Legea 10/2001. Sentința nr. 627/2012. Tribunalul SUCEAVA

Sentința nr. 627/2012 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 06-03-2012 în dosarul nr. 627/2012

Dosar nr._ Legea nr.10/2001

ROMÂNIA

TRIBUNALUL S.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA NR.627

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 06.03.2012

PREȘEDINTE I. G.

GREFIER S. A.

Pe rol, pronunțarea asupra acțiunii civile având ca obiect „legea nr.10/2001” formulată de reclamanta U. I. V., domiciliată în mun. S., ..5, ., . în contradictoriu cu pârâtul P. Municipiului S.. Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică din data de 28.02.2012, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, redactată separat, care face parte integrantă din prezenta hotărîre și când instanța pentru a da posibilitatea părților să depună la doar concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 06.03.2012.

După deliberare,

TRIBUNALUL

Asupra acțiunii civile de față constată următoarele:

Prin cererea adresată Tribunalului S. la data de 21.02.2011 și înregistrată sub nr._, reclamanta U. I. V. în contradictoriu cu pârâtul Municipiul S. prin primar a formulat, plângere împotriva dispoziției nr. 69 din 25 ianuarie 2011 solicitând desființarea acesteia și totodată a se constat că este îndreptățită la acordarea de titluri de despăgubire pentru o casă de locuit situată în Municipiul S., . în prezent demolată.

În motivarea cererii sale reclamata a arătat că în temeiul Legi nr. 10/2001, tatăl său U. P., a depus notificarea nr. 101/2001 prin care a solicitat acordarea de despăgubiri pentru un imobil expropriat și demolat în totalitate situat în Municipiul S., ..

Imobilul a fost edificat de tatăl său în anul 1957, conform autorizației de construire nr. 60/1957, casa având două etaje, cu o suprafața construită de 157 m.p.

Prin Decretul ar, 346/1967 casa a fost expropriată și imediat după aceea demolată în totalitate, nefiind despăgubit cu nici o sumă de bani.

Prin Dispoziția primarului municipiului S., nr. 69/2011, notificarea sa a fost respinsă cu motivația că nu s-a făcut dovada finalizării construcției la momentul preluării de către Statul Român.

Anterior emiterii dispoziției, în anul. 2007, tatăl său a decedat, rămânând moștenitori ea și sora sa, - D. C. S., decedată și ea în anul 2009.

În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 10/2001.

În dovedire, a solicitat proba cu martori și înscrisuri.

La termenul din 27.09.2011reclamanta și-a precizat acțiunea arătând că Notificarea nr.101/2001 formulată de autorul său vizează imobilul construit în baza autorizației de construire nr.60/22.08.1957 eliberată de Sfatul popular al regiunii S. și expropriat prin Decretul nr.346/15.04.1967(f.48 ds.)

Pârâtul Municipiul S. a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiuni.

În motivare a arătat că prin Dispoziția nr. 69/ 25,01.2011 reclamanta in calitate de moștenitoare a defunctului U. P. a formulat plângere împotriva acesteia solicitând acordarea de despăgubiri pentru imobilul constând in casa de locuit situată in municipiul S., ., in prezent demolată,

Prin notificarea nr.101/2001, depusă prin intermediul Biroului executorilor judecătorești asociați „M. M. și T. I.” din Municipiul S. notificatorul U. P. a solicitat acordarea de despăgubiri pentru imobilul descris mai sus.

Astfel, în urma analizării documentației aferente notificării prin referatul Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001 s-au reținut următoarele:

în anul 1957, ca urmare a cererii notificatorului, Secțiunea de Arhitectură și Sistematizare a Sfatului Popular al Regiunii S. a emis autorizația de construire nr. 60 din 22 august 1957 prin care se autoriza construirea unei case de locuit situată în Municipiul S., .. conform proiectului pentru construirea casei din 21 august 1957 întocmit de I.P.C București, casa urma să aibă parter cu patru camere și o cameră la etaj.

Așa cum rezultă din corespondența purtată între Secțiunea Arhitectură și Sistematizare a Sfatului Popular al Orașului S. și notificator depusă la dosar, acesta a început construirea locuinței până în luna octombrie a anului 1957 finalizând doar turnarea fundației care a depășit aliniamentul caselor vecine și a străzii, motiv pentru care lucrările au fost sistate. Prin adresa nr._ din 11 octombrie 1957, Sfatul Popular al Regiunii S. i-a adus la cunoștință notificatorului: faptul că autorizația de construire nr. 60 din 22 august 1957 a fost anulată. Ulterior, printr-o minută din 24 mai 1958, Secțiunea Arhitectura și Sistematizare a Sfatului Popular al Orașului S. a arătat că este de acord cu continuarea lucrărilor cu respectarea de către notificator a unor condiții de ordin tehnic,

In afara declarației notariale autentificată sub nr. 2782/01.09,2009 a numitelor F. E. și P. Frăsina, la dosarul aferent notificării nu s-a depus nici o dovadă a faptului că lucrările de construire a acestei case au fost finalizate.

In contextul celor prezentate mai sus notificarea a fost respinsă motivat de faptul că nu s-a făcut dovada existenței acestui imobil ia momentul exproprierii.

Examinând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele:

Prin notificarea nr.101/2001 depusă prin B.E.J asociații M. M. și T. I. din Municipiul S., U. P. (autorul reclamantei) decedat la data de02.06.2007 a solicitat pârâtului, în temeiul legii nr.19/2001, acordarea de despăgubiri pentru imobilul casă de locuit construită în municipiul S., .( devenită . nr.16), edificată în baza autorizației de construire nr.60/22.08.1957(f.21 ds.) cu credit acordat prin H.G nr.4015/1953, în baza proiectului din 21.08.1957 întocmit de Institutul de Proiectări și Construcții București, compusă din parter cu patru camere și una la etaj, la stadiul de roșu, care a fost expropriat prin Decretul nr.346/15.04.1967 pentru construcția de blocuri(actuala stradă Mitropoliei din municipiul S.).

Prin dispoziția nr.69/25.01.2011 emisă de Primăria Municipiului S. –prin primar, s-a respins notificarea cu motivarea că nu s-a făcut dovada situației imobilului solicitat la momentul preluării de către Statul Român(f.15,16 ds.).

Împotriva dispoziției de respingere a notificării, a formulat prezenta contestație reclamanta U. I. V., fiica lui U. P., decedat la data de 02.06.2007, calitatea de moștenitor a reclamantei fiind dovedită cu certificatul de moștenitor nr.282/20.09.2007 eliberat de B.N.P P. A. din municipiul S. (f.35 ds.).

Cu referire la imobilul în litigiu, instanța reține că prin autorizația de construire nr.60 din 22.08.1957 eliberată de fostul Consiliu Popular al Regiunii S., s-a aprobat la cererea autorului reclamantei U. P., construirea unei locuințe, parter și mansardă în municipiul S., .(f.21 ds.), pe . spre folosință veșnică prin Decizia nr.145/1957, conform H.C.P 415/1954, amplasament predat conform procesului verbal din 16.09.1957(f.23 ds.).

Din adresele nr.1685/25.120.1957 și nr.4577/31.03.1958 ale Sfatului popular al orașului S., rezultă că la data de 31.10.1957 fundația casei era turnată și motivându-se că U. P. nu a respectat amplasamentul, i s-a interzis începerea lucrărilor de zidărie până la retragerea fundației pe amplasamentul stabilit(f.24 ds.), iar din minuta încheiată la 24.05.1958 între Sfatul popular al orașului S. reprezentat de șeful Secției de arhitectură și sistematizare, pe de o parte și U. P. pe de altă parte, rezultă că Sfatul popular la orașului S. a aprobat începerea lucrărilor de zidărie pe fundația de beton executată în 1957 în ., pentru locuința pe care acesta și-o construise, până la înălțimea de 2,80 m. Din aceeași minută rezultă că U. P. s-a obligat ca în termen de 15 zile să se prezinte la Sfatul Popular al orașului S. cu proiectul locuinței restudiat, adică locuința să fie etajată pe partea de N și E și numai pe porțiunea de Sud să fie parter(f.36 ds.).

Urmare a cererii formulată de U. P. prin care solicita avizul pentru continuarea lucrărilor de construire la casa din . emis adresa nr._/16.05.1960 a Sfatului Popular al orașului S. prin care se comunică solicitantului că, în conformitate cu adresa D.S.A.P.C nr.1988/16.01.1960, poate continua lucrările de construire a casei(f.41 ds.).

Din memoriul lui U. P. din data de 27.10.1961, înregistrat la Sfatul Popular al orașului S., sub nr._/09.11.1961, rezultă că la acea dată casa în construcție din ., era în stadiu fizic de execuție zidărie la roșu, parter și etaj și acoperiș cu învelitoare provizorie din carton asfaltat(f.42 ds.).Stadiul edificării construcției la roșu,cu parte și etaj, mai multe camere, pereți zidiți din cărămidă și acoperiș provizoriu din carton asfaltat, este confirmat de depoziția martorilor G. V. și S. M., audiați în cauză (f.125, 134 ds.) și de înscrisurile depuse la fila 68-124 care atestă procurarea materialelor de construcție.

De asemenea din declarația lui U. P., din data de 17.11.1996(f.43 ds.) rezultă că acesta a fost de acord cu exproprierea imobilului situat în municipiul S., . nr.16, compus din o casă două nivele cu suprafața de 157 mp cu condiția să i se restituie integral valoarea cădirii, imobilul din . fiind așadar identic cu imobilul din ., nr.16, în realitate fiind vorba de schimbarea denumirii străzii din P. în V.I.Lenin( apoi . azi .> De asemenea din adresa nr._/15.08.1967 a Sfatului popular al orașului S. - Serviciul de arhitectură și sistematizare adresată lui U. P.(f.47 ds.), rezultă că nu se poate aproba continuarea lucrărilor la imobilul din ., nr.16 întrucât acesta a fost expropriat prin Decretul nr.346/1967 și urmează a fi demolat, iar din adresa nr.320R/28.08.1967 a Sfatului popular al orașului S. rezultă că imobilul proprietatea lui U. P. va fi demolat pentru construirea de blocuri de locuințe..

În Anexa la Decretul de expropriere nr.346/15.04.1967 cuprinzând deținătorii ale căror imobile se expropriază și trec în proprietatea statului,autorul reclamantei, U. P. figurează înscris la poziția 2 cu imobilul expropriat în ., nr.16(fostă .) cu 154,64 mp construcții (f.37,38 dosar).

Prin urmare, apărarea pârâtului că nu s-a făcut dovada că autorul reclamantei a construit casa pentru care a primit autorizația de construire nr.60/22.08.1957 și că ar fi rămas la stadiul de fundație, nu poate fi reținută, fiind contrazisă de probele la care s-a făcut mai sus referire.

Pentru aceste considerente, tribunalul în baza art.1 al.1 și 2, art.2 al.1 din legea nr.10/2001, va admite acțiunea astfel cum a fost precizată, va desființa Decizia nr. nr.69/25.01.201 emisă de Municipiul S. prin primar și în consecință va constata că reclamanta este îndreptățită la măsuri reparatorii prin echivalent în titluri de despăgubiri potrivit titlului VII din legea nr.247/2005 pentru imobilul casă cu parter și mansardă, situat în municipiul S., fosta stradă V.I.Lenin, nr.16, (fosta stradă P. nr.20), având o suprafață construită de 154,64 mp, cu fundație de beton, pereți din cărămidă, șarpantă din lemn și învelitoare din carton asfaltat, construită la stadiul de roșu.

Fiind în culpă procesuală, în baza art. 274 Cod procedură civilă pârâtul va fi obligat să plătească reclamantei suma de 1860 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorar avocat.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea civilă având ca obiect „legea nr.10/2001” formulată de reclamanta U. I. V., domiciliată în mun. S., ..5, ., . în contradictoriu cu pârâtul P. Municipiului S..astfel cum a fost precizată.

Desființează Dispoziția nr.69/25.01.201 emisă de Municipiul S. prin primar.

Constată că reclamanta este îndreptățită la măsuri reparatorii prin echivalent în titluri de despăgubiri potrivit titlului VII din legea nr.247/2005 pentru imobilul casă cu parter și mansardă, situat în municipiul S., fosta stradă V.I.Lenin, nr.16, (fosta stradă pușchin nr.20), având o suprafață construită de 154,64 mp, cu fundație de beton, pereți din cărămidă, șarpantă din lemn și învelitoare din carton asfaltat, construită la stadiul de roșu.

Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 1860 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorar avocat.

Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 06.03.2012.

PREȘEDINTE GREFIER

I. G. S. A.

Red.I.G

Tehnored.SA/4ex/11.04.2012.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Legea 10/2001. Sentința nr. 627/2012. Tribunalul SUCEAVA