Contestaţie la executare. Decizia nr. 886/2015. Tribunalul TIMIŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 886/2015 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 24-09-2015 în dosarul nr. 886/2015
Acesta nu este document finalizat
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 886/A
Ședința publică din 24.09.2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: A. A.
JUDECĂTOR: C. B.
GREFIER: A. T.
S-a luat în examinare apelul civil declanșat de către apelantul M. I. împotriva sentinței civile nr. 2541/18.11.2014 pronunțată de Judecătoria Lugoj în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații P. M. Lugoj și S. C. C. & C. M., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns consilier juridic S. D., în reprezentarea intimatului P. M. Lugoj, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentanta intimatului P. M. Lugoj depune delegația de reprezentare.
Instanța, din oficiu, având în vedere că apelul a fost declarat peste termenul de decădere prevăzut de art. 650 alin. 3 c. proc. civ., pune în discuție excepția tardivității formulării apelului.
Reprezentanta intimatului P. M. Lugoj solicită admiterea acestei excepții.
Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției invocate din oficiu.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Lugoj la data de 08.09.2014 sub nr._, contestatorul Municipiul Lugoj, prin P. M. Lugoj, în contradictoriu cu intimații M. I. și S. C. C. & C. M., a formulat contestație la executare împotriva executării silite pornite de către S. C. C. & C. M. în dosarul execuțional nr. 164/ex/2014, ca urmare a cererii formulate de creditorul M. I., în baza titlului executoriu reprezentat de Sentința civilă nr. 808/2013 pronunțată de Judecătoria Lugoj în dosarul nr._, rămasă definitivă și irevocabilă prin Decizia civilă nr. 633/R/2014 pronunțată de Tribunalul T. în același dosar, solicitând instanței admiterea contestației și anularea formelor de executare, respectiv Somația emisă la data de 22.08.2014 în dosarul execuțional nr. 164/2014 și încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare silită și a debitului total, emisă în data de 22.08.2014, în același dosar execuțional, iar până la soluționarea acestei contestații, să se dispună suspendarea executării.
În motivarea cererii, contestatorul a arătat că prin comunicarea înregistrată la Primăria M. Lugoj sub nr._/26.08.2014, S. C. C. & C. M. a somat contestatorul, ca în termen de o zi, să plătească creditorului M. I. suma totală de 6.352,25 lei, din care 4.500 lei reprezintă valoarea creanței, conform titlului executoriu, și 1.852,25 lei reprezintă cheltuieli și onorariu de executare silită, din care 1.000 lei onorariu de avocat.
Contestatorul a susținut că anularea formelor de executare silită se impune în primul rând datorită faptului că nu există temeiul legal pentru care intimatul a demarat procedura executării silite, deoarece la această procedură se recurge doar în cazul în care debitorul nu își execută de bunăvoie obligația sa, așa cum dispune art. 622 alin. (2) C.pr.civ., iar potrivit alin. (4) al aceluiași articol „Executarea unor obligații de a face, precum înscrierea sau radierea unui drept, act sau fapt dintr-un registru public, emiterea unei autorizații, eliberarea unui certificat sau predarea unui înscris și altele asemenea, se poate obține la simpla cerere a persoanei îndreptățite, făcută în temeiul unui titlu executoriu, fără a fi necesară intervenția executorului judecătoresc, dacă prin lege nu se dispune altfel. În caz de neconformare a debitorului, creditorul poate recurge la executarea silită în condițiile prezentului cod.".
Față de aceste dispoziții exprese ale legii, s-a precizat că creditorul M. I. avea îndatorirea de a se adresa contestatorului cu o cerere prin care să solicite plata cheltuielilor de judecată, la care trebuia să anexeze copia hotărârilor judecătorești în cauză, care să cuprindă mențiunea că sunt definitive și irevocabile și, doar în ipoteza în care ar fi întâmpinat refuzul acestuia, ar fi avut temeiul legal de a se adresa organelor de executare silită.
Contestatorul a învederat că, deși creditorul nu a binevoit să se adreseze cu o simplă solicitare în acest sens, a dat totuși dovadă de bună-credință deoarece, prin adresa nr._/18.08.2014, s-a adresat din proprie inițiativă intimatului M. I., înștiințându-l că, întrucât dosarul nr._ s-a finalizat, intenționează să achite sumele cu titlu de cheltuieli de judecată, acesta trebuind doar să prezinte hotărârile judecătorești definitive și irevocabile, precum și să indice modalitatea în care dorește să fie achitate aceste sume.
S-a subliniat faptul că hotărârile judecătorești date în calea de atac a recursului nu se comunică părților, astfel că contestatorul nu avea posibilitatea să cunoască, de la bun început, care este cuantumul cheltuielilor de judecată acordate de instanța de recurs în favoarea domnului M. I. și, din acest punct de vedere, s-a considerat că a recurge la procedura executării silite, fără ca persoana interesată să facă în prealabil o simplă solicitare către debitor, pentru a putea acesta să dea curs respectivei cereri și mai ales să poată lua cunoștință de cuantumul obligațiilor de plată ce-i revin, denotă o atitudine vădit rău-voitoare din partea acestuia.
Totodată, s-a arătat că intimatul M. I. a obținut copia minutei Deciziei civile nr. 633/R/2014 la data de 25.07.2014 și, deși avea posibilitatea să comunice imediat acest înscris și să formuleze o simplă cerere de plată a cheltuielilor de judecată dispuse de instanță, acesta s-a adresat direct executorului judecătoresc la un interval de numai 1-3 zile de la data obținerii copiei minutei deciziei civile.
Contestatorul a învederat că imediat ce a luat la cunoștință de cuantumul total al cheltuielilor de judecată datorate creditorului M. I., ca urmare a primirii Somației înregistrată cu nr._/26.08.2014, la care au fost anexate și respectivele hotărâri judecătorești, a achitat suma de 4.500 lei ce reprezintă valoarea creanței conform titlului executoriu reprezentat de Sentința civilă nr. 808/2013 și Decizia civilă nr. 633/R/2014, fapt dovedit cu ordinul de plată nr. 1064/02.09.2014.
S-a susținut că intimatul M. I. a recurs la această practică abuzivă de a se adresa direct organului de executare silită în mod intenționat, existând anumite interese răuvoitoare ca contestatorul să fie obligat la plata unor onorarii avocațiale nejustificat de mari, din moment ce din totalul cheltuielilor de executare silită suma de 1.000 lei reprezintă doar onorariul de avocat, care nu a făcut altceva decât să formuleze o simplă adresă către executorul judecătoresc.
Contestatorul a precizat că, potrivit art. 669 C.pr.civ., debitorul este ținut să suporte cheltuielile pentru actele de executare efectiv îndeplinite, precum și onorariul executorului judecătoresc și, dacă este cazul, al avocatului creditorului, „proporțional cu activitatea depusă de aceștia", însă suma de 1.000 lei stabilită prin încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare silită și a debitului total emisă în data de 22.08.2014, ca reprezentând onorariul de avocat, este una abuzivă, excesiv de mare și nejustificată raportat la activitatea acestuia.
Contestatorul a solicitat anularea formelor de executare și datorită faptului că termenul stipulat în somație, acela de o zi, este unul nelegal și impus cu rea-credință deoarece, în speță, fiind vorba de o instituție publică, există prevederi legale cu caracter special care primează generalului, sens în care se invocă dispozițiile art. 2 și 3 din O.G. nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, modificată și completată, din care rezultă că termenul de 6 luni de la primirea somației, instituit de legiuitor, este un termen de grație și doar în cazul în care acest termen nu este respectat, creditorul poate solicita efectuarea executării silite potrivit C.pr.civ.
Contestatorul a solicitat admiterea cererii de suspendare a executării silite, ce se restrânge doar la cheltuielile de executare, în cuantum de 1.852,25 lei dat fiind faptul că suma de 4.500 lei reprezentând valoarea creanței datorate, conform titlului executoriu, a fost achitată voluntar, iar executarea silită a fost pornită cu vădită rea-credință din partea creditorului M. I..
Cererea este scutită de taxă judiciară de timbru și cauțiune în temeiul art. 7 din O.G. nr. 22/2002.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 622 alin. 1, 2 și 4, art. 667, art. 669 alin. 2 teza finală și art. 4, art. 711-719 C.pr.civ., O.G. nr. 22/2002.
În dovedire, contestatorul a depus înscrisuri (f. 9-24).
Prin încheierea de ședință din data de 30.09.2014, instanța a admis cererea de suspendare a executării silite formulată de contestator și a dispus suspendarea executării silite în dosarul execuțional nr. 164/2014 al S. C. C. & C. M. până la soluționarea contestației la executare ce formează obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei Lugoj (f. 42-43).
Intimatul M. I. nu a formulat întâmpinare, însă a depus note de ședință prin care a solicitat respingerea contestației ca nefondată și înlăturarea susținerilor contestatorului ca neîntemeiate (f. 108-114).
În motivare, s-a arătat că legiuitorul a instituit termenul de 6 luni exclusiv în ipoteza în care executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri.
De asemenea, CEDO a statuat că autoritățile statale sunt cele care trebuie să efectueze toate demersurile și diligențele necesare punerii în executare a hotărârilor judecătorești și că nu este oportun să se solicite unei persoane care deține o creanță împotriva statului, ca după finalizarea procedurii judiciare să angajeze o nouă procedură pentru a obține suma ce i-a fost acordată, ajungându-se practic la o tergiversare inutilă a îndestulării creditorului pe seama debitorului.
În dovedire, intimatul a anexat înscrisuri (f. 115-124).
Intimatul S. C. C. & C. M. a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, în temeiul art. 716 C.pr.civ.
Instanța a dispus atașarea dosarului execuțional nr. 164/2014 al S. C. C. & C. M. (f. 56-105).
În cadrul cercetării judecătorești, instanța a administrat proba cu înscrisuri.
Prin sentința civilă nr. 2541/18.11.2014 pronunțată de Judecătoria Lugoj în dosarul nr._, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului S. C. C. & C. M..
A fost admisă contestația la executare formulată de contestatorul MUNICIPIUL LUGOJ în contradictoriu intimatul M. I..
S-au anulat actele de executare silită efectuate în dosarul de executare nr. 164/2014 al S. C. C. & C. M., Somația emisă la data de 22.08.2014 și Încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare silită și a debitului total din data de 22.08.2014.
A fost respinsă contestația la executare formulată de contestatorul MUNICIPIUL LUGOJ în contradictoriu cu intimatul S. C. C. & C. M., C. R., cu sediul în Timișoara, .. 2, ., ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Pentru a pronunța această sentință, judecătoria a reținut următoarele:
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a S. C. C. & C. M., prima instanță a reținut că aceasta presupune existența unei identități între persoana chemată în judecată și cel care este subiect pasiv în raportul juridic dedus judecății.
În cazul contestației la executare, raportul juridic dedus judecății este cel de executare silită, stabilit între creditor și debitor, iar biroul executorului judecătoresc nu are calitate procesuală pasivă, în condițiile în care, potrivit art. 2 alin. 1 din Legea nr. 188/2000, acesta este un organ învestit să îndeplinească un serviciu de interes public.
Așadar, în cadrul prezentei contestații la executare, S. C. C. & C. M. nu are calitate procesuală pasivă, neexistând identitate între aceasta și cel care este subiect pasiv în raportul juridic dedus judecății, motiv pentru care prima instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a S. C. C. & C. M. și a respins contestația la executare formulată de contestator în contradictoriu cu acest intimat, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Asupra fondului cauzei, prima instanță a reținut că, în baza titlului executoriu constând în Sentința civilă nr. 808/05.03.2013 pronunțată de Judecătoria Lugoj în dosarul nr._, definitivă prin Decizia civilă nr. 633/R/10.07.2014 pronunțată de Tribunalul T., în cadrul dosarului execuțional nr. 164/2014 al S. C. C. & C. M., a fost pornită, la cererea creditorului M. I., intimat în prezenta cauză, executarea silită împotriva debitorului contestator Municipiul Lugoj, ce a fost încuviințată prin încheierea nr. 1399/14.08.2014 pronunțată de Judecătoria Lugoj în dosarul nr._/325/2014, pentru suma de 4500 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
La data de 22.08.2014, executorul judecătoresc a procedat la întocmirea încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare silită și a debitului total, stabilind faptul că valoarea creanței conform titlului executoriu este de 4500 lei și cheltuielile de executare sunt în sumă de 1.852,25 lei, din care 20 lei taxa judiciară de timbru, 24,50 lei taxe poștale, 1,75 lei plicuri, 248 lei cheltuieli constituire dosar execuțional, 1000 lei onorariu avocat și 558 lei onorariu de executare silită.
La aceeași dată, executorul a emis somația către debitor, prin care acesta a fost notificat ca în termen de o zi de la data primirii somației să achite suma totală de 6.325,25 lei. Somația a fost comunicată debitorului la data de 26.08.2014 (f. 88).
Conform ordinului de plată nr. 1064 (f. 84), la data de 02.09.2014, debitorul a achitat în contul executorului judecătoresc suma de 4500 lei, reprezentând creanța stabilită prin titlu executoriu, refuzând să achite cheltuielile de executare.
Potrivit dispozițiilor art. 1 din O.G. nr. 22/2002, așa cum acestea au fost modificate prin Legea nr. 110/2007, creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor publice se achită din sumele acordate în acest scop prin bugetele acestora, iar dispozițiile art. 2 din același act normativ statuează că, în situația în care executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau nu continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni (termen care curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului), să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată.
Interpretând gramatical și logic dispozițiile anterior citate, prima instanță a constatat că obligația instituției publice debitoare ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată, există doar în ipoteza în care executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, iar dacă există fonduri pentru a se executa de către instituția publică debitoare creanța stabilită prin titlul executoriu, nu mai sunt aplicabile prevederile art. 2 din O.G. nr. 22/2002, astfel cum acestea au fost modificate prin Legea nr. 110/2007 și debitorul nu mai are la dispoziție un termen de grație de 6 luni pentru efectuarea plății.
Prin urmare, dacă există fonduri pentru a se executa de către instituția publică debitoare creanța stabilită prin titlu executoriu, nu se justifică acordarea termenului de grație de 6 luni pentru efectuarea plății.
Or, în prezenta cauză, contestatorul, cu toate că sarcina probei îi aparține, nu a făcut dovada că nu ar dispune de fondurile necesare pentru a plăti debitul datorat în somație, pentru a deveni incidente prevederile O.G. nr. 22/2002, deci că executarea nu a început sau nu s-a continuat din lipsă de fonduri, dimpotrivă acesta achitând debitul principal.
Instanța a apreciat însă întemeiată apărarea contestatorului potrivit căreia, în cauză, trebuia dovedit refuzul, omisiunea sau întârzierea sa în executarea dispozițiilor stabilite prin titlul executoriu, anterior demarării procedurii executării silite împotriva sa.
În acest sens, s-a reținut că, potrivit art. 622 alin. 2 C.pr.civ., obligația se aduce la îndeplinire prin executare silită, în cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza Ș. împotriva României), „executarea unei sentințe sau a unei decizii, indiferent de instanța care o pronunță, trebuie considerată ca făcând parte integrantă din "proces", în sensul art. 6 alin. 1 din Convenție”, iar administrația constituie un element al statului de drept. „Pe cale de consecință, dacă administrația refuză sau omite să execute o hotărâre judecătorească ori întârzie în executarea acesteia, garanțiile art. 6 de care a beneficiat justițiabilul în fața instanțelor judecătorești își pierd orice rațiune de a fi.”
Este adevărat că executarea voluntară a unei hotărâri judecătorești nu presupune efectuarea vreunui demers din partea creditorului, însă, în cauză, instanța a reținut că nu s-a dovedit refuzul contestatorului de a executa de bunăvoie obligația stabilită prin titlu executoriu și nici omisiunea sau întârzierea executării acesteia într-un termen rezonabil.
Astfel, prin adresa nr._/18.08.2014, necontestată de către creditor, anterior primirii somației emisă de executorul judecătoresc, contestatorul și-a exprimat intenția de executare de bunăvoie a obligației care îi incumbă, de plată a pretențiilor datorate creditorului, solicitându-i acestuia să formuleze o cerere în acest sens și să indice modalitatea în care dorește să fie achitată suma de bani.
În aceste condiții, prima instanța a apreciat că recurgerea creditorului la data de 25.07.2014, la formularea unei cereri de executare silită, la scurt timp după rămânerea definitivă la data de 10.07.2014 a hotărârii judecătorești, înfrânge prezumția bunei-credințe care este aplicabilă tuturor persoanelor, inclusiv autorităților publice, cu atât mai mult cu cât, în cauză, nu s-a probat împrejurarea că autoritatea publică a refuzat anterior începerii executării silite plata sumei consemnate în titlul executoriu. De asemenea, instanța a reținut că situația intimatului nu este comparabilă cu cea a petenților din cauzele CEDO invocate de acesta, unde Curtea a reținut că petenții au dat dovadă de diligență și au făcut toate demersurile necesare pentru a obține executarea hotărârilor - T. c. României (par. 25), S. c. României (par. 59).
Or, prin instituirea art. 622 alin. 2 C.pr.civ., scopul vizat de legiuitor a fost tocmai acela al evitării unei executări silite și al punerii în executare de bună-voie, cu celeritate și fără costuri suplimentare a hotărârilor judecătorești prin care se stabilesc drepturi de creanță, simpla formalitate a depunerii unei cereri la autoritatea publică debitoare în scopul executării obligației acesteia, nefiind de natură să aducă atingere dreptului la justiție garantat de art. 6 din CEDO, cu atât mai mult cu cât nu presupune niciun cost suplimentar din partea creditorului.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 719 C.pr.civ., prima instanța a admis contestația la executare formulată de contestator și a anulat actele de executare silită efectuate în dosarul de executare nr. 164/2014 al S. C. C. & C. M., Somația emisă la data de 22.08.2014 și Încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare silită și a debitului total din data de 22.08.2014.
Contra acestei sentințe, uzând de dreptul conferit de legea procesuală civilă, a declanșat calea de atac a apelului apelantul-creditor M. I., solicitând admiterea căii de atac, schimbarea in tot a hotărârii atacate in sensul de a respinge in totalitate contestația la executare formulata de contestatorul Municipiul Lugoj impotriva actelor de executare silita emise in dosar executional nr. 164/EX/2014 al . & C. M., ca nefondata, cu cheltuieli de judecata.
La termenul din data de 24 septembrie 2015, observând că apelantul nu a înțeles să formuleze cerere de repunere în termenul de declanșare a căii de atac, tribunalul, în temeiul art. 479 alin. (1) ultima teză, art. 482 și art. 248 în corelație cu art. 650 alin. (3) c. proc. civ. a invocat din oficiu excepția tardivității introducerii căii de atac și a rămas în pronunțare asupra incidentului procedural.
Față de efectele produse pe plan procedural, instanța de apel va analiza cu precădere excepția tardivității introducerii căii de atac, știut fiind că o cale de atac formulată tardiv se consideră că nici nu există.
Din actele și lucrările dosarului de fond rezultă că intimatul-contestator-debitor P. M. Lugoj a înțeles să formuleze contestație la executarea silită declanșată în dosarul execuțional nr. 164/EX/2014 al . & C. M., din inițiativa creditorului urmăritor apelant M. I..
Fiind învestită cu soluționarea unei contestații la executare prima instanță avea a observa că în această materie legiuitorul a înțeles să deroge de la termenul de drept comun de declarare a căii de atac a apelului de 30 de zile de la comunicare reglementat de art. 468 alin. 1 c. proc. civ., instituind prin alin. (3) al art. 650 apartenent legii procedurale un termen special de 10 zile de la comunicare, dar incident în ceea ce privește instituția executării silite, cu excepțiile prevăzute de lege („Hotararile pronuntate de instanta de executare sunt executorii si pot fi atacate numai cu apel, in termen de 10 zile de la comunicare, daca prin lege nu se dispune altfel.”).
În speță, sentința supusă pendinte reformării (și prin care s-a soluționat o contestație la executare) a fost comunicată apelantului la data de 25.02.2015 fila 131 din dosarul de fond), acesta declanșând calea de atac a apelului la data de 26.03.2015 (conform ștampilei poștei de pe plicul aflat la fila 5 din dosarul pendent), cu depășirea termenului procedural legal și imperativ de 10 zile instituit de legiuitor în această materie.
Context în care, în absența formulării și admiterii unei cereri de repunere în termenul special de apel supra anunțat, tribunalul va constata că apelantul este decăzut din dreptul de a mai declara calea de atac, orice act procedural efectuat după expirarea termenului imperativ de 10 zile fiind lovit de nulitate, potrivit art. 185 alin. 1 c. proc. civ. potrivit căruia „Cand un drept procesual trebuie exercitat ., nerespectarea acestuia atrage decaderea din exercitarea dreptului, in afara de cazul in care legea dispune altfel. Actul de procedura facut peste termen este lovit de nulitate”.
De aceea, tribunalul va anula ca tardiv apelul declanșat de către apelantul-creditor M. I. împotriva sentinței civile nr. 2541/18.11.2014 pronunțată de Judecătoria Lugoj în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-contestator-debitor P. M. Lugoj.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Anulează ca tardiv apelul declanșat de către apelantul-creditor M. I., cu domiciliul procesual ales la avocat I. S., în Timișoara, . ., județul T., împotriva sentinței civile nr. 2541/18.11.2014 pronunțată de Judecătoria Lugoj în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-contestator-debitor P. M. Lugoj, cu sediul în Lugoj, Piața V., nr. 4, județul T., precum și cu S. C. C. & C. M., cu sediul în Timișoara, Bastion Offices, .. 2, ..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 24.09.2015.
Președinte, Judecător, A. A. C. B.
Grefier,
A. T.
Red. A.A.
Tehnored. A.T.
Ex. 5/13.10.2015
Prima instanță: jud. A. A. C.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 1084/2015. Tribunalul TIMIŞ | Pretenţii. Decizia nr. 207/2016. Tribunalul TIMIŞ → |
|---|
