Plângere contravenţională. Decizia nr. 299/2013. Tribunalul VASLUI
Comentarii |
|
Decizia nr. 299/2013 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 04-03-2013 în dosarul nr. 1708/333/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.299/R
Ședința publică de la 04 Martie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE D. E. S.
Judecător R.-N. O.
Judecător A. C.
Grefier M.-L. M. F.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe recurent INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI V. în contradictoriu cu intimatul-petent C. C. G., intimat-intervenient P. V. I., împotriva sentinței civile nr.3802 din 20.11.2012 a Judecătoriei V., având ca obiect-plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă intimatul petent C. C.-G., personal, lipsind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că dosarul se află la al doilea termen de judecată; s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
S-au verificat actele și lucrările de la dosar, după care:
Prezent în instanță petentul intimat C. C. G., identificat cu CI . nr._ eliberată de Poliția V. la data de 19.01.2007, CNP_, cu domiciliul în Huși, ., ., ., precizează că nu este de acord cu recursul declarat de recurent.
Instanța constată cauza în stare de judecată și trece la dezbateri, dând cuvântul părților prezente în recurs.
Petentul Intimat C. C.-G., având cuvântul, solicită respingerea recursului și menținerea sentinței instanței de fond ca legală și temeinică.
Instanța declară dezbaterile închise, lasă cauza în pronunțare și trece la deliberare, când:
INSTANȚA
Asupra recursului civil de față;
Prin sentința civilă nr.3802 din 20.11.2012 Judecătoria V. a admis în parte plângerea formulată de petentul C. C.-G. în contradictoriu cu intimatul IPJ V., intervenientul P. I. și asiguratorul . VIENNA INSURANCE GROUP SA București și a dispus anularea procesului verbal în ceea ce privește contravenția reținută în sarcina petentului prev. de art.100 alin.3 lit. g din OUG nr.195/2002. A exonerat petentul de la plata amenzii de 280 lei. A înlăturat pedeapsa
complementară a suspendării dreptului de a conduce și a menținut celelalte dispoziții ale procesului verbal de contravenție.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut următoarele:
În fapt, prin procesul verbal . nr._ din 05.03.2012 încheiat de Inspectoratul de Poliție al județului V. petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 280 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzuta la art. 100 alin. 3 lit. g din OUG nr. 195/2002 si cu avertisment pentru săvârșirea contravenției prevăzuta la art. 108 alin. 1 lit. b pct. 3 din OUG nr. 195/2002. Totodată s-a aplicat și sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce. S-a reținut în sarcina petentului că la data de 05.03.2012 in timp ce conducea autobuzul DAC 112 UOM_ pe . si efectua manevra de întoarcere nu s-a asigurat corespunzător intrând în coliziune cu autoturismul DACIA L._ care se afla parcat in fata LCL V.. Totodată nu s-a prezentat în termen de 24 de ore la unitatea de politie pentru anunțarea evenimentului și întocmirea documentelor de constatare.
În drept, potrivit art. 100 constituie contravenții și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni următoarele fapte săvârșite de persoane fizice (...) alin. 3 constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a următoarelor fapte (...) lit. g nerespectarea prevederilor art.79 alin.(2).; iar potrivit art. 101 alin. 1 pct. 18 din OUG nr. 195/2002 constituie contravenții și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni următoarele fapte săvârșite de persoane fizice (...) 3 puncte de penalizare pentru savarsirea urmatoarelor fapte: 3. nerespectarea regulilor privind manevra de intoarcere, mersul inapoi, schimbarea benzii de circulatie sau a directiei de mers, daca prin aceasta s-a produs un accident din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale.
Respectând dispozițiile art. 34 alin. 1 din O.G. 2/2001 și implicit principiul preeminenței dreptului, instanța a examinat mai întâi legalitatea procesului-verbal și ulterior temeinicia sa.
Sub aspectul legalității, instanța a reținut că procesul verbal de contravenție a fost întocmit în mod legal, agentul constatator consemnând toate elementele indicate de dispozițiile art. 17 alin. 1 din O.G. 2/2001 care atrag nulitatea absolută expresă a actului. De altfel, petentul nu formulează nici o critica sub acest aspect asupra procesului verbal. Instanța mai reține că agentul constatator a aplicat sancțiunea în cuantumul minim prevăzut de lege.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanța a reținut că petentul se face vinovat de contravenția prevăzută de art. 108 alin. 1 li. b pct. 3 din OUG nr. 195/2002 reținută în procesul verbal . nr._ din 05.03.2012. Din depoziția martorului audiat în cauza precum și din declarațiile celor doi conducători auto reiese faptul că petentul în timp ce efectua manevra de întoarcere cu autobuzul pe care îl conducea nu s-a asigurat corespunzător intrând în coliziune cu autoturismul Dacia L.. De altfel, petentul si-a recunoscut aceasta fapta.
Insă, în ceea ce privește cea de-a doua contravenție reținută în sarcina petentului respectiv neprezentarea în termen de 24 de ore la unitatea de politie pentru anunțarea evenimentului și întocmirea documentelor de constatare instanța constata că, în speță sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art. 79 alin. 2.1 pentru care este eliminată obligația părților implicate în accident de a se prezenta în termen de 24 de ore la unitatea de politie. Așadar, părțile aveau posibilitatea prezentării direct la societatea de asigurări. Din declarația martorului audiat în cauză și din declarațiile celor doi șoferi rezultă că părțile au stabilit să se întâlnească la o anumită dată pentru a proceda la îndeplinirea formalităților prevăzute de lege.
Pentru aceste motive a anulat în parte procesul verbal de contravenție doar în ceea ce privește această faptă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal organul constatator IPJ V. hotărâre pe care o considera nelegala si netemeinica pentru următoarele motive:
1. Hotărârea instanței de fond este nelegala si netemeinica sub aspectul admiterii in parte a plângerii contravenționale în ceea ce privește anularea procesului verbal de contravenție pentru fapta prevăzuta si sancționată de dispozițiile art. 100 alin. (3) lit. g) din O.U.G. nr. 195/2002 rep. Constând în neprezentarea la unitatea de poliție competentă pe raza căreia s-a produs un accident de circulație din care au rezultat numai pagube materiale.
Motivarea instanței de fond că « in speța sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art. 79 alin. 2.1 pentru care este eliminata obligația pârtilor implicate in accident de a se prezenta in termen de 24 de ore la unitatea de politie » este greșită, pentru următoarele CONSIDERENTE de fapt si de drept:
• prin procesul verbal cu datele de identificare de mai sus încheiat la Sediul Politiei municipiului V. - Biroul Politiei Rutiere la data de 05.03.2011 ora 09,30, s-a reținut în sarcina petentului că: « in timp ce conducea autobuzul DAC 112 UOM_ pe . si efectua manevra de întoarcere nu s-a asigurat corespunzător Intrând in coliziune cu autoturismul DACIA LOG AN_ care se afla parcat in fata L.C.L. V.. Totodată nu s-a prezentat in termen de 24 de ore la unitatea de politie pentru anunțarea evenimentului si întocmirea documentelor de constatare » fapte prevăzute de dispozițiile art. 108 alin. 1 lit. b pct. 3) si respectiv art. 100 alin. (3) lit. g) din O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice;
• procesul-verbal a fost întocmit la sediul agentului constatator in baza sesizării conducătorului autoturismului DACIA L., numitul P. V. I. ( CNP -_ ), iar nu ca urmare a constatării acroșajului de către polițistul rutier. Este evident că, în prezenta unei convenții de CONSTATARE AMIABILA intre cei doi conducători auto, polițistul era exclus din ecuația soluționării acestui eveniment rutier, atâta timp cat nu avea cunostință despre existenta lui si nici nu îl constatase personal. Daca exista încheiat acest « constatare amiabilă » de ce P. V. I. s-a prezentat la sediul politiei rutiere V. pentru a anunța accidentul si a solicita sprijinul polițiștilor pentru constatarea pagubelor si tragerea la răspundere a celui vinovat ?;
• în cauză nu s-a făcut dovada completării si semnării de către cei doi conducători auto a unui FORMULAR de CONSTATARE AMIABILA și nici dovada depunerii unui asemenea formular, măcar de către UNUL dintre cei doi conducători auto, la vreun asigurător, in sensul AVIZĂRII DE DAUNA, singura manifestare de voința care ar fi obligat un asigurător la deschiderea unui dosar de dauna si la constatarea pagubelor; simpla completare si semnare de către ambii conducători auto a unui formular de CONSTATARE AMIABILA oricum nu ar fi fost suficienta pentru a produce consecințe juridice, obligația asigurătorilor fiind activata doar ulterior formalității de depunere ( înregistrare ) a unui formular de constatare amiabila.
• eventualul acord verbal nefinalizat in forma ceruta de lege pentru a constitui o AVIZARE DE DAUNA nu poate atrage aplicabilitatea dispozițiilor art. 79 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 rep. care isi găsesc incidența numai in privințe „ conducătorilor vehiculelor care încheie o constatare amiabilă de accident, în condițiile legii".
Examinând cauza în raport de motivele de recurs, actele dosarului, dar și a dispozițiilor legale în materia circulației pe drumurile publice, tribunalul constată că recursul declarat de IPJ V. este întemeiat.
În mod greșit a concluzionat instanța de fond că se impune anularea procesului-verbal de contravenție încheiat petentului intimat cu privire la contravenția incriminată de art. 100 alin. (3) lit. g) din O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice motivat de faptul că în speță petentul nu ar fi avut această obligație deoarece ar fi intervenit cazul prev. de art. 79 alin. 2. din același act normativ, concluzie care nu este susținută de probatoriul administrat în cauză.
Astfel, potrivit art. 79 din O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice:
(1) Conducătorii de vehicule implicați într-un accident de circulație în urma căruia au rezultat numai avarierea vehiculelor și/sau alte pagube materiale sunt obligați:
a) să scoată imediat vehiculele în afara părții carosabile ori, dacă starea vehiculelor nu permite acest lucru, să le deplaseze cât mai aproape de bordură sau acostament, semnalizându-le prezența;
b) să se prezinte la unitatea de poliție competentă pe raza căreia s-a produs accidentul în termen de cel mult 24 de ore de la producerea evenimentului pentru întocmirea documentelor de constatare.
(2) Se exceptează de la obligațiile prevăzute la alin. (1) lit. b):
a) conducătorii vehiculelor care încheie o constatare amiabilă de accident, în condițiile legii;
b) conducătorul de vehicul care deține o asigurare facultativă de avarii auto, iar accidentul de circulație a avut ca rezultat numai avarierea propriului vehicul.
Dispozițiile art. 79 alin. 2 lit. a se completează cu cele cuprinse în Ordinul Nr. 21 din 18 decembrie 2008 pentru punerea în aplicare a Normelor privind utilizarea formularului ”Constatare amiabilă de accident”.
În conformitate cu art. 6 din aceste norme: ” Formularul Constatare amiabilă de accident poate fi utilizat în relația cu societățile din domeniul asigurărilor fără a mai fi necesară întocmirea de documente de constatare de către poliție, numai dacă este completat și semnat de către ambii conducători de vehicule implicați în accident. În situația în care unul dintre vehicule este staționat/parcat, formularul poate fi completat și de către proprietarul/utilizatorul acestuia.”
Or, în cauză, petentul nu a prezentat formularul constatare amiabilă de accident, completat și semnat de cei doi conducători auto implicați în evenimentul rutier sau semnat de intervenientul forțat, situație în care nu poate prevala de excepția instituită de art. 79 alin. 2 lit. A din OUG nr. 195/2002.
Mai mult decât atât, intervenientul forțat P. V. I. în declarația dată cu ocazia încheierii procesului-verbal de contravenție, a arătat că petentul intimat nu a cooperat în soluționarea amiabilă a cazului.
În consecință, pentru motivele arătate, tribunalul în baza art. 312 C.pr.civilă va admite recursul declarat de I. de Polișție al Județului V. împotriva sentinței civile nr.3802 din 20.11.2012 pronunțată de Judecătoria V., pe care o va modifica în parte în sensul respingerii plângerii formulată de petentul C. C. G. împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 05.03.2012 de I.P.J.V.-Poliția mun. V..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de Inspectoratul de Poliție al Județului V. împotriva sentinței civile nr.3802 din 20.11.2012 pronunțată de Judecătoria V., pe care o modifică în parte în sensul că:
Respinge plângerea formulată de petentul C. C. G. împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 05.03.2012 de I.P.J.V.-Poliția mun.V., pe care îl menține.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică de la 04 Martie 2013
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
D. E. S. R. N. O.; A. C.
pt. GREFIER,
M.-L. M. F. – aflată în c.m.
Grefier șef Secție civilă –A. C.
Red. SDE-04.04.2013/tehn. BP- 08.04.2013/ 2 ex./jud. fond C. O.
← Fond funciar. Decizia nr. 1143/2013. Tribunalul VASLUI | Pretenţii. Decizia nr. 907/2013. Tribunalul VASLUI → |
---|