T. referitoare la faptul că instanța de fond nu a ținut cont de îndreptățirea lor la constituire și de actele lor, sunt neîntemeiate, având în vedere că dispozițiile art. 108 al. 4 Cod pr. civilă prevăd că nimeni nu poate invoca neregularitatea pricinuită prin propriul său fapt.
Solicitarea din cererea de recurs a pârâților-recurenți M. T. și M. T. de rectificare a Ordinului nr. 380 din data de 20 septembrie 2010 al Prefectului județului Suceava, în sensul de a fi trecută suprafața de 10 ari și Mititel Z., autoarea titlului, cu moștenitorii M. T. și Mititel V., este în mod evident inadmisibilă, având în vedere limitele învestirii instanței de fond și de recurs și față de împrejurarea că în recurs nu se pot face cereri noi, așa cum prevăd dispozițiile art. 294 al. 1 coroborate cu cele ale art. 298 și 316 Cod pr. civilă.
Au mai criticat pârâții-recurenți M. T. și M. T. hotărârea primei instanțe, pe motiv că au fost obligați la plata cheltuielilor de judecată, deoarece singura vinovată de această situație este comisia comunală de fond funciar.
Tribunalul a constatat că acest motiv de recurs este neîntemeiat, în contextul în care obiectul litigiului este o acțiune în revendicare imobiliară și nu una de fond funciar, comisiile de fond funciar nu sunt parte în proces iar pârâții-recurenți au calitatea de părți căzute în pretenții în accepțiunea art. 274 Cod pr. civilă.
Cum pârâții-recurenți se aflau în culpă procesuală ca efect al admiterii acțiunii în revendicare imobiliară îndreptată împotriva lor și felul raportului de drept dintre ei, în mod corect a dispus prima instanță obligarea lor în solidar la plata cheltuielilor de judecată către reclamanții-recurenți, justificate cu chitanțele depuse la dosar, date fiind dispozițiile art. 274 și 277 Cod pr. civilă.
Cum motivele de recurs invocate de pârâții-recurenți M. T. și M. T. s-au dovedit a fi neîntemeiate, în temeiul art. 312 al. 1 Cod pr. civilă, tribunalul va respinge recursul lor ca nefondat.
În ceea ce privește recursul declarat de reclamanți, tribunalul a reținut că aceștia au solicitat prin motivele de recurs, ca pârâții M. T. și M. T. să predea reclamantei P. G. N. M. suprafața de 983 mp teren, identificată în planul de situație de la f.126 dosar, inclusiv parcelele de construcții 154 și 157 și constatarea intervenirii accesiunii imobiliare artificiale pe toate construcțiile pe care pârâții-recurenți M. le au edificate pe terenul înscris în titlul de proprietate nr. 1890 din data de 4 iulie 2007, inclusiv construcția rămasă de la defuncta Mititel Z..
Tribunalul a constatat că prin hotărârea atacată, s-a dispus deja obligarea pârâților M. T. și M. T. să îi predea reclamantei-recurente suprafața de 983 mp teren suprafața de 983 m.p. teren, identificată în planul de situație de la f. 126 dosar, prin punctele 1-2-3-4-5-6-16-13-14-15-1, dar fără parcelele de construcție 154 și 157, marcate în același plan de situație cu linie de culoare verde, întreruptă, iar soluția primei instanțe este una corectă, având în vedere că pârâții-recurenți își justifică dreptul de proprietate asupra parcelei de curți construcții 154 în suprafață de 500 mp( pârâtul-recurent M. T.) și asupra parcelei de curți construcții 157 în suprafață de 200 mp( pârâta-recurentă M. T.), pentru considerentele de fapt și de drept expuse mai sus, astfel încât acest motiv de recurs este neîntemeiat.
În ceea ce privește motivul de recurs prin care se solicită constatarea intervenirii accesiunii imobiliare artificiale pe toate construcțiile pe care pârâții-recurenți M. le au edificate pe terenul înscris în titlul de proprietate nr. 1890 din data de 4 iulie 2007, inclusiv construcția rămasă de la defuncta Mititel Z., tribunalul constată că reclamanții-recurenți nu au formulat această cerere în fața instanței de fond.
Dimpotrivă, în fața primei instanțe au solicitat obligarea pârâților-recurenți la demolarea construcțiilor iar în recurs nu poate fi schimbat obiectul cererii de chemare în judecată și nu pot fi formulate cereri noi, față de dispozițiile art. 294 al. 1 coroborate cu cele ale art. 298 și 316 Cod pr. civilă, astfel încât acest motiv de recurs este neîntemeiat.
Au mai solicitat reclamanții ca pârâții M. T. și M. T. să le plătească suma de 450 lei cu titlu de daune pentru lipsa de folosință a terenului revendicat și să fie obligați în solidar pârâții să le plătească reclamanților suma de_,7 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, plus cheltuielile de judecată din recurs.
În ceea ce privește capătul de cerere privind daunele, tribunalul a reținut că reclamanții-recurenți nu au dovedit întinderea prejudiciului material suferit de ei prin lipsa de folosință a terenului revendicat, așa cum prevăd dispozițiile art. 1169 cod civil iar în procesul civil sarcina probei incumbă, de regulă, reclamantului, astfel încât în mod corect a respins prima instanță acest capăt de cerere ca nefondat iar în ceea ce privește cheltuielile de judecată, prin hotărârea recurată, s-a dispus deja obligarea în solidar a pârâților-recurenți M. T. și M. T. să le achite reclamanților-recurenți cheltuieli de judecată în primă instanță în cuantumul solicitat prin motivele de recurs(_,7 lei), astfel încât acest motiv de recurs este, în mod evident, neîntemeiat.
Au mai invocat reclamanții-recurenți împrejurarea că pârâtul H. D. a depus până la urmă onorariul provizoriu, a primit experții pentru măsurători și a dat de înțeles la acea vreme că este de acord să le dea reclamanților teren arabil în echivalent în echivalent în apropiere, pentru suprafața de teren ocupată fără titlu aferentă construcțiilor.
Având în vedere că în recursul său, pârâtul-recurent H. D. a invocat motive asemănătoare și anume că, spre deosebire de pârâții M. T. și M. T., el a permis accesul celor doi experți în teren, a achitat suma de 1000 lei reprezentând onorariul cerut și că instanța de judecată a revenit de la expertizele încuviințate în cauză, tribunalul a analizat împreună recursul declarat de pârâtul H. D. și criticile de nelegalitate din recursul reclamanților referitoare la cererea de chemare în judecată îndreptată împotriva acestui pârât.
În ceea ce privește motivul de recurs al pârâtului-recurent referitor la faptul că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 23 și 24 din Legea nr. 18/1991 republicată în ceea ce privește întinderea dreptului său la constituire, tribunalul reține că acest motiv de recurs este în mod evident, neîntemeiat, în condițiile în care prin decizia de casare inițială, instanța de recurs a stabilit cu autoritate de lucru judecat că pârâtul-recurent H. D., justifică dreptul de proprietate doar pentru 500 mp pentru care nu are eliberat titlu de proprietate, dar pentru care s-a dispus eliberarea unui nou titlu de proprietate prin sentința civilă nr. 3451 din data de 2 decembrie 2005 a Judecătoriei Rădăuți, după cum s-a reținut mai sus.
În ceea ce privește motivele de recurs referitoare la amplasamentul construcțiilor, tribunalul reține că prin decizia de casare, s-a dispus efectuarea unor expertize topo și în construcții, prin care să se identifice construcțiile în litigiu, să se stabilească perioada când au fost edificate (înainte de CAP sau după CAP, în acest caz se vor indica cu aproximație anii), se vor verifica autorizațiile de construire depuse la dosar pentru a se stabili dacă edificarea construcțiilor a respectat sau nu autorizațiile de construcție, se va verifica dacă pentru toate aceste construcții există emise autorizații de construcții. Se va stabili compartimentarea construcțiilor, prin indicarea locuinței propriu-zise și a camerelor, precum și a anexelor. S-a mai reținut de către instanța de recurs că se impune efectuarea unei noi expertize topo, care să verifice, încă o dată, având în vedere și autorizațiile de construcție și documentația aferentă și în cooperare cu expertul în construcții, amplasamentul loturilor atribuite de stat pârâților recurenți pentru edificarea de construcții. S-a reținut că se impune această nouă expertiză topo, întrucât nu rezultă că expertiza topo efectuată a avut în vedere cele arătate mai sus și că, cooperarea dintre cei doi experți, topo și în construcții, era esențială pentru identificarea corectă a amplasamentelor loturilor atribuite pentru construcția locuințelor și anexelor gospodărești, precum și a amplasamentelor construcțiilor.
Or, după cum rezultă din actele și lucrările dosarului, spre deosebire de pârâții-recurenți M. T. și M. T., pârâtul-recurent H. D. și reclamanții-recurenți nu au împiedicat administrarea probelor cu expertize dispuse în cauză și accesul experților în teren, au cooperat cu experții judiciari desemnați de către instanță iar reclamanta-recurentă și pârâtul-recurent H. D. au achitat onorariile provizorii stabilite de către instanță pentru efectuarea celor două expertize, cât și sumele pretinse prin deconturile ulterioare depuse de cei doi experți
Astfel, reclamanta-recurentă a achitat onorarii totale în cuantum de 5000 lei, după cum rezultă din chitanțele nr._/1 din data de 12 noiembrie 2010, nr._/1 din data de 12 noiembrie 2010, nr._/1 din data de 21 aprilie 2011 și_/1 din data de 21 aprilie 2011 de la f. 57, 58, 211 și 213-ds. fond iar pârâtul-recurent H. D. a achitat un onorariu total de 1000 lei, după cum rezultă din chitanțele nr._/1 din data de 27 septembrie 2010 și nr._/1 din data de 27 septembrie 2010 de la f. 67 și 243-ds. fond.
După cum rezultă din dispozițiile art. 129 al. 1 Cod pr. civilă, părțile au îndatorirea ca, în condițiile legii, să urmărească desfășurarea și finalizarea procesului. De asemenea, ele au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător, să-și exercite drepturile procedurale conform dispozițiilor art. 723 alin. 1, precum și să-și probeze pretențiile și apărările.
Cum reclamanții-recurenți și pârâtul-recurent H. D. și-au exercitat drepturile procedurale cu bună credință și și-au îndeplinit îndatoririle procesuale în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege și de judecător, nu exista nici un impediment în administrarea probelor cu cele două expertize în ceea ce privește cererea de chemare în judecată îndreptată lui H. D. pentru lămurirea aspectelor indicate în decizia de casare în ceea ce îl privește pe acest pârât.
Prin urmare, în mod greșit a dispus prima instanță revenirea de la administrarea probelor cu expertiză topo și în construcții în ceea ce îl privește pe acest pârât, cu încălcarea dispozițiilor art. 315 al.1 Cod pr. civilă și prin soluționarea cererii de chemare în judecată îndreptată împotriva acestui pârât prin raportare la expertiza topografică și cadastrală dispusă în primul ciclu procesual, fără elucidarea aspectelor indicate în decizia de casare inițială, instanța a cărei hotărâre este recurată a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului iar prin raportare la această constatare, examinarea celorlalte motive de recurs invocate de reclamanții-recurenți și de pârâtul-recurent H. D. cu privire la modalitatea de soluționare a cererii de chemare în judecată îndreptată împotriva acestui pârât prin hotărârea atacată, a devenit inutilă.
În ceea ce privește recursul Primăriei comunei Grănicești, jud. Suceava, tribunalul reține că prin încheierea din ședința camerei de consiliu din data de 11 iulie 2012 a Judecătoriei Rădăuți s-a admis cererea de lămurire a dispozitivului formulată de această pârâtă și s-a stabilit că aceasta nu datorează cheltuieli de judecată în prezentul dosar iar reclamanții-recurenți nu au atacat hotărârea primei instanțe și nici încheierea de lămurire a dispozitivului cu privire la acest aspect, astfel încât recursul acestei pârâte a rămas, practic, fără obiect, urmând a fi respins ca atare.
Prin urmare, în temeiul art. 312 al. 1 Cod pr. civilă, tribunalul a respins recursul declarat de pârâta P. comunei Grănicești, jud. Suceava, ca rămas fără obiect și recursul declarat de pârâții M. T. și M. T., ca nefondat.
În temeiul art. 312 al. 1, 2,3 și 5 Cod pr. civilă( în forma în vigoare la data sesizării primei instanțe), tribunalul a admis recursul declarat de reclamanți și de pârâtul H. D., va casa în parte sentința civilă nr. 2191 din data de 21 mai 2012 a Judecătoriei Rădăuți (dosar nr._ ), va trimite cauza spre rejudecare aceleași instanțe în ceea ce privește cererea de chemare în judecată îndreptată împotriva pârâtului-recurent H. D. și a menținut celelalte dispoziții ale hotărârii atacate care nu sunt contrare prezentei decizii.
În rejudecare, în temeiul art. 315 al. 1 Cod pr. civilă, a dispus ca judecătoria să procedeze la judecarea cererii de chemare în judecată îndreptată împotriva acestui pârât prin elucidarea aspectelor indicate prin decizia de casare inițială și la administrarea probelor cu expertiză topografică și în construcții de către cei doi experți desemnați deja în cauză, conform obiectivelor stabilite deja de instanța de casare și în primă instanță în rejudecarea dispusă după casarea cu trimitere inițială, urmând a se ține cont și de înscrisurile depuse de părți și de toate motivele invocate înaintea instanței a cărei hotărâre a fost casată.
Având în vedere că pârâții-recurenți M. T. și M. T. au căzut în pretenții și reținând culpa lor procesuală prin promovarea unei căi de atac care s-a dovedit a fi nefondată și felul raportului de drept dintre cei doi pârâți-recurenți, în temeiul art. 274, 276 și 277 Cod pr. civilă prin raportare la dispozițiile art. 316 Cod pr. civilă coroborate cu cele ale art. 298 Cod pr. civilă, tribunalul va dispune obligarea în solidar a pârâților-recurenți M. T. și M. T. să achite reclamantei-recurente P. G. N. M. suma de 301,75 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, cheltuieli ce urmează a fi acordate doar în parte, având în vedere că recursul reclamanților a fost admis doar în ceea ce privește cererea de chemare în judecată îndreptată împotriva pârâtului H. D., nu și în ceea ce privește cererea de chemare în judecată îndreptată împotriva pârâților-recurenți M. T. și M. T..
Suma de 301,75 lei reprezintă o parte din contravaloarea cheltuielilor de transport și de cazare în Suceava ale reclamantei-recurente P. G. N. M. cu ocazia judecării recursului, cheltuieli care se ridică la un cuantum total de 393,1 lei, după cum rezultă din biletele de transport, bonurile fiscale și factura de la f. 125,198,234 și 235-ds. recurs, cheltuieli de judecată care urmează a fi acordate în parte, pentru motivele de fapt și de drept indicate mai sus, asupra celorlalte cheltuieli de judecată efectuate de reclamanții-recurenți și de pârâtul-recurent H. D. în recurs(inclusiv cheltuielile cu taxele de timbru), urmând a se pronunța instanța de fond în rejudecarea cererii de chemare în judecată îndreptată împotriva acestui pârât, în funcție de soluția ce se va da în rejudecare, după casarea cu trimitere.
Prin decizia civilă nr.193 /18 noiembrie 2014 pronunțată în dosarul nr._, irevocabilă, a fost respinsă contestația în anulare formulată de contestatorii M. T. și M. T. împotriva deciziei civile nr. 1271 din 16 mai 2013 pronunțată de Tribunalul Suceava ( dosar nr._ ), intimați fiind P. G. N. M., P. C. M., P. M., P. V. N., H. D. și P. Grănicești-prin primar, ca nefondată.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că: „Potrivit dispozițiilor art. 318 Cod procedură Civilă „Hotărârile instanței de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.”
Din prevederile acestui text de lege rezultă că sunt susceptibile de contestație în anulare doar hotărârile definitive sau irevocabile prin care s-a rezolvat fondul pretenției deduse judecății.
Din analiza dispozițiilor legale sus-menționate se constată că pentru a fi admisă contestația în anulare îndreptată împotriva deciziei nr. 1271 din 16 mai 2013 pronunțată de instanța de recurs este necesar ca eroarea materială gravă, invocată de părți, să privească o problemă de procedură, ori că instanța a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de recurs invocate. O atare eroare trebuie să fie evidentă, în legătură cu aspecte formale ale judecății în recurs, pentru verificarea căreia să nu fie necesară o reexaminare a fondului sau o reapreciere a probelor.
În cauza de față, din considerentele deciziei atacate, rezultă că instanța a analizat și a motivat concluzia la care a ajuns în legătură cu obiectul litigiului, referindu-se la ansamblul probatoriului administrat, examinând toate motivele și toate criticile formulate în susținerea acestora, în calea de atac a contestației nefiind posibilă o nouă reexaminare a fondului sau reapreciere a probelor pentru că judecata nu ar fi fost bine făcută, ci doar numai pentru motivele expres prevăzute în dispozițiile legale susmenționate.
Având în vedere că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art.318 Cod procedură civilă, tribunalul va respinge contestația in anulare ca neîntemeiată.”
Potrivit art.322 pct. 7 Cod de procedură civilă 1865, „ revizuirea se poate cerere dacă există hotărâri potrivnice, date de instanțe de același grad dau de grade diferite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate ”.
Art. 324 alin. 1 pct. 1 Cod de procedură civilă 1865 prevede ca termen al formulării cererii de revizuire întemeiat pe dispozițiile art. 322 pct. 7 Cod de procedură civilă 1865 ca fiind de o lună de la data comunicării hotărârii definitive.
Reține instanța că a trecut mai mult de o lună de la data la care a fost comunicată revizuenților, sentința civilă nr. 2191/2012 a Judecătoriei Rădăuți, definitivă prin respingerea recursurilor revizuenților, prin Decizia nr. 1271/16.05.2013.
Cu toate acestea, revizuenții au invocat ca hotărâre potrivnică și decizia nr.193/18.11.2014 pronunțată în dosarul nr._ a Tribunalului Suceava.
Reține instanța că decizia nr. 1271/16.05.2013 Tribunalului Suceava a fost atacată cu contestație în anulare de către revizuenți, contestație ce a fost respinsă prin decizia nr.193/18.11.2014 pronunțată în dosarul nr._ . Ori fiind vorba de o cale extraordinară de atac a Deciziei nr. 1271/16.05.2013 Tribunalului Suceava, pronunțată în dosarul nr._, instanța nu poate lua în considerare afirmațiile revizuenților cum că toate hotărârile sunt contradictorii.
Toate hotărârile sus-menționate au fost date în căi ordinare și extraordinare de atac, în cadrul aceluiași dosar.
Pentru aceste considerente, dat fiind faptul că vizează același dosar, fiind vorba de hotărâri date în primă instanță, recurs, în rejudecare și în contestație în anulare, iar nu de dosare diferite, instanța va respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire, nefiind incident cazul prevăzut de art.322 pct. 7 Cod de procedură civilă 1865, în cauză nefiind vorba de hotărâri contradictorii ale unor instanțe, ci de hotărâri care au fost sau nu cenzurate de către instanțele de control judiciar, în exercitarea căilor ordinare sau extraordinare de atac.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au formulat recurs M. T. și M. T. solicitând admiterea recursului potrivit petitului reprezentat de înscrisul olograf depus la filele 3-8 dosar.
Intimata P. comunei Grănicești – prin primar a formulat întâmpinare prin avocat P. M. solicitând respingerea recursului și judecarea cauzei și în lipsă ( fila 38).
Intimații P. G. N. M., P. C.-M., P. M., P. V.-N. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului, apreciind că cererea recurenților M. T. și T. nu se încadrează în niciunul dintre prevederile Codului de Procedură Civilă din 1895, aplicabil în speță.
Intimații au mai arătat că între ei și revizuienți nu există hotărâri potrivnice prin care să se fi soluționat vreun litigiu.(fila 39).
Examinând sentința recurată prin prisma criticilor aduse de către recurenți, a actelor și lucrărilor dosarului precum și a textelor de lege incidente în speță, tribunalul reține că recursul este nefondat pentru următoarele argumente:
Sintetizând criticile aduse de către recurenți sentinței atacate, aceștia susțin că hotărârea instanței de fond este nelegală, că în mod greșit s-a respins cererea lor de revizuire ca fiind inadmisibilă, în cauză fiind dat motivul de revizuire prevăzut de art.509 alin.1 pct.8 NCPCIV; respectiv art.322 pct.7 din vechiul Cod de Procedură Civilă.
Recurenții revizuienți susțin că hotărârile contradictorii trebuie anulate și cererea lor se impune a fi rejudecată pe fond aducând argumente ce țin de fondul litigiului disputat în dosarele în care e invocă contrarietatea de hotărâri.
Tribunalul reține însă că soluția instanței de fond de respingere a cererii de revizuire ca fiind inadmisibilă este corectă.
Astfel, invocarea motivului prevăzut de art.322 pc.7 din Codul de Procedură Civilă, incident la data speței, presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor criterii: existența unor hotărâri definitive contradictorii; hotărârile să fie date în aceeași cauză și totodată să fie date în dosare diferite.
Revizuirea nu este admisibilă dacă hotărârile contradictorii au fost pronunțate în aceeași cauză, pe parcursul mai multor cicluri procesuale determinate de căile de atac declarate de părți.
Astfel, Curtea Supremă de Justiție în decizia nr.1989/1997 reține că „în cazul în care hotărârile sunt pronunțate în același dosar, iar nu în dosare diferite, cererea nu poate fi primită, problema existenței unor hotărâri potrivnice punându-se numai dacă hotărârile au fost pronunțate în dosare diferite”.
Cum în speță nu sunt întrunite condițiile prevăzute de textele de lege susamintite, în mod corect judecătorul fondului a reținut inadmisibilitatea cererii de revizuire.
Pentru aceste motive, în temeiul dispozițiilor prev. de art. 312 Cod Procedură Civilă, raportat la art.304 pct.9 Cod Procedură Civilă, recursul va fi respins ca nefondat iar hotărârea instanței de fond va fi menținută ca fiind temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de revizuienții M. T. și M. T., ambii domiciliați în ..40, . împotriva sentinței civile nr. 3413 din data de 19 octombrie 2015 pronunțată de Judecătoria Rădăuți în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimații P. G. N. M., P. C.-M., P. M., P. V.- N., cu toții domiciliați în sector 6 București, ..59, . 6, etaj 1, . GRĂNICEȘTI prin Primar, cu sediul în . și H. D., domiciliat în . Grănicești, județul Suceava.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 14 IANUARIE 2016.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
G. F. C. M. F. L.
F. N.
GREFIER,
Ș. L.
G.
Red. C.M.N.
Jud. fond. F. I. A.
Tehnored. Ș.L.G.
Ex.2./17.02.2016.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 530/2015. Tribunalul SUCEAVA | Pretenţii. Decizia nr. 37/2016. Tribunalul SUCEAVA → |
|---|
