Cereri. Decizia nr. 401/2014. Tribunalul TELEORMAN
| Comentarii |
|
Decizia nr. 401/2014 pronunțată de Tribunalul TELEORMAN la data de 24-09-2014 în dosarul nr. 396/292/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TELEORMAN
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 401
APEL
Ședința publică de la 24 septembrie 2014
Tribunalul compus din:
Președinte – C. Doinița
Judecător – D. M. Nuți
Grefier – T. S.
Pe rol, judecarea apelului declarat de apelanta-creditoare, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Teleorman, cu sediul în A., ., județ Teleorman, împotriva sentinței civile nr. 471 din 5 martie 2014, pronunțată de Judecătoria Roșiori de Vede, în contradictoriu cu intimata-debitoare Asociația S. Municipal Rova Roșiori de Vede, cu sediul în municipiul Roșiorii de Vede, ., județul Teleorman, având ca obiect – declarație creanță.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este îndeplinită.
Apelul scutit de plata taxei judiciare de timbru conform art. 30 din OUG nr. 80/2013.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că apelanta-creditoare, a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Tribunalul, în conformitate cu dispozițiile art. 131 raportat la art. 482 Cod procedură civilă, stabilește că este competent material, general și teritorial, să soluționeze pricina de față.
Având în vedere solicitarea apelantei-creditoare, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Teleorman, de judecare în lipsă și înscrisurile din dosar, închide dezbaterile și lasă cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL:
Deliberând, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr._ din 14 februarie 2014 pe rolul Judecătoriei Roșiorii de Vede, creditoarea Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Teleorman a formulat declarație de creanță prin care a solicitat înscrierea în tabelul de creanțe al debitoarei Asociația S. Municipală Rova Roșiori de Vede, cu suma de 238.468 lei reprezentând: 2852 lei impozit venit salarii, 466 lei CAS angajator, 36.722 lei CAS asigurați, 2210 lei contribuția pentru accidente de muncă și boli profesionale, 3942 lei șomaj angajator, 0 lei șomaj angajați, 200 lei fond de garantare,_ lei CASS angajator,_ lei CASS asigurați, 179 lei concedii și indemnizații persoane juridice,_ lei impozit pe venituri din activități desfășurate în baza contractelor civile.
În fapt, creditoarea a arătat că respectivele creanțe sunt datorate de societatea debitoare la data de 11 februarie 2014, conform documentelor justificative, respectiv: fișa sintetică totală din data de 11.02.2014, tabel obligații restante, somația nr. 1503/22.02.2010, titlul executoriu.
În drept, au fost invocate dispozițiile OG nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.
La data de 04 martie 2014, creditoarea a depus precizări.
S-a arătat că declarația de creanță a fost formulată și depusă la data de 13 februarie 2014 pentru Asociația S. Municipal Rova Roșiorii de Vede, în dosarul nr._, aflat pe rolul acestei instanțe și având ca obiect dizolvare persoană juridică.
Potrivit datelor de pe portalul Judecătoriei Roșiorii de Vede, Asociația S. Municipal Rova Roșiorii de Vede se afla în procedura de lichidare, lichidator fiind numit T. și Asociații SPRL, cu sediul în Tr. M., .. 61, județul Teleorman.
Au mai arătat că nu au fost notificați de lichidatorul judiciar pentru a se putea înscrie în tabelul creditorilor, în conformitate cu prevederile OG nr. 26/30.01.2000 actualizată, cu privire la asociații și fundații, Secțiunea a 2 - a – Lichidarea.
Din oficiu, s-a dispus atașarea dosarului de fond nr._ .
Prin sentința civilă nr. 471 din 5 martie 2014 pronunțată de Judecătoria Roșiorii de Vede s-a respins cererea formulată pentru lipsa capacității de folosință a debitoarei.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin încheierea nr. 1779 din 5 septembrie 2011 pronunțată de Judecătoria Roșiorii de Vede s-a dispus dizolvarea Asociației Clubul Sportiv Municipal Rova Roșiorii de Vede, iar prin rezoluția din 4 iunie 2013 s-a dispus radierea acestei asociații din Registrul asociaților și fundațiilor ținut la Judecătoria Roșiori de Vede, pe baza actului constatator eliberat lichidatorului nr._ .
S-a constatat astfel că, Asociația Clubul Sportiv Municipal Rova Roșiorii de Vede a încetat ca persoană juridică la data radierii sale din registrele în care a fost înscrisă, încetându-i de drept și capacitatea de folosință, conform art. 251 alin. 1 Cod civil.
Conform art. 56 alin. 1 Cod procedură civilă poate fi parte în judecată orice persoană care are folosința drepturilor civile.
Instanța de fond a motivat că debitoarea fiind radiată din Registrul asociaților și fundațiilor ținut la Judecătoria Roșiori de Vede și lipsită deci de capacitatea procesuală de folosință, nu mai poate sta în judecată.
Pentru considerentele expuse, în baza art. 56 alin. 1 și 3 Cod procedură civilă, instanța a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință a debitoarei și, ca urmare, a respins cererea.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel în termen, reclamanta, care a formulat critici pentru nelegalitate, prin care a solicitat schimbarea hotărârii, în sensul admiterii cererii formulate.
A motivat că din datele aflate pe portalul Judecătoriei Roșiorii de Vede, rezultă că pârâta este în lichidare și nu că a fost radiată.
Apelanta a mai susținut că lichidatorul judiciar nu a notificat-o pentru a se putea înscrie în tabelul creditorilor în dosarul nr._, iar cererea sa de creanță a fost înregistrată separat.
Verificând în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, prin prisma dispozițiilor aplicabile, Tribunalul, va respinge apelul declarat, pentru considerentele care vor succede.
Prin încheierea nr. 1779 din 5 septembrie 2011 pronunțată de Judecătoria Roșiorii de Vede s-a dispus dizolvarea Asociației Clubul Sportiv Municipal Rova Roșiorii de Vede, iar prin rezoluția din 4 iunie 2013 s-a dispus radierea acestei asociații din Registrul asociaților și fundațiilor ținut la Judecătoria Roșiori de Vede, pe baza actului constatator eliberat lichidatorului nr._, astfel că, în mod corect, în baza dispozițiilor art. 56 din C.proc. civ. cererea formulată de reclamantă a fost respinsă pentru lipsa capacității de folosință a pârâtei.
Critica apelantei, potrivit căreia, lichidatorul debitoarei nu a notificat-o pentru a depune cerere de creanță, nu poate justifica formularea unei cereri de creanță în prezenta cauză, aceasta putând identifica alte modalități de a acționa cu referire la cauza în care s-a soluționat cererea de radiere.
Față de considerentele expuse, în baza art. 480 alin.1 C. proc. civ., se va respinge ca nefondat apelul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Teleorman, cu sediul în A., ., județ Teleorman, împotriva sentinței civile nr. 471 din 5 martie 2014, pronunțată de Judecătoria Roșiori de Vede, în contradictoriu cu intimata-debitoare Asociația S. Municipal Rova Roșiori de Vede, cu sediul în municipiul Roșiorii de Vede, ., județul Teleorman.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 septembrie 2014.
Președinte,Judecător,Grefier,
C. DoinițaDobrin M.-NuțiTatu S.
Red.thred.C.D.
Ex.4/26.09.2014.
D.f._
J.f.P. M. M.
Judecătoria Roșiori de Vede
.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 503/2014. Tribunalul TELEORMAN | Contestaţie la executare. Decizia nr. 167/2014. Tribunalul... → |
|---|








