Pretenţii. Decizia nr. 1142/2015. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1142/2015 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 03-12-2015 în dosarul nr. 1142/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ nr.1142
Ședința publică din data de 03 decembrie 2015
Completul compus din:
Președinte: E. B.
Judecător: D. N. G.
Grefier: P. L.
S-a luat în examinare apelul civil declarat de către apelantul-pârât M. T. PRIN PRIMAR cu sediul în T., ., județul T. și apelul promovat de reclamantele M. C. O. și S. L. V. ambele cu domiciliu procesual ales în sector 1, București, la Av. B. L. – .-13, . civile nr.1819/9.06.2015 pronuntata de Judecatoria T. in dosarul nr._, avand ca obiect pretenții.
Dezbaterile in apel au avut loc in sedinta publica din 11.11.2015, sustinerile in apel ale partii prezente fiind consemnate in incheierea de sedinta din acea dată, care face parte integranta din prezenta hotarare.
TRIBUNALUL:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată în data de 16.01.2015 sub nr._ pe rolul Judecătoriei T., având ca obiect pretenții, reclamantele M. C. - O. și S. L. - V. în contradictoriu cu pârâta M. T. prin Primar a solicitat instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 2203,12 lei (câte 1101,56 lei pentru fiecare reclamantă) reprezentând daune materiale și la plata sumei de 20 000 lei (câte 10 000 lei pentru fiecare reclamantă) reprezentând daune morale, precum și la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză.
Prin sentința civilă nr.1819/9.06.2015 Judecătoria T. a admis în parte cererea; a obligat pârâta la plata către reclamante a sumei de 203,12 lei reprezentând contravaloare prejudiciu material; a respins ca neîntemeiat capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata de daune morale și a obligat pârâta la plata către reclamante a sumei de 14,32 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut următoarele:
În fapt, prin petiția nr. 269/1.10.2010 adresată Serviciului Public Local de Evidență a Persoanelor T. (f.9) reclamantele au solicitat să se verifice dacă bunicul acestora, numitul S. Gustav născut în decembrie 1905, figurează în evidențele instituției ca decedat, iar în cazul unui răspuns pozitiv, să se elibereze certificatul de deces. Solicitării respective i-au fost atașate în copii actul de naștere al numitului S. Gustav, certificatele de naștere ale reclamantelor și cel al lui S. A., tatăl acestora, împreună cu procesul – verbal de deportare a numitului S. Gustav.
Prin adresa nr._/8.10.2010 emisă în soluționarea petiției nr. 269/1.10.2010 (f.10), Serviciul Public Comunitar de Evidență a Persoanelor T. a comunicat că în Arhiva Primăriei Municipiului T. – Biroul de Stare Civilă nu a fost înregistrat decesul lui S. Gustav.
S-a mai arătat de către prima instanță că reclamantele au probat prin înscrisurile depuse la dosar efectuarea unor demersuri similare către diverse instituții, precum Direcția Județeană de Evidență a Persoanelor T., Ministerul Afacerilor Interne (13.08.2013), Consiliul Național Pentru Studierea Arhivelor Securității (13.08.2013).
Ulterior, reclamantele au formulat o acțiune pentru declararea judecătorească a morții numitului S. Gustav, înregistrată pe rolul Tribunalului T. sub nr._ . Ca urmare a dispozițiilor instanței de judecată învestită cu soluționarea dosarului nr._, Serviciul Public Comunitar de Evidență a Persoanelor T., prin adresa nr._/24.01.2014 (f.21) a comunicat că în arhiva instituției a fost identificat actul de deces nr. 121/29.05.1958 privind pe S. Gustav, decedat la data de 28.02.1947 în localitatea Stalino, URSS, la care s-a anexat și un extras pentru uz oficial de pe actul de deces. În considerarea aspectelor relevate prin adresa nr._/24.01.2014 reclamantele au renunțat la judecata cererii de declarare judecătorească a morții numitului S. Gustav, de care instanța a luat act prin sentința civilă nr. 700/2.04.2014 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ (f.26).
Instanța de fond a aprecia că prin modalitatea în care a soluționat petiția nr. 269/1.10.2010, furnizând în mod evident un răspuns eronat petiționarelor, prin raportare la răspunsul furnizat de aceeași instituție, cu același obiect, prin adresa nr._/24.01.2014 destinată Tribunalului T., pârâta a săvârșit o faptă ilicită, constând în încălcarea dispozițiilor art. 5 lit. e2) din OG nr. 84/2001, care instituie în sarcina acesteia obligația de a utiliza și valorifica Registrul național de evidență a persoanelor.
S-a arătat de către prima instanță că susținerile pârâtei, în sensul că reclamantele au transmis date incorecte și incomplete prin cererea nr. 269/1.10.2010 nu sunt apte să conducă la o altă concluzie, în condițiile în care, dacă pârâta aprecia că pentru soluționarea petiției sunt necesare date suplimentare, avea posibilitatea de a le solicita, ceea ce nu a făcut, iar data nașterii numitului S. Gustav putea fi stabilită prin consultarea actului de naștere atașat petiției.
Fapta ilicită a pârâtei concretizată în soluționarea improprie a cererii nr. 269/1.10.2010 a avut drept consecință producerea de prejudicii materiale în patrimoniile reclamantelor, constând în cheltuielile avansate cu ocazia efectuării demersurilor subsecvente, în scopul obținerii actului de deces al bunicului acestora, S. Gustav.
A arătat prima instanță că reclamantele au învederat că valoarea prejudiciului material este de 2203,12 lei (câte 1101,56 lei pentru fiecare reclamantă), din care 203,12 lei reprezintă cheltuieli ocazionate de expedierea adreselor formulate ca urmare a efectuării tuturor demersurilor impuse de soluționarea cauzei ce a format obiectul dosarului nr._, iar 2 000 lei reprezintă onorariu avocat.
Instanța de fond a stabilit că valoarea prejudiciului material suferit de reclamante este de 203,12 lei, fiind dovedit cu adresele, chitanțele și bonul fiscal depuse la dosar, care atestă efectuarea de demersuri după soluționarea eronată a cererii nr. 269/1.10.2010 către diverse instituții în scopul obținerii actului de deces al numitului S. Gustav.
S-a mai arătat de către prima instanță că reclamantele au depus la dosar chitanța . nr._/28.04.2015, care atestă plata sumei de 2 000 lei cu titlu de onorariu de asistență juridică, însă nici din chitanța menționată și nici din factura . nr._ nu rezultă cu exactitate în considerarea căror servicii de asistență juridică s-a făcut plata, în condițiile în care, din actele dosarului se observă că în mai multe cauze reclamantele au beneficiat de asistență juridică asigurată de Cabinet Individual de Avocat B. L.. Ca atare, instanța de fond a apreciat că reclamantele nu au dovedit că achitarea sumei de 2 000 lei cu titlu de onorariu de asistență juridică s-a datorat faptei ilicite a pârâtei.
A mai arătat prima instanță că prejudiciul moral reprezintă consecințele dăunătoare suferite de o persoană în plan fizic sau afectiv. Instanța de fond a considerat că soluționarea defectuoasă a petiției nr. 269/1.10.2010 de către pârâtă, prin care s-a comunicat că în Arhiva Primăriei Municipiului T. – Biroul de Stare Civilă nu a fost înregistrat decesul lui S. Gustav, bunicul reclamantelor, născut în 1904 și decedat la 28.02.1947 în localitatea Stalino, URSS, pe care acestea nu l-au cunoscut (după cum se deduce din datele de naștere) nu le-a afectat în plan afectiv pe reclamante, existând suspiciunea rezonabilă că o persoană născută în 1904 și dispărută vreme îndelungată este decedată în anul 2010. În plus, dacă perioada respectivă ar fi fost caracterizată de neliniște și profundă îngrijorare, cum au susținut reclamantele, acestea ar fi efectuat alte demersuri mai repede și nu după aproximativ 3 ani, astfel cum acestea au înțeles să procedeze.
În temeiul art. 998 C. civ. de la 1864, instanța de fond a respins ca neîntemeiat capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata de daune morale.
În baza art. 453 C. pr. Civ., instanța de fond a dispus obligarea pârâtei, în calitate de parte care a pierdut procesul, la plata către reclamante a sumei de 14,32 lei reprezentând cheltuieli de judecată, constând într-un procent de 9% din valoarea taxei judiciare de timbru de 160 lei aferentă capătului de cerere admis în parte, achitată potrivit chitanței . nr._/20.05.2015.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat apel părțile, criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică.
Astfel, apelantul-pârât M. T. prin Primar a considerat nelegală și netemeinică hotărârea instanței de fond motivând că nu a fost respectat principiul de drept potrivit căruia legea specială are întâietate față de dispozițiile dreptului comun. A arătat apelantul-pârât că s-a stabilit valoarea prejudiciului material suferit de către reclamante în sumă de 203,12 lei care atestă efectuarea de demersuri după soluționarea eronată a cererii nr.269/1.10.2010, către diverse instituții în scopul obținerii actului de deces al numitului S. Gustav. Din analiza soluției pronunțate de Tribunalul T. în dosarul nr._ reiese că reclamantele au renunțat la cererea de chemare în judecată și prin urmare acordarea daunelor materiale având destinația cheltuieli de judecată în acel dosar ar fi trebuit analizată și din prisma art.406 alin.3 din Legea nr.134/2010. În atare situație, consideră apelantul-pârât că instanța de fond a acordat reclamantelor cheltuieli de judecată efectuate pentru soluționarea dosarului nr._ al Tribunalului T., procedând astfel în afara cadrului procedural.
O altă critică adusă hotărârii de fond, a arătat apelantul-pârât, o constituie faptul ca s-a reținut existența faptei ilicite fără a se raporta la conținutul normelor ce reglementează componenta R.N.E.P. Susține că potrivit art.9 alin.1 din O.U.G. nr.97/2005 cetățenii români sunt înregistrați în R.N.E.P. pe baza datelor de stare civilă din certificatele de naștere, ori actul de naștere al numitului S. Gustav nu conține nici o mențiune referitoare la deces, astfel încât nu se puteau furniza datele solicitate.
A solicitat apelantul-pârât reanalizarea probatoriului administrat în cauză, întrucât a dovedit cu acte că reclamantele au știut de decesul bunicului, însă din motive necunoscute au redactat solicitarea către S.P.C.L.E.P. T. ca și când se interesau de situația unei persoane dispărute. Mai mult, autorul reclamantelor promovase în anul 1958 o cerere de chemare în judecată având ca obiect declararea judecătorească a morții, cerere ce fusese admisă și a stat la baza emiterii certificatului de deces pentru S. Gustav.
A solicitat apelantul-pârât admiterea apelului și rejudecând cauza să se dispună schimbarea în parte a hotărârii apelate, iar pe fond să se respingă capătul de cerere privind acordarea daunelor materiale.
Apelantele-reclamante M. C. O. și S. L. V. au arătat că instanța de fond a menționat că singurul motiv pentru care nu a acordat despăgubirile materiale în cuantumul solicitat, a fost acela că nu reiese cu exactitate în considerarea căror servicii de asistență juridică s-a făcut plata, dar în virtutea rolului activ aceasta era obligată să pună în discuția părților acest aspect, iar dacă chestiunea atrăgea atenția instanței în momentul aprecierii probelor, aceasta urma să repună cauza pe rol pentru edificare. Într-o atare situație, au apreciat că instanța de fond a încălcat dispozițiile art.22 C.pr.civ.
Au mai arătat apelantele-reclamante că deși instanța de fond a apreciat în mod corect că prin modalitatea de soluționare a petiției pârâtul a săvârșit o faptă ilicită, a admis doar în parte cererea. Repararea integrală a prejudiciului arată că presupune înlăturarea tuturor consecințelor dăunătoare ale unui fapt ilicit și culpabil, în scopul repunerii pe cât posibil în situația anterioară a părților.
Referitor la prejudiciul moral, au arătat apelantele-reclamante că instanța de fond a fost părtinitoare în motivarea hotărârii, încercând să diminueze sancțiunea aplicabilă pârâtului, sau nu a înțeles solicitarea acestora.
Au arătat apelantele-reclamante că neliniștea și profunda lor îngrijorare au fost cu privire la demersurile acestora și la modalitatea de soluționare pe care și-o doreau favorabilă, dar trunchiind aceste susțineri și punându-le într-un alt context, instanța de fond a înclinat balanța în favoarea pârâtului.
Susțin apelantele-reclamante că demersurile inutile la care au fost forțate să apeleze din cauza incompetenței pârâtului, le-a prejudiciat supunându-le la stres, griji, gânduri, timp irosit în mod permanent în toată această perioadă. Consideră că proba faptei ilicite este suficientă, urmând ca prejudiciul și raportul de cauzalitate să fie prezumate, instanța urmând să deducă producerea prejudiciului moral din simpla existență a faptei ilicite de natură să producă un asemenea prejudiciu.
Apreciază apelantele-reclamante că suma solicitată nu este în nici un caz exagerată, dimpotrivă corespunde unei adevărate reparații morale și unei compensații reale, nu doar simbolice.
Au solicitat apelantele-reclamante admiterea apelului așa cum a fost formulat și schimbarea în parte a hotărârii fondului în sensul admiterii integrale a capătului de cerere privind acordarea despăgubirilor materiale, precum și obligarea la plata daunelor morale.
În termen legal, părțile au formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului declarat de partea adversă.
Examinând criticile aduse împotriva sentinței civile mai sus nominalizate, prin prisma dispozițiilor art. 476 și următoarele Cod procedură civilă, tribunalul va admite apelul declarat de M. T., prin primar și va respinge apelul promovat de M. C. O. și S. L. V., pentru următoarele considerente:
Litigiul de fond a avut ca obiect obligarea pârâtei municipiul T. la plata despăgubirilor materiale și morale către reclamantele M. C. O. și S. L. V., raportat la demersurile efectuate de către acestea din urmă ca urmare a adresei nr._/8.10.2010 eliberată de pârâtă la 8.10.2010 (fila 11 dosar prima instanță), în care s-a menționat că după verificările efectuate în arhiva Primăriei mun. T. – Biroul de Stare Civilă, s-a constatat că nu s-a înregistrat decesul numitului Stumf Gustav, aspect contrazis ulterior, prin adresa nr._/24.01.2014 emisă de aceeași instituție publică (fila 22 dosar prima instanță), prin care s-a atestat înregistrarea actului de deces nr. 121/29.05.1958 cu privire la aceeași persoană, încetată din viață la 28.02.1947 în loc. Stalino (fosta URSS).
Cu privire la existența faptei ilicite comise de pârâta apelantă mai sus nominalizată, constând în furnizarea unor informații eronate către cele două reclamante apelante, nu există vreun dubiu că pârâta putea furniza în mod corect datele solicitate încă din anul 2010, chiar dacă decesul mai sus menționat survenise în anul 1945, fără a intra în câmpul de aplicare al R.N.E.P., instituit de HG 1375/2006, sens în care trebuiau verificate în mod corect arhivele instituției publice, operațiune care s-a realizat de o manieră efectivă abia în 2014, rezultând emiterea celei de a doua adeverințe, cu un conținut total diferit de prima.
Cu toate acestea, comiterea unei fapte cu caracter ilicit nu constituie singura condiție necesară pentru atragerea răspunderii civile a pârâtei, impunându-se ca reclamantele să facă dovada existenței unui prejudiciu, precum și a legăturii de cauzalitate dintre acesta și fapta ilicită.
Or, raportat la daunele de natură materială, reclamantele au solicitat în concret suma totală de 2.203,12 lei, ce reprezintă, potrivit propriilor susțineri, cheltuieli ocazionate “ca urmare a efectuării tuturor demersurilor impuse de soluționarea cauzei ce a format obiectul dosarului_ ” al Tribunalului T., având ca obiect declararea judecătorească a morții (a se vedea cererea reclamantelor, fila 33 dosar prima instanță).
Prin urmare, s-a făcut dovada, atât prin mărturisirea reclamantelor, cât și din înscrisurile depuse de acestea, că despăgubirile solicitate pentru acoperirea prejudiciului material sunt compuse exclusiv din cheltuieli privitoare la judecata civilă a dosarului mai sus nominalizat (onorariu avocațial, cheltuieli cu citarea prin publicitate și aferente comunicărilor).
Problema juridică ridicată în calea de control judiciar de către apelanta municipiul T. constă în faptul că reclamantele s-au prevalat, în dosarul mai sus rubricat, de instituția renunțării la judecată, iar regimul juridic al cheltuielilor de judecată se circumscrie, conform dispozițiilor art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă 1865 (aplicabil cauzei civile mai sus nominalizate), soluției date capătului principal, conform regulilor de largă aplicabilitate, atât în dreptul material, cât și procesual (accesorium sequitur principale).
În alte cuvinte, tribunalul reține că nu este de conceput diferențierea de regim juridic între capătul de cerere principal și cel accesoriu, între care există legătura indisolubilă de subordonare, de unde rezultă că admiterea capătului principal ar fi atras admiterea celui accesoriu (dacă se făcea, în fapt, dovada cuantumului cheltuielilor achitate efectiv), iar respingerea principalului ar fi atras respingerea accesoriului, de care acesta din urmă depindea în mod necesar.
În speță, reclamantele au renunțat la judecata întregii cereri de chemare în judecată, printr-o manifestare unilaterală de voință, expresie a principiului disponibilității care guvernează soluționarea acțiunii civile.
Renunțând la cererea de chemare în judecată, reclamantele nu mai sunt îndreptățite la cheltuielile materiale aferente procedurii judiciare față de care s-au desistat, întrucât li se opune efectul obligatoriu al propriei manifestări unilaterale de voință, a cărei retractare nu este permisă, dacă prin aceasta se aduce atingere drepturilor de natură patrimonială ale terților care s-au încrezut în valabilitatea actului unilateral (în speță, pârâta apelantă).
Consacrând implicit caracterul irevocabil al actelor unilaterale de voință, Codul de procedură civilă, atât în vechea, cât și actuala reglementare, nu permite acordarea cheltuielilor de judecată în favoarea părții renunțătoare, recunoscând această facultate doar părții căreia i s-au admis pretențiile, în contradictoriu cu partea “căzută în pretenții”.
Orice interpretare contrară este de natură a invalida atât regula instituită prin dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă 1865, cât și principiul irevocabilității actelor de dispoziție cu caracter unilateral, specific dreptului civil substanțial, nefiind permisă retractarea actului unilateral de voință, dacă prin aceasta se cauzează prejudicii unor alte subiecte de drept, ca în speța dedusă judecății.
Prin urmare, deși cheltuielile de judecată pot fi solicitate și pe cale separată, sub aspectul condițiilor de fond este necesar ca partea care le solicită să nu fi renunțat la judecată, sau să nu fi pierdut respectivul proces.
În concret, reclamantele ar fi avut posibilitatea de a solicita continuarea litigiului ce a făcut obiectul dosarului_, fiind cunoscut că și în cazul soluției instanței de respingere a cererii introductive ca rămasă fără obiect, dar din culpa părții pârâte, s-ar fi putut solicita și acorda sumele ce reprezintă cheltuieli de judecată ale reclamantelor.
Cu toate acestea, nu există echipolență de natură procedurală între soluția de respingere a cererii ca rămasă fără obiect, care presupune examinarea de către judecător a situației de fapt dedusă judecății și actul unilateral de renunțare la judecată, care produce efecte juridice specifice, cu caracter irevocabil, ce nu presupun examinarea de către judecător a fondului pretențiilor părților reclamante, care puteau opta pentru continuarea procesului, cu atât mai mult cu cât au beneficiat de asistență juridică calificată, prin serviciile unui cabinet de avocatură.
Ca atare, se impune admiterea apelului promovat de apelanta municipiul T. și modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii daunelor materiale solicitate de reclamante, ca nefondate.
Raportat la daunele morale solicitate de părțile reclamante prin propria cerere de apel, este cunoscut că acordarea despăgubirilor bănești nu este, de principiu, combatibilă cu principiul restabilirii integrale a situației anterioare comiterii faptei ilicite de natură morală (restitutio in integrum), întrucât nu există reguli de aplicabilitate generală pentru cuantificarea prețului durerii sau a prejudiciului de natură sufletească (praetium doloris).
În acest context, era necesar ca reclamantele să facă dovada efectivă a stărilor de “neliniște, profundă îngrijorare și teamă”, generate prin aceea că pârâta le-a comunicat în mod eronat, în anul 2010, neînregistrarea decesului autorului mai sus menționat, prima instanță reținând în mod corect că exista suspiciunea rezonabilă că persoana născută în 1904 și dispărută vreme îndelungată era decedată în anul 2010.
Așadar, acordarea daunelor morale este permisă numai în măsura în care se face dovada, de cele mai multe ori prin martori sau documente eliberate de autorități din domeniul medical, că partea reclamantă chiar a fost victima unor stări sufletești cu efecte negative, care în speța dedusă judecății nu se presupun, fiind necesar să fie dovedite, întrucât este cunoscut că factorii de natură subiectivă sunt specifici fiecărei persoane fizice în parte, fiind foarte probabil ca o persoană oarecare să fie afectată psihic de anumite evenimente, iar o altă persoană să nu fie afectată deloc.
În alte cuvinte, impactul psihic al anumitor evenimente este diferit chiar pentru persoanele implicate în același incident, tribunalul neavând, din actele dosarului, vreun reper concret pentru a individualiza de o manieră nearbitrară prejudiciul moral suferit de fiecare reclamantă în parte.
În lipsa oricăror indicatori relevanți, care să privească personalitatea unică a fiecăreia dintre părțile reclamante, nu este posibilă stabilirea unor daune morale, de o manieră rezonabilă, neexistând un cuantum minim al prejudiciului care să poată fi dedus de o manieră rezonabilă de către judecător, din simplul element material al faptei ilicite imputate pârâtei.
Așa fiind, tribunalul reține că soluția de respingere a daunelor morale pronunțată de prima instanță este justă, astfel încât apelul promovat de M. C. O. și S. L. V. va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul promovat de M. T. prin Primar, cu sediul în T., ., județul T. impotriva sentintei civile nr.1819/9.06.2015 pronuntata de Judecatoria T. in dosarul nr._, avand ca obiect pretenții si respinge ca nefondat apelul promovat de M. C. O. și S. L. V. ambele cu domiciliu procesual ales în sector 1, București, la Av. B. L. – .-13, ., impotriva sentintei civile nr.1819/9.06.2015 pronuntata de Judecătoria T. in dosarul nr._ .
Schimbă în tot hotărârea atacata în sensul că respinge în totalitate acțiunea, ca nefondată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 03.12.2015.
Președinte, Judecător, Grefier, E. B. D. N. G. P. L.
Jud.fond.D.N.P.
Red.jud.D.N.G./28.01.2016.
Tehnored.gref.P.L./28.01.2016.
.>
| ← Conflict de competenţă. Sentința nr. 25/2016. Tribunalul TULCEA | Stabilire program vizitare minor. Decizia nr. 28/2016.... → |
|---|
