Cereri. Hotărâre din 01-03-2016, Tribunalul TIMIŞ
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 01-03-2016 în dosarul nr. 241/2016
Cod ECLI ECLI:RO:TBTIM:2016:014._
ROMANIA
TRIBUNALUL TIMIS
SECTIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.241 /A
Ședința publică din 01.03.2016
PREȘEDINTE – M. R.
JUDECĂTOR – A. C.
GREFIER – F. S. H.
Pe rol judecarea apelului declarat de apelantul petent P. de pe lângă Judecătoria Timișoara împotriva sentintei civile numărul 9445/13.07.2015 pronuntata de Jud. Timisoara in dos._ in contradictoriu cu intimata O. M. D., având ca obiect internare nevoluntară.
Dezbaterile asupra apelului au avut loc in data de 26.02.2016, fiind consemnate in incheierea de sedinta din acea dată, parte integrantă din prezenta hotărâre, cand instanța, in temeiul art. 396 NC.p.c., a amânat pronunțarea pentru azi, 01.03.2016, dând următoarea hotărâre:
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei civile de față:
Prin sentința civilă nr.9445/13.07.2015 pronunțata in dosarul nr._, Judecătoria Timișoara a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de petentul P. de pe L. Judecătoria Timișoara în contradictoriu cu intimata O. M. D., fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că prin ordonanța de clasare a cauzei emisă în dosarul nr. 7394/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara s-a dispus clasarea cauzei cu privire la săvârșirea de către O. M. D. a infracțiunilor de amenințare si distrugere, iar în temeiul art. 315 alin. 2 lit. e cod pr. pen s-a dispus sesizarea Judecătoriei Timișoara în vederea internării nevoluntare a numitei O. M. D..
Din probele administrate în cauză, respectiv raportul de expertiză medico-legală psihiatrică nr. 2161/14/13.02.2015 întocmit de IML Timișoara (f. 90 dosar urmărire penală) a rezultat că intimata suferă de psihoză paranoidă, fond organic, dementă Alzheimer forma ușoară.
Prin același raport comisia a recomandat instituirea măsurii de siguranță a internării medicale, prevăzută de art. 110 din codul penal.
Instanța a respins ca neîntemeiată acțiunea petentului reținând că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 53 și art. 54 din Legea nr. 487/2002.
Potrivit acestora: ,, procedura de internare nevoluntară se aplică numai după ce toate încercările de internare voluntară au fost epuizate”.
O persoană poate fi internată prin procedura de internare nevoluntară numai dacă un medic psihiatru abilitat hotărăște că persoana suferă de o tulburare psihică și consideră că:
a) din cauza acestei tulburări psihice există pericolul iminent de vătămare pentru sine sau pentru alte persoane;
b) în cazul unei persoane suferind de o tulburare psihică gravă, neinternarea ar putea antrena o gravă deteriorare a stării sale sau ar împiedica să i se acorde tratamentul adecvat ,,.
Deci condițiile internării medicale nevoluntare sunt ca persoana respectivă poate constitui un pericol pentru sine și pentru cei din preajmă. De asemenea, administrarea unui tratament inadecvat poate duce la o deteriorare a stării sale de sănătate.
Prin urmare, Comisia de expertiză medico-legală psihiatrică, nu a stabilit că fată de intimata se impune măsura internării nevoluntare, conform Legii nr. nr.487/2002, a sănătății mintale și a protecției persoanelor cu tulburări psihice, neconfirmând că pentru aceasta din cauza tulburări psihice, există pericolul iminent de vătămare pentru sine sau pentru alte persoane și că neinternarea ar putea antrena o gravă deteriorare a stării sale de sănătate sau ar împiedica să i se acorde tratamentul adecvat.
De asemenea instanța a reținut că pentru ca lipsirea de libertate a unei persoane să fie conformă Convenției Europene a Drepturilor Omului, în primul rând trebuie să se încadreze în unul din cazurile prevăzute limitativ la literele a-f, paragraf 1, art.5 din Convenție (hotărârile Winterwerp c. Olandei/24.10.1979, Cicek c. Turciei/27.02.2001, DG c.Irlandei/16.05.2002, Vasileva c. Danemarcei/25.09.2004) și supuse, în principiu, unei interpretări restrictive.
Pentru aceste considerente instanța a respins cererea petentei, luând act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinței a declarat apel reclamantul apelant P. de pe langa Judecătoria Timișoara, solicitând, în temeiul art. 480 C. pr. civ., admiterea apelului și anularea sentinței civile nr. 9445/13.07.2015 a Judecătoriei Timișoara, în sensul admiterii cererii.
In motivarea apelului, reclamantul a arătat ca in mod netemeinic prima instanță a dispus respingerea cererii formulate de P. de pe lângă Judecătoria Timișoara considerând că raportul de expertiză medico-legală psihiatrică nu a stabilit că fată de intimata se impune măsura internării nevoluntare.
Prin raportul de expertiză medico-legală comisia a recomandat instituirea măsurii de siguranță a internării medicale, prevăzută de art. 110 din codul penal.
Instanța a reținut că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 53 și art. 54 din Legea nr. 487/2002.
Potrivit acestora, „procedura de internare nevoluntară se aplică numai după ce toate încercările de internare voluntară au fost epuizate.
O persoană poate fi internată prin procedura de internare nevoluntară numai dacă un medic psihiatru abilitat hotărăște că persoana suferă de o tulburare psihică și consideră că:
a) din cauza acestei tulburări psihice există pericolul iminent de vătămare pentru sine sau pentru alte persoane;
b) în cazul unei persoane suferind de o tulburare psihică gravă, neinternarea ar putea antrena o gravă deteriorare a stării sale sau ar împiedica să i se acorde tratamentul adecvat „.
Referitor la prima condiție pentru luarea măsurii de siguranța a internării medicale-făptuitorul este bolnav mintal ori toxicoman-aceasta este îndeplinită, în condițiile în care actele medicale depuse la dosar și raportul de expertiză medico- legală psihiatrică nr. 2161/14/13.02.2015 întocmit de IML Timișoara (f. 90 dosar urmărire penală) atestă existența bolii psihice, respectiv intimata suferă de psihoză paranoidă, fond organic, dementă Alzheimer forma ușoară, pe fondul cărora a avut discernământul abolit în raport cu fapta de sustragere din data de 09.02.2013, reținută în sarcina sa.
Prin același raport comisia a recomandat instituirea măsurii de siguranță a internării medicale, prevăzută de art. 110 din noul cod penal, motivând că această măsură se impune față de starea de sănătate a acesteia.
Instanța a apreciat că recomandarea formulată în concluziile raportului de expertiză medico-legală, respectiv aceea de a se institui măsura de siguranță a internării medicale, prevăzută de art. 110 din noul cod penal nu îndeplinește condițiile prevăzute de legea sănătății mintale.
Raportat la a doua condiție, respectiv aflarea numitei O. M. D. într-o stare care prezintă pericol pentru societate, a apreciat că este îndeplinită si aceasta condiție întrucât, din probele administrate, rezultă în mod clar că fapta penala săvârșita de acesta a fost determinata tocmai de boala de care suferă. Este important a se avea în vedere este starea de sănătate mintală a persoanei, faptul că aceasta nu are conștiința bolii sale psihice, condiții în care nu își face tratamentul. Faptul că dosarul penal a avut ca obiect infracțiunile de distrugere și amenințare, numita O. M. D. adresând amenințări vecinei sale Milivoi R. și provocând distrugeri gardului care separă locuința sa de locuința persoanei vătămate, duce la concluzia că există un pericol de vătămare pentru cei din jur, iar neinternarea ar duce la deteriorarea stării de sănătate. Dacă s-ar fi apreciat că doar tratamentul ar fi suficient, comisia ar fi recomandat măsura prevăzută de art. 109 Cp.
S-a apreciat ca este întemeiată solicitarea procurorului de sesizare a judecătoriei în vederea dispunerii internării nevoluntare în temeiul probelor existente la de urmărire penală care atestă boala psihică a persoanei față de care s-a dispus clasarea pe motiv de iresponsabilitate. Este corect că expertiza medico-legală a fost făcută în cadrul unui dosar penal, având în vedere procedura penală, și concluziile sunt că se impune față de intimată instituirea măsurii de siguranță prevăzută de art. 110 din noul cod penal și nu s-a răspuns strict la obiectivele cerute de art. 53 și art. 54 din Legea nr. 487/2002, dar la momentul efectuării expertizei dosarul era în faza de urmărire penală, în cursul unei proceduri penale. Dacă instanța a apreciat ca insuficiente concluziile raportului de expertiză, ar fi trebuit ca din oficiu sa se dispună efectuarea unei noi expertize care sa răspundă clar obiectivelor cerute de cele două articole mai sus amintite.
În aceste condiții, apelantul a solicitat efectuarea în apel a unei expertize medico-legale care să răspundă dacă sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 53 și art. 54 din Legea nr. 487/2002.
Apelul a fost întemeiat în drept pe dispozițiile art.480 C..
În baza articolului 62 aliniat 3 din Legea 487/2002, doamna avocat Brancov Slageana a fost desemnată apărător din oficiu al intimatei, fiind prezentă la fiecare termen de judecată.
Intimata nu a formulat întâmpinare.
În calea de atac, apelantul a solicitat încuviințarea probei cu raportul de expertiză medico-legală psihiatrică, pentru a stabili dacă se impune internarea nevoluntară a intimatei într-o clinică de psihiatrie, potrivit art. 53 și 54 din Legea 487/2002, probă încuviințată și administrată în cauză.
În afara acestei probe, în calea de atac nu au fost solicitate și administrate probe noi.
Deliberând asupra apelului, atât prin prisma motivelor invocate cât și din perspectiva art. 476-479 C., tribunalul apreciază că acesta este întemeiat.
La originea litigiului se află ordonanța dată de P. de pe lângă Judecătoria Timișoara în data de 02.04.2015 în dosarul 7394/P/2014, prin care, dispunându-se clasarea cauzei cu privire la săvârșirea de către O. M. D. a infracțiunilor de amenințare și distrugere, urmare a lipsei discernământului acesteia, s-a apreciat necesitatea sesizării Judecătoriei Timișoara în vederea dispunerii internării nevoluntare a intimatei arătate.
Sesizarea instanței a avut la bază raportul de expertiză medico-legală psihiatrică întocmit la 13.02.2015 de IML Timișoara la solicitarea organelor de cercetare penală, lucrare de specialitate care urmare să stabilească dacă făptuitorul a avut discernământ la momentul săvârșirii faptelor și care, concluzionând că intimata O. M. D. a avut discernământ abolit la data săvârșirii acestora, a recomandat instituirea măsurii de siguranță a internării medicale.
Conform art. 315 alin. 1 si alin. 2 lit. e din Codul de procedură penală, prin ordonanța de clasare poate fi sesizată instanța competentă, potrivit dispozițiilor legii speciale în materia sănătății mintale, in vederea dispunerii internării nevoluntare.
Art. 54 din Legea 487/2002 a sănătății mintale și a protecției persoanelor cu tulburări psihice, arată că„O persoană poate fi internată prin procedura de internare nevoluntară numai dacă un medic psihiatru abilitat hotărăște că persoana suferă de o tulburare psihică și consideră că:
a) din cauza acestei tulburări psihice există pericolul iminent de vătămare pentru sine sau pentru alte persoane;
b) în cazul unei personae suferind de o tulburare psihică gravă, neinternarea ar putea antrena o gravă deteriorare a stării sale sau ar împiedica să i se acorde tratamentul adecvat.”
De asemenea, art.53 al aceleiași legi prevede că „procedura de internare nevoluntară se aplică numai după ce toate încercările de internare voluntară au fost epuizate.”
Instanța sesizată cu cererea de internare nevoluntară a intimatei O. M. D. a dispus efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice pentru a stabili dacă sunt întrunite condițiile cerute de art. 54 din Legea 487/2002 pentru a se dispune măsura internării nevoluntare, ținând cont că în cadrul expertizei întocmite cu ocazia cercetărilor penale și care a făcut propunerea de internare nevoluntară au fost analizate doar aspectele legate de săvârșirea cu discernământ a faptelor. Or, simpla lipsă a discernământului nu este suficientă pentru internarea nevoluntară, atât art. 110 Cod penal cât și art. 54 din Legea 487/2002 prevăzând un cumul de condiții obligatorii pentru luarea acestei măsuri.
Raportul de expertiză medico-legală psihiatrică nr. 2398/16.12.2015 întocmit de IML Timișoara la solicitarea instanței a arătat că, deși în prezent nu există nicio dovadă că intimata are comportament eheteroagresive, cverulența și comportamentul distructiv care rezultă din evoluția simptomelor psihotice urmând să se estompeze, oricum, prin accentuarea deteriorării globale care apare din evoluția normală a sindromului demențial, aceasta poate reprezenta un pericol pentru sine, prin deficiențele de autoîngrijire majore. S-a concluzionat că neinternarea intimatei și lipsa tratamentului de specialitate vor conduce la deteriorarea progresiva a capacităților ei de autoîngrijire, fenomen care se va produce, oricum, chiar cu administrarea unui tratament adecvat. Comisia, urmare a examinării intimatei, a mai subliniat faptul că aceasta neagă boala psihică și refuză tratamentul de specialitate și că, în absența unei internări într-o instituție specializată, intimata nu va urma tratamentul impus de boala de care sufera.
În cuprinsul raportului de expertiză s-a făcut referire și la concluziile anchetei sociale 7145/12.01.2016 întocmită de Primăria B. M. la solicitarea comisiei, arătându-se că imobilul în care locuiește intimate este impropriu unui trai decent (aspect rezultat și din planșele foto depuse la dosarul cauzei), fiind intrerupt de la alimentarea cu energie electrică, tavanul și pereții bucătăriei fiind plini de mucegai, cele doua camere fiind dezordonate, mobilate cu strictul necesar și fără sobe pentru încălzit, iar anexele locuinței fiind în mare parte dărâmate.
După cum am arătat anterior, măsura internării nevoluntare poate fi dispusă, conform art. 54 lit. b, teza finală din Legea 487/2002 a sănătății mintale și a protecției persoanelor cu tulburări psihice, dacă un medic psihiatru abilitat hotărăște, în cazul unei personae suferind de o tulburare psihică gravă, că neinternarea ar împiedica să i se acorde tratamentul adecvat.
Potrivit art. 5 alin 1, teza I din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, „orice persoană are dreptul la libertate și la siguranță.” Art. 5 alin 1 lit. e din aceeași Convenție arată că „Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu excepția următoarelor cazuri și potrivit căilor legale: (…) e) dacă este vorba despre detenția legală a unei personae susceptibile să transmită o boală contagioasă, a unui alienat, a unui alcoolic, a unui toxicoman sau a unui vagabond”.
Conform art. 53 din Legea 487/2002, „procedura de internare nevoluntară se aplică numai după ce toate încercările de internare voluntară au fost epuizate.”
În speță, raportul de expertiză medico-legală a stability că intimate suferă de o tulburare psihică gravă, cu o deteriorare globală și progresivă și că neinternarea sa ar împiedica să i se acorde tratamentul adecvat.
Din biletul de ieșire din spital întocmit la 21.11.2014 de către Spitalul de Psihiatrie Jebel rezultă că intimata a fost internată, la solicitarea IML, în unitatea spitalicească arătată în perioada 17.11._14, fiind externată la solicitarea fiicei sale. În fața comisiei medico-legale care a evaluat-o la solicitarea instanței de apel, intimata a arătat că refuză internarea, nefiind conștientă de boala psihică de care suferă.
Având în vedere aceste considerente, tribunalul apreciază că nu este posibilă internarea voluntară a intimatei, ci doar internarea pe cale nevoluntară, această măsură impunându-se pentru ca intimatei să i se acorde tratamentul medical adecvat. Măsura este impusă cu atât mai mult cu cât la domiciliul său, astfel cum s-a arătat anterior, intimata nu ar beneficia de condiții igienico-sanitare care să permită îngrijirea sa corespunzătoare și care să asigure un mediu propice ameliorării simptomelor bolii sale.
Potrivit art. 55 din Legea 487/2002, internarea nevoluntară se realizează numai în spitale de psihiatrie care au condiții adecvate pentru îngrijiri de specialitate în condiții specifice, Direcția de Sănătate Publică a Județului T. comunicând instanței că, potrivit Ordinului Ministrului Sănătății nr. 372/2006, Spitalul de Psihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță Jebel și Spitalul de Psihiatrie Gătaia sunt unitățile autorizate să efectueze, în jud. T., internări nevoluntare.
Având în vedere că Spitalul de Psihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță Jebel este spitalul de psihiatrie aflat la cea mai mica distanță de domiciliul intimatei, în favoarea acestuia operează criteriile legale de preferință la internarea nevoluntară.
Astfel fiind, în temeiul art. 480 C., tribunalul va admite apelul, va schimba în tot hotărârea apelată, va admite cererea formulată de P. de pe lângă Judecătoria Timișoara și, în baza art. 54 lit. b, teza finală din Legea 487/2002, va dispune internarea nevoluntară a intimatei O. M. D. în Spitalul de Psihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță Jebel pentru ca acesteia să i se acorde tratamentul medical adecvat, cu respectarea dispozițiilor privind examinarea periodică, de către comisia medicală, a stării de sănătate a intimatei și a subzistenței temeiurilor care au justificat internarea nevoluntară, prevăzute de art 65 din Legea 487/2002, care se aplică în mod corespunzător, potrivit art. 56 alin 3 din acelasi act normativ.
Conform art. 2 lit. n din Protocolul încheiat între Ministerul Justiției și UNBR, va fi dispusă plata sumei de 300 de lei din fondurile Ministerului Justiției către UNBR, reprezentând onorariul avocațial al avocatului Brancov Slageana, din Baroul T., apărător din oficiu al intimatei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite apelul declarat de apelantul-reclamant P. de pe lângă Judecătoria Timișoara împotriva sentinței civile 9445/13.07.2015, pronunțată de Judecătoria Timișoara in dosarul_, în contradictoriu cu intimata-pârâtă O. M. D..
Schimbă în tot hotărârea apelată.
Admite cererea formulată de P. de pe lângă Judecătoria Timișoara în contradictoriu cu intimata-pârâtă O. M. D..
Dispune internarea nevoluntară a intimatei O. M. D. în Spitalul de Psihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță Jebel.
Dispune plata sumei de 300 de lei din fondurile Ministerului Justiției către UNBR, reprezentând onorariul avocațial al avocatului Brancov Slageana, din Baroul T.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 01.03.2016.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
M. R. A. C.
GREFIER
F. S. H.
Red MR
Tehnored MR/FSH
6 ex/02.03.2016
Prima instanță – jud. D. M.
Nota: Câte un exemplar al prezentei hotărâri se va comunica Autorității Tutelare din cadrul Primăriei B. M. și, în vederea aducerii la îndeplinire, Direcției de Sănătate Publică a Județului T..
| ← Legea 10/2001. Sentința nr. 183/2016. Tribunalul TIMIŞ | Cerere de valoare redusă. Decizia nr. 151/2016. Tribunalul TIMIŞ → |
|---|
