Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr. 592/2015. Tribunalul TELEORMAN
| Comentarii |
|
Decizia nr. 592/2015 pronunțată de Tribunalul TELEORMAN la data de 20-05-2015 în dosarul nr. 592/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TELEORMAN
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 592
APEL
Ședința publică de la 20 mai 2015
Tribunalul constituit din:
Președinte – R. G.
Judecător – G. P.
Grefier – I. M.
Pe rol, judecarea apelului declarat de apelanta-reclamantă ., societate în insolvență, prin lichidator judiciar D. IPURL, cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură la lichidatorului judiciar în A., ., . Teleorman, împotriva sentinței civile nr. 2813 din 23 septembrie 2014 pronunțată de Judecătoria A., în contradictoriu cu intimata-pârâtă S.C. C. S.A, cu sediul în A., ., județ Teleorman, având ca obiect – hotărâre care să țină loc de act autentic.
Dezbaterile în fond au avut loc la data de 13 mai 2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când tribunalul, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei la data 20 mai 2015, când a pronunțat prezenta decizie.
TRIBUNALUL:
Deliberând constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei A. la data de 28 ianuarie 2014, sub nr._, reclamanta . contradictoriu cu pârâta . ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: în principal verificarea condițiilor de formă și de fond ale acordului de mediere intervenit între părți în vederea emiterii unei hotărâri care să țină loc de act autentic între părți în condițiile art. 58 alin. 4 din Legea n. 192/2006 și în subsidiar prin hotărârea ce se va pronunța să se dea o hotărâre care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare între părți în ceea ce privește imobilul „Minimarket București” situat în A., . A, parter, jud. Teleorman, în suprafață construită de 201,12 mp. și teren aferent în suprafață de 33,55 mp., în condițiile dreptului comun.
În motivare acțiunii, reclamanta a arătat, în esență, că în data de 28 ianuarie 2005, între părți s-a încheiat contractul de leasing imobiliar cu clauza irevocabilă de vânzare, înregistrată sub nr. 68 din 28 ianuarie 2005, având ca obiect imobilul „Minimarket București” situat în A., . A, parter, jud. Teleorman, în suprafață construită de 201,12 mp. și teren aferent în suprafață de 33,55 mp.
Conform art. 14 și art. 15 din contract pârâta s-a obligat ca după achitarea integrală a ratelor de leasing, să semneze cu utilizatorul care era în același timp și promitent cumpărător în contractul de vânzare cumpărare pentru bunurile imobile ce făceau obiectul contractului de leasing, prin care să transmită proprietatea imobilelor către .>
Cu toate acestea, în data de 17 octombrie 2006, C. C. care era acționar la . introdus la Tribunalul Teleorman o acțiune prin care solicită anularea mai multo contracte de leasing imobiliar încheiate de . mai multe societăți comerciale, printre care și contractele încheiate cu societatea reclamantă.
Deși promitentul cumpărător și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contactul de leasing, respectiv plata ratelor, pârâta a refuzat încheierea contractelor de vânzare cumpărare în formă autentică, cu toate că își asumase această obligație.
Prin adresa nr. 67 din 10 aprilie 2013, pârâta a fost notificată în sensul de a se prezenta la notar în vederea perfectării actelor în formă autentică, dar aceasta nu a dat curs notificării.
Ulterior, în data de 13 noiembrie 2013, a încheiat un acord cu pârâta la Biroul de Mediere M. C. A., prin care pârâta a fost de acord cu transferul dreptului de proprietate asupra imobilelor către reclamantă.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 58 alin. 4 din Legea nr. 192/2006, art. 970, art. 1073, art. 1077 din Vechiul Cod civil, Titlul X din Legea nr. 247/2005.
În dovedirea acțiunii, reclamanta a depus la dosar, în copie, următoarele înscrisuri: Acordul de mediere nr. 24 din data de 13 noiembrie 2013, încheierea nr. 1897 din 21 ianuarie 2014 a OCPI Teleorman, încheierea nr. 1904 din 21 ianuarie 2014 a OCPI Teleorman, încheierea nr. 1908 din 21 ianuarie 2014 a OCPI Teleorman, interogatoriul pârâtei, adresa din data de 27 mai 2011, Contractul de mediere nr. 24 din 13 noiembrie 2013, contractul de leasing imobiliar nr. 68 din 28 ianuarie 2005, cu proces verbal – anexa nr. 1 și scadențar, tabelul definitiv al creanțelor, notificare, facturi fiscale, extrase de cont și ordine de plată, Decizia nr. 18/A din 15 februarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Târgu M. în dosarul nr._, acte de proprietate, lista societăților comerciale înființate în baza Legii nr. 15/1990 și sentința civilă nr. 3129 din data de 26 iunie 2013, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei A., certificat de atestare fiscală, certificat de sarcini și sentința civilă nr. 500 din data de 13 februarie 2014, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei A..
Deși legal citată, pârâta nu s-a prezentat și nici nu a depus la dosar întâmpinare pentru a combate susținerile reclamantului.
Prin sentința civilă nr. 2813 din 23 09 2014 instanța a respins cererea ca neântemeiată.
Pentru a hotărî astfel instanța a reținut că între părți s-a încheiat la data de 28.01.2005 Contractul de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare nr.68/28.01.2005 cu privire la imobilul-spațiu comercial denumit „MINIMARKET BUCUREȘTI” în suprafață construită de 201,12 m.p. cu terenul aferent în suprafață de 33,55 m.p. situat în A., ., județul Teleorman.
Prin acest contract reclamanta, în calitate de utilizator, dobândea dreptul de a folosi imobilul cu obligația corelativă de a plăti pârâtei-locator rata de leasing în valoare de 514,08 Euro până la acoperirea întregii valori a imobilului de 26.775 Euro (inclusiv TVA).
Potrivit art.14 din contract „La sfârșitul perioadei de leasing, odată cu plata ultimei rate de leasing dovedită cu documente bancare…se consideră vânzarea-cumpărarea încheiată, transmițându-se utilizatorului dreptul de proprietate asupra bunului imobil și terenul aferent”.
Cu privire la aplicarea legii civile în timp, instanța a constat că reclamanta invocă un act juridic încheiat în anul 2005, astfel că, raportat la valabilitatea contractului de leasing devin incidente prevederile art. 102 alin. 1 din Legea nr. 71/2011 potrivit căruia contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa.
Reclamanta, promovând prezenta acțiune, solicită instanței în principal să se ia act de acordul de mediere intervenit între părți, iar în subsidiar pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic în condițiile în care pârâta nu refuză să-și execute obligațiile contractuale privind încheierea contractului de vânzare-cumpărare în forma autentică, acordul de mediere fiind încheiat anterior introducerii cererii de chemare în judecată.
Verificând condițiile de fond și de formă privind transferul dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu, instanța a reținut că potrivit art. 24 din OUG nr.88/1997 „(1) Societățile comerciale la care statul sau o autoritate a administrației publice locale este acționar majoritar pot vinde sau încheia contracte de leasing imobiliar pentru active aflate în proprietatea lor, cu aprobarea adunării generale a acționarilor sau a consiliului de administrație, după caz”
Ca atare, în cadrul adunării ordinare a acționarilor a pârâtei . 10.12.2004 a fost aprobată transformarea a 25 de contracte de asociere în participațiune și închiriere în contracte de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare. Legalitatea acestei hotărâri din 10.12.2004 a societății pârâte fost constatată cu autoritate de lucru judecat prin Decizia nr.18/A din 15.02.2012 a Curții de Apel Târgu-M. reținându-se că „pentru transformarea contractelor de asociere în contracte de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare nu era necesară aprobarea adunării generale a acționarilor convocată în ședință extraordinară”. Ca urmare a constatării legalității hotărârii adunării din 10.12.2004 a fost respinsă și acțiunea privind anularea contractelor de leasing imobiliar printre care se numără și contractul ce face obiectul prezentei cauze.
Decizia nr.18/A din 15.02.2012 a Curții de Apel Târgu-M. nu a pus în discuție și nu a vizat sub nicio formă aspecte de fond ale contractelor de leasing imobiliar (cum ar fi prețul negociat), ci exclusiv aspecte de formă, legate de legalitatea contextului (hotărârea adunării societății vânzătoare) în care contractele de asociere și închiriere au fost transformate în contracte de leasing imobiliar.
Pentru a stabili dacă sunt îndeplinite în cauză condițiile pentru transferul dreptului de proprietate, trebuie avute în vedere planurile diferite de analiză și anume, pe de o parte, legalitatea contractelor de leasing imobiliar, iar pe de altă parte cerințele impuse de lege și verificabile, în prezent, pentru operarea transferului de proprietate.
Leasingul imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare este contractul prin care o societate comercială, denumită locator, acordă unei alte persoane, denumită utilizator, pe o perioadă determinată, dreptul de posesie și de folosință asupra unui activ, urmând ca, la sfârșitul perioadei de leasing, utilizatorul să cumpere activul.
Prin urmare, așa cum s-a reținut și în considerentele Decizia nr.18/A din 15.02.2012 a Curții de Apel Târgu-M. structura complexă a contractului de leasing imobiliar implică pe de o parte operațiunea de transmitere a dreptului de posesie și folosință de la locator la utilizator iar pe de altă parte opțiunea utilizatorului de a cumpăra imobilul la sfârșitul perioadei de leasing.
Clauza de opțiune de cumpărare inserată în cuprinsul contractului reprezintă o promisiune unilaterală de vânzare care naște doar un drept de creanță și anume dreptul la daune interese în situația în care societatea promitentă nu-și îndeplinește obligația de a face constând în perfectarea contractului de vânzare cumpărare.
La momentul încheierii contractului de leasing imobiliar părțile au convenit irevocabil asupra unor elemente ale viitorului contract de vânzare cumpărare cum ar fi prețul și obiectul contractului, astfel că privitor la aceste elemente trebuie avute în vedere dispozițiile în vigoare la momentul perfectării contractului de leasing care încorporează în structura sa promisiunea de vânzare.
În acest context alături de exigențele Codului civil din 1864 privitoare la prețul și obiectul contractului (stabilite irevocabil la momentul încheierii contractului de leasing imobiliar) trebuie avute în vedere și exigențele specifice cuprinse în legile speciale având în vedere că respectivul contract de leasing a fost încheia prin transformarea contractelor de asociere în participațiune în cadrul procesului de privatizare a societății pârâte.
Potrivit art. 1303 C.civ. din 1864 prețul trebuie să fie unul serios și sincer, caracter care nu poate fi analizat decât în contextul specific al exigențelor care se impuneau la încheierea contractelor de leasing prin care s-au determinat elementele esențiale ale viitorului contract de vânzare-cumpărare (preț și obiect).
În acest sens devin relevante considerentele hotărârilor penale în care s-a analizat modalitatea concretă de evaluare a bunurilor ce au făcut obiectul contractelor de leasing financiar. Prin Decizia penală nr. 644/19.03. 2012 a Curții de Apel C. s-a dispus condamnarea inculpaților Chișamera V., F. A. și R. D. pentru săvârșirea mai multor fapte penale în legătură cu subevaluarea și vânzarea la prețuri sub valoarea pieței a mai multor imobile din patrimoniul pârâtei S.C. C. S.A.
Astfel, prin Decizia penală nr. 644 din 19.03.2012 a Curții de Apel C. s-au menținut statuările instanțelor de fond cuprinse în Sentințele penale nr.91/18.01.2010 și respectiv nr.1457/04.06.2010 ale Judecătoriei C. precum și în Decizia penală nr.159 /02.06.2011 a Tribunalului D..
Instanța de recurs a statuat că inculpatul Chișamera V., în calitate de director general, administrator și președinte al CA al ., „președinte al Comisiilor de negociere constituite la nivelul acestei societăți pentru vânzarea /încheierea contractelor de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare, în perioada 2002-2005, în executarea aceleiași rezoluții și realizarea aceluiași scop- obținerea de către operatori economici controlați de persoane dintr-un grup țină, între care fiul său, a unor spații comerciale la prețuri diminuate, față de valoarea comercială reală, în zone de interes pe raza municipiului A., a conceput, inițiat și determinat materializarea unui plan laborios … prin care un număr de 33 spații comerciale aparținând . făcut obiectul unor tranzacții comerciale (contracte de vânzare-cumpărare și contracte de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare), stabilind prețul reprezentând valori diminuate față de valoarea comercială reală, totalizând_ euro și 182.854 USD…”
Cu aplicare directă la activul Minimarket București, ce face obiectul prezentei cauze, s-a reținut că valoarea de piață a spațiului comercial a fost estimată la suma de 18.869 euro, fără TVA, iar din declarația martorului T. N., administrator la S.C. Tatus Prod 2001 S.R.L., .. și .. a rezultat faptul că inculpata R. nu și-a îndeplinit obligația de a verifica la fața locului activele pentru efectuarea raportului de evaluare și nici nu a avut în vedere documente justificative pentru investițiile efectuate.
În contextul evaluărilor ce au stat, ulterior, la baza încheierii contractului de leasing imobiliar, instanța penală a reținut că inculpata R. D., în calitate de evaluator a acceptat efectuarea unor rapoarte de evaluare determinând un preț diminuat față de valoarea reală a activelor conformându-se solicitărilor administratorului Chișamera V., tot astfel cum nu a respectat normele ANEVAR (stabilirea valorii și deducerea acesteia pentru investiții neefectuate dar precizate în rapoartele de evaluare) înlesnind activitatea infracțională a administratorului de a stabili valori diminuate față de valoarea comercială reală a activelor în procedura vânzării.
Pe cale de consecință, având în vedere că hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile (art. 22 C.pr.pen. anterior) cu privire la existența faptei, în prezenta cauză instanța a constat că este stabilit cu caracter definitiv că determinarea prețurilor în procedura de negociere a contractului de leasing imobiliar dintre societatea reclamantă și cea pârâtă a fost una viciată conducând la stabilirea unui preț subevaluat, inferior valorii de piață.
Instanța a mai reținut că potrivit principiului autorității de lucru judecat, ceea ce s-a hotărât printr-un act de jurisdicție se consideră că exprimă adevărul și judecata nu mai poate fi reluată. Prezumția autorității de lucru judecat presupune că o constatare făcută printr-o hotărâre definitivă nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre, asigurând astfel necesitatea de ordine și stabilitate juridică și evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătorești. Prezumția legală – efect pozitiv al puterii de lucru judecat deși nu oprește judecata celui de-al doilea proces, aduce în fața instanței constatări de fapt care nu pot fi ignorate.
Astfel, constatările judecății penale privitoare la procedura de evaluare și stabilire a prețului la încheierea contractelor de leasing imobiliar, în sensul subevaluării imobilului ce face obiectul prezentei cauze, are putere de lucru judecat și caracter absolut față de părțile litigante.
Mai mult, raportul de expertiză tehnică judiciară realizat în cauză de către exp. D. T., atât cu privire la individualizarea bunului cât și cu privire la evaluarea acestuia, concluzionează faptul că valoarea actuală de piață a spațiului comercial se ridică la suma de 205.045 lei (aproximativ 45.565 euro), valoare ce nu cuprinde TVA, respectiv de aproape trei ori mai mare decât prețul convenit prin contractul de leasing încheiat între părți. Totodată, nu trebuie ignorat faptul că la momentul actual piața imobiliară se află în continuare în declin, scăderea prețurilor provocate de recesiune neafectând prețul imobilului ce face obiectul contractului de leasing, preț stabilit la nivelul anului 2005, perioadă în care piața imobiliară se afla pe o pantă ascendentă.
Prin urmare, față de valoarea de piață actuală a imobilului și de constatările hotărârilor judecătorești menționate, instanța reține că prețul la care a fost tranzacționat spațiul comercial „Minimarket București” nu satisface condițiile prevăzute de art. 1303 C.civ. din 1864.
Față de aceste considerente, instanța a constat că nu sunt îndeplinite condițiile de fond ale acordului de mediere privind transferul dreptului de proprietate asupra imobilului spațiu comercial și nici cererea de pronunțare a unei hotărâri judecătorești care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta . care a solicitat schimbarea sentinței în sensul admiterii acțiunii.
În motivarea apelului se arată că instanța nu s-a pronunțat asupra tuturor capetelor de cerere cu care a fost investită.
Instanța nu a pus în discuția părților la nici un termen aspectul privind subevaluarea prețului. Dacă ar fi făcut acest lucru reclamanta ar fi putut să demonstreze că dacă se scad îmbunătățirile aduse prețul plătit este aproximativ același cu cel rezultat din evaluare.
Intimata nu a formulat întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului tribunalul constată că apelul este fondat având în vedere următoarele considerente:
Prin noțiunea de preț serios, astfel cum prevăd dispozițiile art. 1303 C.civ., urmează a se înțelege prețul care constituie o cauză suficientă a obligației luate de vânzător de a transmite dreptul de proprietate asupra bunului ce formează obiectul vânzării.
Prețul serios se transpune în existența unei proporții între cuantumul prețului stabilit de părți și valoarea reală a lucrului vândut, fără însă a reclama o echivalență între preț și valoarea lucrului, fiind exclusă însă existența unei disproporții care nu este susceptibilă de justificare firească. Echivalența valorică relativă a prețului față de valoarea lucrului vândut trece prin filtrul subiectivismului părților contractante, care prin efectul voinței lor sunt libere să aprecieze întotdeauna întinderea valorii ce se plătește drept preț.
Prin urmare, aprecierea prețului vânzării ca "serios" este o chestiune de fapt, o problemă la latitudinea instanței care ține seama de probele administrate.
S-a statuat în practica judecătorească că și în situația în care un contract de vânzare-cumpărare s-a încheiat pentru un preț mult inferior valorii reale a lucrului vândut, întrucât părțile sunt libere să determine prețul sub sau peste valoarea bunului, acesta rămâne, în principiu valabil.
În consecință, dacă prețul stabilit este inferior valorii propriu-zise a obiectului vândut nu înseamnă că prețul este neserios, la stabilirea prețului putând fi avute în vedere și alte criterii, această chestiune, de a se ști care ar fi într-o vânzare prețul serios, fiind o problemă de fapt ce este la aprecierea instanțelor de fond.
Nulitatea absolută a vânzării poate fi, însă, dispusă pentru preț neserios doar atunci când prețul este atât de mic încât lipsește vânzarea de cauză nu și când acesta ar fi lezionar.
Instanța de fond susținând că„ față de valoarea de piață actuală a imobilului și de constatările hotărârilor judecătorești menționate prețul la care a fost tranzacționat spațiul comercial „Minimarket București” nu satisface condițiile prevăzute de art. 1303 C.civ. din 1864” tinde la a argumenta că prețul primit este modic, mult inferior valorii lucrului, situație juridică definită ca vilitatea prețului în sens de preț lezionar, situație în care vânzătorul major nu poate exercita acțiunea în resciziune potrivit art.1165 C.civ
Prețul este neserios atunci când este atât de disproporționat încât nu există preț, este infim și tinde spre zero. Or, în speță prețul există, este disproporționat, dar nu atât de mult încât acesta să nu existe, fiind clar specificat în contractul ce face obiectul cauzei.
Prin urmare, vilitatea prețului (deci un preț mai mic care nu reprezintă echivalentul valoric al lucrului vândut) nu afectează validitatea convenției, un astfel de preț neputând fi considerat neserios, fiind practicabil.
Instanța penală nu a analizat caracterul neserios al prețului, prin prisma art 1303 C Civ pentru a se putea reține o autoritate de lucru judecat în cauză, cum greșit a reținut instanța de fond. Tocmai situația de vilitatea prețului în sens de preț lezionar, situație în care vânzătorul major nu poate exercita acțiunea în resciziune potrivit art.1165 C.civ a stat la baza condamnării penale în cauză.
Condamnarea penală invocată s-a realizat pentru încălcarea atribuțiilor de administratori ai societății comerciale, iar în acest caz prejudiciul suferit nu se răsfrânge asupra actului juridic încheiat cu depășirea mandatului de administrator, ci cu suportarea diferenței de preț dintre cel cu care a fost încheiat actul și cel real.
Aceasta este și motivul pentru care instanțele inclusiv cea penală nu au anulat contractul de leasing și,mai mult cea penală i-a obligat pe inculpați„ la plata către . de 891 247 euro și 182 852 USD diferență dintre prețul de vânzare al activelor și valoarea comercială reală.”(fila 231 dosar fond)
Conform disp. art. 1/Lg 192/2006, medierea reprezintă o modalitate de soluționare a conflictelor pe cale amiabilă, cu ajutorul unei terțe persoane specializate, în calitate de mediator, în condiții de neutralitate, imparțialitate, confidențialitate și având liberul consimțământ al părților în baza încrederii pe care părțile o acordă mediatorului.
Așadar, simpla prezență a părților la mediator este consecința existenței unui litigiu, înțelegerea realizată finalizându-se prin încheierea unui acord de mediere. În consecință, prezentarea acordului de mediere în fața instanței este consecința stingerii conflictului, așadar o dată prezentat acordul judecătorului nu mai putem vorbi de existența conflictului.
Prezentarea acordului spre validare judecătorului este obligatorie, sub sancțiunea nulității absolute, în condițiile art. 58/Lg 192/2006 atunci când conflictul mediat a vizat transferul dreptului de proprietate privind bunurile imobile.
Acordul de mediere redactat de către mediator, va fi prezentat notarului public sau instanței de judecată, pentru ca acestea, având la bază acordul de mediere, să verifice condițiile de fond și de formă prin procedurile prevăzute de lege și să emită un act autentic sau o hotărâre judecătorească, după caz, cu respectarea procedurilor legale.
În cauză, instanța de fond trebuia să verifice strict în limitele legii, condițiile de formă și fond ale acordului de mediere.
Sub aspectul formei, se reține că acordul de mediere a fost încheiat în acord cu disp. art. 58/Lg 192/2006, fiind respectată cerința formei scrise, asumat prin semnătură, de toate părțile implicate cuprinzând totodată condițiile convenite. Convenția cu privire la transferul dreptului este una permisă de lege, validitatea acesteia fiind condiționată în mod absolut de prezentarea ulterioară a acordului unui notar sau judecător pentru verificare și consfințire.
În ceea ce privește condițiile de fond asupra cărora instanța trebuia să se aplece, acestea sunt îndeplinite așa cum s-a arătat mai sus cele reținute de instanța de fond fiind în afara cadrului legal aplicabil în cauză.
Față de toate aceste considerente, în temeiul disp. art. 480 C. proc. civ., va admite apelul declarat și pe cale de consecință schimbând în tot sentința atacată va lua act de acordul de mediere.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de apelanta-reclamantă ., societate în insolvență, prin lichidator judiciar D. IPURL, cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură la lichidatorului judiciar în A., ., . Teleorman, împotriva sentinței civile nr. 2813 din 23 septembrie 2014 pronunțată de Judecătoria A., în contradictoriu cu intimata-pârâtă S.C. C. S.A, cu sediul în A., ., județ Teleorman.
Schimbă în tot sentința apelată în sensul că admite cererea formulată de reclamanta . contradictoriu cu pârâta .>
Ia act de acordul de mediere al părților și consfințește învoiala acestora cu următorul conținut:
„Noi părțile, . și . convenit să stingem litigiul dintre noi astfel:
Subscrisa . prin prezentul acord către . dreptul de proprietate asupra imobilului „Minimarket București” în suprafață construită de 201,12 m.p. cu teren aferent în suprafață de 33,55 m.p. situat în A., . A, jud. Teleorman, conform contractului de leasing imobiliar cu clauza irevocabilă de vânzare încheiat între părți și înregistrat sub nr. 68/28.01.2005.
., prin prezentul acord, dobândește dreptul de proprietate asupra imobilului „Minimarket București” în suprafață construită de 201,12 m.p. cu teren aferent în suprafață de 33,55 m.p. situat în A., . A, jud. Teleorman.
. că imobilul ce face obiectul prezentului contract este liber de orice sarcini, nu a fost scos din circuitul civil în temeiul vreunui act normativ ori prin convenție și garantează pe cumpărător împotriva oricărei evicțiuni totale sau parțiale.
Noi părțile, declarăm că ne-au fost puse în vedere de către mediator dispozițiile Legii 372/2005 privind performanța energetică a clădirilor, cu modificările și completările ulterioare.
Subscrisa . declară că are cunoștință despre obligația proprietarului de a pune la dispoziție certificatul de performanță energetică a clădirilor, dar consimte să dobândească proprietatea fără acest certificat pe riscul său.
Noi, părțile declarăm că ni s-au adus la cunoștință prevederile art. 1018 alin. 1 și art. 1019 alin. 2 din Noul cod civil privind evicțiunea și viciile ascunse.
Noi, părțile, declarăm că nu mai avem nicio pretenție prezentă sau viitoare una față de alta, în legătură cu imobilul în cauză.”
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 20.05.2015.
Președinte, Judecător, Grefier, R. G. G. P. I. M.
Red. G.P.- 19.06.2015
Thred I.M.- 06.10.2015 – 4 ex
Df.- _, Jf.- P. E. S.
.
| ← Cerere de valoare redusă. Decizia nr. 8/2015. Tribunalul... | Pretenţii. Decizia nr. 625/2015. Tribunalul TELEORMAN → |
|---|
