Ordin de protecţie. Decizia nr. 741/2015. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 741/2015 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 22-09-2015 în dosarul nr. 4038/327/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TULCEA
SECȚIA CIVILĂ, DE C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ nr.741
Ședința publică din data de 22 septembrie 2015
Completul compus din:
Președinte: M. L. Șurculescu
Judecător: V. A.
Grefier: P. L.
Ministerul Public reprezentat prin Procuror: D. B.
S-a luat în examinare apelul civil declarat de către apelantul pârât M. L. D., domiciliat în Tulcea, ., ., ., impotriva sentintei civile nr.2348/27.07.2015 pronuntata de Judecatoria Tulcea in dosarul nr._, avand ca obiect ordin de protecție, in contradictoriu cu intimata-reclamanta P. A. M., domiciliată în Tulcea, ., ., ., județul Tulcea.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-au prezentat partile, av.Sfircea G. in calitate de aparator al apelantului si av. L. C. in calitate de aparator al intimatei-reclamanta, in baza imputernicirilor avocatiale existente la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care invedereaza instantei ca apelul este declarat in termen, motivat si scutit de taxe, după care,
Aparatorul apelantului arata ca a solicitat in dovedirea apelului proba testimoniala cu doi martori, respectiv T. N. care a fost prezenta si a asistat la evenimentul din 03 iunie 2015 pentru a dovedi ca acesta a fost victimă si numitul M. I., tatal apelantului care cunoaste si a perceput direct de la intimata ca singurul său țel este de a-l indeparta pe minor de tată. Sustine ca prin acest ordin de protectie un tată este despartit de copil și, mai mult, la instanta de fond a fost audiata mama intimatei. Se obliga sa asigure prezența martorilor in fața instantei.
Aparatorul intimatei solicita respingerea probei cu audierea martorilor pentru ca din punct de vedere procedural acestia trebuiau solicitati prin cererea de apel, conform art.470 C.pr.civ. si nu prin motivele de apel. Mai mult, arata ca hotararea a fost comunicata pe 31.07.2015, iar motivele de apel au fost depuse pe 07.08.2015, cu încălcarea termenului de 3 zile, astfel incat intervine decaderea. Sustine ca apelul nu este motivat in termen, aplicandu-se efectul devolutiv al apelului si intervine decaderea. In ce priveste teza probatorie solicita a se observa ca la instanta de fond paratul a solicitat audierea altor martori, iar faptul ca s-a descoperit la acest moment un martor care a asistat la evenimentul din ., acest martor având o relatie de concubinaj cu apelantul si fiind . dusmanie cu intimata, astfel incat nu ar fi indicata audierea acesteia. Cu privire la cel de al doilea martor se opune a fi audiat pentru ca in cauza este vorba despre actele de violență exercitate asupra intimatei si a copilului.
Aparatorul apelantului arata ca cererea de apel este declarativa pentru ca la acel moment nu exista hotararea motivata. Mai mult, arata ca nu există nici un termen pentru a fi decazut din probe pentru ca nu a aratat in apelul declarativ numele martorilor si nu exista o relatie de dusmanie cu intimata.
Arata ca la fond a fost audiata mama reclamantei care are certificat medico-legal precum ca a fost agresata de apelant si rezulta o relatie de dusmanie intre acestia. Considera ca exista o teama a intimatei de a se afla anumite aspecte.
Aparatorul intimatei solicita a se aprecia asupra faptului ca intervine sanctiunea decaderii conform art.470 C.pr.civ.
Reprezentantul Ministerului Public arata ca este de acord cu sustinerile intimatei prin aparator in ceea ce priveste administrarea probei cu martori, cat si cu termenul de decadere in ce priveste motivarea apelului.
Instanta, deliberand, constata apelantul decazut din termenul de a motiva apelul si a formula probe, potrivit disp. art.470 alin.1 si 5 C.pr.civ. termenul de motivare a apelului curgând de la data comunicării hotărârii, respectiv 31.07.2015, dupa termenul de 3 zile.
Aparatorul apelantului depune la dosar recipisa postala prin care arata ca a depus motivele de apel si care poarta data de 04.08.2015.
Instanta analizand inscrisul depus la dosar de apelant prin aparator, revine asupra sanctiunii decaderii apelantului din probe si cu privire la motivarea apelului, constatand ca apelul a fost motivat in termenul legal.
Instanta acorda cuvantul partilor asupra probelor.
Aparatorul apelantului arata ca, cu primul martor propus spre audiere doreste sa dovedeasca ca apelantul a fost de fapt victima agresiunilor, iar cel de al doilea martor cunoaste ca singurul scop al intimatei a fost de al indeparta pe minor de tatal său.
Aparatorul intimatei arata ca acesti martori trebuiau propusi la instanta de fond si considera ca există probe utile si concludente la dosar cu privire la evenimentul din 3 iunie 2015, iar daca situatia ar fi fost așa cum s-a expus de partea adversa, atunci trebuia ca apelantul sa solicite emiterea unui ordin de protectie.
Aparatorul apelantului arata ca a depus plangere la P. pentru lovire si alte violente.
Reprezentantul Ministerului Public arata ca se opune administrarii probei testimoniale, iar daca este vorba despre infractiunea de lovire, aceasta se judeca pe cale separata.
Instanta, deliberand, respinge probele solicitate de apelant ca nefiind utile solutionarii cauzei având în vedere teza probatorie relativ și la temeiul de drept al cererii de chemare in judecata.
Față de sustinerea aparatorilor partilor si a reprezentantului Ministerului Public ca nu mai au alte cereri de formulat sau explicatii de dat in completarea cercetarii judecatoresti, instanta constata dosarul in stare de judecata si acorda cuvantul in apel.
Aparatorul apelantului, avand cuvantul in apel, solicita admiterea apelului așa cum a fost formulat, în sensul schimbării în tot a hotărârii instanței de fond. Consideră că motivarea instanței de fond nu face o demonstrație a pericolului pe care l-ar prezenta apelantul pentru copil și intimată. Deși la acel moment s-a depus la dosar un certificat medico-legal prin care se atestă că P. E. ar fi suferit leziuni din partea apelantului, a solicitat să nu mai fie audiată pentru că era clar că urma să declare subiectiv, fiind și mama intimatei. În motivarea hotărârii sunt relatate aspecte ce nu au fost dovedite. Susține că a arătat că apelantul a fost într-o stare de provocare și autoapărare, fiind vorba despre incidente pe fondul unor sentimente de frustrare ale intimatei pentru că apelantul își refăcuse viața.
Menționează că pe apelant nu îl caracterizează violența, mama intimatei și aceasta venind asupra lui și lovindu-l. Însăși modul de aplicare a loviturilor demonstrând clar că apelantul s-a apărat de . lor.
Arată că la acel eveniment a asistat și minorul care a fost implicat direct, intimata punând minorul în fața mașinii. Reclamanta și mama acesteia erau cele care îl loveau pe apelant și strigau după ajutor. Mai arată că unul dintre martori a declarat că minorul îl diviniza pe tatăl său, dar de la un moment dat acesta a început să considere că tata este mort și nu mai există.
Susține că intimata a fost cea care a dus minorul la psiholog, motivând că acesta are nevoie de ajutor din cauza tatălui și după ce a obținut documentul emis de psiholog și l-a depus la dosar, nu s-a mai prezentat. Mai mult, apelantul a fost de acord ca la momentul divorțului să plătească minorului suma de 3.000 lei pensie de întreținere și a depus la dosar fotografii cu privire la cum arăta apelantul în data evenimentului din data de 3 iunie 2015. Consideră că artificial s-a format o atmosferă ostilă în ce privește minorul pentru că apelantul nu i-ar face niciodată rău acestuia. Dacă față de reclamantă trebuie apelantul să păstreze distanța, arată că nu este o problemă, dar față de copil nu este corect. Solicită pronunțarea unei hotărâri juste. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Apărătorul intimatei, având cuvântul în fond, solicită respingerea apelului ca nefondat. Arată că părțile au divorțat în luna aprilie 2015, iar mama a fost de acord ca minorul să ia legătura oricând cu tatăl. Solicită a se observa că hotărârea pronunțată este legală pentru că s-au respectat prevederile art.23 din Lg. Nr.217/2003. Mai mult, instanța de fond a avut în vedere tot probatoriul administrat în cauză, martora P. E. a fost cea care a asistat la evenimentul din 03 iunie 2015. În cauză au fost audiați și alți martori, printre care și un cadru didactic care cunoaște foarte bine minorul. Consideră că afirmațiile apărătorului apelantului nu sunt dovedite în nici un fel în ce privește aspectul referitor la prezența minorului la psihoterapie, dacă tatăl era interesat putea să participe la acele ședințe.
Arată că obiectul cauzei îl constituie actele de agresiune fizică asupra reclamantei și al minorului care este prezent de fiecare dată, dar atâta timp cât minorul își vede mama lovită și umilită, nu poate gândi altfel la vârsta de 7 ani.
Susține că a solicitat emiterea acestui ordin de protecție pentru ca minorul să depășească aceste momente întrucât s-a făcut trecerea de la familia normală la familia monoparentală și au fost și acele agresiuni. Scopul este de a se ajunge la o relație de normalitate, iar la data pronunțării hotărârii instanței de fond, este clar că acele relații erau departe de normalitate. Solicită obligarea apelantului la plata cheltuielilor de judecată în apel și depune chitanța la dosar.
Apărătorul apelantului arată că violența nu este demonstrată în ce îl privește pe apelant, acesta nu este violent, mai mult, a ținut legătura cu psihologul.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul în apel, solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea hotărârii instanței de fond.
TRIBUNALUL:
Pe rolul Judecătoriei Tulcea, la data de 10.06.2015, a fost înregistrată cu nr._, cererea formulată de către reclamanta P. A. M., în contradictoriu cu pârâtul M. L. D., prin care reclamanta a solicitat instanței emiterea unui ordin de protecție împotriva pârâtului, în conformitate cu prevederile Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie.
Prin sentința civilă nr.2348/27.07.2015 Judecătoria Tulcea a admis acțiunea; a emis împotriva pârâtului, pe o durată de 6 luni, un ordin de protecție a reclamantei și a minorului M. M. Ș., născut la data de 27.12.2007.
Totodată, pe durata ordinului de protecție, s-a dispus luarea următoarelor măsuri față de pârât: - evacuarea din imobilul situat în mun. Tulcea, ., ., ., jud. Tulcea; - obligația de a păstra o distanță minimă de 10 m față de reclamantă și față de minor, față de locul de muncă al reclamantei: .., .. 5, jud. Tulcea și față de unitatea de învățământ a minorului: Școala Gimnazială A. C. din mun. Tulcea, jud. Tulcea.
Examinând întreg materialul probatoriu administrat în cauză instanța de fond a reținut că părțile au avut o căsnicie armonioasă, cu un copil iubit de toți ceilalți membrii ai familiei, copil care la rândul său era puternic atașat de părinți, în special de tatăl său, pe care îl adora.
Schimbarea radicală a relațiilor de familie s-a produs odată cu decizia luată de pârât de a se angaja într-o relație extraconjugală pe care minorul a conștientizat-o sub forma abandonării sale de către tată, în favoarea altui băiețel. Pârâtul însă a apreciat că hotărârea sa nu va afecta relația sa cu minorul, astfel că atunci când a sesizat că acesta nu mai dorește să îl vadă, a început să creadă că reclamanta este cea care îl învață pe copil să îl evite.
A arătat prima instanță că în acest context, pârâtul a început să aibă un comportament violent atât față de pârâtă pe are o acuză că urmărește înstrăinarea lui de copil, dar și față de acesta din urmă, prin presiunea pe care o exercită asupra acestuia din dorința de a-i demonstra că „ a rămas tatăl său”.
Și conflictul din 03.06.2015 s-a produs tot în același context: pârâtul- supărat că minorul fuge de el, i-a spus acestuia că îl va lua cu forța a doua zi de la școală. Deși minorul și martora P. E. au intrat în autoturismul la volanul căruia se afla reclamanta, pârâtul a pătruns cu forța în mașina reclamantei, ocazie cu care a agresat-o și fizic pe acesta, în timp ce copilul țipa îngrozit de evenimentul la care era forțat să fie martor.
După ce a reușit să ia telefonul reclamantei și cheile mașini acesteia, pârâtul s-a îndreptat spre mașina sa, reclamanta l-a urmat pe acesta pentru a-și recupera bunurile, iar mama reclamantei, de mână cu minorul, striga după ajutor. Când s-a apropiat de el, pârâtul a lovit-o și pe martoră în zona abdominală.
A mai reținut instanța de fond că violențele verbale și fizice pe care pârâtul le îndreaptă către reclamantă în prezența minorului, îl traumatizează pe acesta și îl îndepărtează și mai mult de tatăl său.
A considerat prima instanță că un astfel de eveniment la care minorul a fost de față, este și cel din data de 01.06.2015, când reclamanta a fost agresată fizic și verbal de către pârât, acesta dorind să-l ia pe copil.
A arătat prima instanță că situația de fapt reținută se fundamentează pe următoarele probe: declarațiile martorilor propuși de reclamantă: P. E.( file 50,51), A. I., T. C. și înscrisurile depuse de aceasta la dosarul cauzei, dar și din certificatul medico-legal depus de pârât( fila 46) care confirmă declarația martorei P. E.: reclamanta s-a apărat de atacul pârâtului.
În cauza de față starea de pericol generată de comportamentul violent al pârâtului este pe deplin dovedită atât în ceea ce o privește pe reclamantă, dar mai ales în ceea ce-l privește pe minor.
Toți martorii audiați și psihologul care a întocmit raportul de psihodiagnostic al reclamantei( fila 34) și al minorului( fila 31), au descris suferințele fizice, psihice și emoționale ale reclamantei și pe cele psihice și emoționale ale minorului cauzate de comportamentul violent al pârâtului.
Certificatul medico-legal nr. 254/04.06.2015( fila 46)solicitat ca probă de către pârât în dovedirea susținerii potrivit căreia el este victima reclamantei și nu autorul agresiunilor, nu se corelează cu nicio altă probă administrată în cauză, astfel că solicitarea de a se respinge cererea reclamantei pentru neîndeplinirea condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 23 alin.1 din Legea nr. 217/2003, sunt și ele nefondate.
A apreciat prima instanță că prin cererea de emitere a unui ordin de protecție reclamanta nu urmărește ruperea relației dintre pârât și minor, aspect care reiese și din măsurile pe care le-a solicitat a fi dispuse față de pârât și între care nu se regăsește și aceea a interzicerii oricărui contact, în orice mod, cu minorul.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel pârâtul M. L. D., criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică.
A arătat apelantul că motivarea sentinței este lapidară și generică, la baza unei asemenea măsuri fiind necesare probe certe și concludente, constatările instanței avându-și originea într-o interpretare total eronată a probelor administrate în cauză.
Consideră apelantul că a fost valorificată „ad litteram” declarația unui martor pe care l-a contestat, respectiv mama reclamantei, P. E., deși arătase că aceasta pretindea că a exercitat agresiuni fizice asupra ei depunând la dosar un certificat medico-legal și totuși instanța de fond nu a ținut cont de opoziția sa procedând la audiere, motivând că declarația va fi apreciată în contextul probelor aflate la dosar.
Arată apelantul că motivarea sentinței în sensul că acesta ar fi luat telefonul și cheile autoturismului reclamantei, nu a fost demonstrată cu probe atâta timp cât reclamanta a plecat cu mașina de la locul incidentului.
A considerat apelantul că sentința atacată nu are un suport probator în cauză, instanța de fond nu a făcut referire la argumentele expuse de pârât prin apărător atât în ședința publică cu ocazia cuvântului pe fond, cât și în concluziile scrise.
Susține apelantul că nu sunt întrunite condițiile de admisibilitate a emiterii ordinului de protecție așa cum prevede în mod expres art.23 alin.1 din Legea nr.217/2003. Arată că existența cererii trebuie să se întemeieze pe însăși existența stării de pericol ce poate aduce atingere vieții, integrității fizice ori psihice sau a libertății persoanei, ceea ce justifică urgența ca și condiție de admisibilitate în materia ordonanței președințiale.
A mai arătat apelantul că nu a exercitat nici un act de violență fizică sau psihică asupra reclamantei sau asupra minorului, tot timpul fiind provocat, iar în ceea ce o privește pe reclamantă poate doar s-a apărat împotriva agresiunilor sale și ale mamei acesteia, pur și simplu fugind pentru a nu da curs la escaladarea violenței, așa cum s-a întâmplat și pe data de 03 iunie 2015.
S-a mai arătat că ancheta psihosocială efectuată la instanța de fond relevă aspecte pe care asistenții sociali le-au perceput de la reclamantă, astfel încât valoarea acesteia are semnificația unei declarații din partea reclamantei.
În termen legal, intimata P. A. M. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii instanței de fond.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate se constată că apelul declarat este fondat urmând a se admite pentru următoarele considerente:
Partile au fost căsătorite pana la data de 06.04.2015, când a intervenit divorțul. Aceștia au convenit ca dupa desfacerea casatoriei autoritatea părinteasca in ceea ce il privește pe minorul M. M.-S. sa fie exercitata in comun, domiciliul minorului sa fie la mama, iar parintele separat de copil sa aibă legături personale cu minorul permanent, ori de cate ori isi va dori tatăl.
Modul in care partile au inteles sa pună capăt relațiilor de familie, respectiv voința acestora exprimata in cuprinsul convenției încheiate in procedura divorțului, nu justifica in nici un fel susținerile intimatei-reclamante. Astfel, aceasta a arătat ca degradarea relațiilor de familie a început inca din luna octombrie 2014, in contextul unei relații extraconjugale ale apelantului –parat. S-a mai arătat ca intre cei doi au avut loc scandaluri repetate si violente verbale si fizice aplicate intimatei, minorul fiind martorul acestora. Reclamanta a mai arătat ca minorul este grav afectat psihic de comportamentul tatălui sau, depunând la dosar in sprijinul acestor susțineri o evaluare psihologica.
In contextul evenimentelor, de maniera in care au fost relatate de reclamanta, se poate observa ca, deși aceasta susține ca acest comportament al intimatului-parat data cu mult înainte de desfacerea casatoriei, si ca minorul a fost martor ocular al acestor conflicte, a acceptat ca acesta sa aibă un contact permanent cu tatăl sau, ori de cate ori acesta din urma isi doreste. Instanța nu pune la îndoiala situația tensionata intre soți anterior desfacerii casatoriei, dar modul in care lucrurile au evoluat după divorț, întăresc convingerea ca reclamanta-intimata a dat o amploare mai mare conflictului preexistent despărțirii in drept. Acest lucru este confirmat si de faptul ca cei doi foști soți au continuat sa se intalneasca, „pentru copil”, după cum s-a susținut, ceea ce nu intareste apărarea reclamantei-intimate in sensul comportamentului deosebit de agresiv al apelantului-intimat, comportament de natura a insufla o temere atat intimatei, cat si copilului.
In alta ordine de idei, martora T. C. a relatat faptul ca a sesizat o schimbare in comportamentul minorului in primavara anului 2015, pentru ca imediat sa i se comunice de catre mama copilului ca cei doi parinti s-au despartit.De remarcat este si declaratia acestui martor care a aratat ca minorul a avut o relatie speciala cu tatal sau, ca il diviniza, si ca aceasta schimbare de atitudine a remarcat-o dupa despartirea celor doi.Aspectele relatate de martor sunt concludente pentru a demonstra relatia dintre cei doi, a faptului ca acesta nu era deloc traumatizat de prezenta tatalui sau.Mai mult decat atat, minorul cunostea anumite aspecte din viata personala a celor doi, aspecte pe care nu avea de unde sa le cunoasca decat daca, un alt adult i le transmitea.(cu titlu de exemplu”tata se duce la un alt baietel”.)
In ceea ce priveste declaratia martorei P. E., aceasta a evidentiat aspecte care denota o stare tensionata in relatia dintre copil si tatal sau, baietelul refuzand sa se intalneasca cu acesta.Martora nu a evidentiat insa un comportament agresiv, fizic sau verbal asupra copilului de natura a pune in pericol viata si dezvoltarea sa.Este evident ca acesta este afectat de despartirea parintilor, lucru care dealtfel se intampla in majoritatea cazurilor, si cu atat mai mult cu cat acesta era foarte atasat de tatal sau.
La dosarul cauzei a fost depusa o evaluare psihologica efectuata de un psiholog specialist la solicitarea reprezentantului conventional al intimatei -reclamante, pe care instanta o va inlatura, in primul rand pentru ca aceasta este o proba extrajudiciara, si in al doilea rand pentru ca aceasta nu a fost efectuata in urma evaluarii tuturor subiectilor implicati, ci doar a minorului si a mamei acestuia.
Concluzionând asupra cererii de emitere a unui ordin de protectie pentru minorul M. M. S., instanta de control judiciar, apreciază ca prezenta tatălui nu ii pune in pericol acestuia viata, integritatea fizica sau psihica, astfel incat in mod greșit instanța de fond a apreciat asupra oportunității luării unei masuri de protecție.
Relativ la cererea de emitere a unui ordin de protecție pentru intimata-reclamanta, instanța, analizând întregul material probator administrat, constata ca pretinsa stare de pericol pentru viata, integritatea fizica sau psihica nu a fost dovedita.
Astfel, in susținerea cererii, probele solicitate, încuviințate si administrate in fata instanței de fond au tins la dovedirea unei stari de pericol, concentrându-se pe dovedirea unui incident din data de 03.06.2015, pe care instanța nu il apreciază ca având o gravitate atât de mare, incat sa justifice emiterea unui ordin de protecție .
Din certificatele medico-legale depuse la dosar rezulta ca ambele parti au suferit leziuni, respectiv P. A. 2-3 zile de ingrijii medicale, iar M. L. 3-4 zile de ingrijiri medicale, ambii fiind evaluați din punct de vedere medical de același medic legist.
Relativ la incidentul din 03.06.2015, martora P. E. a relatat pe larg cursul evenimentelor.Din declarația acesteia a rezultata ca dupa ce apelantul-parat a lovit-o pe victima in masina acesteia, a parasit locul incidentului, fiind urmat de aceasta, moment in care apelantul a inceput din nou sa o loveasca.Vazand cele întâmplate, martora a luat copilul de mana si s-a indreptat catre cei doi.
Pentru a se impune emiterea unui ordin de protectie este necesara, dupa cum s-a mai arătat, existența unei stări grave de pericol care să afecteze viata, integritatea fizica sau psihica ori libertatea reclamantei și a minorului care să nu poată fi înlăturată decât prin emiterea acestuia. Ori, dupa plecarea apelantului de la locul incidentului, nu numai ca intimata s-a intors dupa el, dar si mama acesteia, care, insotita fiind de copil, s-a apropiat de cei doi, expunandu-l ea insasi unui eventual pericol.Aceste aspecte creeaza convingerea instantei ca ambele parti concura la creearea si mentinerea starii conflictuale, lucru care nu justifica luarea masurii de protectie .
Din ansamblul probelor administrate în cursul cercetării judecătorești instanța constata că nu sunt îndeplinite condițiile cumulative cerute de art. 23 și următoarele din Legea 217/2003 cu privire la existența unei stări grave de pericol care să afecteze viata, integritatea fizica sau psihica ori libertatea reclamantei și a minorului care să nu poată fi înlăturată decât prin emiterea unui ordin de protecție prin care să se interzică accesul sau contactul dintre pârât și acestia.
Pentru aceste considerente se va admite apelul și se va schimba in tot hotararea atacata in sensul respingerii cererii privind emiterea unui ordin de protectie ca nefondata.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul civil declarat de către apelantul pârât M. L. D., domiciliat în Tulcea, ., ., ., județul Tulcea, impotriva sentintei civile nr.2348/27.07.2015 pronuntata de Judecatoria Tulcea in dosarul nr._, avand ca obiect ordin de protecție, in contradictoriu cu intimata-reclamanta P. A. M., domiciliată în Tulcea, ., ., ., județul Tulcea.
Schimba in tot hotararea atacata si respinge cererea privind emiterea unui ordin de protectie ca nefondata.
Definitivă.
Pronuntata in sedinta publica din 22.09.2015.
Președinte, Judecător, Grefier,
M. L. Șurculescu V. A. P. L.
Jud.fond.C.D.S.
Red.jud.Ș.M.L./28.09.2015.
Tehnored.gref.P.L./29.09.2015/4ex.
.>
| ← Pensie întreţinere. Decizia nr. 50/2015. Tribunalul TULCEA | Pensie întreţinere. Decizia nr. 417/2015. Tribunalul TULCEA → |
|---|
