Plângere contravenţională. Decizia nr. 1237/2013. Tribunalul VASLUI
Comentarii |
|
Decizia nr. 1237/2013 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 21-10-2013 în dosarul nr. 7397/333/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1237/R
Ședința publică de la 21 Octombrie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE L.-M. B.
Judecător E. S.
Judecător R.-N. O.
Grefier M.-L. M. F.
Pe rol judecarea recursului civil privind pe recurent .. P.N. și pe intimat I. DE S. PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER-ISCTR-I. 3, declarat împotriva sentinței civile nr.1575 din 1.04.2013 a Judecătoriei V., având ca obiect-plângere contraventională.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile în prezenta cauză au avut loc în ședința publică de la 14 oct.2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea cauzei pentru astăzi, 21 oct.2013.
Ulterior deliberării;
INSTANȚA
Asupra recursului civil de față, tribunalul reține următoarele:
Prin sentința civilă nr.1575 din 1.04.2013 a Judecătoriei V. s-a dispus respingerea plângerii formulată de petenta .. cu sediul în Piatra N., ., .,parte, ., jud. N. în contradictoriu cu intimatul I. de S. pentru Controlul în Transportul Rutier-ISCTR-I. nr.3, cu sediul în Focșani, ., J. V., ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. de mai sus la data de 12.11.2012, petenta .. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul ISCTR, anularea procesului-verbal . nr._ din 9.10.2012.
În motivare, petenta a arătat, în esență, că amenda este nejustificată, deoarece conducătorul auto al cărui card tahograf ar fi fost verificat în ceea ce privește activitatea de la data de 24.09.2012 a fost angajat și a început activitatea în cadrul firmei abia pe data de 3.10.2012.
În drept, nu au fost indicate disp. legale.
În susținere, au fost atașate înscrisuri (f.4-10).
Plângerea este scutită de taxă de timbru.
Prin întâmpinarea depusă în termen legal, intimatul a solicitat respingerea ca neîntemeiată a plângerii, învederând, în esență, că procesul-verbal este legal și temeinic iar sancțiunea a fost corect individualizată, întrucât cu ocazia controlului efectuat asupra autovehiculului petentei s-a constatat că angajatul acesteia B. C. a depășit perioada zilnică de conducere, respectiv perioada maximă zilnică de conducere cu două ore sau mai mult la data de 24.09.2012.
În drept, au fost invocate disp. OG 37/2007, OG 2/2001 și C.p.c.
Odată cu întâmpinarea, a fost anexată documentația în baza căreia s-a încheiat procesul-verbal(f. 21-32).
În cauză, instanța a administrat, la solicitarea părților, proba cu înscrisuri.
Analizând probatoriul existent, instanța a reținut următoarea situație de fapt:
La data de 9.10.2012, în localitatea V., pe varianta Iași, un agent constatator din cadrul ISCTR a încheiat procesul-verbal . nr._, aplicând petentei o amendă contravențională în cuantum de 8000 lei, pentru săvârșirea faptei prev. de art. 8 alin. 1 pct.1 din OG 37/2007. S-a consemnat că, la aceeași dată, ora 17.30, la controlul efectuat asupra autovehiculului cu nr._ /_, deținut de petentă și condus de numitul B. C., care efectua un transport rutier, în urma scanării diagramei din 24.09.2012, s-a constatat depășirea perioadei zilnice de conducere, respectiv a perioadei maxime zilnice de conducere cu 2 ore și 46 de minute.
Procesul-verbal a fost încheiat în absența reprezentantului legal al petentei, fiindu-i comunicat un exemplar la data de 6.11.2012.
În termen legal, petenta a formulat plângere contravențională.
Analizând, în acest context, procesul-verbal atacat, sub aspectul legalității, instanța a constatat că acesta respectă condițiile de formă prevăzute de art. 17 din O.G. nr.2/2001 sub sancțiunea nulității absolute, precum și că petenta nu a invocat cauze de nulitate relativă.
Sub aspectul temeiniciei, instanța a observat că petenta a negat săvârșirea faptei, susținând că persoana a cărei diagramă a fost scanată și în legătura cu care s-a constatat abaterea nu ar fi putut încălca prevederile art. 8 alin.1 pct. 1 din OG 37/2007 la data menționată în procesul-verbal – 24.09.2012, deoarece nu era încă angajată la societatea petentă, contractul individual de muncă fiind încheiat și înregistrat în REVISAL ulterior, la 3.10.2012. În dovedirea acestor susțineri, petenta a depus o . înscrisuri – dispoziția de repartizare nr.625/_ emisă de Agenția pentru ocuparea forței de muncă a Județului N. – punct de lucru B.(copie conformă cu originalul), care menționează ca dată a prezentării la unitate 4.10.2012, contract individual de muncă nr.1/03.10.2012 (copie conformă cu originalul, fără dată certă), care menționează drept dată a începerii activității 4.10.2012, extras REVISAL(copie conformă cu originalul) din care reiese înregistrarea contractului individual de muncă la data de 3.10.2012(f.4-9). Cu toate acestea, instanța apreciază că aceste înscrisuri nu sunt în măsură să dovedească faptul că ar fi fost imposibil ca numitul B. C. să efectueze activitate în folosul petentei în calitate de conducător auto pe autovehiculul cu nr._ la data de 24.09.2012, ci exclusiv faptul că petenta a îndeplinit obligațiile ce îi revin potrivit Codului muncii de a încheia contract individual de muncă și de a-l înregistra în REVISAL, precum și că petenta a comunicat către AJOFM – punct de lucru B. că oferta emisă de petentă a fost acceptată de numitul B. C., părțile încheind un contract de muncă. Pe de altă parte, petenta nu a prezentat nici o explicație plauzibilă privind motivul pentru care numitul B. C. se afla în posesia unei diagrame tahograf completate cu numele său pentru perioada 24 sept. 2012 ora 9.08 – 25 sept.2012 ora 3.42, care a fost utilizată, indicând o perioadă de conducere de 12 ore 46 minute în loc de 10 ore, diagramă pe care a prezentat-o agentului constatator. Pe de altă parte, procesul-verbal se coroborează cu înscrisurile depuse de intimat – documentația în baza căreia s-a întocmit actul atacat – și confirmă încălcarea disp. art. 8 alin. 1 pct. 1 din OG 37/2007 în împrejurările descrise de agentul constatator - depășirea perioadei zilnice de conducere, respectiv a perioadei maxime zilnice de conducere cu două ore sau mai mult. Art. 4 lit.k) din Reg. CE nr.561/2006 definește durata zilnică de conducere ca fiind durata totală de conducere acumulată între sfârșitul unei perioade de repaus zilnic și începutul următoarei perioade de repaus zilnic sau între o perioadă de repaus zilnic și o perioadă de repaus săptămânal iar art. 6 impune ca durata de conducere zilnică să nu depășească nouă ore însă durata de conducere zilnică poate fi prelungită la maximum zece ore, dar nu mai mult de două ori pe parcursul săptămânii.
Prin urmare, instanța a reținut că în prezenta cauză, nefiind incidente motive de nulitate și nefiind probată o altă situație de fapt decât cea constatată prin procesul-verbal, acesta continuă să se bucure de forța probantă recunoscută de art.34 din O.G. 2/2001 în favoarea sa – cu consecința respingerii plângerii ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petenta . Piatra N., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În esență, recurenta a susținut faptul că la data săvârșirii contravenției, respectiv la data de 24.09.2012, șoferul B. C. nu era salariatul său, ci era salariatul altei societăți comerciale, respectiv al ., societatea care reprezintă operatorul de transport care trebuia sancționat contravențional pentru săvârșirea contravenției prev. de art.8al.1pct.1 din OG nr. 37/2007, reținută în sarcina sa, constând în aceea că, la data de 24.09.2012, șoferul B. C., a depășit perioada zilnică de conducere cu 2 ore și 46 de minute, cu atâtâ mai mult cu cât la această dată autovehiculul înmatriculat sub nr._, care aparținea petentei, era închiriat aceleași societăți comerciale.
Recurenta nu si-a motivat în drept calea de atac. Cele învederate se încadrează în cazul de recurs prev. de art. 304 pct.9 C..
În recurs, recurenta a depus înscrisuri noi, în fotocopie, respectiv contractul individual de muncă nr. 8/20.04.2012 încheiat între . și B. C. și contractul de închiriere auto încheiat între . SRL și ..
Legal citat, intimatul a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului.
În dovedire, intimatul a depus, odată cu întâmpinarea, un extras din baza de date a ARR referitoare la angajații petentei.
Analizând actele si lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate de către recurent, dar si din oficiu, prin prisma prevederilor de art. 304 ind.1 C., instanța de recurs constată că recursul declarat în cauză este întemeiat, sentința recurată fiind neîntemeiată..
Astfel, în mod greșit, a reținut instanța de fond că, la data de 24.09.2012, recurenta . săvârșit contravenția prev. de art. 8 al.1 pct.1 din OG nr. 37/2007, constând în aceea că, la data mai sus arătată, șoferul B. C., salariatul societății, conducând vehiculul cu numărul de înmatriculare nr._ /_, a depășit perioada zilnică de conducere cu 2 ore și 46 de minute, abatere constatată la data de 9.10.2012, ora 17.30.
Prin procesul verbal . nr._ recurenta . fost sancționată contravențional cu amenda în cuantum de 8.000 lei pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 8 alin. 1 pct.1 din OG 37/2007, constând în aceea că, la data mai sus arătată, șoferul B. C., salariatul societății, conducând vehiculul cu numărul de înmatriculare nr._ /_, a depășit perioada zilnică de conducere cu 2 ore și 46 de minute, abatere constatată la data de 9.10.2012, ora 17.30.
Conform prevederilor art. 8 al.1 pct.1 și art. 9 al.1 lit.a) din OG nr. 37/2007 privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele și perioadele de odihnă ale conducătorilor auto și utilizarea aparatelor de înregistrare a activității acestora, contravențiile prevăzute laart.8 pct.1 din acest act normativ se sancționează cu amenda de la 4.000 lei la 8.000 lei aplicabilă întreprinderii/operatorului de transport rutier.
Reține instanța faptul că din coroborarea prevederilor legale mai sus arătate rezultă faptul că, în cazul contravențiilor prev.de art. 8 al.1 pct.1 din OG nr. 37/2007 constând în depășirea perioadei zilnice de conducere, sancțiunea contravențională se aplică întreprinderii/operatorului de transport rutier în folosul căruia șoferul desfășura activitate la data săvârșirii contravenției.
În concret, în cauză din înscrisurile depuse de ambele părți, respectiv din contractul individual de muncă nr. 8/20.04.2012 încheiat între . și B. C., contractul de închiriere auto încheiat între . SRL și ., precum și din extrasul din baza de date a ARR rezultă faptul că la data de 24.09.2012, când a fost săvârșită contravenția numitul B. C., șoferul care a depășit perioada zilnică de conducere cu 2 ore și 46 minute, conducând vehiculul cu numărul de înmatriculare nr._ /_, era salariatul societății comerciale .”SRL, nu al recurentei, a cărei salariat a devenit la data de 3.10.2012, după cum reiese și din înscrisul depus de intimată, prestând activitate în folosul .”SRL.
Mai mult, din contractul de închiriere auto încheiat între . SRL și . rezultă faptul că vehiculul cu numărul de înmatriculare nr._, care aparține recurentei, la data de 24.09.2012, era închiriat . SRL, care-l folosea efectiv.
Pentru toate aceste considerente, având în vedere faptul că, la data de 24.09.2012, data săvârșirii contravenției reținute în sarcina recurentei, șoferul B. C. nu era salariatul recurentei, prestând activitate în temeiul unui contract individual de muncă în folosul altei societăți comerciale, respectiv . SRL, care folosea efectiv, în temeiul unui contract de închiriere, și vehiculul cu numărul nr._, înmatriculat pe numele recurentei, tribunalul reține faptul că operatorul de transport care trebuia sancționat contravențional era .”SRL, nu societatea recurentă ..
Pentru aceste considerente, instanța de recurs constată că sentința atacată este neîntemeiată, instanța de fond făcând o eronată aplicare a legii raportat la starea de fapt reținută în cauză, astfel că, în temeiul prevederilor art. 312 C., se va admite recursul declarat de . Piatra N., împotriva sentinței civile nr.1575 din 1.04.2013 pronunțată de Judecătoria V., pe care o va modifica în tot în sensul că, va admite plângerea formulată de petenta . împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 9.10.2012 de ISCTR-I. Teritorial nr.3, pe care îl va anula și va exonera petentul de plata amenzii aplicate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de . Piatra N., ., ., jud.N., împotriva sentinței civile nr.1575 din 1.04.2013 pronunțată de Judecătoria V., pe care o modifică în tot în sensul că,
Admite plângerea formulată de petenta . împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 9.10.2012 de ISCTR-I. Teritorial nr.3, pe care îl anulează.
Exonerează petentul de plata amenzii aplicate.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică de la 21 Octombrie 2013.
Președinte, L.-M. B. | Judecător, E. S. | Judecător, R.-N. O. |
Grefier, M.-L. M. F. |
Red.L.M.B.
Teh.red.M.M.F.
2 ex./4.11.2013
Jud.fond, Judecătoria V.: M.R.R.
← Succesiune. Decizia nr. 1286/2013. Tribunalul VASLUI | Pretenţii. Decizia nr. 176/2013. Tribunalul VASLUI → |
---|