Uzucapiune. Decizia nr. 751/2013. Tribunalul TULCEA

Decizia nr. 751/2013 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 22-10-2013 în dosarul nr. 751/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL T.

SECȚIA CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE CIVILĂ Nr. 751/2013

Ședința publică de la 22 Octombrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE: E. B.

JUDECĂTOR: V. A.

JUDECĂTOR: R. A. V.

Grefier: L. R.

Pe rol judecarea recursului civil formulat de recurenții pârâți M. T. P. P. și C. L. T., ambii cu sediul în T., ., jud.T., împotriva sentinței civile nr.2772/14.08.2013 pronunțată de Judecătoria T., în contradictoriu cu intimata reclamantă A. A. cu domiciliul în T., ., jud.T., având ca obiect uzucapiune.

Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din 15 octombrie 2013, susținerile părților prezente au fost consemnate în încheierea din acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

INSTANȚA

Asupra recursului civil de față:

P. cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei T. la data de 31.05.2012, sub nr._, reclamanta A. A. a solicitat în contradictoriu cu pârâții M. T. prin P. și C. L. al Municipiului T. - constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiunea de lungă durată, cu privire la imobilul compus din teren în suprafață de 600 mp., situat în mun.T., ..

La termenul de judecată din data de 07.08.2013, reclamanta și-a majorat câtimea obiectului cererii, majorând suprafața pentru care se pretinde constatarea dreptului de proprietate prin uzucapiune, la 800 mp.(așa cum rezultă din raportul de expertiză tehnică judiciară).

M. T. și C. L. al Municipiului T. au formulat întâmpinare prin care s-a invocat excepția lipsei calități procesuale pasive a municipiului T., motivându-se că terenul nu se află inventariat în patrimoniul unității teritorial-administrative. Pe fond, pârâții nu au avut obiecțiuni asupra dobândirii, de către reclamantă, a dreptului de proprietate asupra terenului prin uzucapiune, în măsura în care aceasta va dovedi îndeplinirea cerințelor în această materie.

Soluționând cauza, prin sentința civilă nr.2772 din 14 august 2013 instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Municipiului T. prin P., ca neîntemeiată și a admis acțiunea formulată de reclamanta A. A., constatând că reclamanta a dobândit prin uzucapiunea de lungă durată, proprietatea asupra terenului în suprafață de 800 mp., situat în mun.T., ., așa cum a fost individualizat prin raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de expert G. P..

Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut că imobilul din T., ., format dintr-un lot de teren de 800 mp., a fost folosit de către reclamantă din anii `70 (1970-1978) pentru grădinărit. Terenul a fost igienizat și îngrădit, ulterior reclamanta a edificat o anexă agricolă și un solar.

Asupra terenului s-a exercitat o posesie utilă, continuă, netulburată, publică și sub nume de proprietar.

Această situație de fapt a rezultat din declarația martorilor L. I. și S. M..

Potrivit raportului de expertiză tehnică judiciară, întocmit de expert G. P., terenul situat în mun.T., ., are o suprafață totală de 800 mp. și următoarele vecinătăți: Est-I. D.; Sud-I. D.; Vest-. Sanitub Instal SRL (P. D. și P. D.).

Privitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Municipiului T. instanța de fond a reținut următoarele:

M. T. este persoana juridică de drept public, cu capacitate juridică deplină și patrimoniu propriu. Acesta este subiect juridic de drept fiscal, titular al codului de înregistrare fiscală și al conturilor deschise la unitățile teritoriale de trezorerie precum și la unitățile bancare. M. T. este titular al drepturilor și obligațiilor ce decurg din contractele privind administrarea bunurilor care aparțin domeniului public și privat în care acesta este parte precum și din raporturile cu alte persoane fizice sau juridice, în condițiile legii (potrivit art.21 din Legea nr.215/2001).

Practica și doctrina au statuat că unitatea administrativ-teritorială reprezentată de forurile sale de conducere, în speță autoritatea deliberativă (C. local) și autoritatea executivă (P.) - este cea care reprezintă pe plan local statul. Calitatea procesual pasivă rezultă din interpretarea dispozițiilor art.475, art.477 Cod civ. raportat la dispoz. art.25 din Legea nr.213/1998, art.645, art.646 Cod civ. (a se vedea în acest sens Decizia nr.3384/26.04.2005 a ICCJ).

Mai mult decât atât, deși terenul nu este inventariat în domeniul privat al municipiului T. – figurează ca atare în evidențele autorităților publice. Acest aspect a rezultat din titlul de proprietate nr._/19.06.2005, unde terenul (pentru care se pretinde uzucapiunea) figurează ca fiind domeniul privat al municipiului.

Pentru aceste considerente, excepția a fost respinsă, ca neîntemeiată.

Privitor la uzucapiune (prescripția achizitivă), s-a impus a se preciza că aceasta reprezintă un mod original de dobândire a dreptului de proprietate, conceput de legiuitor ca și o sancțiune a pasivității adevăratului proprietar.

Funcția juridică a uzucapiunii, constă în aceea că oferă posibilitatea probei dreptului de proprietate, când se face dovada posesiei în persoana posesorului, pe timpul prevăzut de lege.

Uzucapiunea de 30 ani, denumită longissimi temporis, este reglementată de art.1890 Cod civ., și este recunoscută în favoarea posesorului bunului care poate prescrie prin 30 ani, fără să fie obligat a produce vreun titlu și fără să i se poată opune reaua-credință.

Rezultă că, posesorul trebuie să îndeplinească două condiții esențiale: să posede bunul, timp de 30 ani și posesia să fie utilă.

Din declarațiile martorilor audiați în cauză a rezultat că reclamanta a deținut posesia terenului din anul 1978, aceasta comportându-se ca un adevărat proprietar: a îngrădit terenul, a edificat o anexă agricolă, a înființat anual culturi agricole; posesia a fost exercitată neîntrerupt, neexistând litigii de grănițuire sau posesorii.

Cum, termenul de prescripție achizitivă s-a împlinit în anul 2008, s-a dedus că sunt îndeplinite condițiile privind dobândirea dreptului de proprietate asupra terenului individualizat prin raportul de expertiză tehnică judiciară, prin uzucapiunea de lungă durată.

Împotriva acestei sentințe au formulat recurs pârâții M. T. prin P. și C. L. T., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului s-a arătat că acțiunea în constatarea dreptului de proprietate prin efectul uzucapiunii se îndreaptă împotriva proprietarului bunului, care nu a depus diligențele necesare pentru conservarea dreptului de proprietate, în sensul că nu a exercitat prerogativele acestui drept o anumită perioadă de timp. Ca atare, este necesar ca acțiunea să fie soluționată în contradictoriu cu fostul proprietar, care are calitate procesuală pasivă în cauză.

Mai arată recurenții-pârâți că reclamantul, ca persoană care pornește acțiunea trebuie să justifice și calitatea procesuală pasivă a celui pe care îl cheamă în judecată adică să facă dovada identității între persoana pârâtului și, în cazul de față, proprietarul imobilului cu privire la care se solicită constatarea dreptului de proprietate.

Consideră recurenții-pârâți că M. T. pentru a avea calitate procesuală în cauză reclamanta ar fi trebuit să facă dovada că imobilul în litigiu este proprietatea instituției noastre iar din adresa nr. G 4265/27.08.2012 a Direcției Întreținere și Administrare Patrimoniu (depusă la dosarul cauzei) reiese faptul că imobilul situat în municipiul T. . nu aparține unității administrativ teritoriale, mai exact acesta nu se afla în patrimoniul Municipiului T..

Examinând recursul formulat prin prisma motivelor invocate se constată că acesta este nefondat

Imobilul în cauză, situat în municipiul T., ., format din teren în suprafață de 800 mp a fost folosit de către intimată din anii 70 pentru grădinărit. Ulterior, terenul a fost igienizat și îngrădit iar intimata a construit o anexă agricolă și un solar.

Conform raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit de expert G. P., terenul situat în M. T., ., are o suprafață totală de 800 mp și următoarele vecinătăți: Est - I. D.; sud - I. D., Vest - ..C. „Sanitub Instal”.

Susținerile recurenților potrivit cărora M. T. nu ar avea calitate procesuală pasivă în cauză nu pot fi primite de maniera în care au fost făcute în condițiile în care respectivul recurent este titular al drepturilor și obligațiilor ce decurg din contractele privind administrarea bunurilor care aparțin domeniului public și privat cu care acesta este parte, precum și din raporturile cu alte persoane fizice sau juridice în condițiile legii. Deși respectivul teren nu este inventariat în domeniul privat al Municipiului T., el figurează ca atare în evidențele autorităților publice.

În raport de toate aceste considerente, cum plecând de la premise exacte instanța de fond a ajuns la o soluție corectă prin valorificarea întregului material probator administrat în cauză, urmează ca instanță să respingă recursul ca nefondat și să mențină hotărârea atacată ca legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul civil formulat de recurenții-pârâți M. T. P. P. și C. L. T., ambii cu sediul în T., ., jud.T., împotriva sentinței civile nr.2772/14.08.2013 pronunțată de Judecătoria T., în contradictoriu cu intimata reclamantă A. ANA, cu domiciliul în T., ., jud. T., având ca obiect uzucapiune, ca nefondat.

Menține hotărârea atacată ca legală și temeinică.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 22 octombrie 2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,

E. B. V. A. R. A. V.

GREFIER,

L. R.

Jud. fond V.I.

Redactat jud. R.A.V./31.10.2013

Tehnoredactat gref. G.R./19.11.2013/2 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Uzucapiune. Decizia nr. 751/2013. Tribunalul TULCEA