Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 1296/2015. Tribunalul TIMIŞ

Tribunalul TIMIŞ - Sentințe și decizii civile / 2016

Decizia nr. 1296/2015 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 22-12-2015 în dosarul nr. 1296/2015

Cod ECLI ECLI:RO:TBTIM:2015:014._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL T.

SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR.1296 /A/22.12.2015

Ședința publică din data de 22.12.2015

PREȘEDINTE:D. J.

JUDECĂTOR: R. A.

GREFIER: T. A.

Pe rol fiind judecarea apelului declarat de apelanta pârâtă reclamant reconvențional A. C.-E. împotriva sc. nr._/18.12.2014 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr._ în contradictoriu cu intimatul reclamant B. V.-D., având ca obiect partaj bunuri comune/lichidarea regimului matrimonial.

Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 15.12.2015 când instanța din lipsă de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru termenul din 22.12.2015, încheierea de amânare a pronunțării făcând parte integrantă din prezenta decizie.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 06.11.2013 la Judecătoria Timișoara sub nr. _ /2014 reclamantul a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună sistarea stării de comunitate asupra imobilului înscris în CF nr._-C1-U5 Cărpiniș (nr. CF vechi 2495) având nr. top._/2/I constând în apartament nr. 1, situat în loc. Cărpiniș, ., nr. 28A parter, jud. T. prin atribuirea acestuia către reclamant în cotă de 1/1 fără obligarea la sultă, cu cheltuieli de judecată.

În fapt reclamantul a arătat că părțile s-au căsătorit în anul 2000, căsătoria fiind desfăcută prin sentința civilă nr. 6564/20.05.2013 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul cu nr._ rămasă definitivă și irevocabilă. Imobilul a fost dobândit în timpul căsătoriei printr-un contract de vânzare-cumpărare autentificat de BNP V. D. S. sub nr. 16/24.01.2006 însă reclamantul a arătat că a suportat singur prețul acestui imobil în cuantum de 14 384 lei, pârâta nerealizând venituri.

Reclamantul a arătat că a contractat un credit de nevoi personale cu aproximativ o săptămână înaintea încheierii contractului de vânzare-cumpărare acesta concretizându-se în contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 24 F/17.01.2006 cu BCR SA – Agenția Jimbolia în valoare de 24.500 lei, pe o perioadă de 10 ani. Acesta a arătat că prețul real al apartamentului a fost de 23 595 lei, în contract fiind stipulat un preț mai mic pentru a plăti impozite mai mici. La scurt timp după cumpărarea apartamentului pârâta a primit de la mama sa suma de 13 000 lei, bani care au fost folosiți pentru utilarea apartamentului. Reclamantul a arătat că în luna octombrie 2006 a plecat la muncă în străinătate în Luxembourg pentru a câștiga mai mulți bani. Reclamantul a arătat că după plecarea în străinătate a trimis lunar reclamantei sume cuprinse între 300 și 7100 euro pentru nevoile acesteia și a copilului minor al părților și pentru plata ratelor aferente împrumutului bancar. Creditul a fost rambursat integral anticipat la data de 14.09.2009 când acesta a achitat suma de_ lei.

În drept s-au invocat disp. art. 453, art. 979-995 C., art. 339, 355-359 C.Civ.

Pârâta nu a depus întâmpinare.

La data de 04.04.2014 pârâta a depus note scrise prin care a arătat instanței că este de acord cu partajarea bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei respectiv a imobilului înscris în CF nr._-C1-U5 Cărpiniș (nr. CF vechi 2495) având nr. top._/2/I constând în apartament nr. 1, situat în loc. Cărpiniș, ., nr. 28A parter, jud. T..

Pârâta a arătat instanței că părțile au avut o contribuție de 50% la dobândirea acestuia. Aceasta a arătat că imobilul a fost cumpărat din banii comuni câștigați de ambii soți, din creditele luate împreună și din ajutorul financiar acordat de părinții acesteia. Pârâta a arătat că a primit de la părinții săi suma de 25 000 lei pe care a folosit-o parțial la achitarea a două credite în sumă totală de 8000 lei. Pârâta a arătat că o parte a banilor primiți de la părinții săi a folosit-o la achiziționarea apartamentului pe lângă suma obținută din împrumutul bancar. Pârâta a arătat că la acea dată nu lucra întrucât avea grijă de gospodărie și de creșterea și educarea copilului minor al părților în vârstă de 3 ani.

La data de 04.04.2014 pârâta A. C.-E. a formulat o cerere de chemare în judecată înregistrată sub nr._/325/2014 pe rolul Judecătoriei Timișoara împotriva lui B. V.-D. prin care a solicitat instanței să dispună partajarea bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei, să constate că masa bunurilor comune se compune din imobilul înscris în CF nr._-C1-U5 Cărpiniș (nr. CF vechi 2495) având nr. top._/2/I constând în apartament nr. 1, situat în loc. Cărpiniș, ., nr. 28A parter, jud. T., să constate că părțile au avut o contribuție egală de 50% la dobândirea imobilului, să dispună sistarea stării de comunitate asupra bunului imobil menționat, să dispună intabularea în cartea funciară a imobilului în cotă de 50 % pentru fiecare parte, cu cheltuieli de judecată.

În drept s-au invocat disp. art. 979 și următ. C..

La data de 16.07.2014 B. V. D. a depus întâmpinare prin care a invocat excepția conexității cauzei solicitând conexarea acestui dosar la dosarul cu nr._ .

La termenul de judecată din data de 18.09.2014 instanța a admis excepția conexității formulate de B. V. D. prin întâmpinare și a conexat dosarul cu nr._/325/2014 la dosarul cu nr._ .

Prin sentința civilă nr._/18.12.2014, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr._, a fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul B. V.-D., în contradictoriu cu pârâta A. C..

S-a dispus sistarea stării de coproprietate asupra imobilului înscris în CF nr._-C1-U5 Cărpiniș (nr. CF vechi 2495) având nr. top._/2/I constând în apartament nr. 1, situat în loc. Cărpiniș, ., nr. 28A parter, jud. T. prin atribuirea acestuia către reclamantul B. V.-D. în cotă de 1/1 fără obligarea la sultă.

A fost admisă în parte cererea formulată de pârâta A. C..

A fost respinsă în rest cererea pârâtei A. C..

A fost obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 500 lei reprezentând parte din taxa judiciară de timbru.

Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut următoarele:

Reclamantul B. V. D. și pârâta A. C. E. s-au căsătorit la data de 24.02.2000. Prin sentința civilă nr. 6564/20.05.2013 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._ (f. 8-10) a fost desfăcută căsătoria încheiată între părți prin acord.

Divorțul produce efecte atât în ceea ce privește raporturile nepatrimoniale dintre soți, cât și în ceea ce privește raporturile patrimoniale dintre soți. Unul dintre efectele privitoare la raporturile patrimoniale dintre soți vizează încetarea regimului matrimonial dintre aceștia, cu consecința lichidării acestuia.

Astfel, potrivit art. 36 alin. (1) C.fam. „la desfacerea căsătoriei, bunurile comune se împart între soți potrivit învoielii acestora, iar dacă soții nu se învoiesc asupra împărțirii bunurilor comune va hotărî instanța judecătorească”. Așadar, în măsura în care soții nu se înțeleg asupra modului de împărțire a bunurilor comune, cea care va fi chemată să se pronunțe cu privire la acest aspect va fi instanța judecătorească.

Raportat la litigiul dedus judecății, bunurile cu privire la care părțile au solicitat ca instanța să se pronunțe sunt reprezentate de apartamentul compus dintr-o cameră și dependințe situat în Cărpiniș, ., nr. 28A, parter, . CF 2495 Cărpiniș nr. top_/2/I.

În ceea ce privește legea aplicabilă în vederea determinării calității de bun comun/propriu cu privire la apartament, instanța a constatat că, raportat la prevederile art. 33 coroborate cu prevederile art. 3 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, și la faptul că apartamentul a fost achiziționat la data de 24.01.2006, cu privire la apartament legea aplicabilă va fi Codul familiei. În acest sens, art. 3 coroborat cu art. 33 din Legea nr. 71/2011 consacră principiul neretroactivității legii civile noi ori de câte ori actul sau faptul juridic în temeiul căruia a fost dobândit bunul a intervenit înainte de . Noului Cod civil. Totodată, în ceea ce privește dispozițiile de drept material și procesual referitoare la partaj, instanța constată că acestea sunt cele prevăzute de art. 669-686 C.civ., respectiv art. 979-995 C.proc.civ., cererea de partaj fiind introdusă după . acestor acte normative.

În ceea ce privește apartamentul, ambele părți au solicitat să se constate că acesta este bun comun, dar fiecare a susținut o cotă de contribuție diferită. Potrivit reclamantului cota sa de contribuție cu privire la apartament este de 100%, în timp ce pârâta a susținut ca a avut o cotă de contribuție de 50%.

În ceea ce privește calitatea de bun comun, potrivit art. 30 C.fam. „bunurile dobândite în timpul căsătoriei, de oricare dintre soți, sunt, de la data dobândirii, bunuri comune ale soților. Orice convenție contrară este nulă. Calitatea de bun comun nu trebuie să fie dovedită”.

Referitor la apartament, instanța a constatat că imobilul în litigiu a fost achiziționat de către părți în calitate de bun comun la data de 24.01.2006, ulterior momentului încheierii căsătoriei ce a avut loc la data de 24.02.2000, astfel cum rezultă din extrasul de carte funciară de la f. 11. D. fiind faptul că nu este incident niciunul dintre cazurile prevăzute la art. 31 C.fam. potrivit cărora anumite bunuri dobândite în timpul căsătoriei pot fi calificate ca fiind bunuri proprii, iar prezumția de la art. 30 C.fam. nu a fost răsturnată, instanța a constatat că apartamentul situat în Cărpiniș, ., nr. 28A, parter, . CF 2495 Cărpiniș nr. top_/2/I, este bun comun al celor doi soți, părți în prezentul litigiu, făcând parte din masa partajabilă.

Referitor la constatarea cotelor de contribuție ale reclamantului și pârâtei la dobândirea apartamentului, trebuie remarcat, de la început, că bunurile dobândite de soți în timpul căsătoriei constituie patrimoniul comun al acestora și, prin natura lor, implică dreptul de proprietate în devălmășie, fără o determinare de la început a unei anumite cote pentru fiecare. C. de contribuție a soților este unică pentru totalitatea bunurilor care constituie patrimoniul comunitar supus partajului, pentru că dreptul de proprietate comună în devălmășie asupra bunurilor dobândite în timpul căsătoriei se caracterizează prin faptul că aparține, în mod nefracționat, titularilor codevălmași. Prin urmare această universalitate juridică, fiind considerată unică, determină, implicit, unicitatea cotelor părți aferente soților, în sarcina instanței rămânând doar atribuția de a stabili, în mod corect, în raport cu reala contribuție personală a soților, cote unice de ansamblu și nu diferențiate.

Dacă pentru bunurile dobândite de oricare dintre soți, în timpul căsătoriei lor, art. 30 C. fam. prevede o prezumție relativă de comunitate, în ceea ce privește cotele de contribuție la dobândirea bunurilor comune, C. fam. nu arată în mod expres cum trebuie să se facă împărțirea bunurilor comune, anume în părți egale sau în părți variabile.

Literatura juridică și practica judiciară au statuat în sensul potrivit căruia cota-parte ce se cuvine fiecăruia dintre soți din bunurile comune se stabilește în raport cu contribuția sa la dobândirea și conservarea bunurilor. De aceea, cotele-părți ale soților pot fi neegale, dacă aportul acestora la dobândirea bunurilor este diferit. Această inegalitate poate merge până la inexistența oricărui drept al unuia dintre soți asupra bunurilor comune, dacă se dovedește că acesta nu a avut nici o contribuție la dobândirea lor.

La stabilirea unor cote diferențiate de contribuție a soților la dobândirea tuturor bunurilor comune, se poate lua în considerare faptul că unul dintre soți a contribuit exclusiv sau majoritar la achiziționarea unui bun comun, ceea ce, într-adevăr, influențează cota unică a soților la dobândirea per ansamblu a bunurilor comune.

Contribuția soților la constituirea patrimoniului comun se stabilește în raport cu veniturile din muncă cu care fiecare a participat efectiv la dobândirea bunurilor. Prin urmare, deși veniturile din muncă ale soților sunt bunuri comune, ele servesc, totodată, pentru determinarea cotei-părți ce revine fiecăruia din totalitatea bunurilor comune. Diminuarea acestor venituri, ca urmare a efectuării unor cheltuieli în interes personal, este de natură să afecteze cota soțului respectiv asupra comunității de bunuri. Este firesc să se țină seama, la determinarea cotei-părți ce revine fiecărui soț din bunurile comune, de sumele provenite din veniturile din muncă cheltuite de către un soț în afara sarcinilor căsătoriei, deoarece cu aceste venituri nu s-a putut contribui la masa de bunuri comune.

Pe de altă parte, același efect determinant în stabilirea cotelor soților, îl are și activitatea soților desfășurată în gospodărie, motivat de faptul că asemenea activitate, ducând la realizarea unor economii sau la reducerea cheltuielilor gospodărești, constituie, indirect, o contribuție la dobândirea bunurilor. Contribuția soților la dobândirea bunurilor comune trebuie înțeleasă nu numai sub forma activităților direct producătoare de venituri, ci și prin munca depusă în cadrul gospodăriei, pentru că această activitate este de natură să constituie în mod indirect o contribuție la dobândirea bunurilor. Contribuția soțului, prin activitatea depusă în gospodărie, la dobândirea bunurilor comune este esențială în desfășurarea vieții ambilor soți. De asemenea, suma reprezentând datorie comună, lichidată numai de un soț trebuie avută în vedere la stabilirea unei cote diferențiate, cota acestui soț fiind superioară celei cuvenite celuilalt soț, proporțional cu obligația ce revenea acestuia de a contribui la restituirea sumei împrumutate ce profită ambilor.

Așa cum a statuat, în mod repetat, instanța supremă, cotele de contribuție ale soților la dobândirea bunului comun se analizează numai până la desfacerea căsătoriei în mod definitiv. Ceea ce foștii soți achită din surse proprii, după această dată, în contul datoriilor comune, le conferă un drept de creanță în limita părții din debit achitate de un soț pentru celălalt. Potrivit art. 39 alin. (1) C.fam., căsătoria este desfăcută din ziua când hotărârea prin care s-a pronunțat divorțul a rămas definitivă. În cazul de față, prin sentința civilă nr. 6564/20.05.2013 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._ (f. 8-10) a fost desfăcută căsătoria încheiată între părți prin acord.

Totodată, la stabilirea cotelor cuvenite fiecărui codevălmaș, trebuie să se țină seama și de faptul că, potrivit art. 29 C. fam. soții sunt obligați să contribuie la cheltuielile căsniciei, în raport cu mijloacele fiecăruia. Așadar, în speță, căsnicia reclamantului și a pârâtei nu a însemnat doar achiziționarea bunurilor comune în litigiu, ci a implicat și efectuarea unor astfel de cheltuieli, pentru asigurarea nevoilor de trai ale soților.

În ceea ce privește apartamentul bun comun al părților, instanța a constatat că aceasta a fost achiziționat la data de 24.01.2006 prin contractul de vânzare cumpărare autentificat de către BNP V. D. S. sub nr. 16/24.01.2006.

Martorii audiați în cauză B. C. și L. V. au arătat instanței modalitatea în care s-au făcut plățile în ceea ce privește achiziționarea apartamentului, cât și plata cheltuielilor de întreținere a acestuia. Cu privire la apartament, reclamantul a susținut că a avut o cota de contribuție de 100%. Pe de altă parte, pârâta a susținut ca a avut o cotă de contribuție 50%.

Un prim criteriu în determinarea cotei de contribuție ce va fi avut în vedere de instanță e reprezentat de veniturile din muncă realizate de fiecare dintre părți pe durata celor 13 ani cât au fost căsătoriți, din care în ultimii 7 ani au deținut în proprietate apartamentul în litigiu.

Martora B. C. a arătat că din anul 2006 este vecină cu părțile. Apartamentul din cauză a fost cumpărat în acel an de la dumneaei. Martora a cumpărat acel apartament cu un an în urmă de la altă familie, numită M., fără să încheie acte de vânzare cumpărare, astfel că atunci când părțile au cumpărat de la martoră actele s-au încheiat între aceștia și doamna M.. După ce martora s-a înțeles asupra prețului cu părțile, au mers împreună cu ei și cu părinții lui B. D. la BCR Jimbolia. Reclamantul a făcut creditul și martora crede că părinții au girat pentru el și își mai amintește martora că se lua venitul pe familie în calcul și la aceea vreme știe că doar D. ( nn reclamantul) lucra la Timișoara. „C. avea copil mic și nu știu dacă înainte a lucrat. „ Contractul de vânzare cumpărare între ei și M. s-a făcut la notar, D. și C. fiind căsătoriți atunci și prețul s-a plătit martorei. Suma a fost de 6500 EURO pe care martora sub prestare de jurământ declară instanței că i-a primit toți deodată. Martora nu cunoaște dacă era suma creditată sau alta decât aceea. După cumpărarea apartamentului martora a observat că au mai făcut îmbunătățiri în apartament. Știe că reclamantul a lucrat el la îmbunătățiri, el a făcut manopera. Pârâta se ocupa de gospodărie. Pentru că creditul era întins pe 10 ani și ar fi vrut să-l plătească mai repede, martora știe că reclamantul a plecat să lucreze în Luxemburg în mai puțin de un an. Martora cunoaște că acel credit pe care reclamantul l-a luat era pentru a plăti prețul apartamentului.

Martora nu știe dacă C. a primit bani de la rude sau de la părinți și nici nu știe dacă a avut ceva pus deoparte. Martora nu cunoaște dacă îmbunătățirile au fost făcute din bani comuni sau doar ai unora dintre ei. Martora cunoaște că C. locuiește și acum în acela apartament, copilul a fost și la mama ei la B.. ( fila 61 dosar).

Martorul L. V. este prieten cu reclamantul din 2002-2003. Cunoaște că acesta a luat un împrumut bancar în 2006 în valoare de_ lei cu care a achiziționat un apartament în localitatea Cărpiniș. Creditul a fost luat doar pe numele reclamantului și girat de părinții acestuia. La acea vreme pârâta nu avea nici un venit. Restituirea acestui credit a fost suportată exclusiv de către reclamant care la sfârșitul anului 2006 a plecat la muncă în Luxembourg de unde a trimis lunar bani soției sale, câte 700-800 de euro lunar pentru achitarea creditului și întreținerea familiei. Creditul a fost achitat acum aproximativ 3 ani. Reclamantul a suportat cheltuielile de impozit asupra apartamentului. Martorul nu cunoaște dacă soții au primit bani de la părinții pârâtei cu titlu de avans la contractarea acestui credit. Din spusele pârâtei știe că în perioada șederii reclamantului peste hotare și până în prezent îngrijirea minorului a fost asigurată de mama pârâtei, minorul fiind lăsat la locuința acesteia din localitatea B.. De gospodăria din Cărpiniș se ocupa pârâta întrucât locuia acolo și locuiește și în prezent. ( fila 63 dosar)

Martora PORCUȘOR L. este nașa de botez a copilului părților. Părțile au locuit inițial în Timișoara la părinții C., după care aceștia au vândut apartamentul în 2003 și au cumpărat în B. 2 apartamente unul pentru C. și unul pentru părinții ei. În 2005 C. a vândut apartamentul ei și a primit 180 000 lei. Diferența până la 250 000 lei a primit-o de la părinții săi și cu banii aceștia și creditul luat de soțul ei de la bancă soții au luat o locuință în Cărpiniș. De această gospodărie s-a ocupat C.. În prezent pârâta nu are o altă locuință. În acest timp pârâta nu a lucrat, s-a ocupat de copil și de casă. ( fila 68 dosar)

Raportat la această declarație convingerea instanței a fost formată în sensul că plata achiziției apartamentului a fost suportată integral de către reclamant, acesta preocupându-se și de achitarea ratelor de credit până la finalizarea acestuia în urmă cu 3 ani, reducând la jumătate perioada pentru care fusese contractat. Acest fapt nu este negat nici chiar de pârâtă, în interogatoriul său de la data 05.06.2014 prin răspunsurile nr. 4-7. Cât privește veniturile pârâtei atât martorii, cât și pârâta au arătat că aceasta nu a realizat venituri.

Cât privește sumele de bani declarate de pârâtă a le fi primit de la părinții săi, reclamantul nu contestă ajutorul financiar al părinților pârâtei, însă raportat la dovezile administrate în cauză destinația și cuantumul acestor sume de bani diferă în susținerea fiecărei părți. Astfel reclamantul a arătat că este vorba de o sumă de 7000 lei, pe care părțile i-au folosit la utilarea apartamentului, bunurile mobile nefiind parte a acțiunii de partaj, reclamantul neopunându-se la revendicarea acestora de către pârâtă. Pe de altă parte pârâta vorbește de suma de_ lei folosiți pentru achitarea unor credite preexistente achiziționării apartamentului în cuantum de 8000 lei, iar diferența pentru apartamentul în litigiu. Prin interogatoriul pârâtei, la întrebarea 8, 11, 15 aceasta a schimbat destinația acestor sume, arătând că au fost folosite pentru utilarea apartamentului. Prin audierea martorei Porcușor L. pârâta nu a reușit să dovedească contrariul celor afirmate de reclamant și anume că sumele de bani primite de pârâtă de la prinții si au folosit dotării apartamentului, acesta fiind și motivul pentru care reclamantul în considerarea acestui fapt nu are pretenții asupra bunurilor mobile.

În stabilirea cotei de contribuție a fiecăruia dintre soți, instanța a avut în vedere și activitatea foștilor soți desfășurată în gospodărie. Din conținutul materialului probator administrat în cauză instanța a reținut interesul pârâtei pentru îngrijirea apartamentului, însă în contextul în care minorul era crescut de bunica maternă (declarația martorei B. C. fila 61 și a martorului L. V. fila 63, răspunsul pârâtei la întrebarea 13 interogatoriu), iar reclamantul a plecat la scurt timp după contractarea creditului în străinătate la muncă (declarația martorului L. V. fila 63 dosar) activitatea în gospodărie ce ar putea echivala cu un venit a profitat doar pârâtei, soții neputând desfășura o activitate gospodărească comună în aceste condiții de depărtare a lor și a copilului.

Pentru aceste considerente instanța a apreciat întemeiată acțiunea reclamantului fiind astfel admisă și a dispus sistarea comunității de bunuri asupra imobilului situat în Cărpiniș, ., nr. 28A, parter, . CF 2495 Cărpiniș nr. top_/2/I, prin atribuirea către reclamant a acestuia în cotă de 1/1, fără obligare la sultă.

Pentru aceleași considerente a fost admisă parțial și cererea pârâtei de sistare a comunității de bunuri asupra aceluiași imobil și a fost respinsă în rest cererea acesteia.

A fost obligată în consecință pârâta la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în sumă de 500 lei, reprezentând parțial taxa judiciară de timbru.

Împotriva sentinței civile nr._/18.12.2014, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr._, la data de 16.04.2015, în temeiul prevederilor art. 466 și urm. Cod procedură civilă a formulat apel pârâta A. C.-E., solicitând admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței apelate, admiterea în întregime a cererii reconvenționale în sensul de a constata că părțile am avut fiecare o contribuție egală de 50% la dobândirea imobilului care face obiectul partajului și de a dispune întabularea în cartea funciară a imobilului, a cotelor fiecărei părți de 50% din dreptul de proprietate cu titlu sistare comunitate bunuri - obligarea reclamantului pârât reconvențional la plata cheltuielilor de judecată.

Așa cum a arătat prin cererea reconvențională și întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, este de acord cu partajarea bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei, respectiv a imobilului înscris în C.F. nr._-C1-U5 Cărpiniș nr. top._/2/1 constând în apartament cu 1 cameră situat administrativ în corn. Cărpiniș .. 1 jud. T..

Pe parcursul căsătoriei ambii soți au contribuit la dobândirea acestui imobil, în care s-au gospodărit împreună și în care l-au crescut pe fiul părților până în momentul în care reclamantul a plecat în străinătate la muncă pentru a spori bunăstarea familiei.

Este adevărat faptul că pârâta apelantă nu a avut un loc de muncă stabil din care să justifice contribuția sa la dobândirea acestui imobil, însă așa cum a arătat în cererea reconvențională, a avut diferite slujbe sezoniere și uneori casnice din care a produs suficienți bani pentru întreținerea sa și a familiei.

Acest aspect a fost confirmat de martorii propuși în apărare.

Din reanalizarea probatoriului administrat, s-a solicitat a se aprecia că a avut fiecare o contribuție egală de 50% la dobândirea imobilului, egală cu cea a fostului sot.

Așa cum a arătat, apelanta pârâtă a fost căsătorită cu pârâtul din anul 2000 până în anul 2013 când au divorțat prin Sentința civilă nr.6564/20.05.2013 pronunțată de Judecătoria Timișoara.

Din căsătorie a rezultat un copil minor B. R. M. în prezent în vârstă de 12 ani. Prin sentința de divorț din data de 20.05.2013 minorul i-a fost încredințat și locuința acestuia a fost stabilită de asemenea la locuința sa.

In timpul căsătoriei a dobândit imobilul constând în apartament cu 1 cameră situat administrativ în corn. Cărpiniș .. 1 jud. T..

Acesta apartament a fost achiziționat din bani comuni câștigați de ambii soți, din creditele luate împreună precum și din ajutorul financiar acordat de părinții săi din suma obținută pe apartamentul pe care l-au vândut aceștia din loc. Dodeni jud. N..

Astfel, în luna noiembrie a anului 2005 părinții săi A. C. și A. G. au vândut un apartament cu două camere în loc. Dodeni jud. N. cu suma de 30.000 lei.

Din suma de bani obținută prin vânzarea imobilului i-a trimis suma de 25.000 lei pe care a folosit-o parțial la achitarea a două credite deschise anterior vânzării apartamentului în sumă totală de 8.000 lei.

A achitat aceste credite integral pentru a beneficia de un împrumut bancar, respectiv a contractat și un nou credit la bancă pentru a avea suficienți bani pentru achiziționarea apartamentului din litigiu.

In luna ianuarie a anului 2006, după două luni de la vânzarea apartamentului părinților săi, a achiziționat apartamentul din litigiu.

Pentru achiziționarea acestuia a folosit suma de bani primită de la părinți și pe care a solicitat instanței de control judiciar să o considere contribuția sa la dobândirea imobilului, la care a adăugat diferența de bani obținută ca urmare a contractării unui nou credit.

Este adevărat faptul că la acea dată nu avea un loc de muncă și creditul a fost contractat pe numele soțului, însă pârâta se ocupa de gospodărie și de educația copului minor care la acea dată avea aproape 3 ani.

Din suma de bani primită de pârâtă de la părinți, a achitat avansul pentru achiziționarea apartamentului, iar cu diferența de bani a mobilat și utilat apartamentul care face obiectul litigiului.

În timpul căsătoriei, a prestat muncă în gospodărie și a vegheat la creșterea și educarea fiului minor deși ocazional își găsea loc de muncă.

A mai solicitat instanței a se aprecia că, cotele de contribuție la dobândirea bunului comun se determină în funcție de aportul de ordin material la achiziționarea bunurilor comune -indicate de nivelul veniturilor fiecăruia dintre soți, dar și pentru conservarea acestora, precum și munca prestată în gospodărie și cea depusă pentru creșterea copiilor.

Munca femeii în gospodărie și pentru creșterea și educarea copiilor constituie o componentă a contribuției la dobândirea bunurilor comune, urmând a fi apreciată în ansamblul probelor administrate pentru aportul fiecărui soț.

Este adevărat faptul că fiul a locuit la bunica maternă, însă numai din considerente de sănătate, întrucât suferă de boli respiratorii datorită umezelii și igrasiei din apartamentul din Cărpiniș. Acesta este motivul pentru care uneori a fost împreună cu acesta la mama sa în localitatea B. pentru că așa a recomandat medicul, să respire aer de munte pentru a se însănătoși.

Deși reclamanta a realizat și venituri în muncă, iar munca în gospodărie și creșterea minorului, muncă deloc neglijabilă, crește considerabil cota reclamantei, echivalând-o, cu cea a pârâtului, chiar dacă am realizat venituri mai mici.

Având în vedere aceste aspecte, faptul că a primit o sumă considerabilă de bani de părinți pentru plata avansului la prețul apartamentului și pentru mobilarea și utilarea acestuia, precum și pentru faptul că a avut venituri din muncă în mod semipermanent, dar în tot acest timp a prestat muncă în gospodărie și pentru creșterea și educarea copilului minor, s-a solicitat instanței a se constata că părțile au avut o contribuție egală de 50% la dobândirea imobilului din care se compune masa comunității de bunuri.

Nu în ultimul rând s-a solicitat a se avea în vedere faptul că apelanta nu are o altă locuință în care să locuiască cu fiul său, în condițiile în care s-a stabilit prin sentința de divorț că minorul are stabilită locuința la mama sa, și prin atribuirea în întregime a apartamentului fostului soț ar rămâne efectiv fără o locuință.

Având în vedere faptul că instanța de fond a făcut o apreciere greșită a probei testimoniale administrată cu cei trei martori și pentru echivalență de probe s-a solicitat încuviințarea administrării în apel administrarea probei testimoniale cu martorii B. I. domiciliată în Cărpiniș . jud. T. și P. A. domiciliată în Cărpiniș . jud. T. pentru a confirma argumentele invocate în apel.

Pentru motivele arătate, s-a solicitat admiterea apelului așa cum a fost formulat cu obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, apelul a fost întemeiat pe disp. art. 466 și urm. Cod procedură civilă.

Reclamantul intimat B. V. D. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca nefondat și menținerea hotărârii primei instanțe ca legală și temeinică.

Intimatul a considerat că sentința civilă nr._/18.12.2014 pronunțată în dosarul de mai sus de Judecătoria Timișoara este legală și temeinică în ce privește critici le aduse de apelantă, acestea fiind practic identice eu cele susținute în primă instanță.

Instanța de fond a admis în mod corect acțiunea formulată de acesta, având în vedere probele administrate în cauză, constatând că „plata achiziției apartamentului a fost suportată integral de către reclamant, acesta preocupându-se și de achitarea ratelor de credit până la finalizarea acestuia" (pag. 6. par. 2 hot.).

Din probatoriul administrat în cauză a rezultat astfel că contribuția sa la dobândirea imobilului în litigiu este de 100%. având în vedere că pentru achiziția acestuia are contractat un credit ce a fost rambursat exclusiv din veniturile obținute în Luxembourg, pârâta, așa cum au relatat martorii și însuși aceasta a recunoscut la interogatoriu, nelucrând niciodată și neobținând venituri proprii.

Astfel, susținerea pârâtei potrivit căreia ar fi avut o contribuție egală la dobândirea acestui bun este nereală și nedovedită, neputând fi reținută.

Munca pretins a fi fost prestată de către pârâtă în gospodărie nu poate reprezenta o contribuție de 50% la dobândirea imobilului, câtă vreme aceasta nu a dovedit în ce a constat efectiv această muncă ce ar fi trebuit prestată în sprijinul și susținerea familiei, simplele afirmații ale martorilor că pârâta s-a ocupat de gospodărie neputând conduce la concluzia că imobilul ar fi fost mai bine conservat sau i-ar li sporit în vreun fel valoarea.

In plus, instanța de fond a observat în mod justificat că „activitatea în gospodărie (a pârâtei) ce ar putea echivala cu un venit a profitat doar pârâtei, soții neputând desfășura o activitate gospodărească comună în aceste condiții de depărtare a lor si a copilului".

In concluzie, nu a existat un aport de ordin material sau echivalat de muncă în gospodărie din partea pârâtei la dobândirea imobilului, iar presupusa muncă a pârâtei în gospodărie în condițiile în care reclamantul a fost plecat în străinătate iar minorul s-a aflat în grija bunicii materne, reclamantul fiind cel care trimitea lunar sume de bani cuprinse între 700-800 Euro pentru achitarea creditului și întreținerea familiei, nu poate echivala cota pârâtei cu cea a reclamantului, mai ales că pârâta nu a realizat vreun venit din muncă.

In plus, s-a solicitat a se observa și atitudinea nesinceră a apelantei-pârâte, care s-a contrazis în mai multe rânduri, afirmând că banii primiți de la părinții acesteia au fost folosiți pentru achiziționarea apartamentului, pentru ca prin răspunsul la întrebările nr. 8, 11 și 15 din interogatoriu să recunoască faptul că cu acei bani s-au achiziționat bunuri mobile necesare pentru mobilarea și utilarea apartamentului.

De asemenea, pârâta a susținut din nou că apartamentul ar fi fost achiziționat „din bani comuni câștigați de ambii soți" și că de fapt aceasta ar fi avut diferite slujbe sezoniere și casnice, realizând astfel venituri din muncă, la interogatoriu recunoscând însă că nu a fost încadrată în muncă (cf. răspuns întrebarea nr. 7). lucru confirmat și de martorii audiați.

O altă afirmație contradictorie este și cea referitoare la pretinsul avans, indicat de pârâtă ca fiind de 5000 Euro (cf. răspuns întrebarea nr. 3 interogatoriu), susținut a fi fost plătit pentru achiziționarea apartamentului „din sumei de bani primită de mine (de pârâtă) de la părinții mei" (a se vedea pag. 2, par. antepenultim din apelul pârâtei), avans inexistent potrivit declarației martorei B. C., întrucât prețul apartamentului a fost achitat integral la data semnării contractului de vânzare-cumpărare, contract care de altfel nici cu conține vreo mențiune cu privire la achitarea vreunui avans.

Reclamantul nici nu a negat faptul că pârâta a primit de la părinții săi o sumă de bani. însă după cum a recunoscut în cadrul interogatoriului, această sumă a fost folosită pentru achiziționarea de bunuri mobile pentru mobilarea și utilarea apartamentului, pârâta indicând 3000-4000 Euro (adică 11.000-14.000 lei la data dobândirii imobilului), astfel că „avansul" nu putea fi achitat din acești bani și să mai și rămână o diferență pentru mobilarea și utilarea apartamentului.

In ceea ce privește susținerile martorei Porcușor L. referitoare la un apartament vândut în 2005 de pârâtă în loc. B. cu suma de 180.000 lei. s-a solicitat a fi înlăturate, întrucât art. 309 alin. 2 și 3 Cod proc. civ. interzice dovedirea cu martori a actelor juridice cu valoare de 250 lei și a actelor pentru validitatea cărora legea cere forma scrisă (forma autentică fiind obligatorie în cazul înstrăinării unui imobil), iar cu privire la prețul primii de părinții pârâtei pentru un apartament vândut acesta este de 7.000 lei, astfel cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare atașat de pârâtă întâmpinării, martora arătând că „diferența până la 250.0(10 lei (sau 250 milioane lei vechi, martora fiind în totală eroare cu privire la valoarea banilor) a primit-o de la părinții săi".

În plus, această declarație este contrazisă de răspunsurile date de pârâtă la interogatoriu, acesta fiind motivul pentru care pârâta a solicitat audierea unor noi martori în apel, care nu au fost ceruți la fond deși pârâta avea posibilitatea să îi propună, solicitare pe care reclamantul a solicitat instanței de control judiciar a fi respinsă.

Rezultă așadar, conform probelor administrate, că pârâta a primit de la părinții săi suma de 7.000 lei obținută din vânzarea unui apartament, bani care au fost folosiți pentru achiziționarea de bunuri mobile pentru mobilarea și utilarea apartamentului în litigiu.

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe prevederile art. 205-208. art. 309 alin. 2 și 3. art. 453. art. 466 și urm. Cod proc. civ.

Analizând apelul prin prisma motivelor formulate precum și raportat la prevederile art. 466-480 C.pr.civ. instanța îl va admite ca fiind întemeiat având în vedere următoarele considerente:

Prima instanța a stabilit corect pe baza probatoriului administrat calitatea de bun comun al imobilului înscris în în CF nr._-C1-U5 Cărpiniș (nr. CF vechi 2495) având nr. top._/2/I constând în apartament nr. 1, situat în loc. Cărpiniș, ., nr. 28A parter, jud. T., calitatea determinată de achiziționarea acestui bun sub durata căsătoriei părților.

Critica adusă de pârâta din cererea principală și respectiv reclamanta din cererea conexată A. C.-E. privind constatarea aportului exclusiv al reclamantului la achiziționarea bunului supus partajului a fost găsită ca fiind fondată.

Aceasta pentru că deși probele testimoniale și cu interogatoriul au relevat faptul că doar reclamantul a obținut venituri din muncă, prima instanța a ignorat faptul că pârâta a fost ceea în grija exclusivă a căreia a rămas copilul rezultat din căsătoria părților, reclamantul fiind plecat la muncă în străinătate astfel cum a declarat atât martora PORCUȘOR L. audiată în primul ciclu procesual (fila 67), cât și martora P. A. audiată în apel, astfel că această activitate precum și cea prestată pentru întreținerea gospodăriei comune reprezentând sarcini comune ale căsătoriei constituie tot o modalitate de contribuție ce trebuie avută în vedere la determinarea aportului fiecărei părți la dobândirea bunului în cauză.

Faptul că minorul a fost lăsat anumite perioade de timp și în grija bunicilor materni nu este de natură a diminua aportul pârâtei reclamante din acțiunea conexată, ci se consideră că aceasta s-a realizat de către bunicii materni tot în considerarea obligației pe care o avea fiica lor.

Nu a putut fi primită însă pretenția pârâtei reclamantă din acțiunea conexă de a fi avut o contribuție egală la achiziționarea bunului câtă vreme din probatoriul administrat rezultă că doar reclamantul a obținut venituri din muncă și că ratele aferente creditului contractat pentru cumpărarea imobilului au fost achitate din bani primiți de acesta, iar în privința sumelor de bani pe care pârâta a susținut că ia primit de la părinți săi ca urmare a înstrăinării unui apartament nu s-a putut stabilit cu certitudine că au putut fi utilizați pentru achiziționarea prețului apartamentului, unii martori declarând că au fost folosiți pentru restituirea unui alt credit, iar alții pentru achiziționarea unor bunuri mobile.

Apreciind așadar că și pârâta reclamantă din acțiunea conexată a avut un aport la dobândirea imobilului din litigiu, prin aceea că minorul și gospodăria au rămas în grija sa exclusivă, tribunalul va stabili contribuția acesteia la achiziționarea bunului la nivelul cotei de 25 % iar a reclamantului la nivelul contribuției de 75%.

În privința atribuirii imobilului va fi păstrată hotărârea primei instanțe, fiind menținută dispoziția privitoarea la atribuirea către reclamant a bunului raportat la împrejurarea că deși pârâta susține că nu deține altă locuință și locuința minorului a fost stabilită la aceasta nu a investit instanța cu nici o cererea de atribuire a bunului.

Ca o consecință a atribuirii imobilului către reclamant în temeiul disp. art. 984 alin. C.pr.civ. va fi obligat la plata unei sulte către pârâtă în cuantum de 4833 lei, reprezentând echivalentul cotei acesteia de proprietate.

Raportat la cele ce preced apelul pârâtul se constată a fi întemeiat și în baza disp. art. 480 alin. 2 C.pr.civ. va fi admis apelul, va fi schimbată în parte hotărârea atacată în modul arătat mai sus.

Se va face aplicația dispozițiilor art. 453 alin. 2 C.pr.civ. și va fi obligat reclamantul intimat la plata sumei de 208,25 lei, reprezentant taxă judiciară de timbru proporțional cu pretențiile admise.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite apelului declarat de apelanta pârâtă reclamant din acțiunea conexată A. C.-E., cu domiciliul ales în Timișoara, ., . împotriva sc. nr._/18.12.2014 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr._ în contradictoriu cu reclamantul intimatul B. V.-D., cu domiciliul ales în la C.. Av. P. R. M., în Timișoara, .. 1, ..

Schimbă în parte hotărârea atacată în sensul că:

Admite în parte cererea formulată de reclamantul B. V.-D. împotriva pârâtei A. C.-E..

Constată că părțile au dobândit sub durata căsătoriei imobilul înscris în CF nr._-C1-U5 Cărpiniș (nr. CF vechi 2495) având nr. top._/2/I constând în apartament nr. 1, situat în loc. Cărpiniș, ., nr. 28A parter, jud. T., în valoare de 19.335 lei în cotă de 75 % reclamantul B. V.-D. și 25 % pârâta reclamantă din cererea conexă A. C.-E..

Obligă reclamantul B. V.-D. la plata unei sulte către pârâta reclamantă din cererea conexă A. C.-E. în sumă de 4833 lei.

Păstrează în rest dispozițiile hotărârii atacate.

Obligă reclamantul B. V.-D. la plata către pârâta reclamantă din cererea conexă A. C.-E. a cheltuielilor parțiale de judecată în sumă de 208,25 lei.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 22.12.2015.

Președinte,

D. J.

Judecător,

R. A.

Grefier,

A. T.

Red.D.J./24.02.2016

Tehnored.TA./

ex. – 4

Prima instanță:

Judecător: E. L. B.

Tribunalul T..

Secția I CIVILĂ

HOT. DOSAR NR._

Admite apelului declarat de apelanta pârâtă reclamant din acțiunea conexată A. C.-E. împotriva sc. nr._/18.12.2014 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr._ în contradictoriu cu reclamantul intimatul B. V.-D..