Acţiune pauliană. Decizia nr. 610/2016. Tribunalul TIMIŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 610/2016 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 09-05-2016 în dosarul nr. 610/2016
Acesta nu este document finalizat
Cod ECLI ECLI:RO:TBTIM:2016:014._
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA I-A CIVILĂ
DECIZIE Nr. 610/A/2016
Ședința publică de la 09 Mai 2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE R. A.
Judecător C. P.
Grefier R. M. ȘOFRONICI
Pe rol se află soluționarea apelului civil, privind pe pârâta apelantă D. A. împotriva sentinței civile nr. 1481/04.11.2015 pronunțata de Judecatoria D. în dos. nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât D. N. și intimații reclamanți J. P. și G. G., având ca obiect acțiune pauliană.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru pârâta apelantă liupsă, avocat S. T., cu împuternicire avocațială la dosar, pentru intimații reclamanți lipsă se prezintă avocat P. A., cu împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind intimatul pârât D. N..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care
Potrivit disp. art. 131 al. 1 coroborate cu disp. art. 95 pct. 4 din noul cod procedură civilă, aprobat prin Legea nr. 134/2010, instanța constată că este competentă din punct de vedere general, material și teritorial să soluționeze cauza.
Reprezentanții părților prezente arată cp nu mai au alte cereri de formulat.Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța, în temeiul disp. art. 392 din noul cod de pr. civ., constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul, pe fond.
Apelanta pârâtă prin reprezentant solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat, schimbarea în tot a sentinței apelate, în sensul respingerii acțiunii reclamanților ca inadmisibilă, fără cheltuieli de judecată. Învederează instanței că în urma partajului voluntar dintre soții D. au fost împărțite bunurile dobândite în timpul căsătoriei. Divorțul dintre soți a reprezentant motivul încheieri convenției de partaj, contrar susținerilor intimaților reclamanți cât și reținerea primei instanțe, că au fost fraudate interesele acestora. Fostul soț a rămas proprietar pe un teren, considerat a fi cu o valoare superioară debitului urmărit de către intimați, de peste 300.000 euro la momentul anului 2006, fiind încheiat un antecontractcontract de vânzare cumpărare pentru o suprafață de 2.400 mp prin care s-a stabilit o valoare de 80.000 euro. Ulterior, la momentul partajului, debitorul D. N. nu a știut că terenul în suprafață de 10.000 mp nu este suficient pentru îndestularea creditorilor săi. Consideră că nu e îndeplinită condiția fraudei, iar prima instanță a apreciat în mod greșit nerecunoașterea de către soțul D. că prin perfectarea actului contestat pe cale pauliană a cauzat creditorilor săi un prejudiciu.
Intimații reclamanți prin reprezentant solicită respingerea apelului, menținerea sentinței apelate ca temeinică și legală, conform motivelor expuse pe larg în întâmpinare, cu cheltuieli de judecată. Se arată că actul de partaj a fost încheiat între soți pe durata căsătoriei, înaintea divorțului, act în car se recunoaște contribuția egală la dobândirea bunurilor, fiind stabilit faptul că bunurile vor trece în proprietatea exclusivă a soției, fără ca pârâtul D. N. să primească vreo sumă de bani cu titlu de sultă. Cu privire la frauda intereselor intimaților reclamanți, se dovedește prin soluționarea litigiului declarat de D. N. anterior datei de emitere a certificatului de divorț. Depune la dosarul cauzei chitanța de plată ., nr. 964/09.05.2016 în cuantum de 2400 lei, reprezentând onorariu avocațial.
Tribunalul declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare asupra fondului, potrivit disp. art. 394 noul cod de pr. civ.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului declarat împotriva sentinței nr. 1481/04.11.2015 pronunțata de Judecatoria D. in dos. nr._, constată următoarele:
Prin sentința nr. 1481/04.11.2015 pronunțata de Judecatoria D. in dos. nr._, prima instanță a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanții intimați J. P. și G. G. în contradictoriu cu pârâta apelantă D. A. și pârâtul intimat D. N. în sensul constatării ca inopozabil față de reclamanții apelanți a actului de partaj voluntar autentificat sub nr.337/03.04.2014 de către BNP B. P. cu privire la sistarea stării de indiviziune asupra imobilului înscris în CF_ Pădureni ,nr. top.112/a/1/a;112/a/2/a;112/b/1 constând în teren intravilan în suprafață de 3100 mp. și locuință P+M și asupra imobilului înscris în CF_ Pădureni cu nr. top.112/a/1/b/1;112/a/2/b/1;112/b/2/a constând în teren intravilan în suprafață de 840 mp. De asemenea s-a dispus indisponibilizarea acestor bunuri până la încetarea executării silite a creanței reclamanților intimați în cuantum de 40.000 Euro fiind respinsă în rest acțiunea.
A obligat pârâții, la plata către reclamanții intimați a sumei de 6704,62 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele: La data de 06 iulie 2004 între reclamanții J. P. și G. G., în calitate de promitenți cumpărători și pârâtul D. N., în calitate de promitent vânzător, a fost încheiată promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare prin care promitentul vânzător se obliga să vândă iar promitenții cumpărători să cumpere imobilul constând în teren arabil situat în zona G., jud. T., în suprafață de 1 ha, teren ce urma a fi dobândit de pârât în temeiul Legii 42/1990, prin împroprietărirea de către Statul Român conform OG 1528/2013. Prețul vânzării a fost convenit la suma de 1000 EURO și, așa cum rezultă din cuprinsul convenției, a fost achitat integral la data semnării acesteia.
Întrucât pârâtul a refuzat perfectarea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică, reclamanții, promitenți cumpărători, au promovat acțiune civilă la judecătoria Timișoara, solicitând instanței pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare având ca obiect terenul în suprafață de 1 ha situat pe raza localității G..
Așa cum rezultă din sentința civilă nr. 9972/10.04.2012 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._/325/2011, în timpul procesului, pârâtul D. N. a declarat în mod expres că nu mai dorește încheierea actului de vânzare-cumpărare întrucât s-a răzgândit. Ca atare, instanța a respins acțiunea reclamanților, reținând că dreptul de creanță al reclamanților pentru a obține pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare a terenului promis a încetat și a fost înlocuit de dreptul acestora de creanță pentru suma de 40.000 EURO, reprezentând de 40 de ori prețul plătit pârâtului la data semnării promisiunii, în condițiile în care a fost activată clauza de răzgândire inserată în promisiunea de vânzare-cumpărare ca urmare a refuzului promitentului vânzător de a transfera dreptul de proprietate asupra imobilului în patrimoniul promitenților cumpărători.
D. urmare, reclamanții au promovat o nouă acțiune, însă, de această dată solicitând instanței obligarea pârâtului la plata sumei de 40.000 EURO reprezentând prețul dezicerii pentru terenul înscris în CF_ G., ce a făcut obiectul promisiunii de vânzare-cumpărare nr. 5009/06.07.2004.
Prin sentința civilă nr. 1881/07.02.2013, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._/325/2012, definitivă prin decizia civilă nr. 11/10.01.2014 pronunțată de Tribunalul T. și irevocabilă prin decizia civilă nr. 392/R/16.04.2014 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, pârâtul D. N. a fost obligat la plata către reclamanți a sumei de 40.000 EURO.
La data de 03.04.2014 pârâtul D. N. și pârâta D. A. încheie actul de partaj voluntar autentificat sub nr. 337/03.04.2014 la BNP B. P. prin care cei doi sistează coproprietatea asupra imobilelor constând în teren intravilan în suprafață de 3100 mp și locuință P+M având nr. top. 112/a/1/a;112/a/2/a;112/b/1, înscris în CF_ Pădureni și teren intravilan în suprafață de 840 mp având nr. top. 112/a/1/b/1;112/a/2/b/1;112/b/2/a, înscris în CF_ Pădureni, prin atribuirea de către pârâtul D. N. a cotei sale de ½ din cele două imobile către pârâta D. A., respectiv prin atribuirea în proprietatea exclusivă a întregului drept de proprietate, fără plata vreunei sulte de către aceasta din urmă.
Prin cererea de chemare în judecată ce formează obiectul prezentului dosar reclamanții au solicitat, pe calea acțiunii pauliene, declararea inopozabilității față de aceștia a actului de partaj voluntar, apreciind că prin încheierea acestuia pârâtul D. N., în calitate de debitor, le-a cauzat un prejudiciu, dată fiind creanța acestora de 40.000 EURO.
Potrivit art. 1562 Cod civil, pentru ca un asemenea demers judiciar să fie admisibil trebuie îndeplinite cumulativ mai multe condiții și anume: creanța creditorului trebuie să fie certă lichidă și exigibilă și, de regulă, anterioară actului atacat, actul încheiat de debitor să fi cauzat un prejudiciu creditorului, frauda debitorului iar, în cazul actelor cu titlu oneros, conform art. 1562 alin. 2 Cod civil, este nevoie ca terțul să fi cunoscut că prin actul atacat se cauzează un prejudiciu creditorului.
Analizând fiecare condiție, raportat la speța de față, instanța a apreciat ca fiind admisibilă acțiunea reclamanților pentru următoarele considerente.
În ceea ce privește prima condiție, așa cum a arătat mai sus, titlul de creanță al reclamanților îl reprezintă sentința civilă nr. nr. 1881/07.02.2013 pronunțată de Judecătoria Timișoara, care, prin rămânerea sa definitivă prin decizia civilă nr. 11/10.01.2014 pronunțată de Tribunalul T., a devenit certă lichidă și exigibilă, evident, data acesteia fiind anterioară actului de partaj voluntar încheiat de pârâți la data de 03.04.2014.
În ceea ce privește cea de-a doua condiție, creditorul poate solicita constatarea inopozabilității actelor juridice încheiate de debitor în frauda intereselor sale, numai dacă face dovada unui prejudiciu. De regulă, prejudiciul creditorului constă în faptul că debitorul și-a provocat sau și-a mărit o stare de insolvabilitate existentă prin încheierea actului atacat, conform art. 1562 alin. 1 Cod civil.
Cu toate acestea, nu doar actele prin care debitorul își provoacă sau își accentuează o stare de insolvabilitate pot fi atacate pe cale pauliană, art. 1562 alin. 1 cod civil referindu-se la aceste acte doar cu titlu exemplificativ. Cert este că pentru a crea un prejudiciu creditorului, actul atacat trebuie să provoace o însărăcire a debitorului.
În speță, instanța a reținut că la data încheierii actului de partaj voluntar debitorul D. N. deținea în proprietate terenul în suprafață de 1 ha înscris în CF_ G.. Cu toate că atât prin răspunsul la interogatoriu cât și prin documentele depuse la dosar, în speță, promisiunea de vânzare-cumpărare din data de 29.12.2006 (f. 138), pârâtul D. N. susține că terenul de la G. are o valoare mare, de cel puțin 300.000 EURO, teza acestuia este infirmată de raportul de evaluare întocmit la data de 12.08.2014, în cadrul executării silite demarate de reclamanți pentru recuperarea creanței în cuantum de 40.000 EURO, potrivit căruia cota de 19/20 deținută de pârâtul D. N. din terenul în suprafață de 10.000 mp înscris în CF_ G., cu nr. cad. A78/6/5/8, are o valoare de 24.795 EURO. Astfel, în perioada întocmirii actului de partaj voluntar încheiat de pârâți, valoarea terenului de la G. aflat în proprietatea pârâtului D. N. în cotă de 19/20 avea o valoare cu mult sub cea estimată de debitor și mai mică decât valoarea creanței creditorilor.
Pe de altă parte, potrivit actului de partaj voluntar atacat de reclamanți, cota de ½ din imobilele constând în teren intravilan în suprafață de 3100 mp și locuință P+M având nr. top. 112/a/1/a;112/a/2/a;112/b/1, înscris în CF_ Pădureni și teren intravilan în suprafață de 840 mp având nr. top. 112/a/1/b/1;112/a/2/b/1;112/b/2/a, înscris în CF_ Pădureni, aflată în proprietatea pârâtului D. N. anterior partajului a fost evaluată la suma de 129.980,76 lei, echivalentul a aproximativ 29.000 EURO.
În consecință, instanța a reținut că la momentul încheierii actului de partaj voluntar bunurile aflate în patrimoniul debitorului D. N. aveau o valoare de aproximativ 54.000 EURO iar prin transmiterea către pârâta D. A. a cotei de ½ din imobilele situate în Pădureni fără a primi nimic în schimb, debitorul D. N., fără a deveni insolvabil, și-a provocat o diminuare semnificativă a patrimoniului, creând astfel un prejudiciu creditorilor săi, respectiv reclamanților din prezenta speță.
Instanța a mai reținut că este de notorietate faptul că începând cu anul 2009 valoarea terenurilor a scăzut drastic față de valoarea acestora din perioada 2005 – 2007.
De asemenea, contextul în care a fost realizat actul de partaj voluntar, îndrituiește instanța să aprecieze că debitorul D. N. a cunoscut faptul că prin încheierea actului creează un prejudiciu creditorilor, fiind astfel îndeplinită și cea de-a treia condiție de admisibilitate, respectiv frauda debitorului.
Astfel, la scurtă vreme după rămânerea definitivă a sentinței civile nr. 1881/07.02.2013 pronunțată de Judecătoria Timișoara, dar înainte de soluționarea recursului împotriva deciziei civile nr. 11/10.01.2014 pronunțată de Tribunalul T., pârâții, conform răspunsurilor la interogatoriile administrate acestora, au hotărât să divorțeze pe cale notarială. Dacă prin întâmpinare pârâta D. A. (f.62) arăta că la baza deciziei de a divorța au stat neînțelegerile dar și starea de sănătate a fostului soț, prin răspunsul la interogatoriu aceasta arăta că decizia de a divorța s-a întemeiat pe motive pur personale și intime. Cu toate acestea, în ciuda neînțelegerilor dintre aceștia și a stării de sănătate a pârâtului D. N., după divorț foști soți au continuat să locuiască în aceeași casă. În acest context pârâții au încheiat actul de partaj voluntar atacat de reclamanți prin care pârâtul D. N., deși era de notorietate că valoarea terenurilor nu mai este la nivelul celei din perioada 2005-2007, a fost de acord să transmită fără sultă pârâtei D. A. cota sa de ½ din imobilele situate în Pădureni, diminuându-și în mod evident patrimoniul în detrimentul creditorilor săi.
Cu privire la cea de-a patra condiție, respectiv complicitatea terțului la frauda debitorului, instanța apreciază că în speță nu este cazul pentru ca o astfel de ipoteză să fie incidentă, având în vedere că prin transmiterea către D. A. a cotei de ½ din imobilele situate în Pădureni fără sultă, pârâtul D. N. i-a făcut fostei sale soții o donație indirectă, or, potrivit art. 1562 alin. 2 Cod civil, complicitatea terțului la frauda debitorului trebuie dovedită de creditor doar atunci când acțiunea pauliană este îndreptată împotriva unui contract cu titlu oneros.
Fiind astfel îndeplinite condițiile de admisibilitate a acțiunii pauliene instanța a constatat că actul de partaj voluntar încheiat între pârâții D. N. și D. A. autentificat sub nr. 337/03.04.2014 la BNP B. P. cu privire la sistarea stării de indiviziune asupra imobilului înscris în CF_ Pădureni, nr. top 112/a/1/a; 112/a/2/a; 112/b/1, constând în teren intravilan în suprafață de 3100 mp și locuință P+M și asupra imobilului înscris în CF_ Pădureni cu nr. top. 112/a/1/b/1; 112/a/2/b/1; 112/b/2/a constând în teren intravilan în suprafață de 840 mp, este inopozabil față de reclamanți, fapt pentru care a dispus indisponibilizarea imobilelor de mai sus până la încetarea executării silite a creanței reclamanților în cuantum de 40.000 EURO.
Cu privire la cererile reclamanților de repunere a părților în situația anterioară cu consecința întoarcerii cotei de ½ din imobilul înscris în CF_ Pădureni, nr. top 112/a/1/a; 112/a/2/a; 112/b/1, constând în teren intravilan în suprafață de 3100 mp și locuință P+M și din imobilul înscris în CF_ Pădureni cu nr. top. 112/a/1/b/1; 112/a/2/b/1; 112/b/2/a constând în teren intravilan în suprafață de 840 mp, în patrimoniul pârâtului D. N. precum și obligarea pârâtei D. A. la plata către reclamanți a contravalorii creanței acestora, instanța le a respins întrucât prin admiterea acțiunii pauliene actul fraudulos devine inopozabil pentru creditorul reclamant însă își menține valabilitatea și continuă să producă efecte între părțile care au participat la încheierea lui, bunul înstrăinat, așa cum a arătat mai sus, ca efect al admiterii acțiunii rămâne indisponibilizat până la terminarea executării silite. Pe de altă parte, potrivit art. 1565 alin. 2 Cod civil, terțul dobânditor poate păstra bunul plătind creditorului o sumă de bani egală cu prejudiciul suferit de acesta, textul de lege de mai sus neinstituind în sarcina terțului dobânditor o obligație de plată în favoarea creditorului.
Dată fiind culpa procesuală a pârâților, în temeiul art. 453 alin. 1 C., instanța a obligat pârâții la plata către reclamanți a sumei de 6704,62 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel doar pârâta apelantă D. A. solicitând admiterea apelului ,schimbarea în tot a sentinței civile apelate în sensul respingerii acțiunii civile promovate de către reclamanții intimați ca inadmisibilă.
În motivarea apelului pârâta apelantă a arătat instanța de fond a reținut în mod eronat ca fiind îndeplinite condițiile admisibilității acțiunii revocatorii, întemeiate pe dispozițiile art. 1562 Cod civil, în cauză nefiind îndeplinită condiția săvârșirii unei fraude de către debitor. Contrar reținerii primei instanțe, în cauză nu este îndeplinită condiția săvârșirii unei fraude de către debitor, întrucât convenția de partaj voluntar încheiată între soți, nu reprezentă un act de fraudare a drepturilor lor, ci o înțelegere normală între foștii soți care au înțeles să-și împartă bunurile dobândite din timpul căsătoriei.
Pronunțarea desfacerii căsătoriei prin acordul părților, a fost precedată de înțelegerea dintre soți cu privire la partajul bunurilor. Divorțul dintre soți a reprezentant motivul încheieri convenției de partaj, contrar susținerilor intimaților reclamanți cât și reținerea primei instanțe, că au fost fraudate interesele acestora. Fostul soț a rămas proprietar pe un teren, considerat a fi cu o valoare superioară debitului urmărit de către intimați, de peste 300.000 euro la momentul anului 2006, fiind încheiat un antecontractcontract de vânzare cumpărare pentru o suprafață de 2.400 mp prin care s-a stabilit o valoare de 80.000 euro. Ulterior, la momentul partajului, debitorul D. N. nu a știut că terenul în suprafață de 10.000 mp nu este suficient pentru îndestularea creditorilor săi.
Apreciază că prima instanță a apreciat în mod greșit nerecunoașterea de către debitorul D. N. că prin perfectarea actului contestat pe cale pauliană a cauzat creditorilor săi un prejudiciu, întrucât debitorul D. N. avea convingerea că acel teren va fi suficient pentru îndestularea intimaților.
Apelanta solicită a se observa că reclamanții intimați ar fi putut să urmărească acel teren pentru a se îndestula, dacă ar fi fost de bună credință. Însă la momentul formulării acțiunii pauliene, aceștia au fost de rea credință.
În drept a invocat art. 466 și următoarele din Noul Cod de procedură civilă.
Intimații reclamanți au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat, menținând ca temeinică și legală hotărârea primei instanțe.
În primul rând se arată că apelul formulat vizează aspecte cu privire la pârâtul D. N., care nu a înțeles să formuleze cale de atac, hotărârea având putre de lucru judecat față de acesta.
În opinia intimaților reclamanți, pârâta apelantă nu are interes și nici calitate de a formula apărări în ceea ce privește lipsa dovezii fraudei debitorului D. N..
Potrivit actului de partaj încheiat între soți, acesta s-a încheiat pe durata căsătoriei, înaintea divorțului, act în care se recunoaște contribuția egală a soților la dobândirea bunurilor supuse partajului, fiind stabilit faptul că bunurile vor trece în proprietatea exclusivă a soției, fără ca pârâtul D. N., care a contribuit la dobândire bunurilor în cotă de ½ să primească vreo sumă de bani cu titlu de sultă.
Având în vedere că termenul recursului declarat de D. N. a fost la data de 16.04.2014, anterior emiterii certificatului de divorț, dovedește intenția de a frauda interesele intimaților reclamanți.
Reclamanții intimați apreciază că partajul voluntar a fost făcut între soți cu intenția vădită de sustragere a oricărei obligații de plată, deși normele fundamentale de drept vorbesc de executarea de bună voință și în tocmai a obligațiilor stabilite în sarcina lor, norme care au încercat să fie eludate și înlăturate prin orice act viclean din partea pârâtului 1.
Reclamanții intimați consideră că promisiunea de vânzare cumpărare a fost încheiată pro cauza, adică în același an în care au fost achiziționate imobilele. Iar conform actului de partaj la data achiziționării imobilului nu era casă ci doar autorizației de construcție, pârâții cumpărând un teren pentru care existau documentele necesare și obligatorii de edificare a casei. Astfel, față de acest aspect este dubios cine ar fi plătit în 2006 suma de 80.000 euro pentru 2000 mp teren, și ar fi așteptat aproape 10 ani să devină proprietar.
Se arată că afirmațiile pârâților legate de valoarea imensă a acestui teren este nedovedită, întrucât conform extrasului CF este vorba de un teren arabil extravilan și unul intravilan, curți, construcții sau un teren pentru care ar fi fost elaborat vreun PUZ care să-i mărească valoarea.
Executarea silită a pârâtului vizează suma de 40.000 euro și aproximativ 25.000 lei cheltuieli de judecată și executare silită, o valoare net superioară a sumelor ce au fost executate până în prezent, aspect ce dovedește că actul de partaj a fost încheiat în scopul fraudării intereselor reclamanților prin diminuarea în mod vădit a averii pârâtului.
Analizând apelul prin prisma motivelor invocate Tribunalul apreciază că acesta este nefondat.
Prin cererea de chemare în judecată reclamanții intimați în contradictoriu cu pârâții au solicitat să se constate starea de insolvabilitate a pârâtului intimat D. N., să se constate inopozabilitatea față de reclamanții intimați a actului de partaj voluntar autentificat sub nr.337/2014 de către BNP B. P., repunerea pârâților în situația anterioară cu consecința întoarcerii cotei de ½ parte din bunurile partajate în patrimoniul pârâtului intimat debitor D. N. sau obligarea pârâtei apelante D. A. să plătească reclamanților intimați contravaloarea creanței și indisponibilizarea bunurilor ce au făcut obiectul actului de partaj voluntar până la încetarea executării silite a creanței în cuantum de 40,000 Euro demarată în dosarul execuțional 42/ex/2014 al B. G. L..
Tribunalul reține că împotriva sentinței civile a declarat apel doar pârâta apelantă D. A., aceasta neavând calitatea de debitoare a reclamanților intimați ci pe aceea de terț .
Pârâtul intimat debitor D. N. nu a declarat apel împotriva sentinței civile apelate.
În ceea ce privește susținerilor reclamanților intimați din întâmpinare referitor la eventuala lipsă de interes a pârâtei apelante D. A. de a declara apel împotriva sentinței civile în litigiu în lipsa unui apel declarat de către debitorul pârât intimat D. N. Tribunalul reține că acestea nu pot fi reținute. Astfel pârâta apelantă D. A. în calitate de terț dobânditor al bunurilor în litigiu prin actul de partaj voluntar în litigiu a dobândit prin acest act dreptul de proprietate deplin asupra imobilelor în litigiu astfel că constatarea inopozabilității actului de partaj încheiat de către aceasta în calitate de parte precum și indisponibilizarea bunurilor în litigiu produce consecințe juridice și asupra patrimoniului acesteia.
Mai mult Tribunalul reține că potrivit art.477 alin. 2 Ncpc devoluțiunea va opera cu privire la întreaga cauză atunci când apelul nu este limitat la anumite soluții din dispozitiv ori atunci când se tinde la anularea hotărârii sau dacă obiectul litigiului este indivizibil.
În cauză obiectul litigiului este indivizibil în sensul că inopozabilitatea actului de partaj și indisponibilizarea bunurilor ce au făcut obiectul acestui act până la executarea creanței se produce față de toate părțile actului juridic în litigiu.
Pentru aceste considerente Tribunalul reține că pârâta apelantă D. A. are interes în promovarea prezentului apel chiar dacă debitorul pârât intimat D. N. nu a declarat el însuși apel.
În ceea ce privește fondul apelului, Tribunalul reține că prima instanță în mod corect și legal a reținut că în cauză sunt aplicabile dispozițiile noului cod civil sub aspectul dreptului substanțial raportat la data încheierii actului a cărui revocare se cere ,respectiv 03.04.2014.
Conform art.1562 Noul Cod Civil, creditorii pot să atace, în numele lor personal, actele viclene făcute de debitor în prejudiciul drepturilor lor.
Prin urmare, condițiile impuse de textul de lege sunt următoarele: actul atacat trebuie să fi creat un prejudiciu creditorului, respectiv prin încheierea lui debitorul și-a cauzat sau și-a majorat starea de insolvabilitate, trebuie să existe o fraudă din partea debitorului în cazul actelor cu titlu gratuit și o participare a terțului cu care acesta a încheiat actul atacat la fraudă în cazul actelor cu titlu oneros, respectiv aceste persoane să cunoască faptul că prin încheierea actului debitorul își creează sau mărește insolvabilitatea, iar creanța trebuie să fie certă la data introducerii acțiunii.
Analizând dacă condițiile de mai sus sunt îndeplinite, Tribunalul reține că prima instanță în mod legal și temeinic a statuat că reclamanții intimați J. P. și G. G. au împotriva pârâtului intimat D. N. debitor, o creanță certă, lichidă și exigibilă în cuantum de 40.000 Euro, constatată prin titlul executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 1881/07.02.2013 a Judecătoriei Timișoara pronunțată în dosar nr._/325/2012, definitivă prin decizia civilă nr.11/10.01.2014 a Tribunalului T. și irevocabilă prin decizia civilă nr.392/R/16.04.2014 a Curții de Apel Timișoara.
Referitor la condiția ca actul atacat să fi produs un prejudiciu reclamanților intimați instanța reține că pârâtul intimat D. N. nu a executat de bunăvoie obligația stabilită prin hotărâre judecătorească în sarcina lor, astfel că reclamanții apelanți au trecut la executare silită.
La data de 03.04.2014 între pârâtul intimat D. N. și pârâta apelantă D. A. a intervenit actul de partaj voluntar încheiat în timpul căsătoriei prin care pârâta apelantă a dobândit proprietatea în cotă de 1/1 parte asupra imobilelor în litigiu fără plata vreunei sulte ci cu instituirea unei obligații de întreținere a pârâtului intimat.
Prin urmare, instanța reține că prin încheierea actului de partaj în litigiu, pârâtul debitor intimat D. N., deși nu și-a creat o stare de insolvabilitate și-a provocat o diminuare semnificativă a patrimoniului său, împrejurare ce are drept consecință prejudicierea reclamanților intimați creditori personali ai acestuia.
Cu privire la condiția fraudei,Tribunalul reține că prima instanță în mod legal și temeinic a stabilit că în ceea ce îi privește pe pârâtul intimat debitor D. N. acesta este de rea credință, încheind actul de partaj voluntar la scutră vreme de la rămânerea definitivă a sentinței civile nr.1881/2013 ce constituie titlu executoriu, anterior desfacerii căsătoriei cu pârâta apelantă și fără a stabilit vreo sultă corespunzătoare cotei sale de ½ parte deținută din bunurile comune.
Susținerea pârâtei apelante potrivit căreia s-a stabilit de comun acord de către soți prestarea unei întrețineri în locul unei sulte în bani, dată fiind starea de sănătate a debitorului pârât intimat întăresc ideea unor manopere frauduloase prin care s-a încercat sustragerea de la urmărire silită a bunurilor comune ale soților știut fiind faptul că drepturile dobândite din prestații de întreținere sunt incesibile și insesizabile astfel că nu pot face obiectul unei urmăriri silite.
În ceea ce o privește însă pe pârâta apelantă Durec A. Tribunalul reține că prima instanță în mod corect a stabilit că raportat la caracterul gratuit al actului de partaj în litigiu, caracter dedus din lipsa stipulării unei sulte corespunzătoare cotei de ½ parte din bunurile comune ale pârâtului intimat, nu este obligatorie dovedirea participării la fraudă și a acesteia raportat la dispozițiile art.1562 alin. 2 Noul cod civil.
Pentru toate aceste considerente tribunalul în temeiul art.480 alin. 1 Noul cod procedură civilă va respinge apelul pârâtei apelante ca nefondat.
În ceea ce privește cheltuielile de judecata Tribunalul reține că reclamanții intimați au solicitat cheltuieli de judecată în apel, astfel că potrivit art.455 Ncpc pârâta apelantă fiind cea care a căzut în pretenții prin respingerea căii de atac promovate va fi cea care va suporta aceste cheltuieli.
Cuantumul cheltuielilor de judecată dovedit de către reclamanții intimați în apel este de 2400 lei conform chitanței nr.964/09.05.2016 reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de către apelanta pârâtă D. A. cu domiciliul procedural ales la SCPA S. & Asociații din Timișoara, .. 1, . în contradictoriu cu pârâtul intimat D. N. domiciliat în Pădureni, nr.154B, jud. T. și reclamanții intimați J. P. domiciliat în Timșioara, ., jud. T. și G. G. domiciliată în Dumbrăvița, ., jud. T. împotriva sentinței civile nr.1481/04.11.2015 a Judecătoriei D..
Obligă apelanta pârâtă la plata către intimatul reclamant J. P. a sumei de 2400 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică azi, 09.05.2016.
Președinte, R. A. | Judecător, C. P. | |
Grefier, R. M. ȘOFRONICI |
Red. R.A. 16 Mai 2016
Tehnored. 16 Mai 2016
Prima inst:Judecătoria Timișoara- Judecător:M. M. D.
Red 6 ex, .>
| ← Partaj judiciar. Sentința nr. 1078/2016. Tribunalul TIMIŞ | Obligaţie de a face. Decizia nr. 611/2016. Tribunalul TIMIŞ → |
|---|
