Cerere de valoare redusă. Decizia nr. 467/2014. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 467/2014 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 21-05-2014 în dosarul nr. 4245/333/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 467/A/2014
Ședința publică de la 21 Mai 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE D. M. M.
Judecător A. I. Z.
Grefier M. R.
Pe rol fiind pronunțarea asupra apelului formulat de apelanta - reclamantă . cu sediul în V.. . . V. prin reprezentant –administrator special ESTCONSULT IPURL cu sediul în Huși. .. 32 județul V. în contradictoriu cu pârâtul intimat –C. C. –A. –domiciliat în V.. .. . împotriva sentinței civile nr. 280/C dată în Ședința din Camera de consiliu din data de 06 noiembrie 2013 de către Judecătoria V. în dosar nr._ având ca obiect- cerere valoare redusă.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din data de 14 mai 2014 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea zi - parte integrantă din prezenta decizie - când instanța, având nevoie de timp mai îndelungat pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 21 mai 2014.
INSTANȚA
Deliberând asupra apelului formulat, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.280/C/06 noiembrie 2013 Judecătoria V. a admis excepția prescrierii dreptului la acțiune pentru debitele acumulate în perioada 28.X._10 și, în consecință:
A respins cererea de valoare redusă formulată de reclamanta . prin administrator judiciar Est Consult IPURL Huși, în contradictoriu cu pârâtul C. C.-A., pentru debitele (energie termică și penalități) acumulate în perioada 28.X.2005 – 20.06.2010.
A respins ca neîntemeiată, cererea reclamantei în contradictoriu cu pârâtul pentru debitele privind perioada 21.06.2010 – 12.06.2013.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut:
În baza Hotărârii nr.76/28.09.2005 a Consiliului Local V., . a fost legitimată să preia de la asociațiile de locatari/proprietari, situațiile centralizatoare privind datoriile defalcate pe apartamente, ce cuprind facturile de energie termică, penalități, reparații la instalațiile termice și cheltuieli de judecată către furnizorul de energie termică.
Această preluare urmând să aibă loc în baza unui protocol încheiat cu asociațiile de proprietari, pe baza listelor de plată.
Cu asociația de proprietari nr. 35 V., reclamanta a întocmit un asemenea protocol în anul 2005, conform procesului-verbal depus la pagina 14 dosar.
Conform prevederilor art. 4 din HCL 76/2005 (pag. 12) . urma să furnizeze energie termică beneficiarilor din mun. V. pe baza unor convenții de facturare individuale, convenție ce trebuia încheiată între furnizor și fiecare proprietar. La pag. 30-32 dosar, reclamanta a depus un înscris intitulat contract-convenție de facturare individuală a consumului de energie termică (anexă la contractul de furnizare a energiei termice nr. …., din data ------), contract care însă nu poartă nici număr și nici dată.
Instanța nu a putut determina dacă acest contract a fost încheiat în anul 2005 (conform prevederilor HCL 75/2005) sau mult mai târziu. Data încheierii contractului-convenție prezintă relevanță în cauză pentru determinarea certitudinii, lichidității și exigibilității creanței pretinse.
Instanța a reținut că pentru raportul juridic invocat de reclamantă în fundamentarea pretențiilor sale bănești sunt aplicabile prevederile D. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă.
În raport de art. 12 din D. 167/1958 potrivit căruia „în cazul în care un debitor este obligat la prestațiuni succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare dintre aceste prestațiuni se stinge printr-o prescripție deosebită”, termenul de prescripție fiind, conform art. 3, alin. 1, din același act normativ de 3 ani, față de data introducerii acțiunii, debitul pretins în perioada cuprinsă între 28.X.2005 (conform facturii client de la pag. 11 dosar) – 20.06.2010 este prescris, sens în care excepția invocată de pârât a fost admisă ca întemeiată, neimpunându-se și analiza fondului pretențiilor.
Prin temeiurile de drept invocate, reclamanta a solicitat angajarea răspunderii civile contractuale a pârâtului, menționând principiul faptei obligatorii a contractelor (art. 1270 Cod civil) și pe cel al executării întocmai a obligațiilor de către debitor la cererea creditorului (art. 1516 Cod civil).
Analizând contractul-convenție depus la dosar, care nu poartă nicio dată și niciun număr, instanța a reținut că nu poate determina dacă pentru perioada 21.06._13 a existat sau nu o relație contractuală între reclamantă și pârât.
În aceste condiții, debitul solicitat de reclamantă pentru acest interval nu are un caracter cert, lichid și exigibil sens în care acțiunea reclamantei a fost respinsă ca neîntemeiată.
Prin cererea depusă, reclamanta a solicitat și obligarea pârâtului la plata sumei de 6 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Reclamanta nu a făcut dovada efectuării niciunei astfel de cheltuieli. Dacă aceste cheltuieli de judecată au fost acordate în cadrul altui proces, hotărârea pronunțată constituie deja titlu executoriu.
Instanța a respins, prin urmare și acest capăt de cerere ca fiind neîntemeiat.
Împotriva acestei hotărâri, în termen, a declarat apel reclamanta . prin administrator judiciar ESCONSULT IPURL Huși arătând că în mod greșit prima instanță a respins acțiunea motivând ca intre reclamant si parat nu ar exista un raport juridic care sa stabilească drepturile si obligațiile acestora, atâta vreme cât a fost încheiat Angajamentul de plata cu nr.4963 din data de 08.10.2009 cu debitorul, in care isi recunoaște debitele acumulate pana la acea data. in suma totala de 3.938,22 lei, pe care îl anexează la dosarul cauzei. La dosarul cauzei a fost anexat si o copie după ultima factura emisa de furnizare a energiei termice in sistem centralizat nr._ din data de 28.02.2013, care dovedește că debitorului i s-a furnizat agent termic in sistem centralizat, reieșind din fisa contabila, acumulând debitul cerut in instanța pentru recuperare.
în drept, apelanta și-a întemeiat cererea pe disp. art. 1270.1272,1170, 1164, 1516.1530 din Codul Civil precum si pe art. 1025-1032 din NCPC..
Intimatul C. C. –A. a depus întâmpinare solicitând respingerea apelului ca neîntemeiat având in vedere următoarele motive:
In fapt, prin sentinta civila atacată instanța de fond a reținut in mod corect ca, in ce privește debitul pretins pentru perioada 28.10._10 a intervenit prescripția deosebita de 3 ani prevăzuta de art.3 alin. 1 din Decretul 167/1958.
In ce privește acest aspect al sentinței, apelanta reclamanta nu a invocat nici un motiv de nelegalitate, astfel încât considera ca asupra acestor sume nu mai are nici o pretenție.
In al doilea rând, cu privire la debitul din perioada 21.06._13. instanța de fond a reținut ca din actele depuse la dosarul cauzei de catre reclamanta, respectiv contractul – convenție fara data si fara număr nu se poate determina daca a existat sau nu o relație contractuala intre reclamanta si parat.
Instanța de fond a apreciat in mod corect acest aspect, reclamanta neputând sa facă dovada calității in care solicita un pretins debit.
In motivarea cererii de apel cu privire la acest aspect, apelanta reclamanta invoca faptul ca raporturile juridice dintre parti ar fi dovedite prin Angajamentul de plata nr. 4963/8.10.2009 si ultima factura de fumizarea energiei termice in sistem centralizat, factura datata 28.02.2013.
In ce privește acest motiv de apel, daca apelanta reclamanta citea cu atentie motivarea instantei de fond observa ca respingerea cererii cu privire la o parte din debitul prelins este motivata de faptul ca in perioada 21.06._13 nu este dovedita existenta niciunei relații contractuale intre parti. Or, Angajamentul de plata Ia care face trimitere apelanta, si pe care nu înțelege de ce nu l-a prezentat si la fondul cauzei, este încheiat in 8.10.2009, deci cel mult poate dovedi un raport contractual la acea data intre părți, nicidecum pentru perioada invocata de instanța de fond.
Factura emisa de către o societate nu poate dovedi un raport contractual intre parti, cu atât mai mult cu cat factura invocata nu este însușita. Mai mult, emiterea unei facturi nu demonstrează ca serviciile au fost efectuate, cu atât mai mult cu cat aceste servicii nu au fost solicitate de către beneficiar, iar daca o societate prestează unele servicii către un beneficiar care se presupune care debite restante încă din 2005, așa cum pretinde apelanta, nu poate reprezenta decât o eroare comercială a acesteia.
Cu privire la Angajamentul de plata depus la dosarul cauzei in acest moment de catre apelanta, apelantul a precizat că l-a semnat in octombrie 2009, moment la care dorea sa se debranșeze de la sistemul de furnizare centralizata a energiei termice, Întrucât era singurul de pe scara care mai avea asa ceva si dorea sa-și instaleze central termica de apartament. După semnarea angajamentului de plata cererea de debranșare i-a fost refuzata, motiv pentru care nu a vrut să își respecte acel angajament. Cu toate acestea, având in vedere ca Angajamentul a fost incheiat la data de 08.10.2009 si in acesta se prevede ca" daca nu achită rata lunara in cuantumul si la termenul stipulate intreaga suma devine exigibila” consideră ca aceasta suma a devenit exigibila la data de 8.10.2009. D. fiind că nu a achitat nici o rata, prescripția in acest caz intervenind la data de 8.10.2012, deci mult înainte de introducerea cererii de chemare in judecată.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele de apel invocate și de dispozițiile legale incidente, instanța reține următoarele:
Prin cererea introductivă de instanță, apelanta-reclamantă a solicitat obligarea intimatului-pârât la plata sumei de 7.757,88 lei, reprezentând contravaloare energie termică neachitată (4.614,06 lei), penalități de întârziere(2.934,82 lei) și cheltuieli de judecată (6 lei), invocând existența unor raporturi contractuale între părți care au generat aceste restanțe în perioada 28.10._13, conform fișei contabile depuse.
Cu privire la debitul aferent perioadei 28.10._10, prima instanță a reținut ca prescris dreptul la acțiune al apelantei-reclamante, soluție care nu a fost contestată de aceasta pe calea prezentului apel, situație în care, raportat la dispozițiile art.477 alin.(1) C., Tribunalul va analiza perioada 20.06.2010 – 31.05.2013 cu privire la care s-a reținut inexistența raporturilor contractuale și față de care apelanta, prin considerentele expuse în motivele de apel, reclamă contrariul, depunând în acest sens, înscrisuri noi, în condițiile art.478 alin.(2) C..
Constată astfel Tribunalul că în mod corect a reținut prima instanță nejustificarea raporturilor contractuale dintre părți în baza convenției depuse de apelanta-reclamantă la filele 30-32 din dosar, acest înscris neavând inserat nici un număr de ordine și nici o dată a încheierii, situație în care, în pofida faptului că a fost semnat de intimatul-pârât, inclusiv cu recunoașterea unui debit de 2353,32 lei, nu s-a putut determina din punct de vedere probatoriu ce perioadă privește acest contract.
În ceea ce privește susținerea apelantei-reclamante privind proveniența acestor debite (respectiv preluarea lor de la asociațiile de proprietari), se remarcă astfel că Hotărârea nr.76/28.09.2005 a Consiliului Local V. prevede în mod expres la art.4 că „furnizorul de energie termică (…), . va fi răspunzător pentru facturarea și încasarea individuală a consumului de energie termică (…) furnizată beneficiarilor, după preluarea datoriilor (…). Facturarea și încasarea individuală a consumului de energie termică se face pe baza unei Convenții de facturare individuale, ce face parte integrantă din contractul de furnizare a energiei termice, convenție ce se încheie între furnizorul de energie și fiecare proprietar ”.
Așadar, reclamanta avea obligația de a încheia după preluarea datoriilor contracte/convenții cu pârâtul, acte care ar fi stat la baza raporturilor de prestare servicii în continuare. În lipsa acestora și, având în vedere că fișa contabilă ca atare nu poate constitui o probă împotriva pârâtului, emanând exclusiv de la prestator, pretinderea contravalorii energiei termice este nefundamentată juridic, neputând atrage răspunderea contractuală a pârâtului. În măsura în care s-ar face dovada prestării efective a acestor servicii precum și a altor condiții, reclamanta ar putea invoca împotriva pârâtului îmbogățirea fără justă cauză.
Prin Angajamentul de plată nr.4963/08.10.2009, depus în apel, semnat de intimatul-pârât, acesta a recunoscut că la data de 08.10.2009 datora apelantei –reclamante suma de 3.938,22 lei și s-a obligat să o achite în 10 rate lunare de câte minim 400 lei, începând cu luna octombrie 2010 – până în luna iulie 2010.
Din punct de vedere juridic, angajamentul de plată reprezintă un contract prin care cele două părți înțeleg să rezolve divergențele apărute ca urmare a derulării unor relații comerciale anterioare (în cazul de față, cele decurgând din calitatea de membru al asociației de proprietari).
Acest contract îndeplinește cerințele de formă și de fond prevăzute de lege pentru valabilitatea lui, iar în condițiile în care nu s-a făcut dovada nulității acestuia, în baza art.969 cod civil (lege aplicabilă față de data semnării angajamentului), are putere de lege între părțile contractante cu privire la termenele de plată stabilite, având totodată putere probantă deplină în ceea ce privește cuantumul pretențiilor.
Intimatul a invocat că și în cazul debitului atestat de acest înscris ar fi incidente dispozițiile legale privind prescripția extinctivă, apreciind că termenul de prescripție de 3 ani ar curge de la data încheierii angajamentului, respectiv 08.10.2009.
Tribunalul reține că prin încheierea acestui angajament, părțile au urmărit o prorogare a termenului de plată a întregii datorii acumulate până în acel moment, neputându-se considera că statuarea posibilității achitării acestei sume în rate (prevăzută în mod clar pentru a ușura situația debitorului) ar echivala cu situația achitării unor prestațiuni succesive, în sensul art.12 din Decretul nr.167/1958, care să determine curgerea unor termene de prescripție distincte.
Pentru aceleași considerente, este eronată și aprecierea intimatului că termenul de prescripție de 3 ani ar fi început să curgă de la data semnării angajamentului, respectiv 08.10.2009. Stabilindu-se scadența finală pentru luna iulie 2010, devin aplicabile dispozițiile art.7 alin.(3) din Decretul nr.167/1958 (aplicabil față de data încheierii actului juridic analizat), potrivit cărora: „dacă dreptul (la acțiune sau la executare silită – n.r.) este (…) cu termen suspensiv, prescripția începe să curgă de la data când (…) a expirat termenul”. Așa cum s-a arătat anterior, prin angajamentul semnat, părțile au s-au înțeles asupra unei prorogări a scadenței, până în luna iulie 2010, achitarea în rate fiind o posibilitate stipulată în favoarea debitorului (fixarea unei sume minime iar nu a uneia ferme, concrete, atestând acest fapt). Așadar, termenul stabilit are caracter suspensiv, în sensul că suspendă obligația de plată a sumei recunoscute cu titlu de datorie, până în luna iulie 2010.
Împrejurarea că în angajament se arată că, în cazul în care nu se achită o rată, întreaga sumă devine scadentă, constituie doar o prevedere în favoarea creditorului, de care acesta poate uza sau nu, înainte de scadența prevăzută, neaducând modificări asupra naturii juridice a termenului final prevăzut. Această posibilitate a creditorului nu poate fi interpretată ca dând dreptul debitorului, ca prin neplata niciunei rate, să modifice scadența finală convenită.
În consecință, având în vedere data introducerii cererii de chemare în judecată, 20.06.2013, față de data scadenței obligației de plată a sumei prevăzute în Angajamentul de plată nr.4963/08.10.2009, iulie 2010, instanța reține că termenul de 3 ani prevăzut de art.3 alin.(1) teza I din Decretul nr.167/1958, nu a fost depășit.
În aceste condiții, instanța apreciază ca dovedite pretențiile apelantei-reclamante numai în privința sumei înscrise în angajamentul de plată, respectiv 3938,22 lei. Cum intimatul-pârât nu a făcut dovada achitării acestei sume, Tribunalul va admite apelul și va modifica hotărârea primei instanțe, în sensul expus în dispozitivul prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul formulat de . prin administrator judiciar ESTCONSULT IPURL împotriva sentinței civile nr. 280/C/6.11.2013 a Judecătoriei V. pe care o schimbă în parte în sensul că:
Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta . prin administrator judiciar ESTCONSULT IPURL în contradictoriu cu pârâtul C. C. A..
Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 3938,22 lei, conform angajamentului de plată nr. 4963/8.10.2009.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 21 mai 2014.
Președinte, D. M. M. | Judecător, A. I. Z. | |
Pentru Grefier, M. R., aflat în C.O., P.-grefier, M. D. |
Red./th.A.I.Z.
20.06.2014/ 4 ex.
.>
Judecător fond – C. B.
| ← Plângere contravenţională. Decizia nr. 250/2014. Tribunalul... | Plângere contravenţională. Decizia nr. 481/2014. Tribunalul... → |
|---|
