Pensie întreţinere. Decizia nr. 417/2015. Tribunalul TULCEA

Decizia nr. 417/2015 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 20-05-2015 în dosarul nr. 4457/327/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL TULCEA

SECȚIA CIVILĂ DE C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ Nr. 417/2015

Ședința publică de la 20 Mai 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE D. N.

Judecător E. N.

Grefier N. M.

S-a luat în examinare apelul civil formulat de apelantul pârât D. G. L., cu domiciliul procesual ales la cabinet avocat S. V., Tulcea, ., ., jud.Tulcea, împotriva sentinței civile nr.3292/28.11.2014, pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă D. I. A., cu domiciliul în Tulcea, ., ., ., având ca obiect pensie întreținere majorare.

La apelul nominal făcut în ședința publică s-au prezentat pentru apelant avocat S. V., iar pentru intimată avocat T. B. M., în baza delegațiilor existente la dosarul cauzei.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că apelul este declarat în termen, motivat, scutit de plata taxei de timbru, s-a depus și s-a comunicat întâmpinarea, s-a depus răspuns la întâmpinare, după care:

Avocat S. V. solicită să se constate că apelantul înțelege sa sustina numai ultimul motiv de apel, cel referitor la plata pensiei de întreținere.

Avocat T. B. M. depune la dosarul cauzei extras de cont privind plata pensiei de întreținere.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau explicații de dat în completarea cercetării judecătorești, instanța constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul părților prezente.

Având cuvântul pentru apelant avocat S. V. arată că, potrivit art.530 din Codul Civil, pensia de întreținere se poate stabili în sumă fixă sau în cotă procentuală din venitul net lunar, nu și în procent și în sumă fixă.

În concluzie avocat S. V. solicită admiterea apelului, modificarea în parte a sentinței apelate, în sensul ca pensia de întreținere să fie stabilită în procent sau sumă fixă, fără plata cheltuielilor de judecată.

Avocat T. B. M. având cuvântul pentru intimată arată că, obligația impusă de instanța de fond, pentru apelant a fost aceea de a plăti o pensie de întreținere în cotă de ¼ din venitul net lunar dar nu mai puțin de 350 lei. Faptul că judecătorul fondului a instituit o limită minimă a acestei prestații nu reprezintă o încălcare a legii deoarece nu se impun două obligații simultane, una procentuală și alta în sumă fixă.

În concluzie avocat T. B. M. solicită respingerea apelului ca nefondat.

Instanța în temeiul art.394 NCPC declară închise dezbaterile și lasă cauza în pronunțare.

TRIBUNALUL,

Asupra apelului civil de fața.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tulcea la data de 1.07.2014 sub nr._, reclamanta M. M. a formulat acțiune în contradictoriu cu pârâtul D. G. L., solicitând instanței să dispună majorarea cuantumului pensiei de întreținere la care acesta fost obligat pentru minora D. I. A. prin hotărâre judecătorească.

În motivarea în fapt a acțiunii, reclamanta a arătat, în esență, că pensia de întreținere este într-un cuantum mic raportat la nevoile copilului și se impune majorarea acesteia, în condițiile în care situația care a stat la baza pronunțării hotărârii judecătorești anterioare nu mai este de actualitate.

Legal citat, pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, motivat de faptul că și-a îndeplinit în mod constant obligațiile de plată a pensiei. A arătat că pe timp de iarnă nu desfășoară activități și obține venituri la nivelul salariului minim pe economie.

La dosar a fost depus răspuns la întâmpinare de către numita D. I. A., care a precizat că a împlinit vârsta de 18 ani după data introducerii cererii de chemare în judecată și își însușește acțiunea formulată de mama sa. În plus, aceasta a arătat că solicită obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreținere în cuantum de 25 % din veniturile lunare ale acestuia, până la terminarea studiilor.

Soluționând cauza Judecătoria Tulcea prin sentința civila nr. 3292/28.11.2014 a admis acțiunea si l-a obligat pe parat la plata unei pensii de întreținere în favoarea reclamantei D. I. A., născută la data de 3.07.1996, în cuantum de o 1/4 din venitul său lunar net, dar nu mai puțin de 350 lei lunar, începând cu data introducerii cererii, 1.07.2014, până la terminarea studiilor de către aceasta, dar fără a depăși vârsta de 26 de ani.

Pentru a se pronunța astfel prima instanța a reținut următoarele:

În fapt, pârâtul D. G. L. este tatăl reclamantei D. I. A., născută la data de 3.07.1996, conform certificatului de naștere depus în copie la dosar, iar prin sentința civilă nr. 3479/30.11.2010 a Judecătoriei Tulcea a fost obligat la plata unei pensii de întreținere în favoarea acesteia în sumă de 350 lei lunar, până la majorat.

La data de 3.07.2014 D. I. A. a devenit majoră, iar din adeverința nr. 1521/1.07.2014 eliberată de Colegiul economic „Delta Dunării” Tulcea rezultă că în anul școlar 2013-2014 era înscrisă în clasa a XI –a la această unitate de învățământ.

Potrivit art. 499 alin. 1 din Codul civil, părinții sunt obligați, în solidar, să dea întreținere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum și educația, învățătura și pregătirea sa profesională, iar în privința copilului devenit major, această obligație subzistă, potrivit alin. 3, dacă se află în continuarea studiilor, până la terminarea acestora, dar fără a depăși vârsta de 26 de ani.

Totodată, conform art. 529 alin. 1 din Codul civil „întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui care urmează a o plăti”, iar în potrivit dispozițiilor art. 531 alin. 1 din Codul civil „dacă se ivește o schimbare în ceea ce privește mijloacele celui care prestează întreținerea și nevoia celui care o primește, instanța de tutelă, potrivit împrejurărilor, poate mări sau micșora pensia de întreținere sau poate hotărî încetarea plății ei”.

Pentru a se dispune creșterea cuantumului pensiei de întreținere, este necesar fie să existe o schimbare în sensul majorării veniturilor debitorului obligației, fie să fi crescut necesitățile celui îndreptățit la plata pensiei.

În cauza dedusă judecății, instanța constată că în intervalul de timp de 4 ani trecut de la momentul stabilirii pensiei în cuantum de 350 lei, au crescut în mod evident necesitățile beneficiarului obligației de întreținere, având în vedere vârsta, faptul că frecventează în continuare cursurile școlare, dar și contextul economic actual în care costurile traiului zilnic sunt tot mai ridicate.

În privința mijloacelor de plată ale pârâtului, acesta a depus la dosar adresa nr. 134/12.08.2014 eliberată de . Tulcea, din care rezultă veniturile salariale obținute în primele 6 luni ale anului 2014, cu un venit net în luna iunie 2014 de 1.508 lei.

Pentru stabilirea în concret a cuantumului pensiei de întreținere, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 529 alin. 2 din Codul civil, potrivit cărora, când întreținerea este datorată de părinte pentru un singur copil, ea se stabilește până la o pătrime din venitul său lunar net.

În acest sens, instanța a dispus obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreținere în favoarea reclamantei D. I. A., în cuantum de o 1/4 din venitul său lunar net, dar nu mai puțin de 350 lei lunar, începând cu data introducerii cererii, 1.07.2014 si pana la terminarea studiilor dar, fără a depăși vârsta de 26 de ani, conform art. 499 alin.3. din Codul civil.

Împotriva acestei sentințe civile a formulat apel paratul D. G. L. criticând-o ca fiind nelegala si netemeinica pentru următoarele motive:

1. Prima instanța a soluționat cauza cu incalcarea normelor de competenta având in vedere calitatea reclamantei de grefier la Tribunalul Tulcea din cadrul Curții de Apel Constanta.

Conform prev.art.127 din C. daca un grefier are calitatea de reclamant . competenta instanței la care isi desfasoara activitatea, va sesiza una din instanțele judecătorești de același grad aflate in circumscripția oricăreia din curțile de apel învecinate cu curtea de apel in care isi desfasoara activitatea.

2. Acțiunea de fata este inadmisibila motivat de faptul ca sentința civila nr.3479/2010 a Judecătoriei Tulcea, prin care apelantul a fost obligat la plata pensiei de întreținere a fost pe durata determinata de la 30.09.2010 pana la majoratul minorei, ori daca minora devenita majora la împlinirea vârstei de 18 ani dorește sa solicite plata unei pensii de întreținere pana la terminarea studiilor are posibilitatea de a chema in judecata pe parat pentru stabilirea plații unei pensii de întreținere pana la terminarea studiilor. In speța prin cererea de chemare in judecata s-a solicitat majorarea pensiei de întreținere.

3. Prin cererea de chemare in judecata reclamanta M. M. solicita instanței majorarea pensiei de întreținere.

F. a se observa petitul cererii de chemare in judecata, instanța de fond a greșit admițând ca, cererea de chemare in judecata sa fie modificată prin răspunsul la întâmpinare.

Ori, apreciază apelantul in acest mod s-a completat cererea de chemare in judecata iar instanța nu i-a comunicat-o, pentru a se putea apăra si a depune întâmpinare la cererea completatoare.

In aceste condiții prima instanța a fost investita numai cu soluționarea cererii de chemare in judecata cu obiect majorare pensie de întreținere.

4. La fila 12 dosar este depusa adeverința cu veniturile nete ale paratului de la locul sau de munca din care rezulta ca media veniturilor este in suma de 1278,33 lei ceea ce însemna ca apelantul, conform art.529 din Codul civil trebuie sa plătească din veniturile nete cel mult suma 319,5 lei. Instanța de fond a stabilit insa ca pensia sa fie plătită in procent de 1/4 din veniturile nete dar nu mai puțin 350 lei lunar. Sustine apelantul ca suma de 350 lei lunar este stabilita nelegal.

Instanța de fond a aplicat greșit prev.art.530 alin.3 din Codul Civil in sensul ca a stabilit ca plata pensiei sa fie plătită in procent si in suma fixa, ori textul de lege prevede ca pensia de întreținere se poate stabili in sumă fixa sau in cotă procentuală din venitul net lunar, nu si in procent si in suma fixa.

La termenul de judecata din 20 mai 2015 apelantul prin aparatorul sau a învederat ca înțelege sa sustina numai ultimul motiv de apel, cel referitor la modalitatea de stabilire a obligației de plata a pensiei de întreținere.

Examinând hotărârea atacata in raport de motivul de apel invocat Tribunalul constata apelul ca fiind întemeiat.

Potrivit art. 529 alin. (1) din Codul civil întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui care urmează a o plăti.

Potrivit art. 530 alin. (3) din Codul civil pensia de întreținere se poate stabili sub forma unei sume fixe sau într-o cotă procentuală din venitul net lunar al celui care datorează întreținere. Dispozițiile art. 529 alin. (2) și (3) rămân aplicabile.

Întrucât s-a făcut dovada ca apelantul realizează venituri fiind încadrat in munca iar reclamanta D. I. a solicitat ca pensia de întreținere sa fie stabilita in cota procentuala, in mod corect prima instanța a stabilit, ca prima modalitate de plata a pensiei de întreținere, in conformitate cu dispozițiile legale arate mai sus, obligația paratului de a plăti o pensie de întreținere in favoarea reclamantei de ¼ din venitul lunar net.

Se constata insa ca obligația stabilita in sarcina apelantului de a nu plăti o suma mai mica de 350 lei lunar cu titlu de pensie de întreținere este stabilita in mod greșit, cat timp s-a optat si s-a apreciat ca stabilirea obligației de întreținere in cota procentuala este oportuna.

Pentru ca reclamanta intimata sa aibă un titlu împotriva paratului in situația in care acesta nu va mai realiza venituri certe, tribunalul apreciază ca se impune ca obligația de plata pensiei de întreținere sa fie stabilita in procent de ¼ din salariul minim pe economie.

Este adevărat ca realitatea lunara a veniturilor paratului apelant poate fi in funcție de împrejurări greu de controlat, si o poate pune pe reclamanta in situația promovării, de fiecare data când exista suspiciuni in privința sumelor, a contestației la executare sau a deplasării periodic la sediul angajatorului pentru a solicita o adeverința cu privire la veniturile apelantului, insa atât timp cat s-a optat modalitate de stabilire obligației de întreținere in cota procentuala ea nu poate fi stabilita deopotrivă si in suma fixa.

Pentru aceste considerente, in temeiul art. 480 c.proc.civ. apelul a fost admis si a fost schimbata in parte hotărârea atacata in sensul obligării pârâtului apelant la plata unei pensii de întreținere în favoarea reclamantei în cuantum de 1/4 din venitul său lunar net dar nu mai puțin de 1/4 din salariul minim pe economie în situația în care nu realizează venituri.

Vor fi păstrate restul dispozițiilor hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Admite apelul civil formulat de apelantul pârât D. G. L., cu domiciliul procesual ales la cabinet avocat S. V., Tulcea, ., ., jud.Tulcea, împotriva sentinței civile nr.3292/28.11.2014, pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă D. I. A., cu domiciliul în Tulcea, ., ., ., având ca obiect pensie întreținere majorare.

Schimbă hotărârea atacată în parte în sensul că obligă pârâtul apelant la plata unei pensii de întreținere în favoarea reclamantei în cuantum de 1/4 din venitul său lunar net dar nu mai puțin de 1/4 din salariul minim pe economie în situația în care nu realizează venituri.

Păstrează restul dispozițiilor hotărârii atacate.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 20 Mai 2015.

Președinte, Judecător, Grefier,

D. N. E. N. N. M.

Jud.fond GN

Tehnored.jud.EN/15.06.2015

Gref.NM/4ex./.>

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pensie întreţinere. Decizia nr. 417/2015. Tribunalul TULCEA