Reziliere contract. Sentința nr. 1508/2016. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1508/2016 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 21-01-2016 în dosarul nr. 62/2016
DOSAR NR._ REZILIERE CONTRACT
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA NR. 62
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 21 IANUARIE 2016
COMPLETUL COMPUS DIN:
PREȘEDINTE D. D.
JUDECĂTOR A. S.
GREFIER C. D. I.
Pe rol, judecarea apelului formulat de către reclamanta F. P. M. prin av. C. R. împotriva sentinței civile nr. 1508/12.03.2015 a Judecătoriei Suceava (dosar nr._ ), pârâți intimați fiind S. N. N. și S. L. C..
La apelul nominal făcut în ședință publică s-au prezentat reclamanta apelantă și pârâta intimată, aceasta fiind asistată de av. D. C., lipsă fiind pârâtul intimat, acesta fiind reprezentat de av. D. C..
Procedura de citare cu părțile este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Întrebată fiind, apelanta arată că are apărător angajat să susțină apelul pe d-na C. R., sens în care solicită cauza la a doua strigare în vederea prezentării avocatului în instanță.
Instanța lasă cauza la a doua strigare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare, s-a prezentat pârâta intimată, aceasta fiind asistată de av. D. C., lipsă fiind reclamanta intimată și pârâtul intimat, acesta fiind reprezentat de av. D. C..
Procedura de citare cu părțile este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța procedând la verificarea competenței sale, așa cum prevăd dispozițiile art. 131 al. 1 N.C.pr.civ., constată că Tribunalul Suceava este competent din punct de vedere general, material, funcțional și teritorial să soluționeze apelul formulată în conformitate cu dispozițiile N.C.pr.civ.
Instanța, verificând actele și lucrările dosarului, constată că a fost depusă la dosar dovada achitării taxei de timbru aferentă apelului în cuantum de 25 lei, respectiv chitanța nr._/03.11.2015 (f. 17 dosar), aceasta fiind anulată de către președintele completului de judecată. Totodată, constată că prin memoriul de apel nu s-au solicitat probe noi decât proba cu înscrisurile deja depuse la dosar, iar prin întâmpinare s-a solicitat probele cu înscrisuri, martori și interogatoriul apelantei.
Întrebat fiind, apărătorul intimaților arată că aceștia înțeleg să renunțe la probele solicitate prin întâmpinarea depusă la dosar.
Apărătorul intimaților, întrebat fiind, arată că nu mai are de formulat alte cereri în cauză.
Instanța, constatând apelul în stare de judecată, acordă cuvântul la dezbateri.
Apărătorul intimaților solicită respingerea apelului, ca nefondat, conform întâmpinării depusă al dosar (filele18-23) și menținerea sentinței civile atacate ca fiind temeinică și legală.
Se prezintă în instanță apelanta F. P. M., care, întrebată fiind, solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat și motivat (f. 5-9 dosar) și admiterea acțiunii sale, precizând că, în prezent, se întreține singură.
După închiderea dezbaterilor, se prezintă în instanță, av. C. R. și, depunând la dosar împuternicire avocațială, solicită amânarea pronunțării pentru a depune la dosar concluzii scrise.
După deliberare,
TRIBUNALUL ,
Asupra apelului de față, constată :
Prin sentința civilă nr. 1508/12.03.2015, Judecătoria Suceava a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta F. P. M., în contradictoriu cu pârâții S. N. N. și S. L. C. și a respins cererile părților privind plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiate.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, între reclamanta F. P. M. și numitul F. P. C., în calitate de vânzători, și pârâții S. N. N. și S. L. C., în calitate de cumpărători, s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare cu uzufruct viager și obligația de întreținere autentificat sub nr. 332 din data de 18.09.2012 de către Biroul Notarului Public N. A. L. (filele 10-13 ds.fd.).
Prin acest contract, vânzătorii a transmis cumpărătorilor nuda proprietate asupra apartamentului nr. 8, compus din două camere și dependințe, situat la etajul I al scării B a blocului de locuințe nr. 2 din municipiul Suceava, . Suceava, având numărul cadastral_-C1-U8, înscris în cartea funciară nr._-C1-U8 a UAT Suceava, împreună cu cota parte indiviză de 3,23% din părțile și dependințele comune imobilului, precum și toate drepturile asupra cotei părți indivize de 3,23% din terenul aferent pe care se află construit blocul de locuințe, și asupra boxei nr. 8, în suprafață de 4,38 mp situată la subsolul scării având numărul cadastral_-C1-U9, înscris în cartea funciară nr._-C1-U9 a UAT Suceava, împreună cu toate drepturile asupra cotei părți indivize de 0/_ din terenul aferent pe care se află construit blocul de locuințe.
Prin același contract, părțile au stabilit că prețul imobilului mai sus menționat este de 59.500 lei, din care suma de 29.750 lei s-a achitat integral la data autentificării contractului, iar pentru diferența de 29.750 lei, cumpărătorii urmează să îi întrețină pe vânzători pe tot timpul vieții acestora, procurându-le cele necesare traiului și dându-le îngrijirile necesare în caz de boală, iar la moartea acestora urmează să îi înmormânteze după obiceiul locului.
Potrivit certificatului de deces . nr._, numitul F. P. C. a decedat la data de 13.05.2013 (fila 16 ds.fd.).
Instanța a apreciat că soluționarea cauzei presupune analiza prioritară a două chestiuni prealabile, respectiv legea aplicabilă în cauza dedusă judecății și natura juridică a convenției din data de 18.09.2012.
În primul rând, pentru determinarea legii aplicabile, instanța a amintit prevederile art. 2 din Codul civil din 2011, respectiv art. 3 din Legea nr. 72/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, potrivit cărora, actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de . Codului civil nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor. Astfel, având în vedere că părțile au încheiat contractul la data de 18.09.2012, instanța constată că în cauză se aplică Codul civil din 2011.
În al doilea rând, instanța de fond a reținut că se impune interpretarea contractului pentru a determina natura juridică a acestuia. Interpretarea contractului reprezintă o operațiune logico-juridică ce permite identificarea voinței reale a părților, în scopul stabilirii drepturilor și obligațiilor născute în temeiul contractului.
În cauza dedusă judecății, convenția dintre părți a fost intitulată contract de vânzare cumpărare cu uzufruct viager și obligație de întreținere. Astfel, nuda proprietate a bunurilor ce au făcut obiectul contractului a fost înstrăinată în schimbul unei sume de bani și al întreținerii. În această situație, natura juridică a convenției se stabilește prin identificarea obligației principale, a scopului principal urmărit de părți la încheierea contractului. În principiu, contractul va fi de întreținere dacă prestația în bani reprezintă mai puțin de jumătate din valoarea bunului înstrăinat, iar în caz contrar va fi de vânzare-cumpărare.
În prezenta cauză, părțile au stabilit un preț total de 59.500 lei, din care, suma de 29.750 lei a fost achitată la data autentificării actului, pentru diferență, respectiv 29.750 lei, pârâții-cumpărători urmând să îi întrețină pe vânzători.
Instanța a mai reținut că prețul de 59.500 lei a fost stabilit pentru nuda proprietate a bunurilor menționate în contract, înstrăinătorul rezervându-și un drept de uzufruct cu privire la acestea. Așadar, este de presupus că valoarea bunurilor indicate în contract – a proprietății cu toate atributele sale – este superioară valorii de 59.500 lei, ceea ce face ca suma de 29.750 lei să fie inferioară unei jumătăți din valoarea lor. Astfel, obligația principală a dobânditorului ar fi aceea de a presta întreținere, convenția fiind prin urmare un contract de întreținere.
Susținerea reclamantei în sensul că nu a primit nici un ban, mențiunea plății prețului din cuprinsul contractului nefiind reală, a fost înlăturată de către instanța de fond, ca neîntemeiată. Astfel, instanța a amintit dispozițiile art. 270 alin. 2 din codul de procedură civilă potrivit cărora declarațiile părților cuprinse în înscrisul autentic fac dovada, până la proba contrară, atât între părți, cât și față de oricare alte persoane. Or, prin probele administrate în prezenta cauză, reclamanta nu a făcut dovada contrară, în sensul că suma de 29.750 lei nu s-a achitat integral în data de 18.09.2012.
Potrivit dispozițiilor art. 1270 alin. 1 din Codul de procedură civilă, contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante, iar potrivit art. 1516 alin. 1 din Codul civil, creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă și la timp a obligației.
De asemenea, instanța a reținut și dispozițiile art. 2254 alin. 1 din Codul civil, potrivit cărora prin contractul de întreținere o parte se obligă să efectueze în folosul celeilalte părți sau al unui anumit terț prestațiile necesare întreținerii și îngrijirii pentru o anumită durată, precum și pe cele ale art. 2257 din Codul civil conform cărora debitorul întreținerii datorează creditorului prestații stabilite în mod echitabil ținându-se seama de valoarea capitalului și de condiția socială anterioară a creditorului; debitorul este obligat în special să asigure creditorului hrană, îmbrăcăminte, încălțăminte, menaj, precum și folosința unei locuințe corespunzătoare; întreținerea cuprinde, de asemenea, îngrijirile și cheltuielile necesare în caz de boală.
Temeiul juridic al rezoluțiunii îl constituie reciprocitatea și interdependența obligațiilor ce le revin părților contractante, conform art. 1549 din Codul civil, care statuează în sensul că dacă nu se cere executarea silită a obligațiilor contractuale, creditorul are dreptul la rezoluțiunea contractului.
Pentru a se putea dispune rezoluțiunea contractului este necesar a fi îndeplinite două condiții, respectiv una dintre părți să nu-și fi executat obligațiile ce-i revin, iar debitorul obligației neexecutate să fi fost pus în întârziere, potrivit prevederilor legale.
În ceea ce privește condiția punerii în întârziere, instanța a amintit prevederile art. 1523 alin. 2 lit. a) din Codul civil, care statuează în sensul că debitorul este de drept în întârziere când obligația nu putea fi executată în mod util decât într-un anumit termen, pe care debitorul l-a lăsat să treacă. Astfel, caracterul alimentar al obligației de întreținere, face ca rezoluțiunea să nu fie condiționată de punerea în întârziere a părților.
În ceea ce privește cealaltă condiție, instanța de fond a reținut că, în prezenta cauză, reclamanta a solicitat rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare cu uzufruct viager și obligația de întreținere autentificat sub nr. 332 din data de 18.09.2012, motivat de faptul că pârâții nu și-au îndeplinit, în mod culpabil, obligația de întreținere asumată prin contract (în sensul că nu s-au interesat de starea reclamantei atunci când aceasta a fost în spital, s-au purtat necuviincios și agresiv cu ea, nu au mai venit la debitori și nu au mai răspuns la telefon) și nu i-au făcut debitorului defunct înmormântare, praznice și au luat banii de la înmormântare.
Pentru a putea analiza și a evalua cât mai corect aspectele invocate de reclamantă, instanța de fond a apreciat că este necesar a reține, pentru început, contextul în care s-au desfășurat evenimentele reclamate, declarațiile de martori și înscrisurile depuse la dosar oferind o imagine de ansamblu asupra relațiilor dintre părți de dinainte și de după momentul decesul întreținutului F. P. C..
Astfel, din declarația martorei G. M. (vecina reclamantei), instanța a mai reținut că, până la decesul numitului F. P. C., părțile s-au înțeles foarte bine, vizitându-se des (fila 74 ds.fd.). De asemenea, martora G. M. a precizat că înainte de decesul soțului reclamantei, aceasta din urmă nu i-a povestit că între părți ar fi fost probleme legate de îndeplinirea obligațiilor contractuale. În același sens este și declarația martorului P. I. (vecinul părților), potrivit căreia cât timp soțul reclamantei a fost în viață, pârâții erau mai tot timpul la cei doi soți (fila 89 ds.fd.).
Cu privire la modul de derulare a contractului încheiat de părți, relevantă a fost și declarația martorei M. D. Glicheria B. (vecina reclamantei), conform căreia până la decesul numitului F. P. C., pârâții veneau la reclamantă atunci când era necesar, discuțiile între părți apărând din cauza banilor primiți de către pârâți ca ajutor de înmormântare, după aceste discuții pârâții nemaivenind la locuința reclamantei (fila 100 ds.fd.). De asemenea, instanța a reținut că martora a precizat că până la înmormântarea soțului reclamantei, aceasta din urmă și soțul ei nu s-au plâns că ar fi fost nemulțumiți de pârâți (fila 101 ds.fd.).
Instanța de fond nu a ținut seama de afirmațiile martorei M. D. Glicheria B. conform cărora reclamanta și-a vândut inelul, cerceii și lanțul de aur pentru a se putea întreține și din același motiv face și mici lucrări de croitorie, întrucât martora nu a aflat aceste lucruri în mod direct, ci i-au fost povestite de către reclamantă, celelalte probe administrate în cauză neconfirmând această situație de fapt (fila 100 ds.fd.).
În ceea ce privește susținerea reclamantei potrivit căreia pârâții nu au mai venit la imobilul reclamantei în perioada ianuarie – mai 2013, instanța a înlăturat-o prin raportare la declarațiile martorilor mai sus menționați.
Tot referitor la modul de derulare a contractului de vânzare-cumpărare cu uzufruct viager și obligația de întreținere autentificat sub nr. 332 din data de 18.09.2012, prima instanță a reținut și declarația martorului M. A. (prietenul pârâtului), conform căreia acesta a efectuat lucrări de renovare a băii și a bucătăriei de la apartamentul reclamantei, în perioada efectuării lucrărilor reclamanta fiind plecată la Iași, la spital, soțul reclamantei, paralizat la pat, fiind îngrijit de către pârâtă (fila 87 ds.fd.).
Din declarația martorului Stehneiov A. B. (vărul pârâtului), s-a reținut că acesta a transportat-o cu mașina sa pe reclamantă de acasă de la aceasta la un spital din municipiul Iași (fila 110ds.fd.). De asemenea, martorul a precizat că l-a transportat și pe numitul F. P. Constantinde la Spitalul Județean Suceava la un imobil situat în apropierea Casei de Cultură. Totodată, din declarația martorului Ț. F., s-a reținut că acesta s-a ocupat cu montarea centralei termice în imobilul reclamantei, suma de 9 milioane lei vechi reprezentând manopera fiind primită de către martor de la pârâtul S. N. (fila 119 ds.fd.). Martorul a precizat și că toate materialele au fost cumpărate de către pârât de la Aquaterm.
Cu privire la îndeplinirea obligației de înmormântare a defunctului F. P. C., instanța de fond a reținut declarația martorului M. A. conform căreia acesta a participat la înmormântare, despre care a spus că a fost una frumoasă, la care au participat prieteni din partea pârâților și ai reclamantei (fila 87 ds.fd.). De asemenea, martorul M. A. a precizat că după înmormântarea defunctului F. P. C. au fost efectuate și pomeniri.
Din declarația martorului C. L. N., instanța a reținut că acesta a participat la înmormântarea defunctului F. P. C., observând-o pe pârâtă alături de reclamantă (fila 117 ds.fd.). S-a mai reținut că reclamanta a fost cea care i-a povestit martorului C. L. N. că după decesul defunctului nu s-au organizat pomeniri.
Totodată, instanța a reținut și declarația martorului S. G., acesta precizând că a fost la înmormântare și la priveghi, pârâții servindu-l cu suc și dându-i un colac și un prosop (fila 125 ds.fd.). Martorul a menționat și că la înmormântare au fost aproximativ 20 de persoane și că el a fost unul dintre cele patru persoane care au cărat sicriul. În același sens este și declarația martorului S. I., acesta precizând că la înmormântarea soțului reclamantei au fost aproximativ 30 de persoane și că el a fost unul dintre cele patru persoane care au cărat sicriul. Martorul a declarat că desfășurarea înmormântării s-a făcut conform tradiției, el primind colac și prosop (fila 126 ds.fd.).
În ceea ce privește declarația martorei G. S. referitor la înmormântarea defunctului F. P. C., instanța a înlăturat-o întrucât este contradictorie. Astfel, inițial, martora a precizat că a primit de la pârâți pomană potrivit obiceiului, iar ulterior a precizat că înmormântarea a fost modestă deoarece după ce s-a pus mortul în groapă nu au mai fost oferite alte pomeni conform obiceiului (fila 118 ds.fd.).
Din declarația martorului P. I., s-a reținut că acesta nu a fost la înmormântarea defunctului F. P. C., însă o altă vecină i-a povestit că a fost o înmormântare sumară și că nu au fost date pomeni (fila 89 ds.fd.). Prin urmare, s-a constatat că martorul nu a perceput prin propriile simțuri faptele despre care face vorbire, ci acestea i-au fost povestite de către o altă persoană, motiv pentru care instanța nu va ține seama de aceste afirmații.
În ceea ce o privește pe martora M. D. Glicheria B., instanța a reținut că aceasta nu a participat la înmormântare, dar a aflat despre cum s-a desfășurat înmormântarea defunctului F. P. C. de la vecini, menționând numele martorei G. M. (fila 101 ds.fd.). Or, instanța a reținut că martora G. M. a precizat că nu a fost nici la înmormântare și nici la praznic (fila 74 ds.fd.).
Față de cele expuse mai sus, instanța de fond nu a putut reține neîndeplinirea obligației de a organiza și de a suporta cheltuielile de înmormântare pentru defunctul F. P. C., atât timp cât martorii au precizat că pârâții au participat la înmormântare și au dat colaci și prosoape celorlalte persoane prezente.
În ceea ce privește lipsa organizării unui praznic ulterior înmormântării, aspect confirmat de către pârâți prin răspunsul la interogatoriu (fila 76; pârâtul – „nu știam pe cine să chemăm”, pârâta – „nu au vrut, nu erau creștini practicanți”), instanța reține că pentru a se dispune rezoluțiunea, se impune ca neexecutarea obligației, chiar parțială, să fi fost considerată esențială la încheierea contractului. Or, instanța a apreciat că neexecutarea obligației de a organiza praznicul nu justifică desființarea contractului, în condițiile în care martorii au precizat că, la înmormântare, au primit colac și prosop de pomană, iar martorul M. A. a precizat că au fost efectuate și pomeniri ulterioare.
Cu privire la ajutorul de deces, instanța de fond a reținut dispozițiile art. 125 alin. 1 din Legea nr. 263/2010, potrivit cărora, în cazul decesului pensionarului, beneficiază de ajutor de deces o singură persoană care face dovada că a suportat cheltuielile ocazionate de deces și care poate fi, după caz, soțul supraviețuitor, copilul, părintele, tutorele, curatorul sau, în lipsa acestora, oricare persoană care face această dovadă. De asemenea, instanța reține și dispozițiile art. 17 din Legea nr. 187/2014, potrivit cărora cuantumul ajutorului de deces se stabilește, în condițiile legii, în cazul asiguratului sau pensionarului, la 2.415 lei.
Din declarația martorei G. M., instanța de fond a reținut că reclamanta i-a spus că ar fi vrut și ea o parte din banii pentru înmormântare acordați de Casa de Pensii (fila 74 ds.fd.). În același sens este și declarația martorului P. I., acesta precizând că reclamanta i-a povestit că a cerut restul de bani ce au rămas din ajutorul de înmormântare de la pârâți și nu i s-au dat acești bani (fila 89 ds.fd.).
Față de dispozițiile legale mai sus menționate, instanța a apreciat că ajutorul de deces se acordă numai în condițiile în care se face dovada efectuării unor cheltuieli de înmormântare, nereprezentând o sumă de bani ce poate fi împărțită de către moștenitorii defunctului. Prin urmare, instanța de fond a reținut că neacordarea de către pârâți a unei părți din banii primiți ca ajutor de înmormântare nu poate reprezenta un motiv pentru a se dispune rezoluțiunea contractului de întreținere atât timp cât acei bani revin persoanei care face dovada efectuării unor cheltuieli de înmormântare.
Referitor la întreruperea de către pârâți a oricărei legături cu reclamanta la sfârșitul lunii mai 2013, instanța a constatat că acest aspect a fost confirmat de către pârâți prin răspunsurile la interogatoriu. Astfel, s-a reținut că pârâtul S. N. a precizat că de la sfârșitul lunii mai - începutul lunii iunie nu a mai fost la domiciliul reclamantei întrucât au avut loc mai multe discuții referitoare la banii de la înmormântare în urma cărora reclamanta i-a dat afară din casă, iar ulterior, a aflat că au fost chemați în judecată. De asemenea, s-a reținut că pârâta S. L. a precizat că nu a mai fost la domiciliul reclamantei de când a aflat că a fost chemată în judecată.
În legătura cu discuția dintre părți referitoare la ajutorul de deces, instanța a reținut și declarația martorei M. D. Glicheria B. potrivit căreia părțile se certau atât de tare în holul apartamentului, încât se auzea pe toată scara, inclusiv la martoră în apartament (fila 101ds.fd.).
Prin urmare, instanța de fond a reținut că ruperea legăturilor dintre părți a avut loc după decesul soțului reclamantei, în urma unor discuții cu privire la banii primiți de către pârâți cu titlu de ajutor de deces și cu privire la care reclamanta a pretins un drept, ulterior acestui moment fiind promovată de către reclamantă prezenta acțiune. Chiar dacă pentru perioada în care pârâții nu au mai trecut pe la domiciliul reclamantei s-ar putea reține lipsa de întreținere din partea pârâților, instanța a apreciat că, în contextul dat, acest eveniment nu este de natură, prin el însuși, a dovedi o culpă exclusivă a pârâților în neîndeplinirea obligațiilor contractuale.
În consecință, coroborând probele administrate în cauză cu susținerile reclamantei, instanța de fond a constatat că, în realitate, nu împrejurările invocate prin cererea de chemare în judecată au constituit motivul determinant al promovării prezentei acțiuni, ci acestea au fost doar o justificare, o oportunitate întrevăzută în demersul de desființare a contractului de întreținere încheiat cu pârâții. În fapt, nemulțumirea reclamantei legată de îndeplinirea obligațiilor contractuale a fost declanșată de acel ajutor de înmormântare, deși din probele administrate nu rezultă că pârâții și-ar fi schimbat modalitatea de aducere la îndeplinire a obligației de întreținere după decesul numitului F. P. C..
Din probele administrate în cauză, instanța de fond a reținut că, cel puțin până la introducerea cererii de chemare în judecată, pârâții și-au îndeplinit obligația de întreținere, iar după această dată neexecutarea obligației de întreținere s-a datorat situației conflictuale dintre părți generată de atitudinea reclamantei care a declanșat prezentul litigiu. În acest context, s-a reținut că nu sunt relevante declarațiile martorilor cu privire la ajutorul de care are nevoie reclamanta și pe care martorii l-au acordat după începerea litigiului.
În ceea ce privește capetele de cerere privind plata cheltuielilor de judecată formulate de către părți, instanța a reținut că, potrivit art. 453 alin. 1 din Codul de procedură civilă, partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată, ca o sancțiune a culpei procesuale a acesteia.
Față de dispozițiile legale mai sus menționate, precum și în raport de soluția dată prezentei acțiuni și de faptul că pârâții nu au făcut dovada efectuării vreunor cheltuieli de judecată pentru soluționarea cauzei deduse judecății, instanța de fond a respins, ca neîntemeiate, cererile părților privind plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta F. Pocoloșer M., care a invocat motive de netemeinicei.
A susținut că, în mod eronat, prima instanță a reținut că pârâții nu sunt vinovați de neîndeplinirea obligației de întreținere, din probele dosarului rezultând neexecutarea fără justificare a obligației de întreținere, în întinderea stabilită în contract și prevăzută de art. 2257 CC.
Pârâții pot fi exonerați de obligația de întreținere numai în situația în care sunt împiedicați efectiv și în mod serios de creditoarea întreținerii să îi presteze întreținerea datorată, în schimbul căreia au primit un capital, imobil proprietatea reclamantei.
Ori, în cauză, este indubitabil că nu există nici un fel de probe, în acest sens, privitoare la împrejurarea că pârâții au fost împiedicați de reclamantă să-și îndeplinească sarcinile contractuale sau că, comportamentul reclamantei a făcut imposibilă executarea contractului, conform bunelor moravuri.
Împrejurările că părțile s-au certat, că reclamanta a promovat prezenta acțiune nu pot constitui un motiv suficient de important ca instanța să socotească că, contractul poate ființa în acest fel în condițiile în care părțile se află în conflict iar reclamanta este o persoană bolnavă care nu se poate îngriji singură.
Probele administrate în cauză converg spre concluzia că reclamanta a dovedit că după moartea soțului său a rămas total lipsită de întreținere din partea pârâților, că aceștia au rupt legătura cu ea, au refuzat în mod constant să-i presteze întreținere chiar și în condițiile în care aceasta le-a cerut ajutorul, refuzul lor fiind total nejustificat.
Sunt concludente în acest sens răspunsurile la interogatoriu, depoziția martorei G. M. și M. D. respectiv G. S..
De asemenea, obligația de întreținere constituită în favoarea ambilor soți este indivizibilă deoarece părțile contractante au privit obiectul său sub un raport de nedivizibilitate, astfel că nu se poate pretinde îndeplinirea obligației numai față de unul dintre creditori.
După decesul soțului în data de 13.05.2013 pârâții nu i-au mai acordat întreținere și îngrijire reclamantei care are vârsta de 84 de ani, aflată în stare de nevoie, suferindă de mai multe boli, după cum rezultă din actele medicale și declarațiile martorilor, situație în care s-a văzut nevoită să recurgă la ajutorul vecinilor. Martorii au relatat aspecte legate de ajutorul direct acordat reclamantei de neimplicare pârâților la întreținerea reclamantei, în cauză nerezultând atitudinea culpabilă a reclamantei, în sensul refuzului de a primi întreținerea și nici refuzul reclamantei în a i se presta întreținerea respectiv împiedicarea accesului în locuința sa a acestora.
D. fiind vârsta înaintată a reclamantei, starea de nevoie, împrejurarea că nu mai are alte bunuri în patrimoniul său decât cele transmise pârâților, neputința de a se ocupa singură de întreținerea sa, de treburile casnice și de problemele de sănătate respectiv comportamentul total dezinteresat și ostil al pârâților nu s-a putut solicita transformarea obligației de întreținere în bani.
În dovedire, s-a solicitat proba cu înscrisuri.
Pârâții S. L. C. și S. N. N. prin întâmpinare (fila 18) a solicitat respingerea apelului ca nefondat susținând, în esență, faptul că din probatoriul administrat a rezultat refuzul apelantei la a i se mai presta întreținere, instanța de fond reținând argumentat acest aspect, astfel că susținerile din memoriul de apel sunt netemeinice.
S-a solicita de către intimați administrarea probei cu înscrisuri și interogatoriu apelantei la care s-a renunțat ulterior.
Verificând, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, tribunalul reține următoarele:
Astfel, din probatoriu administrat în cauză, îndeosebi din declarațiile martorilor ambelor părți se reține că neînțelegerile au apărut după decesul soțului apelantei survenit la data de 13.05.2013 de la plata ajutorului de înmormântare. Toți martorii au confirmat faptul că până în acel moment nu au existat nemulțumiri din partea creditorilor referitoare la modul în care li se prestează întreținerea, refuzul ulterior al apelantei de a i se mai acorda întreținere fiind culpa sa exclusivă.
Martorii la care se face referire în memoriul de apel, respectiv G. M. (fila 74) și M. D. (fila 100) au susținut că până la decesul soțului apelantei între părți nu au existat discuții cu privire la îndeplinirea obligațiilor de întreținere, apelanta neavând nemulțumiri în acest sens, neînțelegerile ulterioare datorându-se sumei de bani primite de debitorii întreținerii ca și ajutor de înmormântare pentru defunct.
În mod corect susținerile martorei M. D. referitoare la vânzarea unor bijuterii de către apelantă pentru a se întreține, au fost înlăturate în condițiile în care aceste aspecte au fost cunoscute de la apelantă și nu percepute direct, mai mult ele nu se coroborează cu celelalte probe administrate, după cum nici susținerile referitoare la modul de desfășurare a înmormântării defunctului nu pot fi reținute, deoarece aceasta nu a participat la înmormântare.
De asemenea, nici declarația martorei G. S. nu este concludentă (fila 118), deoarece aceasta a dat informații contradictorii referitoare la înmormântarea defunctului.
Pe de altă parte, martorii P. I. (fila 89), M. A. (fila 87), Stehneiov A. B. (f.110), C. L. N. (f. 117), S. G. (f.125), au confirmat îndeplinirea de către intimați a obligației de întreținere în modalitatea stipulată prin contract, atât în timpul vieții defunctului cât și după decesul acestuia, prin organizarea înmormântării iar ulterior prestarea întreținerii a fost continuată față de apelantă, până în luna mai 2013 când aceasta a refuzat să mai fie întreținută de intimați. Neacordarea de către intimați ai unei părți din ajutorul de înmormântare, nu justifică rezilierea unui contract de întreținere mai ales în condițiile în care aceste sume se acordă după ce se face dovada efectuării unor cheltuieli care în cauză au fost suportate de intimați.
În ceea ce privește răspunsul la interogatoriu luate intimaților, aceștia au recunoscut că de la sfârșitul lunii mai începutul lunii iunie 2013, după discuția avută cu apelanta referitor la banii de înmormântare când nici nu au mai fost primiți în casă, nu au mai prestat întreținerea acesteia.
Față de timpul relativ scurt de întrerupere a obligației de întreținere, precum și situație care a generat neînțelegerile dintre părți, și care a și constituit motivul pentru care s-a promovat prezenta acțiune, având în vedere că din probatoriul administrat rezultă că intimații și-au îndeplinit obligațiile din contract atât față de defunct cât și față de apelantă rezilierea contractului nu este întemeiată.
Așa fiind, constatând că sentința atacată este temeinică și legală, tribunalul va respinge apelul ca nefondat, conform art.480 C..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE :
Respinge, ca nefondat, apelul formulat de către reclamanta F. P. M., CNP_, cu domiciliul în mun. Suceava, .. 2, ., . și prin av. C. R.- Suceava, .. 1, ., ., împotriva sentinței civile nr. 1508/12.03.2015 a Judecătoriei Suceava (dosar nr._ ), pârâți intimați fiind S. N. N., CNP_ și S. L. C., CNP_, ambii cu domiciliul în mun. Suceava, ., ., ., jud. Suceava.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 21.01.2016.
Președinte, D. D. | Judecător, A. S. | |
Grefier, C. D. I. |
RED. D.D.
JUD. O.E. TIMIȚĂ
TEHNORED. I.C.D.
6 EX. – 19.02.2016
. EX. RECLAMANTEI APELANTE
CÂTE 1 EX. ( 2 EX.) PÂRÂȚILOR INTIMATI
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 30/2016. Tribunalul SUCEAVA | Pretenţii. Decizia nr. 8/2016. Tribunalul SUCEAVA → |
|---|
