Evacuare. Decizia nr. 258/2016. Tribunalul TIMIŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 258/2016 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 02-03-2016 în dosarul nr. 258/2016
Acesta nu este document finalizat
Cod ECLI ECLI:RO:TBTIM:2016:014._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA I-a CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 258/A
Ședința publică din data de 02.03.2016
PREȘEDINTE: L. D.
JUDECĂTOR: I. A. D.
GREFIER: G. G.
S-au luat în examinare apelurile formulate de reclamantul apelant reclamantul I. F. Z. și de către parații apelanți A. V., J. D. I., J. M. A. împotriva sentinței civile nr.8563/18.06.2015, pronunțată de Judecătoria Timișoara, în dosar nr._, având ca obiect evacuare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns reclamantul apelant personal și asistat de avocat G. D. și pârâtul apelant A. V. personal și asistat de avocat O. Snejana M., care a răspuns și în reprezentarea pârâților apelanți lipsă J. D. I., J. M. A..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reprezentantul reclamantului apelant depune la dosar împuternicire avocațială și chitanță atestând plata onorariului avocațial.
Reprezentanta pârâților apelanți depune de asemenea la dosar chitanță atestând plata onorariului avocațial.
Reprezentantul reclamantului apelant solicită în probațiune încuviințarea probei cu oculata în dovedirea motivelor de apel.
Reprezentanta pârâților apelanți arată că se opune încuviințării probei solicitate de reclamantul apelant, prin avocat, având în vedere că nu a fost cerută prin motivele de apel, context în care invocă decăderea reclamantului din dreptul de a mai solicita această probă. Susține totodată că proba cu oculata nu este nici utilă soluționării pricinii de față, apreciind astfel că se impune respingerea acesteia.
Instanța, în deliberare asupra cererii de cercetare locala solicitate de reclamantul apelant, prin avocat, având în vedere că acesta nu se poate folosi în calea de atac a apelului de alte mijloace de apărare și dovezi decât cele invocate la prima instanță sau arătate în motivarea apelului, precum și că proba nu a fost solicitată prin motivele de apel, în acord cu prevederile art.478 alin.2 NCPC, va constata că această probă este tardiv formulată, context în care, în lumina textului de lege supra evocat, o va respinge pe cale de consecință.
Reprezentanta pârâților apelanți solicită efectuarea în cauză a unui raport de expertiza contabila pentru determinarea cuantumului impozitului datorat.
Reprezentantul reclamantului apelant solicită respingerea cererii in probatiune, apreciind că nu este utilă soluționării cauzei, întrucât instanța de judecată poate proceda la efectuarea calculului aritmetic.
Instanța, în deliberare, constatând că proba cu expertiza contabila solicitată de pârâții apelanți prin apărătorul ales nu este utilă soluționării litigiului pendinte, în baza art.255 NCPC corelat cu art.330 NCPC o respinge pe cale de consecință.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra apelurilor.
Reprezentantul reclamantului apelant înțelege să sustina excepția de tardivitate a formulării motivelor de apel de către pârâții apelanți, cât și a căii de atac declanșate de aceștia, invocata prin intampinare, solicitând pe cale de consecință respingerea apelului promovat de pârâți ca tardiv formulat.
Reprezentanta pârâților apelanți solicită respingerea excepției invocate de partea adversă pentru motivele arătate în conținutul întâmpinării, apreciind că, raportat la obiectul apelului, această cale de atac a fost declanșată de pârâți în termenul prevăzut de lege.
Reprezentantul reclamantului apelant solicită admiterea apelului formulat de reclamant așa cum a fost formulat, cu cheltuieli de judecată în ambele faze procesuale. Învederează că pârâții nu au fost niciodată proprietarii imobilului litigios, precum și că reclamantul nu poate fi obligat la plata unei plăți nedatorate. Apreciază că în speță nu este vorba de o îmbogățire fără justă cauză, așa cum susțin pârâții apelanți. Precizează că pârâții nu l-au anunțat pe reclamant în legătură cu îmbunătățirile efectuate de aceștia în imobilul în litigiu.
Reprezentanta pârâților apelanți solicită în principal admiterea apelului și anularea sentinței apelate, având în vedere că instanța de fond a încălcat principiul contradictorialității părților, pronunțând o hotărâre în baza unor acte depuse după închiderea dezbaterilor și care nu au fost comunicate pârâților, încălcând astfel dreptul la apărare al acestora. În subsidiar, solicită schimbarea în parte a hotărârii apelate, în sensul admiterii în totalitate a cererii reconvenționale, cu cheltuieli de judecată. Arată că imobilul în cauză a fost atribuit pârâților de la locul de muncă în baza unui contract de închiriere, acesta fiind motivul pentru care au plătit taxele și impozitele aferente acestui imobil. Menționează că reclamantul tinde la o îmbogățire fără justă cauză. Referitor la apelul declșanșat de reclamantul apelant, solicită respingerea acestei căi de atac.
TRIBUNALUL
Deliberând, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 8563/18.06.2015, pronunțată de Judecătoria Timișoara, în dosar nr._ s-a admis acțiunea principală formulată de reclamantul I. F. Z. în contradictoriu cu parații A. V., J. I. D., J. M. A. și pe cale de consecință s-a dispune evacuarea paraților din imobilul situat in Timișoara .. 50, jud. T. înscris in CF nr._, nr. cadastral_-C1.
Au fost obligați parații la plata către reclamant a sumei de 5202,5 Euro (echivalentul in lei la data plații) cu titlu de contravaloare lipsa de folosința a imobilului pe perioada 09.10._14.
S-a admis în parte cererea reconvențională formulata de parații-reclamanți reconvenționali A. V., J. I. D., J. M. A. și a fost obligat reclamantul la plata către parații reclamanți reconvenționali a sumei de_ lei reprezentând sporul de valoare adus imobilului prin lucrările efectuate.
S-a respins în rest cererea reconvențională ca neîntemeiată, fiind compensate cheltuielile de judecată efectuate de părți.
Pentru a ajunge la aceasta soluție, prima instanță a reținut că, prin cererea înregistrata la data de 09.10.2013 sub dosar nr. _, reclamantul I. F. a solicitat in contradictoriu cu parații A. V., J. D. I. și J. M. A. evacuarea necondiționata a acestora din imobilul situat in Timișoara ..50, jud. T., proprietatea reclamantului pe care aceștia îl ocupă fără titlu, obligarea pârâților la plata sumei de 22.000 lei, plus dobânzile aferente reprezentând lipsirea de folosința a imobilului pe perioada 09.10._13 in cota de ½,, prejudiciul fiind de 600 lei lunar conform art. 631,635,637 si 640 cod civil.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că imobilul este coproprietatea acestuia in cota de ½ cu fosta soție conform contractului de vanzare cumpărare cat si prin extrasul de carte funciara depus, care atesta izvorul dreptului de proprietate asupra imobilului.
S-a arătat că paratii folosesc imobilul fara nici un titlu insa in repetate randuri s-a incercat o intelegere amiabila cu acestia lucru pe care l-au refuzat in mod sistematic, refuzand eliberarea imobilului cat si plata unei chirii lunare, apeland la procedeul medierii acestia nu au dat curs invitatiei, fiind intocmit procesul verbal nr. 79/23.09.2013.
Cu privire la pretențiile bănești reprezentând lipsirea de folosința a imobilului pe perioada 09.10._13 în sumă de 22.000 lei, reclamantul a arătat că a stabilit cuantumul acestora în raport de piața liberă, având în vedere o chirie în cuantum de 600 lei pe lună, cuantum ce se practică în cartierul respectiv din Timișoara.
Pârâtii au formulat întâmpinare si cerere reconventionala in conformitate cu prevederile art. 205 și următoarele și art. 209 și urm. Noul Cod de Procedură Civilă, învederând că starea de fapt nu este prezentată corect de către reclamant, fiind omis în mod intentionat a se face referire la o . aspecte importante în corecta soluționare a cauzei.
Paratul A. V. a arătat ca locuieste in imobil din 01.04.1980 în baza unui contract de închiriere incheiat cu RA URBIS Timișoara, contract prelungit în repetate rânduri. Alături de acesta, în imobil a locuit soția care în prezent este decedată și fiica acestora A. M. A. iar după căsătoria fiicei, în imobil locuiește și soțul acesteia J. I. D. și fiica lor minoră.
Când paratii au dorit sa cumpere imobilul, li s-a adus la cunoștință că acesta nu este proprietatea Statului Român, ci a numitei DEBNAR E. născută FRITSCH care ar fi emigrat în SUA după cel de-al doilea război mondial și li s-a solicitat să achite taxele și impozitele pentru acesta datorate de proprietară pentru a putea rămâne în imobil.
Imobilul din Timișoara .. 50 se compune din 3 corpuri de clădire numerotate a fi . 3 și în jur de 550 mp teren pentru care pârâții au achitat ani la rând taxe și impozite în numele proprietarilor, sumele fiind considerabile, fiind achitat de pârâți la zi impozitul inclusiv pentru anul 2013.
Paratii au arătat ca nu au avut cunoștință că imobilul ar fi proprietatea reclamantului J. Z. F. și a soției acestuia J. E., fapt pe care l-au aflat doar când au fost notificați de reclamant și au făcut demersuri intrând în posesia cărții funciare în extenso 1470 Timișoara.
După ce au devenit proprietari asupra imobilului in litigiu, reclamantul și fosta lui soție J. E. nu au întreprins nimic în calitatea lor de proprietari codevălmași, după cumpărare, deși aveau obligația de a declara în termen de 30 de zile la Administrația Financiară a Municipiului Timișoara că au achiziționat imobilul si urmează a fi luați în evidență pentru a achita taxele și impozitele cuvenite pentru acesta.
Mai mult, nu au adus la cunoștință că sunt proprietari ai imobilului astfel încât în aceste condiții organele abilitate care au administrat imobilul (fostul ICRAL Timișoara, URBIS, Primăria Timișoara, necunoscând acest aspect, au continuat să încheie contracte de închiriere în baza carora au locuit în imobil, condiționându-i să achite impozitele și taxele pentru imobil în numele numitei DEBNAR E. născută FRITSCH.
Prin urmare, pârâții au arătat că nu au ocupat abuziv imobilul ci în baza unor contracte de închiriere încheiate de cei ce administrau imobilul, achitând taxele și impozitele pentru acesta, întreținând și modernizând (care fără aceste lucrări s-ar fi prăbușit -autodemolat - de mult, cum e situația cu celelalte 2 corpuri de clădire. După 20 de ani de la cumpărare, fără a fi folosit vreodata imobilul, reclamantul a locuit în Germania cu fosta sotie, divorțat fiind între timp de soția sa, reclamantul ii invită pe parati la mediere în data de 16.05.2013 și le solicită o sumă exagerată de bani, amenințându-i cu evacuarea. Paratii nu aveau cum să accepte cerințele și condițiile impuse de reclamant, dată fiind reala stare de fapt existentă.
Paratii au învederat că au dat dovada de bună credință și si-au exprimat dorința de a încheia contract de închiriere cu ambii codevălmași ai imobilului proprietarii acestuia
După expedierea celor 2 notificări, din nou au fost chemați la mediator, însă crezând că este o greșeală întrucât acestia si-au exprimat poziția în cadrul ședinței de informare din 16.05.2013, nu i-au dat curs, cu atât mai mult cu cât după notificarea din 27.06.2013, reclamantul nu i-a mai căutat.
Având în vedere reala stare de fapt existentă, paratii au invocat următoarele excepții: -lipsa calității procesuale active a reclamantului în prezenta cauză, raportat la faptul că reclamantul nu deține imobilul în indiviziune ci în devălmășie cu fosta sa soție, că au calitate procesuală activă doar ambii codevălmași, cu atât mai mult cu cât aceștia sunt divorțați, nu există dovezi că aceștia și-ar fi partajat bunurile și nici care este cota de contribuție a fiecăruia la achiziționarea imobilului si exceptia netimbrării cererii de chemare în judecată.
Pe fondul cauzei s-a solicitat a se tine cont de faptul că paratii nu se fac vinovați de situația creată, lipsa de minim interes și diligență în conservarea bunului, în exercitarea atributelor dreptului de proprietate, a generat situația existentă.
Paratii au arătat ca nu dispun de alt spațiu de locuit, paratul A. V. fiind în etate, pensionar și suferind, toate economiile le-a folosit în conservarea și modernizarea acestui imobil care în anul 1980 când s-a mutat era de nelocuit aproape, iar fiica mea și ginerele, pârâții J. au venituri modeste și o fiică minoră în întreținre.
Pe cale de cerere reconventională, s-a solicitat obligarea reclamantului la plata sumei de 25.000 lei reprezentând contravaloarea lucrărilor de reparare, intretinere și modernizare a imobilului din mun. Timișoara V. C. nr. 50 ., precum și contravaloarea impozitului plătit de acestia pentru imobil.
Plata impozitului este o obligație ce intră în sarcina proprietarilor imobilului, obligație pe care au achitat-o acestia pe toată perioada în care reclamantul și soția acestuia ar fi trebuit să o îndeplinească, respectiv iulie 1993 - până în prezent.
Examinând cererea formulată, pe baza ansamblului materialului probator existent la dosar, prima instanță a reținut următoarele:
Conform extrasului de carte funciară nr._ Timișoara (f.226), imobilul constând în teren în suprafață de 262 mp și casă în regim parter cu nr. cadastral_-C1 situat în Timișoara ..50 este proprietatea reclamantului, reprezentând bun propriu, în baza actului notarial și act de dezmembrare ieșire din indiviziune și constituire a dreptului de servitude de vedere nr.310 din 25.02.2015 emis de notar public B. M..
La data promovării prezentului demers judiciar, conform extrasului CF nr._ Timișoara imobilul era bunul comun al reclamantului și soției sale J. E.. Împrejurarea că numai reclamantul a formulat prezenta cerere nu presupune lipsa calității procesuale active a acestuia, așa cum au invocat pârâții prin întâmpinare, câtă vreme, potrivit art.643 Cod Civil, fiecare coproprietar poate sta singur în justiție, indiferent de calitatea procesuală, în orice acțiune privitoare la coproprietate, prevederi care sunt aplicabile și bunurilor aflate în devălmășie.
În virtutea principiului disponibilitatii procesului civil, titularul cererii, in calitate de proprietar al imobilului a inteles sa-si indrepte pretentiile impotriva paraților A. V., J. D. I. și J. M. A., sustinand ca aceștia ocupa imobilul anterior mentionat fara a detine un titlu locativ.
Instanța de fond a reținut că împrejurarea că anterior formularii actiunii civile de fata, paratul A. V. a locuit în imobil din 01.04.1980, în baza unui contract de închiriere incheiat cu RA URBIS Timișoara, contract prelungit în repetate rânduri, nu este de natură să paralizeze demersul judiciar promovat de reclamant în calitate de titular al dreptului de proprietate asupra acestui imobil, prin care invocă conduita abuziva a pârâților de a ocupa fara drept imobilul proprietatea reclamantului.
Astfel, reținând că la momentul formularii actiunii civile imobilul din care se solicita evacuarea este ocupat fără drept de către pârâți, prima instanță a dispus evacuarea paraților din imobilul situat in Timișoara .. 50, jud. T. înscris in CF nr._, nr. cadastral_-C1.
În ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâților la plata către reclamant a contravalorii lipsei de folosința a imobilului, instanța de fond a reținut că acest capăt de cerere se întemeiază pe principiul răspunderii civile delictuale în condițiile în care reclamantul solicită beneficiul nerealizat prin lipsirea de folosință în mod nelegal.
Judecătoria a constatat că pârâții au invocat buna credință a acestora în sensul că nu au cunoscut că imobilul ar fi proprietatea reclamantului, fapt pe care l-au aflat doar când au fost notificați de reclamant, or, prin întâmpinare, aceștia au învederat că li s-a adus la cunoștință că imobilul nu este proprietatea Statului Român, ci a numitei DEBNAR E. născută FRITSCH care ar fi emigrat în SUA, atunci când paratii au dorit sa cumpere imobilul, moment în care, instanța de fond a reținut că buna credință a acestora a încetat.
Instanța de fond a reținut că, în prezenta cauza sunt îndeplinite condițiile pentru angajarea acestei forme de răspundere, respectiv conduita ilicită a pârâților de a ocupa imobilul reclamantului fără titlu, prejudiciu creat reclamantul prin lipsirea acestuia de atributul folosinței asupra acestui imobil și legătura de cauzalitate dintre faprta ilicită și prejudiciu.
Pentru stabilirea cuantumului daunelor solicitate, instanța a dispus efectuarea unei expertize tehnice (f.182-203), prin care expertul P. D. a stabilit că acest cuantum al lipsei de folosință pentru ½ din imobilul în litigiu este de 5202,5 euro, motiv pentru care instanța va admite acest capăt de cerere și va obliga parații la plata către reclamant a sumei de 5202,5 Euro(echivalentul in lei la data plații) cu titlu de contravaloare lipsa de folosința a imobilului pe perioada 09.10._14.
Prin cererea reconvențională formulată, pârâții reclamanți reconvenționali au solicitat obligarea reclamantului la plata sumei de 25.000 lei reprezentând contravaloarea lucrărilor de reparare, întreținere și modernizare a imobilului, precum și la plata contravalorii impozitului plătit de pârâți pentru acest imobil.
Judecătoria a conchis că susținerea reclamantului privind incidența prescripției dreptului la acțiune privind restituirea acestor sume este neîntemeiată, câtă vreme, în prezenta speță, termenul de prescripție de 3 ani începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune al pârâților, respectiv în momentul în care reclamantul a formulat acțiunea în evacuarea pârâților din imobilul in litigiu, situație în care îmbunătățirile vor profita exclusiv reclamantului.
Prin expertiza tehnică judiciară întocmită de expertul tehnic J. C. (f.168-178), s-a stabilit că pârâții au executat lucrări de reparați (schimbat jgheaburi și burlane, consolidate parapet și refăcut învelitoare la terasă, înlocuit canalizare exterioară, refăcut gard în curte, reparat gard la stradă), lucrări de amenajare (montat faianță, gresie, cazan la baie, soba teracotă, pavaj în curte) și lucrări de întreținere ( zugrăveli interioare și exterioare, vopsitorii ale tâmplăriei interioare și exterioare). Expertul a statuat că sporul de valoare adus imobilului prin lucrările efectuate este de 80% din valoarea estimată a lucrărilor, respectiv suma de_ lei.
Reținând că majoritatea lucrărilor efectuate de pârâți sunt lucrări utile, în baza art.566 alin.4 Cod Civil, prima instanță a obligat reclamantul la plata către parații reclamanți reconvenționali a sumei de_ lei reprezentând sporul de valoare adus imobilului prin lucrările efectuate.
În ceea ce privește solicitarea privind restituirea contravalorii impozitului plătit de pârâți pentru acest imobil, prin expertiza efectuată, expertul contabil A. I. a stabili că actualizarea sumelor achitate de pârâți cu titlu de impozit pentru anii 1980-2013 totalizează_ lei.
Cu privire la temeinicia acestei solicitări, instanța de fond a reținut că reclamantul împreună cu fosta soție au devenit proprietari asupra imobilului în anul 1993, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._/29.07.1993 (f.5-6 dosar), astfel că plata impozițului pentru acest imobil pe perioada 1980-1993 nu a profitat reclamantului, căruia nu-i incumbă nici obligația de a restitui vreo sumă de bani achitată cu titlu de impozit pentru perioada menționată.
În ceea ce privește perioada 1993-2013, prin întâmpinarea formulată la cererea reconvențională (f.101), reclamantul a învederat că acest impozit a fost plătit de persoane cunoscute acestuia, anexând chitanțele privind plata acestui impozit concluziilor scrise depuse pentru termenul de judecată din 18.06.2015, astfel că nu s-a produs o mărire a patrimoniului reclamantului, prin diminuarea patrimoniului pârâților.
Raportat la condițiile îmbogățirii fără just temei, instanța de fond a constatat că acestea nu sunt îndeplinite în mod cumulativ, întrucât nu există o mărire a patrimoniului reclamantului, prin diminuarea patrimoniului pârâților, astfel că solicitarea privind restituirea impozitului achitat de pârâți pe perioada 1980-2013 urmând a fi respinsă, cu consecința firească a admiterii în parte a cererii reconvenționale formulate.
Cu privire la cheltuielile de judecată ale părților, prima instanță a reținut că, atât reclamantul cât și pârâții au făcut dovada efectuării unor cheltuieli de judecată constând în taxa judiciară de timbru, onorariu expert și onorariu avocat. Or, față de soluția de admitere a cererii principale și de admitere în parte a cererii reconvenționale, în baza art. 453 Cod procedură civilă, instanța de fond a compensat cheltuielile de judecată.
Prin încheierea din data de 27.08.2015, Judecătoria Timișoara a admis în parte cererea de îndreptare eroare materială formulată de reclamantul I. Z. F. în contradictoriu cu parații A. V., J. I. D., J. M. A. și pe cale de consecință a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul Sentinței Civile nr.8563/18.06.2015 pronunțate de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._ în sensul consemnării corecte a numelui reclamantului I. Z. F. în loc de I. F. Z. și a perioadei de 09.10._14 pentru care a fost acordată contravaloarea lipsei de folosință a imobilului, în loc de 09.10._14, cum greșit s-a consemnat în sentința antemenționată.
A respins în rest cererea ca neîntemeiată.
A respins cererea formulată de expertul J. C. având ca obiect completare dispozitiv, ca tardiv formulată.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamantul I. Z. F., solicitând admiterea apelului, schimbarea hotărârii apelate, în sensul respingerii cererii reconvenționale.
În motivare, apelantul arată că suma de_ lei, reprezentând sporul de valoare adus imobilului în litigiu prin lucrările efectuate de intimați este exagerat de mare, fiind stabilită de un expert ostil acestuia, pe care a recuzat-o în câteva rânduri în instanța, atât pentru tergiversarea nejustificată a lucrărilor, cât și pentru că expertiza efectuată în cauză este părtinitoare, făcută superficial, fără a răspunde cerințelor impuse de legea experților în asemenea cauze.
Astfel, apelantul menționează că d-na expert se bazează în înșiruirea lucrărilor pe care intimații le-au declarat că le-ar fi efectuat în anumiți ani, doar pe declarațiile verbale ale acestora.
Apelantul învederează că intimații nu au depus la dosar niciun document justificativ care să ateste plățile făcute pentru lucrările pretinse.
În ceea ce privește lucrările utile și adăugate, apelantul susține că, potrivit obligațiilor chiriașului din contractul de închiriere la art.a și b acestea trebuiau să fie executate de intimați pe cheltuiala acestora (cămin pentru canalizare, schimbat jgheaburi și burlane, zugrăveli interioare și exterioare, vopsit tîmplârie interioară și exterioară, pus faianță și gresie etc.)
Se precizează că unele lucrări sunt declarate ca fiind efectuate în niște ani în care apelantul împreună cu fosta soție nu erau proprietari, acestea impunându-se a fi scăzute din obligația apelantului.
În ceea ce privește aprecierea făcută prin expertiză că aceste lucrări ar fi adus un spor de valoare de 80% la momentul actual din valoarea imobilului, apelantul arată că este exagerată, ținând seama de vechimea acestor lucrări de care s-au folosit în exclusivitate intimații, la momentul actual aceste lucrări pot fi apreciate ca aducând un spor de valoare de maxim 4o%.
Cu privire la cheltuielile de judecată, apelantul consideră că instanța de fond a fost în eroare când a dispus compensarea lor, având în vedere că în mare parte, în acest dosar, acesta a avut câștig de cauză, fiind obligat să efectueze cheltuieli de judecată din culpa exclusiva intimaților, care au avut o atitudine ostilă și refractară față de soluționarea divergențelor pe cale amiabilă.
Apelul nu a fost motivat în drept.
Împotriva sentinței sus menționate au formulat apel parații A. V., J. D. I., J. M. A., solicitând admiterea apelului, în principal, constatarea că hotărârea atacată este lovită de nulitate, iar în subsidiar schimbarea în parte a hotărârii apelate, în sensul admiterii în totalitate a cererii reconvenționale, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, apelanții arată că instanța de fond în mod eronat, contrar probelor administrate, a respins capătul de cerere formulat în cererea reconvențională prin care a solicitat obligarea reclamantului de a restitui contravaloarea impozitului plătit pentru imobilul în litigiu pentru anii 1980-2013.
Se arată că, și dacă reclamantul și fosta soție au devenit proprietari asupra imobilului în anul 1993 prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._/29.07.1993 (contract aflat la filele 5-6 dosar fond), ei se subrogă în drepturile și obligațiilor fostului proprietar (vânzătorul care le-a înstrăinat imobilul) întrucât plata impozitului este o obligație ce intră în sarcina proprietarului imobilului (obligație de care s-au achitat pârâții, din anul 1980, inclusiv pe perioada în care reclamantul și soția acestuia ar fi trebuit ei s-o îndeplinească, respectiv iulie 1993 și până la data promovării prezentei cererii (2013).
Apelanții precizează că prin expertiza tehnică efectuată în dosarul cauzei de către dl. expert contabil A. I. în baza chitanțelor originale prezentate acestuia de către pârâți, în concluziile raportului de expertiză tehnică în specialitatea contabilitate depus de către dl. expert, s-a stabilit că actualizarea sumelor achitate cu titlu de impozit pentru anii 1980-2013 totalizează_ lei.
Mai arată apelanții că, în mod cu totul eronat, contrar legii și practicii judiciare în materie (inclusiv a practicii CEDO), instanța de fond în considerentele hotărârii pronunțate (pag. 5 hotărâre) a reținut că reclamantul a învederat că acest impozit a fost plătit (pentru perioada 1993-2013) de persoane cunoscute acestuia „anexând chitanțele privind plata acestui impozit concluziilor scrise depuse pentru termenul de judecată din 18.06.2015, astfel că nu s-a produs o mărire a patrimoniului reclamantului prin diminuarea patrimoniului pârâților", această soluție fiind criticabilă, având în vedere că litigiul a fost promovat în anul 2013 de către reclamant și deși a susținut doar teoretic, formal încă din anul 2013 prin întâmpinarea depusă la cererea noastră reconvențională că acest impozit a fost plătit de persoane cunoscute acestuia, NU A PROBAT în nici un fel pe parcursul celor 2 ani cât a durat soluționarea litigiului, această susținere.
Intimații menționează că, reclamantul apelant, legal convocat la efectuarea expertizei tehnico-contabile de către dl. expert A. I. nu a depus nici un înscris nici în copie și nici original care să probeze susținerile sale și care să poată fi examinat la dl. expert contabil pentru a fi luat în considerare.
Intimații precizează că, doar odată cu concluziile scrise depuse la finalul dezbaterilor, fără a le fi comunicate, încălcându-se principiul contradictorialității, reclamantul a atașat concluziilor scrise depuse un set de așa zise chitanțe privind plata impozitului, în copie, pe care acețtia odată cu încheierea dezbaterilor nu aveau cum să le vadă, să le analizeze și să se pronunțe asupra lor.
Prin decizia nr. 1852/14 mai 2002 Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că este încălcat principiul contradictorialității iar hotărârea astfel pronunțată este lovită de nulitate, atunci când instanța, primind după închiderea dezbaterilor un set de acte pe care nu le-a pus în discuția părților, pronunțară hotărârea în baza lor (precum s-a întâmplat și în prezentul caz).
Sub acest aspect, apelanții consideră că hotărârea pronunțată este lovită de nulitate prin stricta raportare la Decizia nr. 1852/14 mai 2002 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În subsidiar, apelanții solicită rejudecarea capătului din cererea reconvențională privind obligația reclamantului la plata reactualizată a impozitului achitat de către noi pentru imobilul în litigiu din mun. Timișoara .. 50, . clădire și teren) efectuarea unui supliment la raportul de expertiză tehnico-contabilă de către dl. expert A. I. care să tină cont (să facă referire) și să verifice și înscrisurile depuse de reclamant și necomunicate nouă privind plata impozitului, atât pentru perioada 1980-2013 cât și pentru perioada 1993-2013 (de la data cumpărării imobilului de către reclamant și soția sa și până la data promovării prezentei cereri).
Apelanții apreciază că cel în măsură să analizeze originalele acestor chitanțe de plată a impozitului este doar dl. expert contabil, precum și că nerespectarea principiului contradictorialității și reaua credință în exercitarea drepturilor procesuale manifestată de reclamant se impun a fi sancționate.
Apelanții arată că în urma achitării impozitului pentru imobil, ce intră în sarcina proprietarului reclamantului, patrimoniul acestuia a fost mărit în dauna patrimoniului pârâților, care au fost obligați să achite atât contravaloarea lipsei de folosință a imobilului, în condițiile în care au achitat integral impozitul pentru întregul imobil pe perioada anilor 1980-2013 și au depus eforturi pentru conservarea construcției (care în caz contrar, s-ar fi autodemolat precum celalate corpuri de clădire de pe teren care nu au făcut iniațial obiectul contractului nostru de închiriere încheiat de noi cu Primăria mun. Timișoara).
Apelanții reproșează instanței de fond că a omis a constata că reclamantul și fosta lui soție nu au manifestat un minim de diligentă pentru acest imobil în toată perioada de la achiziționare - 1993 și până în anul 2013, nedeclarând măcar la fisc în termenul legal de 30 de zile că ei sunt proprietarii acestui imobil pentru a fi emisă pe numele acesora declarația de impunere pentru acesta, acceptând tacit situația existentă, respectiv că imobilul la Primăria Mun. Timișoara - serviciul de taxe și impozite figura pe numele vechiului proprietar, fiindu-le închiriat pârâților, iar după refuzul de reînnoire al contractului de către Primărie aceștia au continuat să locuiască și să achitetaxele și impozitele datorate de proprietar pentru întregul imobil (toate corpurile de clădire și întregul teren).
În final, apelanții arată că au fost de bună credință, au evacuat imobilul și au predat cheile acestuia către reclamant, apreciind că și acesta ar trebui să manifeste aceeași bună credință în a le restitui ceea ce au achitat în numele proprietarului.
Apelul nu a fost motivat în drept.
Reclamantul apelant a formulat întâmpinare la apelul declanșat de pârâții apelanți, solicitând respingerea acestei căi de atac, cu cheltuieli de judecată.
În apărare, reclamantul invocă excepția tardivității apelului formulat de pârâți, menționând că acestora le-a fost comunicată sentința apelată în data de 17.07.2015.
Pe fond, reclamantul precizează că pârâții au locuit ilegal în imobilul în litigiu, fără nici un titlu mai bine de 20 de ani și nu au plătit nici o chirie proprietarului de drept.
Se arată că prima instanță a sesizat în mod corect acest aspect și a reținut că în cauză sunt îndeplinite condițiile pentru angajarea acestei forme de răspundere, respectiv conduita ilicită a pârâților de a ocupa imobilul, fără nici un titlu, prejudiciul creat reclamantului prin lipsirea acestuia de atributul folosinței asupra acestui imobil și legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu.
În ceea ce privește pretențiile pârâților referitor plata impozitului pe clădire și teren, reclamantul arată că plata a fost nedatorată, impozitul pe clădiri și terenurile aferente a fost dintotdeauna obligația legală a proprietarului, plătind această taxă pârâții în mod imoral și în același timp ilegal și-au preconstituit un așa zis titlu prin fapta lor încălcând grav dreptul de proprietate al reclamantului.
Se menționează că instanța de fond a constatat deasemenea corect că de plata impozitului pentru acest imobil în perioada 1980-1993 nu a profitat reclamantului, căruia nu-i incumbă nici obligația de a restitui vreo sumă de bani achitată cu titlu de impozit pentru perioada menționată.
Pârâții apelanți au formulat întâmpinare la apelul declanșat de reclamantul apelant, solicitând respingerea acestei căi de atac.
În motivare, se arată că apelantul reclamant, deși a criticat hotărârea instanței de fond sub aspectul obligării acestuia la plata sporului de valoare adus imobilului privind lucrările efectuate, nu a aduse din punct de vedere juridic nici un argument juridic viabil, de natură a schimba hotărârea din acest punct de vedere.
Se menționează că apelantul reclamantul a înțeles să adopte o atitudine recalcitrantă pe tot parcursul dezbaterilor la instanța de fond, la fel a înțeles să se manifeste și față de d-na expert J. C. cu prilejul efectuării expertizei.
Pârâții apreciază că nu a existat nici o tergiversare nejustificată în efectuarea lucrărilor, s-au formulat obiecțiuni la care expertul a fost obligat de instanță să răspundă, fapt ce a prelungit cursul dezbaterilor.
Pârâții mai învederează că expertul J. C. a stabilit că sporul de valoare adus imobilului prin lucrările efectuate, este aproape 1/2 din cât au solicitat și estimat, stabilindu-se și în urma obiecțiunilor formulate că acesta este în sumă de 13.427 lei față de 25.000 lei estimați (concluzii menținute de expert și în Răspunsul la obiecțiuni).
În Suplimentul la Raportul de expertiză tehnic- judiciară depus la instanța de fond la 18 mai 2015 pentru termenul de judecată din 25.05.2015, d-na expert J. C. a răspuns la obiectivele solicitate de reclamantul - pârât reconvențional I. Z. F. (6 la număr).
Pârâții apelanți susțin că dacă reclamantul pârât reconvențional ȚENEI Z. F. nu era mulțumit de constatările și concluziile expertului putea solicita efectuarea unei noi expertize de către alt expert, la primul termen imediat următor răspunsului la obiecțiuni sau a raportului suplimentar care a fost efectuat (cazul în speță), fapt de care acesta nu s-a prevalat nedând curs prevederilor art. 338 alin. (1) și (2) din NCPC.
Pârâții consideră că apelantul reclamant, trecând peste aspecte de necontestat și peste concluziile specialistului în domeniu, face totală abstracție de situația celorlalte două corpuri de clădire (aflate pe același teren, înscrise în același CF).
Se arată că din anul 1993 când a cumpărat acest imobil și până în anul 2013 când s-a arătat preocupat de imobilul cumpărat în urmă cu 20 de ani de el și fosta sa soție, respectiv până la revenirea în țară din Germania, urmare a divorțului, apelantul reclamant nu s-a preocupat de fel de imobil, nu a depus la finanțe extrasul CF ca urmare a operării vânzării imobilului către acesta și soția sa, nu 1-a declarat la Departamentul taxe și impozite din cadrul Primăriei mun. Timișoara și NU S-A ÎNGRIJIT DE FEL DE ACESTA (dovadă este starea celorlalte 2 corpuri de clădire, întreg imobilul fiind vechi, edificat în prima jumătate a sec. 20).
Referitor la motivul de apel privind incorecta compensare a cheltuielilor de judecată, pârâții solicită respingerea acestuia, având în vedere că instanța în mod corect a făcut aplicarea prevederilor art. 453 NCPC, compensând cheltuielile de judecată.
Pârâții menționează că cererea reconvențională a fost admisă în parte, aceștia având cheltuieli substanțiale de suportat pentru expertiza solicitată și obiecțiunile formulate la expertiza solicitată de reclamant, au achitat taxa de timbru și onorariul de avocat.
Se arată că situația existentă a fost generată de apelantul reclamant, neavând o atitudine ostilă și refractară privind soluționarea divergențelor pe cale amiabilă așa cum a susținut acesta.
Pârâții susțin că au dat curs solicitării de a se prezenta la mediator ocazie cu care apelantul reclamant a solicitat să-i achite o sumă mare cu titlu de chirie pentru cota sa de 1/2 din imobil, partajul nefiind realizat iar imobilul nefiind comod partajabil în natură exista riscul ca celălalt codevălmaș să nu fie de acord cu înțelegerea, respectiv soția reclamantului, sau fosta cum am înțeles în timpul derulării litigiului.
Reclamantul apelant a formulat răspuns la întâmpinarea depusă de pârâții apelanți, solicitând respingerea apărărilor acestora.
Pârâții apelanți au formulat răspuns la întâmpinarea depusă de reclamantul apelant, solicitând respingerea apărărilor acestuia.
In apel nu au fost administrate probe noi.
Apelul paratilor-reclamanti este tardiv formulat.
Analizand cu precadere excepția tardivității declarării apelului de catre parații-reclamanti, potrivit exigentelor art.248 C.proc.civ., tribunalul constata a fi întemeiată față de următoarele considerente:
Potrivit dips.art.468 alin.1 NCPC: ”Termenul de apel este de 30 zile de la comunicarea hotărârii, daca legea nu dispune altfel”.
Nerespectarea termenului imperativ pentru declararea apelului atrage decăderea părții din dreptul de a exercita calea de atac, în condițiile prevăzute de art.185 alin.1 NCPC cu excepția situațiilor prevăzute de art.185 alin.2 NCPC.
Prin constatarea decăderii, dispare însuși cadrul procesual (nelegal creat prin introducerea căii de atac peste termenul legal) pentru realizarea controlului judiciar, fapt pentru care instanța de control este chiar obligată să se pronunțe cu prioritate asupra excepției de tardivitate a apelului; altfel spus, admiterea excepției de tardivitate a căii de atac exclude analiza altor excepții, chiar dacă și acestea sunt de ordine publică, a oricărui act de dispoziție procesual, cum și evident a căii de atac sub aspectul legalității și temeiniciei soluției atacate, dată fiind consecința imediată, mai sus arătată, a tardivității declarării căii de atac.
Constatând că, în speță, sentința civilă apelată a fost comunicată paraților-reclamanti la data de 17.07.2015, potrivit proceselor-verbale de inmanare de la filele 396-398 dosar fond, iar calea de atac a fost declanșată in data de 01.10.2015, rezultă fără de tăgadă că a fost nesocotit astfel termenul legal imperativ de 30 zile prevăzut de art.468 alin.1 NCPC pentru declanșarea căii ordinare de atac, având în vedere că acesta curge de la comunicarea sentinței pronunțate de instanța de fond impotriva careia a fost declansata calea de atac.
Apelantii nu se pot prevala de data ulterioara a comunicarii incheierii de indreptare eroare materiala pentru a formula critici impotriva sentintei civile mentionate, cata vreme ambele acte jurisdictionale sunt susceptibile de calea de atac a apelului, in termen de 30 de zile de la comunicare, termen procedural ce curge pentru fiecare in mod distinct, de la data comunicarii sentintei, respectiv a incheierii (art.446 si art.468 alin.1 C.proc.civ.).
Sens în care, instanța urmează a conchide că-și găsește pe de plin în cauză incidența art.468 alin.1 corelat cu art.248 alin.1 NCPC, în temeiul cărora va fi admisă excepția tardivității apelului invocată din oficiu, iar calea de atac va fi respinsa ca atare, fără a se mai proceda la analiza criticilor de nelegalitate si netemeinicie, pentru argumentele supra prezentate.
Apelul reclamantului-parat este nefondat.
Apelantul contesta prin intermediul prezentei cai de atac legalitatea si temeinicia solutiei judecatoriei de obligare a domniei sale la plata contravalorii sporului de valoare adus de catre paratii-reclamanti prin imbunatatirile efectuate pe durata folosintei imobilului.
Prin cererea reconvențională formulată, pârâții reclamanți reconvenționali au solicitat obligarea reclamantului la plata sumei de 25.000 lei reprezentând contravaloarea lucrărilor de reparare, întreținere și modernizare a imobilului, precum și la plata contravalorii impozitului plătit de pârâți pentru acest imobil.
Judecătoria a conchis că potrivit lucrarii de specialitate întocmită de expertul tehnic J. C. (f.168-178), pârâții au executat lucrări de reparații (schimbat jgheaburi și burlane, consolidate parapet și refăcut învelitoare la terasă, înlocuit canalizare exterioară, refăcut gard în curte, reparat gard la stradă), lucrări de amenajare (montat faianță, gresie, cazan la baie, soba teracotă, pavaj în curte) și lucrări de întreținere (zugrăveli interioare și exterioare, vopsitorii ale tâmplăriei interioare și exterioare) care au adus un spor de valoare imobilului corespunzator sumei de_ lei, ce reprezinta 80% din valoarea estimată de catre paratii reclamanti, si nu din valoarea totala a imobilului, dupa cum in mod eronat argumenteaza apelantul.
Apelantul nu poate contesta valoarea mentionata invocand o nedovedita lipsa de impartialitate a expertului tehnic, intrucat . exista mijloace procedurale: pe langa formularea unei cereri de recuzare, este deschisa calea formularii de obiectiuni sau a unei noi cereri de expertiza ori contraexpertiza. Or, o astfel de cerere nu a fost formulata in fata primei instante si nu a fost solicitata in mod procedural in apel.
De asemenea, apelantul nu se poate prevala de clauzele contractului de inchiriere fata de care are calitatea de tert, clauze prevazute in favoarea statului roman locator, in conditiile in care lucrarile constatate ca fiind efectuate (constatare sprijinita si pe declaratiile testimoniale si care nu presupune cu necesitate prezentarea de documente justificative) exced sferei lucrarilor de normala intretinere si prezinta caracter necesar si util (expertul atesta in mod expres ca in absenta lucrarilor, imobilul ar fi prezentat un grad avansat de uzura), determinand cresterea valorii de circulatie a imobilului.
Nu prezinta relevanta faptul ca anumite lucrari au fost efectuate într-o perioada în care apelantul împreună cu fosta soție nu erau proprietari, cata vreme sporul de valoare mentionat profita actualului proprietar, ce si le-a insusit (nu a solicitat desfiintarea lor, in considerarea edificarii lor cu o eventuala rea-credinta).
In aceeasi masura, nu prezinta semnificatie juridica in litigiul de fata faptul ca paratii nu au avut calitatea de proprietari ai imobilului, ci pe cea de chiriasi, intrucat legiuitorul civil acorda si detentorului precar dreptul la dezdaunare pentru lucrarile necesare si utile.
De asemenea, expertul tehnic a avut in vedere vechimea lucrarilor de imbunatatire, aplicandu-le coeficientul de uzura corespunzator.
Paratii s-au folosit . conferit de lucrarile efectuate, insa intrucat reclamantul urmeaza a beneficia de ele din momentul preluarii imobilului (nu a solicitat aducerea imobilului la situatia anterioara), se cuvine a-i dezdauna pe parati.
In fine, in privinta cheltuielilor de judecata, in raport de solutia de admitere partiala a fiecareia dintre cereri, judecatoria a facut o corecta aplicare a prevederilor art.453 alin.2 C.proc.civ.; cata vreme litigiul a fost declansat de insusi reclamantul-parat, iar cererea reconventionala prezinta caracter incidental, culpa procesuala este una . influentata de rezultatul procedurii de mediere, in conditiile dispozitia procedurala mentionata nu cuprinde distinctii in acest sens.
Pentru toate aceste considerente, in temeiul dispozitiilor legale evocate, potrivit art.480 N.C.proc.civ., apelurile vor fi respinse, cu consecinta mentinerii ca legala si temeinica a hotararii primei instante.
In temeiul art.453 C.proc.civ., fata de culpa lor procesuala, tribunalul va respinge cererea apelantilor cu obiect cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepția de tardivitate a formularii apelului paraților-reclamanti apelanți.
Respinge ca nefondat apelul formulat de reclamantul-parat apelant I. Z. F., având CNP-_ domiciliat in Timișoara, Piata N. B. nr. 5, ., jud. T. și, respectiv ca tardiv apelul formulat de parații-reclamanti apelanți A. V. CNP-_, J. I. D. CNP-_, J. M. A. CNP-_, toți cu domiciliul procedural ales la Cabinet Avocat O. Snejana in Timișoara, Piața Unirii nr.5, jud. T. împotriva sentinței civile nr.8563/18.06.2015, pronunțată de Judecătoria Timișoara, în dosar nr._ .
Respinge cererile cu obiect cheltuieli de judecata.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 02.03.2016.
PRSEDINTE JUDECĂTOR
L. D. I. A. D.
GREFIER
G. G.
Red. L.D
Tehnoredact. G.G.
6 ex./4 ex. .
Prima instanță – jud.R. T.
| ← Grăniţuire. Decizia nr. 33/2016. Tribunalul TIMIŞ | Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 302/2016.... → |
|---|
