Contestaţie la executare. Decizia nr. 139/2015. Tribunalul TELEORMAN
| Comentarii |
|
Decizia nr. 139/2015 pronunțată de Tribunalul TELEORMAN la data de 16-10-2015 în dosarul nr. 139/2015
ROMANIA
TRIBUNALUL TELEORMAN
SECȚIA CIVILA
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILA NR. 139
Ședința publică din data de 16 octombrie 2015
Tribunalul compus din:
Președinte - M. C. R.
Judecător - D. M. Nuți
Judecător - C. Doinița
Grefier - P. S.
Pe rol judecarea recursurilor civile declarate de recurentul – contestator Z. I., domiciliat în A., .. 113, ., . și recurenta – intimată Administrația Finanțelor Publice A., cu sediul în A., ., județul Teleorman, împotriva sentinței civile nr. 3438 din 4.11. 2014 pronunțată de Judecătoria A. și în contradictoriu cu intimata Direcția G. a Finanțelor Publice Teleorman, cu sediul în A., ., județul Teleorman, având ca obiect: contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul – contestator Z. I. asistat de avocat I. C., lipsind recurenta intimată AFP Teleorman și intimata DGAFP Teleorman.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul contestatorului este legal timbrat cu suma de 97 lei taxă judiciară de timbru cu chitanța nr._ din 10.06.2015.
Recursul declarat de AJFP Teleorman este scutit de plata taxei judiciare de timbru, conform dispozițiilor art. 30 din OUG 80/ 2013.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care învederează instanței că recurentul contestator Z. I. a depus la dosar set de acte.
Apărătorul recurentului – contestator, arată că nu mai are acte de depus, cereri prealabile de formulat și solicită judecarea cauzei.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, acte de depus și excepții de invocat, tribunalul constată conform art. 392 C.pr.civ. terminată cercetarea procesului, deschide dezbaterile asupra fondului cauzei și acordă cuvântul părții prezente .
Avocat I. C. pentru recurentul – contestator Z. I., solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate, în principal de admitere în tot a contestației la executare, iar în subsidiar de admitere în parte, însă urmează a se avea în vedere expertiza contabilă și nu suplimentul de expertiză contabilă.
Cu privire la recursul declarat de AJFP Teleorman, solicită să fie respins ca nefondat.
Solicită cheltuieli de judecată ( taxă judiciară de timbru + onorariu avocat).
Expune succint motivele de recurs și arată că este vorba de o cauză aflată pe vechiul cod de procedură civilă, ceea ce înseamnă că hotărârea instanței de fond fiind dată fără drept de apel, instanța de recurs poate să analizeze cauza nefiind încorsetată de motivele de recurs expres stabilite de codul de procedură civilă și că fiind pe contestație la executare împotriva unui titlu executoriu, se poate antama fondul litigiului dintre părți, în acest sens instanța de fond ar fi trebuit să țină cont de concluziile raportului inițial de expertiză și nu de suplimentul la raportul de expertiză, pentru că suplimentul la raportul de expertiză nu a fost depus în mod legal, nu poartă viza CECAR și că raportul inițial de expertiză contabilă este depus cu viza CECAR, iar instanța nu putea să-l omologheze și nu putea să aibă în vedere concluziile suplimentului la expertiză.
În mod greșit atât expertul contabil cât și în pronunțarea hotărârii s-a extins obiectul judecății pentru că se judecau pe contestația la executare pentru sume ivite în urma inspecției fiscale, însă atât expertul contabil cât și instanța de fond au introdus în cauză și aspecte de natură financiar – contabilă, care exced perioada controlată. Ca atare apreciază că și vizavi de acest aspect de oportunitate, instanța de fond trebuia să aibă în vedere doar aspectele din raportul inițial de expertiză contabilă, raport care este mai folositor recurentului decât suplimentul la raportul de expertiză.
Cu privire la aspectele strict de natură tehnică sunt detaliate prin raportul expertului parte.
Un alt aspect vizavi de cheltuielile de judecată de la fond arată că, cu toate că instanța de fond a admis în parte contestația la executare nu ia acordat cheltuieli de judecată, care putea să i le micșoreze, dar nu să nu-i acorde nimic.
Consideră că în mod greșit instanța de fond a reținut faptul că recurentul ar fi depus cu întârziere unele declarații privind impozitul anticipat, este adevărat că s-au depus ulterior, iar finanțele au avut posibilitate în sensul de a emite din oficiu declarație estimativă, este vorba de un impozit anticipat și nu de unul global, care trebuia declarat la timp.
Nu se poate spune că finanțele nu au avut cum să estimeze impozitul.
Consideră că în mod abuziv finanțele și în mod greșit instanța de fond au eliminat o . cheltuieli pe care le consideră perfect deductibile, finanțele considerând că aceste cheltuieli nu sunt deductibile s-a mărit baza de impozitare și automat au apărut sume în plus de plată în sarcina recurentului.
Pentru motivele expuse, solicită admiterea recursului declarat de recurentul - contestator Z. I..
Cu privire la recursul declarat de AJFP Teleorman, solicită să fie respins ca nefondat.
Solicită cheltuieli de judecată ( taxă judiciară de timbru + onorariu avocat).
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei civile, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pr rolul Judecătoriei A. la data de 03 septembrie 2012, sub nr._, contestatorul Z. I. a formulat contestație împotriva somației nr._ din 14 august 2012 și a titlului executoriu nr._ din 14 august 2012, încheiate de intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice Teleorman, solicitând anularea acestora.
În motivarea contestației s-a arătat că la data de în perioada 25 mai 2012 – 05 iunie 2012 s-a efectuat o inspecție fiscală la activitatea pe care o desfășoară în calitate de persoană fizică autorizată, ce a vizat perioada 01 ianuarie 2008 – 31 decembrie 2010. Ca urmare s-a întocmit raportul de inspecție fiscală din 05 iunie 2012, care i-a fost înaintat la data de 12 iunie 2012.
Prin adresa nr._ din 11 iulie 2012 a depus o contestație la Direcția G. a Finanțelor Publice Teleorman, prin care a contestat raportul de inspecție fiscală, la care nu a primit nici un răspuns, în schimb a primit somația nr._ din 14 august 2012 și titlului executoriu nr._ din 14 august 2012, pe care le contestă.
Mai mult, i-au fost blocate conturile din bănci, respectiv atât cel de persoană fizică cât și cel de persoană fizică autorizată, deși în raportul de inspecție fiscală se face distincție între cele două persoane, fizică și fizică autorizată. Momentan se află în situația de a nu avea nici un ban pentru subzistența sa și a familiei sale, fiind unicul susținător material al familiei.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 172 din O.U.G. nr. 92/2003, republicată, Codul de procedură fiscală cu modificările și completările ulterioare.
În dovedirea cererii au fost depuse la dosarul cauzei, în copie, următoarele înscrisuri: raportul de inspecție fiscală din 11 iulie 2012, adresa nr._ din 11 iulie 2012 de contestare a raportului, somația nr._ din 14 august 2012 și titlul executoriu nr._ din 14 august 2012.
La data de 24 septembrie 2012, Direcția G. a Finanțelor Publice a județului Teleorman a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale a DGFP Teleorman, având în vedere că nu are calitate procesuală pasivă, organul fiscal competent fiind Administrația Finanțelor Publice A..
Prin încheierea de ședință din data de 16 aprilie 2013, instanța a dispus scoaterea din cauză a Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului Teleorman și introducerea în cauză, în calitate de intimată a Administrația Finanțelor Publice Teleorman, iar ca urmare a precizărilor formulate de către contestator a fost reintrodusă intimata D.G.F.P. Teleorman și a fost prorogată excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de către aceasta.
La data de 09 iulie 2013, contestatorul a depus la dosarul cauzei o cerere precizatoare prin care a solicitat anularea/desființarea somației nr._ din 14 august 2012 și a titlului executoriu nr._ din 14 august 2012 așa cum se recunosc în Decizia nr. 190 din 17 septembrie 2012, pag. 21 alin. 6; anularea/desființarea conform celor precizate în Decizia nr. 190 din 17 septembrie 2012, pag. 34, art. 2 a obligațiilor fiscale pentru anii 2008, 2009, 2010 și 2011; recunoașterea declarațiilor privind veniturile realizate pentru anii 2008 cu nr. 1155 din 20 septembrie 2012, din 2009 cu nr. 1198 din 20 septembrie 2012, din 2010 cu nr. 1115 din 20 septembrie 2012 și din 2011 cu nr. 1627 din 20 septembrie 2012, precum și constatarea abuzului comis de Administrația Finanțelor Publice Teleorman, care deși a depus cererea nr._ din 20 septembrie 2012, prin care a solicitat suspendarea actelor până la soluționarea cauzei în instanță, nu a primit nici un răspuns.
Au fost depuse la dosarul cauzei cererea nr._ din 20 septembrie 2012, declarațiilor privind veniturile realizate pentru anii 2008 cu nr. 1155 din 20 septembrie 2012, din 2009 cu nr. 1198 din 20 septembrie 2012, din 2010 cu nr. 1115 din 20 septembrie 2012 și din 2011 cu nr. 1627 din 20 septembrie 2012, contestația nr._ din 11 iulie 2012, Decizia nr. 190 din 17 septembrie 2012, extrase de cont, certificat de grefă din dosarul nr._ al Tribunalului Teleorman.
La termenul din data de 15 octombrie 2013, instanța, din oficiu, a apreciat necesar efectuarea unui raport de expertiză contabilă, care a fost întocmit și depus la dosar de expertul Z. G., cu completările și lămuririle ulterioare.
Prin sentința Civilă nr. 3438/04.11.2014 Judecătoria A. a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției Generale a Finanțelor Publice Teleorman, invocată prin întâmpinare.
A admis în parte contestația la executare și cererea conexă formulată de contestatorul Z. I., CNP:_ domiciliat în A., .. 113, ..4, . în contradictoriu cu intimatele Administrația Finanțelor Publice A. cu sediul în A., ., jud. Teleorman și Direcția G. a Finanțelor Publice Teleorman cu sediul în A., ., jud. Teleorman.
A anulat formele de executare pentru sumele ce depășesc debitul de 2.239 lei, obligații fiscale neachitate către bugetul consolidat al statului înregistrate la data de 04 august 2014, inclusiv pentru anul 2012.
A respins contestația la executare formulată împotriva intimatei Direcția G. a Finanțelor Publice Teleorman, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut următoarele:
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției Generale a Finanțelor Publice Teleorman, invocată prin întâmpinare, instanța a reținut că potrivit art. 136 alin. 5 din Legea nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, pentru efectuarea procedurii de executare silită este competent organul de executare în a cărui rază teritorială se găsesc bunurile urmăribile, coordonarea întregii executări revenind organului de executare în a cărui rază teritorială își are domiciliul fiscal debitorul sau organul de executare competent. Față de aceste dispoziții, instanța a constatat că intimata D.G.F.P. Teleorman nu are calitate procesuală pasivă, neexistând identitate între aceasta și persoana despre care se afirmă că ar fi încălcat un drept, motive pentru care urmează a admis excepția invocată prin întâmpinare și, pe cale de consecință, a respins contestația la executare formulată împotriva intimatei Direcția G. a Finanțelor Publice Teleorman, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Pe fondul cauzei, instanța a constatat că în perioada 25 mai 2012 – 05 iunie 2012 intimata Administrația Finanțelor Publice A. a efectuat o inspecție fiscală la activitatea pe care o desfășoară contestatorul, în calitate de persoană fizică autorizată, ce a vizat perioada 01 ianuarie 2008 – 31 decembrie 2010, întocmindu-se în acest sens raportul de inspecție fiscală din 05 iunie 2012 – fila 6.
Deși raportul de inspecție fiscală a fost contestat, intimata a procedat la emiterea somației nr._ din 14 august 2012 și titlului executoriu nr._ din 14 august 2012, pentru suma totală de 16.524 lei, dintre care 12.601 lei debit, 2.371 lei dobânzi și 1.552 lei penalități de întârziere.
Prin decizia nr. 190/17.09.2012 – fila 60, privind soluționarea contestației depusă de contestator și înregistrată sub nr. 15.011/11.07.2012, a fost desființată decizia de impunere privind impozitul pe venit stabilit suplimentar de plată de inspecția fiscală pentru persoane fizice care desfășoară activități independente în mod individual și/sau într-o formă de asociere nr. 197/08.06.2012, cu privire la capetele de cerere reprezentând: 1409 lei impozit pe venit aferent anului 2008; 1514 lei diferență în minus privind impozitul pe venit aferent anului 2009 și 201 lei accesorii aferente.
Ulterior, au fost emise somația nr._ /_ și titlul executoriu nr._ emise în data de 04.10.2013, contestate în cererea conexă.
Conform raportului de expertiză întocmit în cauză de exp. Z. G., impozitul pe venit pe perioada 2008-2010 este în sumă totală de 5366 lei, astfel: 3983 lei în anul 2008; 0 lei în 2009; 1383 lei în anul 2010, la care se adaugă accesorii aferente în cuantum de 424 lei.
Aceste concluzii sunt în concordanță și cu punctul de vedere al expertului parte al contestatorului, respectiv exp. C. L. G., acesta din urmă făcând referire numai la impozitul pe venit pentru perioada anilor 2008-2010, perioadă pentru care s-a întocmit raportul de inspecție fiscală, fără a lua în calcul întreaga perioadă pentru care contestatorul a depus declarațiile de venit, respectiv perioada 2005-2012.
Susținerea contestatorului și a expertului parte, în sensul că sumele plătite de contestator în anul 2012 nu puteau fi imputate pentru datorii anterioare anului 2008, este neîntemeiată, atâta vreme cât potrivit situației privind obligațiile fiscale ale contestatorului pentru perioada 2005-2012, evidențiată în anexa nr. 1 modificată a raportului de expertiză – fila 244, rezultă că pentru anii 2005-2007 contestatorul a depus declarațiile fiscale abia în anul 2009, termen de la care s-a născut dreptul organelor fiscale de a proceda la emiterea deciziilor rectificative.
În materie fiscală termenul de prescripție este de 5 ani, cu excepția cazurilor de infracțiuni fiscale, când termenul este de 10 ani (potrivit art. 91 din Codul de procedură fiscală).
Instanța reține că potrivit reglementărilor în materie fiscală autoritatea fiscala trebuie în primul rând să stabilească la modul concret obligațiile fiscale ale contribuabilului, respectiv cuantumul taxelor si impozitelor de plătit și ulterior să demareze procedurile de executare silită.
Termenul de prescripție începe sa curgă în mod diferențiat, în funcție de dreptul afectat de prescripție. Astfel, în cazul dreptului de a stabili obligații fiscale, termenul de prescripție de 5 ani începe sa curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanța fiscală (când s-a format baza de impunere care o generează). Deci, doar dacă organul fiscal nu a stabilit obligațiile fiscale ale contribuabilului în acest interval de timp, prin emiterea unei decizii de impunere, nu va mai putea acționa în continuare pentru recuperarea datoriei. Or, în cauza de față, organul fiscal a avut posibilitatea de stabilire a diferențelor de impozit de regularizat, numai după depunerea declarațiilor de venit efectiv realizat de către persoana fizică autorizată.
De asemenea și pentru anii 2008-2011, declarațiile privind veniturile realizate au fost depuse cu întârziere, respectiv doar la data de 20.09.2012, ulterior inspecției fiscale, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse de contestator la filele 53-56. Acest aspect a condus de altfel la admiterea contestației formulate la organul fiscal competent și la o rectificare a deciziilor de impunere privind impozitul pe venit efectiv datorat.
Pe cale de consecință, reținând că și atitudinea contestatorului și nerespectarea de către acesta a termenelor legale de depunere a declarațiilor privind veniturile realizate a condus la situația fiscală neclară din prezent, instanța va da eficiență în totalitate concluziilor expertului desemnat în cauză, Z. G., constatând că la data de 04.08.2014, obligațiile fiscale neachitate către bugetul consolidat al statului, pentru perioada 2005-2012, sunt în sumă totală de 2.239 lei, din care 1407 lei majorări de întârziere și 832 lei penalități de întârziere.
Totodată instanța a constatat că la stabilirea acestui debit au fost avute în vedere de către expert toate sumele achitate de către contestator atât prin plăți voluntare, cât și prin popriri din salariu până la data de 04.08.2012 inclusiv. Astfel, suma de 5210,02 achitată prin popriri ale conturilor deținute de contestator la B.C.R. A. a fost luată în calcul astfel cum rezultă din Anexa nr. 1 a completării raportului de expertiză, sumă care se regăsește la poziția debit achitat și în baza evidenței intimatei, suma totală achitată fiind de 6266 lei, evidențiată în situația analitică din anexa 2 a completării raportului de expertiză.
În ceea ce privește solicitarea contestatorului în sensul anulării raportului de inspecție fiscală din 05 iunie 2012 și restituirea sumei de 73.720,02 lei, cereri formulate prin concluziile scrise depuse la dosarul cauzei, instanța a cosntatat că aceste solicitări reprezintă în fapt completarea cererii inițiale, completare ce nu poată fi primită, fiind depusă cu mult după prima zi de înfățișare, motive pentru care nu a fost analizată temeinicia cererilor noi.
Împotriva sentinței pronunțate de Judecătoria A., au declarat recurs contestatorul Z. I. și intimata AJFP Teleorman.
În motivarea recursului contestatorul Z. I. a arătat că instanța de fond a interpretat greșit actul dedus judecății, hotărârea pronunțată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, instanța nu a examinat cauza sub toate aspectele.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 299 și urm Cod procedură Civilă și art. 483 din Noul Cod de procedură civilă.
În motivarea recursului, AJFP Teleorman, a susținut că hotărârea de fond este lipsită de temei legal întrucât sumele menționate în titlurile executorii și somații a fost stabilite corect iar expertul nu a făcut o legală determinare a sumelor de plată. Recurenta-intimată a mai susținut că instanța de fond a greșit atunci când a analizat natura și întinderea creanței, întrucât pe calea contestației la executare nu se pot face apărări de fond ce vizează cuantumul și natura creanței ci doar apărări ce privesc strict legalitatea actelor de executare în conformitate cu decizia nr. 14/2007 a ICCj dată în recurs în interesul legii.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă.
La data de 25.06.2015, recurentul-intimat Z. I. a depus întâmpinare prin care a arătat că recursul formulat de recurenta intimată este neîntemeiat.
Verificând legalitatea și temeinicia Sentinței atacate, instanța reține că recursurile sunt întemeiate pentru următoarele considerente:
Tribunalul constată că în mod greșit instanța de fond a procedat la verificarea cuantumului sumelor reținute în titlurile executorii prin administrarea probei cu expertiză în cadrul contestației la executare.
În acord cu susținerile recurentei-intimate, tribunalul apreciază că apărările referitoare la întinderea sumelor incluse în titlurile executorii nu puteau fi puse în discuție în acest cadru procesual având în vedere dispozițiile art. 712 alin. 2 Cod procedură civilă și art. 172 Cod procedură fiscală.
Astfel, potrivit art. 712 alin. 2 Cod procedură civilă, care stabilește condițiile de admisibilitate a contestației la executare, în cazul în care executarea silită se face în temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească, se pot invoca în contestația la executare și motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, numai dacă legea nu prevede în legătură cu acel titlu executoriu o cale procesuală specifică pentru desființarea lui.
De asemenea, potrivit art. 172 alin 3 Cod procedură fiscală, contestația la executare poate fi făcută și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de alt organ jurisdicțional și dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege.
Înainte de a deveni titluri executorii, titlurile de creanță trebuiau comunicate potrivit art. 44 și 45 Cod procedură fiscală, iar raportat la dispozițiile art. 205 și urm. C. proc. fiscală, debitorul avea posibilitatea să conteste titlul de creanță mai întâi la instituția emitentă iar mai apoi la instanța competentă de contencios-administrativ și fiscal, urmând ca pe această cale să-și valorifice toate criticile cu privire la cuantumul debitului, calitatea de contribuabil etc.
Așadar, atâta timp cât pentru contestarea titlului executoriu debitorul avea la dispoziție procedura instituită de art. 205 șu urm. Cod procedură fiscală, în cadrul contestației la executare nu mai pot fi invocate în mod direct apărări ce țin de natura sau întinderea creanțelor stabilite.
În același sens s-a hotărât și prin Decizia nr. 14/2007 a ICCJ dată în Recurs în Interesul Legii, cu caracter obligatoriu, în considerentele acesteia reținându-se că ”posibilitatea contestării titlului executoriu fiscal pe calea contestației la executare subzistă numai în măsura în care actul ce constituie titlu de creanță fiscală nu poate fi atacat pe calea contenciosului administrativ-fiscal”.
În aceste condiții, instanța de fond trebuia să se mărginească la o analiză specifică unei contestații la executare prin verificarea legalității procedurii de executare înseși, fără a intra în cercetarea temeiniciei și întinderii sumelor reținute în titlurile executorii.
Concentrându-se asupra determinării legalității și temeiniciei sumelor din titlurile executorii, instanța a omis să efectueze verificările ce se impuneau de fapt și de drept cu ocazia soluționării unei contestații la executare în cazul unei executări silite fiscale. Procedând în acest fel, se poate considera că prima instanță a soluționat procesul ”fără a intra în cercetarea fondului”, motiv pentru care, pentru a nu răpi părților dreptul la două grade de jurisdicție, în temeiul art. 312 alin. 61 Cod procedură civilă se impune casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
Cu ocazia rejudecării, instanța de fond va trebui să pornească de la analiza depozițiilor art. 141 C. proc. Fiscală, potrivit cărora executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare competent în a cărui rază teritorială își are domiciliul fiscal debitorul sau al unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu. Titlul executoriu este reprezentat de titlul de creanță ajuns la scadență prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege.
Vor fi avute în vedere dispozițiile art. 44 alin. 2 Cod procedură fiscală, conform cărora actul administrativ fiscal (inclusiv titlu de creanță/ titlu executoriu) emis pe suport hârtie se comunică prin remiterea acestuia contribuabilului/împuternicitului, dacă se asigură primirea sub semnătură a actului administrativ fiscal, sau prin poștă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire.
Instanța va ține cont de prevederile art. 45 alin. 2 Cod procedură fiscală, potrivit cărora actul administrativ fiscal ce nu a fost comunicat potrivit art. 44 nu este opozabil contribuabilului și nu produce niciun efect juridic.
Aceste dispoziții sunt instituite tocmai pentru a da posibilitatea debitorului să conteste titlul de creanță mai întâi la instituția emitentă iar mai apoi la instanța competentă de contencios-administrativ și fiscal, urmând ca pe această cale să-și valorifice toate criticile cu privire la cuantumul debitului, calitatea de contribuabil etc.
Nu poate fi vorba de o executare silită legală, în măsura în care nu au fost respectate dispozițiile art. 44 Cod procedură fiscală, iar titlurile executorii ce nu au fost comunicate legal nu sunt opozabile debitorului și nu produc niciun efect juridic.
În cauza de față, tribunalul constată că titlurile de creanță sunt reprezentate de ”RIF 3314/08.06.2012”, ”DEC. I.A. 2006-2010” și deciziile de impunere arătate în titlul executoriu nr._ (cererea conexă) iar instanța de fond trebuie să verifice dacă toate aceste titluri de creanță au fost comunicate debitorului potrivit art. 44 cod procedură fiscală. În orice caz, instanța trebuie să aibă în vedere faptul că nu este vorba de comunicarea titlurilor executorii odată cu somația din cadrul executării, procedură instituită de art. 145 alin. 1 teza finală Cod procedură fiscală, ci de comunicarea ce trebuie să fie făcută pentru ca actul administrativ-fiscal să devină opozabil contribuabilului și să producă efecte potrivit art. 44 și 45 Cod procedură fiscală.
Instanța trebuie să verifice dacă fiecare din sumele trecute în titlurile executorii au la bază anumite titluri de creanță emise în formele prevăzute de lege și comunicate în mod legal. Spre exemplu, trebuie clarificată situația sumei de 2980 de lei trecută în titlul executoriu nr._ (f.34) urmând a se stabili dacă aceasta are la bază o decizie de impunere emisă (și comunicată) în urma inspecției fiscale potrivit art. 85 și 86 alin. 1 din Codul de procedură fiscală, întrucât raportul de inspecție fiscală nu poate fi considerat actul administrativ prin care se stabilesc sumele datorate bugetului de stat potrivit art. 85 Cod procedură fiscală. De asemenea, deși se referă la raportul de inspecție fiscală nr. 3314/2012, suma de 2980 lei este mult mai mică decât sumele conținute de raportul de inspecție.
Posibilitatea acestor verificări a ”titlurilor executorii” nu intră în contradicție cu cele reținute anterior întrucât ”titlurile executorii” nr._/2012 și nr._ (cererea conexă), nu sunt veritabile titluri executorii în sensul art. 141 alin. 2 Cod procedură fiscală, adică anumite titluri de creanță (decizii de impunere) devenite executorii, ci reprezintă de fapt acte de executare silită propriu-zisă, respectiv anumite documente în care se înscriu toate creanțele fiscale neachitate la scadență, așa cum prevede art. 141 alin. 11 Cod procedură fiscală. În cazul în care una dintre sumele înscrise în ”titlul executoriu” nu are la bază un titlu de creanță emis și comunicat în mod legal, atunci executarea silită nu poate fi considerată ca fiind legală, așa cum dispune și art. 141 alin. 11 teza finalăCod procedură fiscală.
Instanța va trebui să analizeze și situația Deciziei nr. 197/08.06.2012 emisă în urma raportului de inspecție fiscală, care se presupune că a stat la baza stabilirii sumei de 2980 de lei și care a fost desființată parțial prin Decizia nr. 190 din 17.09.2012 (f.77 dosar fond). Prin această decizie a fost desființată în parte decizia prin care s-a stabilit suma de plată de 2980 de lei în sensul această sumă s-a redus cu 3124 lei, ceea ce ridică în mod evident îndoieli din cauza rezultatului matematic la care se ajunge. Nu se poate considera că ”DEC. I.A. 2006-2010” pentru suma de_ lei este inclusă în presupusa Decizie nr. 197/08.06.2012, întrucât titlul executoriu le menționează în mod distinct (de fapt Decizia nr. 197/08.06.2012 nici măcar nu figurează ci doar indicarea numărului raportului fiscal).
Mai mult decât atât, în cadrul Deciziei nr. 190 din 17.09.2012 (f.77 dosar fond), s-a reținut că urmează să se emită un nou act administrativ–fiscal care să conțină sumele stabilite în urma anulării parțiale a deciziei nr. 197/08.06.2012. Instanța de fond trebuie să verifice existența unei astfel de decizii și comunicarea ei legală către debitor, aceste chestiuni putând afecta legalitatea executării silite.
Desigur că, în rejudecare, instanța de fond va avea în vedere și toate celelalte aspecte relevante în soluționarea unei contestații la executare prin raportare concretă la situația de fapt a cauzei, precum și toate celelalte critici și susțineri ale părților.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de recurentul – contestator Z. I., domiciliat în A., .. 113, ., . și recurenta – intimată Administrația Finanțelor Publice A., cu sediul în A., ., județul Teleorman, împotriva sentinței civile nr. 3438 din 4.11. 2014 pronunțată de Judecătoria A. și în contradictoriu cu intimata Direcția G. a Finanțelor Publice Teleorman, cu sediul în A., ., județul Teleorman.
Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi, 16. 10. 2015.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
M. C. R. D. M. Nuți C. Doinița P. S.
Red/Thred MC- /03.11.2015/2 ex.
Df.-_ Jud A.
Jf.- P. E. - S.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 707/2015. Tribunalul TELEORMAN | Grăniţuire. Decizia nr. 248/2015. Tribunalul TELEORMAN → |
|---|
