Contestaţie la executare. Decizia nr. 739/2015. Tribunalul TELEORMAN
| Comentarii |
|
Decizia nr. 739/2015 pronunțată de Tribunalul TELEORMAN la data de 18-06-2015 în dosarul nr. 739/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TELEORMAN
SECTIA CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILA NR. 739
APEL
Ședința publică de la 18 iunie 2015
Tribunalul compus din:
Președinte – C. Doinița
Judecător – V. M.
Grefier - P. S.
Pe rol, judecarea apelului civil declarat de apelanta- contestatoare . cu sediul în S., .. 39 C, județul Prahova, cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet Individual –Avocat M. C. din Baroul București, cu sediul profesional în București, . B, ., etaj 1, ., împotriva sentinței civile nr. 2896 din 30.09. 2014 pronunțată de Judecătoria A., în contradictoriu cu intimații A. – Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești, .. 22, județul Prahova, A. –Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Prahova- cu sediul în Ploiești, .. 22, județul Prahova și A. – Direcția Generală Antifraudă Fiscală, Direcția Regională Antifraudă A., cu sediul în A., ., județul Teleorman, având ca obiect: contestație la executare.
Despre mersul dezbaterilor ce au avut loc s –a consemnat în încheierea de ședință din data de 3 iunie 2015, care face parte integrantă cu aceasta, iar instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei la data de 18 iunie 2015 când a pronunțat prezenta decizie.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei civile de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei S. la data de 14 aprilie 2014, sub nr._, contestatoarea . formulat în contradictoriu cu intimatele: Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția General Regională a Finanțelor Publice Ploiești, Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția General Regională a Finanțelor Publice Ploiești – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Prahova și Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția General Antifraudă Fiscală, Direcția Regională Antifraudă A., în temeiul dispozițiilor art. 129 alin. (11) și art. 172 și următoarele din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicată si ale art. 711 și următoarele și art. 718 din Codul de procedura civila, contestație la executare, prin care a solicitat instanței de judecată următoarele:
(I) Anularea deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr._ din data de 20 martie 2014, emisă de Direcția Regională Antifraudă A. și aprobată de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești, ca fiind nelegală și netemeinică;
(II) Anularea procesului verbal de sechestru asiguratoriu pentru bunuri mobile nr._ din data de 28 martie 2014 al Administrației Județene a Finanțelor Publice Prahova, ca nelegal și netemeinic;
(III) Anularea tuturor actelor subsecvente, întocmite de organele de executare pentru punerea în executare a deciziei de măsuri asigurătorii menționate la pct. (I), ca nelegale și netemeinice,
(IV) Suspendarea efectelor deciziei de instituire măsuri asigurătorii nr._ din data de 20 martie 2014 și a actelor subsecvente, până la data soluționării definitive a prezentei contestații la executare;
(V) în temeiul art. 718 alin. (7) din Codul de procedură civilă, a solicitat contestatoarea suspendarea provizorie a executării Deciziei nr._ din data de 20 martie 2014 și a actelor subsecvente, până la soluționarea definitivă a cererii de suspendare.
Prin sentința civilă nr. 450 din data de 06 mai 2014, Judecătoria S., instanța, din oficiu, a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei S. în soluționarea cauzei, față de dispozițiile art. 172 din O.G. nr. 92/2003 și ale art. 650 din codul de procedură civilă și a reținut următoarele:
Prin capătul I al contestației la executare formulată de . solicită instanței de judecată cenzurarea Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr._ din data de 20 martie 2014, emisă de Direcția Regională Antifraudă A. și aprobată de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești, pe care o apreciază ca fiind nelegală și netemeinică.
Potrivit art. 129 alin.1 și 2 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, măsurile asigurătorii prevăzute în prezentul capitol se dispun și se duc la îndeplinire, prin procedura administrativă, de organele fiscale competente; (2) Se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii și sechestrului asiguratoriu asupra bunurilor mobile și/sau imobile proprietate a debitorului, precum și asupra veniturilor acestuia, când există pericolul ca acesta să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea.
A.. 6 al aceluiași articol prevede că „măsurile asigurătorii dispuse potrivit alin. (2), precum și cele dispuse de instanțele judecătorești sau de alte organe competente se duc la îndeplinire în conformitate cu dispozițiile referitoare la executarea silită, care se aplică în mod corespunzător.”
Art. 129 alin. 11 dispun că „împotriva actelor prin care se dispun și se aduc la îndeplinire măsurile asigurătorii cel interesat poate face contestație în conformitate cu prevederile art. 172”.
La rândul său, art. 172 alin.3 și 4 prevede „contestația poate fi făcută și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de alt organ jurisdicțional și dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege; contestația se introduce la instanța judecătorească competentă și se judecă în procedură de urgență.
Ca urmare, dispozițiile legale speciale fac trimitere la dispozițiile generale aplicabile în cazul competenței instanțelor de judecată, fiind astfel incidente prevederile art. 650 alin.1 din Codul de procedură civilă, care definesc instanța de executare ca fiind judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.
Prin raportare la speța de față, sintagma biroul executorului judecătoresc care face executarea trebuie interpretată în sensul sediul organului de executare silită care a emis decizia contestată, respectiv Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Antifraudă Fiscală - Direcția Regională Antifraudă A., care este emitentul deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr._ din data de 20 martie 2014.
Astfel, pentru primul capăt al contestației la executare ce are ca obiect anularea deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr._ din data de 20 martie 2014 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Antifraudă Fiscală - Direcția Regională Antifraudă A. instanța a apreciat că este competentă teritorial Judecătoria A. să soluționeze această cerere a contestatoarei, instanță în favoarea căreia a fost declinată competența de soluționare.
De altfel, chiar în cuprinsul deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii se menționează posibilitatea atacării sale cu contestație în termen de 15 zile de la data comunicării „la judecătoria în a cărei rază teritorială se află sediul organului fiscal care a emis decizia”.
Cu privire la celelalte capete ale cererii, prin care se contestă efectiv măsurile de punere în executare a deciziei sus-menționate, instanța a constat aplicabilitatea dispozițiilor art. 136 alin.2 și 5 din O.G. nr. 92/2003, potrivit cărora organele fiscale care administrează creanțe fiscale sunt abilitate să ducă la îndeplinire măsurile asigurătorii și să efectueze procedura de executare silită; pentru efectuarea procedurii de executare silită este competent organul de executare în a cărui rază teritorială se găsesc bunurile urmăribile, coordonarea întregii executări revenind organului de executare în a cărui rază teritorială își are domiciliul fiscal debitorul sau organul de executare competent, desemnat potrivit art. 33, după caz. În cazul în care executarea silită se face prin poprire, aplicarea măsurii de executare silită se face de către organul de executare coordonator.
Astfel fiind, se reține că actele de punere în executare a măsurilor executorii sunt emise de organul fiscal în a cărui rază teritorială se găsesc bunurile urmăribile, respectiv de Agenția Naționala De Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești, sens în care competența teritorială de soluționare a cauzei revine Judecătoriei S., unde se află atât sediul societății contestatoare, cât și bunurile urmăribile.
În consecință, a dispune disjungerea capetelor II, III, IV și V ale contestației la executare și a format dosar nou, a declinat competența teritorială de soluționare a capătului I al contestației la executare având ca obiect anularea deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr._ din data de 20 martie 2014 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Antifraudă Fiscală - Direcția Regională Antifraudă A., formulată de contestatoarea . contradictoriu cu intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Antifraudă Fiscală - Direcția Regională Antifraudă A., în favoarea Judecătoriei A..
La Judecătoria A., dosarul a primit termen de judecată la data de 15 iulie 2014, termen la care Agenția Națională de Administrare Fiscală a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației ca fiind neîntemeiată și în consecință menținerea actelor de executare întocmite de organul fiscal, întrucât acestea sunt conforme prevederilor legale.
Prin Sentința civilă nr.2896 pronunțată la data de 30.09.2014, Judecătoria A. a respins contestația la executare formulată de contestatoarea . contradictoriu cu intimatele Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția General Regională a Finanțelor Publice Ploiești, Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția General Regională a Finanțelor Publice Ploiești – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Prahova și Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția General Antifraudă Fiscală, Direcția Regională Antifraudă A., ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, intimata a efectuat un control la .., constatând că în luna februarie societatea contestatoare a obținut venituri din activitatea de alimentație publică desfășurată la sediul social declarat, venituri pe care parțial nu le-a înregistrat în evidența contabilă și nu a declarat, constituit și virat obligațiile către bugetul consolidat al statului.
În urma constatărilor, a fost întocmit Procesul verbal nr._ din 20.03.2014 și decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr._/20.03.2014, dispunându-se sechestrul asigurător asupra bunurilor mobile proprietatea contestatoarei, conform procesului verbal nr._/28.03.2014.
Potrivit art. 129 alin. 2 din O.G. 92/2003 se dispun masuri asiguratorii sub forma sechestrului asigurator asupra bunurilor mobile si/sau imobile proprietate a debitorului, precum si asupra veniturilor acestuia când exista pericolul ca acesta să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea.
În conformitate cu art. 129 alin. 3 din același act normativ, aceste măsuri pot fi luate si înainte de emiterea titlului de creanța, inclusiv în cazul efectuării de controale sau al antrenării răspunderii solidare. Odată cu individualizarea creanței si ajungerea acesteia la scadenta, în cazul neplății, masurile asiguratorii se transforma in masuri executorii.
Din cuprinsul textului de lege enunțat, rezultă că, pentru a se justifica instituirea acestor măsuri, intimata trebuie sa dovedească existenta pericolului ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, înțelegând să facă aceasta dovadă prin cuantumul mare al diferențelor stabilite în Procesul verbal nr._ din 20.03.2014, totalul sumei estimate fiind de 102.198 lei.
Decizia de instituire a măsurilor asiguratorii, conform art. 129 alin. 2 și 5 din O.G. nr. 92/2003 Codul de procedură Fiscală este motivată pe existența riscului ca administratorul să înstrăineze bunurile ce aparțin contestatoarei și este semnată de conducătorul organului fiscal competent, motiv pentru care vor fi înlăturate aceste apărări formulate prin cererea introductivă.
Aplicarea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile ale contestatoarei are drept consecință juridică limitarea dreptului de dispoziție al acesteia asupra bunurilor respective, importanța acestei masuri fiind de necontestat în vederea punerii în executare ulterioară a titlului executoriu ce va fi obținut de creditor. În scopul înlesnirii executării silite și pentru a elimina eventualele posibilități de sustragere de la executare, legea, prin reglementarea prevăzută în Codul de procedură fiscală în art. 129 și urm., permite luarea unor astfel de măsuri menite să asigure eficacitatea până la capăt a acțiunii judiciare.
Față de cuantumul prejudiciului estimat, respectiv 102.198 lei, precum și față de faptele descrise în procesului verbal nr. nr._ din 20.03.2014, prin care s-au încălcat de către contestatoare dispozițiile fiscale în materie, instanța de fond a constatat că este pe deplin satisfăcută condiția prevăzută de Codul de procedură fiscală pentru instituirea acestei măsuri și anume existența pericolului ca debitorul fața de bugetul general consolidat al statului să se sustragă, să-și ascundă sau să-și risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea veniturilor.
Referitor la susținerea potrivit căreia nu exista pericolul de sustragere de la urmărire, instanța de fond a reținut că reținut că, contestatoarea nu poate proba un astfel de fapt negativ, iar pentru protecția eventualului său drept, creditorul este îndreptățit să ia masuri de conservare a patrimoniului debitorului său, în speța prin luarea unor măsuri asigurătorii.
Față de toate aceste considerente, instanța de fond a respins ca nefondată contestația la executare formulată împotriva deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel în termen, contestatoarea, care a formulat critici prin care a solicitat schimbarea hotărârii, în sensul admiterii contestației formulate.
În motivare apelanta a arătat că sentința instanței de fond nu respectă dispozițiile art.425 alin.1 lit. b din Codul de procedură civilă în sensul că instanța nu a precizat în considerente motivul pentru care nu au fost analizate susținerile sale privind nulitatea deciziei de măsuri asigurătorii, astfel că aceasta a procedat la o nelegală soluționare a cauzei cu o gravă încălcare a dreptului la apărare.
Sentința este nelegală și netemeinică și pentru că intimata nu i-a respectat dispozițiile art.9 alin.1 din Codul de procedură fiscală, deoarece nu i s-a dat posibilitatea de a-și exprima punctul de vedere cu privire la faptele și împrejurările relevante în luarea deciziei, decizia de măsuri asigurătorii nefiind o măsură de executare silită, situație în care nu ar fi fost obligatorie audierea contribuabilului.
În cauză s-au încălcat și dispozițiile art.142 alin. 1 din Codul de procedură civilă, măsurile asigurătorii putând fi instituite asupra bunurilor societății în valoare de maximum 153.294,64 lei și nu de 509.444lei așa cum a procedat intimata.
A mai susținut că decizia de instituire nu respectă nici dispozițiile art.129 alin.5 din Codul de procedură fiscală, nefiind menționate așa cum impune legea împrejurările de fapt din care rezultă pericolul de care se face vorbire în conținutul acesteia.
Apelanta a mai precizat că simpla completare a unui formular tipizat, fără ca decizia să cuprindă elemente concrete, nu este de natură a suplini motivarea luării unor măsuri asupra patrimoniului său, prin atingerea adusă dreptului său de proprietate și pune instanța de judecată în imposibilitatea de a exercita controlul de legalitate și temeinicie a măsurii dispuse împotriva sa.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. art. 466 și urm. Cod procedură civilă.
La data de 25.05.2015, intimata a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului declarat.
A motivat că în mod corect prima instanță a respins contestația formulată de .. întrucât măsura instituirii sechestrului asiguratoriu este motivată de existența pericolului ca aceasta să se sustragă de la urmărire.
Prin faptul că apelanta nu a evidențiat corect realitatea contabilă organele fiscale în mod corect au estimat că această societate se sustrage de la procedura de colectare pentru suma de 185.564,91 lei dispunând măsuri asigurătorii în consecință.
A mai precizat că neaudierea contestatoarei este justificată legal întrucât potrivit dispozițiilor art.9 alin. 2 lit. d din Codul de procedură fiscală, organul fiscal nu este obligat să-l asculte pe contribuabil când urmează să se dispună măsuri de executare silită.
În drept, intimata a invocat dispozițiile art.129 din OG nr.92/2003.
Verificând în limitele cererii de apel și a apărărilor formulate, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii prin prisma dispozițiilor legale aplicabile, Tribunalul, va respinge apelul ca nefondat, pentru considerentele care vor succede.
În ce privește primul motiv de apel, care vizează nemotivarea hotărârii apelate în fapt și în drept, se constată că este neîntemeiată.
Tribunalul, reține în considerarea art. 425 Cod de procedură civilă, că motivarea unei hotărâri trebuie să fie clară, precisă, să se refere la probele administrate în cauză, să răspundă în fapt și în drept la toate pretențiile formulate de părți, să conducă în mod logic și convingător la soluția din dispozitiv, numai o astfel de motivare constituind pentru părți o garanție împotriva arbitrariului judecătorilor, iar pentru instanțele superioare, un element necesar în exercitarea controlului declanșat prin căile de atac.
Totodată, se apreciază că instanța nu este întotdeauna datoare să analizeze separat fiecare susținere a părților, putând selecta sau grupa argumentele utile în soluționarea cauzei, doar ignorarea completă a acestora echivalând cu lipsirea părții de un veritabil acces la justiție.
Aplicând aceste considerații cu caracter teoretic, la speța pendinte, Tribunalul constată că instanța de fond a luat în considerare argumentele pe care apelanta le-a prezentat în contestație, din considerentele sentinței apelate rezultând că instanța de fond a apreciat că decizia de instituire a măsurilor asiguratorii este motivată pe existența riscului ca administratorul să înstrăineze bunurile ce aparțin contestatoarei și este semnată de conducătorul organului fiscal competent, acesta fiind motivul pentru care a înlăturat apărările formulate de apelantă prin cererea introductivă.
De asemenea, instanța de fond a reținut că, intimata a înțeles să facă dovada existenței pericolului ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, prin cuantumul mare al diferențelor stabilite în Procesul verbal nr._ din 20.03.2014, totalul sumei estimate fiind de 102.198 lei.
În ce privește critica referitoare la calificarea eronată a deciziei a cărei anulare a solicitat-o ca fiind o măsură de executare silită cu consecințe asupra audierii sale se apreciază că nu este întemeiată
Din considerentele sentinței apelate nu rezultă că instanța de fond a reținut că la data instituirii măsurii asigurătorii nu era necesară audierea contribuabilului, pe considerentul că aceasta ar fi o măsură de executare silită.
Sub acest aspect, se observă că instanța de fond a motivat că aplicarea sechestrului asupra bunurilor contestatoarei are drept consecință juridică limitarea dreptului de dispoziție al acesteia asupra bunurilor respective, importanța acestei măsuri fiind de necontestat în vederea punerii în executare ulterioară a titlului executoriu ce va fi obținut de creditor.
S-a mai reținut că, în scopul înlesnirii executării silite și pentru a elimina eventualele posibilități de sustragere de la executare, legea, prin reglementarea prevăzută în Codul de procedură fiscală în art. 129 și urm., permite luarea unor astfel de măsuri menite să asigure eficacitatea până la capăt a acțiunii judiciare.
În acest context se cuvine menționat că măsura sechestrului asigurator reprezintă o garanție pentru recuperarea creanței fiscale datorate și limitează numai dreptul de dispoziție al contestatoarei asupra bunului respectiv, aceasta putând fi ridicată de îndată, în cazul în care creanța nu mai există, în cazul desființării actului de inspecție fiscală, a plății voluntare sau în alte situații legale, în condițiile art. 130 din OG nr. 92/2003.
Analizând decizia contestată se observă că în cuprinsul acesteia se face referire la procesul verbal nr. nr._ din 20.03.2014( în care sunt descrise faptele ce au determinat organul fiscal să ia măsura contestată), proces verbal în care se menționează că, apelanta nu a formulat un punct de vedere prin nota explicativă dată în fața organului de control ceea ce denotă faptul că aceasta a avut posibilitatea să-și precizeze punctul de vedere asupra aspectelor rezultate în urma controlului, astfel că, nu i s-a încălcat dreptul la apărare prin neaudierea sa.
Nici motivul de apel vizând nedovedirea de către intimată a existenței pericolului sustragerii colectării creanței nu este fondat, în raport de dispozițiile OG 92/2003 care îndreptățesc organul fiscal să aprecieze în limitele atribuțiilor ce îi revin, relevanța stărilor de fapt fiscale și să adopte soluția admisă de lege întemeiată pe constatări complete asupra tuturor împrejurărilor edificatoare în cauză.
Nu poate fi primită nici critica privind valoarea bunurilor asupra cărora s-a dispus instituirea măsurilor asigurătorii, în condițiile în care măsurile dispuse urmează a fi puse în aplicare numai până la concurența creanței estimate de organul fiscal, indiferent de valoarea mai mare a bunurilor sau disponibilităților bănești ale contestatoarei, pentru care oricum nu s-au administrat dovezi.
Este adevărat că între obligația de plată la bugetul consolidat al statului, în sarcina apelantei s-a reținut o sumă mai mică decât valoarea bunurilor mobile ale societății apelante însă măsura dispusă este doar una de precauție împotriva eventualelor manopere dolosive la care debitoarea ar putea recurge.
Măsurile asiguratorii, prin natura lor, nu cauzează vreun prejudiciu apelantei în patrimoniu iar la dispoziția acesteia rămân în continuare bunurile supuse sechestrului asigurator.
Susținerea apelantei în sensul că organul fiscal avea dreptul să ia măsura contestată în limitele legii și numai dacă se dovedea existența vreunui pericol cu privire la sustragerea, ascunderea ori risipirea patrimoniului în scopul periclitării sau îngreunării în mod considerabil a colectării nu poate fi reținută deoarece acesta poate fi permanent și chiar iminent și ar fi aproape imposibil de depistat și dovedit.
În atare situație, cu atât mai mult se justifică măsura de precauție și chiar apelanta prin susținerea caracterului nelegitim a măsurii de indisponibilizare recunoaște afectarea prerogativelor dreptului de proprietate, prerogative în baza cărora poate avea loc și înstrăinarea.
Față de considerentele expuse, Tribunalul, având în vedere și faptul că măsura contestată constituie o obligație pentru organele fiscale si nu o opțiune( măsură necesară garantării executării creanței către bugetul de stat), apreciază că nu sunt întemeiate criticile formulate, motiv pentru care, în baza art. 480 alin.1 Cod procedură civilă, se va respinge ca nefondat apelul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta- contestatoare . cu sediul în S., .. 39 C, județul Prahova, cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet Individual –Avocat M. C. din Baroul București, cu sediul profesional în București, . B, ., etaj 1, ., împotriva sentinței civile nr. 2896 din 30.09. 2014 pronunțată de Judecătoria A., în contradictoriu cu intimații A. – Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești, .. 22, județul Prahova, A. –Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Prahova- cu sediul în Ploiești, .. 22, județul Prahova și A. – Direcția Generală Antifraudă Fiscală, Direcția Regională Antifraudă A., cu sediul în A., ., județul Teleorman.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică azi 18 iunie 2015.
Președinte, Judecător, Grefier,
C. Doinița V. M. P. S.
Red. VM- 03.07. 2015
Thred PS.- 12.08. 2015- 7 ex
Df.-_ Jud A.
Jf.- P. S. E.
.>
| ← Fond funciar. Decizia nr. 1005/2015. Tribunalul TELEORMAN | Pretenţii. Decizia nr. 707/2015. Tribunalul TELEORMAN → |
|---|
