Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 9428/2013. Tribunalul TIMIŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 9428/2013 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 19-11-2013 în dosarul nr. 740/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA I-A CIVILĂ
DECIZIE NR. 740/A/2013
Ședința publică de la 19 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. I.
Judecător D. J.
Grefier N. D.
Pe rol fiind judecarea apelului formulat de pârâta apelantă U. E. A. cu împotriva sentinței civile nr.9428/28.06.2013 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul_ în contradictoriu cu reclamantul intimat C. A. având ca obiect ordonanță președințială.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru apelanta lipsă avocat A. M. D. în substituirea doamnei avocat Vasii Kola C. și avocat S. C. P. pentru intimatul C. A., lipsă fiind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care reprezentanta apelantei depune la dosar chitanță privind achitarea taxei judiciare de timbru în cuantum de 5 lei și timbru judiciar de 0,15 lei.
Reprezentantul intimatului depune la dosar împuternicire avocațială.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în fond.
Reprezentanta apelantei solicită instanței admiterea apelului așa cum a fost formulat iar în subsidiar casarea hotărârii atacate întrucât nu au fost audiați toți martorii propuși de apelantă, cu cheltuieli de judecată.
Reprezentantul intimatului solicită respingerea apelului, fără cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
Deliberând asupra apelului constată următoarele:
Prin cererea de ordonanta presedintiala, inregistrata pe rolul Judecatoriei Timisoara la data de 13.05.2013 sub nr._, reclamantul C. A. a chemat in judecata parata U. E. A., solicitand instantei ca, prin hotararea pe care o va pronunta, pe calea ordonantei presedintiale, sa dispuna incredintarea minorului C. A.-D. pana la soluționarea definitiva si irevocabila a cauzei ce formează obiectul dosarului nr._, având ca obiect cerere de incredintare spre creștere si educare a copilul minor C. A.-D., in contradictoriu cu numita U. E.-A., in calitate de parat, dosar aflat pe rolul Judecatoriei Timișoara; stabilirea domiciliului minorului C. A.-D. la domiciliul reclamantului pana la soluționarea dosarului de fond.
In fapt, reclamantul a aratat că, din relatia de concubinaj a partilor a rezultat minorul C. A.-D.. Reclamantul a aratat ca a avut o relatie buna cu parata si s-au inteles foarte bine, gospodarindu-se impreuna, reclamantul fiind singura persoana care realiza venituri si care se ocupa de intretinerea familiei sale compusa din reclamantul, parata si fiul acestora minor, insa in toata aceasta perioada s-a confruntat cu opoziții, discuții contradictorii si dezacord din partea familiei paratei, intrucat aceștia nu doreau ca reclamantul sa faca parte din familia lor, iar pe parcurs au inceput sa folosească ca si pretext impotriva relației partilor si a fiului acestora. Având in vedere toate cele relatate mai sus, inițial, parata a inceput sa-i neglijeze pe reclamant si minor plecând săptămânal de acasă, cate doua trei zile, pentru a locui cu părinții ei si cu copilul rezultat din prima ei relație de concubinaj cu un alt bărbat, aceaste acțiuni ale paratei fiind rezultate in urma insistentelor, certurilor si in final obligației impuse de părinții acesteia, iar ulterior a culminat cu plecarea acesteia in mod definitiv din locul unde convietuiau.
Reclamantul a precizat ca in perioada in care lipsea cu zilele de acasă, parata pleca si lasa copilul minor al partilor cu părinții reclamantului, practic neinteresand-o soarta fiului partilor si de faptul ca acesta avea o vârsta frageda de câteva luni, iar aceasta părăsire temporara a locuinței comune având ca inceput perioada cand minorul a implinit trei luni si a subzistat pana in data de 18.02.2013, cand aceasta pe ascuns a luat copilul si a plecat la părinții ei unde practic s-a ascuns, reclamantul aflandu-se in imposibilitatea de a mai lua legătura cu aceștia fiind privat de dreptul sau de a-si vizita copilul.
S-a mai aratat ca parata nu realizează niciun fel de venit, fiind in prezent casnica, iar mai mult decât atat, in ultima perioada respectiv, circa 2-3 zile înaintea înregistrării acțiunii ce formează obiectul dosarul nr._, reclamantul a inceput sa fie sunat de tatăl acesteia care i-a spus ca are nevoie de alocația copilului si ca are nevoie sa ii cumpăre lucruri si cele necesare acestuia, dar sa ii dea si bani pentru ca el nu are posibilități financiare si nici nu dorește sa ii intretina copilul, ocazie cu care reclamantul i-a spus ca nu are nevoie sa ii crească copilul si ca vrea sa ii dea copilul sa il creasca el, insa nici cu aceasta ideea a reclamantului tatăl pârâtei nu este de acord. Din data în care parata a părăsit domiciliul comun, reclamantul a incercat de nenumarate ori sa o convinga sa se intoarca sau cel puțin sa ii dea copilul sa il creasca si sa il educe, intrucat este conștient ca acolo unde parata locuiește impreuna cu părinții si cu frații ei, nu are condiții si posibilități financiare, insa de fiecare data s-a lovit de răspunsuri vehemente, de amenințări si de injurii.
Reclamantul a apreciat ca se impune a-i fi încredințat minorul, intrucat urgenta acestui fapt este reprezentata de aceea ca minorul locuiește in condiții traumatizante, intrucat parata nu are o locuința, aceasta locuiește . circa 25 mp., impreuna cu părinții si cu ceilalți frați ai ei, fiind in total 9 (noua) persoane, iar niciunul dintre ei nu realizează venituri; minorul se afla la o vârsta frageda si mama nu se ocupa de el, fiind preocupata de orice alta activitate; in perioada in care partile locuiau împreuna, de nenumărate ori, desi casnica, lasa băiatul la părinții reclamantului si ea pleca lipsind ore in sir, astfel băiatul a devenit deosebit de atras de mama relamantului si de reclamant, iar acum pârâta refuza, in mod nejustificat, sa il lase sa isi vada copilul, situație de unde reiese, in mod evident, ca minorul nutrește sentimente profunde fata de reclamant si familia acestuia situație ce a survenit datorita faptului ca pana la despărțirea partilor acesta a petrecut foarte mult timp cu bunica paterna.
In drept, a invocat dispozițiile art. 919 Noul Cod de Procedură Civila.
Prin completarea de actiune reclamantul a solicitat si obligarea paratei la plata unei contributii de intretinere pe seama minorului, in raport cu veniturile realizate de aceasta.
La termenul de judecata din data de 21.06.2013 reclamantul si-a precizat actiunea in sensul ca a solicitat ca autoritatea parinteasca sa fie exercitata de reclamant, stabilirea locuintei minorului la tatal reclamant.
Parata, legal citata, s-a prezentat la dezbateri si a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea ca nefondata a cererii de ordonanța presedintiala, întrucât, in speța, nu sunt întrunite cumulativ condițiile cerute in mod imperativ a fi îndeplinite pentru admiterea unei astfel de cereri, de disp. art. 919 NCPC .
In principal, a invocat "excepția inadmisibilitatii" primului capăt de cerere prin care se solicita "incredintarea minorului C. A. D. către reclamant" pana la soluționarea dosarului civil ce face obiectul dosarului cu nr._ aflat pe rolul Judecătoriei Timișoara având ca obiect aceeași cerere de "încredințare a minorului către reclamant"
Parata a aratat ca cererea reclamantului este nefondata, iar cele relatate de către acesta, in sustinrerea acțiunii sale, nu corespund deloc adevărului.
Este adevărat faptul ca din relația partilor de concubinaj a rezultat minorul C. A.-D., născut in Timișoara la data de 10 aprilie 2012. Reclamantul nu a dorit inițial sa-si recunoască copilul, fapt pentru care certificatul de naștere al acestuia a fost eliberat doar la data de 3 mai 2012 si nu dupa șapte zile de la nașterea minorului, asa cum este normal, respectiv la ieșirea mamei din materitate.
Nu corespunde adevărului faptul ca parata nu a fost angajata niciodată si ca nu poseda venituri. Odată cu nașterea minorului, reclamantul a devenit tot mai posesiv si mai gelos, nelasandu-o nici măcar sa iasa din casa la cumpăraturi, cu atat mai mult sa se duca in fiecare zi la lucru. Pe de alta parte, dupa nașterea minorului, reclamantul a intrat . concubinaj cu o femeie de 55 de ani, care cunoștea faptul ca acesta are un minor împreuna cu parata, fapt care a determinat-o sa o apeleze . mobil, reprosandu-i faptul ca reclamantul i-a cerut diverse sume de bani, (pe care aceasta le-a si avansat) pentru parata si copilul ei.
Din cauza reclamantului, parata nu a mai dorit sa locuiasca impreuna cu acesta, in prezent aflandu-se in situația de a închiria o garsoniera in Timișoara, ., unde locuieste impreuna cu minorul, fata de care reclamantul nu manifesta nici un fel de interes, necontribuind cu absolut nimic la cheltuielile privind creșterea si întreținerea acestuia.
Parata sustine ca nu corespunde adevărului faptul ca in timpul conviețuirii partilor, parata ar fi fost aceea care pleca in repetate rânduri de acasă întrucât, reclamantul nu o lasa sa iasă din casa nici măcar pentru cumpăraturile zilnice. Daca vroia sa iasa pentru a cumpăra o pâine, trebuia sa-l sune pe reclamant pentru ca acesta sa-i dea permisiunea de a se deplasa pana la magazin sa cumpăre acea pâine.
Reclamantul este o persoana instabila emoțional, extrem de geloasa si predispusa la aventuri pasagere care sa-i ofere sprijin material.
Parata, chiar daca mai are un minor dintr-o relație anterioara, este cea care se ocupa efectiv de creșterea si educarea minorilor. Părinții paratei sunt plecați la munca in străinătate, in acest fel ii asigura, atat ei, cat si minorilor un venit lunar.
Motivul înaintării acestui demers judiciar este unul pur egoist, dupa cum rezulta din motivarea prezentei acțiuni. Respectiv, cand tatăl paratei i-a atras atenția reclamantului despre faptul ca ar trebui sa contribuie financiar (daca nu si afectiv) la creșterea si educarea minorului, reacția reclamantului nu a fost una fireasca, de dialog cu parata in aceasta problema, ci una agresiva, de acționare a paratei in judecata.
Prin sentința civilă nr.9428/28.06.2013 pronunțată de Judecătoria Timișoara s-a admis cererea de ordonanță președințială formulată și precizată de reclamantul C. A. în contradictoriu cu pârâta U. E. A..
S-a dispus ca autoritatea părintească asupra minorului C. A. D., născut la data de 10.04.2012, să fie exercitată exclusiv de catre tatăl reclamant, până la rămânerea irevocabilă a hotărârii ce se va pronunța în dosar nr._ al Judecătoriei Timișoara.
S-a stabilit locuința minorului C. A. D., născut la data de 10.04.2012, la domiciliul reclamantului, în ., nr. 365, jud. Timis, până la rămânerea irevocabilă a hotărârii ce se va pronunța în dosar nr._, al Judecătoriei Timișoara.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:
Din relatia de concubinaj a partilor a rezultat minorul C. A. D., nascut la data de 10.04.2012.
În prezent, pe rolul Judecatoriei Timisoara este inregistrata, in dosar nr._, actiunea formulată de reclamantul C. A. impotriva paratei U. E. A., asa cum rezulta din certificatul de grefa nr. 730/A/27.02.2013 (fila 10) și din extrasul de pe portalul instanțelor, dosar in care reclamantul a solicitat incredintarea minorului C. A. D., obligarea paratei la plata pensiei de intretinere pentru minor.
Art. 996 alin. 1 Cod proc.civ. stipulează că: “instanța de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea sa ordone măsuri vremelnice în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întarziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum si pentru inlaturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.
La solutionarea cererii s-a avut în vedere împrejurarea că, prin noul Cod de procedură civilă, a fost legiferată a patra condiție de admisibilitate (pe lângă cele trei consecrate și de vechea reglementare: urgența, vremelnicia, neprejudecarea fondului) și anume ca instanța de judecată, înainte de a emite ordonanța președințială, trebuie să verifice dacă în favoarea reclamantului există “aparența de drept”; în doctrină, această condiție este subînțeleasă și în acest sens, pentru a evita o soluție arbitrală instanța “este datoare să cerceteze aparența dreptului, să pipăie fondul”. În aceste sens, cu referire la speța de față, instanța de fond a constata că în favoarea reclamantului există “aparența de drept”, instanța urmând să verifice și îndeplinirea condițiilor privind urgența, vremelnicia, neprejudecarea fondului.
Astfel susținerile reclamantului referitoare la comportamentul pârâtei față de minor au fost confirmate de martorii B. și Pinti care au declarat că părțile au locuit în timpul concubinajului la părinții reclamantului, că după nașterea minorului pârâta obișnuia să plece frecvent de la domiciliu, pleca luni și revenea vineri, și lua minorul cu ea; martora B., care merge la fiecare sfârșit de săptămână în imobilul părinților reclamantului, a remarcat că pârâta nu obișnuia să gătească, că reclamantul nu se manifesta agresiv față de pârâtă, că, în perioada când reclamantul era la serviciu, pârâta nu ieșea din casă și, uneori, mama reclamantului mergea să hrănească copilul, lucru pe care și martora îl făcea uneori și personal, a văzut că de alimentația copilului se ocupa, în special, reclamantul, care pregătea laptele, spăla biberoanele și mai cunoaște că pârâta nu realizează venituri și a văzut-o de curând de mână cu un alt bărbat. Martora Pinti cunoaște de la pârâtă că părinții acesteia au condiții precare de locuit, mai precis, locuiesc 9 persoane în două camere, iar de la rudele reclamantului cunoaște că, de când părțile s-au despărțit, pârâta nu-i permite reclamantului să vadă copilul și mai știe că pârâta nu a lucrat și nu lucrează. Martorele au declarat că pârâta mai are un copil dintr-o relație anterioară care este crescut de mama pârâtei.
Ambele martore au arătat faptul că pârâta a neglijat sănătatea minorului, care s-a născut prematur și cu probleme, nu l-a prezentat la medic pentru vaccinările obligatorii, deși a fost sunată de medicul de la Bucovăț, declarații care se coroborează cu conținutul înscrisului olograf denumit “Declarație” dată de dr. T. L. și fișa de consultații nr. A2547/2012 a minorului C. A. D., eliberată de CMI “Dr. Tarniceru L.”. După cum se poate observa din cuprinsul fișei de consultații, la două luni de la naștere minorul a fost bolnav de laringită acută, faringită acută și traheită acută, apoi la data de 22.10.2012, a fost diagnosticat cu anemia prematurității, ulterior cu rino-faringită acută, anemie, urticarie alergică, copilul fiind deosebit de bolnăvicios, în situația în care mama sa nu lucrează și nu a lucrat niciodată și, se presupune că își dedică timpul îngrijirii copilului.
Prin întâmpinare, pârâta a afirmat că a lucrat și lucrează, chiar martora D., prietena ei, declarând că pârâta lucrează la Kaufland, însă la dosar nu se regăsește adeverința privind veniturile realizate de pârâtă. Tot în întâmpinare pârâta afirmă că este susținută financiar de părinții săi, care sunt la lucru în străinătate, după care s-a contrazis, afirmând în aceeași întâmpinare că “tatăl ei i-a atras atenția reclamantului despre faptul că ar trebui să contribuie financiar (dacă nu și afectiv) la creșterea și educarea minorului”, afirmația privind susținerea financiară primită de la părinții ei fiind contrazisă și de martora D. care a declarat că, atunci când pârâta este la lucru, de copil se ocupă mama pârâtei; această martoră a mai declarat, la data de 21.06.2013, că locuiește de o săptămână și jumătate cu pârâta, mutarea pârâtei din locuința părinților ei împreună cu martora fiind evident făcută “pro causa” și în vederea realizării anchetei psihosociale. De altfel, se poate remarca reaua-credință a pârâtei și din faptul că asistentului social de la Autoritatea tutelară Sânandrei i-a comunicat telefonic că s-a împăcat cu reclamantul (fila 42).
Conform art. 505 alin.1 Cod civil, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinți, afară de cazul în care instanța decide altfel, iar potrivit art. 505 alin. 2 cod civil coroborat cu art. 398 Cod civil, instanța hotăraște, ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul dintre părinți, doar atunci când există motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului, exercitarea autoritații părintești de către un părinte, reprezentand o situație de excepție, ce poate fi dispusă numai atunci când exercitarea in comun a autoritătii părintești ar fi contrară interesului superior al copilului.
Conform art. 396 alin.1 Cod civil, care se aplică prin asimilare copiilor născuți din concubinaj, art. 2 si 31 alin.2 din Legea nr. 272/2004 si art. 3 din Convenția cu privire la drepturile copilului, adoptată la data de 20.11.1998 de Adunarea Generală a Națiunilor Unite, ratificată de România prin Legea nr. 18/1990, interesul superior al copilului trebuie să prevaleze în toate cauzele soluționate de instanțele judecătorești, interes care se apreciază așa cum s-a statuat în practica judiciară și în literatura de specialitate, în raport cu vârsta copilului, atașamentul lui fată de unul dintre părinți, garanțiile morale și materiale pe care aceștia le prezintă, gradul de afecțiune ce îl au față de copil.
Articolul 483 alin. 1 din Codul civil statuează că autoritatea părintească este ansamblul de drepturi și obligații care privesc atât persoana, cât și bunurile copilului și aparține în mod egal ambilor părinți, iar la aliniatul 2 se arată că părinții exercită autoritatea părintească numai în interesul superior al copilului.
În cauza de față, instanța de fond a constatat că, așa cum a pretins reclamantul, interesul actual al minorului este ca autoritatea părintească să fie exercitată doar de către tatăl său, având în vedere că, așa cum rezultă din probatoriu, părțile sunt separate, reclamantul s-a preocupat de creșterea și educarea minorului cât copilul a locuit împreună cu tatăl său, iar pârâta, prin atitudinea sa, pune în pericol sănătatea și dezvoltarea normală a minorului.
În consecință, în baza dispozițiilor art. 505 alin.2 Cod civil, instanța a dispus ca exercitarea autorității părintești cu privire la minorul C. A. D., născut la data de 10.04.2012, să fie realizată în exclusivitate de către tatăl reclamant, până la rămânerea irevocabilă a hotărârii ce se va pronunța în dosar nr._ al Judecătoriei Timișoara, condițiile privind vremelnicia și neprejudecarea fondului fiind îndeplinite, stabilind locuința minorului la domiciliul tatălui reclamant până la rămânerea irevocabilă a hotărârii ce se va pronunța în dosar nr._ al Judecătoriei Timișoara.
Împotriva sentinței civile nr. 9428/28.06.2013 pronunțată de Judecătoria Timișoara a declarat apel parata apelanta U. E. A. înregistrat la Judecătoria Timișoara la 03.07.2013 prin care a solicitat instanței admiterea apelului formulat împotriva hotărârii nr. 9428/28.06.2013 pronunțată de Judecătoria Timișoara, Secția a II-a Civilă, în dosar_, și pe cale de consecință: în principal, să se dispună modificarea în tot a ordonanței pronunțate în prezenta cauză în sensul respingerii cererii formulate de către reclamantul C. A. ca fiind nefondată și neîntemeiată.
În subsidiar să se dispună casarea cu trimitere spre rejudecare a cauzei pentru o reevaluare unitară a probelor administrate și o eventuală administrare de noi probe.
În motivarea apelului său apelanta a arătat ca în principal soluția instanței de fond este criticabilă sub aspectul admiterii cererii reclamantului de exercitare în mod exclusiv a autorității părintești față de minorul C. A. Darlan,până la rămânerea irevocabilă a hotărârii ce se pronunța în dosar nr._ .
A solicitat instanței să aibă în vedere că potrivit prevederilor Noului Cod Civil, autoritatea părintească comună reprezintă regula, în timp ce autoritatea părintească exercitată de către un singur părinte reprezintă o situație de excepție și trebuie să fie temeinic motivată.
Potrivit art. 487 Cod civil, părinții au dreptul și îndatorirea de a crește copilul, îngrijind de sănătatea și dezvoltarea lui fizică, psihică și intelectuală, de educația, învățătura și pregătirea profesională a acesteia potrivit propriilor lor convingeri, însușirilor și nevoilor copilului.
Despărțirea părinților și stabilirea locuinței minorului la unul dintre aceștia nu trebuie să afecteze exercițiul autorității părintești comune. Ambii părinți trebuie să aibă, în mod constant, în vedere interesul copilului lor și să ia împreună deciziile importante legate de creșterea și evoluția acestuia.
Autoritatea părintească comună, în cazul părinților despărțiți reprezintă modalitatea de responsabilizare a amândurora cu privire la minor și de garantare atât a prezenței mamei cât și a tatălui în viața copilului, independent de faptul că aceștia nu mai conviețuiesc.
Această prevedere are la bază prezumția că este în interesul superior al copilului ca autoritatea părintească să se exercite în comun și în caz de despărțire a părinților, custodia comună asigurând dreptul copilului la grijă părintească normală și permanentă din partea ambilor părinți.
D. pe cale de excepție, în cazuri întemeiate, autoritatea părintească va fi acordată unui singur părinte.
A apreciat apelanta că în speță nu s-a făcut dovada existenței unor motive întemeiate care să determine instanța să pronunțe o hotărâre prin care să dispună că autoritatea părintească trebuie să fie acordată doar unuia dintre părinți, ori, potrivit Codului civil, prezumția legală este aceea a autorității părintești comune.
Stabilirea autorității părintești exclusive nu apare ca întemeiată cu atât mai mult cu cât este vorba despre soluționarea unei cereri pe calea ordonanței președințiale, cale în care instanța nu poate face verificări de fond, ci poate doar să examineze aparența dreptului, fiind o măsură cu caracter temporar, iar aprecierea instanței se bazează pe probele sumare administrate în această procedură marcată de celeritate.
Ordonanța președințială, prin esența ei, astfel cum este reglementată, reprezintă o procedură specială prin care legea îngăduie să se dea o rezolvare vremelnică și fără prejudecarea fondului unor cazuri al căror caracter urgent nu îngăduie să se aștepte desfășurarea procedurii de drept comun. Dispozițiile art.996 din Noul Cod de procedură civilă, invocate drept temei al cererilor de față, prevăd necesitatea îndeplinirii cumulative a condițiilor privind aparența dreptului, urgența măsurii ce se solicită a fi luată de instanță, neprejudecarea fondului dreptului și caracterul vremelnic al măsurii ordonate.
Referitor la verificarea condiției nerejudecării fondului, a apreciat apelanta că prin hotărârea pronunțată instanța a dispus măsuri similare negării dreptului apelantei de a păstra legături personale cu copilul său minor, câtă vreme a dispus ca autoritatea părintească asupra minorului C. A. D., născut la data de 10.04.2012 să fie exercitată exclusiv de către tată, până la rămânerea irevocabilă a hotărârii ce se va pronunța în dosar nr._ și stabilit locuința minorului la domiciliul reclamantului în ., nr. 365, până la rămânerea irevocabilă a hotărârii ce se va pronunța în dosarul nr._ al Judecătoriei Timișoara
Cu privire la probele administrate în cauză, a apreciat apelanta că instanța de fond a făcut o greșită interpretare a acestora reținând că afirmațiile reclamantului referitoare la comportamentul apelantei față de copil ar fi fost confirmate de către martori. A solicitat apelanta să aibă în vedere că din declarațiile martorilor propuși de reclamant, nu a reieșit faptul că pârâta nu s-ar fi ocupat în mod corespunzător de creșterea și îngrijirea copilului. Mai mult, declarațiile celor două martore propuse sunt contradictorii, fiecare dintre ele relatând în mod diferit anumite aspecte privind modul de îngrijire al minorului.
Referitor la susținerile martorilor care au afirmat că am neglijat sănătatea copilului și am refuzat să mă prezint cu copilul la medicul de familie in vederea efectuării controalelor periodice a solicitat instanței să aibă în vedere ca acestea sunt contrazise de înscrisurile depuse la dosarul cauzei, respectiv de fișa de consultații eliberată de CMI Dr. T. L. din care reiese faptul că minorul a fost văzut și consultat de medicul de familie, ori de câte ori a fost necesar. De asemenea în cadrul concluziilor scrise depuse la dosar am arătat că după despărțirea în fapt de reclamant ea s-a adresat unui alt medic care are cabinetul in apropiere de locuința actuala a apelantei. In acest sens a depus copii ale cererilor de transfer pe care le-a formulat către noul doctor în evidența căruia dorea să fie înregistrat copilul și am arătat că vechiul medic din Bucovăț a refuzat să răspundă solicitărilor și să transmită fișa de consultații a minorului C. A.. Datorită acestui fapt apelanta a fost nevoită ca in prezent sa achite contravaloarea consultațiilor medicale pe care trebuie să i le facă copilului, cu privire la care chiar instanța de fond a reținut că este o fire bolnăvicioasă.
In ceea ce privește afirmațiile potrivit cărora nu poate asigura copilului mijloacele necesare traiului, întrucât nu lucrez și nu realizez venituri, a arătat în fața instanței de fond că este falsă.
De asemenea, din probele administrate în cauză nu a reieșit faptul că în perioada despărțirii în fapt de reclamant acesta și-ar fi manifestat interesul să contrue la creșterea și îngrijirea copilului. Din declarațiile unuia dintre martori reiese că din ianuarie și până în prezent tatăl este cel care a încasat alocația de stat pentru copil în cuantum de 200 lei lunar și, din aceasta, o singură dată, a cumpărat copilului lapte praf și scutece absorbante, pe care i le-a dus mamei. Această declarație a martorului contrazice afirmațiile potrivit cărora pârâta nu i-ar fi permis reclamantului să vadă copilul.
Cu privire la cele două aspecte reținute de instanța de fond pentru a motiva reaua-credință a pârâtei respectiv faptul că mutarea sa din locuința părinților a fost făcută pro-causa în vederea efectuării anchetei psiho-sociale și faptul că a comunicat telefonic asistentului social de la Sânandrei că s-a împăcat cu reclamantul, cu scopul de împiedica realizarea anchetei, a arătat următoarele:
-din declarațiile martorilor audiați în cauză a rezultat faptul că la data când am fost contactată de asistentul social în vederea efectuării anchetei sociale, apelanta împreună cu minorul se afla la locuința reclamantului, la Bucovăț, făcând o nouă încercare de a acorda o șansă relației și de se împăca. Întrucât după nici două zile de la împăcare acesta a devenit din nou agresiv și a lovit-o, a luat decizia să plece, astfel că la data de 21.06.2013 din nou, nu mai locuia cu acesta, motiv pentru care apreciază că în mod greșit instanța de fond a reținut reaua sa credință.
Tot din probele administrate în cauză a reieșit și faptul că în locuința părinților săi, locuiesc mai multe persoane, astfel că se impunea să se mute cu copilul în altă locuință, pentru a putea beneficia de condiții necesare unul trai adecvat. A apreciat că mutarea din locuința părinților nu a fost făcută pro cauza, ci s-a realizat după data la care apelanta a început să realizeze venituri pentru a-și putea permite plata unei chirii.
Pentru toate motivele invocate a apreciat că instanța a nesocotit și dispozițiile art. 2 alin. 3 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, care reglementează principiul potrivit căruia interesul superior al copilului va prevala în toate demersurile și deciziile care privesc copiii, precum și în cauzele soluționate de instanțele judecătorești referitoare la copil.
Stabilirea acestui interes se face prin examinarea tuturor criteriilor de apreciere, printre care vârsta copilului, condițiile pe care părintele i le poate asigura pentru o bună dezvoltare morală, intelectuală și fizică, atașamentul acestuia față de copil, precum și al copilului față de părinte, profesia părinților, profilul lor socio-moral, interesul și grija manifestată de părinți în timpul conviețuirii și după despărțirea în fapt și alte asemenea împrejurări, fără ca vreun criteriu de apreciere să fie absolutizat, sau altul să nu fie luat în seamă. Față de acest aspect, și având în vedere și vârsta fragedă a copilului a apreciat că instanța a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală câtă vreme în cauză nu s-a dovedit faptul că nu ar fi acordat copilului îngrijirea corespunzătoare.
Cu privire la cererea formulată în subsidiar, cea de casare cu trimitere spre rejudecare a solicitat să se rețină că în preambulul sentinței atacate s-a reținut că după dezbateri și după pronunțarea soluției s-au constatat că sunt depuse la dosar prin registratura instanței referatul de anchetă psiho-socială efectuat la domiciliul subsemnatei și concluzii scrise, probe pe care instanța nu le-a avut în vedere la soluționarea cauzei.
În drept, și-a întemeiat apelul pe dispozițiile art. 999, 470 alin. 1 și 5, 480 alin.2 și 3 N.C.P.C.
Intimatul C. A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
Analizând apelul formulat de apelanta U. E. A. împotriva ordonanței președințiale nr.9428/28.06.2013 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul_ în contradictoriu cu intimatul C. A., instanța îl va respinge ca neîntemeiat având în vedere următoarele considerente:
Critica adusă hotărârii primei instanțe cu privire la stabilirea greșită a exercitării autorității părintești exclusive de către tatăl reclamant C. A. privind pe minorul C. A. D. născut la 10.04.2012 este neîntemeiată.
Prima instanță la luarea acestei măsuri pe calea ordonanței președințiale a verificat și raportat la probele testimoniale și cu înscrisuri administrate în cauză, a constatat îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art.996 și urm. C., respectiv existența aparenței dreptului în favoarea reclamantului, urgența în luarea măsurii, vremelnicia și neprejudecarea fondului, toate aceste condiții fiind îndeplinite în cauză.
Nimic nu împiedică instanța să dispusă exercitarea autorității părintești exclusive pe calea ordonanței președințiale atât timp cât condițiile de admisibilitate ale acestei proceduri speciale sunt îndeplinite în cauză. Nu se poate reține ceea ce critică apelanta U. E. A. în ceea ce privește hotărârea atacată, respectiv faptul că prin măsura dispusă prima instanță i-a negat dreptul apelantei de a păstra legături personale cu copilul său.
Astfel, exercitarea în mod exclusiv a autorității părintești de către un singur părinte, cum este ea reglementată de art. 398 Noul Cod civil nu înlătură drepturile părintelui separat de copil de a avea legături personale cu acesta, art.401 al.2 din Noul Cod civil stabilind că în caz de neînțelegere între părinți instanța de tutelă va stabili cu privire la modalitățile de exercitare a acestui drept.
Nu se poate reține nici critica cu privire la greșita interpretare a probelor administrate în cauză de către instanța de fond. Împrejurarea că apelanta U. E. A., a neglijat sănătatea minorului rezultă nu numai din declarațiile martorilor B. Zvetlana și Pinti Oltica ci și din declarația medicului de familie T. L. aflată la fila 54 dosar fond. Din conținutul acestor probe rezultă că, cu toate că minorul s-a născut prematur pârâta apelantă nu a fost preocupată de efectuarea vaccinurilor obligatorii la termenele indicate de medicul de familie. Mai mult, medicul de familie T. L., din localitatea Bucovăț a arătat că deși mama copilului s-a mutat cu copilul de la domiciliul din localitatea Bucovăț, județul T., nici până în prezent fișa copilului nu i-a fost solicitată de către mamă pentru a se înscrie la un medic de familie din localitatea unde domiciliază în prezent.
Nici susținerile apelantei că în prezent are loc de muncă nu au fost dovedite în cauză printr-o adeverință cu venituri de la locul de muncă, care să fi fost depusă la dosar, doar martora propusă de apelantă, respectiv D. E. A. arătând că pârâta apelantă lucrează la Kaufland dar acest aspect nu a fost dovedit printr-o adeverință de la locul de muncă prin care să se dovedească că realizează venituri periodice stabile.
Din ansamblul probator administrat în cauză rezultă că pipăind aparența dreptului instanța de fond a procedat în mod legal la dispunerea exercitării autorității părintești în mod exclusiv de către tatăl reclamant până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr._ al Judecătoriei Timișoara și a stabilit în mod provizoriu ca măsură vremelnică locuința minorului C. A. D. născut la 10.04.2012, la domiciliul reclamantului până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr._ al Judecătoriei Timișoara.
Măsurile luate pe cale de ordonanță președințială au fost dispuse ca urmare a dovedirii motivelor temeinice prevăzute de lege și sunt în acord cu interesul actual al minorului, astfel încât susținerile apelantei U. E. A. nu vor fi primite.
Nici solicitarea formulată în subsidiar de apelanta U. E. A. de casare cu trimitere spre rejudecare nu poate fi primită față de împrejurarea că prima instanță a administrat un probatoriu vast în cauză care a condus la luarea acestei măsuri, decăderea pârâtei U. E. A. din proba cu martora V. C. fiind dispusă cu respectarea prevederilor legale în vigoare ca urmare a faptului că la termenul de judecată din 21.07.2013 i s-a pus în vedere pârâtei apelantei U. E. A. să prezinte pentru termenul de judecată la care s-a soluționat cauza, martora V. C. sub sancțiunea decăderii din proba încuviințată..
Pentru considerentele expuse mai sus instanța va respinge apelul formulat de apelanta U. E. A. împotriva sentinței civile nr.9428/28.06.2013 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul_ în contradictoriu cu intimatul C. A..
În baza at.274 C. va respinge și solicitarea apelantei de acordare a cheltuielilor de judecată în apel ca urmare a faptului că este parte căzută în pretenții. Va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în apel de către intimat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge apelul formulat de apelant U. E. A. cu domiciliul procedural ales in Timișoara . Timișoara nr. 3 . Vasii-Kolla C. împotriva sentinței civile nr.9428/28.06.2013 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul_ în contradictoriu cu intimatul C. A. cu domiciliul in ., nr. 365, jud. Timis.
Respinge solicitarea apelantei de acordare a cheltuielilor de judecată în apel. Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în apel de către intimat.
Definitiva.
Pronunțată în ședința publică de la 19.11.2013.
Președinte, A. I. | Judecător, D. J. | |
Grefier, N. D. |
Red. A.I
Tehnored. R.C.
Ex.4- 29.01.2014
Prima instanta – A. A. – Judecătoria Timișoara
| ← Exequator. Recunoaștere înscrisuri / hotarâri străine.... | Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 8429/2013. Tribunalul TIMIŞ → |
|---|
