Pretenţii. Decizia nr. 207/2016. Tribunalul TIMIŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 207/2016 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 24-02-2016 în dosarul nr. 207/2016
Acesta nu este document finalizat
Cod ECLI ECLI:RO:TBTIM:2016:014._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA I-A CIVILĂ
DECIZIE NR. 207/A/2016
Ședința publică de la 24 Februarie 2016
Completul compus din:
Președinte I.-A. D.
Judecător L. D.
Grefier R. C.
Pe rol fiind judecarea cererii de apel formulată de apelanta U. A. T. . împotriva sentinței civile nr. 257/19.02.2015 pronunțată de Judecătoria D. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul CABINET MEDICINĂ DENTARĂ DR. W. D., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelanta prin avocat M. G. în substituirea avocat M. L., lipsind intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care se ia act că reprezentantul apelantei depune împuternicire avocațială de substituire.
Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în apel.
Reprezentantul apelantei solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat, cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
INSTANȚA
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Hotărârea apelată
P. sentința civilă nr.257/19.02.2015, pronunțată de Judecătoria Sânnicolau M. in dosar nr._, a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta . Cabinet de Medicină Dentară Dr. W. D., având ca obiect pretenții.
A fost respinsă cererea reconvențională formulată de pârât împotriva reclamantei având ca obiect restituire plată nedatorată.
Au fost respinse cererile părților privind cheltuielile de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut următoarele:
La data de 3.12.2007 între părți a fost încheiat un contract de comodat, prin care reclamanta U. A. T. . pârâtului Cabinet de Medicină Dentară - Dr. W. D. dreptul de folosință asupra suprafeței de 75 mp din imobilul situat în localitatea S., nr.118, înscris în CF 2745 S. (cf nou_ S.).
Potrivit clauzelor contractuale cedarea folosinței s-a făcut cu titlu gratuit pentru funcționarea unui cabinet stomatologic, conform Hotărârii Consiliului Local nr.23/23.11.2007.
În urma controlului de audit efectuat în anul 2012 la Primăria Comunei S., de către Inspectorii Camerei de Conturi a Județului T., finalizat prin Raportul de Audit Financiar nr.6117/12.12.2012, procesul verbal de constatare nr.6116/12.12.2012 și Decizia nr.9/10.01.2013 s-a constatat că acest contract încalcă prevederile legale, întrucât . da spre folosința gratuită spațiile pe care le deține în proprietate, către terțe persoane care realizează venituri de pe urma acestor spații.
Față de constatarea inspectorilor Camerei de Conturi a Județului T., la data de 31.01.2013 între părți a fost încheiat un contract de închiriere, prețul chiriei fiind de 286,5 lei.
Potrivit clauzelor contractuale odată cu încheierea acestei convenții, contractul de comodat încheiat în anul 2007 a fost reziliat.
În temeiul art. 248 al.1 C.proc.civ. instanța s-a pronunțat mai întâi asupra excepției lipsei de interes a cererii de chemare în judecată excepție invocată de pârât prin întâmpinare.
Interesul în sens procesual este o cerință de promovabilitate a acțiunii, fiind menționat în mod expres în cuprinsul art. 32 C.proc.civ. referitor la condițiile de exercitare a acțiunii civile.
Interesul procesual se definește în doctrină ca fiind folosul practic, imediat, pe care partea îl are la momentul punerii în mișcare a acțiunii civile, fiind necesar să îndeplinească condițiile specificate de art. 33 C.proc.civ., respectiv să fie determinat, legitim, personal, născut și actual.
În speța de față interesul reclamantei este evident atâta timp cât prin promovarea prezentei cereri de chemare în judecară reclamanta urmărește obligarea pârâtului la plata unei sume de bani, cu titlu de prejudiciu produs prin cedarea cu titlu gratuit a unui spațiu, motiv pentru care excepția a fost respinsă.
Pe fondul cauzei instanța a respins cererea reclamantei ca neîntemeiată pentru următoarele motive:
P. cererea de chemare în judecată reclamanta U. A. T. . instanței obligarea pârâtului Cabinet de Medicină Dentară - Dr. W. D. la plata sumei de 12.255 lei cu titlu de despăgubiri, reprezentând contravaloarea chiriei pentru spațiul cedat pârâtului în perioada decembrie 2009-noiembrie 2012.
Temeiurile legale indicate de reclamantă nu au legătură cu obiectul cererii sau cu starea de fapt expusă, referindu-se la activitatea curții de conturi (art. 33, alin. 3 din Legea nr. 94/1992), la procedura contenciosului administrativ reglementată de Legea nr. 554/2004, precum și la restituirea plății nedatorate (art. 1341 Cod civil).
Astfel așa cum a reținut și tribunalul prin decizia de declinare a competenței, între părți a fost încheiat un contract civil, având ca obiect un bun ce face parte din domeniul privat al reclamantei, fapt ce rezultă din cartea funciară nr._ S., astfel că raporturile juridice dintre părți sunt guvernate de dreptul comun și nu de legislația specială referitoare la contractele administrative.
Sarcinile stabilite de inspectorii Curții de Conturi T. în urma contorului de audit efectuat la Primăria S. nu au legătură cu raporturile juridice deduse judecății și nu pot constitui temei legal al obligării pârâtului la plata unor despăgubiri.
Instituția restituirii plății nedatorate reglementată de art. 1341 și urm C.civ., presupune în primul rând existența unei plăți, ceea de în speță nu s-a invocat.
Având în vedere că reclamanta a invocat existența unui prejudiciu solicitând obligarea pârâtului la repararea lui, instanța a analizat pretențiile reclamantei prin prisma răspunderii civile contractuale și delictuale prevăzute legislația civilă.
Conform normelor de drept românesc și principiilor bine cunoscute de drept răspunderea delictuală poate fi solicitată spre aplicare doar în cazul în care între părți nu există răspundere contractuală, fapt ce nu se confirmă în speță, întrucât raportul juridic dintre reclamantul și pârâtul din dosar se încadrează pe prevederile speciale ale Codului civil în materia contractului de comodat.
Nici pe temei contractual acțiunea reclamantei nu este întemeiată, având în vedere că între părți a fost încheiat un contract de comodat.
Potrivit art. 1560 din codul civil de la 1864, „Comodatul este un contract prin care cineva împrumută altuia un lucru spre a se servi de dânsul, cu îndatorire de a-l înapoia” iar potrivit art. 1561 din același cod acest contract este esențialmente gratuit.
Față cele reținute anterior instanța a constatat că cererea reclamantei privind obligarea pârâtului la plata sumei de 12.255 lei reprezentând despăgubiri pentru folosința cu titlu gratuit de către pârât a imobilului proprietatea reclamantei, este lipsită de suport legal motiv pentru care a fost respinsă.
Pe cale de consecință au fost respinse și cererile accesorii prin care reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata dobânzilor și a penalităților calculate la această sumă.
În ceea ce privește cererea reconvențională prin care pârâtul a solicitat obligarea reclamantei la restituirea sumei de 1679 lei, achitată cu titlu de chirie, instanța a respins-o având în vedere că din înscrisurile depuse nu rezultă titlul cu care a fost achitată această sumă, în condițiile în care la data de 31.01.2013 între părți a fost încheiat un contract de închiriere.
În temeiul art. 451 și urm C.proc.civ. instanța, față de soluția de respingere atât a cererii principale cât și a cererii reconvenționale, a respins și cererile accesorii, formulate de părți referitoare la restituirea cheltuielilor de judecată.
Cererea de apel
Împotriva sentinței civile nr. 257/19.02.2015, pronunțată de Judecătoria Sânnicolau M. in dosar nr._, a declarat apel apelanta U. A. T. ., dosar înregistrat pe rolul Tribunalului T. - Secția C. A. și Fiscal sub nr._, solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței apelate și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
In motivarea apelului apelanta a arătat că sentința atacata este atât netemeinica cat si nelegala pentru următoarele considerente:
Având in vedere disp. art. 425 lit. b Cod Proced. Civila, cu privire la mențiunile obligatorii ale unei hotărâri judecătorești, printre care se afla motivarea de fapt si de drept, care a format convingerea instanței, precum si cele pentru care s-au înlăturat cererile părților sau obligativitatea instanței de a se pronunța asupra cererilor formulate de către parti in timpul procesului prin dispozitivul acesteia, sau motivarea trebuie sa fie concreta si expusa in considerentele hotărârii, stare de fapt care nu se regăsește in aceasta hotărâre atacata, respectiv prima instanța a făcut o interpretare greșita a stării de fapt in cererea de chemare in judecata, având in vedere cele menionate in cuprinsul acesteia.
Sub acest aspect hotărârea ar trebui sa demonstreze in mod logic, deplina concordanta intre soluția data in cauza respectiva si realitatea de fapt, dedusa judecații, analiza pe care judecătorul o face in legătura cu motivele de fapt si de drept, care au format convingerea acestuia, raportat la întreg probatoriu administrat in aceasta cauza, respectiv proba cu înscrisuri. Ori in motivarea hotărârii atacate exista o neconcordanta vădita intre soluția data si realitatea stării de fapt pe care instanța de fond nu a înțeles-o sau a interpretat-o in mod greșit, analizând o alta stare de fapt decât cea dedusa judecații, neraportându-se la cele menționate si solicitate in aceasta cauza. Motivarea hotărârii este de esența si constituie o garanție pentru toate părțile litigante, respectiv ca cererile lor au fost analizate cu atenție de către instanța judecătoreasca, oferind totodată posibilitatea exercitării controlului judiciar in ceea ce privește soluția data. F. de acest aspect, hotărârea pronunțata de instanța de fond este nelegala.
Insa potrivit art.129, alin.2 Cod Proced.Civila "Judecătorul in tot cursul procesului, conduce desfășurarea acestuia, veghează la respectarea dispozițiilor legale si are puterea de a ordona masurile necesare judecării cererii", iar alin 4 stabilește ca, "cu privire la situația de fapt si motivarea in drept sa le ceara acestora sa prezinte explicatii, oral sau in scris, precum si sa pună in dezbaterea lor orice împrejurări de fapt ori de drept, chiar daca nu sunt menționate in cerere sau in întâmpinare, insa instanța de fond consider ca nu a inteles sa tina seama de aceste dispoziții legale.
De asemenea instanța de fond a reținut ca in cauza ar putea fi vorba de: „instituția restituirea plații nedatorate reglementate de art. 1341 si urmat. cod civil ceea ce in speța nu s-a invocat", insa in virtutea rolului activ prevăzut de dispozițiile codului de procedura civila instanța nu a pus in discuție acest aspect pentru a se putea lamuri cu certitudine daca in speța de fata este vorba de aceasta instituie de drept, limitându-se doar la faptul ca nu a fost indicat temeiul juridic corect cu toate ca a fost investita cu un capăt de cerere si o stare de fapt. De remarcat este si faptul ca cauza s-a soluționat la primul termen de judecata iar conform jurisprudenței si doctrinei in materie, instanța nu este ținuta de temeiul de drept invocat de către parti, ci este ținuta de capătul de cerere cu care a fost investit si de motivele, sau starea de fapt care au determinat promovarea acestui demers judiciar. In acest sens prin aceasta atitudine a primei instanțe, respectiv, neexercitarea rolului activ al instanței, se poate califica, ca fiind o necercetate a fondului pricinii de către aceasta, ceea ce culminează cu nelegalitatea hotărârii atacate.
In drept au fost invocate disp. art. 466 si următoarele din cod proc.civ.
In probatoriu actele deja prezente in dosarul cauzei, precum si cu înscrisuri ce urmează a fi depuse in timp util.
Întâmpinarea
Intimatul Cabinet medicina D. Dr. W. D. Elita a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului formulat ca nefondat si pe cale de consecința menținerea sentinței civile nr. 257/2015 pronunțata de către Judecătoria Sannicolaul M. ca temeinica si legala. Obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecata.
In fapt, prin apelul formulat intimata critica sentința pronunțata de către instanța de fond invocând nelegalitatea acesteia motivata in principal pe "Nemotivarea acesteia, neexercitarea rolului activ al instanței si interpretarea greșita a raportului dedus judecații".
Ca si chestiune preliminară intimatul a invocat pe cale de excepție necompetenta materiala a Tribunalului T. -secția C. A. spre a soluționa prezentul apel, in speța fiind competent Tribunalul T. secția civila.
In susținerea excepției invocate s-a arătat ca apelanta a înregistrat cererea de chemare in judecata pe rolul Tribunalului T. invocând aplicabilitatea dispozițiilor de contencios administrativ raportului dedus judecații.
Ca urmare a admiterii excepției de necompetenta materiala a Tribunalului T. secția contencios administrativ in judecarea cererii invocata prin întâmpinare de către cabinet, instanța prin sentința nr. 3704/07.10.2014 a dispus declinarea soluționării cauzei in favoarea Judecătoriei Sannicolaul M..
P. sentința pronunțata s-a reținut in mod corect ca instanța de contencios administrativ nu este competenta sa soluționeze un astfel de litigiu, întrucât raportul dedus judecații nu poate fi asimilat actelor administrative sau contractelor încheiate cu autoritățile publice pentru punerea in valoare a bunurilor proprietate publica, având in vedere ca suntem in prezenta unui contract de comodat care are ca si obiect cedarea folosinței cu titlu gratuit a unui bun imobil proprietate privata a Comunei S. asa cum reiese din extrasul CF depus la dosarul cauzei.
Ca atare in mod corect instanța de fond Judecătoria Sannicolaul M. si-a reținut competenta si a procedat la soluționarea fondului pricinii.
Având in vedere acest aspect calea de atac revine spre soluționare in mod competent Tribunalului T. secția civila si nu cea de contencios administrativ si ca urmare s-a solicitat admiterea excepției invocate si pe cale de consecința declinarea competentei materiale funcționale către secția civila a Tribunalului T..
Cu privire la motivele de apel invocate si la dezvoltarea lor s-a solicitat a fi respins apelul formulat având in vedere următoarele:
Instanța de fond s-a pronunțat pe fondul cererii ca urmare a cenzurării probatoriului incuviintat si administrat motivând hotărârea prin prisma probelor administrate in cauza.
Reclamanta a promovat acțiunea ca urmare a efectuării Auditului Finaciar de către Curtea de Conturi a Județului T. si a întocmirii .aportului de Audit financiar nr. 6117/12.02.2012 si ca urmare a Deciziei nr. 9/10.01.2013 prin care a fost dispusa in sarcina acesteia prin primar obligația recuperării a sumei de bani neîncasate ca urmare a încheierii unui Contract de Comodat desi in mod legal trebuia avuta in vedere încheierea unui contract de închiriere pentru spațiul in care isi desfășoară activitatea intimata.
In speța suntem in prezenta unui contract de Comodat cu durata nedeterminata pentru spatiul situat in . cartea Funciara nr. 2745 S., pentru desfășurarea activității medicale, pentru un spațiu tare face parte din domeniul privat al comunei S. asa cum reiese din extrasul CF anexat la dosarul cauzei.
Ca atare nu suntem in prezenta unui Contract administrativ asa cum prevede art.8 alin 2 din Legea 554/2004, dispozițiile acesteia nefiind aplicabile raportului juridic dintre parti.
P. cererea de chemare in judecata reclamanta a solicitat recuperarea sumei de 12.255 lei cu titlu de despăgubiri si nu cu titlu de chirie pentru care in speța aceasta nu are titlu, intre parti fiind încheiat un contract de comodat.
Mai mult la data promovării acțiunii dreptul la acțiune era si parțial prescris in privința cuantumului pretențiilor calculate pana la data de 30.04.2011, fapt pe care subscrisul cabinet l-am susținut si motivat pe larg in întâmpinarea depusa la instanța de fond.
Ca atare, având in vedere ca suma solicitata nu are caracterul unei creanțe bugetare, nu îi sunt aplicabile dispozițiile Codului fiscal si Codului de Procedura Fiscala cu privire la natura creanței pentru a fi supusa termenului de prescripție de 5 ani fiindu-i aplicabil termenul general de prescripție de 3 ani.
Însăși reclamanta își întemeiază acțiunea pe dispozițiile de drept comun si anume dispozițiile art. 1341, art. 1531 si art. 1539 Noul Cod Civil, chiar daca se face o confuzie totala intre ceea ce se susține si ceea ce se motivează.
In concluzie nefiind vorba de creanțe cu titlu de impozite si taxe locale, aceste pretenții cu titlu de despăgubiri nu pot reprezenta decât un prejudiciu ca urmare a atribuirii cu titlu gratuit in mod greșit de către reclamanta a folosinței spațiului, fiindu-i aplicabile dispozițiile de drept comun atât cu privire la recuperarea lui, cat si cu privire la prescripția dreptului la acțiune.
Invocarea ca temei a Deciziei Curții de Conturi prin care reclamanta a fost obligata sa recupereze aceste sume nu are nici o relevanta in ceea ce privește începerea curgerii termenului de prescripție, constatările organului de control neavând acest efect.
Ca urmare a calificării raportului juridic si ca rezultat al cenzurării înscrisurilor depuse de către ambele parti instanța de fond a reținut in mod corect nelegimitatea solicitării sumei de 12.255 lei cu titlu de despăgubiri pentru lipsa titlului in baza căruia sa poată fi solicitata restituirea/achitarea etc, intre parti fiind încheiat un contract de comodat.
Având in vedere lipsa titlului instanța a respins in mod corect cererea si in privința obligării intimatei la plata penalităților de întârziere calculate la suma de 12.255 lei pana la data plații, reținând faptul ca in speța nu exista cadrul convențional sau legal care sa justifice dreptul solicitării acestora.
F. de probatoriul solicitat prin apelul formulat s-a solicitat respingerea solicitării depunerii unor înscrisuri noi având in vedere ca acestea trebuiau depuse odată cu cerea de apel, neinvocându-se nici un motiv întemeiat pentru care aceste înscrisuri nu puteau fi anexate cererii de apel.
Având in vedere cele menționate, s-a solicitat respingerea apelului formulat ca neîntemeiat si nefondat cu consecința menținerii hotărârii pronunțate de către instanța de fond ca fiind temeinicei si legala.
In drept: art. 205 si următoarele din Codul de procedura civila.
In apărare intimata a înțeles să se folosească de proba cu înscrisuri prevăzuta de art. 265 si urm. din Codul de procedura civila, cu înscrisurile care au fost anexate întâmpinării si cererii reconvenționale formulate la instanța de fond, orice alt mijloc de proba a cărui necesitate ar reieși din cercetarea judecătoreasca.
In temeiul art. 223 alin.2 din Codul de procedura civila s-a solicitat judecarea si in lipsa de la dezbateri.
P. încheierea de ședință din data de 25.11.2015, pronunțată de Tribunalul T. - Secția C. A. și Fiscal sub nr._ , a fost admisă excepția necompetenței funcționale a Secției de C. A. și Fiscal a Tribunalului T..
S-a dispus scoaterea cauzei de pe rolul Secției C. A. și Fiscal a Tribunalului T. și transpunerea acesteia pe rolul Secției I Civile a Tribunalului T., completul NC3-A.
Analizând obiectul acțiunii deduse judecății s-a constatat că apelanta U. A. T. . a declarat apel împotriva sentinței civile nr. 257/2015 pronunțată de Judecătoria Sânnicolau M. în dosarul nr._ 015, în contradictoriu cu intimatul CABINET DE MEDICINĂ DENTARĂ DR. W. D., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței apelate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Instituția reclamantă a arătat că suma de_ ar fi fost achitată prin OP 490/29.12.2011 ca urmare a emiterii facturii nr.2866/28.12.2012, fiind plătită de către . mod nejustificat. S-a mai arătat că, urmare a controlului efectuat de către Curtea de Conturi a Județului T., s-a reținut faptul că suma de 12.255 lei nu a fost încasată de către UAT a Comunei S., această sumă reprezentând astfel un prejudiciu.
Instanța de contencios administrativ nu este competenta sa soluționeze un astfel de litigiu; potrivit dispozițiilor art. 2 alin. 1 lit. c teza a II-a din Legea nr. 554/2004, „sunt asimilate actelor administrative, in sensul prezentei legi, si contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea in valoare a bunurilor proprietate publica, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute si alte categorii de contracte administrative supuse competentei instanțelor de contencios administrativ”.
P. urmare, contractele încheiate de către autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate privată a unității administrativ teritoriale, nu intră in categoria contractelor administrative in accepțiunea Legii nr. 554/2004, pentru a se supune acestei legi, iar o atare competenta a instanței de contencios administrativ nu este prevăzuta in privința acestor bunuri nici prin legi speciale. Instanța de față face referire la aceste dispoziții, întrucât părțile au amintit atât în acțiunea principală, cât și în întâmpinare și cerere reconvențională, de existența unui contract de comodat, pentru un imobil ce face parte din domeniul privat al comunei.
Pentru toate aceste considerente, având în vedere dispozițiile art. 94 alin.1 lit.j, art. 107, art. 129 alin.2 pct. 2, art. 132 alin.1 și 3 C.proc.civ., cum sediul pârâtei se află în . admis excepția necompetentei funcționale a Secției de C. A. și Fiscal a Tribunalului T. si a scos cauza de pe rolul secției mai sus menționate, dispunând transpunerea acesteia pe rolul Secției I Civile a Tribunalului T., completul NC3-A.
Acestea sunt, de altfel, considerentele pentru care, prin sentința civilă nr. 3704/07.10.2014, Tribunalul T. - Secția de contencios administrativ - și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sânnicolau M., această din urmă instanță judecând litigiul în primă instanță.
În consecință, tribunalul va constata că nu este competent material funcțional să soluționeze pricina, iar în baza art. 131 NCPC, 200 alin. 1 C. modif. prin Legea nr. 138/15.10.2014 și art. 99 alin. 2 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești modif. prin HCSM nr. 1049/23.09.2014 a admis excepția necompetenței funcționale și a dispus scoaterea cauzei de pe rol și trimiterea la Secția I Civilă, completul NC3 -A, cu ședință de judecată stabilită potrivit programării instanței la data de 25.11.2015, ca fiind primul complet cu ședință de judecată în materie ulterior datei înregistrării dosarului, în acord cu Hotărârea Colegiului de Conducere al Tribunalului T. nr.23 din 30.10.2014.
La Tribunalul T. pe rolul Secției I Civile a Tribunalului T., completul NC3-A, pricina a fost înregistrată sub dosar nr._ .
Tribunalul, analizând apelul prin prisma motivelor invocate precum si în baza art. 476 – 478 C. proc. civ. din 2010, reține că acesta este neîntemeiat pentru următoarele considerente:
Apelanta invocă faptul că hotărârea apelată nu conține motivarea de fapt si de drept, care a format convingerea instanței, precum si cele pentru care s-au înlăturat cererile.
Tribunalul reține că motivarea unei hotărâri judecătorești trebuie sa fie coerenta, clara si lipsita de ambiguități si de contradicții. Ea trebuie sa permită urmărirea unui raționament care a condus judecătorul la aceasta.
De asemenea, motivarea trebuie sa exprime respectarea de către judecător a principiilor enunțate de Curtea Europeana a Drepturilor Omului (in special respectarea drepturilor la apărare si dreptul la un proces echitabil) și trebuie să răspundă pretențiilor părților, adică diferitelor capete de acuzare si mijloacelor de apărare. Aceasta garanție este esențiala, deoarece permite justițiabilului sa se asigure ca pretențiile sale au fost examinate si deci ca judecătorul a ținut cont de ele.
Motivarea hotărârii judecătorești nu trebuie neapărat sa fie lunga. Trebuie găsit un echilibru just între formularea scurta si buna înțelegere a hotărârii.
Obligația instanțelor de a-si motiva hotărârile nu trebuie înțeleasa ca necesitând un răspuns la fiecare argument invocat in sprijinul unui mijloc de apărare ridicat. Întinderea acestei obligații poate varia in funcție de natura hotărârii. In conformitate cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, întinderea motivării depinde de diversitatea mijloacelor pe care o parte le poate ridica în instanță, precum si de prevederile legale, de obiceiuri, de principiile doctrinale si de practicile diferite privind prezentarea si redactarea sentințelor si hotărârilor in diferite state. Pentru a răspunde cerințelor procesului echitabil, motivarea ar trebui sa evidențieze ca judecătorul a examinat cu adevărat chestiunile esențiale ce i-au fost prezentate.
Analizând hotărârea apelată, tribunalul reține că prima instanță a analizat susținerile și temeiurile de drept invocate de reclamantă și a expus considerentele sale cu privire la reținerea stării de fapt și aplicarea dispozițiilor legale incidente în cauză.
Apelanta a mai invocat de asemenea faptul că prima instanță nu și-a exercitat rolul activ în prezenta cauză.
Potrivit dispozițiilor art. 22 alin. 2 C. proc. civ din 2010 judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. În acest scop, cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicații, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum și alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părțile se împotrivesc.
Potrivit dispozițiilor art. 254 alin. 1 C. proc. civ. probele se propun de către reclamant, iar potrivit aliniatului 5 al aceluiași text de lege judecătorul poate, din oficiu, să pună în discuția părților necesitatea administrării altor probe, pe care le poate ordona chiar dacă părțile se împotrivesc. Cu toate acestea, părțile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanței de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus și administrat în condițiile legii (aliniatul 6).
În prezenta cauză judecătorul a reținut aceeași situație de fapt invocată de apelanta reclamantă. În aceste condiții aceste susțineri sunt în mod vădit lipsite de temei.
Reclamanta apelantă a invocat existența unui prejudiciu constat de către Camera de Conturi a județului T. prin Raportul de Audit Financiar nr. 6117/12.02.2012 și Decizia nr. 9/10.01.2013. Nici intimata pârâtă și nici instanța de judecată nu a contestat existența acestui prejudiciu, numai că reclamanta nu a dovedit că acest prejudiciu a fost determinat de fapta culpabilă a pârâtei intimate.
Între reclamantă și pârâtă s-a încheiat un contract de comodat având ca obiect cedarea, de către comodant, cu titlu gratuit, a dreptului de folosință a suprafeței de aproximativ 75 mp din imobilul situat în S. nr. 118 pentru funcționarea unui cabinet stomatologic.
În baza dispozițiilor acestui contract de comodat pârâta nu poate fi obligată la plata sumei de 12.255 lei reprezentând prejudiciul constatat de Curtea de Conturi ca urmare a încheierii unui contract de folosință cu titlu gratuit a unui spațiu pe care reclamanta ar fi trebuit să îl închirieze.
Apelanta reclamantă și-a întemeiat cererea pe dispozițiile răspunderii civile delictuale, dar nu a dovedit îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege pentru a putea fi angajată răspunderea civilă delictuală a pârâtei: existența unei fapte culpabile și legătura de cauzalitate dintre fapta culpabilă a pârâtei și prejudiciul suferit de reclamantă.
În ceea ce privește analizarea de către prima instanță a dispozițiilor art. 1341 și urm. C. civ., apelanta reclamantă invocă faptul că acest text de lege nu s-a invocat în speță, însă cererea de chemare în judecată pe care ea însăși a formulat-o a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1341 C. civ.
Apelanta a criticat și faptul că prima instanță a soluționat cauza la primul termen de judecată, fără a arăta însă motivele pentru care o astfel de soluționare cu celeritate a pricinii sale i-a produs o vătămare. Tribunalul constată că reprezentantul apelantei reclamante a fost prezent la termenul de judecată când s-a soluționat cauza și nu a cerut amânarea cauzei, arătând că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 480 C. proc. civ. din 2010, instanța de apel va respinge apelul formulat de apelantă ca neîntemeiat.
Cheltuieli de judecată
În temeiul art. 451 și 452 C. proc. civ. din 2010 instanța de apel va respinge cererea apelantei privind plata cheltuielilor de judecată întrucât aceasta a căzut în pretenții și va lua act de faptul că intimatul nu a solicitat plata unor cheltuieli de judecată în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea de apel formulată de apelanta U. A. T. . cu sediul procesual ales in Sânnicolau M., ., nr.2, județ T. la avocat L. M. împotriva sentinței civile nr. 257/19.02.2015 pronunțată de Judecătoria D. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul CABINET MEDICINĂ DENTARĂ DR. W. D. cu sediul procesual ales in Timișoara, P-ța.Ț. V., nr.1, . - la Cabinet Avocat N. N. P..
Fără cheltuieli de judecată în apel.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 24 februarie 2016.
Președinte, I.-A. D. | Judecător, L. D. | |
Grefier, R. C. |
Red. D.I.A. 23.03.2016
Tehnored.B.I./C.R.
Ex.4 -
Prima instanta – O. S. A. - Judecătoria Sânnicolau M.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 886/2015. Tribunalul TIMIŞ | Pretenţii. Decizia nr. 1016/2015. Tribunalul TIMIŞ → |
|---|
