Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr. 49/2013. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 49/2013 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 30-01-2013 în dosarul nr. 49/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TULCEA
SECȚIA CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ nr.49
Ședința publică din data de 30 ianuarie 2013
Președinte: I. A.
Judecători: D. N.
E. N.
Grefier: P. L.
S-a luat în examinare recursul civil formulat de către recurenta-reclamanta M. L. V. cu domiciliul procesual ales in Bucuresti, ., nr.15, ., ., prin reprezentant M. G., impotriva sentintei civile nr.503 din 27.09.2012 pronuntata de Judecatoria Babadag, in dosarul nr._, avand ca obiect pronuntarea unei hotarari care sa tina loc de act autentic, in contradictoriu cu intimata-parata . sediul in Bucuresti, ., nr.3-5, C. City Gate, Turnul de Nord, sector 1 si sediul procesual ales in Constanta, .-81, judetul Constanta.
Dezbaterile in recurs au avut loc in sedinta publica din 23 ianuarie 2013, sustinerile in recurs ale partilor prezente fiind consemnate in incheierea de sedinta din acea data, care face parte integranta din prezenta hotarare.
TRIBUNALUL:
Asupra recursului civil de față;
P. cererea înregistrata la Judecătoria Babadag sub nr._ din 27.08.2010 reclamanta M. L. – V. a chemat în judecată pe pârâta S.C. R. S.A. București, pentru a se dispune pronunțarea unui hotărâri judecătorești care să țină loc de contract privind dreptul de acces al pârâtei pe proprietățile sale în schimbul unei chirii lunare de 100 euro/lună, plătibilă în lei, la cursul B.N.R. din ziua plății începând cu data de 15 decembrie 2009, pe termen nelimitat pentru . unei chirii de 100 de euro/lună, plătibilă în lei, la cursul BNR din ziua plății, începând cu data de 24.06.2005 pe termen nelimitat pentru . la plata daunelor interese ca urmare a pagubelor produse prin lipsa de folosință a terenului afectat cauzate în mod grav prin prăbușirea stâlpilor pârâtei și căderea firelor de comunicații pe toată lățimea parcelei, fiind în imposibilitate de a efectua lucrări agricole de prășit și prin distrugerea culturii pe terenul aferent în sumă de 4.000 lei pentru ..000 lei pentru . la plata dobânzii legale pentru sumele datorate, interzicerea accesului pe proprietățile sale până la încheierea contractului prin acord sau până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești rămase definitive și irevocabile care să țină loc de contract si acordarea cheltuielilor de judecata.
P. întâmpinarea depusă la dosar pârâta R. S.A. a solicitat respingerea cererii formulate de reclamanta M. L. -V. invocându-se excepția prematurității introducerii cererii de chemare în judecată.
S-a susținut că reclamanta nu a efectuat procedura prealabilă de convocare la conciliere directă prevăzută de art.7201 cod procedură civilă și că nu a respectat nici termenul și condițiile stabilite de art.27 alin.1 din OUG nr. 79/2002 privind cadrul general de reglementare a comunicațiilor.
La data de 07 octombrie 2010, reclamanta a precizat punctele 1, 2 și 3 din cererea de chemare în judecată stabilind suma pretențiilor sale în sensul că solicită suma de 10.000 lei pentru acordarea accesului pârâtei pe parcelele proprietate personală, ce fac obiectul cererii de chemare în judecată, fără a mai solicita alte sume cu orice titlu, chirie, dobânda legală și daune interese, însă își menține cererea de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
La termenul de judecată din data de 07 aprilie 2011 pârâta a formulat o cerere de chemare a în judecată a Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România ca fiind o persoană ce ar putea să pretindă aceleași drepturi ca și reclamantul întrucât așa cum rezultă din raportul de expertiză tehnică judiciară efectuat în cauză, limita proprietății reclamantei spre drumul național DN22 coincide cu marginea exterioară a șanțului, solicitând chemarea acestuia în judecată în calitate de intervenient.
Față de cererea de introducere în cauză a altor persoane, reclamanta a ridicat excepția tardivității cererii pârâtei întrucât cererea a fost depusă cu încălcarea art. 57 al. 2 cod pr. civilă care prevede „cererea făcută de pârât se depune o dată cu întâmpinarea. Când întâmpinarea nu este obligatorie cererea se va depune cel mai târziu la prima zi de înfățișare.
De asemenea, s-a mai ridicat excepția lipsei dreptului și interesului având în vedere că C.N.A.D.N.R. nu are nici un drept legal de proprietate și prin urmare nu are și nu poate pretinde aceleași drepturi ca și reclamanta. În concluzie solicită a se constata că C.N.A.D.N.R. nu are nici un drept și interes în cauză, solicitând respingerea cererii pârâtei.
C.N.A.D.N.R. S.A. București a formulat întâmpinare la cererea de introducere în cauză, comunicând că cei trei stâlpi R. situați pe tarlaua 46, . în zona de siguranță a DN 22A, iar pârâta nu poate emite nici o pretenție deoarece zona de siguranță a drumului nu poate face obiectul proprietății private, motivat de faptul că această zonă face parte integrantă din drum, conform art. 2 alin. 3 din OG nr. 43/1997.
La termenul de judecată din data de 4 august 2011 instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței materiale a instanței față de obiectul principal al acțiunii, care constă în pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract pentru exercitarea dreptului de acces, conform O.U.G. nr. 79/2000
P. sentința civilă nr. 466 din 04.08.2011, în temeiul art. 158 cod procedură civilă raportat la art. 893 Cod Comercial, s-a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Babadag și s-a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Tulcea – Secția Comercială.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Tulcea sub nr._ .
La data de 16 septembrie 2011, această instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței sale materiale, iar prin sentința civilă nr. 3409/2011 din 16.09.2011 a admis excepția de necompetență materială a Tribunalului Tulcea și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Babadag, dispunând a se sesiza Curtea de Apel C. pentru soluționarea conflictului negativ de competență .
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel C. sub nr. 2983/88/27.09.2011, iar prin sentința civilă nr. 29/. a constatat competența de soluționare a cauzei în comercial în favoarea Judecătoriei Babadag.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Babadag sub nr._ din 15.02.2012 .
Având în vedere hotărârea Curții de Apel C., privind stabilirea competenței de soluționare a cauzei, de către Judecătoria Babadag fiind vorba de o acțiune comercială evaluabilă în bani de până la 100.000 lei și ținând cont că pârâta S.C. R. S.A. a invocat excepția prematurității acțiunii, iar reclamanta a invocat excepția tardivității și a lipsei de interes a cererii de chemare în judecată a altor persoane – C.N.A.N.D.R., față de dispozițiile art. 137 alin. 1 din codul de procedură civilă instanța s-a pronunțat cu prioritate asupra acestor excepții.
P. sentința civilă nr. 94/1.03.2012 a Judecătoriei Babadag s-a admis excepția prematurității cererii și s-a respins acțiunea reclamantei ca prematur introdusă.
Cum la termenul de judecată din data de 07 aprilie 2011 pârâta a formulat o cerere de chemare a în judecată a Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România ca fiind o persoană ce ar putea să pretindă aceleași drepturi ca și reclamantul, întrucât așa cum rezultă din raportul de expertiză tehnică judiciară efectuat în cauză, limita proprietății reclamantei spre drumul național DN22 coincide cu marginea exterioară a șanțului, solicitând chemarea acestuia în judecată în calitate de intervenient, reclamanta a ridicat excepția tardivității cererii pârâtei, întrucât cererea a fost depusă cu încălcarea art. 57 al.2 cod pr. civilă care prevede „cererea făcută de pârât se depune o dată cu întâmpinarea, iar când întâmpinarea nu este obligatorie cererea se va depune cel mai târziu la prima zi de înfățișare.
De asemenea, s-a mai ridicat excepția lipsei dreptului și interesului având în vedere că C.N.A.D.N.R. nu are nici un drept legal de proprietate și prin urmare nu are și nu poate pretinde aceleași drepturi ca și reclamanta. În concluzie, solicită a se constata că C.N.A.D.N.R. nu are nici un drept și interes în cauză, solicitând respingerea cererii pârâtei.
Având în vedere că cererea pârâtei de chemare în judecată a altor persoane a fost depusă cu încălcarea dispozițiilor art. 57 alin. 2 Cod pr. civilă, iar S.C. R. S.A. nu a motivat ce drepturi ar putea să pretindă C.N.A.D.N.R., aceleași ca și reclamanta, instanța a admis excepția tardivității și a lipsei de interes a cererii de chemare în judecată a altor persoane – C.N.A.D.N.R, a respins cererea de chemare în judecată a altor persoane - C.N.A.D.N.R., ca tardiv introdusă și ca lipsită de interes, prin aceeași sentință civilă nr. 94/01. 03. 2012.
P. cererea adresată Judecătoriei Babadag la data de 04.04.2012 intimata-pârâtă S.C. R. S.A. în contradictoriu cu M. L.-V. a solicitat îndreptarea erorii materiale strecurată în sentința civilă nr. 94/01.03.2012 pronunțată de Judecătoria Babadag în dosarul nr._ .
Examinând cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de intimata - pârâtă S.C. R. S.A. se reține că în sentința civilă nr. 94/01.03.2012 a cărei îndreptare a solicitat-o pârâta S.C. R. S.A. instanța nu s-a pronunțat cu privire la cheltuielile de judecată solicitate de către S.C. R. S.A .
Împotriva sentinței civile nr. 94/01.03.2012 s-a declarat recurs de reclamanta M. L. V. iar pârâta . declarat recurs împotriva încheierii de ședință din data de 05.04.2012 prin care a fost respinsă cererea de îndreptare a erorii materiale strecurată în dispozitivul sentinței civile nr. 94/01.03.2012.
P. decizia civilă nr. 355/2012 din 23 mai 2012 Tribunalul Tulcea a admis ambele recursuri, a casat hotărârea atacată și a trimis cauza spre rejudecare la Judecătoria Babadag pentru judecarea fondului cauzei .
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Judecătoriei Babadag sub nr._ din 13.07.2012.
P. Sentința civilă nr. 503/27.09.2012, Judecătoria Babadag a respins excepția prematurității introducerii cererii de chemare în judecată. Totodată a respins acțiunea ca nefondată.
Apărătorul pârâtei prin întâmpinarea depusă, a invocat excepția prematurității introducerii cererii de chemare în judecată, având în vedere pe de o parte neefectuarea procedurii prealabile stabilită prin art. 7201 și următoarele din Codul de procedură civilă, iar pe de altă parte nerespectarea termenului și condițiilor stabilite prin art. 27 alin. (1) din O.U.G. nr. 79/2002 privind cadrul general de reglementare a comunicațiilor.
Instanța a constatat că, în ce privește excepția prematurității introducerii cererii de chemare în judecată, având în vedere neefectuarea procedurii prealabile stabilită prin art. 7201 și următoarele din Codul de procedură civilă, Tribunalul Tulcea s-a pronunțat prin Decizia civilă nr. 355 din 23.05.2012, apreciind ca fiind neîntemeiată, întrucât reclamanta nu avea nici un fel de obligație stabilită prin lege, în speță O.U.G. nr. 79/2002, pentru îndeplinirea procedurii prevăzută de art.7201 cod pr. civilă.
Cu privire la al doilea aspect al excepției prematurității introducerii cererii de chemare în judecată, în sensul că reclamanta a introdus cererea de chemare în judecată înaintea termenului de 4 luni de la data când solicitantul a înaintat titularului dreptului de proprietate sau de administrare asupra imobilului cererea privind începerea negocierilor, conform art. 27 alin.1 din O.U.G. nr. 79/2002, în prezent abrogat, instanța a respins excepția prematurității introducerii cererii având în vedere că R. nu a inițiat un asemenea demers, motiv pentru care reclamanta s-a adresat instanței de judecată .
În ședința de judecată din data de 20 septembrie 2012, la a doua strigare a cauzei, reclamanta M. L. a depus la dosar precizări, în sensul că-și menține cererea precizatoare din 07.10.2010 și solicită instanței să pronunțe o hotărâre care să țină loc de contract de închiriere pentru suma de 10.000 lei pentru accesul /folosința până la data pronunțării definitive a hotărârii,depunând totodată și cererea precizatoare depusă la data de 07.10.2010 în dosarul nr._ .
P. cererea de chemare în judecată formulată în dosarul nr._, reclamanta M. L.-V. a solicitat pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de contract privind dreptul de acces al pârâtei S.C. R. S.A., pe proprietățile sale, în schimbul unei chirii lunare de 100 de euro lunar, precum și obligarea pârâtei la plata dobânzii legale pentru sumele datorate.
La data de 07 octombrie 2010 reclamanta a depus la dosar cerere precizatoare în care a arătat că-și precizează punctele 1, 2 și 3, cele menționate mai sus, în sensul că solicită suma totală de 10.000 de lei pentru acordarea accesului pârâtei pe parcelele proprietate personală ce fac obiectul cererii de chemare în judecată, nu solicită alte sume cu orice titlu: chirie, dobânda legală și daune interese, dar își menține solicitarea de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Dacă punctul 1 din cererea de chemare în judecată a fost pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de contract privind dreptul de acces al pârâtei .., pe proprietățile reclamantei, iar punctele 2 și 3 au fost obligarea pârâtei la plata unei chirii lunare de 100 de euro, precum și obligarea pârâtei la daune interese ca urmare a pagubelor produse prin lipsirea de folosință a terenului afectat și prin distrugerea culturii de pe terenurile reclamantei, prin cererea precizatoare a acțiunii din 07.10.2010, reclamanta arată că-și precizează punctele 1, 2 și 3, în sensul că solicită suma totală de 10.000 de lei pentru acordarea accesului pârâtei pe parcelele proprietate personală ce fac obiectul cererii de chemare in judecată, nu solicită alte sume cu orice titlu: chirie, dobânda legala și daune interese, astfel că se deduce că reclamanta nu mai insistă în cererea de la punctul 1, de pronunțare a unei hotărâri judecătorești care să țină loc de contract privind dreptul de acces al pârâtei S.C. R. S.A., pe proprietățile ei.
La data de 20.09.2012 prin înscrisul depus la dosar, reclamanta a arătat că își menține cererea precizatoare din 07 octombrie 2010 prin care solicită instanței să pronunțe o hotărâre care să țină loc de contract de închiriere pentru suma de 10.000 lei pentru accesul/folosința până la data pronunțării definitive a hotărârii.
Față de cele învederate mai sus, instanța a constatat o inconsecvență a reclamantei cu privire la pretențiile sale, la obiectul cererii sale.
Cererea de chemare în judecată datată 27.08.2010, a fost întemeiată în drept pe dispozițiile O.U.G. nr. 79/2002, care nu prevăd obligativitatea furnizorilor de rețele de comunicații electronice, în speța de față S.C. R. S.A., de a încheia contracte de închiriere cu proprietarii de terenuri pe care sunt instalate asemenea rețele, contractele de închiriere fiind reglementate prin dispozițiile codului civil.
Reclamanta nu a arătat cum a calculat suma de 10.000 lei și nu a precizat cu claritate ce reprezintă această sumă, contravaloarea închirierii terenului sau pentru accesul /folosința acestuia de către pârâtă.
Mai mult, din raportul de expertiză tehnică, întocmit de expert Morfi R. a rezultat că pe terenul proprietatea reclamantei situat în extravilanul . 48, . un singur stâlp de lemn care ocupă suprafața de 0,5 mp, iar pe terenul situat în tarlaua 46 . 3 stâlpi și 3 ancore, suprafața totală ocupată de aceste echipamente fiind de 8,22 mp, astfel că este ocupată o suprafață extrem de mică din terenurile reclamantei, stâlpii fiind amplasați într-o margine a terenului .
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs reclamanta M. L.-V., criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală.
Primul motiv de critică a hotărârii instanței de fond, susține recurenta, este faptul că aceasta a încălcat dispozițiile art. 304 pct. 4 și pct. 6, 7, 8 și 9, precum și art. 129 aliniatul final din Codul de procedură civilă.
Astfel, art. 129 Cod pr. civilă prevede că „În toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății”.
Arată recurenta că potrivit cererii de chemare în judecată formulată în 18.08.2010 și precizată în 7.10.2010 a solicitat pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de contract privind dreptul de acces al pârâtei pe proprietățile sale, pentru suma de 10.000 lei, interzicerea accesului pe proprietățile sale până la încheierea contractului prin acord sau până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești rămase definitive și irevocabile care să țină loc de contract și cheltuieli legale de judecată.
Precizează recurenta că cererea de chemare în judecată are ca obiect acordarea accesului (acces general, pe care nu l-a limitat și nu a stabilit condiții special-în limitele legii) pentru suma de 10.000 de lei.
Instanța de recurs i-a respins cererea considerând „că reclamanta nu arată cum a calculat suma de 10.000 de lei și nu precizează cu claritate ce reprezintă această sumă”. De asemenea, a apreciat instanța că „este ocupată o suprafață extrem de mică”, „stâlpii fiind amplasați într-o margine a terenului”.
Consideră reclamanta că au fost încălcate în acest mod dispozițiile art. 304 pct. 4 și 6 din Codul de pr. civilă, deoarece instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești acordând ce nu s-a cerut și neacordând ce s-a cerut, întrucât instanța este ținută să respecte obiectul cererii, conform art. 129 alineatul ultim Cod pr. civilă pronunțându-se pe ceea ce s-a cerut, și întrucât instanța nu are atribuția sau dreptul de a stabili sau modifica suma pentru acces din cererea de chemare în judecată, atât potrivit dreptului comun în materie – Codul civil, și nici potrivit O.U.G. nr. 79/2012 de reglementare în domeniul telecomunicațiilor.
De asemenea, în cazul în care instanța consideră necesare clarificări sau se consideră nelămurită, avea dreptul și obligația potrivit principiului disponibilității, de a pune în vedere reclamantului „să completeze sau să modifice cererea”, iar dacă cererea a fost depusă prin poștă „reclamantului i se vor comunica în scris lipsurile” în conformitate cu art. 1141 Cod pr. civilă.
Instanța nu a solicit completarea sau modificarea cererii, prin urmare aceasta a încălcat legea atunci când a considerat că reclamantul nu arătat cum a calculat suma pe care o solicită și nu a arătat ce reprezintă acesta.
A arătat în cererea de chemare în judecată precizată în 7.10.2010 că suma reprezintă suma în schimbul căreia se acordă dreptul de acces, prin urmare instanța nu a luat în considerare cererea reclamantei și nici nu a respectat obiectul acesteia.
Un alt motiv de critică a hotărârii instanței de fond este încălcarea dispozițiilor ar. 304 pct. 4 și pct. 6, 7, 8 și 9, precum și art. 129 al. final Cod pr. civilă și dispozițiile art. 114 1 și 132 Cod pr. civilă.
Arată recurenta că la termenul din 20 septembrie 2012 instanța i-a pus în vedere să declare în scris că își menține cererea precizatoare din 7 octombrie 2010 și a formulat în scris această cerere prin care arăta că își menține cerea precizatoare și că a susținut faptul că solicită pronunțarea unei hotărâri care să constituie convenție de acces, conform terminologiei și condițiilor reglementate de O.U.G. nr. 79/2001
Instanța a considerat, cu încălcarea legii că dovedește inconsecvență cu privire la obiectul pretențiilor, deși a arătat că dorește pronunțarea unei hotărâri care să constituie convenție de acces pentru suma de 10.000 de lei în terminologia legii speciale, O.U.G. nr. 79/2002, cu toate acestea, instanța nu a luat act de cererea sa verbală și nici nu a respectat cererea de chemare în judecată, așa cum a fost precizată.
În mod eronat și abuziv instanța a respins cererea pe motiv de inconsecvență, cu încălcarea legii. În cazul în care considera instanța că este o cerere modificatoare sau precizatoare, aceasta avea posibilitatea să facă aplicarea art. 132 Cod pr. civilă și să o respingă ca tardivă, pronunțându-se pe obiectul cererii, așa cum a fost formulată în 18.08.2012 și precizează la 7.10.2012. Instanța a considerat în mod nelegal și abuziv cererea drept inconsecventă, refuzând astfel să se pronunțe pe obiectul cereri, de care era ținută conform art. 129 Cod procedură civilă.
Arată recurenta că cererea de chemare în judecată precizată prevede clar că solicită „pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de contract privind dreptul de acces al pârâtei pe proprietățile sale susmenționate” (pag. 1 cerere de chemare în judecată) și „Solicităm suma totală de 10.000 de lei pentru acordarea accesului pârâtei pe parcelele proprietate personală ce face obiectul cererii de chemare în judecată” (pag. 1 din cererea precizatoare din 7.10.2010)
Consideră recurenta că în mod nelegal, cu încălcarea art. 304 pct. 9, instanța consideră că O.U.G. nr. 79/2002 „nu prevede obligația furnizorilor de telecomunicații – R. de a încheia contracte” cu proprietarii de terenuri, cu încălcarea art. 22 și următoarele din O.U.G. nr. 79/2002 cu nerespectarea obiectului cererii precizate la 7 octombrie 2010 și cu neluarea în considerare a susținerilor sale în ședința din 20 septembrie 2012, prin care a solicitat emiterea unei hotărâri care să constitute convenție de acces (fără a-l limita, în limitele legii), pentru suma de 10.000 lei.
Referitor la susținerile instanței privind terenul ocupat și valoarea acestuia, susține recurenta că aceasta a încălcat dispozițiile art. 304 pct. 4 și 6 Cod pr. civilă depășind atribuțiile puterii judecătorești și acordând ce nu s-a cerut și neacordând ce s-a cerut, întrucât instanța este ținută să respecte obiectul cererii, conform art. 129 alineat ultim Cod pr. civilă, pronunțându-se pe ceea ce s-a cerut și întrucât instanța nu are atribuția sau dreptul de a stabili sau modifica suma pentru acces din cererea de chemare în judecată atât potrivit dreptului comun în materie – Codul civil, cât și potrivit O.U.G. nr. 79/2002 de reglementare în domeniul telecomunicațiilor.
Consideră recurenta că în cazul în care instanța aprecia că sunt necesare clarificări sau se considera nelămurită, avea dreptul și obligația, potrivit principiului disponibilității de apune în vedere reclamantului „să completeze sau să modifice cererea” iar dacă cererea a fost depusă prin poștă „reclamantului i se vor comunica în scris lipsurile” în conformitate cu art. 1141 Cod pr. civilă.
Instanța nu a solicitat completarea sau modificarea cererii, prin urmare aceasta a încălcat legea atunci când consideră că reclamantul nu arată cum a calculat suma pe care o solicită și nu arată ce reprezintă aceasta, deși în cererea precizată în 7.10.2010 a arătat că aceasta reprezintă suma în schimbul căreia se acordă dreptul de acces.
Învederează recurenta că susținerile instanței de fond sunt nerealiste, întrucât: stâlpii sunt întinși pe toată zona de ieșire la stradă; proprietățile sunt utilizate fără drept din 2005 și 2009, conform actelor de proprietate; accesul pârâtei implică folosirea unui teren mult mai întins decât cel ocupat de stâlpi; conform proceselor-verbale încheiate de poliție, pârâtei-intimate i s-a prăbușit un stâlp pe teren și a fost în imposibilitate de a face lucrările agricole; proprietățile se află în zona limitrofă a pădurii având o valoare ridicată.
Susține în continuare recurenta că instanța a încălcat dispozițiile art. 137 al. 1și al. 2 Cod pr. civilă întrucât nu s-a pronunțat asupra excepției de procedură a prematurității și nici nu a dispus unirea excepției cu fondul, pentru a administra dovezi în legătură cu dezlegarea în fond a pricinii.
Astfel, în data de 16 septembrie 2010 s-a depus întâmpinare de care intimată, prin care a invocat excepția prematurității cererii de chemare în judecată, iar la data de 7 octombrie 2010 a fost formulat răspunsul la întâmpinare prin care s-a solicitat respingerea excepției invocate.
Susține recurenta că a formulat numeroase cereri/concluzii scrise prin care a solicitat instanței să se pronunțe pe excepția invocată, însă aceasta a ignorat cererile din 29.06.2011, 1.03.2012, 4.08.2012 însă instanța nu s-a pronunțat pe această excepție și nu a unit-o cu fondul.
Arată recurenta că excepția prematurității a fost admisă la 1 martie 2012, la aproape 2 ani de la începerea procesului – august 2010 - după nenumărate termene după administrarea probelor, a expertizei, după dezbaterea fondului și susținerea concluziilor pe fond în 29 iunie și 1martie 2012, condiții în care instanța nu mai putea admite excepția prematurității, aceasta fiind o gravă încălcare a procedurii de judecată și a dreptului la un proces echitabil, provocând întârzierea judecății și considerabile daune materiale și morale
Precizează recurenta că prin încheierea din 4 august 2011 (dosar nr._ ) chiar instanța a constatat invocarea excepției prematurității de către pârâta-intimată, însă nu s-a pronunțat în nici un mod asupra acesteia, iar prin decizia civilă nr. 355/2012, Tribunalul Tulcea a admis recursul, a casat sentința civilă nr. 94/01.03.2012 și a dispus rejudecarea cauzei de către Judecătoria Babadag, considerând excepția ca neîntemeiată.
Arată în continuare recurenta că instanța nu s-a pronunțat cu privire la cerea reclamantei de interzicere a accesului pârâtei-intimate pe terenurile reclamantei și a refuzat să judece cererea de interdicție a accesului pârâtei pe terenurile reclamantei cu încălcarea gravă a legii.
Astfel, susține reclamanta, instanța a încălcat în mod grav art. 304 pct. 9, art. 17 coroborat cu art. 82 Cod pr. civilă și art. 137 al. 1 și 2 Cod de procedură civilă, refuzând să se pronunțe pe cererea reclamantei de interzicere a accesului pârâtei pe teren, catalogând-o drept excepție de procedură, apreciind că este necesară administrarea de probe, însă nu a administrat nicio probă și nici nu s-a pronunțat cu privire la cerea sa.
În acest sens, arată că prin Încheierea din 21 octombrie 2010, instanța decide că va dispune cu privire la cererea de interzicere a accesului pe proprietățile reclamantei după achitarea taxei de timbru. La termenul din 4 noiembrie 2010 se achită taxa și instanța nu dispune. La termenul din 25 noiembrie 2010, din nou nu dispune. La termenul din 2 decembrie 2010, la cererea de soluționarea a cererii, instanța consideră că potrivit dispozițiilor art. 137 Cod pr. civilă, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra excepțiilor de fond... și apreciază că „pentru a se putea pronunța pe cererea de interdicție formulată de reclamanta M. L.-V., este nevoie să administreze probe, instanța unește excepția cu fondul cauzei”.
Consideră recurenta că nu s-a formulat o excepție potrivit celor reglementate de lege conform art. 158 și următoarele Cod procedură civilă, iar instanța a refuzat să justifice o cerere legal formulată, încălcând dreptul său la un proces echitabil și la accesul liber la justiție, prevăzute de Constituie și art. 6 CEDO și celelalte prevederi menționate mai sus și nu a asigurat protejarea dreptului său de proprietate, așa cum este garantat și protejat de art. 44 din Constituție.
Susține în continuare recurenta că excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Babadag a fost invocată cu încălcarea prevederilor art. 304 pct. 9 Cod pr. civilă și Legii nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, provocând întârzierea judecării cauzei provocându-se daune materiale și morale considerabile, încălcându-se dreptul la un proces echitabil și cu o durată rezonabilă, reglementat de Constituție și art.6 CEDO.
În acest sens invocă dispozițiile art. 1591 din Codul de procedură civilă, introdus prin Legea nr. 201 din 25.10.2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor.
Susține recurenta că invocarea excepției necompetenței materiale s-a realizat după închiderea dezbaterilor și lăsarea cauzei în pronunțare cu nerespectarea prevederilor codului de pr. civilă
Totodată se susține că instanța a încălcat prevederile Codului de procedură civilă în ce privește cererea de introducere în cauză a altor persoane formulată de pârâtă la data de 7.04.2011, precum și în judecarea excepției tardivității a lipsei de interes formulată de către reclamat cât și în judecarea excepției admisibilității în principiu a acestei cereri
Intimata R. S.A. București a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului, ca nefondat
Examinând hotărârea atacată sub aspectul motivelor invocate, cât și din oficiu, se reține că recursul este neîntemeiat pentru următoarele considerente.
Recurenta-reclamantă a arătat în esență că își întemeiată recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 4, 6, 7, 8 și 9 din Codul de procedură civilă pretinzând că instanța de fond ar fi depășit atribuțiile puterii judecătorești; a acordat mai mult de cât s-a cerut și nu s-a cerut; sentința nu cuprinde motivele pe care se sprijină și cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii; sentința a fost dată cu interpretarea greșită a legii și schimbarea naturii acului dedus judecății și sentința a fost dată cu încălcarea și aplicare greșită a legii, critică neîntemeiată
Potrivit prevederilor art. 129 al 6 Cod pr. civilă, în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății iar prin sentința atacată Judecătoria Babadag a respins în întregime acțiunea recurentei reclamante neacordându-i nimic, pronunțându-se asupra cererii formulate de reclamantă și care a fost modificată de mai multe ori în timpul judecării cauzei
Instanța de fond a analizat corect cauza dedusă judecății în conform cu prevederile art. 129 al. 5 Cod pr. civilă și a constatat că pretențiile recurentei-reclamante sunt nefondate.
Susținerea recurentei că respingerea acțiunii ar reprezenta o încălcare a atribuțiilor puterii judecătorești este de asemenea neîntemeiată, instanța de fond realizând o corectă stabilire a faptelor și aplicare a legii.
Prima instanță a analizat în mod complet cauza dedusă judecății constatând că pretențiile recurentei-reclamante sunt nefondate, că aceasta nu a arătat cum a calculat suma pretinsă drept pretenții pentru acces și nu a precizat ce reprezintă această sumă, iar contravaloarea închirierii terenului său pentru accesul/folosința acestuia de către intimata-pârâtă.
Mai mult, din raportul de expertiză tehnică, întocmit de expert Morfi R., rezultă că pe terenul proprietatea reclamantei situat în extravilanul . 48, . un singur stâlp de lemn care ocupă suprafața de 0,5 mp, iar pe terenul situat în tarlaua 46 . 3 stâlpi și 3 ancore, suprafața totală ocupată de aceste echipamente fiind de 8,22 mp, astfel că este ocupată o suprafață extrem de mică din terenurile reclamantei, stâlpii fiind amplasați într-o margine a terenului .
S-a mai susținut de către recurenta reclamantă și faptul că în mod netemeinic instanța de fond i-ar fi respins acțiunea pe motiv de inconsecventă, fără a intra pe fondul cauzei, critică neîntemeiată
Prima instanță a analizat cauza pe fond, așa cum rezultă din considerente hotărârii constatând însă că recurenta-reclamantă a manifestat inconsecvență pe parcursul procesului întrucât și-a modificat în mod repetat atât pretențiile cât și obiectul acțiunii.
Relativ la excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Babadag și ulterior a Tribunalului Tulcea, se reține că aceasta a fost soluționată de Curtea de Apel Constanta în cadrul conflictului negativ de competență la data de 27.10.2011
În ce privește celelalte excepții invocate de către părți în cauză, instanța de fond s-a pronunțat asupra fiecăreia în parte.
Astfel, Judecătoria Babadag, s-a pronunțat supra celor două excepții privind prematuritatea formulării cererii – asupra celei referitoare la neefectuare concilierii prealabile s-a pronunțat prin sentința civilă nr. 94/1.03.2012, iar asupra celei referitoare la neîmplinirea termenului prevăzut de art. 27 din O.U.G. nr. 79/2002 s-a pronunțat prin sentința civilă nr. 503/27.09.2012. A. excepției tardivității cererii de introducere în cauză a C.N.A.D.R. și a lipsei de interes s-a pronunțat prin sentința civilă nr. 94/1.03.2012.
Se mai reține de asemenea că cererea de interzicere a accesului pe proprietate recurentei-reclamante nu era o excepție, ci o cerere ce a fost soluționată pe fondul cauzei.
Pe fondul cauzei, se reține că rețeaua de comunicații electronice a fost amplasată în extravilanul localității Topolog înainte ca recurenta să devină proprietara terenurilor la care face referire și chiar dacă pe terenurile recurentei se află stâlpi și/sau ancorele cu care sunt ancorați aceștia, elementele rețelei de comunicații electronice existau la momentul când au fost cumpărate cele două terenuri, respectiv iulie 2005 pentru terenul de 2.720 mp și decembrie 2009 pentru terenul de 1.000 mp, rețeaua de comunicații electronice existând din anul 1967, având același amplasament ca si in prezent
Deși recurenta-reclamantă a afirmat că stâlpii ar fi fost mutați de pe poziția inițială, această afirmație este nefondată, chiar raportul de expertiză tehnică efectuat in cauză nefăcând vreo referire la vreo eventuală mutare a stâlpilor
Astfel, potrivit pct. I (12) din anexa Legii nr. 213/1998, drumurile naționale fac parte din domeniul public al statului. Tot în acest sens sunt și dispozițiile art. 6 alin. (1) din O.G. nr. 43/1997
Conform dispozițiilor art. 2 alin. (3) din O.G. nr. 43/1997zona de siguranță face parte integrantă din drum, iar dimensiunea acesteia este stabilită prin anexa I a acestui act normativ,
În raport de aceste dispoziții legale, se reține că rețeaua de comunicații electronice a fost instalată în zona de siguranță a drumului DN 22 A, suprafață de teren care se află în domeniu public al statului.
Potrivit expertizei tehnice efectuate în cauză de expert Morfi R. rezultă că trenul recurentei reclamate se suprapune peste zona de siguranță a drumului, suprafață afectată de stâlpii și ancorele acestora fiind de 8,22 mp, o suprafață extrem de mică din terenurile recurentei reclamante, stâlpii fiind amplasați într-o margine a terenului
Așa cum rezult din O.U.G. nr. 79/_ contratul de acces nu se confundă cu contactul de închiriere, fiind reglementat distinct prin lege specială, iar hotărârea care să țin loc de contract de acces pronunțată în condițiile acestui act normativ nu se poate rezuma numai la stabilirea unui preț, ci trebuie să conțină toate celelalte elemente pe care legea le prevede ca fiind obligatorii, iar față de împrejurarea că recurenta-reclamantă a invoca pe parcursul judecății în fond principiul disponibilității și s-a limitat la a solicita numai prețul, în mod temeinic și legal Judecătoria Babadag a respins cerere ce chemare în judecată .
Relativ la cerea privind interdicția pârâtei-intimate de a intra pe cele două terenuri, se reține că acesta este un capăt de cerere accesoriu capătului principal.
Mai mult, se reține faptul că dispozițiile O.U.G. nr. 79/2002, în prezent abrogată prin Legea nr. 154/2012, avea aplicabilitate numai pentru rețele construite sau mutate pe terenuri după . acestui act normativ.
Pentru aceste considerente, hotărârea instanței de fond fiind temeinică și legală, văzând și dispozițiile art. 312 alin. 1 Cod pr. civilă, va fi respins recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul civil formulat de către recurenta-reclamanta M. L. V., cu domiciliul procesual ales in București, ., nr. 15, ., ., sector 2, prin reprezentant M. G., împotriva sentinței civile nr.503 din 27.09.2012 pronunțată de Judecătoria Babadag, în dosarul nr._, având ca obiect pronunțarea unei hotarari care sa tina loc de act autentic, in contradictoriu cu intimata-parata S.C. R. S.A., cu sediul in Bucuresti, ., nr. 3-5, C. City Gate, Turnul de Nord, sector 1 și sediul procesual ales în Constanta, .-81, județul Constanta, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică din 30 ianuarie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER
I. A. D. N. P. L.
E. N.
Jud. fond. Ș.L.E.I..
Redactat jud. D.N./5.02.2013
Tehnoredactat gref. G.R./04.03.2013/2 ex.
| ← Plângere contravenţională. Decizia nr. 785/2014. Tribunalul... | Plângere contravenţională. Decizia nr. 29/2013. Tribunalul TULCEA → |
|---|
