Pretenţii. Decizia nr. 248/2013. Tribunalul TELEORMAN
| Comentarii |
|
Decizia nr. 248/2013 pronunțată de Tribunalul TELEORMAN la data de 05-04-2013 în dosarul nr. 4122/740/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TELEORMAN
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 248
RECURS
Ședința publică de la 05 aprilie 2013
Tribunalul compus din:
Președinte – S. L.
Judecător – V. M.
Judecător – D. A.
Grefier – O. R.S.
Pe rol, judecarea recursului civil declarat de recurenta reclamantă ., cu sediul în A., ., județul Teleorman, împotriva sentinței civile nr. 61 din 10 ianuarie 2013, pronunțată de Judecătoria A., în contradictoriu cu intimatul pârât T. C., cu domiciliul în A., .. 209 ., județul Teleorman, având ca obiect – pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este timbrat cu suma de 41,0 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru, achitată cu chitanța ., nr._ din data de 14 martie 2013, emisă de Municipiul A. – Direcția Buget Finanțe Taxe și Impozite și 2,0 lei timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței, că prin cererea de recurs, recurenta reclamantă a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul art. 242 Cod procedură civilă.
În conformitate cu dispozițiile art. 1591 alin. 4 Cod procedură civilă, tribunalul verificând competența materială, generală și teritorială, stabilește că este competent să soluționeze cauza de față, în raport de dispozițiile art. 2 alin. 1 pct. 3 Cod procedură civilă.
Tribunalul, luând act că nu sunt formulate cereri prealabile și că prin cererea de recurs, recurenta reclamantă . A., a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din Codul de procedură civilă, constată recursul în stare de judecată și îl reține pentru soluționare.
TRIBUNALUL:
Deliberând, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei A., sub numărul_, la data de 21.05.2012, reclamanta S.C. A. S. S.A. a chemat în judecată pe pârâtul T. C., solicitând instanței ca în contradictoriu cu acesta și pe baza probelor administrate, să se pronunțe o hotărâre prin care să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 883,95 lei, din care: 630, 75 lei reprezintă debit neachitat aferent perioadei ianuarie 2009 – septembrie 2011 și 253,20 lei reprezintă penalități de întârziere, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că în baza contractului nr. 11/28.05.2008 intervenit între reclamantă și Condominiul nr. 9 din care face parte pârâtul, a furnizat acestuia apă potabilă și a preluat apa uzată și meteorică, iar pentru plata serviciilor prestate a emis mai multe facturi fiscale.
S-a arătat de către reclamantă faptul că, potrivit contractului, pârâtul avea obligația de a achita facturile emise de reclamantă în termen de 15 zile de la emitere, întârzierea la plată atrăgând penalități de întârziere, iar acesta nu și-a executat obligațiile contractuale.
Întrucât pârâtul nu a achitat în termenul contractual costul serviciilor de care a beneficiat, arată reclamanta, a fost notificat în conformitate cu prevederile art. 7201 Cod procedură civilă și i s-a solicitat să se prezinte la sediul societății reclamante în vederea concilierii directe și stingerii litigiului pe cale amiabilă.
Reclamanta a mai arătat faptul că pârâtul nu a dat curs invitației la conciliere directă.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 109 și art. 112 Cod procedură civilă, art. 1164, art. 1165, art. 1516 și art. 1522 din Noul Cod Civil.
Reclamanta a solicitat și judecarea cauzei în lipsa părților în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin.2 Cod procedură civilă.
În dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosarul cauzei, în fotocopie, următoarele înscrisuri: invitație la conciliere directă nr. 4787/20. 04. 1012 (f. 5); fișă abonat (f. 6, 7); factura fiscală . nr._ /30.09.2010 (f. 8); contract de furnizare a serviciului de alimentare cu apă și canalizare nr. 11/28.05.2008 (f. 9-15); confirmare de primire (f. 18).
Pârâtul, deși legal citat, nu a depus întâmpinare.
Prima instanță a reținut că între părți s –a încheiat contractul nr. 11 din data de 28.05. 2008 și potrivit art. 30 alin. 1 din Legea nr. 241 /2006, reclamanta era îndrituită să emită facturi fiscale și să perceapă penalități de întârziere.
D. fiind că serviciile furnizate de reclamantă s –au desfășurat și în favoarea blocului în care locuiește pârâtul, acesta avea obligația de plată a contravalorii apei utilizate, astfel încât, prin sentința civilă nr. 61 / 10. 01. 2013, Judecătoria A. a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantă și a obligat pârâtul la plata sumei de 630,75 lei reprezentând contravaloarea debitului neachitat aferent perioadei ianuarie 2009 – septembrie 2011.
Capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata penalităților de întârziere a fost respins, ca neîntemeiat, instanța reținând că deși cuantumul penalităților este legal, din coroborarea clauzelor contractuale, modul în care a fost prevăzut dreptul profesionistului de a obține penalități, cu limitarea dreptului corelativ al consumatorului de a obține despăgubiri în cazul neîndeplinirii obligațiilor profesionistului, precum și disproporția vădită între modul de evaluare al celor două prejudicii, crează în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei – credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Clauza contractuală privind plata penalităților de întârziere prevăzute de art. 15 alin. 2 din contractul încheiat între părți, este preluată din art. 30 alin.4 din Legea 241 /2006, instanța este obligată să analizeze caracterul abuziv al clauzelor din contractele cu consumatorii, chiar dacă nici una dintre părți nu a invocat acest caracter, potrivit cauzei C -243 /08 Pannon GSM pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene și din perspectiva art. 24 din contract și lit. h din Anexa la Legea nr. 193/2000, clauza privind plata penalităților de întârziere este abuzivă și capătul de cerere privind obligarea pârâului la plata penalităților de întârziere a fost respins, ca neîntemeiat.
Prin aceeași sentință, pârâtul a fost obligat la plata sumei de 62, 96 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în temeiul art. 274 Cod procedură civilă.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat recurs reclamanta . solicitând modificarea acesteia în sensul obligării pârâtului și la plata penalităților de întârziere, prevăzute de art. 15 alin. 2 din contractul încheiat între părți.
Instanța a respins capătul de cerere privind obligarea intimatului- pârât la plata penalităților de întârziere, pentru motive străine de natura pricinii, contradictorii, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, fiind incidente motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7,8 și 9 Cod procedură civilă.
Astfel, deși reține că neachitarea facturii în termen de 30 de zile de la data scadenței atrage plata penalităților de întârziere potrivit art. 15 alin. 2 din contractul încheiat între părți, instanța a respins acest capăt de cerere, invocând disproporția dintre debit și penalități.
Suma ce reprezintă penalități nu este vădit disproporționată în raport cu debitul, nu depășește acest debit și nu reprezintă decât devalorizarea sumelor neachitate la timp de către intimatul pârât, cât și celelalte cheltuieli pe care societatea le face în desfășurarea activității sale (art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă ).
Clauza privind plata penalităților nu poate fi interpretată ca o clauză abuzivă, ce l-ar defavoriza pe intimatul- pârât, în condițiile în care penalitățile au drept scop acoperirea prejudiciului ce s –ar cauza reclamantei prin neplata serviciului prestat.
Activitatea intimatului-pârât creează un dezechilibru în activitatea reclamantei, ce nu poate fi acoperit decât cu cheltuieli suplimentare, acesta fiind temeiul penalităților prevăzute în contract ( art. 304 pct. 8 Cod procedură civilă ).
Pe de altă parte, hotărârea a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii, în condițiile în care nu – și au aplicabilitate dispozițiile Legii 193 /2000 privind existența unor clauze abuzive ( art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă ).
În consecință, recurenta- reclamantă a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat și obligarea intimatului - pârât la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea recursului .
În temeiul art. 242 Cod procedură civilă, recurenta - reclamantă a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Deși legal citat, intimatul - pârât nu a formulat întâmpinare.
Recursul este întemeiat.
Recurenta- reclamantă . a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie sub aspectul respingerii greșite a capătului de cerere privind plata penalităților de întârziere, reținând instanța că această clauză este abuzivă din perspectiva lit.h din Anexa la legea 193 /2000 și art. 24 din contractul încheiat între reclamantă și asociația de proprietari din care face parte pârâtul.
Potrivit art. 4 din Legea nr. 193 /2000 „ O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei – credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților „, iar în Anexa 1 la lege, care conține lista clauzelor considerate ca fiind abuzive, la lit h) invocată de instanța de fond, este exemplificată ca fiind clauză abuzivă, orice clauză care restrânge sau anulează drepturile consumatorului să pretindă despăgubiri în cazurile în care comerciantul nu își îndeplinește obligațiile contractuale.
Instanța reține că între recurenta- reclamantă și Asociația de proprietari Condominiul nr. 9 din care face parte și pârâtul, s –a încheiat contractul de furnizare/ prestare a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr. 11 din data de 28 . 05 . 2008 prin care recurenta-reclamantă s –a obligat să furnizeze / presteze serviciile de alimentare cu apă potabilă ( și / sau industrială) și de canalizare, în condițiile prevăzute în contract (art. 2 alin (1) și să factureze și să încaseze lunar contravaloarea acestor servicii(art.6 pct. 6. 1 ), neachitarea facturii în termen de 30 de zile de la data scadenței atrăgând după sine, penalități de întârziere (art. 15 alin.2).
Prevederea stipulată de părți în contract în art. 15 alin ( 2 ), constituie o garanție în favoarea societății în calitate de operator, cu regim de clauză penală și reprezintă o adevărată cauză juridică pentru perfectarea contractului, în acest sens fiind incidente dispozițiile art. 1270 alin ( 1 ) din Codul civil care consacră principiul forței obligatorii a contractului și art. 1538 alin ( 1 ) cod civil care definește clauza penală ca fiind „ aceea prin care părțile stipulează că debitorul se obligă la o anumită prestație în cazul neexecutării obligației principale”.
Prin urmare, greșit a reținut instanța de fond că prevederea art. 15 alin. (2) din contractul nr. 11/2008 încheiat între părți reprezintă o clauză abuzivă, această prevedere constituie o garanție în favoarea societății prestatoare de servicii pentru respectarea de către intimatul-pârât a obligațiilor contractuale cu regim de clauză penală și în temeiul textului citat, intimatul- pârât T. C. va fi obligat și la plata penalităților de întârziere în sumă de 253,20 lei, potrivit modului de calcul întocmit de recurenta- reclamantă (f. 6 dosar fond ), necontestat de către intimatul- pârât la instanța de fond.
În sensul celor dispuse, tribunalul va admite recursul declarat de recurenta- reclamantă și va modifica, în parte, sentința recurată, potrivit dispozițiilor art. 304 pct. 9 raportat la art. 312 alin (3) Cod procedură civilă vechi, în vigoare la data introducerii acțiunii( art. 25 din Noul Cod de procedură civilă ).
Intimatul- pârât va fi obligat să plătească recurentei- reclamante cheltuieli de judecată în sumă de 42, 5 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, efectuate în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta reclamantă ., cu sediul în A., ., județul Teleorman, împotriva sentinței civile nr. 61 din 10 ianuarie 2013, pronunțată de Judecătoria A., în contradictoriu cu intimatul- pârât T. C., cu domiciliul în A., .. 209 ., județul Teleorman.
Modifică în parte sentința recurată în sensul că obligă pârâtul la plata sumei de 253,20 lei penalități de întârziere.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Obligă intimatul- pârât la plata către recurenta- reclamantă a sumei de 42,5 lei, cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi, 05 aprilie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
S. L. V. M. D. A. O. S.
Red. DA.- 17.04. 2013
Thred PS.- 24.04.2013- 2 ex
Df.-_ Jud A.
Jf.- D. A. P.
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 165/2013. Tribunalul TELEORMAN | Fond funciar. Decizia nr. 127/2013. Tribunalul TELEORMAN → |
|---|
