Fond funciar. Decizia nr. 27/2016. Tribunalul TIMIŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 27/2016 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 11-02-2016 în dosarul nr. 27/2016
Acesta este document finalizat
Cod ECLI ECLI:RO:TBTIM:2016:017._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA I-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILA 27/R
Ședința publică din11 februarie 2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. V.
Judecător C. Ț.
Judecător M. R.
Grefier R. RUȘEȚIU
S-a luat in examinare soluționarea contestației in anulare formulate de contestatoarea P. R. împotriva deciziei civile 108/2015, pronunțate de Tribunalul T. in dosarul_, in contradictoriu cu intimații P. județului A. si C. județeana de fond funciar A..
La apelul nominal, făcut în ședința publică, se prezintă pentru recurenta lipsă, avocat A. I., pentru intimați, consilier juridic M. A..
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Reprezentanta contestatoarei depune delegație avocațiala.
Reprezentantele parților declara ca nu mai au alte probe si cereri de formulat si solicita acordarea cuvântului in fond.
Instanța constata încheiata cercetarea judecătoreasca si acorda cuvântul asupra contestației în anulare.
Reprezentanta contestatoarei solicita admiterea contestației așa cum a fost formulata, cu cheltuieli de judecata.
Reprezentanta intimaților pune concluzii de respingere a contestației in anulare si menținerea ca temeinica si legala a sentinței atacate.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra contestației in anulare, constata următoarele.
Prin sentința civila 4843/2010, pronunțata in dosarul_, Judecătoria A. I. a admis excepția netimbrării acțiunii, invocata din oficiu și a anulat ca nelegal timbrată cererea formulata de P. R., in contradictoriu cu parații CJFF A. si P. județului A..
Prin decizia civila 506/2011 Tribunalul A. a admis recursul formulat de P. R. împotriva sentinței civile 4843/2010, a casat sentința atacata si a trimis cauza spre rejudecare la Judecătoria A. I..
La Judecătoria A. I. dosarul s-a înregistrat sub nr._, la data de 13.09.2011.
Prin sentința civila 3208/2013, pronunțata in dosarul_, Judecătoria A. I. a respins excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de intimatul P. Județului A. prin întâmpinare, a admis acțiunea formulată și precizată de petenta P. R., în contradictoriu cu intimații C. JUDEȚEANĂ DE F. F. A. și P. JUDEȚULUI A., a obligat intimații în solidar la plata sumei de 60.000 lei, reprezentând beneficiu nerealizat ca urmare a executării cu întârziere și inexacte a obligației stabilite prin sentința civilă nr. 985/2004, pronunțată de Judecătoria A. I. în dosarul nr. 6095/2003 și decizia civilă nr. 110/2004, pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr. 3507/2004, a obligat intimații în solidar la plata sumei de 24.200 lei cu titlu de beneficiu nerealizat, reprezentat de diferența valorică între terenul cu vegetație forestieră cuvenit conform acelorași hotărâri judecătorești și cel efectiv atribuit prin Titlul de Proprietate nr._/2052/2006, a obligat intimații în solidar la plata sumei de 14.322 lei, reprezentând contravaloarea a 0,10 ha teren cu vegetație forestieră cu privire la care nu a fost executată obligația de emitere a titlului de proprietate potrivit sentinței civile nr. 985/2004, pronunțată de Judecătoria A. I. în dosarul nr. 6095/2003 și deciziei civile nr. 110/2004, pronunțate de Tribunalul A., în dosar civil nr. 3507/2004 si a obligat intimații în solidar la plata sumei de 1450 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu expert și onorariu avocațial.
P. a pronunța aceasta hotărâre, Judecătoria A. I. a reținut următoarele.
Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii, raportat la motivele invocate prin întâmpinare, instanța a calificat-o ca fiind o apărare de fond, ce urma a fi avută în vedere la și analizată, de asemenea, odată cu fondul cauzei.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut că prin sentința civilă nr. 985/08.04.2004, pronunțată de Judecătoria A. I., în dosar nr. 6095/2003, s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de petenta P. R., s-a constatat nulitatea absolută parțială a Hotărârii nr. 10/14.11.2000, adoptată de C. Județeană A. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată, în ceea ce privește poziția 12 referitoare la Titlul de Proprietate nr. 7102/1324, titular P. R., s-a constatat nulitatea absolută parțială a dispoziției cuprinse în art. 4 din Hotărârea nr. 10/2000 emisă de C. Județeană A. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată cu privire la poziția 98 din Anexa 54 referitoare, printre alții, la P. R..
Prin decizia civilă nr. 110/11.08.2004 s-a admis recursul declarat de petenta P. R. împotriva sentinței civile nr. 985/2004, mai sus menționată, s-a modificat titlul de proprietate emis acesteia în ceea ce privește amplasamentul terenului cu vegetație forestieră în CF nr. 3825 C., nr. top 6595, cu obligația pentru intimata Comisa Județeană A. de a elibera petentei titlul de proprietate conform prezentei hotărâri.
Petentei P. R. i-a fost eliberat Titlul de Proprietate nr._ abia la data de 25.05.2006, pentru suprafața de 1,05 ha teren forestier, fiind pusă în posesie, conform procesului verbal nr._ abia la data de 14.12.2005 și pentru suprafața de 1 ha, în . verbal de punere în posesie nr._/14.12.2005 (fila 47), reclamanta a fost pusă în posesie, pentru suprafața de 1,05 ha teren forestier, rămânând o suprafață nerestituită de 0,10 ha teren forestier.
S-a constatat că intimata C. Județeană A. pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor și-a îndeplinit obligația stabilită prin decizia civilă sus menționată cu întârziere și în mod deficitar.
S-a reținut că la data de 2 noiembrie 2004 a intervenit între petentă și numitul B. I. M., un antecontract de vânzare cumpărare prin care reclamanta înstrăina suprafața de 1,15 ha, situată în C., locul numit Sâpcea, înscrisă în CF nr. 3825 C., nr. top 6595, astfel cum a fost stabilită prin decizia civilă nr. 110/2004 a Tribunalului A. și în sentința civilă nr. 985/2004 a Judecătoriei Alba Iulia, prețul fiind în sumă de_ Rol, fiind achitată o arvună de_ Rol, care se va restitui dublu în caz de nepredare la termenul stabilit. S-a menționat termenul stabilit pentru predarea imobilului și a actului apt de întabulare ca fiind cel mai târziu la data de 1.08.2005. De asemenea, s-a arătat că părțile au cunoștință de faptul că punerea în posesie a imobilului urmează a se face la data de 4.11.2004, conform adresei nr._/28.10.2004 a Comisie locale de fond funciar C..
Prin adresa nr._/16.11.2004 (fila 26), petenta P. R. a fost din nou solicitată să se prezinte la Primăria Orașului C., în data de 23.11.2004, ora. 8, în vederea punerii în posesie pe amplasamentul cu vegetație forestieră înscris în CF nr. 3825 C., nr. top 6595, conform deciziei civile nr. 110/2004, pronunțată de Tribunalul A.. Instanța constată că nici în urma acestei adrese, petenta nu a fost pusă în posesie pe vechiul amplasament.
La data de 25 iulie 2005, petenta P. R. s-a adresat cu o nouă petiție Comisiei Județene A. pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor solicitând, printre altele, urgentarea măsurilor pentru punerea în executare a sentinței civile nr. 985/2004, respectiv a deciziei civile nr. 110/2004. Instanța de fond a constatat că, anterior, reclamanta a mai adresat și alte petiții intimatei, în luna septembrie 2004, care au rămas fără răspuns.
Ca urmare a petiției adresate în luna iulie 2005, pârâta a solicitat Comisiei Locale de F. funciar C., la data de 2 august 2005 (fila 30), punerea de îndată în executare a hotărârii judecătorești, respectiv la punerea în posesie și la întocmirea procesului verbal de punere în posesie.
Prin adresa nr. 9122/29.07.2005 s-a adus la cunoștința petentei de către Primăria Orașului C. că Asociația Forestieră Vinereana refuză predarea suprafeței de 5.05 ha, astfel încât nu poate fi pusă în posesie pe amplasamentul Asociației Forestiere Vinereana.
S-a mai constatat că Asociația Forestieră Vinereana a refuzat nejustificat predarea suprafeței solicitate, nefiind motivat în vreun fel acest refuz și rămas fără vreo consecință juridică, în condițiile în care vechiul amplasament era liber la data punerii în posesie a petentei.
Este evident că intimata C. Județeană A. pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor și-a îndeplinit această obligație cu întârziere și în mod deficitar, la mai mult de 1 an după pronunțarea deciziei civile nr. 110/11.08.2004, petenta fiind prejudiciată din punct de vedere material, având în vedere că nu s-a perfectat antecontractul de vânzare cumpărare încheiat cu numitul B. M..
S-a apreciat că nu are relevanță în cauză vânzarea ulterioară a terenurilor forestiere de către reclamantă și prețul cu care acestea au fost vândute, acțiunea vizând doar prejudiciul cauzat ca urmare a neperfectării antecontractului încheiat în anul 2004, potrivit căruia petenta va restitui dublul arvunei în caz de nepredare la termenul stabilit prin prezenta (1.08.2005) a imobilului sau în caz de nepredare la termenul stabilit a actului autentic de vânzare cumpărare apt de întabulare.
In cauză a fost efectuată o expertiză tehnică în specialitatea silvicultură de către expertul G. A., cu completările ulterioare.
Potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză (fila 165) diferența valorică între terenul cu vegetație forestieră cuvenit petentei conform deciziei civile nr. 110/2004, cel efectiv atribuit prin Titlurile de Proprietate nr._/2052/2006 și procesul verbal de punere în posesie nr._ din data de 14.12.2005 este în cuantum de 24.200 lei, urmând a fi obligați intimații în solidar la plata acestei sume.
Referitor la diferența de 0,10 ha teren cu vegetație forestieră, cu privire la care nu a fost executată obligația de emitere a titlului de proprietate conform deciziei civile nr. 110/2004, deși prin încheierea de îndreptare a erorii materiale strecurate în considerentele hotărârii se face mențiune că este vorba de suprafața de 1,15 ha și nu de 1,05 ha, potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză (fila 183), valoarea pentru suprafața de 0,10 ha este în cuantum de 14.322 lei, intimații fiind obligați în solidar la plata acestei sume, având în vedere că nu și-au îndeplinit obligația stabilită prin decizia civilă nr. 110/2004.
Împotriva sentinței civile 3208/2013, pronunțate de Judecătoria A. I., au formulat recurs P. județului A. si C. județeana de fond funciar A., solicitând modificarea in tot a sentinței atacate, in sensul respingerii acțiunii formulata de P. R..
In motivare a arătat ca prima instanța nu s-a pronunțat asupra excepției invocate si nici asupra solicitării de a se aplica dispozițiile art. 225 cod procedura civila, ca urmare a neprezentării petentei la interogatoriu.
De asemenea, s-a aratat ca prima instanța nu a precizat textul legal in baza căruia a pronunțat hotărârea judecătoreasca de admitere a acțiunii, in considerente făcând trimitere la Legea 18/1991.
In final, arata ca acțiunea nu a fost calificată ca acțiune in pretenții, ci ca o acțiune de fond funciar, arătând ca acțiunea trebuia respinsă.
In drept s-a invocat Legea 18/1991, republicată, Legea 1/2000, codul de procedura civila.
La data de 27.02.2014 P. R. a formulat recurs împotriva sentinței civile 3208/2013, solicitând modificarea in parte a sentinței recurate, in sensul obligării intimaților la plata a 60.000 lei/ha, respectiv 120.000 lei cu titlu de beneficiu nerealizat pentru 2 ha teren de vegetație forestieră, obligarea intimaților in solidar la plata sumei de_ lei/ha, respectiv_ lei cu titlu de beneficiu nerealizat de pe 2 ha de teren cu vegetație forestiera, obligarea in solidar a intimaților la plata dobânzii legale aferente sumelor, in principal de la data primei notificări a intimaților către reclamanta, pana la achitarea integrala a debitului, iar in subsidiar, de la data introducerii cererii de chemare in judecata si pana la achitarea integrala a debitului, menținerea celorlalte dispoziții ale sentinței atacate, cu cheltuieli de judecata.
In motivare a arătat ca instanța de fond in mod corect a admis acțiunea formulata si precitata; ca precizarea de acțiune a fost formulata conform art. 132 al. 2 cod procedura civila si ca intimații aveau obligația de a elibera doua titluri de proprietate, unul pentru suprafața de 1 ha de teren cu vegetație forestiera si altul pentru suprafața de 1,15 ha teren cu vegetație forestiera.
In drept a invocat art. 304 ind. 1 cod procedura civila, art. 312 al. 3 prima teză cod procedura civilă si art. 274 cod procedura civila.
Prin întimpinare C. județeana de fond funciar A. a solicitat admiterea recursului P. județului A., cu modificarea sentinței atacate, in sensul respingerii acțiunii reclamantei.
La dosar a depus întimpinare P. județului A., solicitând admiterea recursului Comisiei județene de fond funciar A..
P. județului A. a formulat cerere de strămutare a cauzei, cerere admisa de Înalta Curte de Casație si Justiție, care prin încheierea civila 1063/2014, pronunțata in dosarul_, a dispus strămutarea dosarului la Tribunalul T..
Prin încheierea din 31.03.2014 Tribunalul A. a scos cauza de pe rol si a trimis-o Tribunalului T. in vederea soluționării recursurilor.
La Tribunalul T. cauza a fost înregistrata sub nr._, la data de 07.04.2014.
Cu privire la recursul declarat de P. Județului A., arata ca instanța s-a pronunțat asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a prefectului prin respingerea excepției, conform încheierii de ședința din data de 22 decembrie 2011 aflata la fila 24 din dosar fond.
In legătura cu solicitarea de a admite excepția lipsei calității procesuale pasive a prefectului solicita a fi respinsă, pentru ca aceasta comisie județeană, care are calitatea de a valida reconstituirea dreptului de proprietate si de a emite titluri de proprietate, funcționează in cadrul acestei instituții sub președinția prefectului, astfel ca legea îi conferă calitate procesual pasiva.
In situația in care aspectele sesizate prin petiție necesita o cercetare mai amănunțita, conducătorul autorității sau instituției publice poate prelungi termenul prevăzut la art. 8 cu cel mult 15 zile.
Menționează că prima instanța nu trebuia sa se pronunțe expres asupra aplicării art. 225 cod procedura civila, ci trebuia sa-l analizeze in context, cu raportare la probele de la dosar, in sensul de a fi un refuz sau o imposibilitate de prezentare la interogator.
Dacă partea, fără motive temeinice, refuză să răspundă la interogatoriu sau nu se înfățișează, instanța poate socoti aceste împrejurări ca o mărturisire deplină sau numai ca un început de dovadă în folosul părții potrivnice.
Ori, acest lucru l-a analizat in contextul probelor administrate si a constatat conform actelor medicale existente la dosar ca lipsa acesteia de la administrarea interogatoriului se datorează bolii si bătrâneții si nu refuz nejustificat.
De altfel, arata ca era reclamanta si nu parata fata de care se putea aprecia lipsa de la interogatoriu ca o recunoaștere a pretențiilor reclamantei.
Menționează ca, cumpărătorul a fost audiat in cauza la cererea recurenților si nu a contestat faptul ca a primit arvuna datorata in modul stabilit si nici nu a existat din partea acestuia vreun litigiu in care sa reclame faptul ca nu i-a fost restituita suma achitata in baza acestor antecontracte care nu au putut fi executate la timp si conform obiectului din pricina recurenților.
Acesta a fost prejudiciul suferit de ea si a reprezentat petitul din acțiune si punctul 2 din motivele de recurs.
In acest sens, in mod corect instanța de fond a catalogat subiective declarațiile martorilor B. si S., pentru ca fiecare dintre aceștia aveau un interes in prezenta cauza, martorul S. fiind președintele asociației care a refuzat predarea terenului, iar martorul B., căruia i-a vândut in anul 2008 niște terenuri, nu a achitat prețul pentru acestea si este in litigiu cu acesta din acest motiv.
In legătura cu motivul 3, îl considera ca fiind neîntemeiat, pentru următoarele motive: încheierea de îndreptare eroare materiala face parte integrata din decizia a cărei eroare materiala a fost îndreptata, ca atare cererea de punere in executare a deciziei o viza in ansamblu, inclusiv cu încheierea de îndreptare eroare materiala.
De asemenea, arata ca la dosar sunt foarte multe petiții înregistrate la cele doua recurente, la fiecare arătându-se ca se depun hotărârile judecătorești, ceea ce s-a făcut.
In final, se arata ca după aproximativ doi ani de zbatere pentru obținerea titlurilor de proprietate, recurentele nu au respectat suprafața reconstituita prin aceste hotărâri judecătorești prejudiciind-o si cu suprafața de 0,10 ha care a fost evaluata de către expert prin raportul de expertiza iar instanța a acordat-o in mod corect.
Prin întimpinare P. județului A. - a solicitat respingerea recursului formulat de către recurenta P. R. si admiterea recursului formulat de către C. județeană A. de fond funciar și de P. județului A..
Referitor la recursul formulat de către recurenta P. R. - primul motiv arata că potrivit art. 132 cod procedură civilă, întregirea sau modificarea cererii se poate face până la prima zi de înfățișare. Ori, solicita a se observa că reclamanta și-a modificat cererea în fața instanței de fond după această primă zi de înfățișare. De fapt, reclamanta a profitat de faptul că instanța fondului a solicitat să-și detalieze ce se înțelege prin primul petit al acțiunii formulata, iar reclamanta în loc să detalieze primul petit din cerere a tot modificat acest petit.
Mai solicita a se avea în vedere petitul formulat de către reclamantă în termenul legal și nu cele ulterioare, modificate după termenul prevăzut de art. 132 alin. 1 cod procedura civila.
Susținerea recurentei că în speță sunt aplicabile prevederile art. 132 alin. (2) cod procedura civila sunt greșite, deoarece aceasta nu și-a modificat cuantumul cererii, ci a solicitat inițial suma de 60.000 lei, ulterior, în afara termenului de la art. 132 alin. 1 cod procedura civila a precizat că această sumă este pentru fiecare ha, ceea ce reprezintă de fapt o modificare a cererii inițiale.
Raportându-se la primul motiv de recurs, se impune a-l respinge raportat la dispozițiile art. 3 din Decretul nr. 167/1958.
In motivarea recursului, recurenta P. R. precizează clar că „dacă ne-am raporta la momentul cunoașterii prejudiciului adus subsemnatei, acesta s-ar situa la data de 01.08.2005". Acțiunea a fost formulată inițial în anul 2009 - dosarul fiind înregistrat sub nr._ la Judecătoria A. I. - astfel că raportându-ne chiar la data specificată de recurentă că a cunoscut prejudiciul și la prevederile art. 3 din Decretul nr. 167/1958 ( 2009-2005 rezultă un timp mai mare de 3 ani) acțiunea acesteia se impune a fi respinsă ca prescrisă și pe cale de consecință și primul motiv de recurs.
Un alt aspect pe care-l arata raportat la primul motiv de recurs este faptul că recurenta nu și-a dovedit la instanța de fond beneficiul nerealizat. Singura dovadă depusă în acest sens este un antecontract de vânzare-cumpărare, neautentificat, dar care nu a fost susținut cu dovezi din care să rezulte că a fost plătită arvuna sau că aceasta a fost returnată. Deși a fost chemat în instanță în calitate de martor de către parați cumpărătorul, avocatul reclamantei a evitat în mod vădit să-l întrebe pe acesta aspecte legate de plata sumei din antecontract. Mai mult, din declarațiile martorului B. M. rezultă că recurenta i-a vândut acestuia ulterior terenul cu vegetație forestieră care face obiectul prezentului litigiu, și pe urmă l-a dat în judecată că nu i-a achitat prețul cerut.
In continuare, se arata că recurenta nu a dovedit un beneficiu cert nerealizat și raportat la faptul că în antecontractele ulterioare de vânzare-cumpărare pentru acest teren încheiate tot cu martorul B. M. și existente la dosarul de fond, rezultă o altă valoare a terenului.
Atunci se pune întrebarea firească - care a fost de fapt valoarea beneficiului nerealizat și cu ce l-a dovedit recurenta la instanța de fond?
Se observa astfel că la fond recurenta nu a depus nici o probă în acest sens.
Referitor la al doilea motiv de recurs solicita a fi respins.
Recurenta a invocat faptul că nu s-a respectat amplasamentul terenului cu vegetație forestieră prin care au fost obligați printr-o hotărâre judecătorească, respectiv că a fost pusă în posesie pe un teren mai slab calitativ și astfel a fost prejudiciată de suma de 24.200lei/ha.
Raportându-se la acest motiv de recurs solicită fi respins și a se constata că și acest petit așa cum a fost formulat la instanța de fond este prescris raportat la prevederile art. 3 din Decretul nr. 167/1958. Conform acestui text normativ, data de la care recurenta cunoștea acest fapt este data punerii în posesie. La dosarul de fond se găsesc procesele verbale de punere în posesie ale recurentei P. R., procese-verbale semnate de către aceasta. La data semnării acestor procese-verbale a fost pusă în posesie și a luat cunoștință de amplasament. Calculând timpul scurs de la data semnării proceselor-verbale (decembrie 2005) și data promovării prezentei acțiuni (2009) rezultă un termen mai mare de 3 ani, fapt pentru care solicită a fi admisa excepția prescrierii dreptului la acțiune.
Dacă se va trece peste această excepție invocă ca practică judiciară decizia civilă nr. 252/A/2013 pronunțată de Tribunalul A. în dosar_ în care se menționează: „petenții au semnat procese-verbale de punere în posesie astfel încât se apreciază că aceștia și-au exprimat acordul cu privire la suprafața reconstituită, amplasamentul oferit și implicit și categoria de folosință, deoarece semnarea nu poate fi condiționată de îndeplinirea unei eventuale obligații ulterioare".
De asemenea, arata că la data de 14.12.2005 recurenta a semnat procesele-verbale de punere în posesie, nu a formulat ulterior acestei date obiecțiuni cu privire la amplasamentul terenului, la categoria acestuia de folosință, la întinderea suprafeței reconstituite, a încheiat cu privire la aceste terenuri în anul 2008 acte de vânzare-cumpărare, pentru ca ulterior în anul 2009 să se adreseze instanței de judecată și să solicite sume de bani cu titlu beneficiu nerealizat.
Acest fapt denotă reaua credință a recurentei în promovarea prezentei acțiuni, iar coroborând acest aspect cu faptul că recurenta P. R. a refuzat să se prezinte la interogatoriu, rezultă că aceasta nu a suferit de fapt nici un prejudiciu.
Mai mult, din expertiza topografică efectuată în cauză rezultă fără putință de tăgadă că recurenta a fost pusă în posesie pe terenul înscris în CF 3825 C., nr. top. 6595 așa cum s-a dispus prin decizia 110/2004 a Tribunalului A..
Tot din expertiza întocmita în cauză, la fila 3 - răspuns la obiectivul 3, rezultă că acest trup de pădure este în proporție de 99% din clasa de productivitate a III-a, a IV, a V-a. Cu toate acestea recurenta a calculat conform raportului că pădurea trebuia să fie toată din clasa de productivitate a II-a, deși trupul are doar 0,8 ha din clasa a II-a de productivitate.
Solicita ca si acest motiv de recurs sa fie respins.
In final, arata ca prin respingerea primelor două motive de recurs se impune - pe cale de consecință, și respingerea celui de-al treilea și al patrulea motiv de recurs privitor la dobânda aferentă sumelor solicitate și plata cheltuielilor de judecată din recurs.
In drept s-a invocat Legea nr. 18/1991, republicată, Legea nr. 1/2000, cod procedură civilă.
C. județeană de fond funciar A. prin concluzii scrise a solicitat admiterea excepțiilor invocate.
Arata ca instanța fondului, în considerentele hotărârii atacate, face trimitere doar la art. 64 din Legea nr. 18/1991, însă acest articol prevede ca sancțiune în caz de încălcare posibilitatea acordării de daune cominatorii și nu despăgubiri.
Această acțiune nu este înregistrată ca o acțiune în pretenții pentru a se face aplicabilitatea prevederilor Codului Civil. De altfel instanța fondului nu face trimitere la nici un articol din Codul Civil pe care să-l fi avut în vedere la pronunțarea hotărârii atacate, astfel că fiind o acțiune de fond funciar se impune a fi admisa excepția inadmisibilității.
Prezenta acțiune fiind o acțiune de fond funciar, Legea nr. 18/1991 nu prevede în nici un articol privitor la reconstituirea dreptului de proprietate vreo atribuție în sarcina prefectului.
Menționează că acțiunea formulată de P. R. este prescrisă pentru toate cele trei capete de cerere, astfel: în ceea ce privește capătul de cerere privind folosul nerealizat ca urmare a nevânzării terenului.
Raportându-se la acest capăt de cerere și la dispozițiile art. 8 din Decretul nr. 167/1958 rezultă fără putință de tăgadă că termenul de prescripție a început să curgă la data de 1 august 2005, dată la care petenta P. R. - avea obligația de a încheia act autentic de vânzare-cumpărare cu cumpărătorul B. I. M. - aspect ce rezultă din antecontractul de vânzare încheiat între recurenta P. R. și cumpărătorul B. loan M..
La data de 1 august 2005 petenta P. R. „cunoștea paguba si pe cel vinovat de producerea ei".
De asemenea, arata că acțiunea a fost formulată inițial în anul 2009, deși termenul de prescripție s-a împlinit în anul 2008, astfel că în mod greșit instanța fondului a respins excepția prescrierii acțiunii raportat la primul capăt de cerere.
Și capătul de cerere prin care solicită despăgubiri deoarece a fost pusă pe un alt amplasament, precum și capătul de cerere pentru nepunerea în posesie cu suprafața de 0,10 ha se impun a fi respinse ca prescrise raportat la prevederile art. 3 din Decretul nr. 167/1958. Conform acestui text normativ, data de la care recurenta cunoștea amplasamentul terenului cu vegetație forestieră reconstituit și întinderea acestuia era data punerii în posesie. La dosarul de fond se găsesc procesele verbale de punere în posesie ale recurentei P. R., procese-verbale semnate de către aceasta.
La data semnării acestor procese-verbale a fost pusă în posesie și a luat cunoștință de amplasament și întinderea suprafeței reconstituite. Calculând timpul scurs de la data semnării proceselor-verbale (decembrie 2005) și data promovării prezentei acțiuni (2009) rezultă un termen mai mare de 3 ani, fapt pentru care vă solicităm a admite excepția prescrierii dreptului la acțiune și față de aceste capete de cerere.
Mai mult, invocă și decizia nr. 252/A/2013, pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._, ca practică judiciară din care rezultă că dacă nu s-au contestat aspectele menționate în procesul verbal de punere în posesie - în speță amplasamentul și întinderea suprafeței reconstituite, conform dispozițiilor art. 27 alin. 3 din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/2005, înseamnă că acestea au fost însușite de către semnatar, în speță de către recurenta P. R.. Fiind însușite de aceasta, necontestate conform legilor fondului funciar rezultă că nu mai pot fi contestate ulterior în afara cadrului prevăzut de legislația specială, adică de legile fondului funciar.
Și pe fond primul capăt de cerere se impunea a fi respins deoarece în speță nu s-a dovedit îndeplinirea celor patru condiții prevăzute de lege în cazul răspunderii civile delictuale, respectiv a prejudiciului suferit - iar în absența prejudiciului este exclusă orice răspundere civilă delictuală.
Prejudiciul se impune a fi cert, iar în cazul prejudiciului viitor trebuie să existe siguranța producerii acestuia, in speța nu s-a făcut dovada producerii vreunui prejudiciu.
La dosar nu există nici o dovadă din care să rezulte că recurenta - petentă P. R. a suferit vreun prejudiciu ca urmare a nevânzării terenului reconstituit.
Nu s-a făcut dovada nici a faptului că acest prejudiciu se datorează faptei ilicite a Comisiei județene A. de fond funciar.
In acest sens arata că în „Antecontractul de vânzare-cumpărare" încheiat la data de 2 noiembrie 2004 cu cumpărătorul B. I. M., se menționează faptul că „ Părțile au cunoștință de faptul că punerea în posesie a imobilului urmează a se face la data de 4.12.2004 conform adresei nr._/28.10.2004 a Comisiei locale C. de fond funciar al cărui reprezentant este - primarul orașului C..
Și capătul de cerere privind obligarea la plata folosului de tras nerealizat ca urmare a eliberării titlului de proprietate pentru o suprafață mai mică de 0,10 ha teren cu vegetație forestieră, față de suprafața dispusă prin hotărâre judecătorească se impune a fi respins.
Așa cum rezultă chiar din considerentele hotărârii atacate, cele 0,10 ha nu au fost reconstituite prin Decizia civilă nr. 110/2004, ci ulterior în baza unei încheieri date în Camera de Consiliu, fără citarea părților, deci instituția neavând cunoștință de această încheiere nefiind citați.
La dosar nu s-a depus nici un act din care să rezulte că numita P. R. ne-a comunicat această încheiere de suplimentare a suprafeței reconstituite. Mai mult, aceasta a vândut în anul 2008 întreg terenul reconstituit din titlurile de proprietate eliberate, și ulterior în anul 2009 a solicitat direct instanței de judecată prejudiciul pentru acest teren.
Și capătul de cerere privind folosul nerealizat având în vedere diferența din punct de vedere calitativ a terenului ce se impunea a fi atribuit pe vechiul amplasament conform hotărârii judecătorești se impune a fi respins.
In speță a fost efectuat un raport de expertiză tehnică judiciară de către expert G. A., iar în raport expertul a precizat clar în răspuns la obiectivul nr. 2 că „reclamanta a fost pusă în posesie în u.a. 224E respectiv în subparcela 224E/2 și întrucât această suprafață face parte din nr. top 6595 pădure fag Fața Sipcii (Sâpcii) a fost îndeplinită obligația pârâtei."
Deci, punerea în posesie s-a făcut așa cum a dispus Tribunalul A. pe nr. top 6595 C. - acest fapt fiind constatat de un expert.
In aceeași expertiză expertul la punctul 3, răspuns la obiectivul nr. 3 expertul arată că „Din studiul amenajamentului rezultă că pădurea aferentă trupului Fața Sipcii este în proporție de 99% din clasa de productivitate a III-a, a IV-a și a V-a".
Arata că la termenul anterior, recurenta P. R. a depus o „Precizare fată de lămuririle solicitate de către instanță" din care rezultă că aceasta a investit instanța fondului cu „o acțiune în pretenții", ori solicita a se observa că prezenta acțiune așa cum rezultă și de site-ul „portalul instanțelor" a fost încadrată ca fiind o acțiune „de fond funciar", deci instanța fondului a dezbătut și judecat o acțiune de fond funciar, iar reclamanta nu a solicitat instanței de fond la nici un termen reîncadrarea acțiunii promovate, din acțiune de fond funciar în acțiune în pretenții, fapt pentru care consideră că nu poate ridica această problemă direct în fața instanței de recurs, cu atât mai mult cu cât sunt în rejudecare, deci acțiunea a fost și se impune a fi soluționată ca o acțiune de fond funciar, fiindu-i aplicabile prevederile speciale în materie, respectiv legile fondului funciar care nu prevăd posibilitatea acordării de despăgubiri pentru prejudiciul suferit.
Acțiunile de fond funciar se judecă după legislația specială în materie - respectiv legile fondului funciar, iar o acțiune în pretenții se judecă potrivit Codului civil. Instanța fondului în considerentele sentinței pronunțate și atacate nu face nici o referire la Codul civil, la nici un articol din acest act normativ și nici nu motivează soluția făcând referire la probe care să dovedească acțiunea în pretenții.
Mai mult, recurenta nu face dovada acestui prejudiciu, și așa cum rezultă din probele de la dosar, inclusiv din sentințele din celelalte dosare avute cu cumpărătorul B. M., terenul reconstituit a fost cumpărat de către acesta, iar nu este vina instituției că cel care a cumpărat terenul nu i-a achitat prețul de vânzare stabilit.
Antecontractul datat 02.11.2004 este semnat doar de vânzător și cumpărător, fără a fi semnat de martori, iar în cadrul procesului nu s-a făcut dovada plății arvunei și nici a restituirii acesteia în cazul neîncheierii actului apt de întabulare, ceea ce denotă că acest act sub semnătură privată nu și-a produs efectele și astfel nu poate fi considerat ca probă în prezentul litigiu.
Antecontractele de vânzare cumpărare încheiate ulterior, în anul 2008 care au și fost autentificate la notar pot fi considerate probe, iar acestea și-au și făcut efectul stând la baza contractelor de vânzare-cumpărare încheiate ulterior. Prețul de vânzare-cumpărare din acestea poate fi considerat real, încasat de recurentă și astfel putem arăta că în speță nu s-a produs nici un prejudiciu.
Reaua credință a recurentei rezultă cu prisosință din faptul că deși a obținut hotărâri judecătorești prin care cumpărătorul B. I. M. a fost obligat la plata sumei convenite în antecontractele de vânzare-cumpărare pentru terenul din prezentul litigiu, a formulat și prezenta acțiune prin care a solicitat aceleași sume.
Folosul neretras a fost acoperit prin prețul obținut pe acest teren, deci nu se poate vorbi de o pagubă pricinuită recurentei întrucât aceasta și-a valorificat terenul prin vânzare.
Solicitarea de a fi obligați la plata prejudiciului în sumă de_ lei reprezentând contravaloarea celor 0,10 ha teren cu vegetație forestieră niciodată reconstituit solicită de asemenea a o respinge, atâta vreme cât numita P. R. nu ne-a comunicat încheierea de suplimentare a suprafeței - la dosar nu s-a făcut dovada comunicării - a vândut acest teren, nu a depus titlul de proprietate pentru completarea suprafeței și a semnat procesul verbal de punere în posesie fără a face vreo obiecție în acest sens.
Contestă și cuantumul prejudiciului întrucât s-a calculat la valoarea masei lemnoase de pe teren și nu având în vedere valoarea de vânzare a terenului.
Solicita a fi respins și capătul de recurs privind acordarea dobânzii legale de la data punerii în întârziere a intimaților - capăt de cerere motivat pe dispozițiile art. 316 și 294 alin. 2 C., întrucât în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 294 pct. 2 C..
In final, solicita respingerea solicitării de a fi obligați la plata dobânzii de la data cererii de chemare în judecată întrucât dobânda a fost cerută direct în recurs ceea ce încalcă dispozițiile art. 316 cod procedura civila.
In drept s-a invocat Legea nr. 18/1991, republicată, Legea nr. 1/2000, Codul de procedură civilă.
La dosar a depus concluzii scrise reclamanta P. R., prin care a arătat ca amplasamentul a fost identificat in teren de către C. locala de fond funciar C. si delimitat prin măsurători, cu participarea Asociației Vinereana, reprezentanților Ocolului S., Primăriei C. si ai subsemnatei.
Din acest act rezulta fără echivoc care era amplasamentul vechi pe care trebuia sa fiu pusa in posesie si ca acest amplasament este vechiul amplasament de care trebuia sa beneficieze conform hotărârii judecătorești.
Rezulta, de asemenea, faptul ca aceasta asociație refuza sa predea atât terenul cat si titlul pentru a putea fi modificat in sensul excluderii terenului din acest titlu, atâta timp cat reclamanta nu este membru al acestui composesorat si nici suprafața sa de teren nu are ce caută in aceasta asociație.
Recurenții nu au întreprins nici o măsura, conform atribuțiilor legale, in sensul de a obține excluderea terenului meu din titlul de proprietate al asociației si implicit a terenului pentru a fi pusa in posesie pe vechiul amplasament, cu atât mai mult cu cat reclamanta nu avea calitatea de membru in asociație si nici asociația nu avea de ce sa cuprindă terenul său in titlul acesteia.
Arata ca a beneficiat de reconstituire in mod individual in anul 1996, pentru 1,15 ha in nume propriu si pentru 1 ha in calitate de moștenitoare.
Ulterior a fost înființat composesoratul, iar maniera in care s-a procedat cu acea ocazie, de a desființa titlurile de reconstituire individuala de la sine de către recurenta comisia județeană, fără acceptul sau fără măcar o informare prealabila a determinat-o sa se adreseze instanței de judecata, care a sancționat acest mod de a proceda, păstrându-si reconstituirea individuala.
Referitor la recursul promovat, solicita a modifica in parte sentința instanței de fond, in sensul de a acorda despăgubiri alături de cele stabilite de către Judecătoria A. I. pentru încă 1 ha teren forestier.
Cu privire la recursul declarat de P. Județului A. si recursul promovat de recurenta C. Județeană A., solicita a le respinge.
In continuare, arata ca prima instanța s-a pronunțat asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a prefectului prin respingerea excepției, conform încheierii de ședința din data de 22 decembrie 2011 aflata la fila 24 din dosar fond.
Privind solicitarea de a fi admisa excepția lipsei calității procesuale pasive a prefectului, solicita a o respinge pentru ca aceasta comisie județeană care are calitatea de a valida reconstituirea dreptului de proprietate si de a emite titluri de proprietate, funcționează in cadrul acestei instituții sub președinția prefectului, astfel ca legea îi conferă calitate procesuală pasiva.
De asemenea, arata ca prima instanța nu trebuia sa se pronunțe expres asupra aplicării art. 225 cod procedura civila, ci trebuia sa-l analizeze in context, cu raportare la probele de la dosar, in sensul de a fi un refuz sau o imposibilitate de prezentare la interogator.
De altfel, arata ca era reclamanta si nu parata fata de care se putea aprecia lipsa de la interogatoriu ca o recunoaștere a pretențiilor reclamantei.
Menționează ca excepția in admisibilității acțiunii, prin prisma motivării de către recurent, nu este incidența in cauza, obiectul acestei acțiuni fiind altul decât aplicarea daunelor cominatorii, așa cum se motivează si anume acordarea de daune compensatorii ca urmare a executării cu întârziere si defectuos a unei hotărâri judecătorești in materie funciara.
Daunele cominatorii de care face vorbire recurentul sunt o măsura de constrângere a debitorului obligației de a face pentru a-l determina sa-si execute obligația.
Arata ca obligația a fost executata, dar executarea a avut loc prea târziu si defectuos.
Obligația a fost executata doar la data de 25.05.2006 prin emiterea titlului de proprietate si comunicarea lui la o luna, respectiv 25.06.2006, si abia de la acest moment începe sa curgă termenul de prescripție de trei ani. Până la acel moment nu avea cum sa știe ca intimații vor executa necorespunzător și incomplet, hotărârea judecătorească.
Termenul de prescripție in maniera arătata de recurenți se aplica raporturilor dintre părțile parte la antecontractul de vânzare cumpărare, respectiv ei si cumpărătorului B., si nu raportului dintre ea si recurenți, al cărui termen de prescripție începe sa curgă de la momentul la care i-a fost comunicat titlul de proprietate acasă, precizând ca obligația stabilita prin hotărâre judecătoreasca este îndeplinita necorespunzător, incomplet si încălcând condițiile unui termen rezonabil.
Titlul de proprietate a fost emis de către recurenți doar la data de 25.05.2006 si comunicat ei după o luna in data de 25.06.2006.
D. in momentul in care a intrat în posesia efectiva a titlurilor de proprietate_/2051/25.05.2006 si_/2052/25.05.2006 a cunoscut faptul ca titlurile au fost emise cu nerespectarea hotărârii judecătorești in baza cărora au fost emise si întârzierea efectiva in emiterea lor.
Arata ca de abia atunci a cunoscut paguba efectiva si autorii acesteia in persoana recurenților, iar acțiunea a fost promovata in termenul de trei ani de la acel moment.
In legătura cu capătul prim de acțiune, respectiv suma de 60.000 lei/ha pentru executarea cu întârziere a obligației de a emite titlurile de proprietate, dispusa prin hotărâre judecătoreasca.
In legătura cu motivul 3, îl considera ca fiind neîntemeiat, pentru următoarele motive.
Încheierea de îndreptare a erorii materiale face parte integranta din decizia a cărei eroare materiala a fost îndreptata, ca atare cererea de punere in executare a deciziei o viza in ansamblu, inclusiv cu încheierea de îndreptare a erorii materiale.
Suprafața pentru care trebuia sa fie emis titlu de proprietate este de 2,15 ha, iar decizia civila 110/2004 si încheierea de îndreptare eroare materiala au fost comunicate recurenților de mai multe ori in decursul celor doi ani in care a așteptat emiterea titlurilor de proprietate.
Reconstituirea dreptului de proprietate și obligarea la eliberarea titlului de proprietate a fost făcuta prin hotărâre judecătoreasca, pentru întreaga suprafața de 2,15 ha, ca atare nu mai putea ataca la instanța actele emise de recurente pentru o suprafața mai mica decât cea cuprinsa in hotărâre, pentru ca era autoritate de lucru judecat, ci doar putea cere daune pentru neexecutarea ei.
In legătura cu motivul 4 recurs, privind inexistenta unei diferențe calitative dintre terenul forestier care trebuia reconstituit ca si amplasament si amplasamentul acordat, solicita a-l respinge ca fiind neîntemeiat.
Conform deciziei civile 110/2004, reconstituirea trebuia făcuta pe vechiul amplasament, denumit" F. Șepcii" si in mod individual.
De asemenea, arata ca a fost pusa in posesie in amenajamentul C., asupra unei clase de producție III, si aceasta clasa nu este aferenta punctului de hotar F. Șepcii.
In final, arata ca diferența dintre clasa de producție II, unde trebuia sa fie pusa in posesie si clasa de producție III unde a fost pusa in posesie, a fost calculata de către expert in raportul de expertiza la suma de 24.200 lei si a fost acordata in mod corect de către instanța.
Prin decizia civila 108/2015 pronunțata de Tribunalul T. in dosarul_ au fost admise recursurile formulate de recurenții C. JUDEȚEANĂ DE F. F. A. si P. J. A. împotriva sentinței civile 3208/2013, pronunțate de Judecătoria A. I. in dosarul_, in contradictoriu cu intimata P. R., modificata sentința recurată si, rejudecând a fost respinsa acțiunea formulata de reclamanta P. R. împotriva paraților C. județeana de fond funciar A. si P. județului A., având ca obiect pretenții, a fost respins recursul formulat de P. R. împotriva aceleiași sentințe si a fost respinsa cererea reclamantei P. R. de acordare a cheltuielilor de judecata in prima instanța si recurs.
P. a pronunța aceasta hotărâre, Tribunalul T. a reținut următoarele.
Conform art. 137 al. 1 c. pr. civ. tribunalul s-a pronunțat mai întâi asupra excepțiilor invocate de către pârâții recurenți, în ordinea incidenței lor în cauză.
Cu privire la excepția prescrierii dreptului la acțiune, tribunalul a reținut că, potrivit art. 3 al. 1, teza I-a din Decretul 167/1958: „Termenul prescripției este de 3 ani (…)”.
De asemenea, art. 8 al. 1 din același act normativ prevede că:
„Prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data cînd păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atît paguba cît și pe cel care răspunde de ea.”
Primul capăt de cerere are ca obiect obligarea pârâților la plata sumei de_ lei/ha, reprezentând prețul pe care reclamanta urma să îl încaseze pentru cele două suprafețe de teren (1 ha, respectiv 1,15 ha) pe care le-a promis spre vânzare lui B. I. M., prin cele două antecontracte de vânzare – cumpărare încheiate cu acesta la 2 noiembrie 2014.
Prin cele două antecontracte de vânzare – cumpărare s-a stabilit că termenul pentru predarea imobilelor și a actului apt de întabulare (actul de vânzare – cumpărare autentic) este stabilit cel mai târziu la data de 1 august 2005.
Reclamanta a susținut că neeliberarea titlurilor de proprietate în temeiul DC 110/2004, pronunțate de Tribunalul A. în dosarul 3507/2004, până la data de 1 august 2005 a determinat neîncheierea în formă autentică a contractelor de vânzare – cumpărare.
Cu alte cuvinte, singurul motiv invocat și dovedit în cauză de către reclamantă și care a împiedicat perfectarea contractelor de vânzare – cumpărare în formă autentică l-a reprezentat eliberarea de către C. județeană de fond funciar A. cu întârziere a titlurilor de proprietate, ulterior datei de 1 august 2005, dată stipulată în cele două antecontracte.
Prin urmare, la 2 august 2005 reclamanta a cunoscut imposibilitatea încheierii contractelor de vânzare – cumpărare și prejudiciul constând în neîncasarea prețului.
Corespunzător, de la aceiași dată – 2 august 2005 – a început să curgă și termenul legal de prescripție de trei ani, termen care s-a împlinit la 2 august 2008.
Întrucât acțiunea a fost formulată în anul 2009, tribunalul reține că primul petit este prescris.
Cu privire la celelalte două capete de cerere, tribunalul a reținit că acestea au ca obiect acordarea de despăgubiri pentru neîndeplinirea corespunzătoare a obligației stabilite prin DC 110/2004, pronunțată de Tribunalul A. în dosarul 3507/2004.
Reclamanta a invocat suportarea unor prejudicii atât din diferența calitativă a terenului atribuit față de cel la care avea dreptul, cât și din nerestituirea în totalitate a terenului reconstituit în favoarea sa, existând un minus de 0.10 ha.
Motivul acestor prejudicii îl reprezintă, în opinia reclamantei, eliberarea unor titluri de proprietate care nu corespund DC 110/2004, pronunțate de Tribunalul A. în dosarul 3507/2004.
Pârâții au susținut, însă, că de la data semnării de către reclamantă a proceselor verbale de punere în posesie aceasta cunoștea calitatea terenului, dar și faptul că i-a fost atribuit mai puțin teren.
Tribunalul a avut în vedere data emiterii titlurilor de proprietate, întrucât o astfel de obligație a fost stabilită prin DC 110/2004, pronunțate de Tribunalul A. în dosarul 3507/2004 și, raportat la modul de îndeplinire a acestei obligații, se verifică existența sau nu a unui prejudiciu.
Apoi, emiterea titlului de proprietate încheie procedura reconstituirii dreptului de proprietate și este ulterioară operațiunii de punere în posesie, comisia județeană nefiind ținută de propunerea comisiei locale, atunci când această propunere nu corespunde dreptului titularului cererii de reconstituire.
Întrucât cele două titluri de proprietate au fost eliberate la 25 mai 2006, iar acțiunea a fost formulată la 23 mai 2009 – data poștei aplicate pe plicul de expediere a cererii de chemare în judecată, tribunalul a reținut că petitele 2 și 3 sunt formulate în termenul legal.
Pârâții recurenți au mai invocat și faptul că acțiunea este inadmisibilă, întrucât este o acțiune de fond funciar, întemeiată pe dispozițiile Legii 18/1991, iar acest din urmă act normativ nu prevede acordarea unor despăgubiri, așa cum le solicită reclamanta, ci doar daune cominatorii în condițiile art. 64.
Din contră, tribunalul a reținut că, potrivit art. 106 din Legea 18/1991:
„Încălcarea prevederilor prezentei legi atrage răspunderea civilă, contravențională sau penală, după caz.”
Prin urmare, neîndeplinirea de către comisiile de fond funciar a obligațiilor stabilite de legile de fond funciar, poate atrage răspunderea civilă delictuală a acestora.
Prin urmare, acțiunea este admisibilă.
Referitor la calitatea procesuală pasivă a Prefectului județului A., tribunalul a reținut că o astfel de calitate presupune identitatea dintre cel chemat în judecată și titularul obligației de îndeplinit, corelative dreptului invocat de reclamant.
Ori, în speță, titular al obligației de eliberare a titlului de proprietate este C. județeană de fond funciar A., iar nu P. județului A..
Acest lucru rezultă explicit din . de Judecătoria A. I. în dosarul 6095/2003, astfel cum a fost modificată prin DC 110/2004, pronunțată de Tribunalul A. în dosarul 3507/2004.
Prin aceste hotărâri judecătorești doar C. județeană de fond funciar A. a fost obligată la eliberarea titlurilor de proprietate în favoarea reclamantei, nu și P. județului A., care, de altfel, nu a fost parte în procesul menționat.
Dispozițiile legale invocate de reclamantă cu privire la atribuțiile prefectului și la reglementarea activității de soluționare a petițiilor adresate autorităților și instituțiilor publice nu au aplicabilitate în cauză, incidente fiind dispozițiile speciale ale legilor de fond funciar, potrivit principiului specialia generalibus derogant.
Astfel, potrivit art. 6 lit. f din Hotărârea 890/2005:
„Comisiile județene și a municipiului București au următoarele atribuții principale:
(…)
f) emit titlurile de proprietate pentru cererile validate”.
De asemenea, art. 52 al. 2 din Legea 18/1991 prevede că:
„C. județeană și cea locală au, în limitele competenței lor și prin derogare de la dispozițiile Codului de procedură civilă, calitate procesuală pasivă și, când este cazul, activă, fiind reprezentate legal prin prefect, respectiv primar sau, pe baza unui mandat convențional, de către unul dintre membri, nefiind obligatorie asistarea prin avocat.”
De altfel, prin DC 110/2004, pronunțată de Tribunalul A. în dosarul 3507/2004, C. județeană de fond funciar A. a fost obligată să elibereze reclamantei titlul de proprietate în baza art. 58 din Legea 18/1991, conform căruia:
„Instanța soluționează cauza potrivit regulilor prevăzute în codul de procedură civilă și în Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească. Pe baza hotărârii judecătorești definitive, comisia județeană, care a emis titlul de proprietate, îl va modifica, îl va înlocui sau îl va desființa.”
Neavând calitate procesuală pasivă, recursul Prefectului județului A. urmează a fi admis sub acest aspect.
Cu privire la tardivitatea modificării acțiunii invocată de recurenta C. județeană de fond funciar A., tribunalul reține că această excepție a rămas fără obiect, raportat la primul capăt de cerere, petit reținut de tribunal ca fiind formulat tardiv.
Referitor la celelalte două petite (acordarea de despăgubiri pentru calitatea inferioară a ternului atribuit și pentru diferența de 0,10 ha de teren neatribuit), tribunalul a reținut că reclamanta și-a majorat pretențiile ca urmare a expertizei efectuate în cauză, potrivit art. 132 al. 2, pct. 2 c. pr. civ., astfel că nu se pune problema tardivității acțiunii în sensul prevederilor art. 132 al. 1 c. pr. civ.
Pe fondul acestor capete de cerere, tribunalul a reținut că prin . de Judecătoria A. I. în dosarul 6095/2003, astfel cum a fost modificată prin DC 110/2004, pronunțată de Tribunalul A. în dosarul 3507/2004, C. județeană de fond funciar A. a fost obligată să elibereze reclamantei titluri de proprietate pe un amplasament cuprins în nr. top. 6595, înscris în CF 3825 C..
În considerentele DC 110/2004 se mai arată că amplasamentul parcelelor trebuie să fie în postata „Fața Sipcei”.
În temeiul acestor hotărâri judecătorești C. județeană de fond funciar A. a emis în favoarea reclamantei titlurile de proprietate_/2051/25.05.2006 și_/2052/25.05.2006, amplasamentele fiind stabilite în UA 224 E/3, respectiv UA 224 E/2.
Prin expertiza topografică efectuată în cauză s-a stabilit că unitatea amenajistică UA 224 face parte din trupul de pădure „Fața Sipcii”, respectiv din nr. top. 6595, înscris în CF 3825 C., expertul concluzionând că a fost îndeplinită de către C. județeană de fond funciar A. obligația stabilită prin DC 110/2004, pronunțată de Tribunalul A. în dosarul 3507/2004.
Este adevărat că în procesele verbale de punere în posesie se menționează că unitățile amenajistice UA 224 E/3 și UA 224 E/2 sunt cuprinse în . prin hotărârile judecătorești menționate s-a stabilit amplasamentul în postata „Fața Sipcii”.
Tribunalul a reținut, însă, că expertul a lămurit această împrejurare.
Astfel, prin răspunsul la obiecțiuni, expertul a arătat că denumirea de „C.” se explică prin faptul că suprafața cu care reclamanta a fost pusă în posesie a făcut parte din Unitatea de producție IV C., care, înainte de retrocedări, avea o suprafață de peste 7800 ha.
Expertul a precizat că denumirea „Sipcea” este o parte din UP IV C..
Important este, însă, așa cum s-a arătat, faptul că unitatea amenajistică UA 224, în care a fost pusă în posesie reclamanta, face parte din postata „Fața Sipcii”, așa cum s-a stabilit prin DC 110/2004.
Cu privire la calitatea terenului la care reclamanta pretinde că era îndreptățită, tribunalul a reținut că DC 110/2004, pronunțată de Tribunalul A. în dosarul 3507/2004, nu face nicio mențiune în acest sens.
DC 110/2004 a Tribunalului A. se limitează doar la stabilirea amplasamentului cuvenit reclamantei în postata „Fața Sipcii”, nr. top. 6595, înscris în CF 3825 C..
În dosarul Tribunalului A. 3507/2004 nu s-a efectuat o lucrare de specialitate pentru a se identifica, în concret, vechiul amplasament al autorului reclamantei și nici clasa de productivitate a acestuia.
Reclamantei i-a fost reconstituit dreptul de proprietate după autorul O. I. al lui N., care în CF 3825 C. era înscris în indiviziune cu ceilalți membrii ai Obștei Sâpcea, fără a fi individualizată în favoarea sa o subparcelă din nr. top. 6595.
Prin urmare, pretențiile reclamantei la un teren din clasa a II-a de productivitate sunt neîntemeiate.
De altfel, prin expertiza efectuată în cauză s-a stabilit că din totalul de 826,046 ha cât are nr. top. 6595 doar 8000 mp, deci mai puține decât suprafața cuvenită reclamantei (2,15 ha), se află în clasa II-a de productivitate.
Așa cum s-a arătat, reclamanta nu a dovedit că autorul său a avut teren din clasa a II-a de productivitate.
Apoi, reclamanta a primit teren din clasa a III-a de productivitate, considerată de expert „cea normală”, nr. top. 6595 având și terenuri din clasele a IV-a, respectiv a V-a de productivitate.
În ce privește diferența de 0,10 ha de teren nereconstituit, tribunalul reține că, inițial, prin considerentele Deciziei Tribunalului A. nr. 110/2004, s-a stabilit că reclamanta este îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate asupra unui teren în suprafață de 1,05 ha, după autoarea P. A..
Ulterior, prin încheierea camerei de consiliu din 5 octombrie 2004, Tribunalul A. a îndreptat eroarea materială din considerentele DC 110/2004, în sensul înscrierii suprafeței de 1,15 ha în loc de 1,05 ha.
Deși C. județeană de fond funciar A. a fost parte în procesul menționat, încheierea camerei de consiliu din 5 octombrie 2004 a fost pronunțată de Tribunalul A. fără citarea părților.
Cu alte cuvinte, C. județeană de fond funciar A. nu a avut cunoștință de majorarea suprafeței de teren prin admiterea unei cereri de îndreptare a erorii materiale formulate de reclamantă, de la 1,05 la 1,15 ha.
Câtă vreme nu există o dovadă că această încheiere de îndreptare a erorii materiale a fost comunicată Comisiei județene de fond funciar A., acesteia din urmă nu i se poate reține o culpă în eliberarea unui titlu de proprietate doar în parte, pentru 1,05 ha de teren.
Pe de altă parte, tribunalul a reținut că unul dintre efectele unei hotărâri judecătorești irevocabile îl reprezintă executorialitatea.
Astfel, o obligație stabilită printr-o hotărâre judecătorească trebuie adusă la îndeplinire de bună voie, în caz contrar creditorul putând cere executarea ei silită.
Reclamanta solicită acordarea de despăgubiri pentru suprafața de teren de 0,10 ha neatribuită și la care este îndreptățită prin . de Judecătoria A. I. în dosarul 6095/2003, astfel cum a fost modificată prin DC 110/2004, pronunțată de Tribunalul A. în dosarul 3507/2004
Această împrejurare, însă, privește etapa executării hotărârilor judecătorești menționate.
Astfel, potrivit art. 371 ind. 1, al. 1 și 2 c. pr. civ.:
„Obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu se aduce la îndeplinire de bunăvoie.
În cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, potrivit dispozițiilor prezentei cărți, dacă legea nu prevede altfel.”
D. dacă reclamanta nu mai poate obține îndeplinirea exactă a obligațiilor stabilite prin DC 110/2004, ea poate cere acordarea unor despăgubiri.
Conform art. 1073 c. civ.:
„Creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației, și în caz contrar are dreptul la dezdăunare.”
De asemenea, art. 1075 c. civ. prevede că:
„Orice obligație de a face sau de a nu face se schimbă în dezdăunări, în caz de neexecutare din partea debitorului.”
Din adresa Ocolului S. C. nr. 775/22.11.2004 tribunalul a reținut că, din suprafața totală a nr. top. 6595 din CF 3825 C., există 56,30 ha de teren cu vegetație forestieră nerestituită.
În final, tribunalul a reținut că reclamanta a solicitat dobânzi aferente sumelor pretinse cu titlu de despăgubiri.
Această cerere este formulată pentru prima oară și direct în recurs, astfel că este inadmisibilă.
Potrivit art. 294 c. pr. civ.:
„În apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi. Excepțiile de procedură și alte asemenea mijloace de apărare nu sunt considerate cereri noi.
Se vor putea cere însă dobânzi, rate, venituri ajunse la termen și orice alte despăgubiri ivite după darea hotărârii primei instanțe. De asemenea, se va putea solicita compensația legală.”
De asemenea, art. 316 c. pr. civ. prevede că
„Dispozițiile de procedură privind judecata în apel se aplică și în instanța de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în acest capitol.”
Aceste dispoziții legale trebuie interpretate în sensul că în recurs pot fi cerute dobânzi ajunse la termen, fără a fi considerată cerere nouă, cu condiția, însă, ca dobânda să fi fost cerută prin cererea introductivă.
P. toate aceste considerente tribunalul a admis recursurile formulate de recurenții C. județeană de fond funciar A. și P. județului A., a modificat sentința recurată și, rejudecând, a respins acțiunea.
Tribunalul a respins recursul formulat de reclamanta P. R. împotriva aceleiași sentințe.
În temeiul art. 274 c. pr. civ. tribunalul a respins cererea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată în primă instanță și recurs.
Împotriva deciziei civile 108/2015 pronunțate de Tribunalul T. a formulat contestație in anulare P. R., înregistrata la Tribunalul T. la data de 11.05.2015.
In motivare a arătat ca soluția pronunțata de instanța de recurs este rezultatul unei greșeli materiale, ca instanța nu a observat existenta dovezilor de comunicare a încheierii de îndreptare a erorii materiale a deciziei de recurs către intimate, precizând ca hotărârea de recurs si încheierea de îndreptare a erorii materiale fac corp comun, fiind parte integranta cu hotărârea îndreptata si același regim prin care se face cunoscuta hotărârea îl are si încheierea de îndreptare a erorii materiale.
In continuare, arata ca instanța respingând recursul sau admițându-l numai in parte, a omis din greșeală sa cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau casare.
Menționează ca instanța a evocat fondul prin soluția pronunțata si avea obligația in rejudecarea sa se pronunțe asupra tuturor apărărilor si susținerilor petentei, acest lucru nu s-a întâmplat, fiind analizate doar apărările intimatelor.
De asemenea, arata ca i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil, încălcându-se art. 6 din CEDO. S-a mai arătat ca din eroare instanța de recurs nu a observat un aspect procedural in ceea ce privește cursul prescripției, aspect invocat de reclamant, dar necercetat de instanța, cu referire la un caz de întrerupere a cursului prescripției - art. 16 lit. C din DL 167/1958.
Precizează ca instanța de recurs a confundat esențial natura juridic a prezentei acțiuni cu o acțiune in răspundere contractuală, doar in cazul răspunderii contractuale, prescripția ar fi început sa curgă de la data de 05.08.2005, stabilita de părți ca termen pentru perfectarea contractului.
Recurenta arata ca din eroare s-a reținut ca ar fi cunoscut paguba si pe făptuitor la data de 05.08.2005, fără a se observa ca la acea dată s-au reglat oarecum raporturile dintre cumpărător si vânzătoare, dar paguba nu s-a cunoscut întrucât interesul cumpărătorului pentru acele terenuri s-a păstrat, intre aceste părți existând înțelegeri cu privire la o vânzare ulterioară, după ce se va primi titlul de proprietate si va intra efectiv reclamanta in posesia terenului, dacă până la acea dată cumpărătorul nu va achiziționa un alt teren.
Aceiași recurenta arata ca instanța a avut interes pentru soluționarea raportului nou cu privire la aceste terenuri, amânând judecata tocmai pentru a se finaliza dosarul de la Tribunalul Bistrița Năsăud.
Tot din eroare, arata recurenta, ca instanța a reținut ca nu s-a efectuat o lucrare de specialitate pentru a se identifica vechiul amplasament, aceasta lucrare s-a făcut in prezentul dosar care identifica distinct denumirea de „F. Șipcii” de denumirea „C.” si le identifica sub aspectul clasei de producție si din punct de vedere valoric.
In final, arata ca instanța a reținut ca anterior terenul s-a aflat in indiviziune cu ceilalți membrii ai composesoratului, însemnând ca are drepturi egale cu aceștia la reconstituire pe un teren cu aceeași clasă de productivitate, ori in răspunsul la obiecțiuni, s-a arătat clar ca diferă sub aspect valoric si al clasei de productivitate terenul reclamantei de cel al obștii.
Prin întimpinare intimații au solicitat respingerea contestației in anulare si menținerea ca legala si temeinica a deciziei atacate.
Arata ca primul motive de contestație nu se încadrează in dispozițiile art. 318 teza 1 C., neputând fi considerat o greșeala materială, precizând ca, contestatoarea dorește de fapt o reanalizare a probelor existente la dosar si înlăturarea reținerilor instanței de recurs din considerentele deciziei atacate, ori contestația in anulare nu poate fi exercitata pentru o nouă apreciere a probelor din dosar, de reinterpretare a unor dispoziții legale de drept substanțial sau procedural.
Cu referire la al doilea motiv, arata ca, contestatoarea in recurs nu a invocat excepția suspendării cursului prescripției, astfel ca in speța nu sunt întrunite cerințele legale de admitere a contestației pe dispozițiile art. 318 teza 2.
In continuare, se arata ca toate argumentele aduse de contestatoare in motivare contestației in anulare, sunt de fapt critici de fond aduse soluției date de instanța de recurs si scot in evidenta faptul ca se dorește de fapt o reanalizare a probelor de la dosar in vederea schimbării soluției date de aceasta instanța.
In final, arata ca așa cum a fost formulat acest motiv de contestației, intimații îl considera ca fiind inadmisibil pe motiv ca art. 318 teza 2 C., vizează doar omisiunea de cercetare a unui motiv de recurs, menționând ca au fost analizate toate motivele invocate de contestatoare.
In drept au invocat Legea nr. 18/1991, republicata, Legea nr. 1/2000 C..
Analizând contestația în anulare, tribunalul reține că este neîntemeiată și o va respinge ca atare.
Astfel, contestatoarea și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 318 c. pr. civ., potrivit cărora:
„Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.”
Contestatoarea a susținut, în primul rând, faptul că instanța de recurs nu a observat existența la dosarul cauzei a dovezilor de comunicare a încheierii de îndreptare a erorii materiale din decizia de recurs.
Contestatoarea nu a identificat încheierea de îndreptare a erorii materiale prin indicarea numărului de dosar și a instanței care a pronunțat-o, însă tribunalul reține că în considerentele deciziei de recurs, ce face obiectul prezentei contestații în anulare, se face vorbire de încheierea camerei de consiliu din 5 octombrie 2004, privind îndreptarea erorii materiale din DC 110/2004, pronunțată de Tribunalul A. în dosarul 3507/2004.
Contrar susținerilor contestatoarei, în dosarele de recurs ale Tribunalului A. și Tribunalului T., ambele cu nr._, soluționat de prin DC108/2015, nu există dovada comunicării către C. județeană de fond funciar A. a încheierii camerei de consiliu din 5 octombrie 2004, privind îndreptarea erorii materiale din DC 110/2004, pronunțată de Tribunalul A. în dosarul 3507/2004.
Contestatoarea a mai arătat că la dosarul cauzei există o . acte în care se face vorbire de întreaga suprafață de teren de 5,15 ha, nu doar de 5,05 ha, astfel că instanța de recurs putea prezuma că încheierea de îndreptare a erorii materiale era cunoscută de către intimate.
Tribunalul reține că art. 318 teza I-a c. pr. civ. are în vedere greșelile instanței de recurs cu privire la aspecte formale, iar nu de judecată, greșeli care au determinat soluționarea greșită a cauzei.
Este vorba, spre exemplu, de anularea unui recurs ca netimbrat, deși taxa de timbru era depusă la dosar, iar instanța nu a observat-o sau respingerea recursului ca tardiv, fără observarea plicului de depunere a cererii de recurs la poștă și care dovedea formularea în termen a căii de atac.
Tribunalul reține că prezumțiile reprezintă un mijloc de apărare, iar greșita aplicare sau omisiunea de aplicare de către instanța de judecată a unei prezumții judiciare nu reprezintă o eroare materială, în sensul prevederilor art. 318 teza I-a c. pr. civ., ci, eventual, o greșeală de judecată, astfel că tribunalul nu va analiza această susținere a contestatoarei.
P. aceleași considerente, tribunalul nu va analiza susținerile contestatoarei, potrivit cărora instanța de recurs a confundat natura juridică a acțiunii cu aceea a unei cereri în răspundere civilă contractuală, a reținut eronat data la care reclamanta ar fi cunoscut paguba și pe cel care a produs-o, respectiv faptul că nu a fost identificat vechiul amplasament, în toate aceste situații nefiind vorba de erori materiale în sensul dispozițiilor art. 318 teza I-a c. pr. civ.
Contestatoarea a invocat și faptul că instanța nu s-a pronunțat asupra apărărilor sale privind, pe de o parte, întreruperea cursului prescripției, iar, pe de altă parte, existența unui caz de suspendare a aceleiași prescripții.
Tribunalul reține, în primul rând că, potrivit art. 318 teza a II-a c. pr. civ., se poate formula contestație în anulare atunci când instanța a omis să cerceteze unul din motivele de modificare sau de casare.
Excepția prescripției dreptului la acțiune a fost invocată de către pârâți în recursul lor, iar apărările reclamantei împotriva acestei excepții puteau fi formulate pe calea întâmpinării, iar nu printr-o cerere de recurs, sub forma unor motive de modificare sau de casare, astfel că textul legal menționat nu este incident în cauză.
Apoi, analizând dosarul de recurs, tribunalul reține că reclamanta contestatoare nu a invocat nici întreruperea, nici suspendarea prescripției dreptului la acțiune.
În consecință, tribunalul va respinge contestația în anulare.
În temeiul art. 274 c. pr. civ. tribunalul va respinge cererea contestatoarei de acordare a cheltuielilor de judecată.
P. ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestația in anulare formulată de contestatoarea P. R. împotriva deciziei civile 108/2015, pronunțate de Tribunalul T. in dosarul_, in contradictoriu cu intimații P. județului A. si C. județeana de fond funciar A..
Respinge cererea contestatoarei de acordare a cheltuielilor de judecata.
Irevocabilă.
Pronunțata in ședința publică azi, 11 februarie 2016.
P. JUDECATOR JUDECATOR
L. V. C. Ț. M. R.
GREFIER
R. RUȘEȚIU
Red. L. V.
Tehnored. R. R.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 303/2016. Tribunalul TIMIŞ | Contestaţie la executare. Decizia nr. 128/2016. Tribunalul TIMIŞ → |
|---|
