Pretenţii. Decizia nr. 495/2015. Tribunalul TELEORMAN
| Comentarii |
|
Decizia nr. 495/2015 pronunțată de Tribunalul TELEORMAN la data de 30-04-2015 în dosarul nr. 495/2015
ROMANIA
TRIBUNALUL TELEORMAN
SECTIA CIVILA
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 495
APEL
Ședința publică de la 30 aprilie 2015
Tribunalul compus din:
Președinte – A. L. N.
Judecător - V. M.
Grefier - P. C.
Pe rol, judecarea apelului declarat de apelantul-pârât G. I., cu domiciliul ales în București, ., ., ., împotriva sentinței civile nr. 2712 din 18 septembrie 2014 pronunțată de Judecătoria A., în contradictoriu cu intimatul – pârât T. M. V. cu domiciliul în A., ., ., . și intimata – reclamantă Căldărușă A. cu domiciliul în A., .. 26, județ Teleorman, având ca obiect – pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei pe lista de amânări fără discuție, a răspuns apelantul-pârât G. I. fiind reprezentat de avocat I. M. și intimatul pârât T. M. V., lipsind intimata reclamantă.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează următoarele:
- dosarul se află la primul termen de judecată în apel;
- procedura de citare este legal îndeplinită.
- cererea de apel având ca obiect – pretenții este motivată, semnată, timbrată cu suma de 578 lei conform chitanței . nr._;
- în procedura prealabilă intimatul-pârât T. M. V. a depus întâmpinare la data de 24.02.2015, intimata reclamantă Căldărușă A. a depus întâmpinare la data de 02.03.2015 iar apelantul-pârât a depus răspuns la întâmpinare la data de 16.03.2015;
- avocat T. C. pentru intimata-reclamantă a depus la dosar cerere de amânare pentru imposibilitate de prezentare.
Avocat I. M. pentru apelantul-pârât depune la dosar delegație de substituire nr. 1/29.04.2015 arată că se opune cererii de amânare formulată de apărătorul intimatei reclamante Căldărușă A..
Având în vedere dispozițiile art. 222 Cod procedură civilă instanța apreciază ca neîntemeiată cererea de amânare formulată de apărătorul intimatei reclamante, având în vedere și poziția procesuală a părții adverse precum și obligația acestuia conform legii de a-și asigura substituirea și dispune lăsarea cauzei la a doua strigare la ordine pe lista de ședință.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare, la ordine pe lista de ședință a răspuns apelantul-pârât G. I. fiind reprezentat de avocat I. M. și intimatul pârât T. M. V., lipsind intimata reclamantă.
Instanța, în conformitate cu dispozițiile art. 131 NCPC, pune în discuția părți prezente, competența tribunalului în soluționarea cauzei.
Părțile, având pe rând cuvântul apreciază că tribunalul este competent material, general și teritorial în soluționarea procesului.
Tribunalul, verificând competența materială, generală și teritorială rap. la art. 95 pct. 2 și art. 466 NCPC stabilește că este competent să soluționeze cauza de față.
Instanța, conform art. 238 NCPC pune în discuție estimarea duratei cercetării procesului.
Părțile având pe rând cuvântul estimează durata procesului la o zi.
Tribunalul estimează durata procesului la o zi.
Instanța constată că lipsa de procedură invocată de intimata reclamantă Căldărușă A. este neîntemeiată întrucât a fost citată la adresa pe care însăși apelanta a indicat-o
Tribunalul luând act că nu mai sunt cereri de formulat sau probe de administrat, deschide dezbaterile asupra fondului conform art. 392 Cod Procedură Civilă și acordă cuvântul în ordinea prevăzută de art. 216 Cod Procedură Civilă.
Avocat I. M. pentru apelantul-pârât având cuvântul arată că în dosarul de fond a fost invocată și excepția prescripției acțiunii care a fost unită cu fondul iar instanța de fond nu trebuia să admită acțiunea având în vedere că nu a fost lămurită pe deplin situația de fapt rămânând nelămurit momentul în care au fost împrumutați bani, locul unde au fost împrumutați bani și modalitatea în care bani au fost împrumutați.
Solicită admiterea apelului și în consecință respingerea cererii principale.
Cu cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat și taxa de timbru.
Intimatul-pârât T. M. V. având cuvântul a arătat că în 2005 G. I. a împrumutat suma de bani de 5000 Euro pentru a cumpăra un camion, sumă ce a fost restituită în anul 2007 după ce a fost vândut camionul, iar apoi a împrumutat suma de 6500 de dolari ce nu au fost restituiți, suma fiind folosită de G. I. pentru achiziționarea unui mijloc de transport.
La interpelarea instanței, intimatul pârât T. M. V. a arătat că nu s-a prevăzut un termen de restituire al sumei, urmând ca aceasta să fie restituită în momentul în care apelantul pârât G. I. reușea să obțină suma de bani din afacerea inițiată.
TRIBUNALUL:
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei A., sub numărul_, la data de 06.01.2014, reclamanta Căldărușă A. a chemat în judecată pe pârâții T. M. V. și G. I., solicitând instanței ca în contradictoriu cu aceștia și pe baza probelor administrate, să se pronunțe o hotărâre prin care să se dispună obligarea pârâților la plata sumei de 21.000 lei, echivalentul sumei de 6500 dolari, reprezentând împrumut acordat de către reclamantă și nerestituit de către pârâți.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că deoarece îi cunoștea foarte bine pe pârâți, începând cu anul 2005, le-a împrumutat diferite sume de bani, în repetate rânduri, pentru a-i ajuta să își înființeze o firmă de transport persoane și pentru a putea să-și achiziționeze un microbuz necesar desfășurării activității.
Reclamanta a mai arătat că pârâții trebuiau să-i restituie sumele împrumutate pe parcursul unor perioade mai lungi de timp, sau la vânzarea mijloacelor de transport achiziționate, în cazul în care afacerea nu avea succes.
Precizează că nu a considerat necesar să încheie un contract de împrumut, în formă scrisă, pentru niciunul din aceste împrumuturi și nici nu a întâmpinat probleme cu returnarea sumelor de către pârâți, mai puțin în ceea ce privește ultimul împrumut acordat acestora, în cuantum de 6500 dolari care trebuia restituit până la sfârșitul anului 2010.
De asemenea, referitor la ultimul împrumut, reclamanta a susținut că pârâtul G. I. a refuzat să-i mai răspundă la telefon, iar când a reușit să ia legătura cu pârâtul T. M. V., acesta l-a înștiințat că s-a certat cu numitul G. I., iar acesta din urmă realizează câștiguri de pe urma exploatării microbuzului, astfel considerând că acesta trebuie să-i restituie banii.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.1584 și următoarele din vechiul cod civil și art.2158 și următoarele din noul Cod Civil.
Acțiunea este legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în sumă de 1155 lei (fila 15).
La data de 28.02.2014, pârâtul G. I. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii formulată de către reclamantă, invocând prescripția, având în vedere că împrumutul a fost acordat în anul 2007.
Totodată, susține că împrumutul în cuantum de 6500 dolari a fost achiziționat prin intermediul numitului T. M. V. în anul 2004, însă această sumă a fost restituită, personal, reclamantei până la finele anului 2005.
Pârâtul T. M. V., deși legal citat, nu a depus întâmpinare însă s-a prezentat în fața instanței pentru combaterea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă.
Prin sentința civilă nr. 2712/_ Judecătoria A. a admis în parte acțiunea având ca obiect pretenții formulată de reclamanta CĂLDĂRUȘĂ A., în contradictoriu cu pârâții T. M. V., și G. I.,, a obligat pârâții T. M. V. și G. I., la plata către reclamantă a câte 10.414,62 lei fiecare reprezentând împrumut nerestituit.; a obligat pârâții, în solidar, la plata către reclamantă a sumei de 1146,46 lei reprezentând cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară de timbru.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, între reclamanta Călărușa A. și pârâții T. V. și G. I. s-au desfășurat raporturi juridice specifice contractului de împrumut. Existența raporturilor juridice dintre părți este neîndoielnică singurul diferend dintre părți purtând asupra împrejurării dacă suma a fost sau nu restituită în totalitate.
Astfel, din probele administrate în cauză, în special interogatoriile administrate, a rezultat că în cursul anului 2005 reclamanta a împrumutat pârâții cu suma de 5000 Euro care a fost returnată de către aceștia în cursul anului următor.
De asemenea, în cursul anului 2007 reclamanta a împrumutat pe aceeași pârâți cu suma de 6500 care urma să fie returnată până la sfârșitul anului 2010.
Pe baza probatoriului administrat prima instanță a apreciat că în cauză reclamanta a făcut dovada remiterii către pârâți a sumei de 6500 de dolari pe care aceștia din urmă nu au restituit-o astfel că a admis în parte acțiunea .
Admiterea a fost una în parte în condițiile în care reclamanta a solicitat restituirea sumei de 21.000 lei (echivalentul a 6500 dolari la data de 31.12.2010 potrivit reclamantei) însă la cursul BNR pentru data de 31.12.2010 cursul valutar era de 3,2045 ceea ce conduce la o sumă în lei de 20.829.25 lei.
Având în vedere că potrivit art.1041 C.civ. din 1864 obligația solidară nu se prezumă ci trebuie stipulată expres, instanța a obligat pârâții, în lipsa unei stipulații exprese între părți, la restituirea împrumutului în mod divizibil astfel că a obligat pârâții T. M. V. și G. I., la plata către reclamantă a câte 10.414,62 lei fiecare reprezentând împrumut nerestituit.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată instanța a obligat pârâții, în solidar, la plata către reclamantă a sumei de 1146,46 lei reprezentând cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară de timbru, aferentă pretențiilor admise (20.829.25 lei).
Pârâții au fost obligați în solidar la plata cheltuielilor de judecată având în vedere că acestora le revine o culpă procesuală care are natura unei răspunderi delictuale care - potrivit art. 1003 C.civ din 1864- atrage solidaritatea persoanelor răspunzătoare.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel în termenul legal prevăzut de art. 468 C., apelantul pârât G. I., solicitând, admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii atacate cu consecința respingerii acțiunii .
Criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie a arătat că, prima instanță, interpretând greșit materialul probator administrat în cauză, nu a expus o motivare concretă pentru a justifica soluția pronunțată în cauză. De asemenea prima instanță nu s-a pronunțat asupra excepției prescripției extinctive invocată în întâmpinarea formulată .
În drept au fost invocate dispozițiile art. 466 și următoarele C. .
Prin întâmpinările formulate de către intimatul pârât T. M. V. și intimata reclamantă Căldărușă A. au solicitat respingerea apelului declarat.
În cursul cercetării judecătorești a apelului nu au fost administrate probe noi.
Analizând sentința apelată prin prisma criticilor invocate și în conformitate cu dispozițiile art. 479 alin.1 Cod procedură civilă, Tribunalul constată apelul ca fiind fondat pentru următoarele considerente.
Motivul de apel prin care se critică soluția instanței de fond pe considerentul că, prima instanță a omis să se pronunțe asupra excepției prescripției extinctive invocată de apelantul pârât, se constată întemeiat
Prin întâmpinarea formulată în cadrul dosarului de fond fila 28, pârâtul G. I. a invocat excepția prescripției extinctive motivând că, în raport de data acordării împrumutului și data introducerii cererii de chemare în judecată de către reclamantă, acțiunea formulată este prescrisă.
Recunoașterea părților coroborată cu materialul probator administrat în cauză, interogatoriile părților, declarațiile martorilor audiați, arată că părțile nu au încheiat un act scris care să constate convenția acestora referitoare la acordarea unui împrumut datorită, pe de o parte, relației de rudenie existentă între cei doi pârâți, iar pe de altă parte, relației apropriate a celor doi pârâți cu reclamanta, care pe parcursul timpului a mai acordat astfel de împrumuturi celor doi pârâți, împrumuturi ce au fost restituite.
Astfel, în cursul anului 2005 reclamanta a împrumutat pârâților suma de 5000 euro care a fost restituită de aceștia în cursul anului următor, iar în cursul anului 2007 reclamanta a împrumutat pe aceiași pârâți cu suma de 6500 euro care, potrivit răspunsurilor la interogatoriile administrate părților urma să fie restituită până la sfârșitul anului 2007 .
În acest sens, sunt nu doar recunoașterea expresă și neechivocă a apelantului pârât T. M. care arată că a împrumutat respectiva sumă de 6500 dolari împreună cu pârâtul G. I., ci și declarația martorului B. I. (fila 89) care a învederat că el, personal, a înmânat pârâților o sumă de bani fiind trimis de către reclamantă.
În aceste condiții instanța reținând prevederile art. 1584 si art. 1587 C.civ., referitore la obligația împrumutatului de a restitui suma împrumutată și împrejurarea că părțile nu au încheiat un act scris care să materializeze obligația de restituire a sumei împrumutate, nefiind astfel prevăzut un termen de restituire a sumei, constată incidența în cauză a dispozițiilor art. 1 din Decretul nr.167/1958, conform cărora dreptul la acțiune având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege.
Dreptul material al reclamantei de a cere restituirea sumei de bani acordată cu titlu de împrumut pârâților, este supus prescripției extinctive de 3 ani, care curge de la momentul acordării împrumutului, în lipsa stipulării unei date de restituire, respectiv cursul anului 2007 .
Prin urmare, raportat la momentul acordării împrumutului – cursul anului 2007 – și momentul introducerii cererii de chemare în judecată de către reclamantă –_ – se constată că, în cauză a operat prescripția extinctivă a dreptului material la acțiune al reclamantei pentru restituirea împrumutului acordat celor doi pârâți .
Față de considerentele expuse, Tribunalul în baza art. 480 alin. 2 C. va admite apelul declarat de apelantul pârât G. I., va schimba în tot sentința apelată în sensul că va admite excepția prescripției dreptului material la acțiune și va respinge acțiunea ca prescrisă .
Întrucât, cheltuielile de judecată sunt puse în sarcina părții în culpă procesuală conform art. 274 alin.1 Cod procedură civilă, principiul fiind acela al răspunderii civile, Tribunalul, având în vedere și practica CEDO în sensul acordării cheltuielilor de judecată în măsura în care acestea sunt reale, necesare și rezonabile va obliga intimata reclamantă la plata către apelantul pârât a sumei de 3578 lei cheltuieli de judecată .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de apelantul-pârât G. I., cu domiciliul ales în București, ., ., ., împotriva sentinței civile nr. 2712 din 18 septembrie 2014 pronunțată de Judecătoria A., în contradictoriu cu intimatul – pârât T. M. V. cu domiciliul în A., ., ., . și intimata – reclamantă Căldărușă A. cu domiciliul în A., .. 26, județ Teleorman.
Schimbă în tot sentința apelată în sensul că:
Admite excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâți.
Respinge acțiunea ca prescrisă.
Obligă intimata-reclamantă la plata către apelantul-pârât a sumei de 3578 lei cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 30 aprilie 2015.
Președinte, Judecător, Grefier,
A. L. N. V. M. P. C.
Red.V.M 29.05 2015
Th.red. C.P./5 ex 08.06..2015
D.f._
J.f. V. B.
..06.2015
| ← Anulare act. Decizia nr. 1003/2015. Tribunalul TELEORMAN | Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 84/2015.... → |
|---|
