Uzucapiune. Decizia nr. 324/2014. Tribunalul TELEORMAN

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamantul a solicitat să se constate, prin efectul uzucapiunii, dreptul său de proprietate asupra suprafeței de 189,17 mp, parte din suprafața de 815,17 mp, teren aferent curții sale de locuit, și care este situat în ., nr. cadastral 412, intabulat în CFN 281 A, cu vecinătățile: N: G. M., la E: G. M., I. D., la S: M. M. și drum comunal și la V: d.j. 658.

Din conținutul certificatului de moștenitor nr. 194/6.08.1998 și al contractului de vânzare cumpărare aflat la fila 66 din dosar, coroborat cu planul cadastral al comunei P., a rezultat că suprafața de teren aparținând reclamantului, înscrisă în acte, este de 626 mp.

Prin acțiunea promovată, reclamantul a solicitat să se constate dreptul său de proprietate și asupra suprafeței de 189,17 mp, suprafață rezultată cu ocazia măsurătorilor efectuate în teren cu ocazia intabulării imobilului reclamantului.

Sub aspectul calității posesiei invocate de reclamant ca temei al dreptului său de proprietate, instanța de fond a analizat în ce măsură sunt îndeplinite dispoz. art.1846-1848 și 1859 C. civil anterior.și a constatat aplicabilitatea dispozițiilor Codului civil anterior (1864) în considerarea prev. art. 3 coroborat cu art. 82 Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul Civil, potrivit cărora, în cazul uzucapiunii imobiliare, dacă posesia a început înainte de . noului Cod Civil-01.10.2011, sunt aplicabile dispozițiile referitoare la uzucapiune, în vigoare la data începerii posesiei.

Potrivit art. 1890 cod civil „ toate acțiunile atât reale cât și personale, pe care legea nu le-a declarat neprescriptibile și pentru care n-a definit un termen de prescripție se vor prescrie prin 30 ani, fără ca cel ce invocă această prescripție să fie obligat a produce vreun titlu, și fără să i se poată opune reaua-credință”, iar art. 1847 Cod Civil prevede că „ca să se poată prescrie, se cere o posesiune continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar, după cum se explică în următoarele articole.

Cu privire la verificarea condițiilor de admisibilitate a cererii de constatare a dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiunea de 30 de ani, prin joncțiunea posesiei reclamantului cu acea a autorului său, instanța de fond având în vedere disp. art. 1860 Cod Civil potrivit căruia orice posesor posterior are facultatea spre a putea invoca dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune, să unească posesia sa cu a autorului său, dacă între aceștia a existat un raport juridic și dacă posesorul anterior nu a fost proprietarul imobilului, a constatat îndeplinite aceste condiții.

Analizând declarațiile martorilor, a constată că susținerile acestora cu privire la îngrădirea terenului sunt contradictorii, martorii propuși de reclamant susținând că terenul era împrejmuit de circa 50-60 de ani, pe când martorii propuși de intervenient au arătat situația de fapt arătată de acesta, respectiv că terenul nu a fost îngrădit și că a fost folosit în comun de vecini, situație în care a înlăturat aceste susțineri ale martorilor.

De asemenea, analizând susținerile pârâtei potrivit cărora terenul solicitat a reprezentat o cale de acces dintre proprietățile numiților G. M., B. D., I. D. și M. M., instanța de fond a constat că nu rezultă apartenența terenului la domeniul public și reține faptul că în lucrarea de cadastru intravilan a comunei P., jud. Teleorman, întocmită în anul 1986, parcelele cu numărul 1070 și 1071, cvartalul nr. 33 la rubrica „posesorul” din registrul cadastral al posesorilor este înscris B. A. I. ( fila 5 din dosarul nr._ ), din planul de încadrare în zonă rezultând faptul că . la drumul comunal ( fila 14 același dosar).

Cu privire la expertiza efectuată în teren, a constatat că nu au fost modificate semnele de hotar existente între proprietățile părților, și a avut în vedere măsurătorile omologate prin încheierea nr. 143/26.01.2007a OCPI Teleorman, diferențele la măsurători încadrându-se în limitele prevăzute de art. 40 alin. 3 lit. b din Legea nr. 7/1996.

Pentru considerentele expuse, a constatat îndeplinite condițiile prev. de art. 1847 C.civ, posesia fiind continuă și neîntreruptă, publică și sub nume de proprietar, a admis cererea și a constatat că reclamantul a dobândit, prin efectul uzucapiunii, dreptul de proprietate asupra suprafeței de 189,17 mp parte din suprafața de 815,17 mp, teren intravilan situat pe raza comunei P., jud. Teleorman, cu vecinii: N –G. M.; E –G. M., I. D. ;S –M. M., drum comunal și V – d.j. 658.

Cu privire la cererea de intervenție prin care se revendică suprafața de 48 de mp, instanța a constatat că cererea este neîntemeiată.

Deși din actele de proprietate ale intervenientului coroborate cu măsurătorile efectuate în teren rezultă faptul că acestuia îi lipsește o suprafață de 48 de mp de teren, instanța de fond nu a omologat concluziile raportului de expertiză care se întemeiază doar pe faptul că terenul solicitat a fost folosit în indiviziune de către părți astfel cum au afirmat părțile și primarul comunei P., fără a exista dovezi faptice în acest sens, ci doar afirmații.

Având în vedere că terenul proprietatea intervenientului în nume propriu se învecinează și cu alte imobile, nu a putut constata că suprafața lipsă se regăsește tocmai în terenul indicat, apreciind că pentru intervenient este soluția urmărită care îi conferă posibilitatea de a ieși la drumul comunal .

Față de argumentele expuse, a apreciat, în raport de întreg ansamblul probator, că cererea formulată de intervenientul în nume propriu cu privire la revendicarea suprafeței de 48 de mp este neîntemeiată .

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termenul legal prev. de art. 301 C. proc. civ. recurentul – intervenient în nume propriu G. M., solicitând în principal admiterea recursului, casarea sentinței recurate, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, modificarea în tot a sentinței recurate, cu consecința respingerii acțiunii.

Criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie a invocat următoarele motive:

Instanța care a pronunțat hotărârea nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale.

În susținerea motivului de recurs invocat a arătat că, în prezenta cauză, completul de judecată ar fi trebuit să formuleze cerere de abținere, în condițiile în care și-a exprimat punctul de vedere cu privire la aceiași problemă de drept în dosarul nr._ . Prin urmare a apreciat că, părerea materializată în prezenta cauză a fost influențată de hotărârea pe care acesta a pronunțat-o în cauza ce a format obiectul dosarului nr._ .

Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, fiind contradictorii .

În susținerea motivului invocat a arătat că, instanța de fond, deși a înlăturat în totalitate declarațiile martorilor audiați în cauză, are în vedere aceste declarații atunci când reține că hotarul dintre proprietăți nu a suferit modificări și atunci când constată că reclamantul a avut o posesie de peste 30 ani.

Hotărârea este lipsită de temei legal fiind dată cu aplicarea greșită a legii.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 1,7, și 9 C. .

Prin întâmpinarea formulată, intimata reclamantă a solicitat respingerea recursului declarat.

În cursul cercetării judecătorești a recursului nu au fost administrate probe noi.

Prin întâmpinarea formulată de intimatul reclamant B. D. s-a solicitat respingerea recursului .

Intimata pârâtă, prin întâmpinarea formulată a arătat că pentru diferența de 189,17 mp solicitată de intimatul reclamant B. D. nu deține documente de evidențiere a acesteia.

În cursul cercetării judecătorești a recursului a fost administrată proba cu înscrisuri filele 23- 26.

Verificând legalitatea și temeinicia sentinței recurate prin prisma motivelor de recurs, Tribunalul apreciază criticile ca fiind întemeiate pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

În conformitate cu dispozițiile art. 261 Cod procedură civilă, instanța de judecată este datoare să arate în cadrul hotărârii pe care o pronunță, motivele de fapt și de drept care i-au format convingerea, precum și motivele pentru care au fost înlăturate susținerile părților, iar nerespectarea acestor dispoziții legale, atrage nulitatea hotărârii în condițiile art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă, dacă partea dovedește existența unei vătămări, care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii; din acest motiv, normele procesule prevăd un motiv distinct de casare care are în vedere atât lipsa totală a considerentelor, cât și existența unor considerente contradictorii sau care nu au legătură cu pricina.

Din perspectiva motivului de recurs invocat de recurentul intervenient în nume propriu Tribunalul apreciază că în mod greșit a procedat prima instanță când, în considerentele hotărârii reține, în privința condițiilor de admisibilitate a cererii pentru uzucapiunea de 30 ani, joncțiunea posesiei reclamantului cu cea a autorului și invocă dispozițiile art. 1860 CC, referitoare la uzucapiunea scurtă de 10 – 20 ani. În alți termeni, a pronunțat hotărârea în considerarea existenței uzucapiunii de 30 ani însă, în considerente face referire la o singură condiție a uzucapiunii de 10 - 20 ani, fără a analiza condițiile de admisibilitate pentru uzucapiunea de 30 ani, privitoare la: existența unei posesii utile, adică propriu zisă și neviciată ; la exercitarea acesteia pe o perioadă de 30 ani ; terenul să nu se afle în domeniul public ; iar posesia să fie neechivocă .

Referitor la expertiza efectuată în cauză, instanța de fond reține numai aspectul legat de împrejurarea că nu au fost modificate semnele de hotar între proprietățile părților, ingnorînd concluziile raportului de expertiză, fila 107 dosar fond – care arată că intimatul reclamant deține numai cu 170 mp mai mult decât în acte – 626 mp – însă în dispozitiv reține suprafața de 189,17 mp, respectiv cât a solicitat intimatul reclamant prin acțiunea formulată.

Lipsa argumentelor instanței de fond în ceea ce privește reținerea suprafeței rezultată din măsurătorile OCPI și nu suprafața rezultată din măsurătorile efectuate de expert, în condițiile în care raportul de expertiză nu a fost supus avizării OCPI, conduce la concluzia că prima instanță nu a explicat raționamentul care a determinat-o să adopte o asemenea soluție, ceea ce echivalează cu nulitatea hotărârii.

Deși în practica judiciară poate fi folosită analogia și există posibilitatea extinderii efectelor actelor juridice, acestea au loc în anumite circumstanțe, care ar trebui relevate sau existența lor să fie invocată și justificată .

În sistemul nostru de drept, judecata acordă prevalență probelor administrate în cauză și, doar în lipsa acestora – ceea ce nu este cazul în speță – sau a temeiului legal, judecata poate apela la principii de drept sau analogii.

Ori, reținând că motivarea hotărârii judecătorești reprezintă tocmai garanția procesuală a respectării dreptului la apărare, partea fiind îndreptățită a cunoaște rațiunile pentru care argumentele sale au fost respinse și, în măsura în care hotărârea instanței este nelegală, să o poată supune căilor legale de atac, se constată încălcarea dispozițiilor art. 261 C. în sensul că instanța de fond, prin considerentele prezentate nu a explicat raționamentul avut în vedere la adoptarea soluției pronunțate, ceea ce echivalează cu soluționarea cauzei fără a se intra în cercetarea fondului Tribunalul, va admite, în baza art. 312 alin 3 și alin 5 C.pr.civ. recursul declarat și va casa sentința atacată, trimițând cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, instanța de recurs apreciind că singura modalitate a restabilire a echilibrului între părțile implicate este reexaminarea cauzei de către prima instanță investită.

Față de hotărârea pronunțată, nu se mai justifică analizarea celorlalte motive de recurs formulate de recurentul intervenient în nume propriu ; cu ocazia rejudecării, prima instanță se va pronunța cu privire la toate excepțiile și apărările invocate de părți va administra orice alte probe necesare dezlegării pricinii, urmând a pronunța o hotărâre prin prisma dispozițiilor legale incidente.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Admite recursul declarat de recurentul-intervenient în nume propriu G. M., cu domiciliul în ., împotriva sentinței civile nr. 579 din 22 aprilie 2014 pronunțată de Judecătoria Z., în contradictoriu cu intimatul-intervenient în nume propriu N. M., cu domiciliul în ., intimata-pârâtă ., cu sediul în . și intimatul-reclamant B. D., cu domiciliul în ..

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 5 decembrie 2014.

Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,

V. M. R. G. E. E. E. Bînciu E.

Red. th. red. VM /12.12.2014/2 ex.

Dosar fond._

Jud. Z.

J.f. S. C. E.