Fond funciar. Sentința nr. 25/2015. Tribunalul TIMIŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 25/2015 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 17-11-2015 în dosarul nr. 1164/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1164/A
Ședința publică din data de 17 noiembrie 2015
PREȘEDINTE: C. P.
JUDECĂTOR: L. Ș.
GREFIER: A. D.
S-a luat în examinare apelul formulat de apelantul F. U. împotriva sentinței civile nr. 258/2014 pronunțata de Judecătoria Lugoj in dosarul nr._ în contradictoriu cu intimații C. L. DE FOND FUNCIAR GĂVOJDIA REPREZENTATĂ PRIN PRIMAR, C. JUDEȚEANĂ DE FOND FUNCIAR T. RESPECTIV C. JUDEȚEANĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR REPREZENTATĂ prin PREFECT, având ca obiect fond funciar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 03.11.2015, când din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea la 17.11.2015 în baza art. 396 Cod procedura civila, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra prezentului apel, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.258/11.02.2014 pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria Lugoj a admis excepția tardivității capătului de cerere prin care s-a solicitat anularea art. 1 pct. 2 din Hotărârea Comisiei Județene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor T. nr. 36/20/24.10.2006. A respins ca neîntemeiată excepția autorității de lucru judecat a Sentinței civile nr. 143/23.01.2008 pronunțată de Judecătoria Lugoj în dosarul nr._ irevocabilă prin Decizia civilă nr. 734/R/30.05.2008 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ cu privire la petitul prin care s-a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate. A respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul F. U. în contradictoriu cu pârâta C. L. de Fond Funciar Găvojdia și pârâta C. Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată Asupra Terenurilor T..
Pentru a pronunța această sentință, prima instanța a reținut următoarele :
Prin Hotărârea Comisiei Județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor T. nr. 36/20/24.10.2006, art. 1 pct. 2, s-a respins contestația formulată de reclamantul U. F. împotriva hotărârii Comisiei Locale de fond funciar a Comunei Găvojdia de respingere a cererii sale de reconstituire a dreptului de proprietate, menționându-se faptul că, în condițiile în care persoanele vizate se consideră neîndreptățite au posibilitatea de a face plângere la judecătoria pe raza căreia se află terenul în termen de 30 de zile de la încunoștințare.
Prin adresa nr. 8485/19.02.2007, primită de reclamant la data de 26.03.2007, astfel cum acesta a susținut în cuprinsul cererii ce a format obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei Lugoj, C. Județeană de fond funciar T. a comunicat respingerea cererii reclamantului de reconstituire a proprietății, dat fiind că nu este întrunită condiția cetățeniei române a solicitantului.
În cuprinsul adresei s-a învederat faptul că împotriva hotărârii comisiei județene se poate face plângere la judecătoria în a cărei rază este situat terenul în termen de 30 de zile de la comunicare.
Prin urmare, având în vedere prevederile art. 53 alin. 2 din Legea nr. 18/1991 potrivit cărora împotriva hotărârii comisiei județene se poate face plângere la judecătoria în a cărei rază teritorială este situat terenul, în termen de 30 de zile de la comunicare, precum și faptul că în prezentul litigiu termenul de 30 zile de la comunicarea hotărârii contestate a fost cu mult depășit, instanța a apreciat întemeiată excepția tardivității primului petit al cererii, prin care s-a solicitat anularea art. 1 pct. 2 din Hotărârea Comisiei Județene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor T. nr. 36/20/24.10.2006, motiv pentru care urmează a admis această excepție.
În ceea ce privește excepția autorității de lucru judecat a Sentinței civile nr. 143/23.01.2008 pronunțată de Judecătoria Lugoj în dosarul nr._ irevocabilă prin Decizia civilă nr. 734/R/30.05.2008 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr. 3071/ 30/2008 cu privire la petitul prin care s-a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate, instanța a apreciat-o neîntemeiată, având în vedere următoarele considerente:
Prin prezenta cerere de chemare în judecată, reclamantul U. F. în contradictoriu cu pârâtele C. L. de fond funciar Găvojdia și C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor T. a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor extravilane în suprafață totală de 18,703 ha, evidențiate în CF nr. 1421 Lugojel, nr. top 1324/919/a/1/b, pe vechiul amplasament, motivând că a redobândit cetățenia română la data de 29.01.2009.
Prin Sentința civilă nr. 143/23.01.2008 pronunțată de Judecătoria Lugoj în dosarul nr._ irevocabilă prin Decizia civilă nr. 734/R/30.05.2008 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, instanța a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamant și de mama sa, F. Marianne împotriva Comisiei Locale de fond funciar Găvojdia și Comisiei Județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor T., prin care s-a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate al reclamanților asupra suprafeței de 18,703 ha teren evidențiat în CF nr. 1010, 1421 Gavojdia nr. top. 1324/919 /a/1/b, reținându-se că reclamanții sunt lipsiți de capacitatea de a dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor agricole în România, neavând cetățenia română.
Prin urmare, întrucât prin prezenta cerere de chemare în judecată reclamantul a învederat o cauză distinctă a cererii sale, un fundament al raportului juridic dedus judecății diferit față de cel demarat anterior, invocând faptul că ulterior soluționării primei cereri de reconstituire a dreptului de proprietate a redobândit cetățenia română, instanța reține că nu există identitate de cauze între cele două litigii și, în temeiul art. 431 C.pr.civ., a respins ca neîntemeiată excepția autorității de lucru judecat a Sentinței civile nr. 143/23.01.2008 pronunțată de Judecătoria Lugoj în dosarul nr._ irevocabilă prin Decizia civilă nr. 734/R/30.05.2008 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ cu privire la petitul prin care s-a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate.
În ceea ce privește cererea reclamantului de obligare a pârâtelor la reconstituirea dreptului de proprietate și emiterea titlului de proprietate, instanța a reținut că prin adresa nr. 2237/03.07.2013 emisă de . comunicat reclamantului că nu este posibilă depunerea unei noi cereri administrative, întrucât cererea a fost soluționată anterior.
Or, potrivit art. 48 din Legea nr. 18/1991 „Cetățenii români cu domiciliul în străinătate, precum și foștii cetățeni români care și-au redobândit cetățenia română, indiferent dacă și-au stabilit sau nu domiciliul în țară, pot face cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafețele de terenuri agricole sau terenuri cu destinație forestieră, prevăzute la art. 45, care le-au aparținut în proprietate, dar numai până la limita prevăzută la art. 3 lit. h) din Legea nr. 187/1945, de familie, pentru terenurile agricole, și nu mai mult de 30 ha de familie, pentru terenurile cu destinație forestieră, în termenul, cu procedura și în condițiile prevăzute la art. 9 alin. (3) - (9)”, respectiv cererea se depune la primăria localității în a cărei rază teritorială se află terenul pentru care urmează să fie reconstituit dreptul de proprietate, iar măsurile stabilite de comisia locală se validează sau invalidează de comisia județeană care este competentă să soluționeze contestațiile, conform art. 51 alin.1 din Legea nr. 18/1991.
Potrivit art. 53 din același act normativ, „(1) Hotărârile comisiei județene asupra contestațiilor persoanelor care au cerut reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate privată asupra terenului, conform dispozițiilor cuprinse în cap. II, și cele asupra măsurilor stabilite de comisiile locale se comunică celor interesați prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire. (2) Împotriva hotărârii comisiei județene se poate face plângere la judecătoria în a cărei rază teritorială este situat terenul, în termen de 30 de zile de la comunicare.”
Prin urmare, obligativitatea comisiei județene de a se pronunța prin hotărâre de validare sau invalidare, în condițiile art.53 alin.1 din Legea nr.18/1991 si art. 27 alin.3 din H.G. nr.890/2005, vizează orice cerere formulată în temeiul legilor fondului funciar, legea neprevăzând nici o excepție de la această regulă.
Astfel, Legea nr. 18/1991 stabilește o procedură administrativ - jurisdicțională cu caracter obligatoriu, astfel încât persoanele îndreptățite la reconstituirea dreptului de proprietate care, în temeiul legilor fondului funciar, nu au urmat această procedură, nu pot pretinde direct instanțelor judecătorești emiterea unei hotărâri de reconstituire a dreptului de proprietate. Numai după parcurgerea procedurii prealabile prevăzute de lege, persoana nemulțumită se poate adresa cu plângere la instanță
În consecință, întrucât reclamantul solicita direct instanței reconstituirea dreptului de proprietate și emiterea titlului de proprietate cu privire la o suprafață de teren pentru care nu a urmat integral procedura obligatorie prevăzută de lege menționată anterior, și având în vedere că instanța nu poate reconstitui dreptul de proprietate la cererea directă a solicitantului, fără ca acesta să se fi adresat în prealabil și comisiei județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, deoarece ar însemna să se substituie în atribuțiile acesteia, instanța, în baza art. 51, art. 53 din Legea nr. 18/1991 și art. 27 din H.G. nr. 890/2005, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamant.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel reclamantul U. F., apreciind ca sentința pronunțată de prima instanța este netemeinică și nelegală, solicitând admiterea apelului, prin anularea sau schimbarea în tot a sentinței pronunțată de prima instanța și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, potrivit art. 480 alin.3 Cod procedura civilă având în vedere ca prima instanța a soluționat procesul fără a intra in cercetarea fondului.
Prima instanța, în mod eronat, a respins acțiunea pe excepția tardivității acțiunii motivând în fapt ca nu a solicitat în termenul de 30 de zile anularea Hotărârii Comisiei Județene de Fond Funciar T. potrivit prevederilor art. 53 alin. 2 din Legea nr. 18/1991, deși a făcut dovada ca a mai existat un dosar de fond funciar la Judecătoria Lugoj, dosarul nr._ care a fost admis în prima instanța pentru ca apoi sa fie respins în recurs, pe excepția lipsei cetățeniei romane, astfel ca nicidecum nu se poate retine în speța ca acțiunea de fata este tardivă.
Se arată că în dosarul nr._ al Judecătoriei Lugoj, instanța de fond a admis acțiunea motivându-si soluția și din prisma Constituției României care prevede la art. 20 si art. 44 alin.2 faptul ca proprietatea privata este garantată și ocrotită în mod egal de lege indiferent de titular.
Apelantul a arătat că, în speța, se impune aplicarea prevederilor art. 20 si 44 alin.2 din Constituția României și a prevederilor comunitare, respectiv a art.1 Protocolul nr. 1 a Convenției Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia „ nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauza de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generate ale dreptului internațional” și prevederile art.6 din aceeași convenție cu privire la dreptul la un proces echitabil.
A invederat apelantul că prima instanța nu a intrat în cercetarea fondului și s-a limitat la respingerea cauzei pe excepția tardivității, astfel că se impune anularea sentinței cu trimiterea spre rejudecare.
Cu privire la încălcarea art. 6 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului s-a pronunțat Curtea Europeana a Drepturilor Omului în doua cauze similare, respectiv Hotărârea din 1.4.2008 cauza V. D. împotriva României (cererea_/02) și Hotărârea din 16.09.2013 cauza G. împotriva României.
Potrivit art. 41 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului, în cazul în care exista o încălcare a Convenției (art. 6) sau a protocoalelor sale (Protocolul 1) și dacă dreptul intern nu permite decât înlăturarea incompletă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții lezate dreptul la despăgubiri.
Apelantul a precizat că, în speță, există posibilitatea înlăturării consecințelor încălcării dreptului sau de proprietate având în vedere și faptul ca apelantul nu a mai beneficiat de acces la justiție cererea sa fiind respinsa pe excepție nefiind judecat fondul, s-ar impune admiterea apelului, anularea sau schimbarea în întregime a sentinței pronunțata de prima instanța având în vedere ca prevederile Tratatului de aderare a României la U,E potrivit căruia, judecătorul național devenit judecător comunitar este obligat să aplice direct dreptul comunitar daca se constată incompatibilitatea dreptului național cu acesta, în virtutea principiilor efectului direct al dreptului comunitar și a supremației acestuia.
Potrivit art. 20 din Constituția României și a prevederilor art. 4-5 NCPC se impune aplicarea cu prioritate a prevederilor art. 1 din Protocolul nr. 1 a Convenției Europene a Drepturilor Omului, apelantul apreciind că are prioritate Dreptul Comunitar raportat la caracterul lacunar al prevederilor dreptului intern, având în vedere și starea de fapt expusă în acțiunea principală.
Prin întâmpinare, C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor T. a solicitat respingerea apelului.
Raportat la criticile ce se aduc sentinței civile nr. 258/11.02.2014, a apreciat că, în mod corect, instanța de judecată a admis excepția tardivității capătului de cerere prin care s-a solicitat anularea art. 1 pct. 2 din Hotărârea Comisiei Județe pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor T. nr. 36/20/24.10.2006.
In cuprinsul considerentelor sentinței civile apelate instanța a reținut faptul că prin adresa nr. 8485/19.02.2007, primită de reclamant la data de 26.03.2007, astfel cum acesta a susținut în cuprinsul cererii ce a format obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei Lugoj, C. Județeană de fond funciar T. a comunicat respingerea cererii reclamantului de reconstituire a proprietății, dat fiind că nu este întrunită condiția cetățeniei române a solicitantului.
Având în vedere prevederile art. 53 alin. 2 din Legea nr. 18/1991 potrivit cărora: "împotriva hotărârii comisiei județene se poate face plângere la judecătoria în a cărei rază teritorială este situat terenul, în termen de 30 de zile de la comunicare.", precum și faptul că în prezentul litigiu termenul de 30 de zile de la comunicarea hotărârii contestate a fost cu mult depășit, în mod corect instanța de judecată a apreciat întemeiată excepția tardivității primului petit al cererii.
Întrucât prin Hotărârea nr. 36/20/24.10.2006 C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor T. a respins contestația lui U. F. deoarece nu face dovada cetățeniei române, a solicitat respingerea cererii de apel și menținerea ca temeinică si legală a sentinței civile nr. 258/11.02.2014.
Analizând apelul declarat în cauză, prin prisma motivelor căii de atac prin raportare la probele administrate in fata judecătoriei, tribunalul constată următoarele - completând motivarea primei instanțe :
În ceea ce privește susținerea apelantului - că instanța de fond în mod greșit nu a soluționat acțiunea pe fondul ei, ci prin admiterea excepției tardivității primului petit și al inadmisibilității petitului doi - tribunalul apreciază că această critică este neîntemeiată.
Conform dispozițiilor art. 248 NCPC, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
Prin Decizia nr. 64/1999 a CC, publicată în M.O. nr. 249 din 2 iunie 1999 s-a stabilit că art. 137 C.pr.civ. - al cărui conținut este regăsit în art. 248 NCP - este constituțional în raport cu dispozițiile art. 21 alin.1 din Constituție; accesul liber la justiție nu trebuie confundat cu procedurile judecătorești stabilite de lege în temeiul art. 125 alin. 3 ( art. 126 alin.2 C.p.civ.) din Constituția României. In cadrul „procedurii de judecată” sunt incluse și rezolvările excepțiilor invocate în cursul procesului, excepții care pot fi de procedură sau de fond. Prevederile art. 137 C.p.civ. reglementează doar ordinea în cadrul judecății, iar nu întreaga problematică a excepțiilor, în scopul de a evita o judecată inutilă sau efectuarea unor acte de procedură care apoi ar trebui refăcute de altă instanță. Prevederile art. 137 C. pr. civ. asigură o legală administrare a justiției și se înscriu în spiritul principiilor constituționale de dreptate și justiție.
Se constată că prima instanță s-a pronunțat cu precădere și motivat asupra excepției tardivității primului petit al acțiunii reclamantului, dând eficiență dispozițiilor legale enunțate, reținând că prin adresa nr. 8485/19.02.2007, primită de apelant la data de 26.03.2007, C. Județeană de fond funciar T. a comunicat respingerea cererii reclamantului de reconstituire a proprietății, dat fiind că nu este întrunită condiția cetățeniei române a solicitantului ( Hotărârea Comisiei Județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor T. nr. 36/20/24.10.2006, art. 1 pct. 2).
Tribunalul constată faptul că apelantul a formulat plângere la judecătorie cu depășirea termenului procedural imperativ de 30 de zile de la încunoștințare, la data de 10.07.2013, motiv pentru care se impunea admiterea excepției tardivității și respingerea primului petit ca fiind tardiv formulat, deoarece reclamantul este decăzut din termenul de a mai formula o asemenea plângere.
Se reține că prima instanță s-a pronunțat cu precădere și motivat și asupra excepției inadmisibilității petitului doi al acțiunii.
Reclamantul a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor extravilane în suprafață totală de 18,703 ha, evidențiate în CF nr. 1421 Lugojel, nr. top 1324/ 919/a/1/b, pe vechiul amplasament, motivând că a redobândit cetățenia română la data de 29.01.2009.
Chiar dacă a invocat ca și temei de drept dispozițiile legilor fondului funciar, în fapt, instanța a fost investită cu o acțiune în revendicare pe calea dreptului comun, în condițiile în care reclamantul a formulat anterior și o cerere de reconstituire a dreptului de proprietate în baza legilor fondului funciar, care a fost soluționată prin respingere.
Or, dreptul comun a fost înlocuit cu Legea nr. 18/1991 care cuprinde atât norme speciale de drept substanțial, cât și reglementarea unei proceduri administrative, obligatorii, prealabile sesizării instanței. Prin dispozițiile sale, Legea nr. 18/1991 cu completările și modificările ulterioare a suprimat practic posibilitatea recurgerii la dreptul comun în cazul ineficacității actelor de preluare a terenurilor agricole și, fără să diminueze accesul la justiție, a adus perfecționări sistemului reparator, supunându-l totodată controlului judecătoresc prin aceste norme cu caracter special.
Apelantul reclamant se află în situația de a solicita direct în instanță prin formularea unei acțiuni în revendicare întemeiată pe dispozițiile dreptului comun, obligarea la restituire, în condițiile în care a formulat cereri de reconstituire în baza legilor succesive speciale din materia fondului funciar, cereri ce au fost respinse, pe considerentul că nu avea calitatea de a dobândi aceste terenuri, deoarece nu deținea cetățenia română, la data formulării cererilor. Împrejurarea că ulterior acestei date a dobândit cetățenia română nu prezintă relevanță, deoarece condițiile de exigibilitate ale reclamantului au fost analizate în raport de momentul formulării cererii și până la expirarea termenului limită de depunere a actelor și nu ulterior finalizării procedurii administrative.
Art. 53 din Legea nr. 18/1991reglementează procedura plângerii – drept cale de atac împotriva hotărârilor sau a altor operațiuni juridice ale comisiilor de fond funciar prin care se urmărește desființarea acestora, modificarea lor sau obligarea comisiilor de fond funciar la efectuarea acestora.
Art. 64 din Legea nr. 18/1991 reglementează plângerea împotriva refuzului de punere în posesie.
Cele două procedurii distincte și expres reglementate în Legea nr. 18/1991 au obiecte diferite, iar dispozițiile acestora sunt de strictă aplicare și interpretare, nu pot fi extinse pe cale de analogie și nu se pot combina în lex terția.
În fapt, apelantul tinde la o reexaminare pe fond - de data aceasta pe calea dreptului comun - a cererii anterioare de reconstituire a dreptului de proprietate, aspect inadmisibil, câta vreme legea specială a reglementat proceduri distincte care trebuiau urmate.
Dispozițiile Legii nr. 18/1991 în concurs cu normele dreptului comun, se aplică în mod prioritar, astfel că după adoptarea legii de reparație nu mai există posibilitatea unei opțiuni între a urma procedura Legii nr. 18/1991 și a recurge în continuare la dreptul comun, respectiv, promovarea unei acțiuni întemeiate pe dispozițiile Codul civil. În prezent Legea nr. 18/1991, constituie dreptul comun în materia retrocedării acestor imobile.
Existența Legii nr. 18/1991, nr. 1/2000, a legii nr. 247/2005, derogatorii de la dreptul comun, cu consecința imposibilității utilizării unei reglementări anterioare, nu încalcă art. 6 din Convenție în situația în care calea oferită de legea specială pentru valorificarea dreptului dedus pretins este una efectivă.
Fără a elimina accesul la justiție, legile speciale în materia fondului funciar conțin norme de procedură specială, suprimând practic acțiunea dreptului comun .
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, în cauza Golder contra Regatului Unit, 1975, că „Dreptul de acces la tribunale nu este un drept absolut”, statul putând să reglementeze într-un anumit mod accesul la justiție și chiar să îl supună unor limitări sau restricții. Curtea recunoaște statelor membre o marjă de apreciere în privința drepturilor fundamentale care nu sunt privite ca drepturi absolute, cum este și dreptul la un proces echitabil. De asemenea, nu se aduce atingere nici prevederilor art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care garantează protecția unui bun actual aflat în patrimoniul persoanei interesate sau a unei speranțe legitime cu privire la valoarea patrimonială respectivă. Simpla solicitare de a obține un bun preluat de stat nu reprezintă nici un bun actul și nici o speranță legitimă (cauza P. contra României).
În cauza P. contra României s-a reținut că: „convenția nu impune statelor contractante nici o obligație specifică de reparare a nedreptăților sau prejudiciilor cauzate înainte ca ele să fi ratificat convenția.
Declanșarea procedurii administrative obligatorii, prealabilă sesizării instanței judecătorești are loc pe calea unei cereri adresate de persoana îndreptățită Comisiei Locale de Fond Funciar.
Pentru evitarea perpetuării stării de incertitudine în ceea ce privește situația juridică a unor asemenea imobile legea a instituit un termen în interiorul căruia trebuie formulată cererea, termen prelungit succesiv, sancțiunea nerespectării lui constând în pierderea dreptului de a solicita revendicarea imobilelor preluate de stat.
Având în vedere aceste considerente, după data intrării în vigoare a legii speciale, o acțiune în revendicare a imobilelor pe care le vizează acest act normativ, întemeiată pe dispozițiile dreptului comun, este inadmisibilă: în situația în care nu s-a declanșat procedura administrativă, prealabilă și obligatorie prevăzută de legea specială, în situația în care această procedură nu este finalizată la data sesizării instanței sau procedura este finalizată în sensul respingerii cererilor formulate.
Tribunalul reține că judecătoria a respins excepția autorității de lucru judecat, în condițiile în care în cauză operează puterea de lucru judecat.
Autoritatea de lucru judecat cunoaște, conform reglementării actuale, două manifestări procesuale – respectiv, aceea de excepție procesuală și aceea de prezumție, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părți.
Dacă în manifestarea sa de excepție procesuală (care corespunde unui efect negativ, extinctiv, de natură să oprească a doua judecată), autoritatea de lucru judecat presupune într-adevăr, tripla identitate de elemente (obiect, părți, cauză), nu tot astfel se întâmplă atunci când acest efect important al hotărârii se manifestă pozitiv, respectiv, demonstrând modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a se statua diferit.
Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis. Această reglementare a autorității de lucru judecat în forma prezumției vine să asigure, din nevoia de ordine și stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârii judecătorești.
Prin introducerea unei noi cereri, având ca obiect reconstituirea dreptului de proprietate asupra acelorași terenuri, reclamantul tinde să lipsească de efectele lucrului judecat o hotărâre anterioară - sentința civilă nr. 143/23.01.2008 pronunțată de Judecătoria Lugoj în dosarul nr._ irevocabilă prin decizia civilă nr. 734/R/30.05.2008 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ - prin care s-a stabilit irevocabil că reclamantul și de mama sa, F. Marianne sunt lipsiți de capacitatea de a dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor agricole în România, neavând cetățenia română.
În speță, trebuia să se dea eficiență prezumției de lucru judecat, respectiv să se rețină că a fost deja dezlegată chestiunea vizând netemeinicia acțiunii reclamantului.
În relația dintre părți, această prezumție are caracter absolut, înseamnă că reclamantul nu poate introduce o nouă acțiune în cadrul căreia să pretindă stabilirea contrariului ceea ce s-a statuat judecătorește anterior.
Împrejurarea că în primul proces s-a invocat un anumit motiv, în timp ce în prezentul proces se invocă alte argumente nu deschide – contrar aprecierii apelantului – calea unui nou proces.
În realitate, reclamantul nu pretinde o altă cauză juridică a dreptului său, ci formulează doar o nouă apărare, ceea ce nu este permis însă, după ce litigiul a fost tranșat irevocabil.
Pentru aceste considerente, tribunalul va respinge, apreciind ca fiind neîntemeiat, apelul declarat în cauză.
Fără cheltuieli de judecată, necuvenite apelantului și nesolicitate de către intimați.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelantul F. U., cu domiciliul ales în Lugoj .. 16, ., . la avocat O. C. împotriva sentinței civile nr. 258/2014 pronunțata de Judecătoria Lugoj in dosar nr._ în contradictoriu cu intimații C. L. de Fond Funciar Găvojdia, reprezentată prin Primar, cu sediul în Găvojdia . jud. T., C. Județeană de Fond Funciar T. respectiv C. Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra terenurilor reprezentată prin Prefect, cu sediul în Timișoara ., jud. T..
Fără cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 17 noiembrie 2015.
PREȘEDINTE, JUDECATOR,
C. P. L. Ș.
GREFIER,
A. D.
Red.C.P./tehnored. A.D.
5 ex./3 .
Prima instanta: judecator C. A. A.
| ← Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 2703/2015. Tribunalul TIMIŞ | Cereri. Sentința nr. 3499/2015. Tribunalul TIMIŞ → |
|---|
