Declararea judecătorească a morţii. Sentința nr. 396/2016. Tribunalul TIMIŞ

Sentința nr. 396/2016 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 29-02-2016 în dosarul nr. 396/2016

Acesta nu este document finalizat

Cod ECLI ECLI:RO:TBTIM:2016:010._

Dosar nr._

ROMÂNIA

T. T.

SECȚIA I-A CIVILĂ

SENTINȚA Nr. 396/2016

Ședința publică de la 29 Februarie 2016

Completul compus din:

PREȘEDINTE R. A.

Grefier R. M. ȘOFRONICI

Pe rol se află soluționarea acțiunii civile privind pe reclamanta N. M. în contradictoriu cu pârâtul L. G., având ca obiect declararea judecătorească a morții.

Cu participarea Ministerului Public, reprezentat de doamna procuror C. F., din cadrul Parchetului de pe lângă T. T..

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru reclamanta lipsă, avocat D. F., se prezintă martorul G. L. personal, lipsă fiind pârâtul și martorul L. E..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Reprezentantul reclamantei învederează instanței că înțelege să renunțe la audierea martorului L. E..

Reprezentanta Ministerului Public arată că nu opune la renunțarea audierii martorului L. E..

Instanța ia act de renunțarea audierii martorului L. E. solicitată de reprezentantul reclamantei.

T., după legitimare și depunerea jurământului, precum și după ce i s-a pus în vedere că dacă nu va spune adevărul, săvârșește infracțiunea de mărturie mincinoasă a procedat la audierea martorului G. L., propus de către reclamant. Declarația acesteia a fost consemnată în scris, și atașată la dosarul cauzei.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța, în temeiul disp. art. 392 din noul cod de pr. civ., constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pe fond.

Reprezentantul reclamantei solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, consideră că data morții pârâtului este 03.07.1944, fără cheltuieli de judecată.

Reprezentanta Ministerului Public solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.

T. declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare asupra fondului, potrivit disp. art. 394 noul cod de pr. civ.

T.

In deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrata la data de 23.10.2014 pe rolul Tribunalului T., sub nr._ ca urmare a declinării competenței de către Judecătoria F. reclamanta N. M. a solicitat declararea pe cale judecătorească a morții pârâtului L. G. născut la data de 27 februarie 1907.

În motivarea cererii reclamanta arată că este fiica pârâtului și că acesta la începutul celui de-al doilea război mondial a fost înrolat în rândul militarilor combatanți și trimis pe front de unde acesta nu s-a mai întors.

Reclamanta arată că s-a adresat UM_ Pitești care prin adresa nr. JR 209 din 19.12.2013 a arătat că la data de 03.07.1944 a fost înregistrată în arhivele acesteia decesul pârâtului.

În drept: art. 943 și urm. codul de procedură civilă,art.49 și urm. Cpd civil .

În probațiune reclamanta a depus înscrisuri și a solicitat audierea martorei G. L..

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri și proba testimonială cu martorul propus de către reclamantă.

Din actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Din extrasul din registrul de naștere pentru uz oficial aflat la fila 13 dosar reiese că nașterea pârâtului L. G. a fost înregistrată în registrele de stare civilă la nr.43 în data de 01.03.1907 în registrele de stare civilă ale Comunei Vadu Moților, jud. A..

Din probele administrate în cauza de față, respective declarația martorei G. L. și certificatul nr.JR 209/19.12.2013 emis de către Unitatea Militară_ Pitești rezultă că pârâtul în perioada 15.05._44 a fost plecat pe front, iar la data de 07.05.1944 a decedat în bombardamente OYU nr.295/1944. Ca atare, există suficiente elemente care îndreptățesc aplicarea prezumției morții, iar declararea judecătorească a morții își are sediul materiei în dispozițiile 49 și urm. Noul Cod Civil.

Data nașterii unei persoane reprezintă data începutului capacității de folosință a acesteia, conform dispozițiilor art. 35 din Noul cod civil iar moartea persoanei reprezintă încetarea capacității de folosință a persoanei. Conform art. 50 din Noul cod civil, cel dipărut în împrejurări deosebite, în cursul unor fapte de război sau într-o altă împrejurare asemănătoare, ce îndreptățește a se presupune decesul, poate fi declarat mort, dacă au trecut cel puțin 6 luni, de la data împrejurării în care a avut loc dispariția.

Față de cele reținute de instanță, constatând că de la data ultimelor știri respective 03.07.1944 din care rezultă că pârâtul este declarat mort pe front, nu se mai cunoaște nimic de acesta și având în vedere data nașterii pârâtului, respective anul 1910, instanța constatând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.50 Noul cod civil va admite cererea reclamantei.

Cu privire la data declarării morții prezumate, data morții este aceea stabilită, conform împrejurărilor, în hotărârea judecătorească declarativă de moarte, așa cum prevede art.52 Noul cod civil.

Având în vedere ca din probele administrate în cauză rezultă că pârâtul a fost declarat decedat pe front și șters din evidențele armatei române la data de 03.07.1944, data morții acestuia va fi stabilita ca fiind 03.07.1944 potrivit dispozițiilor art. 50 alin. 3 Noul cod civil.

Se va dispune potrivit dispozițiilor 946 Noul cod procedură civilă ca dispozitivul sentinței judecătorești rămasă definitivă să fie afișat și comunicat instituțiilor abilitate pentru efectuarea cuvenitelor mențiuni.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată T. reține că ele nu au fost solicitate astfel că nu le va acorda.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulată de reclamanta N. M. domiciliată în comuna T. V., ., jud. T. în contradictoriu cu pârâtul L. G. cu ultimul domiciliu cunoscut în comuna T. V., . prin curator Moșoni L. A. domiciliată în Lugoj, ., ., ., jud. T. și pe cale de consecință:

Dispune declararea judecătorească a morții numitului L. G. născut la data de 27 februarie 1907 în localitatea Vadu Moților (fostă Neagra), jud. A..

Stabilește ca dată a morții numitului L. G. data de 03.07.1944.

Dispune înregistrarea morții numitului L. G. la data de 03.07.1944, în registrul de stare civilă al Primăriei Comunei Vadu Moților ( fostă Neagra ), jud. A..

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțata în ședința publica, azi, 29.02.2016.

PREȘEDINTE Grefier

R. A. R. M. ȘOFRONICI

Red. R.A./ 09 Martie 2016

Tehnored. R.Ș. 09 Martie 2016

SM 1 ex / .>

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Declararea judecătorească a morţii. Sentința nr. 396/2016. Tribunalul TIMIŞ