Curatelă. Decizia nr. 233/2013. Tribunalul TULCEA

Decizia nr. 233/2013 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 27-03-2013 în dosarul nr. 893/88/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL TULCEA

SECȚIA CIVILĂ

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE CIVILĂ Nr. 233/2013

Ședința publică de la 27 Martie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE: C. B.

JUDECĂTOR: E. B.

JUDECĂTOR: V. A.

GREFIER: L. R.

Pe rol judecarea recursului civil formulat de recurenta reclamantă CONDRAȘOV G. cu domiciliul în Tulcea, ..3, ., ., împotriva încheierii din 21.01.2013 pronunțată de Judecătoria Tulcea, în contradictoriu cu intimata pârâtă CONDRAȘOV G. cu domiciliul în Tulcea, ..4, jud.Tulcea, având ca obiect curatelă.

Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din 13 martie 2013, susținerile părților prezente au fost consemnate în încheierea din acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când având nevoie de timp pentru a delibera instanța a amânat pronunțarea la data de 20 martie 2013 și la această dată, când a pronunțat următoarea hotărâre.

INSTANȚA

Asupra recursului civil de față,

Prin cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei Tulcea sub nr._, numita Condrașov G. a solicitat eliberarea unei dispoziții de curatela pentru Condrașov G., pentru ca aceasta sa fie împuternicită să o reprezinte pe mama sa la ridicarea ajutorului social de la Direcția de Asistenta si Protecție Sociala Tulcea.

În motivarea cererii, petenta a arătat că numita Condrașov G. este o persoană cu dizabilități astfel încât se impunea numirea sa ca și curator în vederea ridicării ajutorului social de la Direcția de Asistenta si Protecție Sociala Tulcea.

La cerere a fost anexata copia cărții de identitate a petentei și a mamei sale care suferă de handicap grav și pentru care solicită instituirea curatelei, precum și certificatul de încadrare in grad de handicap grav nr. 4706/08.10.2012.

La termenul de judecata din data de 12.12.2012, pârâta Condrașov G., nu a putut răspunde la întrebările instanței referitoare la vârsta care o are sau tara în care locuiește si nu a înțeles nici solicitările instanței cu privire la obiectul cererii de chemare în judecată.

Față de faptul că instanța nu a putut comunica cu parata, fiind serioase dubii cu privire la discernământul acesteia, i s-a pus in vedere reclamantei sa precizeze daca insista in cererea privind instituirea curatelei sau daca solicita punerea sub interdicție a pârâtei.

La termenul de judecata din data de 09.01.2013, reclamanta a precizat ca insista in cererea privind instituirea curatelei fata de mama sa.

Prin Incheierea din 21 ianuarie 2013 pronunțată de Judecătoria Tulcea s-a respins cererea formulata de reclamanta Condrașov G. cu domiciliul in Tulcea, ., ., ap. 5, . cu pârâta CONDRAȘOV G., cu domiciliul in Tulcea, ..4, jud. Tulcea.

S-a dispus afișarea prezentei încheieri la sediul Judecătoriei Tulcea și la sediul Primăriei Tulcea.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Din certificat de încadrare în grad de handicap grav nr. 5623/19.12.2011 rezultă într-adevăr că numita Condrașov G. suferă de o deficiență funcțională gravă cu asistent personal, fiind încadrată în gradul de handicap grav.

Potrivit art. 178 alin. 1 lit. a, „în afară de cazurile prevăzute de lege, instanța de tutelă poate institui curatela dacă, din cauza bătrâneții, a bolii sau a unei infirmități fizice, o persoană, deși capabilă, nu poate, personal, să își administreze bunurile sau să își apere interesele în condiții corespunzătoare și, din motive temeinice, nu își poate numi un reprezentant sau un administrator”.

Din analiza textului de lege rezulta faptul ca instanța de tutela poate institui curatela doar fata de o persoana capabila.

Potrivit art. 182 alin. 2 cod civil „curatela nu se poate institui decât cu consimțământul celui reprezentat, în afară de cazurile în care consimțământul nu poate fi dat”.

In cauza de fata se constata ca exista serioase dubii cu privire la discernamantul paratei care nu si-a putut manifesta consimtamantul cu privire la institurea curatelei asupra sa.

Reclamanta nu a inteles sa solicite punerea sub interdictie a paratei chiar daca cunostea si era constienta de starea de sanatate a batranei.

Avand in vedere faptul ca instanta nu a putut sa ia act de consimtamantul paratei cu privire la instituirii curatelei, dispozitie imperativa pentru instanta de judecata, urmează ca cererea formulata de numita Condrasov G. sa fie respinsa ca nefondata.

Impotriva acestei încheieri, în termen legal, a formulat recurs reclamanta Condrașov G., solicitând modificarea acestea în sensul admiterii cererii și instituirii măsurii solicitate cu privire la pârâta Condrașov G., pentru a asigura reprezentarea acesteia în vederea ridicării ajutorului social.

S-a solicitat totodată obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

S-a susținut de recurentă că, încheierea este nelegală întrucât în conformitate cu prevederile art. 182 alin. 2 Cod civil, curatela nu poate fi instituită decât cu consimțământul celui reprezentat, în afară de cazurile în care consimțământul nu poate fi dat.

S-a susținut că acest text are în vedere și situația în care din orice motive, personal, cu privire la care urmează a se institui curatela nu este în stare să-și manifeste voința.

In consecință, faptul că există dubii ale instanței cu privire la discernământul pârâtei, nu este suficient pentru a justifica respingerea cererii, dacă sunt îndeplinite cerințele impuse de art. 178 alin. 1 lit. a).

S-a mai susținut că, această lipsă de discernământ nu rezultă din actele dosarului și nu ar putea fi stabilite decât prin intermediul unei expertize medico- legale până la acel moment persoana trebuie a fi prezumată.

Examinând încheierea atacată, în raport de motivul de nelegalitate invocat, tribunalul consideră că recursul este nefondat.

In speță, reclamanta Condrașov G. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie numită în calitate de curator al pârâtei Condrașov G., care este o persoană cu dizabilități, pentru a putea ridica în numele și pentru aceasta indemnizația de handicap.

Din înscrisurile depuse a rezultat că pârâta Condrașov G. suferă de handicap grav, fiind încadrată astfel în baza Certificatului nr. 4706 din 8 octombrie 2012 eliberat de Comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap din cadrul Consiliului Județean Tulcea, fiind mama reclamantei. Dispozițiile art. 178 alin. 1 lit. a) Cod civil stabilesc că instanța de tutelă poate institui curatela dacă, din cauza bătrâneții, a bolii sau unei infirmități fizice o persoană deși capabilă, nu poate personal să-și administreze bunurile sau să își apere interesele‚ în condiții corespunzătoare, și, din motive temeinice, nu își poate numi un reprezentant sau un administrator.

Prin urmare, curatela nu se poate institui decât față de o persoană capabilă și numai cu consimțământul celui reprezentat, așa cum stabilesc dispozițiile art. 182 alin. 2 Cod civil.

Teza a II-a a acestui din urmă text, se referă la situațiile în care consimțământul nu poate fi dat, însă altele decât acelea legate de discernământul persoanei față de care urmează să se instituie tutela, ori în speță, s-a dovedit că pârâta nu a înțeles care este obiectul cererii de chemare în judecată, și nici nu și-a putut manifesta în aceste condiții consimțământul cu privire la instituirea curatelei asupra sa.

Intrucât disp. art. 182 alin. 2 Cod civil stabilesc în mod imperativ ca o condiție pentru instituirea curatelei să existe consimțământul celui reprezentat, în mod legal instanța a apreciat că cererea formulată este nefondată, cu atât mai mult cu cât reclamanta avea posibilitatea de a solicita în situația dată luarea unei alte măsuri în ceea ce privește pe pârâtă, respectiv punerea sub interdicție, însă nu a dorit acest lucru.

Așa fiind instanța apreciază că încheierea atacată a fost dată cu respectarea dispozițiilor legale astfel încât recursul formulat va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul civil formulat de recurenta-reclamantă CONDRAȘOV G., cu domiciliul în Tulcea, .. 3, ., ., jud. Tulcea, împotriva Incheierii din 21.01.2013 pronunțată de Judecătoria Tulcea, în contradictoriu cu intimata pârâtă CONDRAȘOV G. cu domiciliul în Tulcea, .. 4, jud. Tulcea, având ca obiect curatelă, ca nefondat.

Menține hotărârea atacată ca fiind temeinică și legală.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 27 martie 2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,

C. B. E. B. L. R.

V. A.

15.04.2013

Red.jud.VA

Tehnored. DS/ex. 2

15.04.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Curatelă. Decizia nr. 233/2013. Tribunalul TULCEA