Acţiune în constatare. Decizia nr. 372/2015. Tribunalul TELEORMAN
Comentarii |
|
Decizia nr. 372/2015 pronunțată de Tribunalul TELEORMAN la data de 02-04-2015 în dosarul nr. 2383/740/2014
ROMANIA
TRIBUNALUL TELEORMAN
SECTIA CIVILA
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 372
APEL
Ședința publică de la 02 aprilie 2015
Tribunalul compus din:
Președinte – V. M.
Judecător - A. L. N.
Grefier - Bînciu E.
Pe rol judecarea apelului declarat de apelantul-reclamant B. T. cu domiciliul în . împotriva încheierii civile nr. 596 din data de 03.07.2014 pronunțată de Judecătoria A., având ca obiect – acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns apelantul-reclamant B. T..
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează următoarele:
- dosarul se află la primul termen de judecată în apel;
- procedura de citare este legal îndeplinită.
- cererea de apel având ca obiect – acțiune în constatare este motivată, în termen;
Tribunalul în conformitate cu dispozițiile art. 131 NCPC pune în discuție competența tribunalului în soluționarea cauzei.
Apelantul-reclamant, având cuvântul, apreciază că tribunalul este competent material, general și teritorial în soluționarea procesului.
Tribunalul, verificând competența materială, generală și teritorială, în raport de disp. art. 95 pct. 2 C. stabilește că este competent să soluționeze cauza de față.
Instanța, conform art. 238 NCPC pune în discuție estimarea duratei cercetării procesului.
Apelantul reclamant estimează durata procesului la 30 de zile.
Tribunalul estimează durata procesului la o zi.
Instanța din oficiu invocă excepția inadmisibilității cererii de apel formulată și acordă cuvântul apelantului reclamant.
Apelantul-reclamant având cuvântul arată că lasă la aprecierea instanței soluționarea excepției.
TRIBUNALUL:
Deliberând asupra apelului de față, reține următoarele:
Prin acțiunea civilă, înregistrată pe rolul Judecătoriei A., în data de 02 iunie 2014, sub nr._, reclamantul B. T. a depus acțiune de constatare în legătură cu sentința nr. 1198 din 21 aprilie 2011.
Prin rezoluția din data de 02 iunie 2014, în temeiul dispozițiilor art. 200 alin. 2 din Codul de procedură civilă, instanța de fond a dispus citarea reclamantului cu mențiunea de a depune la dosar înscrisuri doveditoare și nu a precizat cererea de chemare în judecată, cu privire la numele și prenumele pârâtului, domiciliul sau reședința, codul numeric personal, obiectul cererii, valoarea obiectului cererii, arătarea motivelor de fapt și de drept și arătarea dovezilor pe care se întemeiază fiecare capăt de cerere.
Comunicarea a fost primită de reclamant la data de 18 iunie 2014, conform dovezii de înmânare aflată la fila 5, comunicarea fiind semnată personal de reclamant.
Verificând dacă reclamantul și-a îndeplinit obligațiile privind completarea cererii de chemare în judecată, dispuse prin rezoluția din data de 02 iunie 2014, instanța de fond a constatat că acesta nu a complinit lipsurile, sancțiunea prevăzută de lege, în situația nerespectării de către reclamant a dispozițiilor instanței de a complini lipsurile cererii de chemare în judecată, fiind anularea cererii de chemare în judecată conform dispozițiilor art. 200 alin. 3 din Codul de procedură civilă.
Pentru aceste considerente, Judecătoria A. prin încheierea nr. 596 din 03.07.2014 a anulat cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul B. T..
Împotriva acestei încheierii la data de 22.07.2015 reclamantul B. T. a formulat cerere de reexaminare prin care a solicitat revenirea asupra măsurii anulării cererii sale introductive.
Prin încheierea din camera de consiliu din data de 4 septembrie 2014 Judecătoria A. a respins cererea de reexaminare ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că anularea cererii a fost dispusă în mod legal și întemeiat, reclamantul neîndeplinind obligațiile stabilite de către instanță prin rezoluția din data de 02.06.2014 și comunicare acestuia prin adresa din data de 11.06.2014.
Împotriva încheierii nr. 596 din 03.07.2014 pronunțată de Judecătoria A., prin care s-a anulat cererea de chemare în judecată a declarat apel reclamantul B. T. solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței și reținând cauza spre rejudecare să fie admisă cererea introductivă.
În motivare s-a arătat că cererea a fost anulată pentru lipsa unor detalii și precizări, potrivit susținerilor instanței, și că cererile instanței s-au dovedit a fi excesive.
În cursul cercetării judecătorești nu au fost administrate probe noi.
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate prin prisma excepției inadmisibilității invocată din oficiu, instanța apreciază că excepția este întemeiată pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Conform disp. art. 457 C. proc. civ., hotărârea judecătorească este spusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de lege, indiferent de mențiunile ei.
Raportat la disp. art. 200 alin. 4 și 5 C. proc. civ, se reține că împotriva încheierii prin care judecătorul fondului a anulat cererea de chemare în judecată pentru necomplinirea lipsurilor poate fi atacată numai cu cerere de reexaminare.
Hotărârea prin care s-a soluționat cererea de reexaminare este definitivă, deci nu poate fi criticată prin intermediul vreunei alte căi de atac prevăzute de lege – art. 634 C. proc. civ.
Față de aceste considerente de fapt și de drept, va admite excepția inadmisibilității și pe cale de consecință va respinge apelul ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția inadmisibilități.
Respinge apelul declarat de apelantul-reclamant B. T. cu domiciliul în . împotriva încheierii civile nr. 596 din data de 03.07.2014 pronunțată de Judecătoria A. ca inadmisibil.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 2 aprilie 2015
Președinte, Judecător, Grefier,
V. M. A. L. N. Bînciu E.
Red. A.L.N./3 ex./30.04.2015
Th.red. B.E./22.05.2015
D.f._
J.f. P. E. S.
.
← Rezoluţiune contract. Decizia nr. 375/2015. Tribunalul TELEORMAN | Grăniţuire. Decizia nr. 483/2015. Tribunalul TELEORMAN → |
---|