Cerere de valoare redusă. Decizia nr. 670/2014. Tribunalul TELEORMAN

Decizia nr. 670/2014 pronunțată de Tribunalul TELEORMAN la data de 26-11-2014 în dosarul nr. 2867/339/2013

ROMÂNIA

TRIBUNALUL TELEORMAN

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ NR. 670

APEL

Ședința publică de la 26 noiembrie 2014

Tribunalul constituit din:

Președinte – G. P.

Judecător – R. G.

Grefier – I. M.

Pe rol, judecarea apelului civil declarat de apelantul-reclamant ., prin mandatar Coface România Credit Management Services SRL București cu sediul în București, sector 1, Calea Floreasca, nr. 39, .>împotriva sentinței civile nr. 681 din 12.06.2014, pronunțată de Judecătoria Z., în contradictoriu cu intimatul-pârât S. C., cu domiciliul în Azuga, ., ., județ Prahova, având ca obiect – cerere de valoare redusă.

La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns intimatul-pârât S. C., personal, lipsă fiind apelantul-reclamant ..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Apelul a fost timbrat cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 25 lei achitată cu ordinul de plată nr. 242 din 04.08.2014.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că în procedura prealabilă intimatul-pârât S. C. a depus întâmpinare, iar apelantul-reclamant . a depus răspuns la întâmpinare.

În conformitate cu dispozițiile art. 131 raportat la art. 482 din Noul Cod de Procedură Civilă, instanța verificând competența materială, generală și teritorială, stabilește că este competentă să soluționeze cauza de față, în raport de dispozițiile art. 95 pct. 2 din Noul Cod de Procedură Civilă.

Tribunalul față de împrejurarea că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, constată terminată cercetarea procesului și deschide dezbaterile asupra fondului.

Intimatul-pârât S. C., personal, având cuvântul, solicită respingerea apelului și menținerea sentinței civile pronunțată de instanța de fond.

Tribunalul, în temeiul art. 394 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă, închide dezbaterile și rămâne în pronunțare asupra cauzei.

TRIBUNALUL:

Deliberând, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr._ din data de13.10.2013 la Judecătoria Z. , creditoarea ., cu sediul în C., ., jud. D., prin mandatar COFACE ROMANIA CREDIT MANAGEMENT SERVICES SRL, cu sediul în București, Calea Floreasca, nr.39, ., a chemat în judecată pe pârâtul S. C., cu domiciliul în Azuga, R., nr.2,., județ Prahova solicitând instanței obligarea acestuia să plătească reclamantei suma de 1961,54 lei contravaloare energie electrică, 32,50 lei penalități energie.

A motivat creditoarea că între părți s-au desfășurat relații comerciale ce au constat în furnizarea de către creditoare de energie electrică către debitor, energie electrică ce a fost facturată cu mai multe facturi fiscale pe care debitorul nu le-a achitat.

În drept creditoarea și-a întemeiat cererea pe disp.art.1025-1032 Noul cod de procedură civilă.

În susținerea cererii a depus la dosarul cauzei înscrisurile invocate.

Asupra acțiunii reclamantei, pârâtul a formulat oral apărări arătând că imobilul l-a vândut cu chitanță de mână în anul 2006, și că, de astfel, acesta a fost demolat ulterior iar în prezent domiciliază în orașul Azuga. A mai arătat că semnătura de pe înscrisul de care se prevalează reclamanta nu-i aparține.

A depus în acest sens înscrisuri în copii de pe actul său de identitate, precum și de pe celelalte înscrisuri invocate.

La data de 29.04.2014, același pârât a solicitat respingerea acțiunii cu motivarea că nu a încheiat un contract cu reclamanta pentru furnizarea energiei electrice, înscrisul de la dosar fiind încheiat de o altă persoană care s-a folosit de o copie a actului său de identitate, semnătura de pe contract fiind falsă iar adresa sa inexactă, schimbând-o înainte de încheierea acestui contract cu 9 ani în urmă. Nu este proprietarul casei ci R. M., lucru confirmat și de certificatul de atestare fiscală emis pe primăria Smârdioasa.

Față de susținerile pârâtului, la termenul din 08.05.2014, instanța, luând concluziile contradictorii ale părților, a dispus emiterea unor adrese către:

- reclamantă să comunice dacă imobilele precizate în adresele de la fila 85, fila 100 și fila 11 din dosar sunt unul și același imobil, iar pentru o mai bună edificare se vor comunica în copii aceste file din dosar.

- Serviciul public comunitar de evidență a persoanelor Z. –județ Teleorman să comunice un istoric al cărților de identitate emise pe numele pârâtului S. C. – a domiciliilor sau reședințelor acestuia pe perioade de timp.

- Primăria Smârdioasa să comunice dacă în baza adeverinței nr.411/05.02.2009 a acestei primării imobilul a fost degradat astfel încât nu a mai fost reparat și să precizeze dacă locuiește cineva în imobil, cine figurează în evidențele fiscale și în registrul agricol cu acel imobil, cine locuiește efectiv în acel imobil, de la ce dată și cu ce titlu, urmând a fi comunicată o copie a respectivei adrese pentru o mai bună edificare, toate adresele se vor emite cu mențiunea amendării cu 500 lei în cazul neconformării.

Potrivit înscrisurilor comunicate în urma adreselor de mai sus, pârâtul figurează încă din anul 1991 cu domiciliul în orașul Azuga iar imobilul în cauză a fost vândut, ulterior demolat și reconstruit un altul, în evidențe figurând ca proprietar R. T.M..

Prin sentința civilă nr. 681 din 12.06.2014 Judecătoria Z. a respins acțiunea civilă formulată de creditoarea ., prin mandatar COFACE ROMANIA CREDIT MANAGEMENT SERVICES SRL, cu sediul în București, în contradictoriu cu debitorul S. C., având ca obiect cerere cu valoare redusă, ca nefondată.

A constatat prima instanță, în raport de textele de lege incidente în cauză, cât și de mijloacele de probă administrate, că, reclamanta nu a făcut dovada neechivocă a susținerilor din acțiune- sarcină ce îi incumba în condițiile art.-249 din Noul Cod de Procedură Civilă, cererea fiind astfel nefondată. Dimpotrivă, prin probatoriul administrat, pârâtul a probat că nu mai locuiește de multă vreme pe raza comunei Smârdioasa, reclamanta nu a încheiat cu acesta contractul de care se prevalează, imobilul în cauză aparținând numitului R. T.M..

Împotriva sentinței civile nr. 681 din 12.06.2014 a declarat apel creditoarea ., prin mandatar COFACE ROMANIA CREDIT MANAGEMENT SERVICES SRL, apreciind hotărârea atacată ca fiind netemeinică și nelegală.

În motivarea apelului a arătat că, așa cum a probat prin înscrisurile depuse la instanța de fond, pârâtul este cel care avea obligația de plată a facturilor emise de creditoare, fiind persoana menționată în documentele aflate la dosar și care-i sunt opozabile. A solicitat să se aibă în vedere că pârâtul nu a solicitat rezilierea contractului și nu a respectat obligația de a o încunoștința cu privire la modificarea elementelor care au stat la baza încheierii actului, fiind astfel în culpă.

A mai arătat că în raport de dispozițiile art. 200 pct. 5 din Regulamentul de furnizare a energiei electrice, cheltuielile furnizorului sau operatorului de rețea pentru deconectarea și reconectarea la rețea se vor suporta de consumator.. În aceste condiții, pârâtul a fost legal debranșat, anterior fiind încunoștiințat prin preaviz cu privire la producerea acestui fapt în cazul în care nu a chită facturile restante.

De asemenea, toate comunicările s-au făcut legal către pârât, la adresa existentă în baza de date a reclamantei.

A solicitat judecarea în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 411 pct. 2 Noul Cod de Proc. Civilă.

A atașat la dosar, în xerocopie: sentința civilă nr. 681 din 12.06.2014 a Judecătoriei Z., duplicat preaviz notificare.

Asupra apelului declarat s-a formulat întâmpinare de către intimatul pârât S. C., prin care s-a solicitat respingerea acestuia ca nefondat și menținerea sentinței primei instanțe ca fiind legală și temeinică.

A arătat intimatul că imobilul în cauză a aparținut părinților săi, a fost însă demolat în anul 2005 și reconstruit de alte persoane, nu mai locuiește în localitatea Smârdioasa ci în localitatea Azuga din anul 1991, nu a încheiat cu apelanta contractul de furnizare energie electrică, de altfel, acest înscris nu conține sau este lipsit de date relevante cât privește identitatea sa – nu conține CNP, adresa este incorectă, lipsește semnătura sa, în calitate de parte contractantă.. Așa cum face dovada cu înscrisul „ bon de mișcare . C. firidă din 07.07.2005”, de la acea dată contorul i-a fost ridicat în urma unor inundații iar între el și reclamantă nu a mai fost stabilit nici un fel de raport juridic..

Nu putea să solicite rezilierea unui contract din moment ce nu a fost parte, așa încât susținerea apelantei sub acest aspect este nefondată. De altfel, contractul în cauză este datat 2009, iar casa părinților săi a fost demolată în 2005.

Așa cum a probat la instanța de fond, nu locuiește pe raza . imobilul la care apelanta face referire în acțiune locuiește o altă persoană, față de care apelanta ar fi trebuit să se îndrepte în acțiunea de față. A solicitat, totodată, să se constate că apelul este netimbrat.

În drept a invocat prevederile art. 466-482 NCPC, art. 197 NCPC iar în susținerea întâmpinării a depus în xerocopie bon mișcare din 07.07.2005,

La 27.10.2014 s-a înregistrat răspunsul apelantei la întâmpinare, prin care a arătat că apelul este timbrat legal, conform ordinului de plată nr. 242/04.08.2014 iar calea de atac este întemeiată; intimatul pârât nu susține cu dovezi apărarea, potrivit căreia în anul 2005 o altă persoană s-ar fi folosit de identitatea sa pentru încheierea contractului de furnizare energie electrică, așa încât, față de prevederile art. 33-34 din Regulamentul aprobat prin HG nr. 1007/2004, răspunderea acestuia rezultă din contract, cu atât mai mult cu cât pârâtul nu a solicitat rezilierea, rămânând în pasivitate din anul 2009 și până în prezent.

În consecință, a solicitat admiterea apelului, prin luarea în considerație și a faptului că apelanta reclamantă a dat dovadă de bună credință, îndeplinindu-și obligațiile ce decurg din contractul însușit de intimatul pârât.

A anexat la dosar în xerocopie, conformă cu originalul, contractul de furnizare .energie la consumatorii casnici nr._-000 din 26.05.2009, act adițional, cererea adresată de pârât la 19.05.2009, convenție consum, declarație pe propria răspundere, aviz tehnic de racordare, proces verbal de recepție la terminarea lucrărilor, adeverința nr. 411 din 5.02.2009 a Primăriei Smîrdioasa, copie BI, dosar definitiv din 19.05.2009 întocmit de ELECTRO F, B T. M., declarație electrician autorizat, buletin de încercare circuit din 19.05.2009.

Verificând, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, văzând și prevederile art. 479 alin. 1 teza a II-a și art. 481 C. proc. Civ., tribunalul apreciază apelul nefondat, urmând să-l respingă pentru considerentele ce se vor succede:

Instanța de fond a stabilit în mod corect situația de fapt, în temeiul probatoriului legal administrat, astfel cum a fost evidențiat mai sus, din care rezultă că înscrisul pe care apelanta reclamanta își fundamentează pretenția, și anume contractul de furnizare energie electrică la consumatorii casnici nr._-000 din 26.05.2009, raportat la celelalte mijloace de probă administrate, nu este opozabil intimatului pârât.

În acest sens, instanța de apel are în vedere că, așa cum rezultă înscrisurile depuse la dosar, inclusiv de către reclamantă, și anume adresele Primăriei Smîrdioasa – fila 117, 128 dosar fond coroborate cu înscrisurile aflate la filele 103-111, în anul 2005 imobilul în cauză, situat în Smîrdioasa, Teleorman și aparținând pârâtului S. C. a fost afectat de inundații, fiind debranșat de la rețeaua de curent electric. În 2006, pârâtul a vândut imobilul numitului R. M.( care ulterior la demolat și l-a reconstruit). Pârâtul nu mai figurează cu locuință pe raza . în loc. Azuga, ., ., Prahova, din anul 1991, așa încât se reține că de la data debranșării de la furnizarea de energie electrică, fapt petrecut în 2006, pârâtul nu a reluat raportul juridic obligațional cu reclamanta .

Datele de identificare ale pârâtului menționate în contractul de furnizare energie electrică la consumatorii casnici nr._-000 din 26.05.2009 conțin date eronate cât privește adresa de domiciliu, nr. și . de identitate, data eliberării acestuia.

Având în vedere aceste date – din care rezultă că pârâtul nu mai are proprietatea și posesia bunului imobil din anul 2006, data înstrăinării bunului, și faptul că la acea dată imobilul nu mai era branșat la rețeaua de electricitate, văzând și înscrisurile depuse de reclamantă din care rezultă că branșarea imobilului la rețeaua de electricitate s-a făcut abia la data 19.05.2009 iar contractul s-a încheiat la data de 26.05.2009, când proprietarul imobilului era numitul R. M. iar nu pârâtul, faptul că semnătura aplicată pe contract diferă de cea existentă pe buletinul pârâtului dar și pe bonul de mișcare, aflat la fila 19, dosar apel, se concluzionează că nu pârâtul este cel căruia reclamanta i-a furnizat energie electrică și, prin urmare, nu poate fi obligat la plata sumei solicitate de apelanta în prezenta cauză, în raport de prevederile art. 1025 și urm. C. proc. Civ.

Așa fiind, tribunalul, apreciind sentința primei instanțe ca fiind legală și temeinică și în lipsa unor cauze care să conducă la anularea acesteia, urmează ca, în baza art. 480 alin. 1 C. proc. Civ. să respingă apelul declarat de reclamanta ., cu sediul în C., ., jud. D., prin mandatar COFACE ROMANIA CREDIT MANAGEMENT SERVICES SRL, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat apelul declarat de apelantul-reclamant ., prin mandatar Coface România Credit Management Services SRL București cu sediul în București, sector 1, Calea Floreasca, nr. 39, .>împotriva sentinței civile nr. 681 din 12.06.2014, pronunțată de Judecătoria Z., în contradictoriu cu intimatul-pârât S. C., cu domiciliul în Azuga, ., ., județ Prahova.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26.11.2014.

Președinte, Judecător, Grefier,

G. P. R. G. I. M.

Red. R.G. 23.12.2014

Th.red IM_09.02.2015_/ 4 ex.

Df.-_, Jf.- N. C. R.

.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Decizia nr. 670/2014. Tribunalul TELEORMAN