Contestaţie la executare. Decizia nr. 3/2015. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3/2015 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 08-01-2015 în dosarul nr. 3918/327/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA CIVILĂ DE C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE CIVILĂ Nr. 3/2015
Ședința publică de la 08 Ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: C. D. A.
JUDECĂTOR: S. G.
Grefier: L. R.
Pe rol judecarea apelului civil formulat de apelantul M. T. PRIN PRIMAR - SERVICIUL IMPOZITE ȘI TAXE cu sediul în T., ., nr.2A, jud.T., împotriva sentinței civile nr.2673/09.10.2014 pronunțată de Judecătoria T., în contradictoriu cu intimații contestatori M. Ș. și M. I., ambii cu domiciliul procesual ales la Av.M. G. în T., ., ., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședință se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că apelul este tardiv formulat, motivat și scutit de plata taxei judiciare de timbru, precum și că, în cauză s-a depus întâmpinare și se solicită judecata chiar și în lipsă, după care:
Văzând că nu sunt motive de amânare, instanța constată dosarul în stare de judecată și reține cauza pentru deliberare și pronunțare asupra excepției tardivității apelului.
Deliberând, instanța repune cauza pe rol.
Apelată fiind cauza la sfârșitul ședinței, se constată lipsa părților.
Instanța respinge excepția tardivității apelului întrucât din verificări a rezultat că acesta a fost promovat în termenul de 30 zile prevăzut de lege în raport de obiectul acțiunii și constatând dosarul în stare de judecată, reține cauza pentru deliberare și pronunțare.
INSTANȚA
Asupra apelului civil analizat:
La data de 10.06.2014 s-a înregistrat pe Judecătoriei T. sub nr._ /2004 contestația la executare formulată de către contestatorii M. Ș. și M. I. în contradictoriu cu intimata creditoare M. T., PRIN PRIMAR - SERVICIUL IMPOZITE ȘI TAXE prin care solicită anularea procesului verbal de sechestru din 28.03.2014 efectuat în dosarul de executare nr._/23.10.2013 al M. T., PRIN PRIMAR-SERVICIUL IMPOZITE ȘI TAXE.
Intimatul M. T., PRIN PRIMAR-SERVICIUL IMPOZITE ȘI TAXE a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației la executare ca neîntemeiată.
Soluționând cauza, prin sentința civilă nr.2673 din 09 octombrie 2014 instanța a admis contestația la executare formulată de contestatorii M. Ș. și M. I. în contradictoriu cu intimatul M. T., PRIN PRIMAR-SERVICIUL IMPOZITE ȘI TAXE.
Pe cale de consecință, a anulat procesul verbal de sechestru din 28.03.2014 efectuat în dosarul de executare nr._/23.10.2013 al M. T. PRIN PRIMAR - SERVICIUL IMPOZITE ȘI TAXE.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că în dosarul de executare nr._/23.10.2013 al M. T., PRIN PRIMAR-SERVICIUL IMPOZITE ȘI TAXE s-a început executarea silită împotriva debitorilor M. Ș. și M. I. în vederea recuperării unei creanțe totale de 17.700 lei constând în impozit clădiri, taxa teren, impozit teren, amenzi circulație, amenzi ANAF, taxa habitat, creanțe din insolvență, cheltuieli executare silita datorate de către debitori atât în comun, cât si individual.
În cadrul acestei executări, creditorul M. T., PRIN PRIMAR-SERVICIUL IMPOZITE ȘI TAXE a instituit un sechestru asupra unui imobil situat în mun. T., ., .. 21, mun. T. în suprafață de 47, 13 mp, iar în procesul verbal de sechestru din 28.03.2014 s-a consemnat că acest imobil aparține debitorilor, însă, potrivit art. 154 din C..pr.fiscală, rezultă cu claritate că pentru o datorie personală a debitorului nu se pot face acte de executare asupra unui imobil în integralitatea sa și care se află în proprietatea comună a debitorului cu o altă persoană, astfel încât creditorul trebuie fie să urmărească cota parte determinată din bunul comun, fie, după partajarea bunului comun, să urmărească bunul atribuit debitorului la partaj, ori sulta obținută de acesta.
În cauza de față a fost instituit un sechestru asupra unui bun comun al debitorilor M. Ș. și M. I. fără ca în procesul verbal de sechestru să se menționeze faptul că acesta se află în proprietate comună, iar creanțele care apar în procesul verbal nu sunt individualizate, astfel încât nu rezulta care sunt datorii comune pentru care se pot face acte de executare asupra imobilului bun comun si care sunt creanțe personale pentru care nu se poate urmări bunul în integralitatea lui.
Astfel este posibil ca urmărirea silită să își urmeze cursul, iar bunul comun să fie scos la licitație si vândut în integralitatea sa și pentru datorii personale ale debitorilor.
A mai reținut instanța de fond că în materie fiscală se poate face executarea silită asupra spațiului minim de locuit de debitor și familia sa, stabilit în conformitate cu normele legale în vigoare, legea fiscală instituind insesizabilitatea spatiului minim de locuit al debitorului persoana fizică și a familiei sale, spațiu ce se determina potrivit anexei I din Legea nr. 114/ 1996.
S-a mai reținut de către prima instanță că cei doi contestatori dețin un imobilul situat în mun. T., ., . în suprafață de 47, 13 mp, iar potrivit textului precizat, suprafața minimă de locuit în cazul pendinte este de 52 mp suprafață utila, astfel încât sunt îndeplinite cerințele art. 154 alin. 3 din OG nr. 92/ 2003, imobilul care face obiectul prezentei cauze nu poate fi obiect al executării silite.
Cu privire la celelalte acte de executare efectuate anterior emiterii acestui proces verbal instanța de fond a constatat că sunt valabile deoarece nu s-au invocat motive de nulitate a acestor acte anterioare și nici din oficiu instanța nu a constatat motive de nulitate absolută.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat apel M. T. PRIN PRIMAR - SERVICIUL IMPOZITE ȘI TAXE.
În motivarea apelului, se arată că motivele invocate de contestatori în cererea introductivă nu determină nulitatea actului de executare, aspect ignorat întru totul de instanța competentă cu judecarea fondului.
Cu privire la primul motiv deanulare invocat, respectiv nelegalitatea procesului-verbal de sechestru, având în vedere faptul că obiectul acestuia îl reprezintă bunul comun al soților, apelanta solicită a se observa că acesta nu este de natură să conducă la anularea executării silite declanșată în această modalitate.
Învederează apelanta că este adevărat că sechestrul s-a instituit asupra unui bun comun, dar și obligațiile fiscale sunt înregistrate în evidența analitică pe plătitori la rolul nominal comun al soților, potrivit pct. 229 și pct.230 din Normele metodologice de aplicare ale Codului fiscal, aprobate prin H.G. nr.44/2004.
Sub un alt aspect, ținând seama că se solicită a se face dovada că sumele menționate în procesul-verbal sunt datorate, apelanta solicită a se observa că se contestă chiar titlul executoriu care a stat la baza întocmirii procesului-verbal de sechestru, fiind incidente, în speță, dispozițiile art. 172 alin. 3 din Codul de procedură fiscală.
În ceea ce privește limitele criticilor ce pot fi formulate pe calea contestației la executare împotriva unui titlu executoriu, în sensul de act formal întocmit în vederea începerii executării silite, trebuie avute în vedere dispoziții art. 172 și art. 141 din Codul de procedură fiscală.
Precizează apelanta că din coroborarea acestor texte legale rezultă pe de o parte, că acele acte administrative fiscale care constituie acte de executare întocmite de organul fiscal de executare pot fi contestate doar pe calea contestației la executare, în baza dispozițiilor speciale derogatorii prevăzute la art. 172 C.proc.fisc., iar pe de altă parte, în cadrul contestației la executare formulată împotriva unui titlu executoriu, nu se pot examina apărări de fond referitoare la modul de stabilire și întinderea obligației de plată, ci doar aspecte procedurale sau de formă privitoare la emiterea titlului executoriu.
Or, contestatorii doresc să se verifice dacă s-au stabilit și individualizat corect creanțele fiscale în sarcina lor, întrucât nu ar datora, potrivit legii, obligațiile stabilite de către organul fiscal.
În ceea ce privește criticile formulate, acestea vizează apărări privind legalitatea stabilirii obligației de plată, deci apărări de fond cu privire la existența, întinderea și valabilitatea creanței, apărări ce nu pot fi examinate decât în condițiile în care nu ar exista o altă procedură specială în acest sens.
Astfel, arată în continuare apelanta că, la data de 23.10.2013 a fost emis titlul executoriu cu nr._/23.10.2013, comunicat contestatorului la data de 31.12.2013, împotriva acestor titluri executorii contestatorii aveau posibilitatea formulării unor contestații, conform prevederilor art. 172-173 Cpr.fisc., însă aceștia nu au atacat titlul executoriu, deși legea îi conferea această posibilitate.
Prin urmare, nefiind contestată legalitatea emiterii acestui titlu executoriu, consideră apelanta că în speță nu se poate proceda la verificarea apărărilor învederate de către contestatori, nefiind îndeplinită condiția prevăzută în teza finala a art. 172 alin. (3).
Relativ la cel de-al doilea motiv de contestare a procesului-verbal de sechestru, precizează apelanta că obiectul executării silite îl reprezintă încasarea creanțelor fiscale ce constituie surse ale bugetului local al Municipiului T., interesul general impunând adoptarea unor măsuri care să asigure protejarea eficientă a creanțelor unității administrative-teritoriale și recuperarea lor cu prioritate.
Concluzionează apelanta că, ținând seama că relațiile dintre contribuabili și organele fiscale trebuie să fie fundamentate pe bună-credință, în scopul realizării cerințelor legii, contribuabilii trebuiau să-și achite de bunăvoie obligațiile fiscale, în caz contrar, în calitate de organ fiscal local, fiind abilitată să ducă la îndeplinire măsuri asigurătorii și să efectueze procedura de executare silită.
În lumina considerentelor expuse, consideră apelanta că executarea silită s-a derulat cu respectarea dispozițiilor edictate de Codul de procedură fiscală, motiv pentru care solicită să admiterea apelului și modificarea Sentinței civile nr. 2673/09.10.2014 pronunțată de Judecătoria T. în dosarul civil nr._, în sensul menținerii Procesului-verbal de sechestru asupra bunurilor imobile nr._/28.03.2014 ca temeinic și legal.
Intimații contestatori M. Ș. și M. I. au formulat întâmpinare în termenul prevăzut de art. 471 alin. 5 Noul Cod procedură civilă, solicitând respingerea apelului și menținerea hotărârii de fond ca legală și temeinică.
Analizând apelul, în raport cu criticile formulate, Tribunalul constată că acesta nu este întemeiat.
Astfel, potrivit art. 172 alin.1, 2 și 4 din OG nr.92/2003, cu modificările ulterioare, persoanele interesate pot face contestatie impotriva oricarui act de executare efectuat cu incalcarea prevederilor prezentului cod de catre organele de executare, precum si in cazul in care aceste organe refuza sa indeplineasca un act de executare in conditiile legii; contestatia poate fi facuta si impotriva titlului executoriu in temeiul caruia a fost pornita executarea, in cazul in care acest titlu nu este o hotarare data de o instanta judecatoreasca sau de alt organ jurisdictional si daca pentru contestarea lui nu exista o alta procedura prevazuta de lege; contestatia se introduce la instanta judecatoreasca competenta si se judeca in procedura de urgenta.
În continuare, art.173 alin.1 din același act normativ stipulează că se poate face contestatie in termen de 15 zile, sub sanctiunea decaderii, de la data cand: contestatorul a luat cunostinta de executarea ori de actul de executare pe care le contesta, din comunicarea somatiei sau din alta instiintare primita ori, in lipsa acestora, cu ocazia efectuarii executarii silite sau in alt mod; contestatorul a luat cunostinta, potrivit lit. a), de refuzul organului de executare de a indeplini un act de executare;cel interesat a luat cunostinta, potrivit lit. a), de eliberarea sau distribuirea sumelor pe care le contesta.
În cauză, comunicarea titlului executoriu și a somației emise împotriva debitorilor-contestatori s-a realizat prin publicitate deoarece scrisoarea recomandată a fost restituită cu mențiunea-expirat termen de păstrare, fiind considerat a fi efectuată la data de 31-12-2013, însă acestea nu au fost contestate în termen de 15 zile de la comunicare, contestația la executare introdusă la 10-06-2014 vizând doar procesul-verbal de sechestru, cadru în care nu se mai puteau invoca apărări legate de emiterea titlului executoriu și a somației pentru cei doi contestatori, respective nu se mai putea analiza caracterul comun sau personal al debitelor menționate în cuprinsul acestora.
Mai mult, taxele și impozitele locale se stabilesc printr-un act administrativ-fiscal distinct, care se atacă în termen de 30 zile la organul emitent și apoi la instanța de contencios administrativ competentă, condiții în care criticile legate de modalitatea de determinare a acestora nu mai pot fi invocate pe calea contestatiei la executare, art.172 alin.4 din OG nr.92/2003, modificată, interzicând o atare analiză atuni când există altă procedură reglementată de lege.
În condițiile date, contrar prevederilor legale învederate, s-a concluzionat de către prima instanță că s-a pornit executarea silită pentru o datorie persoanală împotriva unui bun comun, însă, după cum s-a învederat, pentru o parte din debite această verificare nu era permisă din moment ce exista reglementată o cale de atac distinctă împotriva titlurilor de creanța, înainte ca acestea să devină titluri executorii, ce nu s-a probat că a fost exercitată, iar pe de altă parte contestatorii nu se mai puteau prevala de nelegalitatea titlului executoriu și a somației relative la sumele ce puteau fi contestate deoarece termenul de 15 zile în care puteau formula aceste apărări a expirat, pe lângă împrejurarea că nici nu s-au solicitat înscrisuri prin care să se verifice caracterul de datorie proprie sau de datorie comună, în raport de care formele de executare puteau fi anulate numai pentru o parte a datoriei urmărite.
În consecință, sub aspectul acestor critici, contestația la executare formulată nu era întemeiată, însă motivul de nelegalitate al procesului-verbal de sechestru contestat relativ la respectarea spațiului minim de locuit al debitorilor și familiei lor ce nu poate fi supus executării silite, conform art.154 alin.3 din OG nr.92/2003, modificată, este justificat deoarece executarea silită s-a pornit împotriva întregului imobil, proprietatea soților contestatori, în suprafață totală de 47,13 mp, în timp ce suprafața minima de locuit în cazul familiei în discuție este de 57 mp, potrivit anexei I a Legii nr.114/1996, modificată.
D. urmare, imobilul – proprietate comună nu putea fi supus urmăririi silite, ceea ce atrage nelegalitatea procesului-verbal de sechestru întocmit de organul fiscal.
În cauză, cum înlocuirea considerentelor nu conduce la modificarea soluției atacate, Tribunalul urmează a respinge apelul promovat ca nefondat, păstrând ca legală și temeinică hotărârea primei instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de apelantul M. T. PRIN PRIMAR - SERVICIUL IMPOZITE ȘI TAXE cu sediul în T., ., nr.2A, jud.T., împotriva sentinței civile nr.2673/09.10.2014 pronunțată de Judecătoria T., în contradictoriu cu intimații contestatori M. Ș. și M. I., ambii cu domiciliul procesual ales la Av.M. G. în T., ., ., ., având ca obiect contestație la executare, ca nefondat.
Păstrează sent.civ.nr.2673/09-10-2014 a Judecătoriei T. ca legală și temeinică.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 08 Ianuarie 2015.
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,Grefier,
C. D. A. S. G. L. R.
Pentru judecător aflat în CO,
Conf.art.426 pct.4 NCPC semnează
Președintele de complet
Jud.fond FȘ
Red/tehn./jud.ACD/19-01-2015
5 ex./ .>
| ← Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 2/2015. Tribunalul TULCEA | Încetare executare silită. Decizia nr. 134/2015. Tribunalul... → |
|---|
