Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 84/2016. Tribunalul TIMIŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 84/2016 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 01-02-2016 în dosarul nr. 84/2016
Acesta nu este document finalizat
Cod ECLI ECLI:RO:TBTIM:2016:014._
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA I-A CIVILĂ
DECIZIE Nr. 84/A/2016
Ședința publică de la 01 Februarie 2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE R. A.
Judecător C. P.
Grefier R. M. ȘOFRONICI
Pe rol se află soluționarea apelului privind pe apelanții-reclamanți F. C. și F. R. împotriva sentinței civile nr._/16.12.2014 pronunțata de Judecătoria Timișoara în dos._ in contradictoriu cu intimații F. M., F. I., F. S. I., având ca obiect constatare nulitate act juridic.
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate in încheierea de ședință din data de 18.01.2016 parte integranta din prezenta hotărâre și când instanța din lipsă de timp pentru deliberare, în temeiul dispozițiilor art.260 Cpciv., a amânat pronunțarea cauzei pentru termenul din data de 25.01.2016, ulterior la data de 01.02.2016.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului declarat împotriva sentinței nr._/16.12.2014 pronunțata de Judecatoria Timișoara, in dos. nr._, constată următoarele:
Prin sentința nr17997/16.12.2014 pronunțata de Judecatoria Timișoara, in dos. nr._ prima instanță a respins actiunea formulata de reclamantii F. C. SI F. R. in contradictoriu cu paratii F. I. si F. S. I.. A obligat reclamantii sa plateasca pârâtilor suma de 4500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata, reprezentand onorariu avocațial.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele: In dosar nr._/325/2012, reclamanta F. M., in nume personal si în calitate de unica mostenitoare a defunctului F. I., în contradictoriu cu pârâții F. I. si F. S. I., a solicitat rezolutiunea contractului de întreținere viagera autentificat de notariatul de Stat al județului T. de catre notar Doros A.-A. sub nr._/23.04.1992, precum și restabilirea situatiei de carte funciara, f.38.
Paratii F. I. si F. S. I. au formulat cerere reconventională si au solicitat instantei sa constate simulatia contractului de întreținere viagera si drept urmare lipsa obligatiei de întreținere a defunctilor, sa constate ca pârâtii au cumpărat de la F. M. si F. I. prin actul –contract de vanzare cumpărare provizoriu 29.05.1991 imobilul din Timișoara, Zona Dorobantilor, ..7 cu uzufruct viager instituit in favoarea defunctilor.
Prin contractul de vanzare-cumpărare nr._/04.04.1991, . transmis numitilor F. I. si F. M., fila 45 dosar, dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Timișoara, Zona Dorobantilor, ., pentru pretul de_ lei.
Prin contractul de vanzare-cumpărare provizoriu inregistrat sub nr.4179/29.05.1991 la Biroul Colectiv de asistenta juridica Timișoara, numitii F. I. si F. M. au vandut cumpărartorilor F. I. si F. S. I., apartamentul nr.7 situat în Timișoara, Zona Dorobantilor, ..B, cu pretul de 135 000 lei.
Potrivit contractului, vanzatorii au primit pretul în întregime si se obligau ca îndată după intabularea dreptului lor de proprietate în cartea funciară să pună la dispozitia cumpăratorilor actele necesare încheierii contractului de vanzare cumpărare autentic, vanzatorii păstrâdu-si dreptul de uzufruct viager.
La data de 23.04.1992, între sotii F. I. si F. M., pe de o parte si pârâții F. I. si F. S.-I., pe de alta parte, a intervenit contractul de intretinere autentificate sub nr._/23.04.1992 de catre notarul Doros A. A.. Prin acest contract cei dintâi transmiteau cu titlu de întreținere imobilul înscris in CF nr._ Timișoara, nr.top.5218/1/2/VII, constand din apartament nr.7 situat in Timisoara, Zona D., ., cu rezervarea unui drept de uzufruct viager, drept real ce s-a notat in cartea funciara in favoarea acestora.
Prin cererea de chemare in judecata astfel cum a fost formulată, disjunsa din dosar nr._/325/2012, înregistrata la aceeasi instanta sub nr._ , reclamantii F. C. și F. R. au chemat in judecata pârâții F. I. și F. I. /325/2014 si au solicitat instantei ca prin hotararea ce va pronunta sa constate nulitatea absoluta a înscrisului intitulat contract de vanzare provizoriu nr.4179 încheiat între părti la data de 29.05.1991 pentru eroare obstacol, lipsa consimtamantului si neplata pretului; sa constate nulitatea absoluta a contractului de întreținere viagera autentificat de Notariatul de Stat al judetului T. de catre notar D. A. –A. sub nr._/23.04.1992 pentru lipsa cauzei si cauza ilicita.
Potrivit art. 953 din vechiul Cod civil, în vigoare la data încheierii conventiei sub semnătura privată,“consimțământul nu este valabil când este dat prin eroare”. Eroarea este falsa reprezentare a realității la încheierea unui act juridic. Eroarea obstacol (numită și distructivă de voință) este cea mai gravă formă a erorii, împiedicând formarea actului juridic și îmbracă, în funcție de natura realității asupra căreia cade, două forme: eroarea asupra naturii actului ce se încheie (error in negotio) constând în faptul că una dintre părți crede că încheie un anumit act juridic, iar cealaltă parte crede, greșit, că încheie un alt act juridic, și eroarea asupra indentității fizice a obiectului actului juridic (error in corpore) constând în faptul că una dintre părți crede că obiectul actului juridic îl constituie un anumit bun, pe când cealaltă parte are în vedere alt bun.
Potrivit prevederilor legale, exprimarea consimțământului valabil al părții ce se obligă constituie una dintre condițiile esențiale pentru validitatea unei convenții, ceea ce demonstrează că în situația în care consimțământul lipsește, actul este lovit de nulitate absolută, fiind lipsit cu desăvârșire de un element esențial, structural, respectiv voința.
Consimțământul definit ca manifestare de voință juridică a unei persoane, în vederea formării unui act juridic, pentru a fi valabil trebuie să fie liber și neviciat și să îndeplinească cumulativ următoarele condiții: să provină de la o persoană cu discernământ, să fie exprimat cu intenția de a produce efecte juridice, să fie exteriorizat și să nu fie alterat printr-un viciu de consimțământ. Prin urmare, discernământul este o componentă esențială a consimțământului, și existența acestuia demonstrează libertatea de exprimare a consimțământului. Actul juridic civil este prin esența sa un act conștient deci subiectul de drept care-l încheie trebuie să aibă puterea de a discerne asupra consecințelor juridice ale actului încheiat prin manifestarea sa de voință. Prezența sau lipsa discernământului constituie o stare de fapt, iar capacitatea subiectului de drept de a încheia actul juridic reprezintă o stare de drept. Persoana fizică care are capacitatea de exercițiu deplină este prezumată ca având și discernământul necesar pentru a încheia actele juridice corespunzătoare capacității ei, de aceea lipsa de discernământ trebuie să fie dovedită, iar dovada să fie neechivocă.
În situația în care lipsește discernământul, consimțământul nu poate fi considerat valabil exprimat la încheierea actului juridic, lipsa discernământului fiind asimilată cu lipsa consimțământului la încheierea actului respectiv, ceea ce duce la nulitatea absolută a acestuia.
La interogatoriu, pârâtii au aratat ca au dorit sa cumpere imobilul in litigiu, banii au fost achitati cand s-a cumpărat apartamentul de la OJCVL. Parata F. S. I. a aratat ca nu au avut intenția de a întreține pe defuncti ci întelegerea a fost sa cumpere apartamentul cu banii „ pe care noi i-am dat urmand sa ne fie vandut”.
Paratul F. I. a mentionat ca a vrut sa cumpere imobilul, ca „ eu am achitat pretul în numele reclamantilor cu banii mei, dar întrucat nu s-a putut vinde bunul, fiind sub interdictie legală s-a facut un act provizoriu de vanzare-cumpărare”.
Martora L. C.-E., f.102, care a locuit in acelasi imobil cu defunctii, a aratat ca de la defuncti a înteles a apartamentul în litigiu urma se fie cumpărat de catre un nepot, defunctii sustinand ca nu au bani. Mai tarziu martora a aflat ca banii au fost dati de paratul F. I.. În ultimii 20 de ani, l-a vazut des pe parat venind în locuinta batranei. Potrivit martorei, din vara anului 2012 comportamentul defunctei s-a schimbat. Aceasta când dorea, când nu dorea sa renunte la contract. Martora a concluzionat ca aceasta a fost influentata de catre reclamanti.
Martorul Timburescu V., propus de catre reclamanti, a precizat ca, înainte de încheierea contractului, defunctii aveau o relație foarte buna cu pârâtii, fiind mai apropiați dintre frati de paratul F. I..
Potrivit martorului, dorinta defunctului era ca apartamentul in litigiu sa fie dat nepotului sau, F. I. si soției acestuia, F. I.; cei din urma sa devina proprietarii acestuia după decesul lor, iar nepotii sa aiba grija de ei, de medicamente, întretinere, impozit, până la înmormântarea creștineasca.
Martorul B. V., f.115, a arătat ca a fost de mai multe ori in apartamentul pârâtilor, a efectuat anumite raparatii la instalația sanitară, urmare a solicitarii repatate a pârâtului. De cate ori a fost, a constatat o atmosfera normală, fara discuții.
Din coroborarea depozitiilor martorilor cu interogatoriile pârâtilor si înscrisurile de la dosar, f.46, reiese fara dubiu că la data încheierii actului de vanzare provizorie părtile au avut reprezentarea actului pe care îl încheie, respectiv vanzare cumpărare, clauzele sunt clare si nu lasa loc echivocului, ele sunt specifice acestui gen de tranzactie. Defunctii nu au fost în eroare cu privire la natura actului încheiat la data de 29.05.1991. Nu rezulta din nicio o proba administrata ca la data semnarii conventiei defunctii ar fi fost lipsiti de discernamant.
În consecință, instanta a dat eficienta juridica actului sub semnatura privata, apreciind ca acesta reprezinta vointa reala a partilor semnatare, respectiv a defunctilor semnatari si a paratilor.
Asadar, la momentul încheierii actului de vanzare cumpărare, defuncții și-au exprimat în mod valabil consimțământul situație în care actul nu este lovit de nulitate absolută.
De asemenea, instanta nu poate primi ca si motiv de anulare a actului lipsa prețului.
Pretul în suma de_ a fost achitat de catre pârâți ( pe chitanta nr._ din 04.04.1991 la rubrica platitor apare mentiunea Fracasiu I. pentru F. I.; aceeasi mentiune se regaseste si pe chitanta nr._ din 04.04.1991) la data de 04.04.1991, data la care defunctii au perfectat contractul cu vanzare-cumpărare cu OJCVL Tmișoara.
In acest sens, relevante sunt depozitiile martorilor L. C. si B. V.. Martora L. C. a aratat că defuncta F. M. i-a relatat ca nu are bani pentru a cumpăra apartamentul si ca paratii l-au achitat. Martorul B. V. a relatat ca de la parat a aflat ca acesta si-a cumpărat un apartament în zona Dorobanti.
In ceea ce priveste nulitatea absolută a contractului de întreținere viagera autentificat de Notariatul de Stat al judetului T. de catre notar D. A. –A. sub nr._/23.04.1992, vazand motivele invocate de catre reclamanti in susținerea cauzei de nulitate, instanta retine:
Cauza actului juridic - condiție de valabilitate a acestuia - constă în scopul urmărit la încheierea actului. Alături de consimțământ, cauza este o parte a voinței juridice, iar ca element de natură psihologică, ea explică și dă răspuns la întrebarea pentru ce, în ce scop se încheie actul juridic civil. Condițiile de valabilitate a cauzei sunt :cauza să existe, să fie reală, să fie licită și morală, condiții îndeplinite în cazul contractului în litigiu
Legea instituie o dublă prezumție: existența cauzei și valabilitatea sa.
Cauza este ilicită atunci când vine în contradicție cu normele imperative ale legii ori este contrară normelor de conviețuire socială sau ordinii politice, sociale, economice ale țării. Această condiție a cauzei privește, în primul rând, scopul mediat, care este elementul subiectiv, concret, mobil al cauzei., astfel că el poate exprima concordanța sau neconcordanța cu legea. Ea privește mai puțin scopul imediat care este obiectiv, abstract, același în cadrul aceleiași categorii de acte juridice civile.
Or, în cauza dedusă judecății, reclamanții nu au răsturnat prezumția de existență și de valabilitate a cauzei.
Nu se poate reține nici frauda la lege, întrucât reclamantii nu au dovedit ca actul juridic a fost încheiat in vederea săvârșirii unei fraude. Fraudarea legii se naște dintr-o conduita a parților care în mod artificial urmăresc sa supună raportul lor juridic unei legi, care nu le este aplicabila in condițiile normale.
În sensul celor de mai sus, în opinia instantei, prin încheierea contractului de întreținere, în urma caruia pârâtii F. I. și F. S. I. au dobandit doar nuda proprietate asupra imobilului, iar defunctii F. I. si F. M. si-au păstrat dreptul de uzufruct, nu s-au eludat disp.art.4 din DL nr.61/1990, potrivit cărora:”Cumpărarea de locuințe în scopul revânzării sau închirierii este interzisă”.
În plus, semnatura defunctilor pe un înscris care poartă încheierea de legalizare de semnătură întocmită de un notar public, atestă faptul că anterior semnării actului în cauză, notarul public în exercitarea atribuțiilor sale s-a asigurat că defunctii cunosc conținutul respectivului document, după care le va cere să subscrie în fața sa toate exemplarele înscrisului.
Concluzionand, la momentul încheierii actului de întretinere, părtile și-au exprimat în mod valabil consimțământul situație în care actul nu este lovit de nulitate absolută.
Pentru considerentele de fapt si de drept mentionate, instanta a respins cererea reclamantilor având ca obiect nulitatea absoluta a înscrisului intitulat contract de vanzare provizoriu nr.4179 încheiat între părti la data de 29.05.1991, precum și nulitatea absoluta a contractului de întreținere viagera autentificat de Notariatul de Stat al judetului T. de catre notar D. A. –A. sub nr._/23.04.1992.
În temeiul art.274 vechiul cod de procedura civila, instanta a obligat reclamantii sa plateasca pârâtilor suma de 4500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata, reprezentand onorariu avocațial.
Împotriva sentinței civile nr._/16.12.2014 pronunțata de Judecatoria Timișoara, in dos. nr._, au declarat recurs, recurenții FARASIU C. si F. R. prin care solicită admiterea recursului reclamanților, anularea sentinței civile nr._/16.12.2014 pronunțata in dosar_ a Judecătoriei Timișoara, solicitând în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare si, in subsidiar admiterea recursului, admiterea acțiunii așa cum a fost precizata, cu cheltuieli de judecata.
Consideră ca nefondata respingerea atât a cereri în probațiune de înlocuire a martorului K. C. cu martora R. E. cat si cea de suplimentare a probatoriului cu aceeași martora, formulată de reclamanți la termenele de judecata din 25.11.2014 si 09.12.2014, cerere respinsa de instanța prin încheierile din 25.11.2014 si 09.12.2014.
În motivarea celor doua cereri au indicat faptul ca martorul a fost prezent pentru a fi audiat la termenul de judecata din data de 10.09.2014 (completul de judecata investit inițial a fost desființat la acest termen) si ulterior acesta a arata in scris printr-o adresa depusa la dosarul cauzei la data de 21.11.2014, ca este bolnav si este plecat din tara la tratament în Ungaria. In condițiile în care instanța a respins atât cererea de înlocuire cat si cererea de suplimentare a probatoriului au fost puși în situația de a nu audia decât un singur martor in condițiile in care partea adversa a audiat in apărare doi martori.
Cu privire la capătul de cerere respins de către instanța, privind nulitatea absoluta a înscrisului intitulat Contract de vânzare provizoriu nr 4179 încheiat la data de 29.05.1991 pentru eroare obstacol lipsa consimțământului si neplata prețului, instanța de fond a respins acest capăt de cerere motivat de faptul ca "din coroborarea depozițiilor martorilor cu interogatoriile paraților si înscrisurile de la dosar, f. 46, reiese fară dubiu ca la data încheierii actului de vânzare provizorie părțile au avut reprezentarea actului pe care îl încheie, respectiv vânzare-cumpărare, clauzele sunt clare si nu lasa loc echivocului, ele sunt specifice acestui tip de tranzacție"
În opinia recurenților exista serioase dubii cu privire la împrejurările si intenția defuncților F. M. si F. I., de a fi încheiat înscrisul intitulat Contract de Vânzare Provizoriu nr. 4179 din data 29.05.1991 in sensul vânzării imobilului.
Astfel, instanța trebuia sa analizeze care ar fi fost interesul vânzătorilor in perfectarea tranzacției atât timp cat aceștia nu au obținut niciun câștig material, apartamentul fiind vândut cu 135.000 lei, aproape la același preț (puțin mai mic) decât cel de 135.718 lei cu care a fost cumpărat imobilul de OJ.V.L Timișoara prin Contractul de vânzare cumpărare_/04.04.1991. Mai mult aceste apartamente au fost vândute in baza D.L.61/1990 la preturi foarte mici către chiriași, prețul pe piața al imobilului fiind in realitate mult mai mare.
Cu privire la neplata prețului respectiv a sumei de 133.682 lei au arătat ca acesta fost achitat de către defuncți F. M. si F. I. la unitatea CEC din Timișoara unde era angajata parata F. S.. Astfel, aceștia au întocmit foaia de vărsământ nr_ din 04.04.1991 în așa fel încât sa para ca aceștia au achitat bani. Dar cum pentru diferența achitata la data de 04.04.1991 cu chitanța nr._ la O.J.V.L Timișoara, nu mai puteau scrie pe chitanța ca au achitat ei diferența de 2.036 lei, au completat ulterior pe chitanța "prin F.". Se poate observa cu ușurința si fără putere de tăgada ca grafica scrisului de pe chitanța nr._/04.04.1991 eliberata de O.J.V.L Timișoara, nu corespunde cu grafica scrisului cu care a fost completată chitanța prin adăugarea mențiuni "prin F.". Cu privire la capătul de cerere respins de către instanța, privind nulitatea absoluta a înscrisului intitulat contract de vânzare provizoriu nr 4179 încheiat la data de 29.05.1991 pentru frauda la lege arată conform art.4 din D.L.61/1990 prevede ca" Cumpărarea de locuințe in scopul revânzării sau închirierii este interzisa".
Ori, in disprețul legii intimații susțin ca au încheiat în scrisului intitulat contract de vânzare provizoriu nr 4179 încheiat la data de 29.05.1991 care avea ca obiect vânzarea imobilului situat în localitatea Timișoara Zona D. BI.E/ llsc.B ., contrar prevederilor legale. Pentru a eluda prevederile legale respectiv art.4 di D.L. 61/1990 si a opera transferul de proprietate așa cum chiar intimați susțin aceștia, au încheiat contractul de întreținere viagera autentificat de Notariatul de stat a județului T. de către notar Doros A.-A., sub nr._/23.04.1992. Definiția fraudei la lege este "Manopere dolosive utilizate de către părți la „încheierea sau executarea unei convenții, care au scop încălcarea, nerespectarea unor prevederi imperative ale legii." Sancțiunea juridica a convenției încheiate prin frauda la lege sau a actului de executare a convenției îndeplinit prin frauda este nulitatea acestora. Instanța considera ca nu a fost eludata dispoziția art 4 din DL nr.61/1990. Recurenții consideră ca instanța de judecata nu a raportat corect prevederile legale la actele juridice încheiate de către părți.
Cu privire la capătul de cerere respins de către instanța privind nulitatea absoluta a contractului de întreținere viagera autentificat de Notariatul de stat a județului T. de către notar Doros A.-A., sub nr._/23.04.1992 pentru lipsa cauzei si cauza ilicita, facem următoarele precizări:
Cu privire la contractul de întreținere viagera autentificat de Notariatul de stat a județului T. de către notar Doros A.-A., sub nr._/23.04.1992, arată că îi lipsește contra prestația, deci poate fi vorba de un contract de întreținere, lipsind in totalitate obligația întreținătorului, element esențial dat fiind caracterul consensual si sinalagmatic a acestui tip de contract. Lipsa cauzei se datorează, lipsei contraprestației, atunci când lipsește un element esențial al actului juridic, lipsa scopului imediat, care se răsfrânge si asupra scopului mediat, lipsindu-l de suport juridic, astfel ca singura sancțiune este nulitatea absoluta a antractului de întreținere. Mai mult, imobilul care se transmite întreținătorului în schimbul contraprestației de întreținere, nu mai era în patrimoniul întreținutului atât timp cat acesta a fost înstrăinat prin contractul de vânzare provizoriu nr. 4179/ 29.05.1991, așa cum susțin parații.
In temeiul art. 304 indice 1 din Cod Proc. Civ, solicită instanței sa analizeze cauza sub toate aspectele, fără a se limita la motivele de casare prevăzute de art. 304 Cod Proc.Civ.
Intimații F. I. si F. S.-I., au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat si nelegal si menținerea în tot a sentinței primei instanțe. Cu cheltuieli de judecata.
În considerente intimații au invocat excepția netimbrării acțiunii introductive in prima instanța si a recursului.
Acțiunea din acest dosar s-a format prin disjungere din dosarul nr._/325/2012 al Judecătoriei Timișoara, neputând fi judecate împreuna, petitele fiind contradictorii. Toate petitele celor doua acțiuni sunt evaluabile in bani.
Recurenții –reclamanți F. C. si F. R., au timbrat doar un petit principal din dosarul nr._/325/2012, fără a mai timbra si petitele acțiunii din dosarul nr. 11._ . se menționează că au învederat primei instanțe aceasta împrejurare, de mai multe ori, solicitând sa oblige reclamanții la timbrare in funcție de valoarea imobilului in litigiu care este de 102.246,5800 lei, astfel cum a atestat Primăria Timișoara prin adresa nr. E-l_/19.12.2012.
Prima instanța in schimb s-a pronunțat prin încheiere ca timbrarea in dosarul nr. 11._ a fost făcuta de reclamanți iar dovada plații a constituit-o nici mai mult nici mai puțin decât copia xerox a chitanței de plata a taxei judiciare din dosarul nr._/325/2012 depusa chiar de instanța.
Intimații apreciază că este vorba de o încălcare flagranta a dispozițiilor art. 14 din legea nr. 146/1997 care prevăd ca daca "o acțiune are mai multe capete de cerere cu finalitate diferita, taxa judiciara de timbru se datorează pentru fiecare capăt de cerere in parte, după natura lui, cu excepția cazurilor in care prin lege se prevede altfel".
In consecința, apreciază că recurenții urmează sa fie obligați de către instanța de recurs sa achite si taxa judiciara de timbru pentru primul ciclu procesual, in baza prevederilor art.20 alin. (5) din 1._.
Consideră că este neîntemeiata solicitarea recurenților privitor la trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanța pe considerentul ca a fost audiat doar un singur martor din cei doi propuși de aceștia.
In mod corect prima instanța a constatat ca recurenții - reclamanți denaturează adevărul privitor la martorul lor K. C..
Prima instanța, respingând cererea de înlocuire a martorului K. C. nu a mai avut temei de drept sa revină asupra acestei decizii, cu atât mai mult cu cat in sprijinul afirmației ca martorul este bolnav, nu s-a depus nici un înscris doveditor.
Pe de alta parte, nu poate fi răsturnata prin proba testimoniala, starea de fapt reieșita din chitanțele autentice de plata a prețului apartamentului de către noi si nici starea de fapt consemnata in Contractul de vânzare- cumpărare provizoriu nr. 4179 / 29.05.1991, perfectat de către un avocat desemnat de către Biroul colectiv de asistenta juridica Timișoara si semnat de defuncții F. in fata acestuia.
Se mai arată că este neîntemeiata critica recurenților privitor la motivele pentru care a fost respins capătul de cerere referitoare la constatarea nulității absolute a înscrisului intitulat contract de vânzare- cumpărare provizoriu nr. 4179 încheiat intre parti Ia data de 29.05.1991 pentru eroare obstacol- lipsa consimțământului si neplata prețului.
Recurenții au arătat ca exista " serioase dubii " privitoare la intenția defuncților F. de a încheia acest contract cu noi "câtă vreme nu au obținut nici un câștig vânzând apartamentul cu același pret cu care l-au cumpărat de la OJCVL T..".
Se menționează că recurentii-reclamanti nu au reușit sa dovedească faptul ca soții F. au fost in eroare asupra naturii contractului de vânzare- cumpărare provizoriu nr. 4179/29.05.1991 pe care nu l-au contestat timp de peste 21 de ani.
Cu privire la afirmația recurenților cum ca în locul contractului de întreținere, puteau încheia cu defuncții F. un contract de donație, întrucât acesta din urma, nu intra in contradicție cu dispoziția art.4 din D.L.61/1990 care prevedea ca, " cumpărarea de locuințe in scopul revânzării sau închirierii este interzisa", consideră că nu recurenții stabilesc acum in anul 2015, ce contract trebuia să încheie in anul 1991, aceștia neștiind înțelegerile cu fam.F.;
Se arată că recurenții nu cunosc nici esența textului de lege invocat si nici consecința juridica a donatiei, vis-a- vis de patrimoniul donatorului.
Privitor la neplata prețului, arată că recurenții cad in ridicol susținând ca foaia de vărsământ nr._ din 04.04.1991, a fost falsificata, fapt ce ar fi fost posibil întrucât F. SoimanaIonela a lucrat la unitatea CEC.
Este la fel de neîntemeiata critica recurenților privind frauda la lege pe care ar fi comis-o, încheind contractul de întreținere cu uzufruct viager nr._/23.04.1992, în sens contrar susținerilor recurenților, și-au exprimat la punctul 3 din prezenta.
Privitor la critica referitoare la lipsa cauzei si cauza ilicita a Contractului de întreținere cu uzufruct viager nr._/23.04.1992, au arătat ca este de asemenea neîntemeiata
Prima instanța a reținut corect atât starea de fapt cat si cea de drept, făcând o minuțioasa si pertinenta analiza a instituției cauzei actului civil si in speța a acestui contract.
In fapt, nu s-a eludat dispoziția art.4 din D-L nr.61/1990 care a instituit interdicția de cumpărare a imobilelor achiziționate in baza Decretului - Lege nr.61/1990 in scop de revanzare sau închiriere câtă vreme li s-a transmis doar nuda proprietate.
Invocând cauza ilicita, reclamanta trebuie sa se refere cu exactitate la actul normativ care interzice încheierea unui contract de întreținere ca cel in litigiu, ceea ce nu a făcut.
Privitor la lipsa cauzei Contractului de întreținere viagera autentificat sub nr._/23.04.1992, intimații au învederat si alta contradicție flagranta a recurenților, respectiv in dosarul nr._/325/2012 aceștia considera contractul ca nefiind simulat, având cauza si drept urmare solicita rezoluțiunea lui pentru neîndeplinirea obligațiilor de întreținere de către aceștia. Cu alte cuvinte, cu privire la unul si același Contract de întreținere, reclamanta formulează cereri totalmente contrarii.
Arată că în mod corect a reținut prima instanța faptul ca recurenții-reclamanți nu au răsturnat prezumția de existenta si de valabilitate a cauzei.
Abia in dosarul nr._/325/2012 contractul de întreținere este cercetat ca act simulat, fata de actul secret si real. Contractul de vânzare-cumpărare provizoriu nr. 4179/ 29.05.1991 si numai prin asocierea ambelor contracte având la baza un demers volitiv unic si comun al pârtilor la data încheierii lor, se poate susține ca . întreținere este lipsit de cauza.
Acesta este si argumentul intimaților pentru anularea acestui contract, formulat în cererea reconvenționala din dosarul nr._/325/2012 al Judecătoriei Timișoara.
Lipsa cauzei acestui contract se evidențiază abia daca își valorifică contractul de vânzare-cumpărare provizoriu vis-a vis de solicitarea reclamantei de anulare a contractului de întreținere pentru neîndeplinirea prestației întreținerii de către intimați.
Consideră că solicitarea in acest dosar de constatare a lipsei cauzei contractului de întreținere si de anulare a lui pe acest temei, este o cerere neîntemeiata si nelegala, respinsa ca atare de prima instanța.
In drept a invocat art. 115, 274 alini Cod civil.
La termenul de judecată din data de 14.10.2015 Tribunalul a recalificat calea de atac formulată din recurs în apel cauza fiind înregistrată pe completul de apel și fiind în continuare soluționată în complet de apel legal constituit .
Analizând apelul reclamanților apelanți prin prisma motivelor invocate și raportat la caracterul devolutiv al apelului Tribunalul reține că acesta este nefondat.
Tribunalul în continuare va analiza apelul reclamanților apelanți în ordinea motivelor de apel invocate de către aceștia raportat la conținutul sentinței civile apelate și la întregul material probatoriu administrat atât în fața primei instanțe cât și în fața instanței de apel.
În ceea ce privește solicitarea apelanților reclamanți referitoare la trimiterea cauzei primei instanțe pentru administrarea probei cu martora R. E. pe care prima instanță în mod nelegal a refuzat să o încuviințeze Tribunalul reține că aceasta solicitare a rămas fără obiect în condițiile în care în apel în suplimentarea probatoriului administrat în fața primei instanțe această martoră a fost încuviințată și audiată,declarația acesteia fiind atașată la dosar în apel.
În ceea ce privește motivele de apel invocate de către reclamanții apelanți referitoare la greșita soluționare de către prima instanță a cererii de constatare a nulității absolute a contractului provizoriu de vânzare cumpărare încheiat la data de 29.05.1991 pentru lipsa consimțământului vânzătorilor pentru eroare obstacol asupra naturii actului juridic ,lipsa discernământ, lipsa prețului și frauda la lege Tribunalul reține că sunt nefondate .
Din înscrisul intitulat contract de vânzare cumpărare provizoriu cu dată certă nr.4179 încheiat la data de 29.05.1991 Tribunalul reține că antecesorii reclamanților apelanți respectiv F. I. și F. M. au promis vânzarea cumpărarea nudei proprietăți asupra imobilului constând în apartament situat în Timișoara ,Zona Dorobanților, ., . prețul apartamentului de 135.000 lei fiind achitat la data încheierii contractului provizoriu de vânzare cumpărare.
Având în vedere că în conținutul contractului de vânzare cumpărare provizorie părțile au stabilit de comun acord că vânzarea cumpărare în formă autentică se va face la momentul întabulării dreptului de proprietate în cartea funciară și având în vedere caracterul constitutiv de drepturi al înscrierii în cartea funciară sub imperiul Decretului Lege 115/1938 Tribunalul reține că actul încheiat de către antecesorii reclamanților apelanți și pârâții intimați nu are caracterul unui act translativ de proprietate astfel că el a dat naștere doar la o obligație de a face fără a transmite dreptul de proprietate din patrimoniul antecesorilor reclamanților apelanți în patrimoniul pârâților intimați .
Analizând condițiile de validitate ale acestui înscris raportat la motivele de nulitate absolută invocate de către reclamanții apelanți Tribunalul reține că în mod legal și temeinici prima instanță prin sentința civilă apelată a apreciat că nu sunt îndeplinite cauzele de nulitate absolută invocate și a respins cererea de constatare a nulității absolute a acestui înscris.
Astfel în ceea ce privește lipsa consimțământului antecesorilor reclamanților apelanți la încheierea contractului de vânzare cumpărare provizorie din 29.05.1991 pentru eroare obstacol distructivă de voință ce s materializează prin eroare asupra naturii contractului încheiat tribunalul reține că prima instanță în mod corect a reținut în baza probelor administrate în cauză că antecesorii reclamanților apelanți au cunoscut la momentul încheierii contractului provizoriu de vânzare cumpărare natura juridică a unui asemenea act în condițiile în care din probele administrate a rezultat că prețul pentru achiziționarea imobilului în cauză de către antecesorii reclamanților apelanți de la OJCVL Timișoara a fost achitat la momentul cumpărării apartamentului de către antecesorii reclamanților apelanți chiar de către pârâții intimați.
În ceea ce privește lipsa de discernământ Tribunalul reține că în mod corect prima instanță a constatat că acest aspect nu a fost dovedit de către reclamanții apelanți astfel că acest motiv de nulitate absolută nu poate fi primit.
În ceea ce privește motivul de nulitate absolută a contractului provizoriu de vânzare cumpărare concretizat în lipsa prețului Tribunalul reține că în mod corect prima instanță a reținut că acest motiv de nulitate absolută nu poate fi primit.
Astfel Tribunalul reține că din probele administrate în fața prime instanțe respectiv înscrisuri, expertiză grafoscopică întocmită de către Institutul Național de Criminalistică coroborat cu declarațiile martorei L. C. Elene că pârâții intimați au achitat prețul imobilului în litigiu la momentul cumpărării acestuia de către antecesorii reclamanților apelanți de la OJCVL Timișoara conform chitanței din care rezultă că prețul a fost achitat de către pârâta intimată pentru antecesorii reclamanților apelanți.
De altfel lipsa prețului ca motive de nulitate absolută nu trebuie a fi confundat cu neexecutarea obligației de plată a prețului.
În ceea din urmă situație prețul este real ,sincer și serios dar nu este plătit din culpa părții căreia îi incumbă această obligație.
În speță motivele cererii de chemare în judecată precum și motivele de apel ale reclamanților apelanți sunt întemeiate pe o neexecutare a obligației de plată a prețului, din cuprinsul contractului de vânzare cumpărare provizoriu în litigiu rezultând existența prețului.
În ceea ce privește cuantumul acestuia Tribunalul reține că în condițiile în care acesta este aproximativ egal cu prețul cu care antecesorii reclamanților au dobândit imobilul prin cumpărare de la OJCVL Timșioara nu se poate pune problema inexistenței unui preț întrucât acesta ar fi derizoriu ,problema de drept fiind legată de vilitatea prețului ,respectiv posibilitatea părților de a aprecia cu privire la preț conform acordului lor de voință.
Pentru aceste considerente Tribunalul apreciază că în cauză nu poate fi reținută nulitatea absolută a contractului provizoriu de vânzare cumpărare pentru lipsa prețului.
În fine, în ceea ce privește nulitatea absolută a contractului provizoriu de vânzare cumpărare pentru fraudă la lege, Tribunalul reține că în mod legal și temeinic prima instanță a respins și acest motiv de nulitate ca nefiind întemeiat.
Tribunalul reține că imobilul în litigiu a fost dobândit de către antecesorii reclamanților apelanți prin contractul de vânzare cumpărare nr._/04.04.1991 de la OJCVL Timișoara în temeiul Decretului Lege 61/1990, apartamentul în litigiu fiind construit din fondurile statului.
Potrivit art. 4 din Decretul Lege 61/1990: „ Cumpărarea de locuințe în scopul revânzării sau închirierii este interzisă.”
Din cuprinsul dispozițților normative antemenționate Tribunalul reține că norma legală a instituit o interdicție de cumpărare cu scopul revânzării și închirieii pentru a evita specula în sensul cumpărării locuințelor la prețul legal și revânzarea acestora mult mai scump la prețul pieții.
În cauză antecesorii reclamanților apelanți au cumpărat apartamentul în litigiu și l-au înstrăinat ulterior pârâților intimați fără intenția de a frauda legea în condițiile în care aceștia și-au rezervat un drept de uzufruct viager, drept pe care l-au și exercitat în mod real și necontestat până la finalul vieții lor.
Dispozițiile legale invocate de către reclamanții apelanți ca fiind incidente ca și motiv de nulitate absolută nu pot fi interpretate în sensul în care bunul în litigiu a fost scos din circuitul civil neputând fi înstrăinat, ci în sensul în care este oprită cumpărarea cu scop speculativ.
Pentru aceste considerente Tribunalul reține că solicitarea reclamanților apelanți de se constata nulitatea absolută a contractului provizoriu de vânzare cumpărare este neîntemeiată.
În ceea ce privește solicitarea reclamanților apelanți de constatare a nulității absolute a contractului de întreținere autentificat sub nr._/23.04.1992 pentru lipsa cauzei Tribunalul reține că în mod legal și temeinic prima instanță a respins această solicitare.
Astfel potrivit art,967 alin. 2 Vechiul cod civil aplicabil în cauză raportat la data încheierii contractului a cărui nulitate absolută se solicită a fi constatată, cauza este prezumată până la proba contrarie.
În speță reclamanții apelanți nu au reușit să răstoarne prezumția de existență a cauzei în condițiile în care din declarația martorilor audiați în fața prime instanțe rezultă că pârâții intimați au prestat întreținere antecesorilor reclamanților apelanți iar aceștia au acceptat întreținerea prestată.
Împrejurarea că martora R. E. arată că antecesoarea reclamanților apelanți respectiv defuncta F. M. nu a dorit încheierea unui contract de întreținere întrucât aceasta nu avea nevoie de întreținere dispunând de venituri necesare este contrazisă atât de declarația celorlalți martori audiați în cauză cât și de propria declarație a martorei care afirmă ulterior că a prestat întreținere benevol defunctei și că defuncta dorea încheierea unui contract de întreținere cu martora.
Pentru aceste considerente Tribunalul va respinge solicitarea reclamanților apelanți de constatare a nulității absolute a contractului de întreținere în litigiu.
Pentru toate acestea în temeiul art.296 Vechiul cod procedură civilă Tribunalul va respinge apelul reclamanților apelanți ca nefondat.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată Tribunalul reține că ele au fost solicitate de către pârâții intimați în apel astfel că potrivit art.274 Vechiul cod procedură civilă, reclamanții apelanți căzând în pretenții vor fi obligați la suportarea acestor cheltuieli .
Cuantumul dovedit al cheltuielilor de judecată solicitate de către pârâții intimați este de 3500 lei conform chitanței nr.237 din 12.01.2016 reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de către apelanții reclamanți Farcașiu C. și Farcașiu R. ambii cu domiciliul in Timisoara, . (fosta L.), nr. 76, etj. 3, . și cu domiciliul procedural ales la Cabinet de Avocat Salanki T. Edvin din Timișoara, Piața Ț. V. nr.1, ., cam.4, jud. T. în contradictoriu cu paratii F. I. si F. S. I., cu domiciliul in Timisoara, .. 75, ..
Obligă apelanții reclamanți la plata către intimații pârâți a sumei de 3500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică azi, 01.02.2016.
Președinte, R. A. | Judecător, C. P. | |
Grefier, R. M. ȘOFRONICI |
Red. R.A. 16 Februarie 2016
Tehnored. R.M.Ș. 16 Februarie 2016
Prima inst. jud: C. G.
SM 1 ex / .>
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 123/2016. Tribunalul TIMIŞ | Evacuare. Decizia nr. 25/2016. Tribunalul TIMIŞ → |
|---|
