Plângere contravenţională. Decizia nr. 5/2016. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 5/2016 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 08-01-2016 în dosarul nr. 5/2016
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TULCEA
SECȚIA CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE CIVILĂ Nr. 5/2016
Ședința publică de la 08 Ianuarie 2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE: C. D. A.
JUDECĂTOR: S. G.
Grefier: L. R.
Pe rol judecarea apelurilor civile formulate de apelanta petentă . cu sediul în Tulcea, ., parter, jud. Tulcea și apelanta organ constatator AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ-DIRECȚIA GENERALĂ ANTIFRAUDĂ FISCALĂ-DIRECȚIA REGIONALĂ ANTIFRAUDĂ 2 C. cu sediul în București, ., sector 5, împotriva sentinței civile nr.3314/02.12.2014 pronunțată de Judecătoria Tulcea, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședință se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că au fost înaintate la dosar cererea de apel și întâmpinarea formulate de către petentă semnate de aceasta, solicitând totodată și acordarea unui nou termen pentru pregătirea apărării deoarece avocatul său se află la ÎCCJ, după care:
Deliberând, instanța constată că societatea petentă și-a însușit apelul formulat de V. D. cu privire la care s-a constatat că nu are calitatea de avocat.
Totodată, respinge cererea de amânare a cauzei formulată de apelanta petentă având în vedere motivul invocat, respectiv prezența la ÎCCJ a acestei persoane care nu poate reprezenta partea deoarece nu este avocat.
Cu privire la apelul declarat de societatea petentă, instanța din oficiu invocă excepția netimbrării apelului și reține cauza pentru deliberare și pronunțare pe excepția netimbrării apelului ., precum și asupra apelului declarat de Direcția Generală Antifraudă Fiscală C..
INSTANȚA
Asupra apelurilor civile analizate:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Tulcea la data de 28.04.2014 sub nr._, petenta S.C. C. PICADILLY S.R.L., a solicitat, în contradictoriu cu intimata A.N.A.F. – DIRECȚIA GENERALĂ ANTIFRAUDĂ FISCALĂ – DIRECȚIA REGIONALĂ ANTIFRAUDĂ 2 C., anularea procesului-verbal de contravenție . nr._ din 11.04.2014, prin care a fost sancționată cu amendă în cuantum de 10.000 lei și respectiv 2.000 lei, sancțiunea complementară a suspendării activității pentru o perioadă de 3 luni și confiscarea sumei de 671 lei.
Intimata a formulat în termen procedural întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale ca nefondată.
Soluționând cauza, prin sentința civilă nr.3314 din 02 decembrie 2014 instanța a admis în parte plângerea contravențională formulată de către petenta S.C. C. PICADILLY S.R.L. în contradictoriu cu intimata A.N.A.F. – DIRECȚIA GENERALĂ ANTIFRAUDĂ FISCALĂ – DIRECȚIA REGIONALĂ ANTIFRAUDĂ 2 C..
Pe cale de consecință, a dispus înlocuirea amenzii contravenționale în cuantum de 10.000 lei aplicată petentei prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din data de 11.04.2014 încheiat de intimată, cu sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 8.000 lei.
A anulat în parte procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din data de 11.04.2014 încheiat de intimată, numai cu privire la contravenția prevăzută de art. 41 pct. 2 lit. b) din Legea nr. 82/1991 republicată, cu modificările și completările ulterioare și exonerează petenta de la plata amenzii contravenționale în cuantum de 2.000 lei.
A menținut celelalte dispoziții ale procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din data de 11.04.2014 încheiat de intimată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din data de 11.04.2014, petenta a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 10.000 de lei și respectiv 2.000 lei, întrucât la aceeași dată, ora 20:15, în urma controlului operativ și inopinat desfășurat la sediul social cu activitate, din Tulcea, ., parter, județul Tulcea, s-a constatat că nu s-au emis bonuri fiscale pentru toate bunurile livrate către populație, nerespectându-se astfel, prevederile art. 1 alin. 2 din O.U.G. nr. 28/1999 republicată; la data și ora controlului, în urma comparării datelor înscrise în raportul intermediar X anexat, emise prin AMEF fiscalizat la adresa menționată, cu suma de bani verificată în casieria unității și consemnată în monetarul anexat, s-a constatat un plus de casă în sumă de 671 lei, sumă ce nu a putut fi justificată prin datele scrise în documentele emise, făcându-se venit la bugetul de stat; totodată, în urma verificării documentelor financiar-contabile s-a constatat că societatea nu a efectuat inventarierea elementelor de activ și pasiv ale patrimoniului la 31.12.2013.
S-a mai consemnat faptul că punctul de vedere al administratorului societății este consemnat în nota explicativă anexată la procesul-verbal.
Faptele au fost încadrate în dispozițiile art. 10 lit. b) din O.U.G. nr. 28/1999 republicată și art. 41 pct. 2 lit. d) din Legea nr. 82/1991 republicată.
În baza art. 14 alin. 2 din O.U.G. nr. 28/1999 republicată, s-a suspendat activitatea unității pe o perioadă de 3 luni, iar în baza art. 11 alin. 3 din același act normativ s-a procedat la confiscarea sumei de 671 lei.
În soluționarea plângerii contravenționale trebuie observate prevederile art. 34 din O.G. nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor, potrivit cărora instanța competentă să soluționeze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o și pe celelalte persoane citate, dacă aceștia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal, și hotărăște asupra sancțiunii, despăgubirii stabilite, precum și asupra măsurii confiscării.
Conform art. 41 pct. 2 lit. d) din Legea nr. 82/1991 republicată, a contabilității, constituie contravenție nerespectarea reglementărilor emise de Ministerul Finanțelor Publice, respectiv de instituțiile cu atribuții de reglementare în domeniul contabilității prevăzute la art. 4 alin. 3, cu privire la efectuarea inventarierii.
Potrivit art. 6 din același act normativ orice operațiune economico - financiară efectuată se consemnează în momentul efectuării ei într-un document care stă la baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ. Documentele justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitate angajează răspunderea persoanelor care le-au întocmit, vizat și aprobat, precum și a celor care le-au înregistrat în contabilitate, după caz.
Conform art. 2 din Ordinul nr. 2861/2009, răspunderea pentru buna organizare a lucrărilor de inventariere, potrivit prevederilor Legii nr. 82/1991, republicată, și în conformitate cu reglementările contabile aplicabile, revine administratorului, ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligația gestionării entității.
În anexa la Ordinul nr. 2861/2009 pentru aprobarea Normelor privind organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii, la pct. 5 se prevede că răspunderea pentru buna organizare a lucrărilor de inventariere, potrivit prevederilor Legii nr. 82/1991, republicată, și în conformitate cu reglementările contabile aplicabile, revine administratorului, ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligația gestionării entității. În vederea efectuării inventarierii, aceste persoane aprobă proceduri scrise, adaptate specificului activității, pe care le transmit comisiilor de inventariere.
Conform art. 42 alin. 1 din Legea nr. 82/1991 republicată, a contabilității, contravenția prevăzută la art. 41 pct. 2 lit. d) se sancționează cu amendă de la 400 lei la 5.000 lei, iar potrivit alin. 6 al aceluiași articol amenzile contravenționale prevăzute la alin. 1 și 2 se suportă de persoanele vinovate.
Analizând dispozițiile mai sus menționate, s-a constatat că procesul-verbal contestat a fost întocmit, în referire la contravenția prevăzută de art. 41 pct. 2 lit. d) din Legea nr. 82/1991 republicată, în sarcina persoanei juridice, deși textele legale incidente stabilesc în mod expres că răspunderea contravențională revine și sancțiunea contravențională se aplică persoanei vinovate, respectiv administratorului societății, cerăspunde pentru buna organizare a lucrărilor de inventariere.
Prin urmare, între subiectul activ al contravenției reținute ca fiind săvârșită prin procesul-verbal contestat și persoana stabilită de inspectorii antifraudă ca fiind vinovată de săvârșirea acesteia nu există identitate, caz în care actul constatator și sancționator este lovit de nulitate absolută virtuală.
Concluzionând, petenta S.C. C. PICADILLY S.R.L. nu are calitatea de subiect activ al contravenției susmenționate reținute în sarcina sa, motiv pentru care plângerea va fi admisă sub acest aspect, cu consecința anulării în parte a procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din data de 11.04.2014, numai cu privire la contravenția prevăzută de art. 41 pct. 2 lit. d) din Legea nr. 82/1991 republicată, cu modificările și completările ulterioare.
În ceea ce privește contravenția prevăzută de art. 10 lit. b) din O.U.G. nr. 28/1999 republicată, instanța de fond a avut în vedere materialul probator administrat în cauză, din care a reieșit că intimata a făcut dovada săvârșirii contravenției de către petentă, reținându-se sub acest aspect dispozițiile art. 1 alin. 1 și 2 din O.U.G. nr. 28/1999 potrivit cărora operatorii economici care efectuează livrări de bunuri cu amănuntul, precum și prestări de servicii direct către populație sunt obligați să utilizeze aparate de marcat electronice fiscale și au obligația să emită bonuri fiscale și să le predea clienților.
Bonul fiscal este, în accepțiunea prevederilor art. 4 alin. 1 din același act normativ documentul emis de aparatul de marcat electronic fiscal, care trebuie să cuprindă cel puțin: denumirea și codul fiscal ale operatorului economic emitent; adresa de la locul de instalare a aparatului de marcat electronic fiscal; logotipul și . ale aparatului; numărul de ordine; data și ora emiterii; denumirea fiecărui bun livrat sau serviciu prestat; prețul sau tariful unitar; cantitatea; valoarea pe fiecare operațiune, inclusiv taxa pe valoarea adăugată, cu indicarea cotei de taxă; valoarea totală a bonului, inclusiv taxa pe valoarea adăugată; valoarea totală a taxei pe valoarea adăugată pe cote de taxă, cu indicarea nivelului de cotă; valoarea totală a operațiunilor scutite de taxa pe valoarea adăugată, precum și valoarea altor taxe care nu se cuprind în baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată, dacă este cazul.
Conform art. 10 lit. b) din O.U.G. nr. 28/1999 republicată (în forma în vigoare la data constatării faptei), constituie contravenție neîndeplinirea obligației operatorilor economici de a se dota și de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale avizate conform art. 5 alin. 2, la termenele stabilite la art. 6, cu excepția prevăzută la art. 1 alin. 4, neemiterea bonului fiscal pentru toate bunurile livrate sau serviciile prestate ori emiterea de bonuri cu o valoare inferioară celei reale, precum și nereintroducerea datelor înscrise pe rola jurnal privind tranzacțiile efectuate de la ultima închidere zilnică până în momentul ștergerii memoriei operative.
Potrivit art. 11 alin. 1 lit. b) din actul normativ susmenționat (în forma în vigoare la data constatării faptei) amenzile pentru contravențiile prevăzute la art. 10 se aplică operatorilor economici, iar fapta prevăzute la art. 10 lit. b) se sancționează cu amendă de la 8.000 lei la 10.000 lei.
La alin. 3 al aceluiași articol se dispune că sumele găsite la punctele de vânzare a bunurilor sau de prestare a serviciilor aparținând operatorilor economici prevăzuți la art. 1 alin. (1), care nu pot fi justificate prin datele înscrise în documentele emise cu aparate de marcat electronice fiscale, în registrul special, menționat la art. 1 alin. (4), ori prin facturi fiscale, după caz, sunt considerate fără proveniență și se confiscă, făcându-se venit la bugetul de stat. De asemenea, se confiscă sumele încasate din livrarea de bunuri ori prestarea de servicii după suspendarea activității operatorilor economici, potrivit art. 14.
Conform art. 14 alin. 2 din O.U.G. nr. 28/1999 republicată (în forma în vigoare la data constatării faptei), nerespectarea de către operatorii economici a prevederilor art. 10 lit. b), referitoare la neutilizarea aparatelor de marcat electronice fiscale, neemiterea bonurilor fiscale pentru toate bunurile livrate sau serviciile prestate, emiterea de bonuri cu o valoare inferioară celei reale și nereintroducerea datelor înscrise pe rola-jurnal privind tranzacțiile efectuate de la ultima închidere zilnică până în momentul ștergerii memoriei operative, atrage și suspendarea activității unității pe o perioadă de 3 luni.
Simplele susțineri ale petentei precum că la data de 11.04.2014 ar fi fost lăsată suma de 700 lei în vederea plății unor furnizori despre care salariatele nu aveau cunoștință nu pot fi primite în lipsa oricăror mijloace de probă.
În nota explicativă din data de 11.04.2014 administratorul societății a arătat în mod expres că nu poate justifica diferența în plus de 671 lei rezultată prin compararea raportului X emis de AMEF și monetarul întocmit la data și ora controlului (fila 28).
Martorul C. M. C. în depoziția sa a arătat că la momentul când a intrat în local, se închidea casa de marcat iar ospătarul se căuta prin buzunare pentru a prezenta sumele încasate inspectorilor antifraudă. A mai declarat martorul că i s-a permis să ia un loc la masă, iar la o altă masă mai erau în jur de 8-9 persoane. A arătat martorul că, de la momentul la care a intrat în local și până la momentul la care a plătit consumația a trecut circa o oră, banii încasându-se la final. Cam la 20-30 de minute de la momentul cât a intrat în local, a venit și patroana (fila 49).
Martora I. C., angajata petentei, a declarat că inspectorii antifraudă au solicitat ospătarului să prezinte tot ceea ce are în buzunare, iar o persoană s-a poziționat în dreptul casei de marcat. Au întrebat, de asemenea, dacă ospătarul mai are bani de încasat de la mese, acesta răspunzând afirmativ, întrucât la o masă erau mai multe persoane ce aveau un eveniment privat, iar la o altă masă erau doi clienți care au intrat pe parcursul controlului. A declarat martora că ospătarul a fost trimis să încaseze consumațiile de la cele două mese, fiind asigurat că nu va fi nicio problemă. Acei bani au fost puși la un loc cu toți ceilalți și au rămas pe bar (fila 50).
Instanța de fond a apreciat că valoarea probatorie a acestei depoziții este una suficient de îndoielnică pentru a nu putea determina anularea actului sancționator, cu atât mai mult cu cât situația exprimată de aceasta este net contrazisă de toate celelalte probe administrate în cauză.
În primul rând aceeași martoră a declarat că monetarul s-a făcut imediat după ce ospătarul a scos tot ce avea prin buzunare, inspectorii antifraudă solicitând și chitanțe, facturi cu privire la tot ce s-a plătit până la acel moment. Tot martora a arătat că s-au numărat bancnotele, s-a tras linie, s-a semnat, apoi ospătarul a fost trimis să încaseze contravaloarea consumațiilor de la mese.
Raportul X a fost emis la ora 18:11, iar monetarul s-a semnat la ora 18:30 (fila 29).
Martorul C. M. C. a declarat că închiderea casei de marcat se făcea când a intrat, moment la care ospătarul preda încasările pe care le avea asupra sa, în timp ce consumația a plătit-o după circa o oră, la finalul consumației, când deja administratorul societății venise și discuta cu inspectorii antifraudă.
În altă ordine de idei, este greu de presupus, că ospătarul sau administratorul petentei nu ar fi adus la cunoștință inspectorilor antifraudă, cu prilejul efectuării controlului, faptul că banii găsiți în plus erau destinați unor plăți către furnizori, sau că sume încasate de la clienți în cursul controlului ar fost înscrise în monetar în mod nelegal, în detrimentul petentei.
De aceea, instanța de fond a concluzionat că prezumția relativă de temeinicie de care se bucură procesul-verbal nu a fost răsturnată, astfel că a reținut că fapta există, constituie contravenție și a fost săvârșită de petentă.
Cu privire la faptul alegat de către petentă, în sensul că inspectorii antifraudă i-au încălcat dreptul la apărare, instanța de fond a avut în vedere Decizia nr. XXII din 19 martie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, decizie dată într-un recurs în interesul legii având ca obiect unificarea practicii în aplicarea dispozițiilor art. 16 alin. 7 din O.G. nr.2/2001.
Potrivit art. 17 din același act normativ, doar lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii principale aplicate, fără a minimaliza pericolul social al faptei săvârșite de petentă, față de valoarea mică a sumei pentru care nu s-au emis bonuri fiscale, deci urmarea produsă, ținând cont de faptul că nu există dovezi că aceasta ar mai fi fost sancționată pentru săvârșirea de fapte contravenționale de aceeași natură, deci raportat la circumstanțele personale ale contravenientei, sancțiunea amenzii de 10.000 de lei, în cuantumul maxim, nu a fost individualizată potrivit criteriilor prevăzute de art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 și nu este proporțională cu gravitatea faptei. S-a apreciat că sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 8.000 lei, deci în cuantumul minim, este suficientă pentru corectarea conduitei petentei.
Sub aspectul sancțiunilor complementare, instanța de fond a constatat că acestea au drept scop înlăturarea unei stări de pericol și preîntâmpinarea săvârșirii altor fapte prevăzute de lege. Sancțiunile complementare nu au caracter de sine stătător, ci ele ființează numai pe lângă o sancțiune contravențională principală, astfel încât soarta lor juridică depinde de cea a sancțiunilor principale.
Nu se poate recunoaște valabilitatea unei sancțiuni contravenționale complementare în lipsa unei sancțiuni principale, deoarece în caz contrar orice persoană s-ar vedea expusă unor măsuri adiacente care privesc bunurile sau persoana sa, fără ca în prealabil să cunoască fapta ilicită care îi este imputabilă și sancțiunea aplicată.
Câtă vreme instanța a constatat că fapta reținută prin procesul-verbal încheiat de organul constatator există, constituie contravenție și a fost săvârșită de petentă, fiind stabilită o sancțiune contravențională principală, aplicarea sancțiunii complementare expres prevăzute de lege este obligatorie, deși s-a făcut o reindividualizare a celei principale în cadrul soluționării plângerii contravenționale.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au formulat apel atât petenta . cât și organul constatator A.N.A.F. – DIRECȚIA GENERALĂ ANTIFRAUDĂ FISCALĂ – DIRECȚIA REGIONALĂ ANTIFRAUDĂ 2 C..
În motivarea apelului, petenta arată, în esență, că sentința atacată este netemeinică și nelegală având în vedere că în procesul-verbal de contravenție . nr._ s-a aplicat sancțiunea de 12.000 lei și suspendarea activității pentru 3 luni de zile în condițiile în care instanța, deși a reapreciat că inspectorii ANAF-DGAF-DRA2 C. nu a efectuat o proporționalitate a faptelor raportat la încadrarea juridică, nu a diminuat și pedeapsa complementară, rezumându-se a renunța a mai aplica pedeapsa de 2000 lei și diminuând sancțiunea de la 10.000 la 8000 lei, fără a evalua gradul de pericol social și fără a verifica că inspectorii au greșit încadrările juridice, situație ce conduce la anularea procesului-verbal de contravenție.
De asemenea, susține apelanta petenta că faptele sunt reținute doar la modul generic și nu în concret, solicitând anularea procesului-verbal de contravenție deoarece acesta a fost încheiat fără respectarea condițiilor imperative prevăzute și de Ordonanța 2/2001, actualizată în 2004, privind regimul contravențiilor.
În ceea ce privește forța probantă a procesului-verbal, învederează apelanta petentă că faptele contravenționale reținute nu există având în vedere că în noua reglementare faptele reținute la modul generic au și fost abrogate.
A.N.A.F. – Direcția Generală Antifraudă Fiscală – Direcția Regională Antifraudă 2 C., în motivarea apelului său, susține că instanta de fond, in mod greșit, a apreciat ca obligația de inventariere a elementelor de activ si pasiv ale patrimoniului S.C.C. Picadilly S.R.L. revine administratorului societatii care răspunde de buna organizare a lucrărilor de inventariere, persoana ce trebuia amendata si nu societatii.
De asemenea, consideră nelegala concluzia instantei de fond in sensul ca S.C.C. Picadilly S.R.L. nu are calitatea de subiect activ al contravenției și prin urmare nu a savarsit contravenția prevăzută de art.41 alin.2 lit.d din Legea nr.82/1991 .
Învederează apelanta că potrivit prevederilor art.7 alin.l din Legea nr.82/1991 rep. “(1) Persoanele prevăzute la art. 1 au obligația să efectueze inventarierea generală a elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii deținute la începutul activității, cel puțin o dată în cursul exercițiului financiar, precum și în cazul fuziunii, divizării sau lichidării și în alte situații prevăzute de lege.”
Or, persoanele prevăzute la art.l din actul normativ mentionat mai sus sunt: “(1) Societățile comerciale, societățile/companiile naționale, regiile autonome, institutele naționale de cercetare-dezvoltare, societățile cooperatiste și celelalte persoane juridice au obligația să organizeze și să conducă contabilitatea financiară, potrivit prezentei legi. [...]”.
Totodata, invederează apelanta A.N.A.F. – Direcția Generală Antifraudă Fiscală – Direcția Regională Antifraudă 2 C. ca O.M.F.P. nr.2861/2009 pentru aprobarea Normelor privind organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii, la art.l alin.(2) si (5) dispune:
“(2) Prevederile prezentului ordin se aplică de către persoanele juridice prevăzute la art. 1 din Legea contabilității nr. 82/1991, republicată, denumite în continuare entități. (5) Entitățile prevăzute la alin. (2) au obligația să emită proceduri proprii privind inventarierea, în baza normelor prevăzute la art. 1 alin. (1), aprobate de administratorul, ordonatorul de credite sau altă persoană care are obligația gestionării entității. ”
Or, in condițiile in care obligația de efectuare a inventarierii este stabilita de către legiuitor in sarcina persoanei juridice, consideră apelanta că persoana vinovata de neindeplinirea acestei obligații este, evident, persoana juridica si nicidecum administratorul societatii asa cum, in mod greșit a retinut instanta de fond.
Raportat la textele de lege de mai sus, coroborate cu art. 41 pct. 2 lit. b) din Legea nr. 82/1991, precum și în conformitate cu cele stipulate în actul constatator, s-a impus de drept, în baza legii, sancționarea persoanei juridice, S.C. C. Picadilly S.R.L., nicidecum a unor persoane fizice, administratori sau angajați ai acesteia.
Menționează apelanta A.N.A.F. – Direcția Generală Antifraudă Fiscală – Direcția Regională Antifraudă 2 C. că, întotdeauna, în cazul în care sunt verificate persoane juridice, în considerarea activității acestora, a respectării de către acestea a obligațiilor ce le revin, se sancționează persoanele juridice și nu reprezentanții sau angajații. Astfel, invocarea art. 10 alin. (1) din Legea nr. 82/1991 nu are niciun temei.
Apelanta A.N.A.F. – Direcția Generală Antifraudă Fiscală – Direcția Regională Antifraudă 2 C. critică hotararea instantei de fond si in ceea ce privește reindividualizarea sancțiunii principale, aplicata pentru contravenția prevăzută de art 10 lit.b din O.U.G.nr.28/1999 rep. in sensul aplicarii sancțiunii amenzii contravenționale in cuantumul minim de 8000 lei ca fiind suficienta pentru corectarea conduitei petentei.
Apreciază apelanta că, dacă legiuitorul ar fi considerat această faptă drept una fară un pericol social prea mare, acesta ar fi introdus și anumite condiții în prezența cărora ar fi oportună aplicarea sancțiunii spre minimul legal prevăzut de lege sau aplicarea sancțiunii avertismentului.
Sub acest aspect, precizează apelanta ca organele de control au avut in vedere gradul de pericol social ridicat al acestor fapte, de imprejurarile in care a fost savarsita fapta si de modalitatea de savarsire, de scopul urmărit de legiuitor - acela de a putea controla operațiunile de spalare de bani si evaziune fiscala, si de eventualele urmări deosebit de periculoase ale acestor fapte.
D. urmare, reducerea cuantumului amenzii contravenționale la minimul prevăzut de lege, ar face ca petentul sa considere ca fapta sa nu reprezintă un pericol grav si ca, la un eventual control ulterior, va putea recurge la aceeași cale de atac, invocând hotararea civila de fata si invocând același motiv de lipsa a pericolului social.
Menționează apelanta că fapta comisă în speță prezintă un grad ridicat de pericol social, legiuitorul prin sancțiunile stipulate, urmărind neîndoielnic eradicarea sau cel puțin limitarea sustragerii de la plata taxelor și impozitelor datorate bugetului consolidat al statului, în domeniul legiferat.
Amenda prevăzută de legiuitor nu este destinata acoperirii unui prejudiciu, ci are ca scop prevenirea savarsirii altor fapte si sancționarea contravenientului.
Prin urmare, apreciază apelanta ca, sancțiunile aplicate de către agenții constatatori, au fost corect individualizate prin raportare la pericolul social al faptei, care rezulta nu numai din modul in care a fost savarsita fapta, ci si din modul in care legiuitorul a stabilit limitele amenzii contravenționale.
Singura soluție pentru ca, intimata-petentă să conștientizeze gravitatea faptelor și pentru ca aceasta să nu mai repete acest gen de fapte pe viitor o reprezintă menținerea amenzii la suma de 10.000 lei.
În aceste condiții, ținând seama de prevederile art. 21 din O.G. 2/2001, apreciază apelanta că fapta a fost corect individualizată, gradul de pericol social fiind evaluat în mod corespunzător, astfel că sancțiunile aplicate societății reclamante sunt proporționale cu gradul de pericol social al faptei săvârșite.
Concluzionează apelanta că normele imperative încălcate au fost edictate de către leguitor tocmai în scopul disciplinării agenților economici, în sensul conștientizării gradului de pericol social pe care faptele de acest gen îl au față de întreaga societate, iar nu numai față de un grup izolat de persoane, aspect care nu le conferă posibilitatea de a le respecta sau nu, fiind obligați la conformare, iar în caz contrar, fiind nevoiți să suporte sancțiunile care li se aplică.
Față de cele expuse, solicită apelanta A.N.A.F. – Direcția Generală Antifraudă Fiscală – Direcția Regională Antifraudă 2 C. admiterea apelului, modificarea în parte a sentinței civile nr.3314/02.12.2014 cu consecința respingerii plângerii contravenționale si menținerea ca temeinice si legale a dispozițiilor privind masurile complementare.
La termenul de judecată din 08 ianuarie 2016 s-a invocat excepția netimbrării apelului declarat de petenta ..
Examinând apelurile, prin prisma criticilor aduse, Tribunalul reține următoarele:
Relativ la apelul promovat de organul constatator, se constată că, într-adevăr, potrivit art.7 alin.1 din Legea nr.82/1991, cu modificările ulterioare, persoanele prevăzute la art. 1- societățile comerciale, societățile/companiile naționale, regiile autonome, institutele naționale de cercetare-dezvoltare, societățile cooperatiste și celelalte persoane juridice au obligația să organizeze și să conducă contabilitatea proprie, respectiv contabilitatea financiară, potrivit prezentei legi, și contabilitatea de gestiune adaptată la specificul activității- au obligația să efectueze inventarierea generală a elementelor de activ și de pasiv deținute la începutul activității, cel puțin o dată pe an pe parcursul funcționării lor, în cazul fuziunii sau încetării activității, precum și în alte situații prevăzute de lege.
De asemenea, art.1 alin.2 și 5 din Ordinul nr.2861/2009 pentru aprobarea Normelor privind organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii stipulează că prevederile prezentului ordin se aplică de către persoanele juridice prevăzute la art. 1 din Legea contabilității nr. 82/1991, republicată, denumite în continuare entități; entitățile prevăzute la alin. (2) au obligația să emită proceduri proprii privind inventarierea, în baza normelor prevăzute la art. 1 alin. (1), aprobate de administratorul, ordonatorul de credite sau altă persoană care are obligația gestionării entității.
Numai că, organul constatator apelant omite să observe și dispozițiile art.2 din același ordin conform cu care răspunderea pentru buna organizare a lucrărilor de inventariere, potrivit prevederilor Legii nr. 82/1991, republicată, și în conformitate cu reglementările contabile aplicabile, revine administratorului, ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligația gestionării entității, ca și prevederile art.42 alin.6 din Legea nr.82/1991, modificată, ce statuează că amenzile contravenționale prevăzute la alin.1 și 2- categorie în care se încadrează și amenda contravențională în discuție- se suportă de persoanele vinovate.
Coroborând dispozițiile legale învederate, rezultă că, întrucât răspunderea pentru buna organizare a lucrărilor de inventariere revine administratorului, acesta este și persoana vinovată pentru încălcarea prevederilor ce reglementează acest sector, legea stabilind expres în acest caz cărei persoane revine răspunderea și nu lasă loc de altă interpretare.
În consecință, numai administratorul poate fi subiect activ al contravenției reținută prin procesul-verbal contestat, și nu societatea, astfel că soluția primei instanțe sub acest aspect este justificată.
Justificată a fost și reindividualizarea sancțiunii contravenționale principale întrucât instanța a dat eficiență împrejurării că societatea nu a mai fost sancționată pentru astfel de fapte și cuantumului mic al sumei pentru care nu s-au emis bonuri fiscale.
Cuantumul amenzii reindividualizat, respectiv suma de 8000 lei, nu este unul neglijabil și este suficient pentru a asigura corijarea contravenientei și, totodată, prevenirea săvârșirii unor astfel de contravenții, diferența față de maximul aplicat de organul constatator nefiind una foarte mare-2000 lei-, iar scopul disciplinării agenților economici va fi atins și în acest fel.
Având în vedere aceste argumente, apelul promovat de organul constatator va fi respins ca nefondat.
În ceea ce privește apelul societății contraveniente, se constată că, prin adresă comunicată la 12 octombrie 2015, s-a pus în vedere obligația achitării unei taxe judiciare de timbru în cuantum de 20 lei aferentă apelului promovat, iar la data de 27 octombrie 2015 a fost depusă la dosar o copie, semnată de o persoană ce nu are calitatea de avocat, deși aplică ștampila și semnează în acest sens.
În continuare, la termenul de judecată din 11 decembrie 2014, instanța a dispus petentei-apelante să semneze cererea de apel deoarece persoana ce a semnat și stampilat apelul promovat nu are calitatea de avocat, solicitându-i-se, prin aceeași adresă, să depună, în original, la dosar dovada achitării taxei de timbru.
Pentru termenul de judecată din 8 ianuarie 2015, petenta-apelantă nu s-a conformat solicitării instanței, fiind pusă în discuție excepția netimbrării apelului.
Relativ la această excepție, se impune subliniat că, potrivit art. 33 alin1. și 2 din OUG nr.80/2013, taxele judiciare de timbru se platesc anticipat, cu exceptiile prevazute de lege; daca cererea de chemare in judecata este netimbrata sau insuficient timbrata, reclamantului i se pune in vedere, in conditiile art. 200 alin. (2) teza I din Codul de procedura civila, obligatia de a timbra cererea in cuantumul stabilit de instanta si de a transmite instantei dovada achitarii taxei judiciare de timbru, in termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicarii instantei.
Însă, numai originalul dovezii de achitare a taxei judiciare de timbru face dovada îndeplinirii obligației în respectivul dosar deoarece partea se poate folosi de același înscris și în altă cauză, copia din prezentul apel fiind semnată de o persoană ce nu are calitatea de avocat, după cum s-a și învederat părții.
Constatând că până la termenul fixat nu s-a făcut dovada îndeplinirii obligației de achitare a taxei judiciare de timbru prin depunerea chitanței în original, urmează a se face aplicarea dispozițiilor art.33-34 din OUG nr.80/2013 și instanța va anula apelul ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepția de netimbrare a apelului declarat de . Tulcea.
În temeiul art.33 din OUG nr.80/2013
Anulează apelul declarat de . Tulcea ca netimbrat.
Respinge apelul declarat de Direcția Generală Antifraudă Fiscală C. ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 08 Ianuarie 2016.
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,Grefier,
C. D. A. S. G. L. R.
Jud. fond IS
Red./tehnored.jud.CDA/01-02-2016
Gref.șed.LR/4 ex./.>
| ← Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Decizia... | Plângere contravenţională. Decizia nr. 71/2016. Tribunalul TULCEA → |
|---|
