Pretenţii. Decizia nr. 529/2014. Tribunalul TELEORMAN
| Comentarii |
|
Decizia nr. 529/2014 pronunțată de Tribunalul TELEORMAN la data de 29-10-2014 în dosarul nr. 1426/740/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TELEORMAN
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 529
APEL
Ședința publică de la 29 octombrie 2014
Tribunalul constituit din:
Președinte – R. G.
Judecător – G. P.
Grefier – I. M.
Pe rol, judecarea apelului civil declarat de apelanta-reclamantă S.C. Alexal P. S.A., cu sediul în A., .. 127 (intrare prin . ), județ Teleorman, împotriva sentinței civile nr. 1974 din 30 mai 2014, pronunțată de Judecătoria A., în contradictoriu cu intimatul-pârât C. T., cu domiciliul în A., ., ., județ Teleorman, având ca obiect – pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică, părțile au fost lipsă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Apelul a fost timbrat cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 20 lei achitată cu chitanța ., nr._ din 18.08.2014, emisă de Primăria Municipiului A..
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că în procedura prealabilă intimatul-pârât nu a depus întâmpinare și că apelanta-reclamantă S.C. Alexal P. S.A., prin cererea de apel a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
În conformitate cu dispozițiile art. 131 raportat la art. 482 din Noul Cod de Procedură Civilă, instanța verificând competența materială, generală și teritorială, stabilește că este competentă să soluționeze cauza de față, în raport de dispozițiile art. 95 pct. 2 din Noul Cod de Procedură Civilă.
Tribunalul, față de împrejurarea că la dosar nu sunt formulate cereri prealabile, iar apelanta-reclamantă S.C. Alexal P. S.A., prin cererea de apel, a solicitat judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 411 alin. 1 pct. 2 din Noul Cod de procedură civilă, constată pricina în stare de judecată și o reține spre soluționare.
TRIBUNALUL:
Deliberând, constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată la Judecătoria A. sub nr._ din 09.04.2014, reclamanta S.C. A. P. S.A., a chemat în judecată pe pârâtul C. T. solicitând instanței ca, prin sentința ce va pronunța, să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 333,9 lei, reprezentând contravaloare servicii salubrizare și majorări la plată facturate și neachitate pentru perioada ianuarie 2011 – iulie 2013.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a prestat în beneficiul pârâtului servicii de salubrizare - ridicare gunoi menajer - facturate în mod individual, fără a avea însă încheiat în acest sens un contract în formă scrisă.
În drept, și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 192 și urm.C.pr.civ., art. 969 și urm C.civ, art.1270 și urm. C. civ. iar în susținerea acțiunii a anexat, în copie, „Fișă abonat”, facturi fiscale, invitație la procedura medierii, confirmare de primire, interogatoriu pentru a fi luat pârâtei.
Pârâtul, legal citat, nu s-a prezentat la judecată și nici nu a depus întâmpinare.
Sub aspectul probatoriului, instanța a încuviințat proba cu înscrisurile solicitate de reclamantă, proba cu interogatoriul pârâtului care a fost citat potrivit art. 203 C.pr.civ. cu mențiunea de a se prezenta personal la interogatoriu sub sancțiunea aplicării dispozițiilor art. 358 C.pr.civ și sub rezerva încuviințării probei.
Prin sentința civilă nr. 1974 din 30.05.2014 pronunțată de Judecătoria A. s-a respins ca neîntemeiată acțiunea având ca obiect pretenții formulată de reclamanta . împotriva pârâtului C. T..
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a constatat și reținut următoarele:
Reclamanta S.C. A. P. S.A a emis o . facturi pe numele pârâtului C. T. în cuantum total de 333,90 lei pentru servicii de colectare, transport și depozitare deșeuri, așa cum apar aceste servicii menționate în cuprinsul facturilor.
Totodată reclamanta a întocmit și depus la dosar fișa abonat pentru pârât C. T., domiciliat în A., ., ., .. Fișa de abonat cuprinde lista facturilor emise pentru întreaga perioadă ianuarie 2011-iulie 2013 și din care rezultă că pârâtul nu a efectuat nici o plată.
În ceea ce privește legea aplicabilă instanța a constatat că, din punct de vedere procesual, sunt incidente, în temeiul prevederilor art. 3 alin. 1 din Legea nr.76/2012, dispozițiile Legii nr.134/2010 (noul Codul de procedură civilă) iar în ceea ce privește legea de drept material, în temeiul art. 102 din Legea nr. 71/2011, raportat la momentul nașterii raportului juridic invocat de reclamantă, sunt incidente dispozițiile Codului civil din 1864.
Față de probatoriul administrat - înscrisuri și interogatoriu- instanța de fond a apreciat cererea reclamantei ca fiind în mod vădit neîntemeiată și lipsită de orice suport probator, pentru următoarele motive:
I. Lipsa unui contract scris.
Având în vedere dispozițiile art. 249 C.pr.civ. potrivit cărora „cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească” reclamanta avea obligația de face dovada mai întâi a existenței raportului juridic născut între aceasta și pârât ca expresie a unui act juridic (negotium iuris) încheiat între părți iar subsecvent faptul că a executat în fapt prestațiile a căror contravaloare o solicită.
Reclamanta însăși în conținutul cererii a arătat expres că nu a existat o convenție scrisă între părți iar din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă nici cea mai mică dovadă în sensul existenței unei convenții între părți nici direct între acestea dar nici, prin ipoteză, prin intermediul Asociației de proprietari.
Tot astfel, în lipsa unui înscris constatator al creanței ( instrumentum ) reclamanta nu face dovada existenței contractului (negotium iuris) care, potrivit susținerilor sale ar exista între părți.
II. Lipsa de relevanță a facturilor și a fișei de abonat.
Fișa de abonat și facturile emise sunt lipsite de orice relevanță în condițiile în care acestea emană exclusiv de la reclamantă, nefiind însușite sub nici o formă de pârât.
În contextul lipsei unui înscris constatator al convenției invocate, toate celelalte înscrisuri (facturi și fișă de abonat) nu sunt opozabile pârâtului și nu fac dovada existenței raportului juridic invocat întrucât pe de o parte nu se coroborează cu alte elemente iar pe de altă parte nu sunt însușite sau semnate de către pârât.
III. Lipsa oricăror plăți de către pârât
Întrucât așa cum rezultă din fișa de abonat pârâtul nu a efectuat nici o plată, se constată astfel lipsa oricărui element care ar fi putut fi de natură să semnifice angajarea anterioară a pârâtului în raportul juridic cu reclamanta.
IV. Necesitatea probării convenției exclusiv cu înscrisuri
În temeiul art.1191 C.civ. din 1864 aplicabil potrivit art. 102 din Legea nr.71/2011 în raport de momentul nașterii raportului juridic alegat de reclamantă (ianuarie 2011) dovada unui act juridic (negotium iuris) nu se poate face decât prin act autentic sau prin înscris sub semnătură privată, cu excepția situațiilor prevăzute de art.1198 C.civ din 1864, cum ar fi imposibilitatea morală sau materială de preconstituire a unui înscris.
În cauză, reclamanta nu a făcut proba unor asemenea situații de excepție, tot astfel cum nu a propus alte probe decât înscrisurile și interogatoriul pârâtului, acesta din urmă fiind neadministrat prin lipsa pârâtului.
V. Insuficiența prezumției deduse din art. 358 C.pr.civ.
Lipsa pârâtului de la interogatoriu nu poate fi considerată suficientă pentru admiterea acțiunii reclamantei; chiar în cazul în care instanța ar considera lipsa pârâtului de la interogatoriu ca un început de dovadă în sensul recunoașterii pretențiilor reclamantei acest element trebuie să se coroboreze cu un minimum de suport probatoriu pentru pretențiile reclamantei, ceea ce în cauză nu se justifică.
S-a constat că deși pârâtul a fost citat legal cu mențiunea de a se prezenta la interogatoriu, dovada de înmânare a citației nu a fost semnată nici de acesta nici de o altă persoană majoră din familie, comunicarea (citația) fiind depusă în cutia poștală, astfel că deși procedura de citație a fost legal îndeplinită nu există certitudinea luării la cunoștință a mențiunii de a se prezenta personal la interogatoriu pentru a putea susține dincolo de orice dubiu prezumția dedusă din prevederile art. 358 C.pr.civ.
VI. Egalitatea juridică a părților în plan civil
În planul raporturilor juridice dintre părți trebuie asigurat principiul egalității juridice, principiu care se manifestă nu doar în contextul echiibrului dintre drepturile și obligațiile substanțiale (cele născute din contract) dar și în contextul raporturilor juridice procesuale, ambele părți având obligația de a-și proba pretențiile invocate.
A accepta că reclamantei – ca societate care desfășoară un serviciu public de salubrizare- îi poate fi îngăduită o sarcină probatorie redusă în raport cu ceilalți titulari de drepturi civile, ar echivala cu încălcarea de către instanța de judecată a principiilor fundamentale de drept material și procesual civil.
Principiul fundamental potrivit căruia ceea ce nu este probat nu există ( idem est non esse .> se impune cu aceeași autoritate instanței fie că este vorba de particulari fie de entități private sau chiar de drept public.
VII.Inaplicabilitatea caracterului notoriu al activității reclamantei
Împrejurarea că este notoriu și dovedit că reclamanta are ca obiect de activitate prestarea de servicii de salubrizare servicii nu poate fi suficient să conducă instanța la a admite pretenții ale reclamantei în raport cu oricare particular pe numele căruia reclamanta a emis facturi fiscale.
A considerat în cauză suficientă împrejurarea că este notoriu că reclamanta prestează de regulă servicii de salubrizare, ar echivala cu încălcarea regulilor din materia probațiunii în cadrul căreia caracterul notoriu (care înlătură obligativitatea probării) poate viza exclusiv anumite elemente de fapt, neputând fi aplicabil și extins la aspecte de drept sau chiar de fapt dar care vizează elemente din conținutul contractului sau din planul executării sale.
VIII. Lipsa de diligență a reclamantei de a asigura cadrul juridic adecvat serviciilor sale.
S- a apreciat că înscrisurile depuse la dosar relevă o atitudine cel puțin lipsită de diligență a reclamantei care a emis facturi pe numele unei persoane fără a se asigura mai întâi că are contract încheiat cu aceasta și că a obținut consimțământul acesteia la derularea unor raporturi juridice, înfrângând astfel atât principiul autonomiei de voință care cârmuiește raporturile civile cât și obligațiile legale ce-i incumbă societății reclamante de a se asigura că aceste servicii și emiterea subsecventă a facturilor se realizează exclusiv după încheierea contractelor cu beneficiarii.
Împotriva sentinței civile nr. 1974 din 30 mai 2014 pronunțată de Judecătoria A. a declarat apel în termen legal reclamanta ., apreciind hotărârea atacată ca fiind netemeinică și nelegală.
În motivarea apelului a arătat că, în mod greșit prima instanță a apreciat că lipsa contractului încheiat cu pârâtul îl exonerează pe acesta de plata facturilor, dat fiind că toți proprietarii de imobile au obligația de a încheia un astfel de contract, iar neîncheierea unui astfel de contract este sancționată contravențional.
În municipiul A., serviciile de salubrizare s-au prestat în mod constant de către ., până la preluarea serviciului de către operatorul unic județean iar acest fapt este unul notoriu.
A mai arătat apelanta că hotărârea atacată contravine și practicii instanței, în condițiile în care sunt complete care admit astfel de acțiuni.
Totodată, respingerea acțiunii reclamantei conduce la îmbogățire fără justă cauză în patrimoniul pârâtului, care a beneficiat de servicii de salubrizare fără a plăti contravaloarea acestora.
În drept a invocat dispozițiile art. 466 și urm. C.proc. civ, art. 192 și urm. C. proc. Civ. art. 1270 și urm. NC. C, art. 969 și urm. C. civ. de la 1864.
Legal citat intimatul pârât nu a formulat întâmpinare.
Nu s-au administrat probe noi în calea de atac a apelului.
Verificând în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, în raport de prevederile art. 479 C. proc. Civ., Tribunalul apreciază apelul nefondat, din următoarele considerente:
Răspunderea civilă contractuală este definită, în literatura de specialitate, ca fiind obligația debitorului de a repara pecuniar prejudiciul cauzat creditorului său prin neexecutarea, executarea necorespunzătoare ori cu întârziere a obligațiilor născute dintr-un contract valabil încheiat. Prin urmare, premisa generală a angajării răspunderii contractuale o constituie existența unui contract valabil încheiat.
În speță, așa cum a reținut și judecătorul fondului, între părți nu s-a încheiat un contract de prestări servicii salubrizare, care să oblige pârâtul în baza art. 969 C. civ de la 1864, pretenția apelantei reclamante fiind întemeiată pe fisa cont pârât, facturi emise pe numele pârâtului, neînsușite însă de acesta în vreunul din modurile prevăzute de lege dar și pe faptul notoriu că reclamanta pretează în mun. A. servicii de salubrizare.
Or, aceste elemente invocate de reclamantă, în lipsa unui contract/convenții încheiate de părți și a recunoașterii pârâtului că reclamanta i-a prestat servicii, nu legitimează o răspundere patrimonială pentru neîndeplinirea unor prevederilor contractuale, tocmai pentru că astfel de prevederi nu există. Cât privește prezumția, ca mijloc de probă, rezultată dintr-un fapt notoriu, ea nu se aplică în cauza de față, neputându-se prezuma, în lipsa convenției părților, că reclamanta a prestat servicii către pârât .
Răspunderea civilă a pârâtului nu poate fi angajată nici pe temeiul răspunderii patrimonială de drept comun, adică al răspunderii civile delictuale, apelanta reclamantă neproducând dovezi cu privire la îndeplinirea cumulativă a condițiilor cerute de lege în acest sens, astfel cum sunt prevăzute la art. 998-999 C. civ: existența faptei ilicite comise de pârât, existența unui prejudiciu în patrimoniul reclamantei; existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită a debitorului și prejudiciu; culpa, greșeala sau vinovăția debitorului.
Cum obligația pârâtului nu este prevăzută de lege și apelanta reclamantă nu a probat îndeplinirea condițiilor pentru angajarea răspunderii civile patrimoniale a pârâtului, pe tărâmul contractual ori extra-contractual, apelul declarat este privit ca nefondat, sentința civilă nr. 1974 din 30.05.2014 pronunțată de Judecătoria A. fiind legală și temeinică, așa încât, în temeiul art. 480 alin. 1 C. proc. Civ. raportat la art. 249 C. proc. Civ se va respinge apelul ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de apelanta-reclamantă S.C. Alexal P. S.A., cu sediul în A., .. 127 (intrare prin . ), județ Teleorman, împotriva sentinței civile nr. 1974 din 30 mai 2014, pronunțată de Judecătoria A., în contradictoriu cu intimatul-pârât C. T., cu domiciliul în A., ., ., județ Teleorman, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 octombrie 2014.
Președinte, Judecător, Grefier,
R. G. G. P. I. M.
Red. R.G./ 28.11.2014
Th.red. I.M. 4 ex./15.12.2014
D.f._, Jud. A.
J.f. V. B.
Comunicat 2 ex. .
| ← Pretenţii. Decizia nr. 441/2014. Tribunalul TELEORMAN | Pretenţii. Decizia nr. 503/2014. Tribunalul TELEORMAN → |
|---|
