Obligaţie de a face. Decizia nr. 23/2015. Tribunalul TELEORMAN
Comentarii |
|
Decizia nr. 23/2015 pronunțată de Tribunalul TELEORMAN la data de 13-02-2015 în dosarul nr. 243/740/1993
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TELEORMAN
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 23
RECURS
Ședința publică de la 13 februarie 2015
Tribunalul compus din:
Președinte – E. E. E.
Judecător - D. M. Nuți
Judecător - C. Doinița
Grefier - Ț. N.
Pe rol, judecarea recursului civil declarat de recurenta-intimată C. C., domiciliată în comuna Călinești, ., împotriva încheierii din 25 septembrie 2014 pronunțată de Judecătoria A., în contradictoriu cu intimatul-petent C. N., domiciliat în ., având ca obiect – obligația de a face.
Despre mersul dezbaterilor în fond s-a consemnat în încheierea de ședință din data de 6 februarie 2015, care face parte integrantă din prezenta, când, instanța pentru a oferi posibilitatea recurentei-intimate să depună concluzii scrise și pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei la această și a decis următoarele:
TRIBUNALUL:
Deliberând, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria A. la data de 10.06.2014, reclamantul C. N. a formulat solicitat instanței ca prin hotărârea care se va pronunța să dispună lămurirea dispozitivului sentinței civile nr. 2042 din 06.05.1993 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr. 243/1993.
În motivarea cererii, a arătat că prin sentința civilă nr. 2042 din 06.05.1993, Judecătoria A. a admis acțiunea formulată de C. C., constatând că între părți a intervenit vânzarea cumpărarea imobilului situat în com. Călinești, ., conform antecontractului de vânzare cumpărare încheiat între părți la 31.12.1985, la prețul de 32.000 lei, apreciind că sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul și întinderea dispozitivului sentinței civile.
A mai arătat că în cursul procesului s-au identificat vecinătățile imobilelor vândute și potrivit adeverinței nr. 1025/17.12.1990 emisă de Primăria ., acestea sunt, N – Caloteasa S., S- N. I., E- teren CAP, V- Drum județean 612.
Reclamantul a mai menționat că prin dispozitivul sentinței civile nr. 2042 din 06.05.1993 nu s-a lămurit înțelesul și întinderea acestuia, în special cu privire la suprafața de teren ce a format obiectul vânzării-cumpărării.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 281 cod proc. civ.
Prin încheierea din 25 septembrie 2014 a Judecătoriei A. s-a admis cererea formulată, dispunându-se lămurirea dispozitivului sentinței civile nr. 2042 din 06.05.1993 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr. 243/1993, acesta urmând să aibă următorul conținut: ,, Admite acțiunea formulată de C. C. domiciliată în ., jud. Teleorman, împotriva pârâtului C. M. domiciliat în localitatea Berești Tazlău, .. Constată că între părți a intervenit vânzarea-cumpărarea imobilelor: - casă de locuit și teren aferent în suprafață de 1000 mp, situate în intravilanul com. Călinești, ., având ca vecini, la N - Caloteasa S., la S - N. I., la E - teren C.A.P., la V - Drum județean 612, conform antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat între părți la 31.XII.1985, cu prețul de 32.000 lei.
Pentru a hotărî astfel, a reținut că prin sentința civilă nr. 2042 din 06.05.1993 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr. 243/1993, a fost admisă acțiunea formulată de C. C., constatându-se că între părți a intervenit vânzarea cumpărarea imobilului situat în com. Călinești, ., conform antecontractului de vânzare cumpărare încheiat între părți la 31.12.1985, la prețul de 32.000 lei.
S-a mai reținut că imobilul în cauză este identificat doar prin localitatea în care este situat, respectiv com. Călinești, ..
Prin adeverința nr. 1025 din 17.12.1990 emisă de Primăria . se atestă faptul că locuitorul C. M. din satul Antonești, . este înscris în registrul agricol la poziția 2171 cu o suprafață în intravilan de 1000 mp cu următoarele vecinătăți, N – Caloteasa S., S- N. I., E- teren CAP, V- Drum județean 612.
De asemenea, s-a reținut că în încheierea din 29.04.1993 se prevede că pârâtul recunoaște actul încheiat cu reclamanta în ce privește vânzarea imobilului, cât și a terenului care este prevăzut în registrul agricol la acest imobil.
În considerentele sentinței civile nr. 2042 din 06.05.1993 se arată că la data de 31.12.1985 C. C. a cumpărat de la C. M. imobilul acestuia situat în com. Călinești, . cu vecinătățile N – Caloteasa S., S- N. I., E- teren CAP, V- Drum județean.
Având în vedere aspectele prezentate mai sus și dispozițiile art. 281 ind. 1 alin. 1 din vechiul cod de procedură, instanța a admiS cererea și a lămurit dispozitivul sentinței civile nr. 2042 din 06.05.1993 pronunȚată de Judecătoria A. în dosarul nr. 243/1993.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs C. C., care a formulat critici pentru nelegalitate și netemeinicie.
A motivat că instanța de fond nu a ținut seama de motivele invocate prin cererea precizatoare, în sensul de a stabili voința internă a părților, materializată în antecontractul de vânzare-cumpărare, deoarece prin predarea grădinii neîngrădite în suprafață de 3700 m.p, rezultă că voința acestuia a fost de a vinde și grădina.
Recurenta a mai arătat că adeverința nr. 1025/1990 emisă de Primăria comunei Călinești conține date caduce la data eliberării ei, întrucât din anul respectiv, în temeiul art. 8 din Decretul-Lege nr. 42/1990 i se cuvenea în calitate de membru cooperator.
A mai susținut recurenta că a plătit impozit la primărie și pentru grădină și pe curtea și terenul de sub casă, care figurează eronat în titlul autorului petentului.
Referitor la vecinătățile terenului curții și grădinii, cuprinse în titlul de proprietate a menționat că la sud și nord au aceleași vecinătăți, fiind unul în continuarea celuilalt.
Recurenta nu a indicat temeiul în drept al cererii de recurs.
În susținere, a depus în copie titlul de proprietate nr._/1.09.1995 emis pe numele autorului intimatului.
Prin întâmpinarea depusă la data de 2.02.2015, intimatul C. N. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca nefondat a recursului declarat, cu cheltuieli de judecată.
A susținut că motivele invocate de recurentă nu se încadrează în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct.9 C. proc. civ., nu au legătură cu obiectul prezentului proces, astfel că trebuie înlăturare ca neîntemeiate, prin exercitarea căii de atac, aceasta urmărind tergiversarea soluționării dosarului nr._ și îngrădirea dreptului său de proprietate.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 308 alin.2, 312 alin.1 C. proc. civ.
Verificând legalitatea încheierii atacate în raport de criticile și apărările formulate, prin prisma dispozițiilor legale aplicabile, Tribunalul, va respinge ca nefondat recursul declarat, pentru considerentele care vor succede:
Prin sentința civilă nr. 2042/6.05.1993 pronunțată de Judecătoria A. s-a admis acțiunea formulată de reclamanta C. C. în contradictoriu cu pârâtul C. M., constatând că între părți a intervenit vânzarea-cumpărarea imobilului situat în comuna Călinești, ., conform antecontractului de vânzare cumpărare încheiat între părți la 31.12.1985, la prețul de 32.000 lei.
Întrucât nu s-au descris vecinătățile imobilului cu privire la care s-a constatat vânzarea, moștenitorul pârâtului din acea cauză a formulat cerere de lămurire a dispozitivului sentinței civile nr. 2042/6.05.1993.
În considerentele sentinței civile nr. 2042 din 06.05.1993 se menționează că la data de 31.12.1985 C. C. a cumpărat de la C. M. imobilul acestuia situat în com. Călinești, . cu vecinătățile N – Caloteasa S., S- N. I., E- teren CAP, V- Drum județean, avându-se în vedere procesul-verbal de punere în posesie și adeverința nr. 1025/1990 a Primăriei comunei Călinești.
În același timp, din practicaua încheierii din 29.04.1993, rezultă că pârâtul a recunoscut existența antecontractului, precizând că a fost vândut numai terenul care este prevăzut în registrul agricol, restul fiind al său și nu înțelege să-l vândă reclamantei.
În raport de aceste probatorii, instanța de fond a reținut în mod corect că obiect al antecontractului încheiat de părți l-a constituit numai terenul în suprafață de 1000 m.p menționat în adeverința nr. 1025/1990 eliberată de Primăria comunei Călinești, județul Teleorman, având ca vecinătăți: N – Caloteasa S., S- N. I., E- teren CAP, V- Drum județean.
Prin urmare, susținerea recurentei potrivit căreia instanța de fond nu a ținut seama de intenția părților contractante nu este întemeiată.
Recurenta a mai invocat și alte critici care vizează faptul că în cauză ar fi fost incidente dispozițiile art. 8 din Decretul-Lege nr. 42/1990, astfel că terenul ocupat de grădină îi revenea, respectiv că a plătit impozit și pentru grădină, care nu pot fi invocate în această cale procedurală, acestea fiind inadmisibile .
Față de considerentele expuse, se apreciază că motivele invocate nu sunt întemeiate, astfel că, în baza art. 312 alin.1 C. proc. civ., se va respinge ca nefondat recursul declarat.
În baza art. 274 C. proc. civ. recurenta va fi obligată la plata sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată către intimat, având în vedere culpa procesuală, recursul declarat fiindu-i respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-intimată C. C., domiciliată în comuna Călinești, ., împotriva încheierii din 25 septembrie 2014 pronunțată de Judecătoria A., în contradictoriu cu intimatul-petent C. N., domiciliat în ..
Obligă recurenta la plata sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată către intimat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi,13.02.2015.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
E. E. E. D. M. Nuți C. Doinița Ț. N.
Red și thred. CD
La 16.02.2015 /2 ex.
d.f. 243/1993
j.f. P. C. G.
Judecătoria A.
← Anulare act. Decizia nr. 31/2015. Tribunalul TELEORMAN | Revendicare imobiliară. Decizia nr. 49/2015. Tribunalul TELEORMAN → |
---|