Pretenţii. Decizia nr. 661/2015. Tribunalul TELEORMAN

Decizia nr. 661/2015 pronunțată de Tribunalul TELEORMAN la data de 03-06-2015 în dosarul nr. 2764/740/2014

ROMÂNIA

TRIBUNALUL TELEORMAN

SECTIA CIVILĂ

Dosar nr._ / 2014

DECIZIA CIVILĂ NR. 661

APEL

Ședința publică de la 3 iunie 2015

Tribunalul compus din:

Președinte – C. Doinița

Judecător - V. M.

Grefier - P. S.

Pe rol, judecarea apelului civil declarat de apelanta-reclamantă S.C. T. S. S.R.L. cu sediul în A., .. 715 A, jud. Teleorman – prin administrator judiciar D. IPURL, cu sediul în A., . A, . Teleorman, împotriva sentinței civile nr. 196 din 15 ianuarie 2015 pronunțată de Judecătoria A., în contradictoriu cu intimata-pârâtă M. A. M., domiciliată în A., ., ., județul Teleorman, având ca obiect – pretenții.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este îndeplinită.

Apelul este scutit de plata taxei judiciare de timbru conform art. 77 din Legea nr. 85/2006.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că apelanta-reclamantă S.C. T. S. S.R.L., prin administrator judiciar D. IPURL a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Tribunalul, verificând competența materială, generală și teritorială, în conformitate cu dispozițiile art. 131 raportat la art. 482 Cod procedură civilă, constată că este legal investit în soluționarea cauzei de față.

În ce privește cererea formulată de apelantă prin motivele de apel, în sensul de a se efectua adresă către Asociația de proprietari pentru a se comunica înscrisurile deținute de aceasta referitoare la modul de formare a debitului și perioada la care se referă, respinge cererea, întrucât Asociația de proprietari nu este parte în dosarul de față, iar pe parcursul judecării procesului, apelanta avea posibilitatea de a solicita înscrisurile pe care le considera utile soluționării prezentei cauze.

Cu privire la proba testimonială solicitată în sensul de a fi citat ca martor reprezentantul asociației de proprietari, o consideră ca nefiind utilă cauzei și o respinge .

Având în vedere solicitarea apelantei-reclamante S.C. T. S. S.R.L. prin administrator judiciar D. IPURL de judecare în lipsă și actele îndeplinite în procedura de regularizare, lasă cauza în pronunțare asupra apelului declarat de apelanta-reclamantă.

T R I B U N A LU L

Deliberând reține următoarele:

Prin cerereaînregistrată pe rolul Judecătoriei A. sub nr._, la data de 23.06.2014, reclamanta S.C. T. S. S.R.L a chemat în judecată pârâta M. A., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 3714 lei, reprezentând contravaloare energie termică furnizată și facturată și majorări de întârziere.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a livrat energie termică asociației de proprietari din care face parte pârâta, facturată la nivel de asociație, facturile fiind remise lunar de către angajații reclamantei asociației de proprietari. Acesta din urmă a primit de fiecare dată facturile fără a avea obiecțiuni și le-a achitat parțial, rămânând neachitate sume pentru stingerea cărora asociația a cesionat către reclamantă sumele restante pe care pârâta le avea de plată către aceasta pentru agentul termic ori alte datorii către asociație.

De asemenea, a învederat că modalitatea efectivă de calcul se află în posesia cedentei asociații de proprietari.

În ceea ce privește notificarea cesiunii, reclamanta a învederat că prin invitația la ședința de informare privind medierea a notificat cesiunea pârâtei, iar, în subsidiar, pentru cazul în care pârâta a refuzat să primească invitația care conținea și notificarea cesiunii, a arătat că invocă preved. art. 1580 C.civ..

În drept, au fost invocate dispozițiile art.192 și următoarele Cod Procedură Civilă, art.1270 și următoarele din Codul civil și art.969 și următoarele Vechiul Cod civil, art.1566 Cod civil.

În susținerea cererii, a depus la dosarul cauzei, în fotocopie, următoarele înscrisuri: proces-verbal de informare (f. 5); adresa Tribunalului Teleorman privind numirea D. IPURL ca administrator judiciar provizoriu al reclamantei (f. 6); tabel debite predat de cedentă (f. 7, 8); contract de cesiune de creanță încheiat între reclamanta . și Asociația Proprietarilor de Apartamente nr. 48, înregistrat sub nr. 305/13.05.2014 (f. 9-11); invitația pârâtei la ședința de informare privind avantajele medierii (f. 12); dovadă comunicare invitație (f. 13).

Cererea este scutită de plata taxelor judiciare de timbru, potrivit art.77 din Legea nr. 85/2006.

Pârâta a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a invocat următoarele excepții: excepția lipsei de procedură privind numele, prenumele și domiciliul, excepția lipsei procedurii medierii conform Legii nr. 192/2008, excepția tardivității, iar ca excepții de fond a invocat: excepția lipsei calității procesuale a . active, excepția lipsei calității procesuale pasive, excepția lipsei dovezii de reprezentant a asociației de proprietari, excepția prescripției, excepția de nulitate a contractului, excepția de neîndeplinire a obligațiilor contractuale, excepția peremptorii și incompatibilității, pe care instanța le-a analizat conform părții introductive a prezentei.

Pe fond, pârâta a arătat că nu recunoaște debitul în sumă de 3714 lei, către asociația de proprietari, întrucât din anul 2009 nu a primit agent termic, și nici modalitatea de calcul a debitului.

În susținere, a solicitat și încuviințarea probei testimoniale, pe care instanța a respins-o ca inadmisibilă.

La data de 02.09.2014, reclamanta a depus răspuns la întâmpinare, solicitând respingerea excepțiilor și apărărilor de fond invocate de pârâtă, precizând că cesiunea a fost notificată debitorului cedat prin invitația la ședința de informare cu privire la mediere și prin cererea de chemare în judecată, iar faptul că pârâta s-a debranșat la rețeaua de termoficare nu are nicio relevanță.

Asociația de proprietari din care face parte pârâta, pentru a-și acoperi datoriile către ., a cesionat acesteia din urmă debitele pe care le avea de încasat de la membri asociației.

Este evident că pârâta nu este obligatori să fie datoare la agentul termic, suma cesionată putând reprezenta orice debit către asociație.

La data de 01.10.2014, prin serviciul registratură, pârâta a depus la dosarul cauzei note scrie, solicitând menținerea excepțiilor invocate prin întâmpinare

În cauză, instanța a încuviințat pentru reclamantă proba cu înscrisurile atașate dosarului.

Prin sentința civilă nr. 196 din 15.01.2015 a Judecătoriei A. s-a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că între reclamantă, în calitate de cesionar și Asociația de proprietari nr. 48, în calitate de cedent, a fost încheiat contractul de cesiune de creanță nr. 305 din 13.05.2014, acesta fiind însușit de părți prin semnătură și ștampilă.

Obiectul contractului sus-menționat este reprezentat de transmiterea către reclamantă a datoriei pe care pârâta din prezenta cauză o avea către Asociația de proprietari nr. 48, în contul debitului restant pe care asociația îl înregistra la data de 31.12. 2012, către reclamantă.

Valoarea creanței transmise a fost stabilită de către părți în art. 2 din contract, respectiv 3714 lei.

Potrivit art. 5 din contract, la semnarea acestuia cedentul trebuie să predea cesionarului extras din fișa de evidență analitică a debitorului cedat, valoarea penalităților pentru întârzierea la plată și alte înscrisuri care dovedesc întreruperea prescripției, iar potrivit art.9 din același contract, pe întreaga perioadă a derulării litigiului dintre debitorul cedat și reclamantă, conducerea asociației are obligația de a pune la dispoziția acesteia din urmă, înscrisurile solicitate de instanță.

Având în vedere dispozițiile art.102 alin.(1) din Legea nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr.287/2009 privind Codul civil, potrivit cărora contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa și faptul că prezentul contract a fost încheiat la data de 13.05.2014, instanța a constatat că dispozițiile legale aplicabile contractului de cesiune mai sus menționat sunt cele ale Codului civil din 2009.

Potrivit art.1566 alin.1 Cod civil, cesiunea de creanță este convenția prin care creditorul cedent transmite cesionarului o creanță împotriva unui terț.

Ca urmare a încheierii unui contract de cesiune de creanță, cedentul este obligat, potrivit dispozițiilor art.1574 Cod civil, să remită cesionarului titlul constatator al creanței aflat în posesia sa, precum și orice alte înscrisuri doveditoare ale dreptului transmis, iar în caz de cesiune parțială, cesionarul are dreptul la o copie legalizată a acestora.

Totodată,s-a reținut că reclamanta nu a făcut dovada demersurilor întreprinse în vederea obținerii înscrisurilor care să facă dovada pretențiilor solicitate.

Față de cele mai sus expuse, instanța a considerat că nu este întemeiată cererea reclamantei de a face aplicarea dispozițiilor art. 297 C.proc.civ., potrivit cărora „când se arată că un înscris necesar soluționării procesului se află în posesia unui terț, acesta va putea fi citat ca martor, punându-i-se în vedere să aducă înscrisul în instanță”, iar „când deținătorul înscrisului este o persoană juridică, reprezentanții ei vor putea fi citați ca martori”.

Pentru a reține astfel, instanța de fond a avut în vedere că Asociația de proprietari nr. 48 nu este un terț față de raportul juridic dedus judecății, în cadrul căruia aceasta din urmă are calitatea de cedent, reclamanta de cesionar, iar pârâtul de debitor cedat.

De asemenea, asociația avea obligația atât în virtutea legii (art. 1574 C.civ.), cât și în virtutea convenției încheiate cu reclamanta (art. 9 din contractul de cesiune), să pună la dispoziția acesteia din urmă toate înscrisurile doveditoare ale creanței, iar reclamanta dreptul corelativ acestei obligații.

Totodată, s-a reținut că reclamanta nu a făcut dovada demersurilor întreprinse în vederea obținerii înscrisurilor care să facă dovada pretențiilor solicitate și nici a refuzului Asociației de proprietari de a le înmâna.

Acest text este inaplicabil și față de aspectul că reclamanta, în momentul în care a preluat creanța prin cesiune, trebuia să se asigure că aceasta este una certă, întemeiată și susținută cu înscrisuri justificative, pentru a le putea exhiba în exact aceleași condiții care s-ar impune cedentei.

Potrivit art.3 lit. i din Legea nr.230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, cheltuielile asociației de proprietari sunt definite ca fiind cheltuielile sau obligațiile financiare ale asociației care sunt legate de exploatarea, reparația ori întreținerea proprietății comune, precum și cheltuielile cu serviciile de care beneficiază proprietarii și care nu sunt facturate individual către proprietățile individuale, iar potrivit lit. j din același articol cota de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari este suma corespunzătoare din cheltuielile asociației, pe care fiecare proprietar este obligat să o plătească lunar.

Având în vedere aceste dispoziții legale, cât și obiectul contractului de cesiune, instanța a constatat că prezenta creanță este supusă Legii nr. 230/2007.

Din dispozițiile acestei legi, reiese că „asociația de proprietari poate intermedia servicii între furnizori și proprietarii consumatori, în special cu privire la serviciile publice de utilități”, „serviciul de intermediere din partea asociației de proprietari constă în: repartizarea facturilor către proprietari prin lista de plată lunară”(art. 28), „toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari” (art.46), „asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată”, „termenul de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, afișate pe lista lunară de plată, este de maximum 20 de zile calendaristice” (art.49).

Totodată, potrivit art. 25 alin.1 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007 aprobate prin HG 1588/2007, „cotele de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, calculate pentru fiecare proprietar din condominiu, vor fi achitate de aceștia, după caz, în termen de maximum 20 zile de la data afișării listei de plată, dată care trebuie să fie înscrisă în lista de plată respectivă”.

Față de aspectele menționate, instanța de fond a reținut ca incidente în prezenta cauză și prevederile art.249 Cod Procedură Civilă potrivit cărora., „cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească”.

Având în vedere faptul că obligația de a plăti o sumă de bani este o obligație de a da, creditorului acestei obligații, în vederea obținerii executării acesteia prin intermediul unei acțiuni în justiție, îi revine sarcina de a proba existența titlului constatator al creanței și executarea propriilor obligații, urmată de afirmarea neexecutării obligației debitorului, acestuia din urma revenindu-i sarcina de a dovedi prin chitanțe de plată faptul că nu mai există nicio obligație valabilă, aceasta fiind stinsă anterior prin plată.

În consecință, instanța a reținut că, în prezenta cauză, pretențiile solicitate de către reclamantă nu au caracter cert, motiv pentru care instanța a respins cererea, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel în termen reclamanta, care a formulat critici pentru nelegalitate și netemeinicie, prin care a solicitat în principal, admiterea apelului și trimiterea cauzei spre rejudecare, și în subsidiar, schimbarea hotărârii, în sensul admiterii acțiunii.

A motivat că instanța de fond a făcut o greșită apreciere a situației de fapt și de drept, precum și a probelor administrate în cauză.

În dezvoltarea acestui motiv de apel, a arătat că în mod greșit instanța de fond a refuzat să facă aplicarea dispozițiilor art. 297 C. proc. civ., pentru soluționarea cauzei fiind necesar un înscris deținut de un terț, anume, asociația de proprietari.

Sub același aspect, a menționat că dispozițiile legale avute în vedere de instanța de fond nu își găsesc aplicabilitate în speță, deoarece a depus toate înscrisurile pe care i le-a înmânat cedenta, iar aceasta era obligată să depună restul de înscrisuri.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 466 și urm. C. proc. civ.

În dovedire, a solicitat efectuarea unei adrese către asociația de proprietari pentru a depune toate înscrisurile deținute de acesta referitoare la modul de formare a debitului și proba cu un martor, probe respinse motivat de instanța de apel.

Intimatul pârât nu a depus întâmpinare.

Verificând în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, prin prisma dispozițiilor legale aplicabile, Tribunalul, va respinge ca nefondat apelul declarat pentru considerentele care vor succede.

În ce privește critica potrivit căreia instanța de fond a refuzat să facă aplicarea dispozițiilor art. 297 C. proc. civ., se apreciază că nu este întemeiată.

Sub acest aspect, se reține că prima instanță a apreciat în mod corect că Asociația de proprietari nr. 48 nu este un terț față de raportul juridic dedus judecății, în cadrul căruia aceasta din urmă are calitatea de cedent, reclamanta de cesionar, iar pârâta de debitor cedat, asociația având obligația atât în virtutea legii (art. 1574 C.civ.), cât și în virtutea convenției încheiate cu reclamanta (art. 9 din contractul de cesiune), să-i pună la dispoziție toate înscrisurile doveditoare ale creanței.

În același timp, din înscrisurile depus la dosarul cauzei, nu rezultă că reclamanta ar fi solicitat respectivele înscrisuri, iar Asociația de proprietari nr. 48 ar fi refuzat să i le pună la dispoziție, pentru a justifica că a fost în imposibilitate de a le depune la dosarul cauzei și a face dovada pretențiilor formulate, dovadă care îi revenea potrivit art. 249 C. proc. civ.

Apelanta a mai susținut că dispozițiile legale avute în vedere de instanța de fond nu își găsesc aplicabilitate în speță, deoarece a depus toate înscrisurile pe care i le-a înmânat cedenta, iar aceasta era obligată să depună restul de înscrisuri, critică care, de asemenea, nu poate fi primită.

Reclamanta a depus la fond un tabelul nominal ( fila 7 din dosar), care nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru a avea valoare probatorie, acesta reprezentând un înscris sub semnătură privată emanând de la cedentul-asociația de proprietari, în care este înscrisă o sumă globală pe care aceasta susține că pârâta o datora către asociație.

În cauză, instanța de fond a apreciat în mod corect că în speță sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 230/2007, care la art. 48 alin.2 din Legea nr. 230/2007 se referă la liste de plată lunare, care trebuie să conțină suficiente elemente de identificare a creanțelor, termenul în care acestea trebuie achitate și, de asemenea, să prevadă diferențiat debitul principal de penalitățile de întârziere, condiții neîndeplinite de înscrisul mai sus menționat.

Față de considerentele expuse, se constată că nu sunt întemeiate criticile formulate, motiv pentru care, în baza art. 480 alin. 1 Cod procedură civilă, se va respinge ca nefondat apelul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta-reclamantă S.C. T. S. S.R.L. cu sediul în A., .. 715 A, jud. Teleorman – prin administrator judiciar D. IPURL, cu sediul în A., . A, . Teleorman, împotriva sentinței civile nr. 196 din 15 ianuarie 2015 pronunțată de Judecătoria A., în contradictoriu cu intimata-pârâtă M. A. M., domiciliată în A., ., ., județul Teleorman.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 3.06. 2015.

Președinte, Judecător, Grefier,

C. Doinița V. M. P. S.

Red - VM.- 30 .06 .2015

Thred PS.- 30.06. 2015- 4 ex

Df.- 2764 /740/2014 – Jud. A.

Jf.- P. dana A.

.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Decizia nr. 661/2015. Tribunalul TELEORMAN