Fond funciar. Sentința nr. 4871/2014. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4871/2014 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 28-04-2014 în dosarul nr. 935/2014
Dosar nr._ fond funciar
ROMÂNIA
TRIBUNALUL S.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA NR. 935
Ședința publică din data de 28 aprilie 2014
Completul compus din:
Președinte: S. A.
Judecător: C. L.
Judecător: V. E. L.
Grefier: N. A.
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamanta H. M. împotriva sentinței civile nr. 4871 din data de 27 septembrie 2013 pronunțată de Judecatoria S. în dosarul nr._, intimate fiind pârâtele C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor S., C. comunală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Ipotești, jud. S., C. M. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor S. și C. comunală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Moara, jud. S..
La apelul nominal făcut în ședință publică pentru recurenta lipsă se prezintă avocat Kreisel C., lipsă fiind reprezentanții intimaților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Întrebată fiind, apărătoarea recurentei arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Avocat Kreisel C. solicită admiterea recursului, așa cum a fost formulat, pentru motivele arătate pe larg în cererea de recurs de la filele 4-6 dosar, fără cheltuieli de judecată.
Declarând dezbaterile închise, instanța rămâne în pronunțare.
TRIBUNALUL
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea adresată primei instanțe la data de 25 octombrie 2010 sub nr._, reclamanta H. M. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele C. Județeană S. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor și C. comunală Ipotești de aplicarea Legii nr. 18/1991, ca în urma probelor ce se vor administra să se dispună, anularea Hotărârii nr.620 din 17.09.2010 emisă de C. Județeană S. pentru reconstituirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, pentru suprafața de 7800 m.p. teren arabil (suprafața reală fiind de 9014 m.p. fiind precizată ulterior, după măsurarea și identificarea terenului) situată la locul numit „Tătărași IV” lângă „Muhelo”, pe raza comunei Ipotești, formulată de ea în calitate de moștenitoare a defunctului H. G..
În motivare, reclamanta a arătat că s-a adresat Comisiei comunale Ipotești de aplicarea Legii 18/1991 cu cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafața de 7800 m.p. teren arabil situată la locul numit „Tătărași IV” lângă „Muhelo”, pe raza comunei Ipotești.
În dovedirea cererii, a precizat reclamanta că a depus declarații autentificate ale vecinilor terenului, extrase de carte funciară, plan de situație cadastral întocmit de inginer P. G., prin care a fost identificată suprafața reală de 9014 m.p., plan care nu a fost vizat de C. comunală și de OCPI S., cu motivația că autorul său nu ar fi deținut teren în proprietate la locul „Tătărași IV” ci la locul „Tătărași III”.
A susținut reclamanta că autorului său, H. G. i s-a emis titlul de proprietate nr.1452 din 13.05.2002, însă reconstituirea dreptului de proprietate s-a făcut pentru suprafața de 1,00 ha la locul „Tătărași III”, în tarlaua 23, . de teren fiind diferită de cea care face obiectul prezentei cereri.
Întrucât la data formulării cererii de reconstituire nu cunoștea exact delimitarea dintre tarlalele „Tătărași III” și „Tătărași IV”, reclamanta a indicat în cerere amplasamentul terenului în tarlaua Tătărași III, însă după identificarea terenului de către ing.P. G. a constatat că acest teren este situat în tarlaua „Tătărași IV”.
A mai arătat reclamanta că în prezent deține terenul de 9014 m.p. care nu este revendicat de nici o persoană, că îl stăpânește fără a fi stingherită sau tulburată de alte persoane.
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile Legii nr. 18/1991 republicată, Legii nr.1/200 și Legii nr.247/2005.
În dovedire, a depus la dosar în copie, Hotărârea nr.620/17.09.2010, a solicitat proba testimonială cu martorul Maxinesei G. și proba cu expertiză tehnică judiciară specialitatea topo.
Prin întâmpinarea formulată (f.7 dosar), C. Județeană S. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor a arătat că Hotărârea nr.620/2010 este legală și temeinică, solicitând respingerea acțiunii reclamantei. A depus la dosar întreaga documentație care a stat la baza emiterii acestei hotărâri ( f.8-52 dosar).
C. comunală Ipotești, jud.S., prin adresa nr.3376 din 06.06.2011 ( f.68), a arătat că, analizând documentele existente la arhiva sa cu proprietarii care dețin parcele pe tarlaua situată la locul „Tătărași IV” lângă „Muhelo” nu a identificat suprafața și nici vecinii indicați de reclamantă în calitate de moștenitoare după defunctul H. G..
La solicitarea reclamantei, instanța a admis efectuarea unui raport de expertiză specialitatea topo, întocmit în cauză de către expert U. O.-A. (f.85-96 dosar).
Prin precizările de la fila 104 dosar, reclamanta a solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârâtă a Comisiei municipale S., întrucât terenul în suprafață de 7800 m.p. ce face obiectul dosarului este situat în extravilanul municipiului S., fiind în administrarea Stațiunii de cercetare - dezvoltare agricolă S. de la începutul anului 1950.
Prin încheierea de ședință din 18 ianuarie 2012, la solicitarea reclamantei instanța a dispus introducerea în cauză, în calitate de pârâtă a Comisiei Municipale S. de aplicare a Legii fondului funciar.
C. M. S., prin adresa nr._ din 2 mai 2012 a arătat că suprafața de 0,75 ha teren arabil se identifică cu parcelele nr.1367/4, 1362/4 și 1437/235 din CF nr.3079 a . situată în extravilanul municipiului S., o parte din acest teren se află în proprietatea publică a Statului Român și în administrarea Academiei de Științe Agricole și Silvice „G. I. Sisești”- Stațiunea de cercetare - dezvoltare agricolă S., iar o parte este în proprietatea Parohiei Ortodoxe Sf.D. pentru care s-a reconstituit dreptul de proprietate conform titlului de proprietate nr.3436/2005.
Prin încheierea de ședință din data de 9 mai 2012, la solicitarea reclamantei, instanța a dispus introducerea în cauză, în calitate de pârâtă a Comisiei comunale de fond funciar Moara, care, deși legal citată, nu a formulat întâmpinare la dosar.
Prin sentința civilă nr.4268/03.10.2012 a Judecătoriei S. a fost admisă în parte, plângerea, fiind desființată în parte Hotărârea nr.620/17.09.2010 a prim-pârâtei și reconstituit dreptul de proprietate al reclamantei asupra suprafeței de 6.867 m.p. teren situat pe raza localităților S., Moara și Ipotești, județul S..
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs recurentele C. M. de F. F. S. și C. C. pentru A. L. F. F. Moara, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin Decizia nr. 880/2013 din 29.03.2013 a Tribunalului S. au fost admise recursurile formulate, sentința fiind casată și dosarul trimis spre rejudecare.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Judecătoriei S. la data de 10.05.2013 sub nr. de dosar_ .
Prin sentința civilă nr. 4871/27.09.2013, prima instanță a respins acțiunea având ca obiect „fond funciar”, formulată de reclamanta H. M. în contradictoriu cu pârâtele C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor S., C. locală de fond funciar Moara, C. locală de fond funciar Ipotești și C. locală de fond funciar S., ca neîntemeiată și a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
P. a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin cererea introductivă, înregistrată la data de 25.10.2010, reclamanta H. M. a precizat că s-a adresat Comisiei comunale Ipotești pentru aplicarea legilor fondului funciar Ipotești cu o cerere de reconstituire, în baza Legii nr. 247/2005, pentru suprafața de 7.800 m.p. teren arabil, situat la locul numit „Tătărași IV” lângă „Muhelo”, pe raza comunei Ipotești, suprafața reală fiind de 9.014 m.p..
De asemenea, reclamanta a precizat că, deși pe numele autorului său, H. G., decedat la data de 27.02.1997 a fost emis titlul de proprietate nr. 1425 din 13.05.2002, acesta a fost emis pentru suprafața de 1ha situată la locul Tătărași III, această suprafață de teren fiind diferită de aceea care face obiectul actualei cereri de reconstituire.
Suprafața de 9.014 mp, a susținut reclamanta, că a fost proprietatea socrilor săi H. P. și M., dobândită prin împroprietărire în anul 1925 și prin cumpărare, aceștia nefiind înscriși în registrele agricole la momentul cooperativizării, când terenurile se aflau în stăpânirea fiului acestora, H. G..
Față de înscrisurile aflate în dosarul inițial la filele 15-19, instanța a reținut că un prim aspect care trebui lămurit de către instanță este acela al calității în care reclamanta H. M. a formulat cererea de reconstituire.
Astfel, față de faptul că fiul reclamantei - în același timp nepot după fiu al autorului H. P. -, H. Gigel, a intervenit în procedura desfășurată înaintea comisiilor de fond funciar, se impune stabilirea calității în care a acționat reclamanta, întrucât acest aspect are relevanță asupra calității de persoană îndreptățită la reconstituire a acesteia.
Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei a rezultat, fără îndoială, că reclamanta a formulat cererea de reconstituire în nume propriu și nu ca o mandatară a fiului său ori a altor persoane.
Astfel, la data de 22.09.2005 a fost înregistrată la .. 154 cererea reclamantei de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafața de teren de 0,78 ha (fila 13 – dosar inițial). Cererea a fost formulată de reclamantă în nume personal, de vreme ce însăși reclamanta precizează că formulează cererea în calitate de „proprietar” și nu există nicio mențiune care să indice că aceasta ar fi doar un mandatar al altei persoane.
De altefel, în cererea introductivă, reclamanta a precizat că s-a adresat Comisiei comunale Ipotești pentru aplicarea legilor fondului funciar Ipotești cu o cerere de reconstituire, neindicând, nici în acest moment, că ar fi formulat cererea în calitate de mandatar al fiului său.
Mai mult, intervenția fiului reclamantului în procedura desfășurată în fața comisiilor de fond funciar a fost finalizată prin Hotărârea Comisiei Județene S. nr. 838 din 12.09.2008, fiind analizată ca o cerere/contestație distinctă de aceea a reclamantei (fila 19).
Astfel, instanța a reținut ca fiind netemeinică susținerea reclamantei în sensul că a formulat cererea de reconstituire în numele și pentru fiul său (fila 26 și filele 32-33). Înscrisurile depuse la dosarul cauzei relevă o situație contrară, ce nu poate fi combătută prin simpla susținere a reclamantei la 8 ani după formularea cererii de reconstituire. Faptul că toate demersurile la autoritățile competente au fost făcute de către H. Gigel nu sunt de natură a impune o altă concluzie de vreme ce acest fapt ar putea susține chiar situația contrară în care fiul reclamantei a făcut demersurile legale la autoritățile competente ca un repezentant al reclamantei care formulase cererea de reconstituire în nume propriu.
Odată stabilit acest fapt, o a doua chestiune care trebuie lămurită cu prioritate este aceea a îndreptățirii reclamantei H. M. de a solicita reconstituirea dreptului de proprietate în calitate de moștenitoare a defunctului său soț H. G. – decedat la data de 27.02.1997 – cu privire terenuri ce provin de la socrul său, H. P. - decedat în anul 1965 - .
De vreme ce reclamanta a indicat că terenurile cu privire la care ar fi îndreptățită să i se reconstituie dreptul de proprietate, au aparținut socrului său, H. P., ea formulând cererea de reconstituire în calitate de moștenitoare a soțului său, instanța reține că reclamanta și-a justificat calitatea de persoană îndreptățită la reconstituire prin identificarea sa cu un moștenitor prin retransmitere al unui fost proprietar.
Calitatea de moștenitor prin retransmitere a reclamantei nu se poate face decât cu luarea în considerare a certificatului de moștenitor nr. 47 din data de 9 mai 2002, certificat emis ca urmare a decesului soțului său, H. G. (fila 16). Persoanele care pretind drepturi asupra unei moșteniri prin retransmitere trebuie să facă dovada drepturilor succesorale asupra moștenirii celui din urmă decedat (moștenitor al celui dintâi decedat).
Or, în cauza dedusă judecății, certificatul de moștenitor nr.47/9.05.2002 indică faptul că reclamanta este străină de succesiunea soțului său prin neacceptare, singurii moștenitori acceptanți fiind copii săi.
În această situație, câtă vreme reclamanta nu a acceptat succesiunea soțului său, aceasta nu mai este îndreptățită a solicita reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenurile aparținând socrului său, în calitate de moștenitoare a soțului său, deci prin retransmitere.
În sprijinul acestei concluzii instanța a reținut și că soțul reclamantei a decedat în 1997, după data de 20 februarie 1991 (a intrării în vigoare a Legii nr. 18/1991), astfel încât reclamanta nu poate beneficia de norma specială prevăzută de art. 13 alin. 2 teza II din lege care dă cererii de reconstituire valoare de act de acceptare, ci de cea generală prevăzută de art.13 alin. 1 din lege care face trimitere la dreptul comun în privința calității de moștenitor stipulând că dovada calității de moștenitor se stabilește pe baza certificatului de moștenitor, a hotărârii judecătorești definitive ori, în lipsă prin orice alte probe utile și concludente.
Or, așa cum s-a arătat, certificatul de moștenitor depus la dosar demonstrează tocmai contrariul, anume că reclamanta nu-l moștenește pe soțul său, pentru a pretinde drepturi după socru, această calitate având-o doar copii săi.
Așadar, reclamanta nu are calitatea de persoană îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate cu privire la terenuri aparținând socrului său.
Mai mult, analizând susținerile părților și materialul probator administrat, instanța reține că reclamanta nu a făcut nici dovada faptului că suprafața de 7800 mp, ori 9.014 mp cât ar fi suprafața reală măsurată, ar fi fost proprietatea socrului său.
Reclamanta a susținut că această suprafață ar fi fost proprietatea socrilor săi, H. P. și M., dobândită prin împroprietărire în anul 1925 și prin cumpărare, însă nu a depus la dosarul cauzei înscrisuri care să susțină această ipoteză.
Singurele dovezi depuse la dosar sunt extrasul de la Arhivele Naționale ( fila 20 – dosar inițial) și extrasul de carte funciară nr. 3079 (fila 22 – dosar inițial) în care apar menționați soțul reclamantei, H. G. și surorile acestuia, H. E. și H. M., fiecare cu 1/3 p.i., în baza hotărârii de împroprietărire nr. 570 din 26.09.1925, fără a se face vreo referire la autorul comun, H. P..
Așadar, reclamanta nu a făcut nici dovada împroprietăririi socrului său H. P. cu suprafața solicitată în anul 1925 și nici dovada faptului că acesta ar fi cumpărat această suprafață. Mai mult, cu privire la aceste aspecte, susținerile reclamantei sunt oarecum contradictorii. Aceasta a susținut că socrul său ar fi dobândit această suprafață prin împroprietărire și prin cumpărare, neclarificând de ce acesta, odată împroprietărit, ar mai fi avut nevoie să cumpere suprafața de teren. P. ipoteza în care cumpărarea s-ar fi referit la o parte din suprafață, reclamanta nu a indicat nici un element de identificare a unei eventuale convenții de vânzare-cumpărare și nici nu a depus vreun înscris în acest sens așa cum nu a depus nici hotărârea de împroprietărire din 1925, necesară prin prisma faptului că înscrisul care face referire la aceasta nu-l indică pe H. P. ca împroprietărit.
Mai mult, H. P. apare ca împroprietărit în anul 1921 – și nu 1925 - cu suprafața de 1 ha teren – și nu 0,78 ha - conform certificatului emis de Arhivele Statului nr.2982/22.11.1995 (fila 25 dosar inițial), pentru care s-a reconstituit deja dreptul de proprietate soțului reclamantei prin sentința civilă nr. 3013/29.04.1995 ( filele 27-29 dosar inițial) și prin titlul de proprietate nr. 1425/13.05.2002 ( fila 23 – dosar inițial).
P. aceste considerente, instanța a respins plângerea reclamantei împotriva Hotărârii nr. 620 din 17.09.2010 a Comisiei județeane pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor S., ca fiind neîntemeiată și a luat act de faptul că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în data de 27 noiembrie 2013 reclamanta H. M. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivare a arătat că înțelege să invoce incidența motivului de casare privitor la necercetarea fondului pricinii prev. de disp. art. 312 alin. 3 și 5 Cod proc. civilă, întrucât instanța de fond a pronunțat o hotărâre vădit netemeinică și nelegală, a omis să analizeze întreg probatoriu administrat în cauză în primul ciclu procesual, precum șt criticile aduse prin cererea de chemare în judecată și prin susținerile ulterioare, împotriva Hotărârii nr. 620 din 17.09.2010 emisă de C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor S..
A precizat că instanța de fond este ținută a verifica primordial aspectele indicate în decizia de casare, precum și alte aspecte relevante în soluționarea plângerii.
A arătat că intenția de a formula cererea de reconstituire în numele și în favoarea fiului său H. Gigel, este dovedită și prin faptul că toate demersurile legale pe lângă autoritățile competente, în vederea soluționării cererii, au fost făcute de către H. Gigel, procedură urmată de acesta din urmă fiind finalizată prin Hotărârea Comisiei Județene S. nr. 838 din 12.09 2008. împotriva acestei hotărâri H. Gigel a formulat o plângere adresată Judecătoriei S., ce a tăcut obiectul dosarului nr._, soluționat prin sentința civilă nr. 4293/29.10.2009, sentință prin care s-a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului H. Gigel, cu motivația că cererea numitului, prin care acesta a precizat cererea de reconstituire a dreptului de proprietate, în sensul că el este titularul acestei cereri, a fost formulată cu depășirea termenului prevăzut de dispozițiile art. 33 alin. 1 din Legea nr. 1/2000 modificată. Față de această hotărâre a instanței, H. Gigel a renunțat la acest demers juridic și a continuat demersurile necesare în vederea reconstituirii pe numele mamei sale H. M..
A precizat că, pe de altă parte, calitatea în care a formulat cerere de reconstituire după soțul său H. G., trebuie analizată în raport și de Decizia nr. XI din 05.02.2007 pronunțată de ICCJ într-un recurs în interesul legii prin care s-a stabilit că: „Beneficiază de repunerea în termenul de acceptare a succesiunii numai moștenitorii care nu au acceptat succesiunea în termenul prevăzut de art. 700 din Codul civil, iar nu și cei care au renunțat la moștenire” fără a se face vreo referire la data la care a intervenit decesul autorului, respectiv înainte sau după . Legii nr. 18/1991. La data decesului lui H. G. - 27.02.1997, nici reclamanta și nici ceilalți moștenitori nu cunoșteau despre existența terenului revendicat în patrimoniul autorilor deposedați reclamanta neacceptând succesiune doar cu privire la bunurile înscrise în certificatul de moștenitor nr. 47 din 09.05.2002. P. acest motiv, cererea de reconstituire a fost formulată după . Legii nr. 247/2005 care a oferit un nou termen de depunere a cererilor de reconstituire.
A precizat că interpretarea dată de instanța de fond acestor dispoziții legale, cu referire la faptul că demersurile reclamantei au fost făcute după decesul soțului său survenit în anul 1997, nu este temeinică, fiind argumentată în baza existenței certificatului de moștenitor nr. 47/09.05.2002, nefiind avute în vedere și dispozițiile deciziei pronunțată de ICCJ.
A arătat că se impunea a se concluziona că reclamantei îi sunt pe deplin aplicabile disp. art. 13 alin. 2 teza II din Legea nr. 18/1991 republicată, care dă cererii de reconstituire valoare ele aci de acceptare cu privire la terenurile ce fac obiectul cererii de reconstituire.
Prin urmare, în baza acestor considerații, consideră că se impunea ca instanța de fond să concluzioneze că reclamanta are calitatea de moștenitoare acceptantă după soțul său, H. G., cu privire la terenurile ce fac obiectul cererii de reconstituire.
A precizat că, în ceea ce privește existența dreptului de proprietate al socrului H. P., asupra suprafeței de 7800 m.p. teren solicitată la reconstituire, în mod greșit instanța de fond a stabilit că nu s-a tăcut dovada dobândirii în anul 1925 a dreptului de proprietate în patrimoniul lui H. P., reținând pe de o parte că nu există la dosarul cauzei dovezi în acest sens, iar pe de altă parte reținând că H. P. ar fi fost împroprietărit în anul 1921 cu suprafața de 1 ha teren, pentru care s-a emis deja titlul de proprietate nr. 1425/2002 (făcând în mod eronat confuzie între acest teren de 1 ha și cel în suprafață de 7800 m.p. care sunt diferite, având proveniența și amplasamentul diferit). Așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, respectiv extrase de carte funciară coroborate cu raportul de expertiză întocmit de expert U. O., în anul 1925 H. P. a fost împroprietărit cu o suprafață de 7500 m.p. teren pe moșia S., S. Hagigadar și sesia parohială, identică cu p.f. nr.1362/4, 1367/4 și 1437/235 din C.F. nr. 3079 S.. În cartea funciară 3079 apar înscriși H. G. (soțul reclamantei) și H. E. și H. M. (surorile soțului reclamantei), dreptul de proprietate fiind înscris în evidența cadastrală a vremii, în baza actului de împroprietărire nr. 570/26.09.1925. faptul că nu s-a găsit pentru a fi I prezentat instanței acest act de împroprietărire, nu dovedește că el nu a existat și nu a produs efecte juridice ațâța timp cât înscrierea în cartea fucniară nu a fost desființată și contestată de nimerii în intervalul de aproape 90 de ani cât a trecut de la împroprietărire. Susținerea referitoare la dobândirea dreptului de proprietate de autorul său prin împroprietărire și cumpărare, se referă la faptul că ulterior împroprietăririi, autorul său a făcut un schimb de terenuri, așa cum cunoștea din susținerile unor vecini și din acest motiv a susținut că terenul provine și din cumpărare.
A solicitat să se constate că probatoriul administrat în cauză dovedește fără nici o îndoială îndreptățirea reclamantei la reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 7800 m.p. teren identificată prin raportul de expertiză întocmit în cauză, în calitate de moștenitor legal al defunctului H. G..
Intimata C. C. de fond F. a comunei Moara a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.
În motivare a arătat că reclamanta sau autorii acesteia nu apar evidențiați în registrele agricole existente în arhiva primăriei Moara cu suprafețe de teren aflat pe teritoriul comunei Moara; că reclamanta nu face dovada predării terenului solicitat a fi reconstituit la fostele CAP sau a preluării în orice mod la stat; că nu a depus înscrisuri care să susțină și să dovedească cele solicitate, respectiv reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 7800 mp teren arabil, situat pe raza comunei Ipotești, care ar fi aparținut socrului său, H. P., teren dobândit prin împroprietărire în anul 1925 și prin cumpărare.
A mai precizat că autorul H. P. apare ca împroprietărit în anul 1921 cu suprafața de 1 ha teren pentru care s-a reconstituit dreptul de proprietate soțului reclamantei, H. G., fiind emis titlu de proprietate nr.1425/2002.
Intimata C. locală de fond funciar Ipotești a depus întâmpinare aflată la fila 16 dosar în care precizează că lasă la aprecierea instanței soluționarea acestei cauze.
Deși au fost legal citate, pârâtele-intimate C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor S. și C. municipală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor S. nu au depus întâmpinare și nici nu și-au delegat reprezentanți în instanță pentru a-și exprima poziția procesuală față de recursul declarat în cauză.
Analizând recursul declarat în cauză prin prisma actelor și a lucrărilor dosarului, a motivelor invocate și a considerentelor hotărârii atacate, tribunalul reține următoarele:
După cum rezultă din dispozițiile art. 8 al. 3, 9 al. 2, 3 și 4 din Legea nr. 18/1991 republicată și a art. 33 al. 1 din Legea nr. 1/2000, reconstituirea dreptului de proprietate se face la cerere care trebuie depusă personal de persoana solicitantă și care trebuie să cuprindă numele și prenumele persoanei solicitante și domiciliul acesteia; calitatea de titular sau de moștenitor al dreptului de proprietate pentru care i s-a reconstituit sau urmează să i se reconstituie acest drept, potrivit prezentei legi și suprafața de teren care i s-a reconstituit și diferența pe care o solicită.
După cum rezultă din prevederile art. 11 al.1 și 2 din Regulamentul privind procedura de constituire, atribuțiile și funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului și modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum și punerea în posesie a proprietarilor aprobat prin H.G. nr. 890/2005, potrivit prevederilor legale, stabilirea dreptului de proprietate se face numai la cerere, formulată de fiecare persoană îndreptățită, personal sau prin mandatar. Când sunt mai mulți moștenitori cererea se poate face și în comun, fiind semnată de fiecare dintre ei iar în cerere se vor menționa următoarele date și elemente: numele și prenumele solicitantului și ale părinților, calitatea, gradul de rudenie, suprafața de teren la care se socotește îndreptățit, precum și orice alte date necesare pentru stabilirea dreptului de proprietate potrivit legii.
Prin cererea înregistrată sub nr. 184 din data de 22 septembrie 2005 la C. comunală pentru stabilirea dreptului de proprietate private asupra terenurilor Ipotești, jud. S., reclamanta-recurentă H. M. a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate în calitate de ,,proprietar” pentru suprafața de 7800 mp teren situat la locul numit Tătărași III, cu motivarea că acest teren nu a fost trecut în registrul agricol(f.13-ds. nr._ -fond).
În cererea de reconstituire, reclamanta-recurentă nu a indicat proveniența terenului dar în contestația ulterioară și în plângerea formulată împotriva hotărârii comisiei județene, a indicat că suprafața de teren a fost proprietatea socrilor săi, H. P. și H. M., dobândit prin cumpărare și prin împroprietărire în anul 1925 iar aceștia nu au înscris terenul în registrele agricole.
Din cuprinsul cererii de reconstituire rezultă în mod clar că reclamanta-recurentă a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 7800 mp teren în nume propriu și nu în calitate de mandatar al altei persoane și anume a fiului său, H. Gigel, după cum se susține în cererea de recurs. Faptul că reclamanta-recurentă a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 7800 mp teren în nume propriu rezultă din chiar cuprinsul cererii de reconstituire în care arată că solicită stabilirea dreptului de proprietate în calitate de ,, proprietar” nefiind indicat numele unei alte persoane iar din cuprinsul cererii de reconstituire nu rezultă direct sau indirect faptul că această cerere de reconstituire a fost formulată în numele altei persoane, declarația anexă depusă de reclamantă în conformitate cu dispozițiile art. 10 alin. (2) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare este dată în nume propriu și nu în numele altei persoane(f.14-ds. nr._ -fond)) iar contestația înregistrată sub nr. 3447 din data de 10 iunie 2010 este formulată în nume propriu și nu în numele altei persoane(f.11- ds. nr._ -fond).
Prin urmare, din probatoriul administrat în cauză în fața primei instanțe rezultă în mod clar că reclamanta-recurentă a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 7800 mp teren în nume propriu și nu în numele altei persoane iar faptul că fiul său, H. Gigel a formulat contestația nr. 2043 din data de 3 aprilie 2008 care a fost respinsă prin Hotărârea nr. 838 din data de 12 septembrie 2008 a Comisiei județene pentru stabilirea dreptului de proprietate private asupra terenurilor S., nu constituie un argument în favoarea susținerilor din cererea de recurs și anume, că cererea de reconstituire a fost formulată în numele lui H. Gigel.
Dimpotrivă, din conținutul Hotărârii nr. 838 din data de 12 septembrie 2008 a Comisiei județene pentru stabilirea dreptului de proprietate private asupra terenurilor rezultă că, contestația formulată de H. Gigel a fost respinsă ca lipsită de obiect tocmai pentru că cererea de reconstituire din data de 22 septembrie 2005 a fost formulată de altă persoană, H. M. și nu de fiul acesteia, împrejurare care dovedește încă o dată faptul că cererea de reconstituire a fost formulată în nume propriu de reclamanta-recurentă și nu în numele altei persoane, după cum a reținut în mod corect prima instanță, criticile de nelegalitate formulate cu privire la acest aspect fiind neîntemeiate.
În ceea ce privește îndreptățirea dreptului la reconstituire a reclamantei-recurente, tribunalul reține că aceasta a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 7800 mp teren(ulterior pentru suprafața de 9014 mp) situată la locul numit ,, Tătărași IV” lângă ,,Muhelo” cu argumentul că suprafața de teren a fost proprietatea socrilor săi, H. P. și H. M., fiind dobândit prin cumpărare și prin împroprietărire în anul 1925 iar aceștia nu au înscris terenul în registrele agricole.
După cum rezultă din prevederile art. 13 al.1 din Legea nr. 18/1991 republicată, calitatea de moștenitor se stabilește pe baza certificatului de moștenitor sau a hotărârii judecătorești definitive ori, în lipsa acestora, prin orice probe din care rezultă acceptarea moștenirii iar după cum rezultă din prevederile art. 13 al. 1 din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/2005, stabilirea dreptului de proprietate pentru foștii cooperatori, în viață la momentul intrării în vigoare a legii, se face pe numele persoanelor îndreptățite, iar pentru cooperatorii decedați, pe numele moștenitorilor. Când sunt mai mulți moștenitori stabilirea dreptului de proprietate se face pe numele tuturor moștenitorilor.
Cum reclamanta-recurentă nu este descendenta lui H. P. și H. M., ea nu poate solicita reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafețele de teren ce au aparținut autorilor soțului ei decât prin retransmitere în condițiile art. 13 al. 1 din Legea nr. 18/1991 republicată și nu în condițiile art. 13 al. 2 din același act normativ, după cum se susține prin motivele de recurs.
Or, din certificatul de moștenitor nr. 47 din data de 9 mai 2002 rezultă că H. M. este străină de succesiunea soțului ei, defunctul H. G.( decedat la data de 27 februarie 1997) prin neacceptarea moștenirii, astfel că reclamanta-recurentă nu este îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafețele de teren ce au aparținut socrilor săi în calitate de moștenitoare legală a soțului său, deci prin retransmitere, după cum a reținut în mod corect prima instanță, atâta timp cât dispozițiile legale incidente în cauză sunt cele ale art. 13 al. 1 din Legea nr. 18/1991 republicată și nu cele ale art. 13 al. 2 teza II din același act normativ, după cum se susține în cererea de recurs, astfel încât Decizia nr. XI din data de 5 februarie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție-Secțiile Unite dată în recursul în interesul legii nu are nici un fel de relevanță în cauză, motivul de recurs invocat cu privire la acest aspect fiind neîntemeiat.
După cum rezultă din dispozițiile art. 1 și 3 al. 5 din Legea nr. 1/2000, beneficiază de reconstituirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor agricole, la cerere, persoanele fizice și moștenitorii acesteia, cu condiția să fi dovedit calitatea de proprietar deposedat a autorului lor.
Atâta timp cât prima din condițiile esențiale pentru persoana solicitantă a stabilirii dreptului de proprietate este aceea să fi dovedit calitatea de moștenitor după fostul proprietar deposedat iar reclamanta-recurentă nu este îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate după suprafețele de teren ce i-au aparținut lui H. P. și H. M., nefiind moștenitoarea acestora, este de prisos a se analiza dacă suprafața de teren în litigiu de 7800 mp teren a aparținut sau nu acestora și a calității de proprietar deposedat a acestora cât și criticile de nelegalitate formulate cu privire la acest aspect și cum celelalte motive de recurs invocate s-au dovedit a fi neîntemeiate, în temeiul art. 312 al.1 Cod pr. civilă, tribunalul va respinge recursul ca nefondat.
P. ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta H. M., domiciliată în municipiul S., .. 20, jud. S. împotriva sentinței civile nr. 4871 din data de 27 septembrie 2013 pronunțată de Judecatoria S. în dosarul nr._, intimate fiind pârâtele C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor S., C. comunală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Ipotești, jud. S., C. M. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor S. și C. comunală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Moara, jud. S., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 28 aprilie 2014.
Președinte Judecător, Judecător, Grefier
S. A. C. L. V. E. L. N. A.
Red. VEL/Tehn. NA
Jud. fond Cosovăț A.
2 ex/
| ← Pretenţii. Decizia nr. 604/2016. Tribunalul SUCEAVA | Fond funciar. Decizia nr. 123/2013. Tribunalul SUCEAVA → |
|---|
