Fond funciar. Decizia nr. 1005/2015. Tribunalul TELEORMAN
Comentarii |
|
Decizia nr. 1005/2015 pronunțată de Tribunalul TELEORMAN la data de 23-09-2015 în dosarul nr. 1005/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TELEORMAN
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1005
A P E L
Ședința publică de la 23 septembrie 2015
Tribunalul constituit din:
Președinte – D. M. Nuți
Judecător – C. Doinița
Grefier – O. R. S.
Pe rol, judecarea apelului civil declarat de apelanta petentă V. T., cu domiciliul în București, Calea Rahovei, nr. 325, ., ., sector 5, împotriva sentinței civile nr. 2627 din 26.11.2014, pronunțată de Judecătoria V., în contradictoriu cu intimatele C. L. de Fond Funciar Crevenicu, cu sediul în . și C. Județeană Teleorman pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor A., cu sediul în A., ., județul Teleorman, având ca obiect – fond funciar.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns apelanta petentă V. T., prezent personal, iar intimatele, au fost lipsă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Apelul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apelanta petentă V. T. arată că nu poate să facă dovada moștenirii și că nu a reușit să dezbată succesiunea, motivând că Secretariatul Primăriei Crevenicu a eliberat târziu actele, solicitând astfel, acordarea unui termen de judecată mai lung. În acest sens, depune cerere de amânare a cauzei.
Instanța respinge cererea de amânare, având în vedere că dosarul a mai suferit amânări pentru același motiv, iar astăzi, apelanta petentă nu poate preciza un anumit termen pentru dezbaterea succesiunii.
In subsidiar, apelanta petentă solicită suspendarea cauzei, depunând de asemenea, cerere la dosar.
Instanța, respinge cererea de suspendare, apreciind că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 411 Cod Procedură Civilă.
Apelanta petentă arată că nu mai are alte cereri prealabile de formulat.
Tribunalul, luând act că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, înscrisuri de depus, sau excepții de invocat, constată procesul în stare de judecată, deschide dezbaterile asupra fondului, conform art. 392 din Noul Cod de procedură civilă și acordă cuvântul pe apelul declarat.
Apelanta petentă V. T., având cuvântul, solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat și motivat.
Tribunalul, în temeiul art. 394 alin. (1) din Noul Cod de procedură civilă, închide dezbaterile și rămâne în pronunțare asupra cauzei.
TRIBUNALUL:
Deliberând, reține următoarele:
Prin acțiunea înregistrată sub nr._ din data de 28.08.2014 pe rolul Judecătoriei V., petenta V. T. în contradictoriu cu intimații C. L. pentru Aplicarea Legilor Fondului Funciar . Județeană Teleorman pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Asupra Terenurilor, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate nr._ eliberat la data de 06.05.2010 pe numele B. M. B., pentru suprafața de teren care de drept a aparținut numitului V. R. A., bunicul său patern și modificarea titlului de proprietate nr._/19.10.1995 emis pe numele bunicului patern al reclamantei V. R. A., în sensul înscrierii în locul suprafeței de 1ha, 9900mp., terenuri situate în localitatea Crevenicu, județul Teleorman, a suprafeței reale așa cum a fost precizată în Extrasul certificat din Borderoul Populației, Proprietăților și Exploatațiilor Agricole 1948 din ..
În motivarea acțiunii, petenta a arătat că terenul ce formează obiectul prezentei cauze a aparținut conform documentului emis de Arhivele Naționale, defuncților V. R. A. și V. A. I., bunicii săi pe linie paternă, respectiv fiului bunicului său – V. D., și a străbunicii sale defuncte pe linie paternă.
A mai arătat că tatăl său V. A. D. a decedat în anul 1989, iar bunicul său V. R. A., cu ocazia aplicării legii fondului funciar a depus cerere de reconstituire a dreptului de proprietate, fiind emis titlul de proprietate nr._/19.10.1995, prin care i s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului de 1ha,9900mp.
Petenta a mai susținut că aceste comisii au greșit reconstituind numai în parte dreptul de proprietate asupra defunctului.
A mai menționat petenta că a solicitat Arhivelor Naționale – Serviciul Arhive Naționale Istorice Centrale, eliberarea unui extras certificat din care să reiasă suprafața totală și reală cu care bunicul său figurează înscris, arătând că la data de 25.10.2013, i-a fost comunicat un extras din Borderoul populației, proprietăților și exploatațiilor agricole din ., județul V., de unde reiese o suprafață de teren totală cu mult mai mare decât cea înscrisă în titlul de proprietate a cărei rectificare o solicită.
Sub acest aspect, a arătat că în Borderou sunt înscrise, referitor la defunctul V. R. A. următoarele suprafețe de teren: - suprafața totală posedată și nr. parcele: 685 0mp. 5 parcele; - totalul suprafețelor exploatate și nr. parcele: 2 ha, 3750 mp, 8 parcele din care arabil 2 ha, 3150 mp și curți 0600 mp; Suprafață situată în hotarul statului: 1ha, 8750mp., - Suprafață situată în hotarul altor sate: 5000mp.
A mai învederat că nu i-a fost comunicat niciun răspuns de către Primăria Crevenicu, la adresa înaintată de aceasta și înregistrată sub nr.370/10.03.2014, prin care a solicitat eliberarea unui extras al situației existente în Registrul Agricol, precum și a schițelor, a planurilor cadastrale și a vecinilor acestor proprietăți.
Totodată, a susținut că la data de 29.07.2014, Prefectura Teleorman, i-a comunicat în mod eronat și în contradictoriu cu documentul emis de Arhivele Naționale, faptul că dreptul de proprietate al bunicului său decedat numitul V. R. A. a fost corect reconstituit.
În dovedirea acțiunii, petenta a depus: titlul de proprietate nr._/19.10.1995 emis de C. Județeană Teleorman, titlul de proprietate nr._/06.05.2010 emis de C. Județeană Teleorman, Extrasul eliberat de Arhivele Naționale la data de 25.10.2013, cererea nr. 370/10.03.2014, adresa nr. FF48993/29.07.2014.
La data de 25.09.2014 intimata C. Județeană Teleorman a înaintat actele ce au stat la baza emiterii titlurilor de proprietate contestate (filele 22-50).
C. locală de fond funciar Crevenicu a formulat întâmpinare la data de 07.10.2014 prin care a arătat că nu este de acord cu acțiunea petentei, la care a anexat înscrisurile ce au stat la baza emiterii titlurilor de proprietate (filele 54-69).
Prin sentința civilă nr. 2627 din 26.11.2014 a Judecătoriei V. s-a respins acțiunea formulată de petentă.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că la data de 19.10.1995 a fost emis titlul de proprietate nr._ pe numele V. R. A., pentru suprafața de 1 ha, 9900 mp, iar la data de 06.05.2010 a fost emis titlul de proprietare nr._ pe numele B. M. B., pentru suprafața de 1 ha, 9600 mp, terenuri situate pe raza comunei Crevenicu, județ Teleorman.
Procedura instituită de Legea nr. 18/1991, este una specială care dispune cu privire la procedura controlului modului cum s-a făcut reconstituirea dreptului de proprietate. Etapele de analizare a actelor și de decizie sunt finalizate prin emiterea titlului de proprietate.
Motivele de nulitate privitoare la titlul de proprietate sunt expres și limitativ prevăzute de art. III din Legea nr. 169/1997.
La solicitarea instanței, C. L. de Fond Funciar din cadrul Primăriei comunei Crevenicu și C. județeană Teleorman au înaintat actele care au stat la baza emiterii titlurilor de proprietate nr._/19.10.1995 și nr._/06.05.2010 (filele 23-50 și 54-69).
La dosar a fost depusă și încheierea de carte funciară nr._/07.10.2014 privind notarea litigiului în evidențele cadastrale.
Instanța a constatat că în termenul prevăzut de Legea nr.18/1991 a fondului funciar, numitul V. R. A. a depus cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafața de 2,07 ha, conform registrului agricol, suprafață cu care figura înscris în anexa nr.2a, poziția 138, la care s-a aplicat procentul de diminuare de 4%, astfel rezultând suprafața de 1,99 ha pentru care a fost eliberat titlul de proprietate nr._/1995.
S-a mai reținut și faptul că la reconstituirea dreptului de proprietate pentru 1,99 ha teren nu s-au înregistrat contestații cu privire la amplasamentele puse în posesie, și nici cu privire la terenul revendicat, potrivit art.27 alin.3 din Regulamentul de aplicare a legilor fondului funciar, aprobat prin HGR nr.890/2005, cu modificările si completările ulterioare, nu a fost depusă nicio cerere în baza legilor fondului funciar pentru reconstituirea dreptului de proprietate pentru diferența de teren revendicat, în termenele prevăzute de lege, nici de către autor, nici de către petentă.
Instanța de fond a mai motivat că, potrivit art.11 alin.3 din Legea nr.18/1991, modificata si completată ulterior, cât și art.11 alin.1 din Regulamentul anterior menționat, reconstituirea dreptului de proprietate se face numai la cerere, pe baza situației terenurilor deținute de cooperativă agricolă de producție la ianuarie 1990, înscrisă în sistemul de evidentă a cadastrului funciar general sau a registrului agricol, corectată cu înstrăinările legal efectuate de către cooperativă până la data intrării în vigoare a legii.
Față de cele arătate și având în vedere că reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor se face numai la cererea persoanei îndreptățite, potrivit dispozițiilor Legii 18/1991, cu respectarea unor termene și după o procedură specială instituită de legile privitoare la fondul funciar, judecătoria a respins cererea petentei, ca nefondată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel în termen petenta, care a formulat critici prin care a solicitat schimbarea hotărârii, în sensul admiterii acțiunii formulate.
A motivat că în mod eronat i-a fost respinsă acțiunea, deși din Extrasul certificat din Borderoul Populației, Proprietăților și Exploatațiilor Agricole 1948 din . rezultă că bunicul său a deținut o suprafață de teren mai mare decât cea pentru care i s-a reconstituit dreptul de proprietate.
În susținere, apelanta a depus în copii xerox înscrisuri (f.17-20, 26-36).
Intimații nu au depus întâmpinare.
Verificând în limitele cererii de apel și a apărărilor formulate, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, Tribunalul, va respinge apelul declarat pentru considerentele care vor succede.
Prin acțiunea formulată, petenta a solicitat constatarea nulității absolute parțiale a titlului de proprietate nr._ eliberat la data de 06.05.2010 pe numele B. M. B., pentru suprafața de teren care de drept a aparținut numitului V. R. A., bunicul său patern și modificarea titlului de proprietate nr._/19.10.1995 emis pe numele bunicului său patern V. R. A., în sensul înscrierii în locul suprafeței de 1ha, 9900mp., terenuri situate în localitatea Crevenicu, județul Teleorman, a suprafeței reale așa cum a fost precizată în Extrasul certificat din Borderoul Populației, Proprietăților și Exploatațiilor Agricole 1948 din ..
Petenta nu a indicat temeiul în drept al acțiunii, însă, din motivarea acesteia rezultă că este art. III lit. a din Legea nr. 169/1997.
Din înscrisurile depuse de C. Județeană Teleorman rezultă că în termenul prevăzut de Legea nr.18/1991, numitul V. R. A. a depus cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafața de 2,07 ha, conform registrului agricol, suprafață cu care figura înscris în anexa nr.2a, poziția 138, la care s-a aplicat procentul de diminuare de 4%, astfel rezultând suprafața de 1,99 ha pentru care a fost eliberat titlul de proprietate nr._/1995.
Prin hotărârea nr. 4997/27.07.1994 a Comisiei Județene Teleorman s-a validat hotărârea privind propunerile de stabilire a dreptului de proprietate pe raza comunei Crevenicu(f.f.25-29 dosar fond), V. R. A. fiind înscris la poziția nr. 140 cu suprafața de 1,99 ha teren.
Din înscrisurile existente la dosar nu rezultă că această hotărâre a fost contestată, ulterior pe numele lui V. R. A. fiind emis titlul nr._/19.10.1995 de către C. Județeană Teleorman.
În raport de cele expuse, reiese că bunicul petentei nu a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate decât pentru suprafața de teren pentru care i-a fost reconstituit dreptul, moștenitorii acestuia nu au formulat în temeiul Legii nr. 169/1997 cerere de reconstituire pentru diferența pretinsă în prezenta cauză, astfel că, aceasta nu putea solicita constatarea nulității parțiale a titlului de proprietate emis pe numele lui B. M. B. cu privire la o suprafață de teren pretinzând că este persoană neîndreptățită.
Prin urmare, se constată că nu sunt întemeiate criticile formulate de petentă, astfel că, în baza art. 480 alin.1 C. proc..civ. se va respinge apelul declarat, hotărârea instanței de fond fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
DISPUNE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelanta petentă V. T., cu domiciliul în București, Calea Rahovei, nr. 325, ., ., sector 5, împotriva sentinței civile nr. 2627 din 26.11.2014, pronunțată de Judecătoria V., în contradictoriu cu intimatele C. L. de Fond Funciar Crevenicu, cu sediul în . și C. Județeană Teleorman pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor A., cu sediul în A., ., județul Teleorman.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi, 23 septembrie 2015.
Președinte, Judecător, Grefier,
D. M. Nuți C. Doința O. R. S.
Red. C.D./24.09.2015
Th.red. O.S. 5 ex./28.09.2015
D.f._
Jud. V.
J.f. O. S.
Comunicat 3 ex. .2015
← Sechestru judiciar. Sentința nr. 522/2015. Tribunalul TELEORMAN | Contestaţie la executare. Decizia nr. 739/2015. Tribunalul... → |
---|