Obligaţie de a face. Decizia nr. 129/2016. Tribunalul TIMIŞ

Comentarii

0

Decizia nr. 129/2016 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 05-02-2016 în dosarul nr. 129/2016

Acesta nu este document finalizat

Cod ECLI ECLI:RO:TBTIM:2016:014._

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL T.

SECȚIA I-A CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA CIVILA nr.129/A/05.02.2015

Ședința publică din 05 februarie 2016

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: L. Ș.

JUDECĂTOR: B. D.

GREFIER: R. K.

Pe rol se afla pronunțarea asupra apelului formulat de apelanta B. B., împotriva Sentinței civile 6755/29.04.2015, pronunțată de Judecătoria Timișoara, în dosarul nr._, contradictoriu cu intimata . SRL.

Concluziile și susținerile în fond ale părților au fost luate în ședința publică din 22 ianuarie 2016, când instanța din lipsa de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea cauzei pentru acest termen, aspect consemnat în încheierea de amânare a pronunțării cauzei ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra apelului, constata următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 6755/29.04.2015, pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria Timișoara a admis cererea formulată de reclamanta . SRL, în contradictoriu cu pârâta B. B., a obligat pârâta să permită reclamantei accesul pe terenurile situate în extravilanul comunei Săcălaz înscrise în CF nr._,_ și_ Săcălaz, pe o durată de cel mult 30 de zile calculată de la data începerii lucrărilor, pentru efectuarea operațiunilor de prospectare/explorare-achiziție de date - măsurători geofizice conform dispozițiilor H.G. nr. 1153/2012, a dispus ca în cazul în care pârâta nu se conformează, hotărârea să țină loc de acord al acesteia de a permite reclamantei accesul pe terenurile situate în extravilanul comunei Săcălaz înscrise în CF nr._,_ și_ Săcălaz, pe o durată de cel mult 30 de zile calculată de la data începerii lucrărilor, pentru efectuarea operațiunilor de prospectare/explorare-achiziție de date - măsurători geofizice conform dispozițiilor H.G. nr. 1153/2012 și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 520 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:

Pârâta B. B. este proprietara terenurilor situate în extravilanul comunei Săcălaz, identificate în CF nr._,_,_ Săcălaz.

Prin H.G. nr. 1153/2012, a fost aprobat un acord petrolier de concesiune pentru explorare-dezvoltare-exploatare în perimetrul EX-10 Parța, încheiat între Agenția Națională pentru Resurse Minerale, în calitate de concedent, și AuDAX Resources Ltd., în calitate de concesionar, prevăzut în anexa care face parte integrantă din hotărâre. Art. 2 din această hotărâre prevede că Acordul petrolier de concesiune pentru explorare-dezvoltare-exploatare în perimetrul EX-10 PARTA, aprobat potrivit art. 1, intră în vigoare la data publicării hotărâri în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Prin Ordinul nr. 54/21.03.2014 al Agenției Naționale pentru Resurse Minerale a fost aprobat transferul integral al drepturilor dobândite și al obligațiilor asumate prin Acordul petrolier de concesiune pentru explorare-dezvoltare-exploatare în perimetrul EX-10 PARȚA, aprobat prin H.G. nr. 1153/2012, de către firma AuDAX Resources Ltd. către firma A. E. PANONIA S.R.L.

Reclamanta a notificat-o pe pârâtă solicitând accesul pe terenurile proprietatea acesteia înscris în CF nr._,_,_ Săcălaz, propunându-i și o întâlnire în acest sens la sediul avocatului reclamantei în vederea stabilirii condițiilor concrete în care urma să se realizeze operațiunile de prospectare/explorare-achiziție de date-măsurători geofizice, însă aceasta nu a dat curs invitației și nici nu a permis accesul reclamantei pe terenul lor.

Potrivit art. 7 alin. (1) și (2) din Legea nr. 238/2004, asupra terenurilor, altele decât cele declarate de utilitate publică, necesare accesului în perimetrele de explorare sau exploatare și asupra terenurilor necesare oricăror activități pe care acestea le implică, altele decât cele declarate de utilitate publică, se instituie, în favoarea titularului, un drept de servitute legală. Exercitarea dreptului de servitute legală stabilit potrivit prevederilor alin. (1) se face contra plății unei rente anuale către proprietarii terenurilor afectate de acesta, pe baza convenției încheiate între părți cu respectarea prevederilor legale, în termen de 60 de zile de la comunicarea către proprietarii de terenuri a unei notificări scrise din partea titularilor de acorduri și/sau permise.

Totodată art. 10 din același act normativ prevede că orice neînțelegeri între titularii care desfășoară operațiuni petroliere și proprietarii terenurilor se soluționează de către instanțele judecătorești competente, potrivit legii.

Instanța reține în cauză că refuzul pârâtei de a permite accesul reclamantei pe terenurile proprietatea sa în vederea efectuării operațiunilor sus-menționate, operațiuni pe care aceasta este autorizată a le efectua în baza H.G. nr. 1153/2012 și al Ordinului nr. 54/21.03.2014 al Agenției Naționale pentru Resurse Minerale, este nejustificat, îmbrăcând forma abuzului de drept, sancționat de art. 15 C.civ. care prevede că niciun drept nu poate fi exercitat în scopul de a vătăma sau păgubi pe altul ori într-un mod excesiv și nerezonabil, contrar bunei-credințe.

Având în vedere aceste considerente, văzând și dispozițiile legale invocate, instanța a admis acțiunea și a obligat pârâta să permită reclamantei accesul pe terenurile situate în extravilanul comunei Săcălaz înscrise în CF nr._,_ și_ Săcălaz, pe o durată de cel mult 30 de zile calculată de la data începerii lucrărilor, pentru efectuarea operațiunilor de prospectare/explorare-achiziție de date - măsurători geofizice conform dispozițiilor H.G. nr. 1153/2012.

În cazul în care pârâta nu se conformează, s-a dispus ca prezenta hotărâre să țină loc de acord al acesteia de a permite reclamantei accesul pe terenurile situate în extravilanul comunei Săcălaz înscrise în CF nr._,_ și_ Săcălaz, pe o durată de cel mult 30 de zile calculată de la data începerii lucrărilor, pentru efectuarea operațiunilor de prospectare/explorare-achiziție de date - măsurători geofizice conform dispozițiilor H.G. nr. 1153/2012.

În temeiul art. 451-453 C.proc.civ. instanța a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 520 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, din care suma de 20 de lei reprezentând taxa judiciară de timbru achitată(26) și suma de 500 lei onorariu de avocat.

Împotriva Sentinței civile_.04.2015, pronunțată de Judecătoria Timișoara, în dosarul nr._, a formulat apel parata B. B. solicitând admiterea apelului, în temeiul art. 480 alin. 3 Cod.proc.civ, anularea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, întrucât prima instanță nu a examinat apărările sale și nu a soluționat excepția de nelegalitate a Ordinului Agenției Naționale pentru resurse Minerale nr. 54/21.03.2014 privind transferul integral al drepturilor dobândite și a obligațiilor asumate prin Acordul de concesiune pentru explorare - dezvoltare - exploatare petrolieră în perimetrul EX-10 Parța în temeiul art. 4 din Legea nr. 544/2004; în subsidiar, în temeiul art. 480 alin. 2 Cod.proc.civ., a solicitat anularea în tot a hotărârii primei instanțe și respingerea în totalitate a acțiunii reclamantei, cu cheltuieli de judecată în ambele instanțe.

În motivarea apelului, pârâta apelantă a arătat că prima instanță în mod nelegal a făcut aplicarea acestui text legal, cu nesocotirea tezei ultime a alin. 2 al art. 394 c.proc.civ. care prevede o excepție de la regula instituită de alin. 3, și anume faptul că, depunerea de concluzii scrise, chiar fără a fi solicitate de către instanță, este perfect permisă, este legală.

Primind concluziile scrise, prima instanță trebuia să se pronunțe asupra acestora, ori să dispună repunerea cauzei pe rol, în condițiile art. 400 c.proc.civ..

Depunerea concluziilor scrise după închiderea dezbaterilor se datorează în mod exclusiv culpei procesuale a reclamantei, a conduitei acesteia, datorită căreia nu a avut la dispoziție termenul legal de 25 de zile libere prev. de art. 201 alin. 1 c.proc.civ. pentru a depune întâmpinare, pentru a-si formula apărările, astfel că, hotărârea primei instanțe este lovită de nulitate și solicită anularea acesteia în temeiul art. 405 raportat la art. 185 alin. 2 c.proc.civ.

Cererea de transformare a cererii de ordonanță președințială într-o cerere de drept comun a fost formulată cu rea credință, cu încălcarea prev. art. 12 Cod.proc.civ. și a solicitat scoaterea cauzei de pe rol și parcurgea etapelor procedurale prevăzute imperativ de art. 194 - 210 c.proc.civ.

În dosarul 29._ al Judecătoriei Timișoara, reclamanta a mai formulat o cerere absolut identică cu cererea inițială din prezentul dosar, prin care pe calea ordonanței președințiale a solicitat să i se permită accesul pe aceleași terenuri ale sale, iar prin sentința civilă nr._/30.10.2014 pronunțată de Judecătoria Timișoara, menținută prin decizia civ. nr. 36/20.01.2015 de Tribunalul T. în dosarul nr. 29._, s-a respins cererea reclamantei de emitere a ordonanței președințiale.

Deși cu autoritate de lucru judecat instanțele au respins cererea reclamantei, aceasta reintroduce cereri identice, iar la primul termen de judecată solicită transformarea acestor cereri în acțiuni de drept comun, cu scopul evident de nu se parcurge etapa prealabilă primului termen de judecată prevăzut imperativ de art. 194 - 210 c.proc.civ., și deci cu încălcarea art. 12 Cod.proc.civ.

Prin această manevră, reclamanta încearcă să evite verificarea: timbrajului, a competenței, a condițiilor de formă a cererii de chemare în judecată, precum și pentru ca pârâții să fie privați de termenul legal de 25 de zile pentru a-și formula apărările, încălcând dispozițiile imperative ale codului de procedură civilă. Reclamanta folosește repetitiv această procedură nelegală pentru a ocoli prevederi imperative de drept procesual civil și până acum a folosit-o în zeci de dosare aflate pe rolul Judecătoriei Timișoara. Această conduită procesuală fiind nelegală îl împiedică pe pârât să își formuleze apărarea în condiții legal procedurale, astfel că solicită scoaterea cauzei de pe rol pentru a parcurge toate etapele prealabile primului termen de judecată, așa cum le parcurg toate acțiunile introduse cu bună credință de către reclamanți.

Prin urmare, susține apelanta, prima instanță trebuia să observe aceste aspecte, să constate că a depus concluziile scrise cu mai mult de 5 zile înainte de termenul pentru pronunțarea soluției instituit de art. 244 alin. 2 c.proc.civ, și astfel, trebuia să dispună repunerea cauzei pe rol, ori trebuia să analizeze apărările sale.

Un proces civil finalizat prin hotărârea care dezleagă fondul, cu garanțiile date de art. 6.1 din Convenția Europeană privind Drepturile Omului, include printre altele dreptul părților de a fi în mod real „ascultate", adică în mod corect examinate de către instanța sesizată. Altfel spus, aceasta implică mai ales în sarcina instanței obligația de a proceda la un examen efectiv, real și consistent al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența în determinarea situației de fapt. În cauza B. contra României se arată în mod expres că „judecătorul trebuie să răspundă cu argumente la fiecare dintre criticile și mijloacele de apărare invocate de părți".

Or, în cauză, deși instanța a pronunțat o soluție care reprezintă fondul cauzei, nicio afirmație a pârâtei nu a fost cercetată, nicio probă nu a fost considerată, deci nu a servit ca suport al concluziilor instanței, concluzii care nu se fundamentează pe stabilirea unei stări de fapt sau pe maniera în care legea devine incidență în cauză. Obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 alin. 1 lit. b) cod procedură civilă, are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată.

În cauză, susține apelanta, motivarea sentinței nu răspunde acestor exigențe legale deoarece nu examinează sub nicio formă apărările și susținerile sale.

În subsidiar, în temeiul art. 480 alin. 2 Cod.proc.civ., apelanta solicită anularea în tot a hotărârii primei instanțe și respingerea în totalitate a acțiunii reclamantei, pentru următoarele motive:

a)Acțiunea reclamantei este formulată de o persoană fără calitate.

Conform art. 1000 c.proc.civ., reclamantul are posibilitatea de a solicita transformarea cererii de ordonanță președințială într-o cerere de drept comun. O asemenea cerere, prin care se renunță la un tip de acțiune, fiind apoi transformată într-un alt tip de acțiune, este un act de dispoziție procesual care, conf. art. 81 c.proc.civ. poate să se facă de către reprezentant doar în baza unui mandat special.Ori un asemenea mandat special nu a fost atașat cererii de transformare a ordonanței președințiale.

De fapt, în totalitatea ei, împuternicirea avocațială atașată cererii introductive nu este legală, întrucât nu cuprinde în concret obiectul împuternicirii avocațiale, fiind precizat doar: „redact, asist, reprez.", astfel că înțelege să conteste în totalitate mandatul avocațial, care este nelegal, deoarece el trebuie să fie concret, să prevadă exact în ce constă, ce obiect vor avea activitățile mult prea generale indicate în împuternicire, iar pentru transformarea cererii evident este nevoie de mandat special.

Odată cu depunerea cererii de transformare a cererii de ordonanță președințială într-o cerere de drept comun, trebuia să fie depus mandatul special, care trebuie să fie prealabil depunerii cererii.

În lipsa acestuia, transformarea cererii a fost făcută de o persoană fără calitate, cererea formulată fiind nulă.

b)Reclamanta nu are calitate procesuală activă de a solicita un drept de servitute asupra terenurilor pârâtei, Ordinul Agenției Naționale pentru resurse Minerale nr. 54/21.03.2014, fiind nelegal încălcând art. 34 alin. 3 din Legea nr. 238/2004.

Prin HG nr. 1153/27.11.2012, s-a aprobat acordul petrolier pentru explorare -dezvoltare - exploatare în perimetrul EX-10 Parța, încheiat între ANRM și Audax Resources LTD, cu sediul central în Australia.

Concesionarul Audax Resources LTD își schimbă denumirea în A. E. LTD, și transferă integral drepturile și obligațiile asumate prin acord către firma A. E. Panonia SRL București. Transferul a fost aprobat cu încălcarea art. 34 alin. 3 din Legea nr. 238/2004, deci în mod nelegal. Acest text impune ca persoana juridică care preia dreptul de concesiune să aibă „capacitatea tehnică și financiară necesară efectuării operațiunilor petroliere în condițiile stabilite prin acord.". Cea de-a doua concesionară nu îndeplinește aceste condiții cerute imperativ de textul legal, având în vedere următoarele: este o societate înființată în anul 2012, deci fără experiență în activitățile pentru care s-a angajat; nu are salariați; cifră de afaceri 0;pierderi foarte mari, de 281.185 lei în anul 2013 și 469.728 lei în anul 2014; datorii foarte mari, de 4.547.073 lei în anul 2013 și 4.147.530 lei în anul 2014;este o societate cu răspundere limitată;are capital de 200 lei; are capitaluri proprii negative de -244.742 lei în anul 2013 și -756.838 lei în anul 2014.

A. E. Panonia SRL, potrivit susținerilor apelantei, nu are capacitatea financiară necesară efectuării operațiunilor petroliere din acord, transferul fiind astfel nelegal, ceea ce lipsește reclamanta de calitate procesuală activă.

Apelanta invocă excepția de nelegalitate a Ordinului Agenției Naționale pentru resurse Minerale nr. 54/21.03.2014, privind transferul integral al drepturilor dobândite și a obligațiilor asumate prin Acordul de concesiune pentru explorare - dezvoltare - exploatare petrolieră în perimetrul EX-10 Parța, în temeiul art. 4 din Legea nr. 544/2004, arătând că acest ordin, care este un act administrativ cu caracter individual, încalcă prev. art. 34 alin. 3 din Legea nr. 238/2004, societatea A. E. Panonia SRL neavând capacitatea financiară necesară atât efectuării operațiunilor petroliere, cât mai ales garantării faptului că, în cazul în care se vor produce daune terenurilor sale, ori mediului, vor avea capacitatea financiară să acopere aceste prejudicii.

În vederea soluționării acestei excepții, aplanta a solicitat citarea organului emitent al Ordinului nr. 54/21.03.2014 atacat, și anume: Agenția Naționala pentru Resurse Minerale, Bulevardul Dacia nr. 59, sector 1, cod_, București.

c) Instanța a permis reclamantei să intre pe terenurile sale fără a verifica dacă sunt incidente sau nu în speță prevederile Legii nr. 238/2004. Reclamanta nu are un drept de servitute asupra terenurilor sale deoarece în speță nu sunt incidente prevederile Legii 238/2004, astfel că cererea de a li se recunoaște acest drept este nelegală.

Guvernul a clasificat, în opinia sa în mod abuziv, toate acordurile petroliere de concesiune pentru explorare-dezvoltare-exploatare încheiate între Agenția Națională pentru Resurse Minerale, în calitate de concedent, și concesionari.

Judecătorii au dreptul, potrivit dispozițiilor art. 7 al. 4 din Legea nr. 182/2002 la informații clasificate ce constituie secret de stat, respectiv secret de serviciu, drept garantat judecătorilor, de a studia acest acord pentru a constata dacă acordul petrolier se referă la hidrocarburi convenționale, sau neconvenționale, adică gaze de șist, astfel că solicită instanței să studieze acest acord.

Consideră că puteau fi clasificate eventual doar datele despre indicii financiari ai concesionarilor, dar în nici un caz informațiile de interes public la care au dreptul proprietarii terenurilor pe care se vor desfășura operațiunile concesionate.

Dreptul la informare este un drept fundamental garantat de Constituție în art. 31, dar titularii dreptului de proprietate asupra terenurilor au în plus dreptul de a fi informați complet și concret referitor la toate operațiunile care se vor efectua pe terenurile lor, drept prevăzut de art. 5 lit. a din OUG 195/2005 privind protecția mediului.Gazele de șist nu se regăsesc și nu sunt reglementate de Legea petrolului nr. 238/2004.

Potrivit art. 2 din această lege: „Petrolul reprezintă substanțele minerale combustibile constituite din amestecuri de hidrocarburi naturale, acumulate în scoarța terestră și care, în condiții de suprafață, se prezintă în stare gazoasă, sub formă de gaze naturale, sau lichidă, sub formă de țiței și condensat."

Art. 3 „Gazele naturale cuprind gazele libere din zăcăminte de gaz metan, gaze dizolvate în țiței, cele din capul de gaze asociat zăcămintelor de țiței, precum și gazele rezultate din extracția amestecurilor de gaz condensat."

Deci, în art. 1 al. 3 din Legea 238/2004, gazele de șist nu sunt prevăzute pentru a se putea reține faptul că aparțin statului.

Actuala lege a petrolului se ocupă doar de gaze convenționale, nu și de gaze neconvenționale, cum sunt gazele de șist.

Conceptul de gaze neconvenționale a fost dezvoltat cu precădere, în ultimii zece ani, odată cu perfecționarea tehnologiilor de explorare și extracție a acestui tip de gaze.

Definiția generală a gazelor neconvenționale se referă la acele acumulări de gaze naturale care nu pot fi identificate, caracterizate și produse comercial prin tehnologii comune de explorare și producție și care sunt cantonate în rezervoare cu permeabilități și porozități reduse, ce nu permit curgerea decât prin aplicarea pe scară largă a fracturărilor hidraulice și săpării de sonde orizontale sau multilaterale.

d) Instanța a permis reclamantei să intre pe terenurile sale cu încălcarea prevederilor art. 7 din Legea nr. 238/2004, fără stabilirea unei rente în favoarea lor.

Hotărârea primei instanțe este lovită de nulitate absolută, întrucât a acordat reclamantei dreptul să intre pe terenurile sale cu încălcarea prev. art. 7 din Legea nr. 238/2004, în mod gratuit, fără stabilirea unei rente în favoarea sa.

Art. 7 din Legea nr. 238/2004 prevede: „Art. 7. - (1) Asupra terenurilor, altele decât cele declarate de utilitate publică, necesare accesului în perimetrele de explorare sau exploatare și asupra terenurilor necesare oricăror activități pe care acestea le implică, altele decât cele declarate de utilitate publică, se instituie, în favoarea titularului, un drept de servitute legală.

(2)Exercitarea dreptului de servitute legală stabilit potrivit prevederilor alin. (1) se face contra plății unei rente anuale către proprietarii terenurilor afectate de acesta, pe baza convenției încheiate între părți cu respectarea prevederilor legale, în termen de 60 de zile de la comunicarea către proprietarii de terenuri a unei notificări scrise din partea titularilor de acorduri și/sau permise.

(3)în cazul în care părțile nu ajung Ia un acord de voință în termenul prevăzut la alin. (2), stabilirea cuantumului rentei se va face de către instanță, în condițiile legii."

Așadar, conform acestei prevederi legale, accesul reclamantei pe terenurile pârâtei se poate face doar în baza unei convenții sinalagmatice și oneroase, iar în cazul în care părțile nu se înțeleg, hotărârea instanței va ține loc de această convenție.

Este evident că atât cererea de chemare în judecată cât și hotărârea judecătorescă trebuie să îndeplinească toate condițiile esențiale de valabilitate ale oricărui act juridic, prevăzute de art. 1179 c.civ.: capacitatea părților, consimțământul, un obiect determinat și licit, o cauză licită și morală.

Prin cauză se înțelege, conform art. 1235 c.civ., faptul juridic sau material ce constituie temeiul direct și imediat al dreptului subiectiv ce urmează a fi valorificat. Ori aceasta lipsește cu desăvârșire atâta timp cât reclamanta nu oferă niciun fel de contraprestație din partea sa.

Acțiunea, neîndeplinind condițiile prevăzute de art. 1236 c.civ., cauza fiind inexistentă, ca urmare a lipsei contraprestației părților, solicită să se dispună anularea acesteia în temeiul art. 1238 c.civ., deoarece acordarea accesului la terenurile sale trebuie să se facă concomitent cu stabilirea cuantumului rentei anuale care i se datorează, a prejudiciului care se va crea, a contravalorii lui și a garanțiilor că el va fi reparat.

Nimic din toate acestea nu sunt puse în discuție în acțiune, reclamanta nefiind dispusă să achite nicio sumă de bani pentru a îi permite accesul pe terenurile pârâtei, ceea ce încalcă art. 7 din Legea nr. 238/2004, art. 1179, 1235 - 1239 c.civ., art. 44 din Constituție și art. 1 din Protocolul nr. 1 al CEDO.

e) De asemenea, instanța nu a impus reclamantei să readucă terenul la situația sa inițială, ori să o oblige să o despăgubească pentru eventualele prejudicii aduse solului, plantațiilor sau construcțiilor, precum și pentru alte eventuale daune, în conf. cu prev. art. 46 din Legea nr. 238/2004.

Dacă soluția primei instanțe ar rămâne nemodificată, reclamanta ar avea dreptul să intre pe terenul pârâtei în mod gratuit, și fără să readucă terenul la situația sa inițială, ceea ce în mod evident este nelegal și o prejudiciază grav.

Proiectul de achiziție de date presupune parcurgerea următoarelor etape:

-marcarea pe teren, din 40 în 40 de m (pentru proiectul 2D), respectiv din 50 în 50 de m (pentru proiectul 3D), prin picheți, a punctelor de generare și a punctelor de recepție ce vor fi amplasate pe aliniamentele seismice;

-realizarea, de către echipa de perforare, a găurilor de împușcare, manual (cu burghie) sau mecanic (cu tractorase, roto-percutoare sau picamere) - găuri în pământ singulare (la max. 10 m) sau având 3 m între ele: găuri în pământ grupate (4 buc), de mica adâncime (3 m) - în funcție de obiectivul prospecțiunii și de condițiile locale;

-încărcarea găurilor de împușcare cu exploziv de către echipa de artificieri, cantitatea fiind de 0,250 - 1,0 kg de exploziv/gaura (în mod curent dinamita), în locații echidistanțate la 40m sau de 50 m, pe aliniamentele proiectate, într-o gaura singulara cu diametrul de 90 mm, adânca de 10 m sau în 4 găuri grupate mici, cu diametrul de 60 mm și adâncimea de 3 m, având 3 m între ele în cadrul grupării;

-generarea semnalului seismic se va face, din fiecare locație de pe aliniamentul de generare, prin doua metode adaptate mediului întâlnit: detonarea controlata din stația de înregistrare a dinamitei îngropate în pământ (explozii), printr-un aparat purtat de un membru al echipei, respectiv vibrarea controlata, de un sistem hidraulic, a unei placi metalice, amplasata și ancorata pe suprafața solului prin greutatea utilajului care o și transporta (VIBROSEIS) (Fig. 1). Vibratoarele merg unul în spatele celuilalt si plasează din 40 în 40 de m/din 50 in 50 de m. Vehiculele staționează aproximativ un minut în fiecare locație pentru a colecta semnalele seismice;

-recepția semnalului seismic este realizată de dispozitivul de înregistrare, format din geofoni amplasați de-a lungul profilului seismic, prize și cablu conectate la sistemul de înregistrare digitala, stația seismică. Stația seismica înregistrează răspunsul subsolului la trecerea semnalului seismic spre obiectivul de cercetat și înapoi la receptori ca pe un curent electric indus în bobinele traductorilor. După terminarea înregistrării la un punct de generare stația comuta automat conexiunile pentru noua poziție a dispozitivului de înregistrare activ utilizat la punctul de împușcare care următor, procesul repetându-se pentru toate punctele de împușcare dispuse în lungul profilului seismic.

A menționat că lucrările care se vor face pe terenurile sale sunt ample și îi vor afecta puternic atât solul cât și culturile. După ce vor trece echipele de luare a datelor seismice, tot terenul va fi bătătorit de utilaje mari și foarte grele.Gropile, care sunt de 9 cm în diametru si 10 m adâncime vor trebui astupate.

Art. 8 alin. 1 din Legea nr. 238/2004, prevede expres faptul că accesul la terenurile afectate de servitutea legală prev. la art. 7 alin. (1) se face prin negociere cu respectarea principiului egalității de tratament dintre cele două părți și al echității.

În acest litigiu trebuie soluționate toate aceste aspecte, întrucât, în cazul în care reclamanta nu va readuce terenul la situația lui inițială, vom fi nevoiți să promoveze un nou proces, care va fi de competența instanțelor din București, de la sediul reclamantei, și să aibă sarcina: achitării taxei judiciare de timbru, achitării onorariului de avocat,probei, care implică achitarea onorariului unui eventual expert, etc,

Ori, astfel cum este reglementat art. 7 și 8 din Legea nr. 238/2004, nu aceasta a fost voința legiuitorului. Și nici nu ar putea să fie altfel, atâta timp cât are un drept de proprietate garantat de art. 44 din Constituție și art. 1 din Protocolul nr. 1 al CEDO.

Arată că reclamantul nu se obligă să readucă terenurile la situația lor inițială, iar cum situația ei financiară nu este bună, nu există nici o garanție că o vor face, sau că o vor putea face.

Totodată, arartă că are un drept de proprietate garantat de art. 44 din Constituție și art. 1 din Protocolul nr. 1 al CEDO, iar prin acțiune reclamantul vrea ca, prin intermediul instanței de judecată, să impună condițiile sale, fără ca să poată negocia nimic, având aceeași atitudine de forță pe care a avut-o în notificări, împotriva dispozițiilor art. 8 din legea petrolului.

Prin urmare, cum prima instanță nu a cercetat fondul, permițând accesul reclamantei pe terenurile sale fără nici un fel probă care să dovedească calitatea sa, dreptul de servitute, fără să stabilească nivelul rentei ce i se cuvine precum și nivelul despăgubirilor cuvenite, solicită, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță, iar în subsidiar, respingerea acțiunii.

În drept s-au invocat prevederile art.466-482 C.pr.civ.

Prin întâmpinarea formulată, intimata . SRL a solicitat respingerea, ca netemeinic si nelegal, a apelului formulat, cu consecința menținerii ca temeinică și legală a hotărârii atacate.

Consideră că instanța a procedat corect, soluționând cauza pe baza actelor de la dosar, o trimitere spre rejudecare neavând suport juridic, apărând ca fiind evident netemeinică și nelegală solicitarea.

În ceea ce privește susținerea apelantei că a fost formulată acțiunea de către o persoană fara calitate, solicită a o respinge. Calitatea de reprezentant a sa este dovedita prin împuternicire avocațială, așa cum și cea a domnului avocat e de asemenea dovedita prin împuternicire avocațială. Aceasta delegație nu e doar pentru formularea cererii de ordonanța președințială, cum malițios deduce avocatul apelantului, ci e pentru redactare, asistenta, reprezentare, iar așa cum desigur ar trebui a fi dedus, în menționarea mandatului de redactare, se includ orice acte în cadrul respectivului demers judiciar, deci inclusiv cel al transformării ordonanței în acțiune de drept comun.

Pe de altă parte, legea nu cere ca pentru transformarea cererii din ordonanța președințiala în acțiune de drept comun să existe un mandat special în acest sens, așa cum afirmă, fără a întemeia în drept această susținere, apelantul.

A treia excepție invocată, cea a lipsei calității procesual active a reclamantei de a cere dreptul de servitute asupra terenurilor, trebuie respinsă, având în vedere în primul rând că nu a cerut dreptul de servitute asupra terenurilor pârâtei.

Acest drept de servitute legală este instituit în art. 7 Legea 238/2004, cererea nepurtând asupra constatării unui drept de servitute, ci asupra unei obligații de a face, adică obligarea pârâților de a le permite accesul pe terenurile lor. Respectiva cerere a făcut-o în temeiul Hotărârii de Guvern care îiconferă acest drept, dar și a Ordinului ANRM de transfer a drepturilor si obligațiilor asumate prin Acord. Acest Ordin ANRM e perfect valabil, iar contestările malițioase și negarea unor acte juridice emise în acord cu dispozițiile legale, nu pot fi primite ca apărări valabile, scopul lor fiind clar, de a tergiversa și a nega evidența, pârâta trebuind să se conformeze normelor legale.

Cât privește excepția de nelegalitate a Ordinului 54/21.03.2014 al ANRM, pârâta a solicitat respingerea acesteia, arătând că ordinul este perfect legal, fiind acordat în temeiul susținerii cererii de transfer bazată pe o . acte, respectiv scrisoare de garanție, dovezi bancare, dar si obligația legala instituita de Legea Petrolului, de a se înființa pe teritoriul țării societatea.

Critica de fond, adusă hotărârii atacate, cum că instanța ar fi permis să intre pe teren fară să verifice daca sunt incidente in speța prevederile Legii 238/2004, este potrivit susținerilor inrtimatei, fără nici un suport juridic. Mai mult, în motivarea acestei critici, se regăsesc elemente care nu corespund adevărului, invocate de către parat, în scopul de a aduce atingere imaginii societății și implicit activității societății. Cu o minimă diligență, din lecturarea celor câteva rânduri ale HG 1153/2012, s-ar fi putut observa că temeiul de drept al adoptării respectivei hotărâri e Legea Petrolului. Chiar daca acordul nu e unul public e evident ca acest Acord, așa cum arata Hotărârea de Guvern, e întemeiat pe Legea Petrolului. In chiar art. 1 al acestei legi se menționează care sunt resursele la care se refera întreaga lege, petrolul si gazele naturale,ele fiind definite în alin. 2 si 3 ale art.1.

Reclamanta a depus la dosar Adresa 2911/13.03.2013 a ANRM care confirma faptul că, prin oferta prezentată la licitație nu s-au făcut specificații despre gazele de șist, iar acestea nu au fost incluse în programul de explorare lucrări. Deci, reclamanta nu desfășura nici o operațiune care să privească gazele de șist, ci doar petrolul și gazele naturale.

Solicitările de a afla care e adâncimea până la care reclamanta se obliga să obțină date, excede cadrului procesual, și e evident fără relevanță pentru prezentul demers judiciar, cât timp art. 1 alin 1 din Legea petrolului, dar si Constituția, cuprind referiri clare care arată că resursele naturale, cele de petrol si gaze naturale aparțin statului, astfel încât, până la momentul în care nu se va modifica legislația, proprietarul terenului nu are nici un drept în a fi parte la strategia națională a Statului privind modul în care acesta înțelege să exploreze și exploateze pentru resursele sale.

În ceeea ce privește critica referitoare la stabilirea unei rente în favoarea pârâtei, intimata a menționat că aceasta nu poate invoca propria culpă.

Consideră intimata că instanța în mod corect a observat că și-a îndeplinit rigorile Legii Petrolului. Astfel, conform art. 7 al Legii Petrolului, lege în temeiul căreia s-a încheiat Acordul de Concesiune cu Statul roman, este obligată să plătească o renta anuala pentru exercitarea dreptului de servitute legala, în temeiul unei Convenții încheiate cu proprietarii de terenuri, în termen de 60 de zile de la data comunicării către aceștia, a unei notificări scrise. Se prevede că „în cazul în care părțile nu ajung la un acord de voință in termenul prevăzut la alin. (2), stabilirea cuantumului rentei se va face de către instanță, în condițiile legii."

Or, reclamanta a făcut dovada că a trimis notificare scrisă pârâtei, așa cum s-a făcut si dovada că aceștia au primit respectiva notificare, dar au ales să nu dorească nici o întâlnire pentru negocierea unei rente, deși în notificare s-au adus la cunoștința prevederile acestui art. 7 al Legii petrolului si s-a arătat in ce scop au fost invitați: " Propunerea noastră este de a discuta condițiile în care putem exercita aceste drepturi de acces la teren conferite de lege, având în vedere principiul atingerii minime a dreptului dumneavoastră de proprietate. Dorim să stabilim totodată măsura în care terenul dumneavoastră va fi afectat de operațiunile noastre petroliere și prejudiciul eventual pe care îl suferiți, urmând ca noi sa vă plătim o compensație raportat la atingerea pe care o aducem proprietății. Despăgubirile se vor stabili avându-se în vedere contravaloarea producției estimate a culturilor și plantațiilor afectate, asa cum e statuat in art. 10 din Legea 238/2004, cu modificări ulterioare."

Astfel, intimata consideră că și-a arătat intenția de a plăti doua sume de bani. Una pentru dreptul de acces, pentru perioada cât va intra pe teren, adică pentru cele 30 de zile, nefiind vorba de o renta anuala, ci doar pentru aceasta perioadă ( denumită în notificare " compensație legala", iar o a doua sumă d ebani o plătește dacă cauzează vreo pagubă terenului sau culturii, așa cum prevede art. 10 din Legea Petrolului.

A mai arătat că pârâta nu a făcut prin avocatul ales cerere reconvențională cu anumite pretenții, arătând doar că nu dorește să permită accesul.

Instanța de fond, potrivit susținerilor intimatei, în mod corect a procedat la admiterea acțiunii. E evident că nu s-a impus plata unei rente anuale, o despăgubire și să lase terenul - în forma pe care l-a găsit, câtă vreme aceste prevederi exista în Legea Petrolului și sunt obligatorii.

Totodată, intimata a arătat că va plăti dreptul de acces, precum si despăgubirile în caz de daune asupra terenului.

Consideră că în mod corect instanța a cercetat fondul și s-a bazat pe actele depuse la dosar ca și probe care dovedesc susținerile sale, astfel încat o rejudecare nu poate fi primită ca fiind necesară.

Pentru considerentele arătate, s-a solicitat respingerea apelului pârâtei și menținerea hotărârii atacate.

La termenul de judecată din data de 22.01.2015, instanța a respins cererea apelantei privind introducerea în cauză a organului emitent al Ordinului nr.54/21.03.2014, respectiv a Agenției Naționale pentru Resurse Minerale, în vederea soluționării excepției de nelegalitate, reținând că în apel, conform prevederilor art. 478 al. 1 Cod.pr.civ, nu poate fi extins cadrul procesual.

Analizând apelul formulat prin prisma motivelor invocate, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art.477 din Noul cod.pr.civ, tribunalul constată că acesta este neîntemeiat, pentru următoarele considerente:

Ca un prim motiv de apel, pârâta a invocat nelegala examinare a apărărilor sale de către prima instanță, apărări formulate în cuprinsul concluziilor scrise depuse la dosar după închiderea dezbaterior, susținând că instanța, primind concluziile scrise după închiderea dezbaterilor, ar fi trebuit să se pronunțe asupra acestora, ori să dispună redeschiderea dezbateirilor.

Conform prevederilor art.394 alin.3 Cod.pr.civ, după închiderea dezbaterilor, părțile nu mai pot depune niciun înscris la dosarul cauzei, sub sancțiunea de a nu fi luat în seamă.

În privința concluziilor scrise, art.394 alin.2 C.pr.civ prevede expres posibilitatea depunerii lor la dosar sub forma unor completări la notele întocmite potrivit art.244, fie din proprie inițiativă, fie la solicitarea instanței, însă prin concluziile scrise, contrar celor susținute de pârâta apelantă, nu pot fi invocate excepții sau formulate apărări ce nu au fost invocate până la închiderea dezbaterilor în fond.

Astfel, instanța nu avea obligația de a se pronunța asupra apărărilor și excepțiilor invocate prin concluziile scrise formulate după închiderea dezbaterior, ori să dispună redeschiderea dezbateirilor pentru punerea în discuție a acestora, susținerile apelantei în acest sens fiind neîntemeiate.

Cât privește transformarea cererii de ordonanță președințială în acțiune de drept comun, potrivit art. 1002 Cod.pr.civ., aceasta poate fi făcută, la simpla solicitare a reclamantului, până la închiderea dezbaterilor la prima instanță, cu încunoștiințarea pârâtului.

Aceste condiții au fost respectate în speță, reclamanta depunând cererea de transformare a ordonanței președințiale în acțiune de drept comun la primul termen de judecată, cererea fiind comunicată pârâtei, cu mențiunea de a depune întâmpinare.

Transformarea cererii de ordonanță președințială este permisă de legea procedurală civilă, neputându-se reține că aceasta a fost făcută cu rea-credință.

Nu se poate reține, totodată, încălcarea dreptului pârâtei la apărare, prin aceea că nu ar fi avut posibilitatea de a depune întâmpinare, câtă vreme, potrivit procesului-verbal de înmânare depus la dosar (f.43-dosar fond) și mențiunilor făcute în cadrul citativului de la fila 42 fond și ale încheierii de ședință din 01.04.2015, pârâtei i-a fost comunicată cererea de transformare a ordonanței președințiale în cerere de drept comun, cu mențiunea de a formula întâmpinare.

Totodată, întrucât odată fixat termenul de judecată, legea procedurală civilă nu permite reluarea procedurii administrative de regularizare a cererii de chemare judecată, este neîntemeiată susținerea apelantei pârâte în sensul că, în speță, se impunea scoaterea cauzei de pe rol și parcurgerea etapelor procedurale prevăzute imperativ de art.194-210 C.pr.civ, cu posibilitatea depunerii întâmpinării în termen de 25 zile de la comunicarea transformării cererii de odonanță președințială în acțiune de drept comun.

Referitor la modalitatea în care a fost formulată cererea de transformare a ordonanței președințiale într-o acțiune de drept comun, tribunalul apreciază că împuternicirea avocațială acordată apărătorului reclamantei pentru redactare, asistență și reprezentare (depusă la fila 27-dosar primă instanță), acoperă inclusiv posibilitatea de formulare a unei precizări a cererii de chemare judecată, în sensul de alege ca aceasta să fie soluționată pe calea procedurii de drept comun, iar nu a celei speciale.

Susținerile apelantei conform cărora împuternicirea avocațială ar trebui să menționeze detaliat în ce va consta activitatea prestată de avocat, sunt neîntemeiate nefiind posibil să se prevadă la începutul procesului care sunt actele ce vor fi îndeplinite de avocat, asistența juridică și reprezentarea fiind acordate în funcție de specificul fiecărui dosar în parte și ținând cont de poziția procesuală a părții adverse pe parcursul soluționării întregului litigiu.

Transformarea unei cereri de ordonanță președințială într-o cerere întemeiată pe dispozițiile dreptului comun nu reprezintă un act de dispoziție în sensul art. 81 alin. 1 Cod.pr.civ, pentru că nu implică renunțarea la un drept sau încheierea unei tranzacții, ci reprezintă o apreciere în concret a mijlocului procedural legal adecvat pentru apărarea dreptului subiectiv pretins.

Cât privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, apelanta pârâtă susține că aceasta nu are legitimitate procesuală activă întrucât transferul dreptului și obligațiilor asumate prin acord de către antecesoarea sa nu ar fi legal, încălcându-se art. 34 alin.3 din Legea nr.238/2004, context în care invocă și excepția de nelegalitate a Ordinului Agenției Naționale pentru resurse Minerale nr. 54/21.03.2014, privind transferul integral al drepturilor dobândite și a obligațiilor asumate prin Acordul de concesiune pentru explorare - dezvoltare - exploatare petrolieră în perimetrul EX-10 Parța în temeiul art. 4 din Legea nr. 544/2004, prin raportare la art. 34 alin.3 din Legea nr.238/2004.

Articolul 4 din Legea nr.554/2004, a contenciosului administrativ, prevede condițiile de admisibilitate ale excepției de nelegalitate invocate pe cale incidentală în cursul unui litigiu aflat pe rolul instanțelor judecătorești și anume: excepția trebuie să aibă ca obiect un act administrativ unilateral cu caracter individual (condiție îndeplintă în speță, Ordinul Agenției Naționale pentru Resurse Minerale nr. 54/21.03.2014, având caracterul unui act administrativ unilateral cu caracter individual, de vreme ce privește exclusiv transferului drepturilor și obligațiilor asumate printr-un acord petrolier de la o persoană juridică la o altă persoană juridică); trebuie să existe un proces pe rolul instanței judecătorești, indiferent în ce fază se află acesta, fond, apel, recurs sau într-o cale extraordinară de atac (condiție, de asemenea, îndeplinită în speță); de actul administrativ, ce face obiectul excepției de nelegalitate, să depindă soluționarea litigiului pe fond (această din urmă condiție nefiind îndeplinită în cauză).

Solutionarea fondului prezentului litigiu nu depinde de solutionarea excepție de nelegalitate a Ordinul Agenției Naționale pentru resurse Minerale nr. 54/21.03.2014 (prin care s-a aprobat transferul integral al drepturilor dobândite și al obligațiilor asumate prin Acordul de concesiune pentru exploatare-dezvoltare-exploatare petrolieră în perimetrul EX-10 Parta, aprobat prin HG nr.1153/27.11.2012, de către firma AuDaxResources LTD –care si-a schimbat denumirea în A. E. L.T.D. - către firma . SRL), de vreme ce independent de persoana juridică care este titularul acordului petrolier, obligația proprietarilor terenurilor vizate de acest acord (de a permite accesul în vederea desfășurării operațiunilor petroliere) este una legală, derivată din dreptul de servitute legală conferit de legiuitor beneficiarilor contractelor de concesiune, persoana juridică beneficiară neprezentând relevanță sub aspectul fondului litigiului.

Pe cale de consecință, urmează a fi respinsă atât excepția de nelegalitate a Ordinului Agenției Naționale pentru resurse Minerale nr. 54/21.03.2014, privind transferul integral al drepturilor dobândite și a obligațiilor asumate prin Acordul de concesiune pentru explorare - dezvoltare - exploatare petrolieră în perimetrul EX-10 Parța în temeiul art. 4 din Legea nr. 544/2004), cât și excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei intimate, aflată în strânsă interdependență cu aceasta, argumentele apelantei fiind întemeiate exclusiv pe nelegalitatea ordinului arătat.

Referitor la motivele de apel vizând fondul litigiului, tribunalul reține că acestea sunt neîntemeiate, prima instanță făcând o corectă aplicare a dispozițiilor art. 7 și 8 din Legea 238/2004.

Reclamanta . SRL, este titularul drepturilor și obligațiilor asumate prin acordul petrolier de concesiune pentru explorare-dezvoltare-exploatare în perimetrul EX 10-Parța, aprobat prin HG nr.1153/2012, acestea fiindu-i transferate conform Ordinului 54/21.03.2014 al Agenției Naționale pentru Resurse Minerale nr. 54/21.03.2014.

Potrivit articolului 7 alin 1 din Legea 238/2004: „Asupra terenurilor, altele decât cele declarate de utilitate publică, necesare accesului în perimetrele de explorare sau exploatare și asupra terenurilor necesare oricăror activități pe care acestea le implică, altele decât cele declarate de utilitate publică, se instituie, în favoarea titularului, un drept de servitute legală”, servitute care se exercită, potrivit aliniatului 4 al aceluiași articol, pe durata operațiunilor petroliere.

Conform articolului 8 alin.1 din același act normativ: „Accesul la terenurile afectate de servitutea legală prevăzută la art.7 alin. (1) se stabilește prin negocieri între titularul acordului petrolier și proprietarii de terenuri, cu respectarea principiului egalității de tratament și al echității”.

Astfel fiind, reclamanta are un drept de servitute legală asupra terenurilor necesare accesului în perimetrele de explorare sau exploatare și asupra terenurilor necesare oricăror activități pe care acestea le implică, iar exercitarea efectivă a acestui drept nu poate avea loc în lipsa accesului la teren. Opunerea proprietarului terenului justificată prin plenitudinea atributelor dreptului său de proprietate, nu poate paraliza exercitarea dreptului de servitute legală al reclamantei. Exercitarea dreptului de proprietate al pârâtei poate suferi unele limitări în condițiile legii, o astfel de limitare fiind și instituirea unei servituți legale de felul celei prevăzute de art. 7 alin 1 din Legea 238/2004.

Corespunde realități că dreptul de proprietate privată este garantat și ocrotit prin lege, indiferent de titular, fiind ridicat la rangul de principiu constituțional, și că nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauza de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă și prealabilă despăgubire.

În cauză însă nu se pune problema unei exproprieri, ci a unei limitări, îngrădiri, a exercitării dreptului de proprietate, limitare stabilită prin Legea nr. 238/2004, prin care s-a instituit un drept de servitute legală în favoarea beneficiarei Acordului de Concesiune de explorare, dezvoltare, exploatare petrolieră în perimetrul EX-10 PARTA.

Referitor la nestabilirea de către judecătorie a unei rente în favoarea pârâtei, tribunalul reține că procesul civil este guvernat de principiul disponibilității, judecătorul fiind chemat a se pronunța asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii, după cum statuează dispozițiile art. 22 alin. 6 Cod.pr.civ.

Este adevărat că art. 7 din Legea 238/2004, prevede că exercitarea dreptului de servitute legală se face contra plății unei rente anuale către proprietarii terenurilor afectate de acesta, rentă al cărei cuantum este stabilit de către instanță în cazul în care părțile nu ajung la un acord de voință. Neprevăzându-se însă în lege că instanța se va pronunța din oficiu asupra rentei, trebuie aplicat principiul general de drept care guvernează procesul civil, acela al necesității formulării unei cereri de către partea interesată (în speță, necesitatea formulării unei cereri reconvenționale în acest sens de către pârâtă). Acesta este argumentul pentru care tribunalul apreciază că prima instanță nu avea obligația de a dispune din oficiu nici readucerea terenului la starea sa inițială și nici de a obliga reclamanta la despăgubire „pentru eventualele prejudicii aduse solului, plantațiilor sau construcțiilor precum și pentru alte eventuale daune”. Pronunțarea primei instanțe în acestă modalitate nu poate fi considerată a încălca dispozițiile art. 44 din Constituție sau ale art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenție, câtă vreme pârâta are posibilitatea de a investi instanța cu o cerere în sensul celor anterior arătate.

La dosar există dovada îndeplinirii procedurii prin care reclamanta a notificat pârâta la o întâlnire pentru a reglementa condițiile accesului pe terenurile proprietatea sa, însă așa cum rezultă din procesul verbal nr.2/03.07.2014, încheiat de Cabinetul de Avocat B. B., pârâta nu s-a prezenta în vederea negocierii.

Aceasta nu înseamnă însă că apelanta pârâtă nu are dreptul de a pretinde și obține, prin bună învoială, sau, în caz de dezacord, pe cale jurisdicțională, o despăgubire justă, proporțională și echitabilă pentru prejudiciul ce i se va produce ca o consecință a exercitării dreptului de acces, precum și contravaloarea lipsei de folosință a porțiunii de teren afectată de dreptul de acces al apelantei pe perioada necesară exercitării lui, apelanta pârâtă având posibilitatea formulării ulterioare a unei cereri pentru plata rentei, a unor eventuale despăgubiri sau pentru stabilirea unor alte măsuri reparatorii în cazul în care reclamanta îi va provoca un prejudiciu.

Cât despre exploatarea unor eventuale gaze de șist, tribunalul reține că prin Decizia nr.25/29.06.2015, Înalta Curte de Casație și Justiție - completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, obligatorie potrivit dispozițiilor art. 521 alin.3 Cod. proc. civ., a statuat, interpretând dispozițiile art. 1 din Legea petrolului cu nr. 238/2004, în sensul că gazele de șist se includ în categoria „resurselor de petrol” ce fac obiectul exclusiv al proprietății publice și aparțin statului român.

Referitor la susținerea apelantei pârâte în sensul că cererea de chemare în judecată și hotărârea pronunțată trebuie să îndeplinească toate condițiile esențiale de validitate ale oricărui act juridic, prevăzute de art.1179 C.civ, tribunalul reține că cererii de chemare judecată și hotărârii judecătorești nu le sunt aplicabile condițiile de valabilitate ale actul juridic civil. Cererea de chemare în judecată trebuie să întrunească doar condițiile de formă prevăzute de art. 194-196 Cod.pr.civ, instanța, în urma verificării prealabile a condițiilor de exercitare a acțiunii civile, statuând asupra existenței sau inexistentei dreptului dedus judecății pe baza probelor administrate în cauză și a dispozițiilor legale incidente. Hotărârea judecătorească definitivă se bucură de autoritate de lucru judecat, prezumându-se că este legală și temeinică și că exprimă adevărul.

Având în vedere aceste considerente, tribunalul reține că prima instanță s-a pronunțat asupra fondului cererii, în limitele în care a fost investită, neexistând temeiuri pentru a se dispune trimiterea cauzei spre rejudecare.

Contrar susținerilor apelantei, tribunalul reține că sentința judecătoriei este temeinic argumentată, judecătorul fondului expunând atât situația de fapt, cu trimitere la actele juridice care, în opinia sa, fundamentează dreptul reclamantei de acces la terenul proprietatea pârâtei, cât și dispozițiile legale incidente în cauză, care justifică recunoașterea dreptului pretins de către reclamantă, hotărârea apelată respectând condițiile prevăzute de art. 425 Cod.pr.civ.

Prin urmare, întrucât motivele invocate în susținerea căii de atac sunt nefondate, în temeiul prevederilor art 480 alin. 1 Cod, pr.civ, instanța va respinge apelul formulat și va menține ca temeinică și legală sentința apelată.

În baza prevederilor art. 453 Cod.pr.civ., instanța va obliga apelanta apelanta B. B., aceasta fiind în culpă procesuală, să plătească intimatei . SRL suma de 500 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat achitat conform chitanței de plată depusă la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul formulat de apelanta B. B., cu domiciliul în localitatea Beregsău M., nr. 137, jud. T., împotriva Sentinței civile nr.6755/29.04.2015, pronunțată de Judecătoria Timișoara, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata . SRL, cu sediul în București, .. 13, ., sector 1, și sediul procedural ales la Cabinet de Avocat B. B. în Timișoara, .. 4, ..

Obligă apelanta B. B. să plătească intimatei . SRL suma de 500 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 05.02.2016.

P. JUDECATOR

L. Ș. B. D.

GREFIER

R. K.

Red. L. Ș.

Tehn. R. K.

4 ex/15.02.2015

Prima instanța

I. A. Sipetan

← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea...		Fond funciar. Sentința nr. 27/2016. Tribunalul TIMIŞ →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță