Grăniţuire. Decizia nr. 33/2016. Tribunalul TIMIŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 33/2016 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 24-02-2016 în dosarul nr. 33/2016
Acesta nu este document finalizat
Cod ECLI ECLI:RO:TBTIM:2016:017._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA I-A CIVILĂ
DECIZIE NR. 33/R/2016
Ședința publică de la 24 Februarie 2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE I.-A. D.
Judecător L. D.
Judecător C. P.
Grefier R. C.
Pe rol fiind judecarea cererii de revizuire formulată de revizuienții M. O. D., M. J., A. E., A. C. împotriva decizie civile nr.196/R/14.07.2015 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul_ în contradictoriu cu intimații B. A., R. B. S., L. R.-L., U. M. C. având ca obiect grănițuire.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns revizuienta M. O. D. asistată de avocat B. C., avocat B. C. pentru revizuientul M. J. și avocat P. M. în reprezentarea intimaților B. A., R. B. S., lipsind revizuentul și intimații.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care se ia act că avocat P. M. în reprezentarea intimaților B. A., R. B. S., depune chitanță onorariu avocat în cuantum de 1000 de lei iar reprezentanta revizuenților depune răspuns la întâmpinare.
Instanța, raportat la excepția de tardivitate invocată de intimați, acordă cuvântul asupra acesteia.
Avocat P. M. în reprezentarea intimaților B. A. și R. B. S. arată că prezenta cerere de revizuire este tardiv formulată întrucât termenul legal de 15 zile era prevăzut de la pronunțare iar nu de la comunicare.
Reprezentanta revizuenților învederează că prezenta cerere de revizuire este întemeiată pe considerentele hotărârii atacate adică s-a așteptat motivarea hotărârii întrucât la momentul pronunțării nu avea argumente legitime iar după motivare, s-a observat că instanța de recurs a dat mai mult decât s-a cerut astfel că este întemeiată cererea de revizuire, cu cheltuieli de judecată.
În replică, avocat P. M. în reprezentarea intimaților B. A., R. B. S., a arătat că în cererea de revizuire nu se arată ce anume s-a dat mai mult de instanța de recurs, astfel că cererea de revizuire este neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată conform chitanței depuse la acest termen de judecată.
INSTANȚA
Deliberând asupra cererii de revizuire, reține următoarele:
Hotărârea contestată
Prin decizia civilă nr. 196/R/14.07.2015 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, au fost admise recursurile formulate de recurenții B. A., Baharu R. S., U. M. C., L. R.-L., împotriva sentinței civile nr._/11.11.2013 pronunțata de Judecătoria Timișoara în dosar nr._ în contradictoriu cu intimații M. O., M. J., A. E., A. C..
A fost schimbată, în parte, sentința recurată, în sensul că:
A fost respinsă acțiunea reclamanților și cererea acestora privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Au fost menținute, în rest, dispozițiile sentinței recurate.
Au fost obligați intimații să plătească recurentului B. A., suma de 500 lei, recurenților L. R. L. și U. M. C. câte 350 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
A fost respinsă cererea intimaților privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Considerentele reținute de instanța de recurs pentru pronunțarea acestei soluții
Verificându-se sentința recurată, în raport de criticile formulate în cele 3 recursuri, potrivit art. 304 și 304 ind. 1 C.pr.civ., s-a constatat că sunt întemeiate, fiind admise pentru considerentele expuse în continuare :
Critica recurenților pârâți - că prima instanță a aplicat eronat normele legale incidente în materie și a reținut o stare de fapt neconformă realității - este întemeiată.
În ceea ce privește respingerea cererii reconvenționale, tribunalul a substituit motivarea primei instanțe, după cum urmează:
Promisiunea sinalagmatică de vânzare-cumpărare este un contract nenumit, fiindu-i astfel aplicabile dispozițiile art. 942-1206 C.civ. referitoare la contracte sau convenții ( spre deosebire de alte legislații, Codul nostru civil nu reglementează antecontractul).
Stricto sensu, prin formă a actului juridic se înțelege mijlocul de exteriorizare a voinței interne; forma este inerentă oricărui act juridic.
În dreptul civil român, forma actului juridic este guvernată de principiul consensualismului, conform cărui simpla manifestare de voință este nu numai necesară, ci și suficientă, pentru ca actul juridic să ia naștere în mod valabil din punctul de vedere al formei care îmbracă manifestarea voință.
Legea consacră însă expres, ca o excepție de la principiul consensualismului, forma cerută ad validitatem, prin care înțelegem că manifestarea de voință trebuie să îmbrace o anumită formă pentru a produce efecte juridice. Prin urmare, forma cerută ad validitatem este o condiție esențială a actului juridic civil, alături de celelalte condiții arătate de art. 948 C.civ., absența ei fiind sancționată cu nulitate absolută.
Doctrina juridică a considerat că promisiunea sinalagmatică de vânzare-cumpărare este un contract nenumit, iar forma lui trebuie să fie guvernată de principiul consensualismului, chiar și atunci când se promite un contract solemn.
A accepta teza contrară, înseamnă a nesocoti principiul potrivit căruia contractelor nenumite li se vor aplica dispozițiile generale referitoare la contracte și convenții (art. 942 - 1206 C.civ.); de asemenea s-ar încălca și o regulă de interpretare logică, respectiv aceea că excepția este de strictă interpretare și aplicare.
Principiul libertății actelor juridice nu interzice încheierea unei promisiuni sinalagmatice de vânzare-cumpărare a unui teren, care să conțină toate condițiile de validitate prevăzute de art. 948 C.civ., în afara cerinței formei autentice, prorogând obligația de a se prezenta la notarul public pentru autentificarea vânzării. Acest lucru este perfect posibil deoarece instantaneitatea transferului dreptului de proprietate asupra terenului nu este o regulă imperativă, iar la contractul de vânzare-cumpărare forma nu ține loc de voința juridică, ci doar se adaugă acesteia. Detașarea promisiunii de actul autentic, disocierea consimțământului de forma sa solemnă ulterioară, este posibilă deoarece antecontractul prin esența sa are un caracter de contract principal, cu o existență de sine stătătoare, dar temporar, tranzitoriu, neputând fi încadrat în categoria contractelor uno ictu.
Atunci când se pretinde exprimarea consimțământului la vânzare doar în cadrul unor formalisme, aceasta se poate referi doar la convenția prin care părțile urmăresc producerea efectului translativ al dreptului de proprietate asupra terenului, nicidecum la promisiunea prin care acestea își exprimă acordul cu privire la lucru și preț, acord prin care nu s-a încălcat nici o normă imperativă.
Când se pronunță o hotărâre prin care promisiunea sinalagmatică de vânzare- cumpărare a unui teren devine act autentic și deci transferă dreptul de proprietate, nu se poate vorbi de o constrângere a debitorului pentru executarea în natură a obligației legal asumată, ci dimpotrivă, va avea loc o executare atipică în natură tocmai pentru ca principiul înscris în art. 1075 C.civ. să nu fie nesocotit și încălcat. Instanța judecătorească nu îl forțează pe proprietarul terenului la autentificarea convenției, ci realizează, ea însăși, această solemnitate, în locul acestuia.
Atunci când obligația de a face constă în semnarea unui act autentic, care doar reproduce voința anterior exteriorizată și încorporată în promisiunea sinalagmatică de vânzare-cumpărare a terenului, debitorul nu se poate apăra invocând în favoarea sa încălcarea principiului nemo praecise cogi potest ad factum, fiind vorba de o restrângere admisibilă a libertății sale în domeniul actelor juridic civile, determinată de dovada relei sale credințe. Esențial este faptul că prin pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare a terenului se realizează un dublu scop: se execută în natură atipic obligația asumată de debitor și se evită exercitarea unei constrângeri directe asupra debitorului, care va suporta doar costurile executării ca și cum aceasta ar fi fost făcută prin echivalent.
În doctrina și practica judiciară s-a statuat că libertatea de a nu contracta este o normă superioară intereselor creditorului, fiind o consecință a principiului potrivit căruia nimeni nu poate fi constrâns direct să facă ceea ce nu dorește, dar în speță, libertatea de a contracta a fost exprimată anterior, în cadrul unui contract nenumit, atunci când părțile au convenit asupra lucrului și asupra prețului, cât și asupra faptului că autentificarea convenției se va face în viitor. Dacă părțile și-ar fi asumat expres obligațiile de a consimți în viitor, atunci promisiunea consensuală ar fi fost lipsită de unul dintre elementele esențiale pentru a fi contract nenumit și anume de consimțământ. Debitorul nu a fost constrâns direct, din moment ce autentificarea vânzării nu a fost făcută de el în mod forțat, ci atipic, de către instanța judecătorească.
Conform disp. art. 969 C.civ.: “Convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante.”
Trăsătura specifică a contractelor sinalagmatice constă în caracterul reciproc și interdependent al obligațiilor asumate de părțile contractante. Așadar, fiecare parte are, în același timp, față de cealaltă, dublă calitate de creditor și debitor. Obligația ce revine uneia din părți își are cauza juridică imediată în obligația corelativă a celeilalte părți; de aceea, în contractile sinalagmatice, obligațiile celor două părți nu pot fi concepute una fără cealaltă, ele sunt interdependente.
Efectele speciale ale contractelor sinalagmatice sunt următoarele: obligațiile reciproce ale părților trebuie să fie executate simultan ( excepție făcând contractile care prin natura lor sau voința părților se execută altfel); dacă una dintre părți nu-și execută culpabil obligațiile, cealaltă parte are dreptul să ceară în justiție rezoluțiunea contractului; dacă un eveniment independent de voința sa pune o partea în imposibilitatea de a-și executa obligațiile, contractul încetează, cealaltă parte fiind liberă de obligațiile sale.
În speța dedusă judecății, nu se poate, însă, valida înstrăinarea către recurenții reclamanți reconvenționali a suprafeței de 140 mp din imobilul în litigiu, în condițiile în care aceștia nu au solicitat și constatarea nulității parțiale a contractul de vânzare – cumpărare autentificat cu nr. 905 din 05.05.2009, de BNP S. A. – I. Timișoara, încheiat între intervenientele accesorii și reclamanți, având ca obiect imobilul situat în Timișoara, .. 9, în suprafață de 456 mp, nr. topografic_/1/1.
Or, în absența petitului privind nulitatea parțiala a acestui contract, cererea recurenților apare ca prematur formulată.
Tribunalul a constatat că în mod neîntemeiat cererea formulată de către reclamanți a fost admisă de către instanța de fond, în condițiile în care din mijloacele de probă administrate în cauză, nu s-a probat temeinicia acesteia.
Din declarațiile martorilor, precum și din înscrisurile depuse în probațiune a rezultat, fără echivoc, împrejurarea că grănițuirea existentă între cele două proprietăți învecinate ale părților, precum și construcțiile a căror desfiiințare se solicită s-au realizat cu acordul antecesorului reclamanților, respectiv al tatălui intervenientelor accesorii și al intervenientelor accesorii L. R. L. și U. M. C..
Martorii audiați în cauză au declarat: că a existat acordul antecesorilor reclamanților la edificarea magaziei în 2006 și că a existat un gard între proprietăți - fila 115 dosar fond; că a existat un gard încă din 2005 și că nu s-a schimbat poziția acestuia - filele 215, 217 și 222 dosar fond.
Reclamanții, de asemenea, au recunoscut că a existat un gard între proprietăți - filele 209, 212 dosar fond.
În aceste condiții, nu se poate reține reaua credință a recurenților pârâți și, prin urmare, solicitarea de a se demola aceste construcții este neîntemeiată, existând acordul proprietarului terenului la data edificării.
În prezenta cauză, petitul principal trebuia să fie revendicarea terenului în litigiu și nu grănițuirea, deoarece, abia după clarificarea juridică a situației terenului de 140 mp se poate solicita, dacă este cazul, grănițuirea.
Pentru aceste considerente, tribunalul a admis recursurile formulate de recurenții B. A., Baharu R. S., U. M. C., L. R.-L., împotriva sentinței civile nr._/11.11.2013 pronunțata de Judecătoria Timișoara în dosar nr. 2893/ 325/2013 și a schimbat, în parte, sentința recurată, în sensul că a respins acțiunea reclamanților și cererea acestora privind acordarea cheltuielilor de judecată ca fiind neîntemeiată.
Au fost menținute, în rest, dispozițiile sentinței recurate.
În baza disp. art. 274 C.p.c., va obliga intimații să plătească recurentului B. A., suma de 500 lei, recurenților L. R. L. și U. M. C. câte 350 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul de avocat, conform chitanțelor justificative depuse în original la dosarul cauzei.
S-a respins cererea intimaților privind acordarea cheltuielilor de judecată, deoarece sunt părțile aflate în culpă procesuală.
Cererea de revizuire
Împotriva deciziei civile nr. 196/R/14.07.2015 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, au formulat cerere de revizuire revizuienții M. O. D. și M. J., A. E. și A. C., solicitând instanței ca, în temeiul art. 327 alin.(l) C.pr.Civilă raportat la art. 322 alin.(1) pc.2 C.pr. Civilă să se dispună schimbarea în tot a hotărârii atacate, cu cheltuieli de judecată .
În motivarea cererii, revizuienții au arătat următoarele:
Asupra cererii de revizuire, s-a apreciat că instanța de recurs ignorând total fondul cererii de chemare în judecată, precum și probele administrate a soluționat cererea de recurs - pronunțându-se asupra unor lucruri care nu s-au cerut, acordând mai mult decât s-a cerut. Astfel:
Petitul cererii de chemare în judecată a fost clar formulat respectiv:
„a se stabili linia de hotar care desparte proprietatea subsemnaților ( ... ) de proprietatea pârâților ; să fie obligați pârâții să ne lase în deplină proprietate și posesie și liber de orice lucrări și amenajări, suprafața de teren de cea 140 mp pe care o ocupă din imobilul proprietatea reclamanților ; să fie obligați pârâții să desființeze pe cheltuiala lor, toate lucrările și construcțiile edificate de către aceștia care ocupă o suprafață din imobilul proprietatea subsemnaților iar în caz contrar să fim autorizați, pe cheltuiala pârâților, să desființăm aceste lucrări”
Obiectul cererii de chemare în judecată a fost calificat ca fiind „ revendicare cu grănițuire și față de cererea reconvențională - pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic„. Chiar timbrarea cererii s-a impus față de obiectul principal: revendicare și apoi față de cel subsecvent grănițuire .
In cauză a fost administrat un vast probatoriu: înscrisuri, interogatorii, testimonii și chiar expertiză tehnică judiciară care a confirmat starea de fapt descrisă de noi în conținutul acțiunii . Răspunsurile expertului la obiectivele: 2, 3 și 4 sunt edificatoare, acesta arătând că:
pârâții ocupă o suprafață de 143 mp din . imobilul reclamanților sunt construite următoarele: o magazie de 9 mp, o magazie de lemne de 12 mp, gard de plasă de sârmă, alee, platformă de beton ; suprafața ocupată de construcțiile pârâților este de 21 mp ( 9 + 12 = 21) mp;
Declarațiile martorilor au fost anulate reciproc prin faptul că martorii propuși de către pârâți au confirmat varianta acestora iar martorii propuși de către noi au confirmat starea de fapt constatată și de către expert - în sensul că „ linia de folosință actuală asigură reclamanților suprafața de 322 mp, mai mică cu 120 mp decât suprafața tabulară iar pârâților suprafața de 928 mp - mai mare cu 373 mp - decât suprafața tabulară „ .
Cei 373 mp ocupați excedentar față de suprafața tabulară se compune din cei 143 mp proprietatea noastră și din 242 mp proprietatea Statului Român + Municipiul Timișoara - Domeniul Public .
De altfel, pârâții recunosc indirect faptul că suprafața de 143 mp a fost ocupată - în baza unui acord exprimat de L. R. ( fostă U.) afirmând că ar fi achiziționat de la aceasta, suprafața de 130 mp printr-un înscris sub semnătură privată apărut din senin doar la momentul formulării cererii de chemare în judecată .
Prima instanță, a analizat corect starea de fapt și probele administrate pronunțând o hotărâre cu respectarea normelor juridice incidente în speță .
Pârâții - reclamanții reconvențional au recurat Sentința civilă nr_ / 2013 a Judecătoriei Timișoara criticând-o sub următoarele aspecte: reținerea de către instanța de fond a faptului că gardul și anexele au fost edifícate cu rea-credință; reținerea referitoare la faptul că subsemnații reclamanții nu am cunoscut despre existența promisiunii de vânzare ; solicitând modificarea sentinței atacate în sensul admiterii cererii reconvenționale privind constatarea existenței dreptului de proprietate asupra suprafeței de 140 mp șia pronunțării unei hotărâri care să țină loc de act autentic și, pe cale de consecință . respingerea capătului de cerere privind grănițuirea suprafețelor de teren .
Instanța de recurs a substituit motivarea primei instanțe - în ceea ce privește respingerea cererii reconvenționale - considerând că aceasta este prematur introdusă - dat fiind faptul că nu s-a cerut anularea parțială a Contractului reclamanților de vânzare-cumpărare după ce, se face o înșiruire de opinii exprimate în doctrină fără ca aceste opinii să fie pliate pe circumstanțele concrete ale speței respectiv pe modalitatea redactării și a conținutului înscrisului sub semnătură privată din 2004 .
Motivarea instanței de recurs - cu privire la respingerea cererii reconvenționale este neîntemeiată și nelegală - iar mențiunea conform căreia ,, nu se poate valida înstrăinarea către recurenții reclamanți reconvenționali a suprafeței de 140 mp — din imobilul în litigiu, în condițiile în care aceștia nu au solicitat și constatarea nulității parțiale a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr: 905 din 05.05.2009 de B.N.P ,, S. A. I. „ confirmă bănuiala noastră legitimă că instanța de recurs a pronunțat o hotărâre „ la cerere „ .
Anularea parțială a unui contract autentic - pentru a valida o „ ofertă de cumpărare „ și nu o promisiune de vânzare-cumpărare care trebuie să întrunească în mod cumulativ condiții de formă și fond este contrară oricăror prevederi legale - cu atât mai mult cu cât, din probele administrate rezultă fără echivoc faptul că pârâții recurenți au ocupat abuziv atât domeniul public cât și proprietatea subsemnaților - folosind o suprafață excedentară de 373 mp ( care poate constitui prin ea însăși o suprafață pe care se poate edifica o casă) .
Înscrisul sub semnătură privată nu poate avea decât valoarea unui „ împrumut ,, sau a unei „ predări sume de bani „ - nicidecum a unei promisiuni de vânzare-cumpărare . Dacă ar fi existat o asemenea promisiune, ea ar fi putut consolidată după dezbaterea succesorală printr-o vânzare autentică așa cum și antecesorul fostelor proprietare a înstrăinat suprafața de teren de 80 mp .
Afirmația referitoare la faptul că decizia a cărei revizuire se solicită a fost pronunțată „ la cerere „ este confirmată și prin conexiunea acestei hotărâri cu acțiunea ce formează obiectul dosarului :_ / 325 / 2014 ( anulare parțială a contractului de vânzare-cumpărare nr. 905 / 05.05.2009 și pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic ) în care funcționa autoritatea de lucru judecat cu privire la prestația tabulară .
În ceea ce privește soluția instanței de recurs față de cererea de chemare în judecată prin care au fost ignorate probele științifice (înscrisuri și expertiză) dându-se eficiență testimoniilor administrate doar de către pârâți și interpretându-se eronat răspunsurile noastre la interogatoriu și, mai mult decât atât ignorându-se total: obiectul principal al cererii noastre respectiv: revendicare și grănițuire determină încadrarea căii de atac a revizuirii în conținutul art. 322 alin.(l) pc.2 C.pr. Civilă .
De asemenea, chiar pârâții recurenți omit să critice Sentința civilă nr ._ / 2013 a Judecătoriei Timișoara în ceea ce privește revendicarea, aceștia limitându-și recursul doar la cele două critici menționate mai sus .
Este evident că obiectul principal al cererii de chemare în judecată a fost revendicarea și consecința acestuia, grănițuirea. Ordinea în care acestea au fost scrise nu dă prioritate - calificarea obiectului principal fiind făcută raportată la scopul urmărit.
Chiar prima instanță a calificat demersului judiciar ca fiind revendicare cu grănițuire, deoarece în speță, grănițuirea nu ar fi fost posibilă fără revendicare. Timbrajul cererii s-a făcut în funcție de cele două petite .
In opinia instanței de recurs, o acțiune complexă este nefondată deoarece ar trebui formulată prima dată o acțiune în revendicare și abia după soluționarea primeia era posibilă o acțiune de grănițuire, ori acest punct de vedere absolut izolat, este vădit în afara obiectului cererii care a fost clar exprimat, dovedit prin toate mijloacele de probă și doar o interpretare absolut subiectivă a putut reprezenta motivarea unei soluții părtinitoare .
Situația juridică a terenului nu trebuia clarificată deoarece ea era evidentă și de neînlăturat - chiar dacă pârâții și intervenientele au dorit să dovedească din contra.
Sigur că intervenientele (mai exact L. R. ) au achiesat la apărarea pârâților pentru a nu fi obligate să restituie o sumă de bani - apărarea acestora fiind formulată de apărătorul pârâților - aspect care rezultă din coroborarea redactărilor (aceleași caractere, aceleași susțineri, aceeași manieră de formulare ) .
Din economia pieselor existente la dosarul cauzei a rezultat fără putință de tăgadă că Decizia civilă nr. 196 / R / 14.07.2015 a Tribunalului T. - se circumscrie motivului de revizuire prevăzut de art. 322 alin.(l) pc.2 C.pr.Civilă drept pentru care s-a solicitat instanței să se dispună schimbarea ei în tot - pe baza probelor administrate, a criticilor formulate de către recurenți și a normelor legale în materie .
Întâmpinarea
Intimații B. A. și R. B. S., în temeiul prevederilor art. 115 din Codul de proc civ. de la 1865, au formulat întâmpinare, solicitând respingerea cererii de revizuire formulată de către revizuenții M. J., M. O., A. E. și A. C., în primul rând pe cale de excepție ca fiind tardiv formulată, iar pe fond ca nefondată, cu cheltuieli de judecată, pentru următoarele motive:
Prin cererea înregistrată sub numărul de dosar_ la data de 18.01.2015, reclamanții revizuenți au solicitat Tribunalului T. ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună schimbarea în tot a Deciziei civile nr. 196/R pronunțată la data de 14.07.2015 de către Tribunalul T. în dosarul_ ,cu cheltuieli de judecată. Cererea revizuentilor a fost întemeiată pe prevederi/e art. 327 alin 1 Cod procedură civilă raportat la prevederile art. 322 alin 1 pct. 2 Cod procedură civilă de la 1865.
Pe cale de excepție intimații au înțeles să invoce tardivitatea declarării căii de atac a revizuirii promovate de revizuenții reclamanți.
Potrivit prevederilor art. 324 al. 1 Termenul de revizuire este de o lună și se va socoti- în cazurile prevăzute de art. 322 pct. 1, 2 și 7 alin. 1 de la comunicarea hotărârii definitive, iar când hotărârile au fost date de instanțe de recurs după evocarea fondului, de la pronunțare (...).
Decizia nr. 196/R a cărei revizuire se cere, a fost pronunțată în recurs, după evocarea fondului de către Tribunalul T. în dosarul_ la data de 14.07.2013. Revizuirea acestei hotărâri se putea solicita în termen de o lună de la data pronunțării, deci până cel târziu la data de 14.08.2015.
Cererea revizuenților a fost înregistrată la data de 18.11.2015, deci la trei luni distanță după expirarea termenului prevăzut de art. 324 al. 1 din Codul de procedură civilă.
Motivele invocate de către revizuenți în încercarea de a justifica nerespectarea cerințelor imperativ stabilite prin norma de drept arătată anterior, nu pot fi primite.
Mai mult, din modalitatea în care au formulat cererea de revizuire, rezultă în mod evident faptul că nu s-a solicitat de către revizuenți repunerea în termenul de revizuire, pentru ca toate motivele invocate de aceștia relativ Ia numeroasele încercări de a obține copia deciziei atacate să poată fi analizate.
Pe de altă parte, Codul de procedură civilă, stabilește care este termenul în care partea poate solicita revizuirea unei hotărâri pronunțate în recurs, partea având posibilitatea înregistrării cererii de revizuire în termenul legal, urmând să o motiveze ulterior momentului la care parvine acesteia motivarea instanței de recurs.
Din documentele de la dosarul cauzei rezultă tară îndoială faptul că cererea de revizuire formulată de către revizuenții reclamanți M. J., M. O., A. E. și A. C. este tardivă.
În ceea ce privește fondul cauzei, s-au arătat următoarele:
Prin cererea de revizuire formulată de către reclamanții-revizuenți M. O. D., M. J., A. E. și A. C., aceștia au solicitat instanței modificarea în tot a Deciziei civile nr. 196/R pronunțată la data de 14.07.2015 de către Tribunalul T. în dosarul_ motivat de faptul că instanța de recurs a dat mai mult decât s-a cerut și nu s-a pronunțat pe lucrurile care au fost cerute.
În realitate, motivele dezvoltate pe larg de către revizuenți în cadrul cererii de revizuire nu sunt veritabile motive de revizuire, iar prin expunerea de motive dezvoltată de reclamanți în cadrul cererii de revizuire se încearcă practic o nouă judecată în recurs.
Prin Sentința civilă nr._/11.11.2013 pronunțată în dosarul_, Judecătoria Timișoara a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanții-revizuenți în contradictoriu cu subsemnații intimați, iar pe cale de consecință a stabilit linia de hotar între imobilul reclamanților și imobilul intimaților, a obligat pe intimații intimați să lase în deplină proprietate reclamanților suprafața de 143 de mp și a autorizat reclamanții să desființeze pe cheltuiala intimaților construcțiile edificate pe suprafața de teren de 143 de mp în litigiu, respingând în rest cererea reclamanților. Instanța de fond a respins și cererea reconvențională formulată de intimați.
Reclamanții revizuenți nu au declarat recurs. Intimați reclamanți reconvenționali au declarat recurs, iar la data de 14.07.2015 a fost admis recursul, iar pe cale de consecință a sentința instanței de fond a fost modificată în parte, iar acțiunea reclamanților respinsă.
Prin cererea de revizuire formulată reclamanții nu arată care sunt în concret lucrurile asupra cărora instanța de recurs nu s-a pronunțat sau a dat mai mult decât s-a cerut. Cererea de revizuire reia argumentele expuse de reclamanți în fața instanței de recurs.
În considerarea celor expuse anterior s-a solicitat admiterea prezentei cereri de suspendare a cauzei.
În drept: dispozițiile art. 115, art. 324 din Codul de proc civ. de la 1865.
Analizând cererea de revizuire, tribunalul constată că aceasta este neîntemeiată pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește excepția tardivității formulării cererii de revizuire:
În drept, potrivit dispozițiilor art. 324 alin. 1 pct. 1 C. proc. civ. din 1865 „ Termenul de revizuire este de o lună și se va socoti:
1. în cazurile prevăzute de art. 322 pct. 1, 2 și 7 alin. 1, de la comunicarea hotărârilor definitive, iar când hotărârile au fost date de instanțe de recurs după evocarea fondului, de la pronunțare; pentru hotărârile prevăzute la punctul 7 alin. 2 de la pronunțarea ultimei hotărâri”.
Întrucât motivele de revizuire invocate de revizuenți privesc considerentele deciziei de recurs, tribunalul consideră că termenul de 15 zile se socotește de la data comunicării deciziei civile. La dosarul cauzei nu există dovada comunicării acestei decizii către revizuenți. În aceste condiții, excepția de tardivitate invocată de intimați va fi respinsă ca neîntemeiată.
În ceea ce privește fondul cererii de revizuire
Revizuirea este o cale de atac extraordinară, admisibilă doar în condițiile și cazurile strict delimitate de lege.
Revizuenții au invocat motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 2 C. proc. civ. din 1865 care dispune că „Revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri:
2. dacă s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut”.
Cele trei ipoteze prevăzute de textul legal citat vizează inadvertențele dintre obiectul pricinii supuse judecății și ceea ce instanța a hotărât și reprezintă o expresie a aplicării principiului disponibilității în procesul civil. Acest text de lege nu se referă la temeiurile cererilor, ci exclusiv la obiectul acestora, deci la pretențiile concrete formulate de reclamant în cererea de chemare în judecată, de pârât în cererea reconvențională sau de ceilalți participanți în cererile lor.
Tribunalul constată că argumentația folosită de revizuenți în cuprinsul cererii de revizuire cuprinde critici cu privire la soluția pe fond pronunțată de instanța de recurs, și nu se încadrează în motivul de revizuire invocat.
Revizuenții nu au arătat în ce constă în fapt motivul de revizuire invocat, mai exact ce anume a dat instanța și nu au cerut părțile, ce anume nu a analizat instanța, deși părțile au cerut sau ce anume a dat instanța în plus față de ceea ce au cerut părțile.
Prin urmare, nemulțumirea revizuenților față de considerentele hotărârii atacate și de faptul că instanța de recurs ar fi depășit limitele motivelor de recurs cu care a fost învestită nu poate face obiect de analiză în cadrul acestei căi extraordinare de atac prin prisma motivului prevăzut de art. 322 pct. 2 C. proc. civ. din 1865, care are în vedere pronunțarea instanței ultra, extra sau minus petita în raport de pretențiile dedus e judecății, care alcătuiesc fondul cauzei, și nu în raport de motivele pentru care se exercită o cale de atac.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 326 C.proc.civ. din 1865 tribunalul urmează să respingă cererea de revizuire formulată împotriva deciziei civile nr. 196/R/14.07.2015 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._
Cheltuieli de judecată
În temeiul art. 274 C. proc. civ. din 1865 tribunalul va respinge cererea revizuenților privind plata cheltuielilor de judecată, întrucât aceștia au căzut în pretenții, și va lua act de faptul că intimații nu au solicitat plata unor cheltuieli de judecată în cadrul prezentului demers judiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția de tardivitate invocată de intimații B. A. și R. B. S..
Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenții M. O. D. și M. J. ambii domiciliați în Timișoara, .. 9, jud. T. împotriva deciziei civile nr. 196/R/14.07.2015 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimații B. A. și R. B. S. ambii cu domiciliul ales la avocat P. M. în Timișoara, ..5, ., ca neîntemeiată.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 24 februarie 2016.
Președinte, I.-A. D. | Judecător, L. D. | Pentru Judecător, C. P. aflată în concediu semnează Președinte A. S. |
Grefier, R. C. |
Red. D.I.A. 23.03.2016
Tehnored.B.I./C.R.
Ex.2
| ← Pretenţii. Decizia nr. 190/2016. Tribunalul TIMIŞ | Evacuare. Decizia nr. 258/2016. Tribunalul TIMIŞ → |
|---|
