Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 108/2016. Tribunalul TIMIŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 108/2016 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 02-02-2016 în dosarul nr. 108/2016
Acesta nu este document finalizat
Cod ECLI ECLI:RO:TBTIM:2016:014._
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 108/A
Ședința publică din 02.02.2016
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: A. A.
JUDECĂTOR: L. D.
GREFIER: ANIȘOARA T.
Pe rol fiind pronunțarea asupra apelului civil declanșat de către apelanta-reclamantă . Primar împotriva sentinței civile nr. 9168/03.07.2015 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât V. P., având ca obiect acțiune în răspundere delictuală.
Dată fără citarea părților.
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 28.01.2016, care face parte integrantă din prezenta decizie, și când instanța, în baza art. 396 alin. 2 N.C.P.C., a amânat pronunțarea pentru astăzi, 02.02.2016, când
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 9168/03.07.2015 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._, a fost respinsă acțiunea formulata de reclamanta . Prima în contradictoriu cu pârâtul V. P..
Pentru a pronunța această sentință, judecătoria a reținut următoarele:
Art. 1359 cod civil prevede că „(1) Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare. (2) Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă”.
Pentru a se angaja răspunderea civilă delictuală a unei persoane trebuie îndeplinite patru condiții: existența unui prejudiciu, existența unei fapte ilicite, raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu, vinovăția celui care a cauzat prejudiciul.
Instanța a reținut că reclamanta nu a dovedit existența prejudiciului, respectiv al cuantumului acestuia, față de dispozițiile art. 249 Cod procedură civilă care prevede că „Cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege”.
Astfel, prin Dispoziția nr. 9/2015 a Primarului Comunei U. (f. 7) s-a dispus recuperarea de la pârât a sumei de 32.488,07 lei, reprezentând prejudiciul adus bugetului local prin greșita gestionare a cantității de țeavă aflată în proprietatea Comunei U.. Această dispoziție a fost emisă ținând seama de constatările rezultate în urma încheierii procesului-verbal de inventariere nr. 0351/12.02.2015 și a notelor explicative nr. 352/12.02.2015 și nr. 353/12.02.2015, astfel cum se arată în preambulul său, or aceste înscrisuri nu stabilesc cuantumul respectivului prejudiciu. De altfel, acest cuantum nu reiese nici din expertiza contabilă extrajudiciară (f. 8-17) sau din Decizia nr. 85/15.09.2014 a Curții de Conturi, Camera de Conturi T. (f. 18-32).
Față de cele de mai sus, văzând și dispozițiile legale sus-menționate, prima instanța a respins acțiunea ca nedovedită.
Contra acestei sentințe, în termen legal, uzând de dreptul conferit de legea procesuală civilă, a declanșat calea de atac a apelului reclamanta . temeiul art. 480 Cod procedura civila schimbarea in tot a sentintei atacate, in sensul admiterii actiunii formulata de reclamantă.
În susținerea căii de atac, apelanta a criticat solutia pronuntata de catre instanta de fond, pentru urmatoarele motive:
- apreciază ca hotararea pronuntata de instanta de fond este nemotivata, instanta de fond nu justifica motivul pentru care apreciaza ca prejudiciul nu este dovedit;
- instanta interpreteaza in mod gresit materialul probator, in sensul ca probele administrate nu fac dovada cuantumului prejudiciului;
- instanta nu a respectat art. 22 din Codul de pricedura civila in privinta rolului judecatorului in aflarea adevarului, in sensul ca judecatorul are indatorirea sa staruie, prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greseala privind aflarea adevarului in cauza, pe baza stabilirii faprelor si prin aplicarea corecta a legii, in scopul pronuntarii unei hotatari temeinice si legale, fiind in drept sa ceara partilor sa prezinte explicatii si sa dispuna administrarea probelor pe care le considera necesare, precum si alte masuri prevazute de lege, chiar daca partile se impotrivesc.
Apelanta apreciază ca in mod gresit instanta de fond a considerat ca prejudiciul solicitat de reclamantă nu a fost dovedit, respectiv nu a fost dovedit cuantumul acestuia. Inscrisurile depuse la dosar si raportul de expertiza extrajudiciara in materie contabila stabilesc cu certitudine existenta prejudiciului, dar si cuantumul acestuia, fiind depuse la dosarul cauzei toate inscrisurile avute in vedere la stabilirea cuantumului prejudiciului.
Solicita instanței sa aibă in vedere si faptul ca paratul nu a formulat aparari prin care sa conteste cuantumul prejudiciului si existenta lui si nu au fost propuse contraprobe din care sa rezulte o alta valoare a prejudiciului decat cea indicata de reclamantă.
In cazul in care instanta s-a considerat nelamurita cu privire la modul in care a fost stabilit cuantumul prejudiciului suferit, in virtutea rolului sau activ, apreciază ca era necesara solicitarea de lamuriri si explicatii cu privire la cuantumul acestuia, lamuriri care nu au fost solicitate.
Atat timp cat instanta a avut la dispozitie inscrisuri si raportul de expertiza care dovedesc existenta si cuantumul prejudiciului, probe necontestate de parat si nu au fost administrate alte probe care fac dovada contrara celor sustinute de catre reclamantă, apreciază ca este nelegala solutia de respingere a cererii ca fiind nedovedit prejudiciul.
Pentru toate aceste motive, solicita admiterea apelului, schimbarea in tot a sentintei atacate si admiterea actiunii civile astfel cum a fost formulata de reclamantă.
In drept, art. 466 si urmatoarele Cod procedura civila.
Intimatul, deși legal citat, nu a formulat întâmpinare.
Examinând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate, prin prisma motivelor de apel formulate, cu observarea particularităților pricinii, reproșurile ce se aduc primei instanțe se verifică a fi neîntemeiate pentru cele ce urmează:
Critica vizând nemotivarea sentinței apelate se privește a fi nefondată, de vreme ce judecătoria a argumentat de ce, în opinia sa, nu sunt întrunite toate condițiile cerute cumulativ de imperativul art. 1349 apartenent noii legi civile pentru a fi întrunită răspunderea civilă delictuală a intimatului-pârât, insistând cu precădere asupra nedovedirii cuantumului prejudiciului pretins a fi fost produs în patrimoniul apelantei prin înscrisurile depuse în probațiune la dosar de către reclamanta-apelantă. Știut fiind că în absența dovedirii prejudiciului nu poate fi antrenată răspunderea civilă delictuală a pretinsului făptuitor, fiind de prisos analizarea celorlalte condiții cerute de norma legală supra anunțată.
Răspunzând următoarelor critici aduse hotărârii atacate pe care le va analiza coroborat, instanța de apel își însușește concluzia judecătoriei potrivit căreia înscrisurile depuse în probațiune de către reclamanta-apelantă nu au aptitudinea de stabili cu certitudine cuantumul prejudiciului și, de altfel, nici persoana responsabilă. De vreme ce, așa cum judicios a reținut și prima instanță, în raportul Curții de Conturi prejudiciul nu este cuantificat (dimpotrivă, la punctele 2.3 și 2.4 din raport - care interesează speța pendinte -, se decide stabilirea întinderii prejudiciului și luarea măsurilor ce se impun în vederea recuperării integrale a acestuia, prezentându-se numai o valoare estimativă a acestuia - a se vedea fila 14 din dosarul de fond), iar expertiza extrajudiciară depusă la dosar, departe de a confirma cuantumul prejudiciului reclamat prin litigiul pendent, precum și persoana responsabilă, conduce mai degrabă la concluzii contrarii raportului Curții de Conturi (a se vedea concluziile lucrării de specialitate - fila 17 din dosarul de fond).
Tribunalul amintește că art. 254 alin. 6 c. proc. civ. prevede că „Cu toate acestea, partile nu pot invoca in caile de atac omisiunea instantei de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus si administrat in conditiile legii”; în alți termeni, apelanta nu poate reproșa în calea de atac absența rolului activ al primei instanțe, care de altfel, se verifică a fi o facultate și nu o obligație, așa cum rezultă din interpretarea coroborată a alin. (5) și (6) apartenent art. 254 evocat supra; și aceasta cu atât mai mult cu cât reclamanta-apelantă a beneficiat de asistență juridică prin serviciile unui apărător ales.
De altfel, nici în calea de atac apelanta, cu toate că a observat motivele pentru care i s-a respins cererea de chemare în judecată de către prima instanță, nu a înțeles să propună suplimentarea probatoriului prin administrarea unor noi probe, așa cum avea posibilitatea să o facă, potrivit art. 470 alin.1 lit. d c. proc. civ. Mai mult, la interpelarea expresă a instanței de apel, apelanta, prin apărător ales, a învederat că înțelege și cunoaște efectele juridice pe care le produce o probă extrajudiciară (fie ea și o expertiză de specialitate) și a apreciat că probatoriul depus și administrat în fața instanței de fond (constând exclusiv în probe extrajudiciare) se coroborează și este îndestulător pentru a-i dovedi pretențiile.
Cum și în calea de atac a apelului exercitarea rolului activ se constituie într-o facultate pentru instanța de control judiciar (așa cum rezultă din prevederile art. 478 alin. 2 în corelație cu art. 479 alin. 2 - apartenente ambele legii procedurale civile), față de poziția procesuală exprimată de apelantă, prin al său apărător ales (atât prin intermediul căii de atac, în susținerea căreia nu s-a propus administrarea altor probe, cât și oral, în ședință publică, la termenul de judecată din data de 28.01.2016) instanța de apel se va pronunța asupra căii de atac în baza probatoriului administrat în fața judecătoriei și care, așa cum supra s-a demonstrat, nu se verifică a avea aptitudinea de a dovedi, în primul rând, cuantumul prejudiciului pretins a fi fost produs de pârâtul-intimat, în perioada în care a exercitat funcția de primar al unității administrativ-teritoriale.
Pasivitatea de care a dat dovadă pârâtul-intimat (ce nu și-a exprimat nici-o poziție procesuală pe parcursul celor două etape ale judecății) nu poate fi asimilată nici măcar unei prezumții simple de recunoaștere a pretențiilor reclamate, în accepția art. 327 și 329 c. proc. civ., în absența existenței unei dispoziții legale în acest sens (cum se verifică a fi, de exemplu, cea instituită de art. 358 c. proc. civ.) și a coroborării cu alte probe administrate în fața instanței.
De aceea, reluând recapitulativ cele expuse, tribunalul găsește nefondat apelul. Motiv pentru care, în temeiul art. 480 alin. (1) c. proc. civ., îl va respinge și va păstra ca fiind legală și temeinică sentința primei instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declanșat de către apelanta-reclamantă . Primar, cu sediul procedural ales la Cabinet Avocat L. A., în Timisoara, .. 6 ., împotriva sentinței civile nr. 9168/03.07.2015 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât V. P., cu domicliul în ., jud. T..
Definitivă.
Pronunțată azi, 2.02.2016, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.
Președinte, Judecător, A. A. L. D.
Grefier,
Anișoara T.
Red. A.A.
Tehnored. A.T.
Ex. 4/02.03.2016
Prima instanță: Judecătoria Timișoara - jud. M. B.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 131/2016. Tribunalul TIMIŞ | Ordonanţă preşedinţială. Hotărâre din 29-02-2016,... → |
|---|
