Stabilire program vizitare minor. Decizia nr. 28/2016. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 28/2016 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 21-01-2016 în dosarul nr. 28/2016
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TULCEA
SECȚIA CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 28/2016
Ședința publică din data de 21 Ianuarie 2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE: E. N.
JUDECĂTOR: D. N.
GREFIER: G. V. V.
S-a luat în examinare apelul civil declarat de apelantul-pârât P. G. domiciliat în ., jud. Tulcea, în prezent deținut în Penitenciarul Tulcea, împotriva încheierii din data de 3.11.2015 pronunțată de Judecătoria Babadag în dosarul nr._, având ca obiect divorț cu minori, în contradictoriu cu intimata-reclamantă P. VICTORIȚA domiciliată în ., jud. Tulcea.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns ambele părți, personal.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că apelul este declarat în termen, motivat, scutit de plata taxei de timbru și că nu s-a formulat întâmpinare, după care:
Față de declarațiile părților prezente că nu mai au cereri de formulat și nici explicații de dat pentru continuarea cercetării judecătorești, instanța constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul în apel.
Apelantul-petent, având cuvântul, în apel, arată că prin hotărârea apelată a fost obligat la plata pensiei de întreținere începând cu data de 16.06.2015, însă nu poate achita pensia stabilită în sarcina sa întrucât, în prezent, este încarcerat și nu are venituri. Precizează că va achita pensia de întreținere după ce va fi eliberat.
Intimata-reclamantă, având cuvântul în apel, arată că este de acord cu cererea de apel formulat de apelant.
Instanța, reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL,
Asupra apelului civil de față.
Prin cererea adresată Judecătoriei Babadag la data de 16.06.2015 și înregistrată sub nr._, reclamanta P. Victorița a chemat în judecată pe pârâtul P. G., solicitând în baza art. 373 lit. b cod civil a se dispune desfacerea căsătoriei între părți, înregistrată sub nr. 26/05.09.2005, la Primăria comunei Sarichioi, din vina exclusivă a pârâtului, revenirea sa la numele purtat anterior căsătoriei, respectiv acela de M., exercitarea autorității părintești în privința minorilor P. M. G., născută la 22.03.2007, P. M., născută la data de 08.09.2005 și P. Ș. D., născut la data de 09.08.2011, să se facă în exclusivitate de către aceasta, stabilirea locuinței minorilor, după divorț la aceasta, obligarea pârâtului la plata pensiei de întreținere în favoarea minorilor.
Prin sentința civilă nr. 397 din data de 29 septembrie 2015, Judecătoria Babadag a admis acțiunea și în baza art. 373 lit. a Cod civil, a dispus desfacerea căsătoriei încheiată de soți la data de 05.09.2005 și înregistrată la nr. 26/05.09.2005 în Registrul de stare civilă al Primăriei comunei Sarichioi, jud. Tulcea, prin acordul soților.
În temeiul dispozițiilor art. 383 alin. 3 Cod civil și conform înțelegerii părților, instanța a dispus ca reclamanta să reia numele dinaintea căsătoriei, acela de M., iar în baza art. 397 Cod civil a dispus ca, după divorț, autoritatea părintească să fie exercitată în comun de ambii părinți.
În temeiul art. 400 alin. 2 Cod civil și conform înțelegerii părților, a fost stabilită locuința minorilor P. Ș. D., născut la data 09.08.2011, și P. M. - G., născută la data de 22.03.2007, la locuința mamei P. Victorița.
Totodată, instanța a stabilit în sarcina părintelui P. G., obligația de a contribui la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională a minorilor P. Ș. D., născut la data 09.08.2011, și P. M. - G., născută la data de 22.03.2007, cu o cotă de 1/3 din venitul minim pe economie, obligație ce va fi îndeplinită prin plata sumei lunare de 350 lei cu titlu de pensie de întreținere în favoarea minorilor, începând cu data introducerii cererii – 16.06.2015 – și până la intervenirea unei cauze de modificare sau de stingere a obligației de întreținere.
Instanța a dispus ca hotărârea de divorț definitivă să fie comunicată serviciului de stare civilă unde a fost încheiată căsătoria și Registrului național notarial de evidență a regimurilor matrimoniale.
Prin încheierea din 3 noiembrie 2015 Judecătoria Babadag în baza art. 442 Cod pr. civilă a admis cererea formulată de reclamanta P. Victorița și a dispus îndreptarea erorii materiale strecurată în dispozitivul sentinței civile nr. 397 din 29.09.2015 pronunțată de Judecătoria Babadag în dosarul civil nr._, exemplarele I și II, în sensul că:
În temeiul art. 400 alin. 2 Cod civil și conform înțelegerii părților, a stabilit locuința minorilor P. Ș. D., născut la data 09.08.2011, P. M.-G., născută la data de 22.03.2007 și P. M., născută la data de 08.09.2005, la locuința mamei P. Victorița.
Totodată instanța a stabilit în sarcina părintelui P. G., obligația de a contribui la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională a minorilor P. Ș. D., născut la data 09.08.2011, P. M.-G., născută la data de 22.03.2007 și P. M., născută la data de 08.09.2005, cu o cotă de 1/3 din venitul minim pe economie, obligație ce va fi îndeplinită prin plata sumei lunare de 350 lei cu titlu de pensie de întreținere în favoarea minorilor, începând cu data introducerii cererii – 16.06.2015 – și până la intervenirea unei cauze de modificare sau de stingere a obligației de întreținere și nu cum eronat s-a menționat:
În temeiul art.400 alin. 2 Cod civil și conform înțelegerii părților, a stabilit locuința minorilor P. Ș. D., născut la data 09.08.2011, și P. M.-G., născută la data de 22.03.2007, la locuința mamei P. Victorița.
A stabilit în sarcina părintelui P. G., obligația de a contribui la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională a minorilor P. Ș. D., născut la data 09.08.2011, și P. M.-G., născută la data de 22.03.2007, cu o cotă de 1/3 din venitul minim pe economie, obligație ce va fi îndeplinită prin plata sumei lunare de 350 lei cu titlu de pensie de întreținere în favoarea minorilor, începând cu data introducerii cererii – 16.06.2015 – și până la intervenirea unei cauze de modificare sau de stingere a obligației de întreținere.”
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că potrivit dispozițiilor art. 442 al. 1 Cod procedură civilă, erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea și susținerile părților sau cele de calcul, precum și orice alte erori materiale cuprinse în hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu ori la cerere.
A arătat judecătorul fondului că procedura îndreptării hotărârilor judecătorești presupune corijarea acelor erori materiale strecurate cu ocazia redactării ori tehnoredactării în cuprinsul minutei, practicalei, considerentelor sau dispozitivului unei hotărâri (sentință, decizie, încheiere),iar aceste erori materiale pot viza numele, calitatea și susținerile părților ori pot fi erori de calcul sau orice alte erori materiale, enumerarea cuprinsă în text fiind una exemplificativă.
Prima instanță a reținut că, pe calea acestei proceduri, nu pot fi îndreptate erori de judecată, finalitate posibilă numai prin intermediul exercitării căilor de atac prevăzute de lege, iar pentru a fi întrunite cerințele de admitere a unei cereri de îndreptare a unor erori materiale strecurate în cuprinsul hotărârilor judecătorești, acestea trebuie să circumscrie noțiunii de eroare materială, iar nu să disimuleze remedierea unor eventuale erori de judecată apte de îndreptare prin promovarea căilor legale de atac, nefiind permis ca pe calea procedurii instituite prin dispozițiile art.442 NCPC să se repună în discuție fondul dreptului .
Verificând dispozitivul sentinței civile nr. 397 din 29.09.2015 pronunțată de Judecătoria Babadag în dosarul civil nr._, instanța a constatat că în paragraful 5 și 6, minora P. M. nu a fost menționată alături de ceilalți doi minori P. Ș. D. și P. M. G..
Împotriva acestei încheieri, în termen legal a formulat apel pârâtul P. G., criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală.
Astfel, arată apelantul-pârât că nu poate achita suma de 350 lei impusă prin hotărârea judecătorească și solicită stabilirea exactă a unui program prin care să îi poată vizita sau vedea copii deoarece după pronunțarea sentinței de divorț au existat disensiuni între el și fosta sa soție cu privire la acceptul ei de a putea fi vizitat de către copii săi în Penitenciar.
Apelantul-pârât că solicită ca instanța să stabilească când poate fi vizitat de către copii în penitenciar și când îi poate vizitata sau vedea după eliberarea condiționată.
Examinând apelul, în raport de criticile formulate, tribunalul constată că acesta este nefondat.
Potrivit prevederilor art. 442 alin. 1 Cod procedură civilă, erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea și susținerile părților sau cele de calcul, precum și orice alte erori materiale cuprinse în hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu, ori la cerere, iar procedura îndreptării hotărârilor judecătorești presupune corijarea acelor erori materiale strecurate cu ocazia redactării ori tehnoredactării în cuprinsul minutei, practicalei, considerentelor sau dispozitivului unei hotărâri (sentință, decizie, încheiere).
Erorile materiale pot viza numele, calitatea și susținerile părților ori pot fi erori de calcul sau orice alte erori materiale, enumerarea cuprinsă în text fiind una exemplificativă, pe calea acestei proceduri neputând fi îndreptate erori de judecată, finalitate posibilă numai prin intermediul exercitării căilor de atac prevăzute de lege .
Verificându-se dispozitivul sentinței civile nr. 397 din 29.09.2015 pronunțată de Judecătoria Babadag în dosarul civil nr._, se reține că, în paragraful 5 și 6, minora P. M. nu a fost menționată alături de ceilalți doi minori P. Ș. D. și P. M. G..
Întrucât în dispozitivul sentinței civile nr. 397 din 29.09.2015 pronunțată de Judecătoria Babadag în dosarul civil nr._, s-a strecurat o eroare materială, instanța de fond a dispus îndreptarea erorii materiale strecurată în dispozitivul sentinței civile nr. 397 din 29.09.2015 pronunțată de Judecătoria Babadag în dosarul civil nr._, exemplarele I și II, astfel:
„În temeiul art.400 alin.2 Cod civil și conform înțelegerii părților, a stabilit locuința minorilor P. Ș. D., născut la data 09.08.2011, P. M.-G., născută la data de 22.03.2007 și P. M., născută la data de 08.09.2005, la locuința mamei P. Victorița.
A stabilit în sarcina părintelui P. G., obligația de a contribui la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională a minorilor P. Ș. D., născut la data 09.08.2011, P. M. -G., născută la data de 22.03.2007 și P. M., născută la data de 08.09.2005, cu o cotă de 1/3 din venitul minim pe economie, obligație ce va fi îndeplinită prin plata sumei lunare de 350 lei cu titlu de pensie de întreținere în favoarea minorilor, începând cu data introducerii cererii -16.06.2015- și până la intervenirea unei cauze de modificare sau de stingere a obligației de întreținere și nu cum eronat s-a menționat:
În temeiul art. 400 alin.2 Cod civil și conform înțelegerii părților, a stabilit locuința minorilor P. Ș. D., născut la data 09.08.2011, și P. M.-Gabirela, născută la data de 22.03.2007, la locuința mamei P. Victorița.
A stabilit în sarcina părintelui P. G. obligația de a contribui la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională a minorilor P. Ș. D., născut la data 09.08.2011, și P. M.-G., născută la data de 22.03.2007, cu o cotă de 1/3 din venitul minim pe economie, obligație ce va fi îndeplinită prin plata sumei lunare de 350 lei cu titlu de pensie de întreținere în favoarea minorilor, începând cu data introducerii cererii – 16.06.2015 – și până la intervenirea unei cauze de modificare sau de stingere a obligației de întreținere.”
Prin urmare, se reține că, deși apelantul-pârât critică cuantumul pensiei de întreținere, și programul de vizită al minorilor, el a atacat cu apel numai încheierea de îndreptare eroare materială din data de 3 noiembrie 2015, neînțelegând să atace sentința civilă nr. 397din 29 sept. 2015
Sub aspectul legalității si temeiniciei încheierii pronunțată de către instanța de fond la data de 3 noiembrie 2015, se reține că au fost respectate dispozițiile art. 442 N.C.P.C. în sensul îndreptării erorii materiale strecurată în sentința civilă nr. 397/29.09.2015 pronunțată în dosarul nr._
Pentru aceste considerente, încheierea instanței de fond fiind temeinică și legală, văzând și dispozițiile art. 480 alin. 1 din N.C.P.C., va fi respins apelul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul civil formulat de apelantul-pârât P. G., domiciliat în satul Enisala, ., în prezent deținut în Penitenciarul Tulcea, împotriva încheierii din data de 3.11.2015 pronunțată de Judecătoria Babadag în dosarul nr._, având ca obiect divorț cu minori, în contradictoriu cu intimata-reclamantă P. VICTORIȚA, domiciliată în satul Enisla, ., ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 21 ianuarie 2016.
Președinte, Judecător,
E. N. D. N.
Grefier,
G. V. V.
Jud. fond. C.A.
Redactat jud. D.N./01.02.2016
Tehnored. gref. G.V.V./G.R./08.02.2016/5 ex
| ← Pretenţii. Decizia nr. 1142/2015. Tribunalul TULCEA | Plângere contravenţională. Decizia nr. 769/2012. Tribunalul... → |
|---|








