Acţiune în constatare. Decizia nr. 963/2015. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 963/2015 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 02-09-2015 în dosarul nr. 8953/333/2014
Document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 963/A
Ședința publică de la 02 Septembrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE O. A. C.
Judecător M. C.
Grefier M. T.
Pe rol se află judecarea cererii de apel formulată de apelanta parată . în contradictoriu cu intimat C. C., intimat C. R., împotriva sentinței civile nr. 6979 pronunțată la data de 16.03.2015 de Judecătoria V., în cauza având ca obiect - acțiune în constatare nulitate clauze abuzive .
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a constatat că se prezintă pentru apelanta pârâtă ., avocat O. A., cu împuternicire avocațială nr._ emisă de Baroul V. la data de 15.04.2015 și aflată la dosarul cauzei.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, în cauză este acordat primul termen de judecată, apelul este declarat în termen, motivat, s-a depus întâmpinare la data de 26.05.2015, s-a depus la dosar cerere de renunțare la judecată, solicitând a se lua act de manifestarea de voință a acestora, având în vedere dispozițiile art. 406 alin. (5) Cod procedură civilă;
S-au verificat actele și lucrările dosarului, după care;
Față de cererea de renunțare la judecată formulată de către reclamanți, instanța acordă cuvântul.
Apărătorul apelantei parate ., având cuvântul, precizează că este de acord cu renunțarea la judecată formulată de reclamanții și solicită a se lua act de renunțarea la judecată formulată în baza dispozițiilor art. 406 alin. (5) Cod procedură civilă. Fără cheltuieli de judecată.
Constatând că nu mai sunt cereri noi de formulat și că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, tribunalul, conform art. 394 Cod procedură civilă, declară dezbaterile închise și lasă cauza în pronunțare, când;
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului declarat împotriva sentinței civile nr. 697 pronunțată la data de 16.03.2015 de Judecătoria V., constată următoarele;
Prin sentința civilă nr. 697 din 16.03.2015 Judecătoria V. a admis acțiunea formulată de reclamanții C. C. și C. R., domiciliați în V., ., scara A, ., județul V. în contradictoriu cu pârâta ., cu sediul în București, sector 2, ..
A constatat nulitatea absolută a clauzei privind comisionul de risc din Condițiile speciale ale convenției de credit nr._/30.09.2008 și a clauzei privind comisionul de administrare din actele adiționale la convenția de credit, ca fiind abuzive.
A obligat pârâta să restituie reclamanților sumele încasate cu titlu de comision de risc/administrare, începând cu data încheierii convenției și până la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
A obligat pârâta să plătească reclamanților dobânda legală aferentă debitului calculată de la data introducerii acțiunii (28.XI.2014) și până la plata efectivă a debitului.
A dispus continuarea derulării convenției de credit nr._/2008 cu excluderea clauzei privind comisionul de risc/administrare.
A obligat pârâta să plătească reclamanților suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a avut în vedere următoarele;
La data de 30.09.2008, între reclamanți și pârâtă s-a încheiat convenția de credit nr._, structurată în două secțiuni: condiții generale și condiții speciale. În condițiile speciale ale convenției se regăsește, printre alte comisioane pe care pârâta urma să le perceapă de la reclamanți și comisionul de risc de 0,22% plătibil lunar. Acest comision a fost redenumit unilateral de către pârâtă comision de administrare, conform actelor adiționale la convenția de credit (pag.17-27 dosar). În convenția părților acest comision nu este definit, în sensul de a se preciza ce fel de riscuri este menit să acopere în condițiile în care pârâta și-a luat garanții imobiliare conform punctului 7 din condițiile speciale, iar reclamanții mai plătesc și o poliță de asigurare pentru imobil, cesionată pârâtei, poliță menită să acopere toate riscurile legate de imobilul luat în garanție.
Raporturile contractuale dintre reclamanți și pârâtă intră sub incidența Legii nr. 193/2000, fiind vorba, de raporturi decurgând dintr-un contract comercial încheiat între un comerciant și consumatori, așa cum sunt definite aceste două categorii la art. 2 din lege.
Legea nr. 93/2000 interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.
Potrivit dispozițiilor art.4 al.2 din Directiva 93/13/CEE, "aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil."
În preambulul directivei europene se menționează "întrucât, în sensul prezentei directive, aprecierea caracterului abuziv nu se efectuează asupra clauzelor care descriu obiectul principal al contractului, nici asupra raportului calitate/preț al bunurilor sau serviciilor furnizate; întrucât obiectul principal al contractului și raportul calitate/preț pot fi, cu toate acestea, luate în considerare la aprecierea corectitudinii altor clauze".
Articolul 4 al.6 din Legea nr. 193/2000, prevede că "Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil".
Nici Directiva nr.93/13/CEE, nici Legea nr. 193/2000 nu exclud în mod automat și nediferențial de la controlul privind caracterul abuziv clauzele referitoare la preț.
Din cuprinsul art.4 al.2 al directivei, dar și din preambulul acestui act normativ, rezultă că voința legiuitorului european nu a fost să excludă din domeniul de aplicare a directivei toate clauzele referitoare la prețul contractului, ci doar să sublinieze faptul că aprecierea caracterului abuziv nu se efectuează asupra caracterul adecvat al prețului sau asupra raportului preț/calitate, cu condiția ca aceste clauze să fie exprimate în mod clar și inteligibil.
Aceeași concluzie se desprinde și din lecturarea anexei la Directiva 93/13/CEE și a anexei la Legea nr. 193/2000 care cuprinde o listă neexhaustivă de clauze considerate abuzive. Astfel, clauza de la lit. a) - teza a doua din anexa la Legea nr.193/2000 se referă în mod expres la dobândă (parte a prețului contractului) și la condițiile în care poate fi modificată aceasta; clauza de la pct.p) din aceeași anexă se referă în mod expres la prețul produselor și la modalitatea de determinare a acestuia.
Așadar, clauzele referitoare la prețul contractului sunt supuse controlului instanței de judecată cu privire la caracterul abuziv, doar că acest caracter nu poate fi dedus în cazul clauzelor exprimate clar și inteligibil.
În cauza de față, comisionul de risc nu este definit în niciun fel în convenția de creditare, nici în condițiile generale, nici în condițiile speciale. Din cuprinsul convenției nu rezultă rolul, funcțiile sau criteriile de determinare a acestui comision, ce reprezintă el, ce riscuri este menit să acopere, în ce condiții poate fi diminuat sau mărit, care este în concret serviciul pe care banca îl prestează în schimbul acestui comision. În convenția de creditare se prevede doar că împrumutatul datorează comisionul de risc pentru acordarea creditului, fără niciun fel de explicații lămuritoare.
În aceste condiții în mod evident clauza privind comisionul de risc nu este o clauză exprimată clar și inteligibil. Faptul că acest comision este calculat procentual la soldul lunar al creditului nu este de natură să lămurească definirea sa.
Conform prevederilor secțiunii 3, intitulată „Costuri” din Condițiile generale (pag.11 dosar), comisionul de risc se percepe de către pârâtă pentru punerea la dispoziție a creditului. Însă, tot pentru punerea la dispoziție a creditului pârâta percepe și dobânda cuvenită, așa după cum se menționează în secțiunea a 3-a. De asemenea, pârâta percepe și o dobândă penalizatoare (pct. 2).
Nicio prevedere contractuală nu face referire la destinația și justificarea comisionului de risc.
Instanța a constatat că pentru aceleași servicii, respectiv acordarea creditului se percep atât dobânzi cât și comision de risc, fără ca distincția dintre cele două să fie exprimată în mod clar și inteligibil, așa după cum cer dispozițiile art. 4, alin. 6 din Legea 193/2000.
În consecință, instanța a constatat că se poate analiza eventualul caracter abuziv al clauzei prevăzute la art. 5.1 lit. a din Condițiile speciale ale contractului de credit nr._/2008, respectiv cea prevăzută de art. 3, pct.5.1, lit. a din actul adițional nr. 1 și art. 2, pct. 5.1, lit. b din actul adițional nr. 2.
Potrivit art. 4, alin. 1 din Legea 193/2000 o clauză care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. Alineatul 2 prevede că o clauză va fi considerată ca nefiind negociată direct de consumator dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți.
Din nicio probă administrată în cauză nu a rezultat faptul că clauza referitoare la comisionul de risc a fost una negociată cu reclamanții și că aceștia au avut posibilitatea influențării în vreun fel a conținutului contractului. Nici comisionul de administrare nu a fost negociat.
Clauzele convenției au fost prestabilite și restabilite de către pârâtă, în calitate de împrumutător, fără a da posibilitatea reclamanților de a le modifica, înlătura sau negocia.
Sarcina probei privind negocierea revenea pârâtei conform prevederilor art. 4, alin. 3 din Legea 193/2000.
Pentru a fi incidente dispozițiile art. 4 alin. 1 din Legea 193/2000 în privința comisionului de risc/administrare este necesar ca această clauză să fi creat în detrimentul reclamanților și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Susține pârâta că acest comision reprezintă costul perceput de bancă și datorat de client în legătură cu administrarea riscurilor asumate de bancă prin punerea la dispoziție a creditului întrucât pe parcursul derulării convenției există posibilitatea ca banca să sufere o pierdere ca urmare a producerii unui eveniment viitor și nesigur cum este cel legat de fluctuațiile pieței sau căderea pieței mobiliare. Aceste riscuri sunt independente de comportamentul consumatorului și nu pot fi imputate acestuia.
In realitate, prin această clauză, banca a urmărit să pună în sarcina reclamanților toate riscurile contractului posibile și viitoare, deci incerte, fără posibilitatea restituirii sumelor de bani încasate cu acest titlu.
Există, în consecință, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, pârâta îmbogățindu-se fără just temei cu contravaloarea comisionului de risc/administrare.
Având în vedere întrunirea cumulativă a condițiilor cerute de art. 4 alin. 1 din Legea 193/2000, instanța a constatat caracterul abuziv al clauzei privind comisionul de risc din Condițiile speciale ale convenției precum și a clauzei privitoare la comisionul de administrare din actele adiționale la convenția de credit și a constatat nulitatea absolută a acestora.
Ca urmare a constatării caracterului abuziv al clauzelor din convenție respectiv act adițional, instanța a dispus restituirea către reclamanți a comisionului de risc /administrare încasat de pârâtă de la aceștia începând cu data încheierii convențiilor și până la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
Pârâta a fost obligată la plata dobânzii legale către reclamanți, aferentă debitului și care va fi calculată de la data introducerii acțiunii - 28.XI.2014 și până la achitarea debitului, conform dispozițiilor OG 13/2011.
În temeiul art. 6 din Legea 193/2000, instanța a dispus continuarea derulării convenției de credit fără perceperea comisionului de risc/administrare.
În temeiul prevederilor art. 453 Cod procedură civilă, instanța a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei sentințe, în termenul prevăzut de art. 468 alin. 1 Cod procedură civilă, a formulat apel parată ., apreciind că sentința este netemeinică și netemeinică.
Pentru termenul de judecată din data de 02.09.2015 a fost înaintat la dosarul cauzei un înscris prin care reclamanții au arătat că renunță la judecarea cererii de chemare în judecată, potrivit dispozițiilor art. 406 alin. 5 din Codul de procedură civilă. Cererea a fost semnată de reclamanți, identitatea părții, conținutul și data fiind confirmate de notar public I. G..
Potrivit dispozițiilor art. 406 C.:
(1) Reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă.
(2) Cererea se face personal sau prin mandatar cu procură specială.
(5) Când renunțarea la judecată se face în apel sau în căile extraordinare de atac, instanța va lua act de renunțare și va dispune și anularea, în tot sau în parte, a hotărârii sau, după caz, a hotărârilor pronunțate în cauză.
Renunțarea la judecată făcându-se în apel, instanța va lua act de renunțare printr-o decizie. Luând act de renunțare, instanța va dispune, în același timp, anularea în tot a hotărârii pronunțate în cauză. Această soluție preconizată de către legiuitor impune admiterea, în prealabil, a căii de atac, act de procedură formal, dar necesar pentru a se putea dispune anularea hotărârii atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul formulat de apelanta-pârâtă . împotriva sentinței civile nr. 697/16.03.2015 a Judecătoriei V., pe care o anulează în tot.
Ia act de renunțarea la judecata cererii de chemare în judecată formulată de reclamanții C. C., CNP_, și C. R., CNP_, cu domiciliile în mun. V., ., ., ., în contradictoriu cu pârâta ., cu sediul în București, ., . 10, sector 2, înregistrată la ORC București sub nr. J_, înscrisă în Registrul Bancar nr. RB-PJR-048/10.04.2000, C. RO_.
Ia act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 02.09.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
C. O. ADELINACIOARĂ M.
GREFIER,
T. M.
Red. O.A.C./Tehnored. T.M.
2 ex./07.09.2015/Comunicat 3 ex./ 08.09.2015
Judecătoria V. – judecător C. B.
| ← Anulare act. Decizia nr. 1018/2015. Tribunalul VASLUI | Anulare act. Decizia nr. 976/2015. Tribunalul VASLUI → |
|---|
