Pretenţii. Decizia nr. 503/2014. Tribunalul TELEORMAN
| Comentarii |
|
Decizia nr. 503/2014 pronunțată de Tribunalul TELEORMAN la data de 22-10-2014 în dosarul nr. 3497/339/2013
ROMANIA
TRIBUNALUL TELEORMAN
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILA NR. 503
APEL
Ședința publică de la 22 octombrie 2014
Tribunalul constitut din:
Președinte - D. M. Nuți
Judecător - C. Doinița
Grefier - P. S.
Pe rol judecarea apelului civil declarat de apelantul – reclamant S. C. Județean de Urgență C., cu sediul în C., ., județul D., împotriva sentinței civile nr. 539 /08. 04. 2014 în contradictoriu cu intimatul – pârât P. N., domiciliat în ., având ca obiect: pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura este îndeplinită.
Apelul este scutit de plata taxei judiciare de timbru conform dispozițiilor art.30 din OUG nr. 80/2013.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, invederează instanței că în procedura prealabilă s –a comunicat intimatului – pârât cererea de apel, iar acesta nu a depus întâmpinare.
În conformitate cu dispozițiile art. 131 raportat la art. 482 din Noul Cod de Procedură Civilă, instanța verificând competența materială, generală și teritorială, stabilește că este competentă să soluționeze cauza de față, în raport de dispozițiile art. 95 pct. 2 din Noul Cod de Procedură Civilă.
Tribunalul, față de împrejurarea că la dosar nu sunt formulate cereri prealabile, iar apelantul-reclamant, a solicitat, prin cererea de apel, judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 411 alin. (1) pct. 2 din Noul Cod de procedură civilă, constată pricina în stare de judecată și o reține spre soluționare, în baza înscrisurilor aflate la dosar.
TRIBUNALUL
Deliberând, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Z. sub nr._ din 16 decembrie 2013, reclamantul S. C. Județean de Urgență C. a chemat în judecată pe pârâtul P. N., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, să dispună obligarea acestuia la plata sumei de 3142,61 lei despăgubiri civile.
În motivarea cererii, a arătat reclamantul că pârâtul a fost internat la S. C. Județean de Urgență C., în cadrul secției chirurgie toracică, în urma unei agresiuni, în perioada 13.10._10.
Pentru îngrijirile medicale acordate pârâtului, reclamanta a cheltuit suma de 3142,61 lei, insă, de la data externării și până în prezent, pârâtul nu achitat această sumă.
În susținerea cererii, a depus, în copii, decont de cheltuieli.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 313 din Legea nr. 95/2006 și dispozițiile art. 998-999 Cod civil.
Pârâtul nu s-a prezentat la instanță și nici nu a formulat întâmpinare, deși legal citat cu această mențiune.
Prin Sentința civilă nr. 539 pronunțată la data de 08.04.2014, Judecătoria Z. a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului P. N. și a respins cererea formulată de reclamantul S. C. Județean de Urgență C., ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că potrivit art. 313 alin. 1 din Legea nr. 95/2006, persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată.
Textul de lege menționat prevede expres că persoana care are obligația de a repara prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale este cea care aduce daune sănătății altei persoane, furnizorul neavând drept de opțiune între a chema în judecată pe făptuitor sau pe victimă, iar, în speță, pârâtul este victima agresiunii, motiv pentru care, instanța de fond a admis excepția invocată din oficiu și a respins cererea ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat în termen, apel reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând anularea sentinței apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare .
A motivat că, printr-o simplă interpretare gramaticală a dispozițiilor art. 313 alin. 1 din Legea nr. 95/2006 rezultă că cel obligat la repararea prejudiciului cauzat este persoana care prin fapta proprie a produs o vătămare sănătății altei persoane, însă printr-o interpretare teleologică se ajunge la concluzia că, în acele situații în care, din culpa beneficiarului îngrijirilor medicale nu a fost stabilită persoana a cărei faptă proprie să fi produs o vătămare, cel obligat la repararea prejudiciului este chiar beneficiarul.
Cu alte cuvinte, fapta ilicită a beneficiarului de servicii medicale constă tocmai în lipsa sa de diligență în stabilirea persoanei vinovate.
Textul de lege menționat se coroborează în opinia apelantului cu dispozițiile art. 998-999 cod civil conform cărora omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat dar și de acela ce a fost cauzat prin neglijența sau imprudența sa.
A mai precizat că a chemat în judecată pârâtul după ce acesta a fost înștiințat despre debit și rugat să–i comunice date din care să reiasă cine este autorul faptei și în urma cărora acesta să facă demersurile necesare pentru recuperarea debitului și virarea sumei către CAS D..
Intimatul pârât nu a depus întâmpinare.
În apel, nu s-au depus înscrisuri noi și nici nu s-a solicitat administrarea altor probatorii.
Verificând în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de prima instanță, tribunalul, va respinge apelul declarat, pentru considerentele care vor succede.
Potrivit art. 313 alin. 1 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, „persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată”.
Se observă că o condiție esențială pentru a putea fi declanșată acțiunea de recuperare a sumelor cheltuite, este ca acțiunea să fie îndreptată împotriva persoanei vinovate de vătămarea sănătății, iar o altă condiție este ca persoana împotriva căreia este îndreptată acțiunea să fi vătămat sănătatea altei persoane și nu pe cea proprie.
Apelantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 998 și art.999 din Codul civil, considerând în mod neîntemeiat că atitudinea intimatului de a nu solicita tragerea la răspundere a persoanei ce ar fi provocat accidentul, constituie o faptă ilicită.
Noțiunea de faptă ilicită desemnează conduita umană – comisivă sau omisivă – păgubitoare prin care se aduce atingere drepturilor subiective ori intereselor ocrotite de lege.
Integrarea faptei ilicite între condițiile ce antrenează răspunderea rezultă din dispozițiile art.998 și urm. din Codul civil. Literatura de specialitate a evidențiat câteva trăsături caracteristice ale faptei ilicite: caracterul obiectiv, în sensul că este o manifestare umană exteriorizată, comisivă sau omisivă; este mijlocul de obiectivare a unui element psihic – voința omului de a alege o anumită conduită; este un act reprobabil din punct de vedere subiectiv și social, constituind o încălcare a normelor juridice sau a celor de conviețuire socială.
Solicitarea acordării asistenței medicale pentru intimat sau neindicarea autorului accidentului de către persoana vătămată nu constituie o faptă ilicită.
În conformitate cu dispozițiile art.170 alin.1 din Legea nr.95/2006, orice spital are obligația de a acorda primul ajutor și asistență medicală de urgență oricărei persoane care se prezintă la spital, dacă starea sănătății persoanei este critică.
Urgența medicală, astfel cum este definită de art.86 al.1 lit. e din același act normativ, constă în accidentarea sau îmbolnăvirea acută, care necesită acordarea primului ajutor calificat și/sau a asistenței medicale de urgență, la unul sau mai multe niveluri de competență, după caz. Ea poate fi urgență cu pericol vital, unde este necesară/sunt necesare una sau mai multe resurse de intervenție în faza prespitalicească, continuând îngrijirile într-un spital local, județean ori regional, sau urgență fără pericol vital, unde îngrijirile pot fi efectuate, după caz, cu sau fără utilizarea unor resurse prespitalicești, la un centru ori cabinet medical autorizat sau, după caz, la un spital.
Chiar dacă nu ar fi fost asigurat, pârâtul beneficia de servicii medicale gratuite în cazul urgențelor medicale, conform dispozițiilor art.220 din Legea nr.95/2006..Din decontul de cheltuieli depus de reclamant la dosar, reiese că intimatul a fost spitalizat în perioada 13.10._10, diagnosticul fiind „Fracturi multiple de coaste”.
Este evident că în cauză este vorba de o urgență medicală, devenind aplicabile dispozițiile art.220 din Legea nr.95/2006, astfel că intimatul beneficia de asistență medicală gratuită.
Chiar și în ipoteza în care pârâtul ar fi cunoscut identitatea persoanei care a provocat accidentarea acestuia și nu a comunicat reclamantului identitatea acestei persoane, fapta sa nu constituie o faptă ilicită în sensul art. 998 Cod civil.
Nu poate fi primită prin urmare susținerea reclamantului că prin neanunțarea identității persoanei care a produs accidentul intimatului ar fi săvârșit o faptă ilicită atâta timp cât nu avea această obligație și fapta sa nu a adus o pagubă în patrimoniul acesteia. Cheltuielile efectuate pentru tratarea intimatului sunt, potrivit susținerilor apelantului, urmarea vătămărilor produse de o terță persoană, cauza prejudiciului suferit de apelant fiind fapta acestei terțe persoane și nu cea a intimatului accidentat.
Rezultă astfel că nu sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale a intimatului, acestuia neputându-i fi imputată săvârșirea unei fapte ilicite.
În cazul cheltuielilor ocazionate de asistența medicală acordată victimelor, legiuitorul, prin dispozițiile art. 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, modificată și completată, a înțeles să sancționeze pe autorii acestora.
Contrar susținerilor apelantului, aceste dispoziții nu ar putea fi interpretate în sensul că victimele unor astfel de fapte ar trebui să suporte cheltuielile efectuate de spital în vederea recuperării lor, atâta timp cât aceste fapte sunt imputabile unor terțe persoane.
Dimpotrivă, prevederile art. 313 din Legea nr. 95/2006 sunt clare și neechivoce în sensul că legiuitorul a înțeles să sancționeze persoanele care, cu intenție sau din culpă, au adus atingere integrității corporale și sănătății altor persoane, stabilind în sarcina acestora obligația de a achita contravaloarea serviciilor medicale efectuate în astfel de situații și de a repara în felul acesta prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale.
Nu are relevanță eventuala pasivitate a intimatului în ceea ce privește atragerea răspunderii civile a autorului agresiunii câtă vreme obligația acestuia din urmă de a repara prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale este reglementată în mod expres în lege.
Deși explicabilă atitudinea apelantului prin pragmatismul și comoditatea recuperării debitului de la victimă, tribunalul apreciază că acest mod de a proceda nu este legal, ci apelantul trebuie să acționeze pe calea unei acțiuni directe împotriva agresorului pe temeiul unei răspunderi civile delictuale.
Față de considerentele expuse, se apreciază că sentința apelată este temeinică și legală, astfel că, în baza art. 480 alin. 1 Cod procedură civilă se va respinge ca nefondat apelul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul civil declarat de apelantul – reclamant S. C. Județean de Urgență C., cu sediul în C., ., județul D., împotriva sentinței civile nr. 539 /08. 04. 2014 în contradictoriu cu intimatul – pârât P. N., domiciliat în ..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică azi 22 octombrie 2014.
Președinte, Judecător, Grefier,
D. M. Nuți C. Doinița P. S.
Red. /Thred. DMN- 21.11. 2014 - 4 ex
DF.-_ Jud Z.
Jf.- A. B.
.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 529/2014. Tribunalul TELEORMAN | Cereri. Decizia nr. 401/2014. Tribunalul TELEORMAN → |
|---|
