Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 2703/2015. Tribunalul TIMIŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2703/2015 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 01-10-2015 în dosarul nr. 2703/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA I-A CIVILĂ
SENTINTA CIVILA NR. 2703/PI/2015
Ședința din camera de consiliu din 01.10.2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. I.
Grefier R. C.
Pe rol se afla pronunțarea asupra conflictului negativ de competență funcțională invocat la Judecătoria Timișoara.
Procedura legal îndeplinită. Fără citarea părților.
La apelul nominal făcut în ședința camerei de consiliu lipsă părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care instanța a constatat cauza în stare de judecată și a reținut-o spre soluționare.
TRIBUNALUL
In regulator de competență, deliberând asupra cauzei de fața constată următoarele:
Prin încheierea de ședință din 23.04.2015 completul C5 al Secției II civile a Judecătoriei Timișoara a invocat din oficiu excepția de necompetență funcțională a completului investit cu soluționarea dosarului nr._/325/2015 a Judecătoriei Timișoara - Secția II civilă, excepție pe care a admis-o în baza art.200 al.1 și 2 C. și având în vedere faptul că obiectul cauzei privește raporturi de dreptul familiei a trimis cauza Președintelui Secției II civile a Judecătoriei Timișoara în vederea repartizării dosarului unui complet specializat în materia dreptului familiei.
Cauza a fost repartizată aleatoriu completului C19 care a admis excepția de conexitate invocată de pârâta M. Timișoara prin Primar prin întâmpinare și a trimis dosarul la dosarul_ al Judecătoriei Timișoara la Completul C8C în vederea judecării.
Prin încheierea de ședință din 16.09.2015 s-a admis excepția de necompetență funcțională a completului nr. 8 al Judecătoriei Timișoara – Secția a II-a Civilă, invocată din oficiu, cu privire la dosarul nr._/325/2015 al Judecătoriei Timișoara, precum și excepția disjungerii dosarului nr._/325/2015 al Judecătoriei Timișoara de dosarul cauzei, și, drept consecință, s-a disjuns dosarul_/325/2015 al Judecătoriei Timișoara de dosarul cauzei, și s-a restituit dosarul nr._/325/2015 al Judecătoriei Timișoara completului civil inițial învestit, C 5 al Secției a II-a Civilă a Judecătoriei Timișoara.
S-a constatat ivit conflictul negativ de competență funcțională și s-a trimis dosarul nr._/325/2015 al Judecătoriei Timișoara la completul specializat în materia dreptului familie și minori al Secției I Civilă a Tribunalul T., pentru rezolvarea conflictului.
Analizând actele și lucrările dosarului, Tribunalul T. a reținut următoarele:
Față de prevederile art. 107 C.civ., art. 265 C.civ., acțiunea din dosarul nr._/325/2015 al Judecătoriei Timișoara nu face parte din categoria cauzelor care intră în competența completelor specializate în materia dreptului familiei și minori, ci în competența unui complet civil nespecializat, câtă vreme prin cererea formulată inițial în acel dosar s-a solicitat obligarea pârâtei Primăria Timișoara la prelungirea unui contract de închiriere încheiat între aceasta, în calitate de locator, și pârâtul M. N., în calitate de locatar, pentru ca, prin precizarea de cerere formulată anterior primului termen de judecată, să se arate că reclamanta M. A. a înțeles să solicite a se constata tacita prelungire a contractului de închiriere, iar între părțile contractante, Primăria Timișoara și M. N., nu există raporturi de dreptul familiei, solicitarea reclamantei nefiind un petit accesoriu divorțului, așa cum este cel privitor la atribuirea beneficiului contractului de închiriere între soți, conform art. 324 C.civ., urmând să fie avute în vedere prevederile Codului civil ce se aplică în raporturile juridice civile ce se nasc din locațiune (art.1777-1835 C.civ.), fără legătură cu dreptul familiei, astfel că, potrivit dispozițiilor art.135 si 136 N.C.P.C., asupra conflictului de competență ivit intre completul civil și completul specializat în materia raporturilor de familie din cadrul Judecătoriei Timișoara, pentru motivele mai sus redate constată că este competent să soluționeze cauza completului civil inițial învestit, respectiv completul C5 al Secției II civile a Judecătoriei Timișoara, și-n consecință:
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Stabilește în favoarea completului C5 al Secției II civile a Judecătoriei Timișoara inițial investit, competența de soluționare a pricinii și trimite cauza la această instanță.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 01.10.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
Red.I.A.
Tehnored.C.R.
Ex.2/ 06.10.2015
| ← Pretenţii. Decizia nr. 288/2015. Tribunalul TIMIŞ | Fond funciar. Sentința nr. 25/2015. Tribunalul TIMIŞ → |
|---|








