Pretenţii. Decizia nr. 604/2016. Tribunalul SUCEAVA

Decizia nr. 604/2016 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 17-05-2016 în dosarul nr. 604/2016

Dosar nr._ Pretenții

ROMANIA

TRIBUNALUL SUCEAVA

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA NR. 604

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 17.05.2016

PREȘEDINTE I. M.

JUDECĂTOR D. D.

GREFIER S. A.

Pe rol, judecarea apelului declarat de către reclamantul P. D. C., domiciliat în ..571, . împotriva sentinței civile nf.1262 pronunțată la data de 15.12.2015 de Judecătoria Gura Humorului în dosar nr._, intimat fiind pârâtul C. A. G. zis „C.”, cu același domiciliu . Păltinoasa, județul Suceava .

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamantul apelant P. D. C. și av. A. M. cu delegație de substituire a av. H. L. pentru pârâtul intimat.

Procedura de citare cu părțile este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Instanța, verificând actele și lucrările dosarului, constată că nu s-a achitat de către reclamantul apelant taxa judiciară de timbru aferentă apelului declarat în speță, motiv pentru care din oficiu invocă și pune în discuția părților excepția netimbrării apelului.

Reclamantul apelant P. D. C. solciită respingerea excepției.

Apărătorul intimatului solicită admiterea excepției și anulare apelului ca netimbrat, cu cheltuieli de judecată, conform chitanței depuse la dosar..

Declarând dezbaterile închise, după deliberare,

TRIBUNALUL,

Asupra apelului de față, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Gura Humorului la data de 01.09.2015 sub nr._, reclamantul P. C. a chemat în judecată pe pârâtul C. A. G., pentru ca aceasta să fie obligat să-i achite suma totală de 1000 de lei.

În motivare a arătat că în urmă cu 2-3 ani l-a chemat în judecată pe pârât și că în mod greșit a suportat cheltuielile de judecată deși nu era cazul. A mai arătat că în mod greșit reclamantul l-a dat la P. cu o amendă de 120 lei pe care a achitat-o în 3 rate și că reclamantul l-a trimis cu un agent al Poliției Păltinoasa la Spitalul de Psihiatrie Burdujeni pentru expertiză în vederea sistării pensiei.

Cererea nu a fost motivată în drept.

La data de 06.10.2015 a fost formulată întâmpinare de către pârât prin care acesta a solicitat în esență respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată întrucât faptele reclamate nu există.

Prin sentința civilă nr.1262 din data de 15.12.2015, Judecătoria Gura Humorului a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul P. C. în contradictoriu cu pârâtul C. A. G., ca neîntemeiată.

A respins cererea pârâtului de obligare a reclamantului la plata de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

La termenul de astăzi 17.05.2016 instanța din oficiu a invocat excepția netimbrării apelului, pe care o constată întemeiată pentru următoarele motive:

Conform art. 33 din OUG nr. 80/2013, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat.

Conform art. 470 al. 2 din noul Cod de procedură civilă „La cererea de apel se va atașa dovada achitării taxelor de timbru”.

Potrivit art. 470 al. 3 teza ultimă, lipsa dovezii achitării taxei de timbru poate fi complinită până la primul termen de judecată la care partea a fost legal citată în apel.

Tribunalul reține că prezenta cale de atac nu face parte din categoria celor scutite prin lege de la plata taxei judiciare de timbru și că reclamantul-apelant nu și-a îndeplinit obligația de plată a sumei de37,5 deși i s-a adus la cunoștință îndatorirea, atât în procedura prealabilă, cât și prin citația comunicată cu mai mult de 5 zile anterior termenului de judecată, conform art. 159 din noul Cod de procedură civilă.

Față de aceste considerente, tribunalul va anula apelul ca netimbrat, conform art. 470 al. 3 teza I din noul Cod de procedură civilă.

Fiind în culpă procesuală, în baza art. 453 din noul Cod de procedură civilă, va obliga apelantul să plătească intimatului suma de 350 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial, sumă stabilită ca urmare a admiterii în parte a cererii intimatului de obligare la plata cheltuielilor de judecată .

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

DECIDE:

Anulează apelul de către reclamantul P. D. C., domiciliat în ..571, . împotriva sentinței civile nf.1262 pronunțată la data de 15.12.2015 de Judecătoria Gura Humorului în dosar nr._, intimat fiind pârâtul C. A. G. zis „C.”, cu același domiciliu . Păltinoasa, județul Suceava, ca netimbrat.

Admite în parte cererea intimatului de obligare la plata cheltuielilor de judecată și în consecință: obligă apelantul să plătească intimatului suma de 350 lei cu acest titlu.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 17.05.2017.

Președinte, Judecător, Grefier,

I. M. D. D. S. A.

Red.DD

Tehnored. SA/4ex/20.05.2016

Judecător fond Țaslar A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Decizia nr. 604/2016. Tribunalul SUCEAVA