Fond funciar. Decizia nr. 1143/2013. Tribunalul VASLUI
Comentarii |
|
Decizia nr. 1143/2013 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 24-09-2013 în dosarul nr. 3031/333/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1143/R/2013
Ședința publică de la 24 Septembrie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE A. A.
Judecător E. R. I.
Judecător D. E. S.
Grefier A. C.
---------------
Pe rol se află pronunțarea asupra cererii de recurs declarată de recurenta – reclamantă S. E., domiciliată în M., .. 3, ., . în contradictoriu cu intimații – pârâți C. JUDEȚEANĂ V. PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR, C. L. COZMEȘTI PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR, D. V., domiciliată în . și P. C., cu domiciliul în ., împotriva sentinței civile nr. 725/13-02-2013 pronunțată de Judecătoria V., având ca obiect - fond funciar .
Dezbaterile în recurs au avut loc în cadrul ședinței publice din data de 17septembrie 2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când Tribunalul, având nevoie de timp pentru a delibera în baza art. 260 Cod pr. civilă și pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii sau note scrise, a amânat pronunțarea în cauză pentru astăzi, 24 septembrie 2013 după care, s-a trecut la deliberare conform art. 256 alin.1 Cod pr. civilă, dându-se decizia civilă de față:
INSTANȚA
Asupra cauzei de față constată următoarele,
Prin sentința civilă nr. 725/13-02-2013 pronunțată de Judecătoria V. a fost respinsă ca neîntemeiată, acțiunea, având ca obiect fond funciar, formulată de reclamanta SARMAN E., cu domiciliul în M., .. 3, ., județul C., în contradictoriu cu pârâții D. V., domiciliată în ., județul V., P. C., cu domiciliul în ., C. Județeană V. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, cu sediul în mun. V., județul V. și C. L. Cozmești, cu sediul în ..
Analizând actele și lucrările cauzei instanța a reținut următoarele:
Prin acțiunea ce a făcut obiectul cauzei, reclamanta a formulat plângere împotriva Hotărârii Comisiei Județene de fond funciar nr. 146/08.03.2012, solicitând anularea actului administrativ - jurisdicțional, eliberarea titlului de proprietate pe numele exclusiv al reclamantului.
Prin cererile de reconstituire a dreptului de proprietate înregistrate sub nr. 647/02.04.1998 aflată la fila nr. 62 din dosarul cauzei, se atestă faptul că pârâta D. V., în calitate de moștenitoare a defunctului P. Gh. D., a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate în cursul anul 1998.
Potrivit documentației înaintate de C. Județeană V., moștenitorii defunctului P. G. D., printre care reclamanta și pârâta D. V., au fost validați în anexa nr. 39 (despăgubiri) – (fila 58), prin adoptarea Hotărârii nr. 150/25.06._ (fila nr. 58), hotărâre împotriva căreia, din probatoriul administrat în cauză, instanța constată că nu a fost formulată plângere.
Hotărârea nr. 108/21.02.2006, aflată la fila nr. 45 din dosarul cauzei, a preluat în anexa nr. 23 (fila 58) persoanele validate anterior în anexa nr. 39, în temeiul Legii nr. 1/2000.
Hotărârea nr. 209/2007 (supusă controlului judecătoresc) respinge contestațiile petenților P. I. și D. V., singurii care au formulat cereri potrivit Legii nr. 247/2005.
În conținutul propunerii Comisiei Locale înaintată prin adresa nr. 4431/12.12.2011, se arată că încă din anul 2008 s-a dispus punerea în aplicare a respectivei hotărâri judecătorești, prin adoptarea Hotărârii nr. 252/2008.
Prin Sentința civilă nr. 211/21.01.2008 (f. 47), pronunțată de Judecătoria V. în dosarul nr._ s-a dispus anularea Hotărârii Comisiei Județene nr.209/2007 si reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea reclamantului asupra 21 ha pe raza comunei Fălciu, județul V., reținându-se ca argument în considerentele hotărârii faptul că este unul din moștenitorii numitului P. Ghe. D..
C. Județeană V. a validat propunerea Comisiei Locale și a emis Hotărârea nr. 146/2012, ținând cont de faptul că atât reclamantul cât și ceilalți moștenitori au fost validați anterior, atât în anexa nr.39 cât și în anexa 23.
În ceea ce privește motivul de nelegalitate al actului administrativ jurisdicțional contestat, având ca obiect plângere împotriva Hotărârii nr. 164/08.03.2012, motivat de considerentul că pârâta D. V. nu are calitatea de moștenitoare a autorului P. D., nefiind o persoană îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate, instanța a constatat că cererea reclamantei este neîntemeiată.
Astfel, din analiza coroborată a probatoriului administrat în cauză, respectiv a înscrisurilor depuse în copie din Registrului pentru înscrierea adopțiilor (f. 17-20) și mențiunile înscrise în Certificatul de căsătorie nr._ din 09.10.1952, se atestă faptul că pârâta a avut calitatea de fiică a defunctului P. D., având vocație succesorală la moștenirea lăsată de acesta.
Prin cererea de reconstituire a dreptului de proprietate înregistrate sub nr. 647/02.04.1998, aflată la fila nr. 63 din dosarul cauzei, se atestă faptul că pârâta D. V., în calitate de moștenitoare a defunctului P. D., a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate în cursul anul 1998.
Pentru considerentele invocate instanța a respins ca neîntemeiate acțiunea formulată de reclamantă, constatând că Hotărârea Comisiei Județene V. de fond funciar nr. 164/08.03.2012 este legală și temeinică.
În ceea ce privește, înscrierea greșită în cuprinsul hotărârii a cărei anulare se cere a mențiunilor privind numele ,,D.,, în loc de ,,D.,, precum și a prenumelui ,,M.,, în loc de ,,E.,, nu constituie motive legale de anulare a hotărârii Comisiei Județene V., putând fi rectificate pe cale administrativă.
Împotriva acestei hotărâri s-a formulat recurs de către reclamanta S. E. pentru următoarele motive:
Se arată că deși prima instanță a emis adresă la Primăria Șt. cel M. pentru a fi comunicate relații, răspunsul a fost în sensul că nu există mențiuni pe actul de stare civilă, însă instanța nu a avut în vedere faptul că:
La dosarele aflate pe rolul instanțelor de judecată pentru D. V. se prezintă fiica acesteia, fără a avea o procură în acest sens.
La momentul la care s-a adus în instanță de către reprezentanții Primăriei Cozmești, a Registrului de adopții, fiica lui Dîmba V. a înmânat acestuia un certificat de naștere falsificat pentru a fi depus în instanță, însă prin intervenția acesteia actul nu a mai fost depus la dosar de către reprezentantul UAT Cozmești ci de fiica lui D. V. .
În motivarea sentinței nu se face nicio referire la cele două adrese eliberate de SPCLEP prin care se arată în mod clar faptul că O. V. nu a fost adoptată în mod legal.
Cererea nu a fost motivată în drept.
Intimații nu au depus la dosar întâmpinare .
Analizand actele si lucrarile dosarului,hotararea recurata,prin prisma motivelor de recurs si a dispozitiilor legale aplicabile, tribunalul retine urmatoarele:
Solutia pronuntata de prima instanta este legala si temeinica,avand corespondent in probele administrate care au fost analizate in mod judicios de prima instanta, criticile aduse de catre recurenta fiind nefondate.
Criticile formulate de catre recurenta vizeaza lipsa calitatii de mostenitor a numitei Dambu V. dupa tatal sau adoptiv, P. D..
Din Registrul pentru inscrierea adoptiilor al . mentiunile facute pe certificatul de casatorie nr._ din 9.10.1952 al intimatei Dambu V. rezulta ca aceasta a fost adoptata de catre P. D. asa cum rezulta din hotararea Judecatoriei Rurale Negresti din 20.04.1935.
Desi recurenta invoca faptul ca aceasta adoptie nu a produs efecte juridice ca urmare a neinscrierii acestei hotarari in registrul actelor de stare civila, instanta constata ca aceasta neinscriere nu ar lipsi hotararea de adoptie de efecte, valabilitatea acesteia nefiind conditionata de inscrierea in registrul actelor de stare civila.
Adoptia produce efecte numai de la data ramanerii definitive a hotararii prin care a fost incuviintata.
Codul civil roman de la 1864, sub imperiul caruia s-a perfectat adoptia in cauza de fata,reglementa adoptia sub forma unui contract solemn incheiat intre adoptator si adoptat.
Chiar daca incepand cu anul 1954,odata cu . Cd.familiei,adoptia a primit o alta reglementare, mai progresista, si adoptiile incheiate anterior acestei perioade aveau efecte constitutive de legaturi de filiatie civila intre adoptat, descendentii sai, pe de o parte,si adoptator sau adoptatori, pe de alta parte, precum si relatii de rudenie civila intre adoptat si rudele parintelui sau parintilor adoptivi.
Pe baza hotararii de incuviintare a adoptiei serviciul de stare civila trebuie sa intocmeasca un nou act de nastere al adoptatului, in care adoptatorii sunt trecuti ca si parinti firesti.
Chiar daca serviciul de stare civila nu a intocmit un nou act de nastere,prin efectul adoptiei legaturile de filiatie si de rudenie vor produce consecinte in mod obisnuit.
Asadar, nu se poate retine ca intimata Dambu V. nu ar fi fiica lui P. D. numai pentru faptul ca serviciul de stare civila din acea perioada nu si-a indeplinit atributiile.
Mai mult decat atat, instanta constata ca prin hotararea Judecatoriei Rurale Negresti din 20.04.1935 s-a dispus ca inregistrarea actului sa se faca din oficiu, comunicandu-se o copie de pe hotarare la Serviciul de stare civila. In aceste conditii nu se poate retine vreo culpa in sarcina intimatei sau a parintilor sai firesti sau adoptivi.
Tribunalul mai constata ca prin sent. civ. nr.4436/25.09.1992 a Judecatoriei V., intimatei Dambu V. i-a fost recunoscuta calitatea de mostenitoare dupa tatal sau, P. D. in procesul de iesire din indiviziune asupra suprafetei de 2,75 ha teren ce a apartinut lui P. D. si M..La acea vreme, P. I. a recunoscut calitatea de mostenitoare a intimatei Dambu V..
Chiar dacă acesta sentinta civila nu are autoritate de lucru judecat în raport cu cererea de chemare în judecată ce face obiectul cauzei de față,neexistând identitate de părți, totuși cele statuate nu pot rămâne fără efecte.
Statuările dintr-o hotărâre irevocabilă, cu valoare de prezumție legală, se răsfrâng în mod indirect și asupra terților, deoarece hotărârea este un element nou apărut în ordinea socială.
Chiar dacă nu sunt întrunite condițiile autorității de lucru judecat cerute de art.1201 Cd. civ.(lipsind identitatea de părți),imposibilitatea de repunere în discuție a unei situații de fapt stabilite printr-o hotărâre judecătorească este fundamentată pe necesitatea de a se asigura principiul stabilității juridice care impune ca,,soluția definitivă dată de instanțe cu privire la un litigiu să nu fie repusă în cauză,,(Hotărârea CEDO nr.2/2006 în cauza A. cRomâniei).
Trebuie să se evite posibilitatea de aducere în fața instanțelor a aceluiași litigiu în mod repetat, respectiv pronunțarea unor hotărâri judecătorești contradictorii.
Și CEDO a arătat că preeminența dreptului este inerentă ansamblului articolelor Convenției. Ea presupune respectarea principiului securității raporturilor juridice și mai alea a deciziilor judecătorești devenite res judicata.
Nici o parte nu este îndreptățită la revizuirea unei decizii finale și executorii numai cu scopul de a obține o reexaminare a cauzei și o nouă decizie.
F. de cele aratate,instanta constata ca recursul formulat este nefondat, urmand sa fie respins.
In baza art.312 Cd.pr.civ., instanta va mentine sent.civ. a Judecatoriei V..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de S. E. împotriva sentinței civile nr. 725 din 13.02.2013 pronunțată de Judecătoria V. pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 24 septembrie 2013.
Președinte, A. A. | Judecător, E. R. I. | Judecător, D. E. S. |
Grefier, A. C. |
Red. jud. A.A. /07-10-2013
Tehndact. A.Ci./11-10-2013
Judecător fond: E. – M. D.
← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 207/2013. Tribunalul VASLUI | Plângere contravenţională. Decizia nr. 299/2013. Tribunalul... → |
---|