Pretenţii. Hotărâre din 29-01-2016, Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 29-01-2016 în dosarul nr. 20/2016
Dosar nr._ pretenții
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 20/2016
Ședința publică de la 29 Ianuarie 2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. S.
Judecător L. C.
Judecător C.-G. M.
Grefier L. S. Ș.
Pe rol, pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanta Z. I. împotriva sentinței civile nr. 1732 din data de 02.06.2015 pronunțată de Judecătoria Rădăuți în dosarul nr._ și a recursului formulat pârâții Z. V. și Z. L. împotriva încheierii civile de îndreptare a erorii materiale din data 22.09.2015, pronunțată în același dosar, intervenient intimat fiind Z. F..
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică din data de 19 ianuarie 2016, susținerile părților fiind consemnate în încheierea ședinței de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta și când, din lipsă de timp pentru deliberare pronunțarea a fost amânată pentru data de 26 ianuarie 2016, apoi pentru astăzi, 29 ianuarie 2016.
După deliberare,
TRIBUNALUL,
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Rădăuți la data de 4.01.2013 sub nr._ reclamanta Z. I. i-a chemat în judecată și personal la interogatoriu pe pârâții Z. V. și Z. L., solicitând instanței de judecată ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea paraților sa-i achite suma de lei 49.200 lei cu titlu de daune, pentru indisponibilizarea imobilului proprietatea sa exclusiva situată in . jud. Suceava, începând cu data de 28 iulie 2009 si pana in prezent, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta Z. I. a arătat că pârâții sunt fiul respectiv nora ei, iar in urma unor neînțelegeri iscate intre ei, folosindu-se de mijloace dolosive (prin faptul că s-a autodeclarat ca fiind unicul moștenitor al defunctului ei soț Z. G. încheind unele tranzacții cu un unchi de al sau, înscriindu-si dreptul de proprietate in regim de carte funciară, pârâții si-au însușit în mod fraudulos o suprafața de 700 mp teren intravilan zestrea sa, pe care fără acordul ei si fără a deține o autorizație de construcție ceruta de Legea nr.50/1991 modificată și completată, sau vreun proiect de construcție și-au edificat o gospodărie compusă din casă de locuit și șură.
Cum nu a reușit pe nici o cale amiabilă să stingă litigiile cu pârâții, a fost nevoită să se adreseze instanțelor de judecată în nenumărate rânduri pentru a cere fie anularea certificatului de moștenitor, fie anularea unui titlu de proprietate, iar ulterior sa revendice suprafața de 700 mp, sau sa solicite constatarea dreptul ei de proprietate prin accesiune imobiliară cu privire la construcțiile edificate de aceștia pe parcelele în litigiu, iar ultima oară pentru a se dispune evacuarea acestora din imobilele edificate pe terenul său.
Reclamanta a mai arătat că de fiecare data instanțele de judecata i-au dat câștig de cauza, însă cu toate acestea, deși în data de 28 iulie 2009 prin procesul verbal încheiat de executorul judecătoresc M. C. cu prilejul punerii in executare silita a sentinței civile nr. 4914/2007 a Judecătoriei Rădăuți in dosar nr._, prin care s-a dispus evacuarea acestora din imobilele proprietatea sa, li s-a pus in vedere să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul respectiv, pârâții cu rea-credința au continuat să-i țină ocupate imobilele cu diverse bunuri, (consemnate de către executorul judecătoresc) indisponibilizându-i efectiv acea gospodărie.
S-a mai precizat că încă de la punerea in executare a sentinței civile nr. arătate pârâții au fost avertizați ca in cazul in care nu eliberează construcțiile si vor continua sa le ocupe, le va pretinde cate 1.200 lei lunar cu titlu de daune, însă aceștia au ignorat orice somație făcută atât de ea personal cât si prin executorul judecătoresc, continuând și în prezent să-i țina ocupate acele construcții.
În vederea soluționării cauzei, instanța de fond a constatat depuse la dosar înscrisuri, respectiv sentința civilă nr. 4914/2007 a Judecătoriei Rădăuți, proces-verbal executor judecătoresc, decizia civilă nr. 948/22 aprilie 2008 a Tribunalului Suceava, notificarea executorului judecătoresc din 19.09.2012.
În cauză s-a dispus și a fost efectuată o expertiză pentru identificarea și evaluarea construcției și a fost efectuat un raport de evaluare privind proprietatea imobiliară – casa de locuit situată în ..
Reclamanta prin avocat a depus concluzii scrise.
Pârâții Z. V. și Z. L. au formulat întâmpinare la acțiunea reclamantei solicitând respingerea acțiunii, motivele arătate de reclamantă nefiind reale, cuantumul chiriei de 1200 lei lunar este exagerată, iar hotărârea arătată fiind irevocabilă are putere de lucru judecat între părți, prin urmare nu pot fi reținute aspectele arătate în motivarea cererii de chemare în judecată cu privire la calitatea lor de constructori de rea credință.
Pârâții au mai arătat că în realitate reclamanta este cea care refuză să-i lase să-și ridice bunurile depozitate și aflate în casa ei care a devenit proprietatea acesteia.
Prin sentința civilă nr. 407 din data de 31 ianuarie 2014 pronunțată de Judecătoria Rădăuți în dosar nr._, s-a admis acțiunea civilă formulată de reclamanta Z. I., în contradictoriu cu pârâții Z. V. și Z. L., având ca obiect pretenții.
Pârâții Z. V. și Z. Lăcrimoara au fost obligați să plătească reclamantei suma de 46.866 lei cu titlu de pretenții civile și 4.200 lei cheltuieli de judecată.
Prin decizia civilă nr. 1367/11.09.2014 a Tribunalului Suceava s-a admis recursul declarat de pârâți împotriva acestei sentințe care a fost casată și trimisă spre rejudecare aceleași instanțe.
S-a arătat în decizia Tribunalului Suceava că instanța urmează să stabilească cadrul procesual corect, prin raportare la data încheierii contractului de vânzare – cumpărare menționat, prin citarea intervenientului accesoriu Z. F. și apoi, în funcție de aceasta, va statua, asupra administrării unei noi probe cu expertiza tehnică pentru stabilirea chiriei, și asupra probei testimoniale.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Judecătoriei Rădăuți la data de 04.11.2014 .
În vederea soluționării cauzei, instanța a avut în vedere înscrisurile depuse de părți la dosar, declarațiile martorilor precum și raportul de expertiză și suplimentul la acesta – efectuat de către L. Lucușor Meletie .
Prin sentința civilă nr. 1732/02.06.2015, Judecătoria Rădăuți a admis în parte acțiunea având ca obiect pretenții formulată de reclamanta Z. I. și pe pârâții Z. V. și Z. L., intervenient accesoriu fiind Z. F., astfel cum a fost restrânsă .
A admise în parte cererea de intervenție .
A obligat pârâții, în solitar, să plătească reclamantei suma de 24.070 lei.
A obligat pârâții, în solitar, să plătească reclamantei suma de 2584 lei cheltuieli de judecată și reclamantei și intervenientului suma de 500 lei cheltuieli de judecată .
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:
Prin sentința civilă nr. 4914/04.12.2007 a Judecătoriei Rădăuți, definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 948/22.04.2008 a Tribunalului Suceava, s-a admis acțiunea civilă având ca obiect revendicare, formulată de reclamanta Z. I., pârâți fiind Zucziac V., Z. L., Z. O. și Z. C., ultimii doi prin reprezentanți legali Z. V. și L., pârâții fiind obligați să lase reclamantei în deplină proprietate și liniștită posesie, imobilul compus din o casă cu anexe situat în intravilanul satului Șerbăuți, nr. 468 .
Pentru executarea acestei hotărâri s-a adresat executorului judecătoresc iar conform procesului verbal încheiat de executorul judecătoresc M. C. la dat de 28.07.2009 reclamanta a fost pusă în posesie cu imobilul arătat în titlul executoriu .
În cuprinsul procesului verbal de contravenție s-a menționat de către executor că în respectivul imobil se află o . bunuri imobile ( inventariate și enumerate de către executor ) – aparținând pârâților care au rămas în custodia reclamantei ( filele. 6- 10 – ds._ ) .
Ulterior reclamanta a formulat trei cereri de continuare a executării silite ( la data de 26.03.2012, 19.09.2012 și 18.03.2013 - filele 67 – 69 – ds._ ), executorul judecătoresc emițând somațiile din data de 30.03.2012 și 19.07.2012 prin care s-a pus în vedere pârâților să achite debitul în sumă de 3161 lei reprezentând cheltuieli de judecată și cheltuieli de executare .De asemenea la data de 19.09.2012 pârâții Z. V. și Z. L. au fost notificați de către executorul judecătoresc, în același dosar de executare să se prezinte la data de 28.09.2012 orele 10:00 la imobilul din care au fost evacuați, respectiv imobilul situat in ., jud. Suceava, pentru a ridica toate bunurile ce le aparțin, bunuri ce au fost inventariate de executorul judecătoresc la data de 28 iulie 2009, în cazul in care nu vor da curs notificării, chiria pentru aceasta locație va fi 1200 lei RON pe luna .
S-a mai precizat că între părți a mai avut loc un litigiu legat de imobilul în cauză, soluționat prin sentința civilă nr. 2943/10.07.2012 a Judecătoriei Rădăuți prin care s-a admis în parte acțiunea în pretenții formulată de reclamantul Z. V. împotriva pârâtei Z. I. și s-a dispus obligarea pârâtei să plătească reclamantului suma de 40.100 lei cu titlu de despăgubiri, parte din cheltuielile judiciare reprezentând taxă judiciară de timbru ( 2244 lei ) rămân în sarcina statului și obligă pârâta să plătească statului 2215 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, aceste despăgubiri reprezentând contravaloarea materialelor și a manoperei incorporate în construcțiile edificate pe teren .
Potrivit art. 998 C.civ. ( din 1864 ) „ orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat a-l repara „ iar potrivit art. 999 C.civ. „ omul este responsabil nu numai de prejudiciul cauzat prin fapta sa dar și de acela ce a cauzat prin neglijență sau in imprudență „
În cauză sunt îndeplinite condițiile pentru a se angaja răspunderea civilă delictuală a părților având în vedere următoarele:
În ceea ce privește fapta ilicită și săvârșirea de către pârâți cu vinovăție, s-a reținut că pârâții cu intenție și bună știință nu s-au conformat dispozițiilor titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 4914/2007 a Judecătoriei Rădăuți, prin care au fost obligați să lase reclamantei în deplină proprietate și posesie imobilul proprietatea sa, aceasta fiind nevoită să se adreseze executorului judecătoresc care, după rămânerea irevocabilă a acestei hotărâri ( la data de 22.04.2008 ) a pus pe reclamantă în posesie prin procesul verbal din data de 28.07.2009 .
Reclamanta a intrat în posesia imobilului însă acesta a fost și a rămas ocupat cu bunurile mobile proprietatea pârâților, punând-o practic pe reclamantă în imposibilitatea de a dispune de acest imobil ( după afirmațiile sale a dorit să-l închirieze ) .
Acest comportament al pârâților care nu s-au conformat deciziei instanței care i-a recunoscut reclamantei dreptul de proprietate, au eliberat imobilul fără a-și lua și bunurile mobile, au fost cauza principală, determinantă, care a născut și menținut și în continuare relații conflictuale între părți legate de această dată de bunurile mobile ale pârâților rămase în imobil și modalitatea de ridicare a acestora .
În acest sens a fost administrată proba cu martori, aceștia confirmând neînțelegerile dintre părți cu privire la acest aspect .
Astfel, martorii propuși de reclamantă, A. V. și Buneac V. au declarat că în anii 2007 și 2012 executorul judecătoresc a fost la casa ce a făcut obiectul litigiului dintre părți pentru ca pârâții să-și ridice bunurile, însă aceștia nu s-au prezentat .
Dintre martorii propuși de pârâți, B. L. a declarat că în cursul anului 2009 a mers împreună cu pârâtul pentru a-și lua bunurile din casă însă reclamanta nu i-a permis, și a solicitat ulterior sprijinul organelor de poliție în acest sens, iar martorul Uhliuc V. a arătat că pe data de 28.09.2012 a mers împreună cu pârâții și cu căruța sa pentru a aceștia să-și ia bunurile dar reclamanta și fiul acesteia Z. V. le-au interzis să-și ia bunurile.
S-a avut în vedere că prin contractul de vânzare – cumpărare autentificat cu încheierea 582/03.07.2012 ( filele 7, 8 – ds. Tribunalul Suceava ) reclamanta a vândut fiului său Z. F. care are calitatea de intervenient accesoriu în cauză, imobilul ce a făcut obiectul litigiului dintre păți în care se află bunurile mobile ale pârâților.
Având în vedere și precizările făcute de către reclamantă ( fila 17 ) conform cărora solicită daune pe o perioadă de 3 ani calculate de la data introducerii acțiunii, a rezultat că ceea ce interesează în cauză este perioada 04.01.2010 – 03.07.2012, după această dată reclamanta nemaifiind proprietara imobilului nemaipunând faptul că a fost prejudiciată în vreun fel prin imposibilitatea de a dispune de un bun și de a-i culege fructele ( chiria în cauză ) în lipa unui drept care să-i fie conferit de noul proprietar .
A rezultat că pârâții au încercat să-și ridice bunurile și au fost împiedicați de către reclamantă ( însă aceasta s-a petrecut după data de 03.07.2012 ), după cum anterior s-a arătat, martorul Uhliuc V. fiind împreună cu acesta la data de 28.09.2012 pentru a-și ridica bunurile, astfel că această împrejurare nu prezintă relevanță pentru a se determina și reține săvârșirea de către pârâți, cu intenție a faptei cauzatoare de prejudicii .
Aceștia ( prin comportamentul lor constând în refuzul de a preda reclamantei imobilul și apoi de a-și ridica bunurile mobile au menținut și sporit starea conflictuală existentă între părți care a avut consecințe și a creat dificultăți legate de recuperarea bunurilor mobile proprietatea lor.
Prin faptul că aceste bunuri au rămas în casă, reclamanta nu a putut să se folosească de bunul proprietatea sa și să-i culeagă fructele ( chiria ) sau să dispună de el.
În legătură cu prejudiciul produs, s-a reținut că reclamanta a arătat că acesta constă în contravaloarea chiriei în sumă de 1200 lei lunar pe are o putea obține închiriind casa .
Pentru a se determina valoarea chiriei s-a efectuat în cauză în primul ciclu procesual un raport de expertiză de către expert tehnic judiciar L. Lucușor Meletie și apoi un supliment având în vedere obiecțiunile ce au fost formulate de către părți și îndrumările din decizia nr. 1367/2014 a Tribunalului Suceava, legat de luarea în considerare de către expert a zonei în care este situat imobilul, a accesului facil sau nu la utilitățile medicale, transport, etc.
A stabilit expertul o chirie de 830 lei lunar în suplimentul efectuat iat atât reclamanta cât și pârâții au formulat obiecțiuni care se referă în principal la modul de calcul al chiriei și la criteriile avute în vedere .
Aceste obiecțiuni au fost respinse de către instanță, care a reținut această valoare, fiind necesar a se face următoarele precizări:
După cum rezultă din cuprinsul raportului de expertiză ( completare ) la stabilirea valorii de plată a chiriei lunare expertul a avut în vedere obiectivele părților, luându-se în considerare toate criteriile ( localizare, utilități, acces la șosea, distanță de magazine, etc .), care au fost indicate de către părți, de către Tribunalul Suceava în decizia de casare și altele pe care le-a considerat necesare și utile pentru stabilirea unei valori corecte și legale .
S-a avut în vedere că în . în localitățile învecinate există doar puține proprietăți închiriate ( este dat exemplul singurului locuitor care este înscris la primărie și plătește impozit pe acest tip de venit el închiriind proprietatea sa pentru trei faetoane de lemne ), astfel, că părțile trebuie să fie realiste și să accepte că într-o piață imobiliară atât de slab dezvoltată, că determinarea valorii chiriei întâmpină unele dificultăți și nu corespunde întotdeauna așteptărilor și pretențiilor pe care le au .
Valoarea prejudiciului a fost calculată pentru perioada 4 ianuarie 2010 ( conform precizărilor reclamantei ) – 03.07.2012 ( data la care reclamanta a vândut fiului său casa ), rezultând astfel o perioadă de 29 de luni în care reclamanta având calitatea de proprietară nu a putut să folosească casa proprietatea sa, cuantumul chiriei pe care o putea obține fiind de 24.070 lei .
Există și legătura de cauzalitate între fapta pârâților și prejudiciul propus, aceasta rezultând din descrierea anterioară a stării de fapt .
Admițând în parte acțiunea ( având în vedere că reclamata a solicitat 1200 lei lunar contravaloarea chiriei, în final reținându-se suma de 830 lei lunar ) instanța a admits în parte și cererea de intervenție formulată de intervenientul accesoriu .
Conform art. 274 C.pr.civ. a obligat pârâții, în solitar, să plătească reclamantei suma de 2584 lei cheltuieli de judecată și reclamantei și intervenientului suma de 500 lei cheltuieli de judecată .
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamantaZ. I. și pârâții Z. V. și Z. L. pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului său reclamanta Z. I. a arătat că din eroare instanța de fond investita cu rejudecarea cauzei pe fond nu a dat o deplina aplicabilitate prevederilor art. 274 din vechiul Cod de procedura civila de vreme ce nu i-a obligat pe parați sa-i plătească in intregime toate cheltuielile pe care le-a efectuat cu acest proces, ci doar la plata in parte a respectivelor cheltuieli de judecata, omitand in primul rând sa-i oblige si la plata cheltuielilor reprezentând contravaloarea onorariului pentru raportul de expertiza-contabila intocmit in cauza de fata de către dl expert judiciar L. Lucusor Meletie in cel de al doilea ciclu procesual, onorariu care este in suma de 1.500 lei.
De asemenea instanța de rejudecare nu a acordat in totalitate nici cheltuielile de judecata reprezentând onorariu de avocat conform chitanțelor depuse la dosar.
A mai precizat faptul ca nici in ceea ce privește cuantumul chiriei pe care parații au fost obligați sa i-o achite suma stabilita de către instanța nu este cea corecta, dar având in vedere faptul ca fiul său Z. F. reclamantul-intervenient din cauza de fata, are in mod separat deschisa calea unei acțiuni in despăgubiri.
În motivarea recursului lor pârâții Z. V. și Z. L., au arătat că sentința este nelegală și netemeinică, contrară probelor de la dosar care nu au fost analizate în totalitate (înscrisuri și declarații de martori) și s-au avut în vedere probe care nu sunt concludente (expertiză științifică).
Referitor la cererea de intervenție accesorie, formulată de intervenientul Z. F. instanța a admis-o în parte, dar, din punctul lor de vedere, această cerere trebuia respinsă, fiind o cerere accesorie, așa cum se arată și în practicaua deciziei de casare, această cerere sprijină doar apărările reclamantei, neridicându-se de intervenient pretenții proprii față de pârâți, astfel că nu s-a impus nici timbrajul cererii.
Conținutul cererii de intervenție accesorie, nu sprijină cererea de chemare în judecată, intervenientul arătând doar scopul real care a stat la baza încheierii contractului de vânzare cumpărare autentificat cu nr.582/3 iulie. 2012 prin care reclamanta Z. I. i-a vândut lui casa cu anexe gospodărești în care se află bunurile noastre, anume ca intervenientul să aibă grijă de o soră, Z. O., căreia să-i revină această casă, ea fiind handicapată psihic și astfel fără capacitate de exercițiu pentru a avea posibilitatea de a semna contracte.
Consideră pârâții că cererea de intervenție accesorie formulată de actualul proprietar, după data de 3 iulie 2012, nu este justificată, este lipsită de interes și nu sprijină în nici un fel susținerile reclamantei, în condițiile în care, reclamanta în calitate de fost proprietar, și-a precizat acțiunea după casarea cu trimitere, solicitând daune pe ultimii trei ani, calculați anterior introducerii acțiunii.
Acțiunea a fost introdusă la data de 4 ianuarie 2010, prin urmare cei trei ani, pentru care se solicită daune sunt cuprinși în perioada 4 ianuarie 2010 - 4 ianuarie 2013.
Imobilul a fost vândut la data de 3 iulie 2012, astfel că reclamanta poate, obține teoretic daune doar pentru perioada 4 ianuarie 2010 - 3 iulie 2012, așa cum a reținut și instanța de fond.
Actualul proprietar al imobilului, Z. F., nu are nici un interes în obținerea de daune de către fostul proprietar, Z. I., pentru o perioadă anterioară, cât aceasta din urmă a fost proprietarul aceluiași imobil, motiv pentru care considerăm că se impune respingerea cererii de intervenție accesorie.
Referitor la fondul cauzei, au arătat că instanța a pronunțat o sentință contrară legii și contrară probelor administrate.
Așa cum s-a precizat și în decizia de casare, trebuie să se analizeze condițiile răspunderii civile delictuale, așa cum sunt reglementate de disp.art.998, 999 C. civ., anume să se concretizeze în ce constă reaua credință a pârâților, fapta lor ilicită și legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu.
Instanța nu a analizat întreg probatoriu!, iar alte probe le-a interpretat greșit.
S-a reținut în considerente că reaua credință a pârâților constă în refuzul de a preda reclamantei imobilul și apoi de a-și ridica bunurile mobile, situație care a menținut și sporit starea conflictuală existentă între părți.
Prin faptul că aceste bunuri au rămas în casă, reclamanta nu a putut să se folosească de bunul proprietatea sa și să-i culeagă fructele (chiria), sau să dispună de el.
Tot în considerente se arată că, ei, pârâții au încercat să ridice aceste bunuri, fiind împiedicați de reclamantă, dar după data de 3 iulie 2012, aspect arătat de martorul propus de noi, Uhliuc V..
Au subliniat că titlul executoriu de referă doar la revendicare și nu la obligarea lor de ași ridica bunurile mobile depozitate în interiorul imobilelor revendicate.
La aceiași dată, de 28 iulie 2009, (dată care excede perioadei indicate de reclamantă prin precizările aduse acțiunii) executorul judecătoresc a încheiat un proces verbal prin care a „predat în posesia creditoarei Z. I. imobilul compus din o casă cu anexe situat în intravilanul corn. Șerbăuți nr.468, dar, în același timp a inventariat și bunurile mobile existente în casă, cu toate că, dispozitivul titlului executoriu nu prevedea o astfel de obligație, neexistând nici o cerere a creditoarei în acest sens.
Nimic nu o împiedica pe creditoare să le predea aceste bunuri, dar, în realitate, ea a fost cea care s-a opus ca noi să ridicăm bunurile, iar apoi, a invocat lipsa de folosință a imobilului unde sunt depozitate bunurile mobile și ulterior a solicitat obligarea noastră la plata de daune.
Ei nu au fost de rea credință, pentru că imediat, în anul 2009, el, Z. V., s-a deplasat la casa revendicată să-mi ridic lucrurile, dar a fost refuzat de mama lor care nu i-a permis să intru în imobil.
Mai mult, executarea silită a titlului executoriu s-a efectuat anterior perioadei 4 ianuarie 2010 - 3 iulie 2012, pentru care s-a admis acțiunea în pretenții, anume la data de 28 iulie 2009.
Au considerat că instanța trebuia să analizeze existența relei noastre credințe doar pentru perioada pentru care a acordat daune, 4 ianuarie 2010 - 3 iulie 2012, ori, noi nu eram de rea credință în acest interval, deoarece nu am comis nici un delict civil }cu vinovăție.
Titlul executoriu era deja executat integral la data de 4 ianuarie 2010, anume, reclamanta pusă în posesie din 28 iulie 2009 cu imobilele, casă și anexe, în care se aflau bunurile noastre mobile, care erau în custodia ei.
Constant, reclamanta le-a acuzat că a fost nevoită să ceară concursul executorului judecătoresc pentru a continua executarea silită, dar această executare nu s-a făcut în vederea obligării noastre de a ridica bunurile (așa cum a susținut martora reclamantei A. V.) ci de a recupera cheltuielile de judecată, de executare, onorar executor judecătoresc, taxe timbru, în acest sens fiind depuse în probatoriu somațiile din 17.05.2011 (f.63), 30.03.2012 (f.64), 19.07.2012 (f. 66).
În ce privește declarațiile martorilor propuși de reclamantă, A. V. și Buneac V., instanța a reținut în considerente că aceștia au declarat că deplasarea executorului judecătoresc în anii 2007 și 2012 la casa din litigiu, s-a făcut „pentru ca pârații să-și ridice bunurile, însă aceștia nu s-au prezentat".
Cum declarațiile martorilor sunt vădit eronate față de dispozitivul titlului executoriu care se referea doar la revendicare, instanța trebuia să înlăture aceste declarații din probatoriul administrat.
Referitor la prejudiciu, instanța a avut în vedere la stabilirea chiriei lunare, suma de 830 lei lunar, conform expertizei efectuate în cauză de exp. L. Lucușor, cu toate că expertiza efectuată în cauză este lacunară și nu este rezultatul unui calcul științific.
Au formulat obiecțiuni la acest raport de expertiză, dar instanța le-a respins cu motivarea că s-a răspuns tuturor solicitărilor instanței.
Dar, potrivit deciziei de casare, expertul trebuia să răspundă obiecțiunilor făcute de ei în primul ciclu procesual, anume, să aibă în vedere și coeficienți de scădere a cuantumului unei chirii, anume: lipsa utilităților edilitare (baie, rețea apă/canalizare, termoficare), caracterul edilitar al zonei (lipsa unităților medicale, rețea de transport, parcuri etc.)
Cu toate că i s-au comunicat aceste obiecțiuni, expertul nu a răspuns la acestea (pct.a) și a arătat că „chiria a fost determinata plecând de la date furnizate fie de cetățeni menționați în raport, fie neoficial, primărie, oficiul poștal comună si satele învecinate".
Ori, acest răspuns confirmă faptul că expertul nu a determinat științific această chirie și nici nu a răspuns la obiecțiunile formulate de ei
Instanța a analizat superficial probele administrate, expertiza efectuată după casarea cu trimitere nu a respectat indicațiile din decizia de casare, instanța nu și-a exercitat rolul activ în vederea efectuării unui alt raport de expertiză, pentru stabilirea certă a întinderii cuantumului chiriei, situație care echivalează cu necercetarea fondului cauzei.
Concluzionând au solicitat admiterea recursului, casarea sentinței instanței âe fond și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, în situația în care instanța de recurs consideră că nu sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, analizând celelalte aspecte ale răspunderi civile delictuale, cu excepția certitudinii prejudiciului, solicităm admiterea recursului, modificarea în totalitate a sentinței de fond și respingerea acțiunii ca nefondată.
Examinând sentința criticată în limita motivelor de recurs formulate ce se subscriu disp. art. 304 pct 9 Cod procedură civilă, în raport de dispozițiile legale incidente și probatoriul administrat în cauză, tribunalul reține următoarele:
Cu privire la recursul declarat de reclamantă, tribunalul reține că aceasta este nemulțumită de cuantumul cheltuielilor de judecată stabilite de instanța de fond, precum și de cuantumul chiriei, care nu a fost corect stabilită prin expertiza efectuată.
Recursul reclamantei este neîntemeiat, având în vedere că potrivit disp. art. 274 Cod procedură civilă partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată .
Din considerentele sentinței atacate, reiese că instanța de fond a calculat corect cheltuielile de judecată potrivit dovezilor aflate la dosar.
Cât privește motivul de recurs privind cuantumul chiriei la care au fost obligați pârâții intimați prin dispozitivul sentinței atacate, tribunalul reține aceeași situație de fapt și aceleași dispoziții legale incidente, ca și pentru recursul declarat de către pârâții recurenți.
Astfel, reclamanta recurentă a investit instanța cu o cerere prin care a solicitat obligarea paraților sa-i achite suma de lei 49.200 lei cu titlu de daune, pentru indisponibilizarea imobilului proprietatea sa exclusiva situată in . jud. Suceava, începând cu data de 28 iulie 2009 si pana in prezent.
Motivele de fapt ale acțiunii au constat în împrejurarea că pârâții apelanți, fiul și nora reclamantei recurente, prin mijloace frauduloase și-au însușit suprafața de 700 mp teren, proprietatea sa, pe care și-au construit, fără autorizație de construcție, casa de locuit și anexele gospodărești din prezentul litigiu.
Prin sentința civilă nr. 4914 din 4.12.2007 a Judecătoriei Rădăuți, pârâții apelanți au avut obligația de a-i lăsa reclamantei Zuzeac I. în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul compus din casă cu anexe, situat în intravilanul satului Șerbăuți.
Prin procesul verbal depus la fila 10 dosar fond, executorul judecătoresc la data de 28.07.2009 a pus în executare sentința civilă sus menționată, prilej cu care a inventariat toate bunurile mobile existente în casa de locuit și anexele gospodărești, ce nu fac obiectul executării silite, menționând că acestea rămân pe loc în custodia creditoarei Zuzeac I..
În aceste condiții susținerile pârâților apelanți privind aplicarea greșită a disp. art. 998 – 999 cod civil sunt întemeiate.
Astfel, potrivit art. 580 Cod procedură civilă „ dacă executarea privește un imobil în care se găsesc bunuri mobile ce nu formează obiectul executării și pe care debitorul nu le ridică singur, executorul va încredința aceste bunuri în păstrarea unui custode pe cheltuiala debitorului”.
Potrivit art. 580/1 Cod procedură civilă „ despre îndeplinirea executării potrivit prevederilor prezentei secțiuni, executorul judecătoresc va întocmi un proces verbal, dispozițiile art. 577 fiind aplicabile”.
Potrivit art. 580/2. Cod procedură civilă „dacă debitorul refuză să îndeplinească o obligație de a face cuprinsă într-un titlu executoriu, în termen de 10 zile de la primirea somației, creditorul poate fi autorizat de instanța de executare, prin încheiere irevocabilă, dată cu citarea părților, să o îndeplinească el însuși sau prin alte persoane, pe cheltuiala debitorului”.
Reanalizând probele aflate la dosar, coroborate cu obiectul cererii dedus judecății și dispozițiile legale sus menționate, tribunalul constată că bunurile mobile care nu au făcut obiectul executării silite au rămas în custodia creditoarei reclamantei Zuzeac I. și în condițiile disp. art. 580 și urm. Cod procedură civilă, instanța de fond a stabilit în mod greșit situația de fapt, aplicând în mod necorespunzător prevederile art. 998 – 999 Cod civil, având în vedere că la data de 28.07.2009 executorul judecătoresc procedând la punerea în executare a sentinței civile nr. 4914/4.12.2007 a Judecătoriei Rădăuți a întocmit procesul verbal de predare a imobilului casă de locuit și anexe gospodărești creditoarei reclamante Zuzeac I., iar bunurile mobile existente au rămas în custodia acesteia.
Dispozițiile art. 580 – 580/1 Cod procedură civilă incidente în cauză nu pot fi analizate de către instanța de recurs în acest cadru procesual, acestea putând fi valorificate numai pe calea unei contestații la executare.
Mai este de reținut faptul că intervenientul Zuzeac F. a formulat la instanța de fond cerere de intervenție accesorie în interesul reclamantei, căruia prin contractul de vânzare cumpărare autentificat cu încheierea nr. 582/3.07.2012 i-a vândut acestuia imobilul în litigiu casă de locuit cu anexe gospodărești, în care se află bunurile mobile ale pârâților, iar prejudiciul solicitat este pentru perioada 28 iulie 2009 și până în prezent, cu toate că, începând cu data de 3.07.2012 reclamanta nu mai are calitatea de proprietar, iar cuantumul chiriei, pe care l-a solicitat s-ar datora doar până la momentul înstrăinării acestui imobil.
Față de toate aceste aspecte și dispoziții legale prezentate mai sus, tribunalul apreciază că în cauză în mod greșit instanța de fond a pronunțat soluția întemeiată pe disp. art. 998 – 999 Cod civil, incidente în cauză fiind disp. art. 580 și urm. Cod procedură civilă și care nu pot fi examinate în acest cadru și în această fază procesuală.
Așadar, în temeiul disp. art. 312 alin. 1 și art 304 pct. 9 Cod procedură civilă va respinge recursul declarat de reclamanta recurentă Z. I. și va admite recursul declarat de pârâții recurenți Z. V. și Z. L., modificând în totalitate sentința și încheierea de îndreptare eroare materială recurate, în consecință va respinge acțiunea ca nefondată. Va respinge ca nefondată cererea reclamantei Z. I. de obligare a pârâților Z. V. și Z. L. la plata cheltuielilor de judecată.
În temeiul disp. art. 274 Cod procedură civilă, ca parte căzută în pretenții, reclamanta recurentă Z. I. va fi obligată să plătească pârâților recurenți Z. V. și Z. L., suma de 3.690 lei cheltuieli de judecată din toate ciclurile procesuale, reprezentând taxe judiciare de timbru, timbru judiciar, onorariu avocat, conform dovezilor aflate la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta recurentă Z. I., domiciliată în ., împotriva sentinței civile nr. 1732/02.06.2015 a Judecătoriei Rădăuți, ca nefondat.
Admite recursul declarat de pârâții recurenți Z. V. și Z. L., domiciliați în ., împotriva sentinței civile nr. 1732/02.06.2015 a Judecătoriei Rădăuți și Încheierii de îndreptare eroare materială din data de 22.09.2015 a Judecătoriei Rădăuți, intervenient fiind Z. F. domiciliat în Suceava, ., ., ., jud. Suceava.
Modifică în totalitate sentința și încheierea de îndreptare eroare materială recurate, în consecință:
Respinge acțiunea ca nefondată.
Respinge cererea reclamantei Z. I. de obligare a pârâților Z. V. și Z. L. la plata cheltuielilor de judecată, ca nefondată.
Obligă reclamanta recurentă Z. I. să plătească pârâților recurenți Z. V. și Z. L., suma de 3.690 lei reprezentând cheltuieli de judecată din toate ciclurile procesuale.
Irevocabilă
Pronunțată în ședința publică de la 29 Ianuarie 2016.
Președinte, Judecător, Judecător,
S. A. C. L. V. O. – D.
pt. jud. eliberat din funcție
prin pensionare semnează
președintele instanței
Grefier,
Ș. L. – S.
Red. S.A
Jud. V. C.
Tehnored. S.L./2 ex/ 23.02.2016
| ← Pretenţii. Decizia nr. 75/2016. Tribunalul SUCEAVA | Investire cu formulă executorie. Sentința nr. 257/2016.... → |
|---|
